Şedinţa publică din data de 15 aprilie 2024
Asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a civilă la data de 30 iunie 2021 sub nr. x/2021, contestatoarea A. S.A., în contradictoriu cu Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice Bucureşti S.A. (RADET), a formulat contestaţie împotriva Raportului nr. 1 asupra fondurilor obţinute din lichidarea şi din încasarea de creanţe Regia Autonomă de Distribuire a Energiei Termice Bucureşti RADET RA, precum şi la Planul de distribuire nr. 1 Regia Autonomă de Distribuire a Energiei Termice Bucureşti RADET RA.
Prin sentinţa civilă nr. 6025 din 25 noiembrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată de contestatoarea A. S.A., în contradictoriu cu Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice Bucureşti S.A. (RADET).
Prin decizia civilă nr. 555A din 4 aprilie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2021, a fost admis apelul declarat de apelanta-creditoare A. S.A., prin administrator special B. şi prin administrator judiciar C.. împotriva sentinţei civile nr. 6025 din 25 noiembrie 2021, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă în dosarul nr. x/2021. A fost schimbată în parte sentinţa apelată în sensul că: a fost admisă contestaţia în parte; a fost anulat în parte Raportul nr. x asupra fondurilor obţinute din lichidare şi din încasarea de creanţe şi planul de distribuire nr. 1 în ceea ce priveşte: distribuirea comisionului U.N.P.I.R. în cuantum de 1.024.984,06 RON şi a retribuţiei variabile a lichidatorului judiciar în cuantum de 1.900.062,74 RON aferente sumei repartizate din contul escrow, precum şi distribuirea comisionului U.N.P.I.R. în cuantum de 3.720.994,24 RON şi a retribuţiei variabile a lichidatorului judiciar în cuantum de 4.121.517 RON aferente disponibilului în cuantum final de 101.984.371,73 RON; a fost menţinută în rest sentinţa.
Cererea de revizuire
Împotriva acestei decizii, D.. şi E. consorţiu desemnat în calitate de lichidator judiciar al Regiei Autonome de Distribuţie a Energiei Termice Bucureşti RADET RA au formulat cerere de revizuire.
În motivare, revizuentele arată că, anterior hotărârii atacate, prin decizia civilă nr. 516A din 22 martie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, pronunţată în dosarul nr. x/2020, definitivă, s-a admis apelul declarat şi s-a schimbat sentinţa apelată, în sensul că s-a admis contestaţia formulă de creditorul A. S.A., fiind anulată măsura fostului lichidator judiciar de deblocare a contului escrow, prin efectuarea de plăţi către creditori în conformitate cu dispoziţiile aplicabile perioadei de observaţie, reţinându-se cu putere de lucru judecat următoarele: "Or, de vreme ce în prezenta cauză creditorii ce sunt părţi în contractul de cont escrow sunt înscrişi în tabelul de creanţe al debitoarei Radet, iar acest contract nu le conferă drepturi speciale de preferinţă, rezultă că distribuirea stimelor încasate în procedura falimentului în contul escrow este supusă regulilor stabilite de art. 160 din Legea nr. 85/2014. (...) Astfel, după pronunţarea falimentului debitoarei Radet la data de 11.11.2019, aceasta a continuat să desfăşoare activitate până la data de 1.12.2019, dată la care au încetat toate contractele în derulare cu furnizorii, inclusiv cei care sunt părţi în contractul de cont escrow. (...) Consecinţa firească a încetării activităţii şi a contractelor, ca urmare a deschiderii procedurii falimentului ar fi aceea a închiderii contului escrow, a cărui existenţă devenea incompatibilă cu regulile referitoare la distribuirea sumelor de bani către creditori. Faptul că, din raţiuni practice, acest cont a fost menţinut, nu înseamnă că pot fi eludate aceste reguli".
Astfel, potrivit revizuentelor, considerentele Deciziei nr. 516A din 22 martie 2021 au intrat în putere de lucru judecat cu privire la statuările Curţii de Apel Bucureşti asupra efectelor pronunţării falimentului debitoarei RADET la 11.11.2019 şi asupra dispoziţiilor legale incidente în cauză, respectiv asupra incompatibilităţii dispoziţiilor aplicabile perioadei de observaţie cu dispoziţiile referitoare la procedura de faliment.
Mai susţin revizuentele că cele două hotărâri conţin dispoziţii potrivnice cu privire la efectele deschiderii procedurii de faliment împotriva debitoarei RADET şi, în continuare, cu privire la dispoziţiile legale aplicabile acesteia.
În atare condiţii, potrivit revizuentelor, Curtea de Apel Bucureşti a conchis că, efect al deschiderii procedurii generale de faliment împotriva debitoarei RADET, nu îşi mai găsesc aplicabilitatea în speţă dispoziţiile aferente perioadei de observaţie, ci devin incidente prevederile din Legea nr. 85/2014.
Mai arată revizuentele că, deşi iniţial, prin Decizia nr. 516A/2021, Curtea de Apel Bucureşti a statuat că, după deschiderea procedurii de faliment, plăţile se pot face conform art. 160 din Legea nr. 85/2014, referitoare la întocmirea raportului asupra fondurilor şi planul de distribuire, prin decizia civilă nr. 555A/2022 instanţa a considerat că, în ceea ce priveşte onorariul variabil al lichidatorului judiciar şi comisionul U.N.P.I.R., acestea nu se datorează, întrucât sumele la care au fost aplicate provin din perioada de observaţie, respectiv din continuarea activităţii curente în perioada de faliment a societăţii debitoare.
Mai mult decât atât, deşi instanţa a reţinut că dispoziţia legală [art. 120 alin. (3) lit. a) din Statut] se referă în mod expres la perioada de observaţie şi reorganizare întrucât odată cu deschiderea falimentului activitatea curentă încetează, a considerat că aceasta este aplicabilă şi pe perioada procedurii de faliment, deşi, anterior, în privinţa plăţilor a statuat prin Decizia nr. 516A/2021, că nu sunt aplicabile dispoziţiile legale ce reglementează perioada de observaţie, ci dispoziţiile Legii nr. 85/2014 referitoare la perioada de faliment.
Aşadar, deşi instanţa a statuat cu putere de lucru judecat că plăţile în perioada de faliment a debitoarei RADET se realizează în mod exclusiv cu respectarea ordinii prevăzute de Legea nr. 85/2014, chiar şi în situaţia în care aceasta şi-a continuat activitatea după acest moment, cu toate acestea, prin decizia atacată, Curtea a adoptat raţionamentul că aceste dispoziţii legale pot fi eludate în ceea ce priveşte plata onorariului lichidatorului judiciar şi a cotei U.N.P.I.R., dată fiind împrejurarea că sumele distribuite, fie existau în cont la data deschiderii falimentului, fie au fost încasate din continuarea activităţii debitoarei în faliment.
Or, conform art. 160 din Legea nr. 85/2014 "La fiecare 3 luni, calculate de la data începerii lichidării, lichidatorul judiciar va prezenta comitetului creditorilor un raport asupra fondurilor obţinute din lichidare şi din încasarea de creanţe, precum şi un plan de distribuire între creditori, dacă este cazul. (...) Raportul va prevedea şi plata onorariului său şi a celorlalte cheltuieli prevăzute la art. 159 alin. (1) pct. 1 sau art. 161 pct. 1, după caz".
Astfel, întrucât lichidatorul judiciar a efectuat distribuiri în perioada de faliment a debitoarei RADET, revizuentele arată că în mod corect, cu respectarea prevederilor art. 160 şi art. 161 din Legea 85/2014 şi a Deciziei nr. 516A din 22 martie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, lichidatorul judiciar a aplicat onorariul variabil şi cota U.N.P.I.R. la sumele distribuite creditorilor.
Drept urmare, în opinia revizuentelor, considerentele Deciziei nr. 555A/2022 sunt potrivnice considerentelor Deciziei nr. 516A/2021, instanţa de apel apreciind în mod injust că, în privinţa onorariului variabil al lichidatorului judiciar şi comisionului U.N.P.I.R., se aplică dispoziţiile aferente perioadei de observaţie, iar creditorilor li se aplică dispoziţiile aferente perioadei de faliment.
