Şedinţa publică din data de 8 februarie 2024
Asupra prezentei cereri de revizuire;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal la data de 12.05.2015, înregistrată sub dosar nr. x/2015, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (A.F.I.R.) ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea Procesului-Verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. 3816 întocmit în data de 26.01.2015 şi a Deciziei nr. 10910/26.03.2015 de respingere a contestaţiei reclamantei emisă de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, cu obligarea pârâtei la plata de despăgubiri în valoare de 889.097 RON reprezentând prejudiciul cauzat reclamantei prin emiterea actelor administrative nelegale contestate în raport cu contravaloarea cheltuielilor eligibile şi rambursabile din cadrul proiectului ce face obiectul Contractului nr. x din 10.04.2014, precum şi suspendarea parţială a executării actelor administrative menţionate mai sus până la soluţionarea acţiunii, respectiv în ceea ce priveşte efectele rezilierii contractului de finanţare în raport cu procedura de verificare a cererilor de plată şi obligarea pârâtei la verificarea cererilor de plată ce vor fi depuse de către reclamantă cu privire la implementarea proiectului vizat de Contractul nr. x/10.04.2014, fără efectuarea plăţilor aferente acestora.
1.2. Primul ciclu procesual
Prin sentinţa nr. 120 din 6 noiembrie 2015, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins plângerea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/03.02.2015.
Împotriva sentinţei civile nr. 120 din 6 noiembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., invocând motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 şi 8 C. proc. civ.
Prin decizia nr. 2790 din 18 iulie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal s-a admis recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 120 din data de 6 noiembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal. S-a casat sentinţa recurată şi s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
1.3. Al doilea ciclu procesual
Prin sentinţa civilă nr. 144 din 08 octombrie 2018, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, precum şi obligarea pârâtei la plata de despăgubiri.
Împotriva sentinţei civile nr. 144 din 08 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantă S.C. A. S.R.L. a declarat recurs, invocând incidenţa motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 şi 8 C. proc. civ.
Prin decizia nr. 2686 din 22 aprilie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2015, s-a respins recursul formulat de reclamantă, ca nefondat.
1.4. Prima cerere de revizuire formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. care a făcut obiectul dosarului nr. x/2021
La data de 24 mai 2021, societatea A. S.R.L. a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei nr. 2686 din data de 22 aprilie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, invocând dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi art. 21 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.
Prin decizia 5491 din 11.11.2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2021, s-a respins cererea de revizuire formulată de S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 2686 din 22 aprilie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2015, ca inadmisibilă.
1.5. Calea de atac exercitată în cauză (a doua cerere de revizuire formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. care face obiectul dosarului nr. x/2023)
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 19 septembrie 2023, sub numărul x/2023, recurenta S.C. A. S.R.L. a solicitat revizuirea deciziei nr. 2686/2021 pronunţată în dosarul nr. x/2015 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, invocând motivele de revizuire prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi art. 21 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.
În susţinerea motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuenta a prezentat istoricul cauzei, respectiv aspectele care au condus la pronunţarea: sentinţei nr. 120/2015 a Curţii de Apel Braşov pe fondul cauzei, în primă instanţa, în primul ciclu procedural în cadrul dosarului nr. x/2015; deciziei nr. 2790/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal cu privire la primul recurs declarat în cauza nr. 252/64/2015; sentinţei nr. 144/2018 a Curţii de Apel Braşov pronunţată în rejudecare pe fondul cauzei, în cel de-al doilea ciclu procedural în cadrul dosarului nr. x/2015; deciziei nr. 2686/2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal cu privire la al doilea recurs declarat în cauza nr. 252/64/2015*.
