Ședințe de judecată: Martie | | 2026
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Completurile de 5 judecători

Decizia nr. 148/2024

Decizia nr. 148

Şedinţa publică din data de 10 iunie 2024

Asupra cererii de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Hotărârea pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Prin decizia civilă nr. 623 din 5 martie 2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2017, s-a admis recursul declarat de recurentul-pârât A. împotriva deciziei nr. 307A din 1 martie 2023 şi a încheierii din 30 martie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi B. şi C., ca nefondat, s-a casat decizia şi s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

Contestaţia privind tergiversarea procesului

La 27 mai 2024, B. şi C. au formulat contestaţie privind tergiversarea procesului ce formează obiectul dosarului nr. x/2017 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, soluţionat la 5 martie 2024 prin decizia nr. 623/2024, arătând că hotărârea nu le-a fost comunicată până în prezent.

În drept, contestaţia a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 522 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 şi 4 din C. proc. civ.

2. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând contestaţia privind tergiversarea procesului, Înalta Curte reţine următoarele:

Contestaţia privind tergiversarea procesului reprezintă un mijloc procedural particular destinat a înlătura dificultăţile ivite în soluţionarea cauzelor civile într-un termen optim şi previzibil.

Raţiunea reglementării contestaţiei la tergiversarea procesului a fost aceea de a asigura dreptul părţii la o procedură echitabilă, eficientă, desfăşurată cu celeritate, prin sancţionarea conduitelor procesuale care se îndepărtează de la aceste rigori.

În conformitate cu prevederile art. 522 alin. (1) din C. proc. civ., "Oricare dintre părţi, precum şi procurorul care participă la judecată pot face contestaţie prin care, invocând încălcarea dreptului la soluţionarea procesului într-un termen optim şi previzibil, să solicite luarea măsurilor legale pentru ca această situaţie să fie înlăturată."

La alin. (2) al aceluiaşi text de lege sunt prevăzute cazurile în care poate fi formulată contestaţia, motivele vizând atât culpa, cât şi atitudinea instanţei faţă de neglijenţa sau abuzul părţilor, a altor participanţi în proces ori a terţilor care aveau obligaţii legale sau judiciare.

Ceea ce caracterizează toate cazurile prevăzute de art. 522 din C. proc. civ. este pasivitatea instanţei de judecată care are mijloacele necesare pentru corijarea conduitelor necorespunzătoare şi nu le foloseşte sau, mai grav, nesocoteşte ea însăşi dispoziţiile legale care-i impun o anumită conduită.

Contestaţia la tergiversarea procesului nu trebuie însă privită ca o posibilitate de sancţionare a judecătorilor învestiţi cu soluţionarea cauzei, ci ca un remediu oferit de normele de procedură ce are aplicabilitate în situaţiile în care chiar instanţa cauzează amânarea nejustificată sau nu dispune măsurile necesare pentru asigurarea soluţionării procesului într-un termen rezonabil.

În urma verificărilor efectuate, se constată că decizia nr. 623 din 5 martie 2024 pronunţată în dosarul nr. x/2017 al secţiei I civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost redactată la 11 iunie 2024, fiind efectuate operaţiunile de comunicare a hotărârii.

Astfel, întrucât obiectul cauzei nu mai subzistă la data soluţionării contestaţiei de faţă, hotărârea fiind comunicată contestatorului, Înalta Curte urmează să respingă contestaţia privind tergiversarea procesului formulată în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia privind tergiversarea procesului formulată de contestatorii B. şi C. în legătură cu dosarul nr. x/2017 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată astăzi, 10 iunie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ.