Ședințe de judecată: Martie | | 2026
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 966/2024

Decizia nr. 966

Şedinţa publică din data de 20 februarie 2024

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 24.11.2022, pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, petentul A., în contradictoriu cu pârâta CURTEA DE APEL CLUJ, a solicitat instanţei reexaminarea încheierii de şedinţă nr. 20 pronunţată la data de 16.01.2022 în dosarul nr. x/2022.1 de Curtea de Apel Cluj şi revenirea asupra măsurii anulării cererii sale de chemare în judecată pentru faptul că nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru.

2. Hotărârea atacată

Prin încheierea nr. 28 din 18 ianuarie 2023, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia nelegalei timbrări a cererii de chemare în judecată şi a anulat ca nelegal netimbrată cererea de reexaminare formulată de reclamantul A..

3. Calea de atac exercitată

Împotriva încheierii nr. 28 din 18 ianuarie 2023 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal reclamantul A. a declarat recurs (calea de atac intitulată "apel" fiind recalificată ca fiind "recurs").

4. Apărările formulate în cauză

În cauză nu s-a formulat întâmpinare.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând cu prioritate excepţia inadmisibilităţii căii de atac, invocată de către Înalta Curte din oficiu, în raport cu actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată.

Potrivit art. 457 alin. (1) din C. proc. civ.:

"Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.", iar potrivit art. 129 din Constituţia României:

"Împotriva hotărârilor judecătoreşti părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii."

Raportat la datele speţei de faţă, Înalta Curte constată că prezenta cale de atac a fost promovată împotriva încheierii nr. 28 din 18 ianuarie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, prin care a fost anulată, ca nelegal timbrată, cererea de reexaminare formulată de reclamantul A. împotriva încheierii de şedinţă nr. 20/16.01.2022 pronunţată în dosarul nr. x/2022.1 de Curtea de Apel Cluj, prin care s-a dispus anularea cererii de chemare în judecată.

Potrivit dispoziţiilor art. 200 alin. (7) C. proc. civ., cererea de reexaminare formulată împotriva încheierii prin care s-a anulat cererea de chemare în judecată pentru neîndeplinirea cerinţele prevăzute la art. 194 - 197 C. proc. civ., "(...) se soluţionează prin încheiere definitivă dată în camera de consiliu, cu citarea reclamantului, de către un alt complet al instanţei respective, desemnat prin repartizare aleatorie, care va putea reveni asupra măsurii anulării dacă aceasta a fost dispusă eronat sau dacă neregularităţile au fost înlăturate în termenul acordat potrivit alin. (3)."

Astfel, petentul a formulat cale de atac împotriva unei hotărâri definitive, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., pronunţată în soluţionarea unei cereri de reexaminare a încheierii de anulare a cererii de chemare în judecată, hotărâre care nu este susceptibilă a fi atacată cu apel sau recurs.

Prin urmare, părţile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti pentru care C. proc. civ. sau legea specială nu prevede o astfel de posibilitate reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, calea de atac formulată de A. împotriva încheierii nr. 28 din 18 ianuarie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii nr. 28 din 18 ianuarie 2023 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 20 februarie 2024.