În ceea ce priveşte soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal pronunţată în cel de-al doilea recurs (decizia nr. 2686/2021) a cărei revizuire o solicită în prezenta cauză, revizuenta a arătat că sentinţa nr. 144/2018 a Curţii de Apel Braşov cuprinde practic aceeaşi motivare ca şi în primul ciclu procesual (până la pagina 11 din sentinţa nr. 144/2018, Curtea de Apel Braşov pur şi simplu a copiat cuprinsul sentinţei nr. 120/2015 şi al deciziei ÎCCJ nr. 2790/2018, şi apoi, în ultimele pagini doar a rearanjat câteva paragrafe din sentinţa nr. 120/2015 între ele, fără nicio analiză nouă din partea Curţii de Apel Braşov) şi neglijează în totalitate indicaţiile obligatorii ale ÎCCJ din decizia nr. 2790/2018.
În susţinerea celui de-al doilea recurs, cu privire la motivele reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 7 şi pct. 6 C. proc. civ., S.C. A. S.R.L. a invocat considerentele prezentate pe scurt în secţiunea C din cererea de revizuire, din care, în opinia sa, rezultă peste orice dubiu faptul că şi cea de-a doua sentinţă pronunţată în cauză de Curtea de Apel Braşov este la fel de nemotivată ca şi prima şi, respectiv, că este nemotivată sub aceleaşi aspecte, semnalate ca fiind esenţiale prin Decizia ICCJ nr. 2790/2018 pe care Curtea de Apel Braşov pur şi simplu le-a ignorat cu ocazia rejudecării.
În ciuda faptului că sentinţa nr. 144/2018 este practic identică cu sentinţa nr. 120/2015, decizia definitivă ÎCCJ nr. 2790/2018 (primul recurs în cauză admis de către ÎCCJ) trebuia respectată şi de către cea de-a doua instanţă de recurs în temeiul art. 430 C. proc. civ.. Totuşi, în mod complet inexplicabil, în cel de-al doilea recurs, prin decizia care s-a soluţionat în data de 22.04.2021 şi s-a motivat 2 ani şi jumătate mai târziu s-a reţinut ca fiind legală sentinţa Curţii de apel din 2018, deşi prin această decizie nu s-a răspuns şi nu s-a clarificat în niciun fel aspectele esenţiale. Mai mult decât atât, în motivarea deciziei nr. 2686/2021 pronunţată în soluţionarea celui de-al doilea recurs, s-au reţinut de către ÎCCJ aceleaşi considerente din ambele hotărâri ale Curţii de Apel Braşov, pe care primul complet din cadrul ÎCCJ le-a desemnat ca fiind nelegale şi incomplete în raport cu decizia CJUE nr. 434/2012.
Altfel spus, aceleaşi afirmaţii şi susţineri incomplete ale Curţii de Apel Braşov cu privire la acţiunea S.C. A. S.R.L. nu pot fi calificate drept insuficiente de către ÎCCJ în anul 2015 (cu consecinţa admiterii recursului A. pentru motivul reglementat la art. 488 pct. 6), dar şi suficiente în anul 2021 (cu consecinţa respingerii recursului S.C. A. S.R.L. pentru motivul reglementat la art. 488 pct. 6), decât dacă sunt întoarse "pe dos" orice principii ale logicii elementare sau dacă se încalcă autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 2790/2018, ceea ce s-a şi întâmplat în cauză.
În ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv de revizuire întemeiat pe art. 21 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, revizuenta a precizat că având în vedere situaţia de fapt analizată în cauza C-434/122, în raport cu care CJUE a dispus că cele trei societăţi analizate în comun în această cauză nu au creat condiţii artificiale pentru a depăşi plafonul de minimis, este evidentă o încălcare a prevederilor Regulamentului 65/2011 aşa cum a fost interpretat prin Decizia CJUE nr. C- 434/12 şi, implicit, a principiului priorităţii dreptului Uniunii Europene, de către cea de-a doua instanţă de recurs.
În acest sens, revizuenta a arătat că nicăieri în cadrul deciziei nr. 2686/2021 nu se face nici măcar o referire la concluziile şi considerentele deciziei CJUE pronunţată în cauza nr. 434/2012 care face parte din dreptul comunitar şi este atât obligatorie, cât şi prioritară.
