Şedinţa publică din data de 13 mai 2024
Asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
Prin sentinţa nr. 550 din data de 07.07.2022, Tribunalul Dâmboviţa a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Serviciul Judeţean de Ambulanţă Dâmboviţa, ca nefondată.
Prin Decizia nr. 1032 din data de 11 octombrie 2022, Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 550 din data de 07.07.2022 a Tribunalului Dâmboviţa, ca nefondat.
Cererea de revizuire formulată în cauză
Împotriva Deciziei nr. 1032 din data de 11 octombrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2022, reclamantul A. a formulat cerere de revizuire, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2023, solicitând admiterea cererii de revizuire şi schimbarea în tot a hotărârii, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.
Prin Decizia nr. 170 din 14 februarie 2023, Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale invocate din oficiu şi a declinat cauza în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Decizia recurată
Prin Decizia nr. 3526 din 27 iunie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de revizuire declarată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 1032 din 11 octombrie 2022 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv formulată.
Recursul
Împotriva acestei ultime decizii, revizuentul A. a formulat recurs, în motivarea căruia a susţinut că soluţia este rezultatul falsului comis de către completul de judecată, fiind ignorate elementele esenţiale ce asigură aflarea adevărului în procesul civil, cum ar fi interesul general şi respectarea accesului liber la informaţii publice.
Apreciază că nu a fost corect calculată amenda datorată statului, penalităţile şi despăgubirile datorate recurentului pentru neexecutarea timp de 3 ani şi 3 luni a titlului executoriu reprezentat de sentinţa nr. 1158 pronunţată la 25 octombrie 2018 de Tribunalul Dâmboviţa.
Recurentul a făcut o amplă prezentare a situaţiei de fapt, respectiv a incidentului din 19 august 2016, în urma căruia ar fi decedat mama sa, B. şi a susţinut că instanţa nu ar fi îndeplinit cu efectivitate scopul justiţiei, iar judecătorii care au soluţionat cauza au săvârşit o veritabilă infracţiune atunci când, în procedura specială prevăzută de art. 24 din Legea nr. 554/2004 au reţinut doar scutirea Statului Român de la plata taxei judiciare de timbru.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători
Asupra nulităţii recursului, din perspectiva neîncadrării criticilor în motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., invocată din oficiu, Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar, în conformitate cu prevederile art. 488 din acelaşi cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.
Prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. statuează că recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.
Deşi nu se prevede în mod expres, este fără dubiu că, pentru a putea fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., susţinerile formulate pe calea recursului trebuie să vizeze soluţia şi argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea recurată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.
În cauză, prin Decizia nr. 3526 din 27 iunie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de revizuire declarată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 1032 din 11 octombrie 2022 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv formulată.
Or, în cuprinsul cererii de recurs nu se regăseşte nicio critică referitoare la soluţia de respingere ca tardivă a căii extraordinare de atac a revizuirii, ci sunt exprimate nemulţumirile recurentului referitoare la alte soluţii pronunţate în mai multe dosare în care este parte.
Înalta Curte reaminteşte că motivarea recursului implică obligaţia părţii de a arăta, în concret, în ce constă greşeala instanţei care a pronunţat hotărârea atacată din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., raportat la argumentele pe care instanţa şi-a întemeiat soluţia, exigenţă care nu este îndeplinită în speţa de faţă, în ceea ce priveşte afirmaţiile din recurs.
Reţine instanţa şi că, prin întâmpinarea depusă, intimatul a solicitat sancţionarea recurentului cu amendă judiciară, în temeiul art. 187 alin. (1) C. proc. civ., apreciind că acesta săvârşeşte un abuz de drept, din cauza numărului mare de dosare în care a fost chemat în judecată.
Înalta Curte reţine că legiuitorul a prevăzut o condiţie suplimentară pentru posibilitatea amendării părţii care exercită o acţiune sau o cale de atac vădit netemeinică, şi anume exercitarea cu rea-credinţă a unei astfel de cereri.
Sub aspectul înţelesului noţiunii de "rea-credinţă" şi a sintagmei "vădit netemeinice", Înalta Curte se va raporta la Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 469 din 27 iunie 2017, referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) din C. proc. civ., prin care s-a reţinut că sintagma "vădit netemeinice" sugerează faptul că cererea nu are niciun fel de fundament, aspect pe care autorul cererii îl cunoaşte. Totodată, se arată că, după modul în care a fost formulată cererea, motivele invocate, eventualele cereri repetate de chemare în judecată etc., instanţa îşi poate forma o convingere şi poate aprecia dacă reclamantul introduce o cerere de chemare în judecată cu rea-credinţă.
Se mai reţine că, pentru valorificarea drepturilor şi intereselor legitime, părţile trebuie să acţioneze cu bună-credinţă, iar nu în spirit abuziv, şicanator, vexator pentru magistraţi ori pentru instanţă (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 344 din 10 aprilie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 407 din 19 iunie 2012).
Totodată, făcând trimitere la Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 439 din 21 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 2 noiembrie 2016, Curtea a mai reţinut, referitor la sintagma "rea-credinţă", că aceasta are semnificaţia de atitudine incorectă, necinstită.
Concluzionând în sensul că reaua-credinţă este o formă a vinovăţiei, expresia dolului, fraudei şi culpei grave, având ca numitor comun viclenia, înşelăciunea şi omisiunea vădit intenţionată, Curtea a statuat în sensul că reaua-credinţă poate fi calificată ca acea atitudine a unei persoane care săvârşeşte sau omite, în mod conştient, un fapt sau un act contrar legii sau celorlalte norme de convieţuire socială, pe deplin conştientă de caracterul ilicit al conduitei sale.
Faţă de cele mai sus arătate, Înalta Curte apreciază că nu poate fi reţinută reaua-credinţă în declararea cererii de recurs, atâta timp cât recurentul nu a făcut altceva decât să uzeze de o cale de atac reglementată de lege, iar intimatul pârât nu a dovedit că ar fi urmărit un alt scop decât acela de a critica hotărârea atacată.
Prin urmare, cum aspectele invocate de recurent nu se grefează pe conţinutul deciziei atacate, şi cum, în cauză, nu pot fi reţinute din oficiu motive de ordine publică în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (5) coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va dispune anularea recursului declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nulitatea recursului declarat de recurentul A. împotriva Deciziei nr. 3526 din 27 iunie 2023 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2023.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 mai 2024.