Şedinţa publică din data de 13 mai 2024
Asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
Prin Decizia nr. 3405 din 21 iunie 2023 pronunţată în dosarul nr. x/2021, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal s-a constatat perimată contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva încheierii din 17 februarie 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2019.
Decizia contestată
Prin decizia civilă nr. 32 din 12 februarie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători a anulat, ca netimbrat, recursul declarat de recurentul A. împotriva Deciziei nr. 3405 din 21 iunie 2023 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2021.
Contestaţia în anulare
Împotriva acestei ultime decizii, recurentul A. a formulat contestaţie în anulare, motivată succint.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători
Analizând excepţia netimbrării contestaţiei în anulare, invocată din oficiu, Înalta Curte reţine următoarele:
Actele normative referitoare la taxele judiciare de timbru interzic, prin norme imperative, soluţionarea unei cereri pentru care nu s-a făcut dovada plăţii taxelor judiciare de timbru corespunzătoare.
Potrivit art. 1 din Ordonanţa de urgenţă nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti, cu excepţiile prevăzute de lege, se timbrează în raport cu criteriile stabilite în respectiva lege. Totodată, art. 33 alin. (1) din actul normativ mai sus citat prevede că:
"taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat". Dispoziţiile art. 486 alin. (2) şi alin. (3) din C. proc. civ., stipulează că neîndeplinirea obligaţiei de plată până la termenul stabilit se sancţionează cu anularea acţiunii sau cererii, aceste prevederi fiind incidente şi în cauza pendinte.
În conformitate cu prevederile art. 26 alin. (1) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, taxa judiciară de timbru datorată pentru prezenta cale extraordinară de atac este de 100 RON.
În cauză, contestatorului i-a fost adusă la cunoştinţă obligaţia de a depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru aferente căii extraordinare de atac la 10 aprilie 2024, potrivit dovezii de înmânare, aflate la fila x din prezentul dosar.
La termenul de judecată acordat în cauză, Înalta Curte a constatat că A. nu s-a conformat obligaţiei de timbrare, procedural comunicată, cum rezultă din referatul grefei aflat la fila x; în consecinţă, va face aplicarea dispoziţiilor art. 508 alin. (1) raportat la art. 197 din C. proc. civ. şi va anula contestaţia în anulare, ca netimbrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează, ca netimbrată, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 32 din 12 februarie 2024 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători în dosarul nr. x/2023.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 mai 2024.