Mai mult decât atât, în motivarea deciziei nr. 2686/2021 se menţionează că nu există o definite a noţiunii de "Condiţii artificiale" deşi în cadrul deciziei CJUE pronunţată în cauza nr. 434/2012 se redau cât se poate de clar reperele/trăsăturile situaţiilor care se încadrează în noţiunea de "condiţii artificiale", repere pe care nici Curtea de Apel Braşov şi nici cel de-al doilea complet al ÎCCJ cu ocazia pronunţării deciziei nr. 2686/2021 nu le-au respectat.
Prin motivarea deciziei nr. 2686/2021 completul ÎCCJ, imprimă Programului FEADR şi condiţiilor de acces la fonduri structurale un profund caracter social pe care acest program nu îl are, potrivit Regulamentelor CE relevante şi potrivit deciziei CJUE nr. 434/2012. Concluziile completului ÎCCJ în sensul că ar fi exclusă sporirea şi îmbunătăţirea mediului şi al spiritului antreprenorial în mediul rural dacă se obţin finanţări de către societăţi deţinute de persoane între care există relaţii de rudenie sunt doar probabilităţi/supoziţii ale instanţei. Pusă în contextul unei familii cu mai mulţi fraţi, logica perfect deficitară a instanţei supreme este chiar discriminatorie (după logica ÎCCJ dacă un frate care deţine o societate cu sediul într-o localitate x accesează fonduri FEADR pe acea societate, pentru un proiect astăzi, 3 ani de la implementarea acelui proiect un alt frate care deţine o altă societate, nu mai poate accesa fonduri FEADR, ceea ce este absurd).
Nu în ultimul rând, pe fondul soluţiilor total greşite ale instanţelor pe direcţia celei pronunţate prin decizia nr. 2686/2021, în anii următori demarări litigiului în discuţie, plafonul de minimis a fost eliminat cu totul. Or, în condiţiile în care însăşi legiuitorul a realizat că modul de analiză, optica FEADR şi a instanţelor în materie a fost complet greşită şi a adaptat legislaţia în sensul susţinut de către reclamanta-recurentă, pur şi simplu nu se poate justifica soluţia compeltului ÎCCJ în discuţie, decât dacă ea este rezultatul aplicării complet greşite a legislaţiei comunitare în materie.
Faţă de cele de mai sus, prin faptul că la pronunţarea deciziei nr. 2686/2021 şi prin motivarea sa completul ÎCCJ, la fel ca şi Curtea de Apel Braşov, pur şi simplu nu au analizat şi nu au clarificat:
- relevanţa şi măsura în care au fost sau nu respectate de către AFIR şi Curtea de Apel Braşov îndrumările AFIR, în ceea ce priveşte analiza condiţiilor artificiale stabilite prin Nota APDRP (Actuala AFIR) din 24.04.2013 care pun accent pe ideea de lipsă de autonomie a proiectelor, lipsă de autonomie care însă nu poate fi constată cu privire la proiectele analizate în această speţă graţie documentelor ataşate ca Anexele 3.1.-3.3., 4.1.-4.2., 5.1.-5.2. la plângerea reclamantei şi Anexa nr. 1 la răspunsul la întâmpinare depus în dosarul nr. x/2015 formulat de către reclamantă în faţa instanţei de fond;
