Şedinţa publică din data de 20 februarie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 09.06.2022, sub nr. x/2022, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună revocarea Ordinului nr. 671/C emis de Ministerul Justiţiei, în ceea ce priveşte drepturilor salariale aferente trecerii într-o treaptă superioară de vechime în funcţie şi emiterea unui nou Ordin cu luare în considerare a vechimii în magistratură şi a vechimii în profesia de avocat de 5 ani şi 11 luni, precum şi a sentinţei civile nr. 2080/28 iunie 2021, pronunţate de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă în dosarul nr. x/2020 şi a sentinţei civile nr. 22209.11.2020, pronunţate de Tribunalul Giurgiu, în dosarul nr. x/2019, definitiv prin decizia civilă nr. 3038/31.05.2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 2061 din 8 noiembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii invocată din oficiu şi a respins acţiunea formulată de reclamanta A., ca inadmisibilă.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
În motivarea recursului, recurenta - reclamantă a arătat că prima instanţă a aplicat în mod greşit normele de drept material, în sensul că a reţinut că prin acţiunea formulată a solicitat anularea actului primar, respectiv a ordinului de salarizare şi nu a contestat şi hotărârea dată de Ministerul Justiţiei.
Recurenta a susţinut că prin cererea dedusă judecaţii a atacat implicit hotărârea dată de Ministerul Justiţiei cu privire la ordinul de salarizare, finalitatea acţiunii formulate fiind aceea de a se emite un nou ordin de salarizare care a fost emis cu încălcarea dispoziţiilor art. 86 din Legea 303/2004, modificată prin Legea 242/2018, precum şi a hotărârilor judecătoreşti reprezentate de sentinţa civilă nr. 2080/28 iunie 2021, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă în dosarul nr. x/2020 şi de sentinţa civilă nr. 222/09.11.2020, pronunţată de Tribunalul Giurgiu - în dosarul nr. x/2019, definitiv prin decizia civilă nr. 3083/31.05.2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.
Termenul "hotărâri" cuprins în dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 153/2017 trebuie privit lato sensu, chiar dacă nu a specificat expres că acţiunea se referă şi la răspunsul formulat de intimat la contestaţia la ordin, finalitatea acestei acţiuni fiind reprezentată de anularea actului primar, respectiv a ordinului de salarizare.
4. Apărările formulate în cauză
Intimatul-pârât Ministerul Justiţiei a formulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind legală şi temeinică, considerat că în mod corect a fost admisă excepţia inadmisibilităţii acţiunii, având în vedere că recurenta-reclamantă a investit instanţa de contencios cu anularea Ordinului de salarizare nr. 671/C/23.03.2022, iar nu cu anularea hotărârii prin care s-a soluţionat contestaţia împotriva modului de stabilire a drepturilor salariale.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, probele administrate şi normele legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. este fondat, pentru următoarele considerente:
Instanţa de control judiciar apreciază ca fiind fondate criticile prin care recurenta evocă incidenţa cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură din perspectiva manierei în care prima instanţă a examinat excepţia inadmisibilităţii acţiunii. În dispunerea unei astfel de soluţii, instanţa de fond a reţinut existenţa unui fine de neprimire a acţiunii pe motivul neatacării în faţa instanţei de contencios administrativ, conform art. 7 alin. (1)-(2) din Capitolul VIII al Anexei nr. V la Legea nr. 153/2017, a hotărârii emise în soluţionarea contestaţiei formulate împotriva OMJ nr. 671/C/23.03.2022.
Într-adevăr, recurenta-reclamantă a investit instanţa de judecată cu anularea Ordinului nr. 671/C/23.03.2022 emis de Ministerul Justiţiei prin care i s-au stabilit drepturi salariale începând cu data de 01.01.2022 conform unui coeficient de 4,69, corespunzător unei vechimi în funcţie de 3-5 ani şi gradaţiei 2.
Prima instanţă, raportându-se la dispoziţiile art. 7 alin. (2) din capitolul VIII al Anexei V la Legea cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, a respins ca inadmisibilă acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantă.
În concret, în speţa dedusă judecăţii, a reţinut că obiect al controlului de legalitate exercitat de secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti este hotărârea Ministrului Justiţiei prin care se soluţionează contestaţia formulată împotriva actului de stabilire a drepturilor salariale, iar nu actul de stabilire a drepturilor salariale, la a cărui analiză se ajunge subsecvent, în condiţiile regulatei investiri a instanţei.
Înalta Curte consideră că sentinţa pronunţată de prima instanţă este nelegală, fiind dată cu un formalism excesiv, care se îndepărtează vădit de sensul legii şi scopul instituit de legiuitor prin dispoziţiile art. 7 alin. (1) şi (2) din capitolul VIII al Anexei V la Legea cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
Efectivitatea dreptului de acces impune ca un individ să beneficieze de o posibilitate clară şi concretă de a contesta un act ce constituie o ingerinţă în drepturile sale (Bellet vs. Franţa, par. 42, 36; a se vedea, de asemenea, Canete de Goni vs. Spania, par. 34).
Deşi recurenta-reclamantă, prin cererea de chemare în judecată, a solicitat în mod expres doar anularea Ordinului nr. 671/C/23.03.2022, nu şi anularea adresei nr. x/28.06.2022 a Ministerului Justiţiei prin care s-a soluţionat contestaţia administrativă împotriva actului de stabilire a drepturilor salariale, Înalta Curte reţine că motivele care au stat la baza stabilirii drepturilor salariale ale recurentei-reclamante sunt comune celor două acte administrative.
În condiţiile în care recurenta - reclamantă a depus la dosar Hotărârea nr. x/2022 prin care s-a soluţionat contestaţia administrativă şi având în vedere că actul administrativ care produce efecte juridice, de sine stătător, este Ordinul de salarizare nr. 671/C/23.03.2022, Înalta Curte apreciază că prima instanţă trebuia să facă calificarea juridică a obiectului cererii de chemare în judecată în funcţie de motivele invocate de recurenta-reclamantă în susţinerea cererii.
Aşadar, în contextul parcurgerii procedurii prealabile, constatarea inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa unei cereri exprese a reclamantei de anulare a acestei adrese de răspuns ar reprezenta o măsură excesiv de formală, câtă vreme motivele de nelegalitate exprimate în cerere sunt incidente atât în privinţa ordinului atacat, cât şi în privinţa adresei de răspuns, iar actul vătămător al drepturilor şi intereselor reclamantei este ordinul de stabilire a încadrării salariale.
Prin urmare, instanţa de recurs apreciază că se impune ca prima instanţă, în rejudecare, să analizeze pe fond pretenţiile deduse judecăţii, cu examinarea tuturor motivelor invocate prin cererea de chemare în judecată referitoare la legalitatea şi temeinicia Ordinului nr. 671/C/23.03.2022 emis de Ministerul Justiţiei.
În temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) şi (2) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită recursul formulat de reclamantă, să caseze sentinţa atacată şi să trimită cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 2061 din 8 noiembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 20 februarie 2024.