- nu s-a concluzionat în niciun fel asupra aspectului dacă o analiză în comun a proiectelor implementate de S.C. A. S.R.L. şi S.C. Cafos S.R.L. cu privire la depăşirea pragului de minimis mai putea fi făcută sau mai putea fi relevantă din moment ce de la data încheierii ultimului Contract de finanţare de către S.C. Cafos S.R.L. şi până la data încheierii de către S.C. A. S.R.L. a propriului Contract de finanţare (şi chiar până la data declaraţiei de minimis a S.C. A. S.R.L.) trecuse o perioadă mai lungă de 3 ani fiscali aşa cum sunt definiţi de Ordinului nr. 567/2008 şi de Regulamentul CE nr. 1998/2006, iar la acel moment însăşi S.C. Cafos S.R.L. putea să aplice pentru un proiect similar cu cel implementat de S.C. A. S.R.L., situaţie prin prisma căreia reclamanta a susţinut şi a demonstrat că nu a existat nicio intenţie a Dlui. B. de a eluda prevederile Regulamentului CE nr. 1998/2006;
- instanţa supremă nu a apreciat asupra relevanţei şi consecinţelor faptului că în cadrul S.C. C. S.R.L. al cărei proiect se afla la mai bine de 4 km distanţă de celelalte două proiecte, Dl. B. căruia i se imputa coordonarea activităţii celor trei societăţi nu are nici calitatea de administrator şi nici calitatea de asociat, deşi prin decizia ÎCCJ nr. 2790/08.07.2018 din primul recurs, aceeaşi instanţa supremă a considerat că acest aspect ar trebui să fie analizat cu temeinice în cauză;
- nici AFIR, nici Curtea de Apel şi nici instanţa supremă, în cel de-al doilea recurs, nu au apreciat asupra datelor de înfiinţare a societăţilor care se situează la intervale de 3, şi chiar 7 ani unele faţă de altele şi respectiv asupra domeniilor principale de activitate ale celor trei societăţi care sunt diferite, elemente care exclud ideea de înfiinţare fictivă a acestor entităţi;
- nici AFIR, nici Curtea de Apel şi nici instanţa supremă, în cel de-al doilea recurs, nu au apreciat asupra datelor la care s-au dobândit drepturile reale asupra terenurilor pe care s-au implementat proiectele şi care deopotrivă fiind decalate în timp la ani distanţă exclud ideea de înfiinţare fictivă a acestor entităţi.
- nici AFIR, nici Curtea de Apel şi nici instanţa supremă, în cel de-al doilea recurs, nu au stabilit nici măcar ce relevanţă are faptul că toate motivele pentru care după începerea implementării proiectului i s-a retras reclamantei-recurente ajutorul financiar acordat. Existau şi la momentul depunerii cererii de finanţare şi puteau fi măcar puse în vedere reclamantei-recurente riscurile unei astfel de calificări din partea AFIR, lucru care însă nu s-a întâmplat decât după semnarea Contractului de finanţare şi după ce reclamanta-recurenta a cheltuit mai bine de 640.000 RON în vederea implementării proiectului.
Astfel, rezultă peste orice dubiu: pe de o parte că ÎCCJ nu a respectat prescripţiile deciziei ÎCCJ nr. 434/2012 şi a pronunţat o decizie care se contrazice în totalitate cu decizia ÎCCJ nr. 2790/18.08.2018 şi, pe de altă parte, că la pronunţarea deciziei ÎCCJ nr. 2686/2021 cel de-al doilea complet al ÎCCJ nu a acordat prioritatea cuvenită dreptului comunitar, aşa cum a fost interpretat prin decizia CJUE nr. 434/2012, condiţii în care ambele motive de revizuire sunt întemeiate.
1.6. Cererea privind sesizarea CJUE în scopul interpretării prevederilor Regulamentului CE nr. 1998/2006 şi ale Regulamentului CE nr. 65/2011
Prin cererea de revizuire formulată, S.C. A. S.R.L. a solicitat şi sesizarea CJUE în scopul interpretării prevederilor Regulamentului CE nr. 1998/2006 şi ale Regulamentului CE nr. 65/2011, apreciind că aspectele invocate sunt esenţiale atât pentru judecarea cererii de revizuire, cât şi pentru judecarea recursului în cazul admiterii cererii de revizuire.
Având în vedere faptul că ceea ce se impută reclamantei-revizuente este, în esenţă, depăşirea limitei plafonului de minimis aşa cum este reglementat de Regulamentul CE nr. 1998/2006 şi încălcarea prevederilor art. 4 alin. (8) din Regulamentul CE nr. 65/2011, rezultă că soluţionarea cererii de revizuire, presupune o analiză a Considerentelor 9, 10 şi a art. 3 alin. (1) teza finală din Regulamentul CE nr. 1998/2006, coroborat cu prevederile art. 4 alin. (8) din Regulamentul nr. 65/2011 pentru a se determina cum se calculează perioada în raport cu care se stabileşte respectarea regulii de minimis, în situaţii atipice precum cea din cauză (trei societăţi analizate în comun, cu menţiunea) şi anume:
- Care este momentul la care face referire în considerentul 10 din Regulamentul CE nr. 1998/2006: (1) momentul depunerii declaraţiei de minimis de către fiecare dintre societari; (2) momentul încheierii Contractului de finanţare de către fiecare dintre societăţi sau (3) momentul la care s-a primit ultima plată de către fiecare dintre societari?
- În scopul verificării respectării regulii de minimis se pot avea în vedere pentru unele societăţi momentul încheierii Contractului de finanţare sau al declaraţiei de minimis şi pentru altele alte momente, respectiv momentul ultimei plăţi sau momentul depunerii declaraţiei de minimis?
- Ce se înţelege prin sintagma "Perioada de trei ani luată ca referinţă trebuie să fie apreciată pe o bază glisantă, în aşa fel încât, pentru fiecare nou ajutor de minimis acordat trebuie să se stabilească valoarea totală a ajutoarelor de minimis acordate în cursul exerciţiului financiar respectiv, ca şi în cursul celor două exerciţii financiare anterioare": (1) se iau in calcul plăţile efective făcute în fiecare dintre cei trei ani relevanţi (anul în curs şi cei doi ani anteriori), sau se iau în calcul valorile maxime acordate fiecărei societăţi indiferent de plăţile efectuate în fiecare an?
- În momentul aplicării art. 4 alin. (8) din Regulamentul CE nr. 65/2011 sunt relevante aspecte precum: (1) datele decalate în timp la care au fost înfiinţate societăţile; (2) provenienţa cofinanţării din surse diferite pentru societăţile analizate în comun; (3) faptul că din punct de vedere tehnic şi al autorizaţiilor necesare funcţionării proiectele sunt autonome, pentru a se stabili dacă există sau nu o încălcare a prevederilor art. 4 alin. (8) din Regulamentul CE 65/2011 în situaţii precum cea din prezenta cauza? Trebuie să ţină cont instanţele naţionale de astfel de circumstanţe?
Aceste chestiuni legate de modul de calcul a perioadei relevante pentru aplicarea prevederilor legale comunitare indicate mai sus au fost în permanenţă invocate de către A. însă nu au fost clarificate de către niciuna dintre instanţe până acum şi necesită o analiză serioasă de către CJUE întrucât regulile reglementate de Regulamentul CE nr. 1998/2006 nu au în vedere/nu au fost edictate şi pentru situaţii în care se analizează în comun mai multe entităţi, o astfel de analiză fiind nou introdusă în cadrul legislativ european prin Regulamentul CE nr. 65/2011, iar aspectul deosebit de esenţial indicat mai sus, nu a fost tranşat până în prezent de către CJUE.
1.7. Apărările formulate în cauză
Intimata Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire, în principal, ca tardivă şi inadmisibilă, iar în subsidiar, ca neîntemeiată.
Cu privire la excepţia tardivităţii cererii de revizuire, intimata a invocat prevederile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arătând că Decizia ÎCCJ nr. 2686/22.04.2021, a cărei revizuire se solicită, a rămas definitivă la data pronunţării instanţei de recurs. Împrejurarea că această decizia a fost comunicată părţilor ulterior redactării, respectiv în anul 2023, nu este de natură să repună pe revizuentă în termenul pentru declararea revizuirii.
Cu privire la excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire, intimata a arătat că sunt întrunite condiţiile art. 430-431 din C. proc. civ. privind autoritatea de lucru judecat, întrucât revizuenta a mai formulat anterior o cerere de revizuire ce a format obiectul dosarului nr. x/2021, soluţionat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 5491/11.11.2021, în sensul respingerii cererii de revizuire, ca inadmisibilă. Temeiul de drept al cererii de revizuire soluţionate prin decizia antereferită a fost identic cu cel al prezentei cereri de revizuire. Astfel, în opinia intimatei se impune admiterea excepţiei autorităţii de lucru judecat şi respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă.
În ceea ce priveşte cererea de revizuire întemeiată pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., intimata a solicitat respingerea acesteia în principal ca inadmisibilă şi în subsidiar ca nefondată. În opinia sa, în cauză nu se poate reţine o autoritate de lucru judecat a deciziei nr. 2790/18.07.2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2015 în contextul în care această hotărâre a fost pronunţată în primul ciclu procesual al acestei speţe. Prin această decizie s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, respectiv Curţii de Apel Braşov.
A arătat că pentru a susţine cererea sa de revizuire, societatea revizuentă încearcă în mod forţat să indice că decizia nr. 2970/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din primul ciclu procesual are autoritate de lucru judecat ce ar fi fost ignorată în pronunţarea deciziei nr. 2686/22.04.2021 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în acelaşi dosar, în cel de al doilea ciclu procesual.
A menţionat că acest motiv de revizuire este formulat şi susţinut în mod forţat şi doar cu scopul readucerii în faţa instanţei a aceloraşi argumente ce au fost dezbătute şi în recursul ce a făcut obiectul dosarul nr. x/2015, deoarece prin decizia nr. 2970/2018 nu a fost soluţionat fondul cauzei şi nu sunt elemente care să opereze cu putere/autoritate de lucru judecat şi care să fi fost ignorate în pronunţarea deciziei nr. 2686/22.04.2021. Mai mult decât atât, revizuenta nu indică în ce măsură ar fi fost de natură acele elemente, ca operând cu autoritate de lucru judecat, să schimbe total soluţia pronunţată prin decizia nr. 2686/2021.
Relativ la cel de-al doilea motiv al revizuirii formulate de S.C. A. S.R.L., respectiv cel întemeiat pe prevederile art. 21 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, intimata a solicitat, de asemenea, respingerea acesteia, în principal, ca fiind inadmisibil, şi, în subsidiar, ca fiind neîntemeiat.
A susţinut că în speţă nu este îndeplinită ce-a de-a doua condiţie prevăzută de textul legal, şi anume aceea că pronunţarea hotărârii s-a făcut cu încălcarea principiului priorităţii dreptului comunitar, sub aspectul încălcării principiului securităţii raporturilor juridice şi aplicarea incorectă a criteriilor trasate de CJUE în cauza Slanceva Sila.
În acest sens, a precizat că revizuenta nu invocă o anumită normă de drept european incidentă sau o interpretare a acesteia ignorată/înlăturată de instanţă, ci invocă doar drepturi/principii generale ce consideră că i-au fost încălcate, principii care sunt incluse într-un instrument ce are drept scop tocmai stabilirea drepturilor de bază pe care trebuie să le respecte atât Uniunea Europeană, cât şi statele membre, atunci când pun în aplicare legislaţia UE.
În cazul în care se va trece peste inadmisibilitatea cererii, intimata a solicitat respingerea, ca nefondată, a cererii de revizuire, arătând că prin actele administrative emise de AFIR în legătură cu cele trei proiecte, s-a respectat atât legislaţia comunitară cât şi legislaţia naţională, toate considerentele CJUE menţionate în cauza C-434/12 fiind pe deplin aplicabile prezentei cauze, judecătorul naţional având la dispoziţie atât elemente subiective cât şi elemente obiective care demonstrează neeligibilitatea cererilor de finanţare ale celor trei beneficiari.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
2.1. Examinând excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire, invocată de intimată prin întâmpinare, asupra căreia trebuie să se pronunţe cu prioritate, astfel cum impun dispoziţiile art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 460 alin. (1) C. proc. civ.:
"O cale de atac poate fi exercitată împotriva unei hotărâri numai o singură dată, dacă legea prevede acelaşi termen de exercitare pentru toate motivele existente la data declarării acelei căi de atac."
Dispoziţiile legale antereferite reglementează principiul unicităţii căii de atac conform căruia dreptul de a promova o cale de atac este, în principiu, unic şi se epuizează odată cu exercitarea lui, ceea ce presupune că nimănui nu îi este permis să uzeze de două sau mai multe ori de aceeaşi cale de atac.
În acest sens, Înalta Curte reţine că la data de 24 mai 2021, societatea A. S.R.L. a formulat prima cerere de revizuire împotriva deciziei nr. 2686 din data de 22 aprilie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, invocând dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi art. 21 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Prin decizia 5491 din 11 noiembrie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2021 s-a respins cererea de revizuire formulată de S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 2686 din 22 aprilie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2015, ca inadmisibilă.
Or, în aceste condiţii, în mod corect a susţinut intimata că în prezenta cauză a fost deja formulată şi soluţionată definitiv o cerere de revizuire împotriva aceleiaşi decizii şi pentru aceleaşi motive, astfel încât, în raport de dispoziţiile art. 460 din C. proc. civ., nu mai poate fi formulată o nouă cerere de revizuire.
În consecinţă, cererea de revizuirea care face obiectul prezentei cauze, formulată de S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 2686 din 22 aprilie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2015, va fi respinsă ca inadmisibilă.
2.2. Analizând cererea formulată de revizuentă privind sesizarea CJUE în scopul interpretării prevederilor Regulamentului CE nr. 1998/2006 şi ale Regulamentului CE nr. 65/2011, Înalta Curte o va respinge, de asemenea, ca inadmisibilă, pentru următoarele considerente:
Conform prevederilor art. 267 TFUE şi jurisprudenţei în materie, instanţa naţională sesizează Curtea de Justiţie a Uniunii Europene cu o întrebare preliminară numai în măsura în care se pune în discuţie validitatea sau interpretarea tratatelor şi actelor adoptate de instituţiile, organele, oficiile sau agenţiile Uniunii şi dacă apreciază că o decizie în această privinţă este necesară pentru pronunţarea unei hotărâri în cauză.
În cauză însă, având în vedere că cererea de sesizare a CJUE a fost formulată într-o cale de atac care este inadmisibilă, aşa cum reiese din considerentele reţinute la pct. 2.1. din prezenta decizie, aspectele invocate cu privire la interpretarea prevederilor Regulamentului CE nr. 1998/2006 şi ale Regulamentului CE nr. 65/2011 nu au aptitudinea de a influenţa soluţia ce se va pronunţa în cauză şi nu pot determina o altă soluţie decât aceea de respingere a cererii de revizuire ca inadmisibilă.
Prin urmare, câtă vreme aspectele invocate de revizuentă vizează fondul problemei deduse judecăţii care nu face obiectul analizei Înaltei Curţi, cererea de sesizare a CJUE va fi respinsă ca inadmisibilă.
2.3. Soluţia Înaltei Curţi şi temeiul juridic
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 460 alin. (1) din C. proc. civ. şi art. 267 din TFUE, Înalta Curte va respinge atât cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, cât şi prezenta cererea de revizuire, formulate de revizuentă, ca inadmisibile.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene formulată de revizuentă, ca inadmisibilă.
Respinge revizuirea formulată de S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 2686 din 22 aprilie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2015, ca inadmisibilă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare în ceea ce priveşte motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Recursul se va depune la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 8 februarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.