Or, astfel cum au arătat şi în apărările formulate în faţa Curţii de Apel Bucureşti, dat fiind faptul că, la 11.11.2019 s-a dispus deschiderea procedurii generale de faliment împotriva debitoarei RADET, devin incidente prevederile art. 160 şi art. 161 din Legea nr. 85/2014 şi art. 120 alin. (4) din Statut, în conformitate cu considerentele deciziei nr. 516A/2021.
Raportat la aceste aspecte, revizuentele apreciază că, prin decizia atacată, s-a încălcat autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 516A/2021, cu privire la efectele deschiderii procedurii procedurii generale de faliment împotriva debitoarei RADET Bucureşti, respectiv inaplicabilitatea dispoziţiilor referitoare la perioada de observaţie după data de 11.11.2019.
În drept, au fost invocate prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Decizia recurată
Prin Decizia nr. 2628 din 7 decembrie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a respins cererea de revizuire formulată de revizuentele D.. şi E.. consorţiu desemnat în calitate de Lichidator Judiciar al Regiei Autonome de Distribuţie a Energiei Termice Bucureşti RADET RA împotriva deciziei civile nr. 555A din 4 aprilie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2021.
În motivare, s-a arătat că, pentru a deveni incidente dispoziţiile art. 509 pct. 8 din C. proc. civ., în ceea ce priveşte efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, este necesară îndeplinirea unor condiţii cumulative: hotărârea supusă revizuirii (cea din urmă) să fie pronunţată într-un litigiu început după intrarea în vigoare a Legii nr. 310/2018, considerentele apreciate a fi contrare să susţină şi să conducă, sub aspectul raţionamentului logico-juridic, spre soluţia pronunţată şi, de asemenea, aceste considerente să tranşeze asupra unei chestiuni litigioase identice cu problema dedusă judecăţii.
Instanţa a constatat că, în speţă, cea din urmă cerinţă nu este îndeplinită, întrucât hotărârea judecătorească invocată de revizuentă nu conţine considerente decisive care să fi avut legătură cu litigiul finalizat cu hotărârea supusă revizuirii, aceasta vizând raportul de activitate nr. 34 publicat în Buletinul procedurilor de insolvenţă nr. 1180/20.01.2020, instanţa pronunţându-se exclusiv asupra legalităţii măsurii de deblocare a repartizării fondurilor escrow în conformitate cu prevederile contractului de cont escrow din 11.10.2001, statuând că, urmare a deschiderii procedurii falimentului, existenţa contului escrow devenea incompatibilă cu stadiul procedurii şi că distribuirea creanţelor trebuie să respecte ordinea prevăzută de Legea nr. 85/2014.
Ca atare, în dosarul nr. x/2020 instanţa nu a statuat cu putere de lucru judecat cu privire la comisionul U.N.P.I.R. şi la retribuţia variabilă a lichidatorului judiciar, astfel cum susţin revizuentele.
Instanţa a constatat că, în condiţiile în care elementele de fapt din cadrul celor două acţiuni sunt diferite, nu poate exista o legătură între acestea, nefiind vorba despre hotărâri potrivnice prin care să fi fost analizată de către instanţe diferite aceeaşi chestiune litigioasă, aplicarea efectelor puterii de lucru judecat fiind exclusă.
Recursul
Împotriva acestei decizii, revizuentele D.. şi E.. consorţiu desemnat în calitate de Lichidator Judiciar al Regiei Autonome de Distribuţie a Energiei Termice Bucureşti RADET RA au declarat recurs, în temeiul art. 513 alin. (6) din C. proc. civ.
În motivarea căii extraordinare de atac, au susţinut că instanţa ar fi aplicat greşit dispoziţiile legale, reţinând că cele dezlegate prin Decizia nr. 516A/2021 a Curţii de Apel Bucureşti nu sunt decisive şi nu au legătura cu litigiul ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2021, soluţionat prin Decizia nr. 555A/2022.
Recurentele au arătat că aspectele litigioase supuse analizei instanţei în cadrul ambelor litigii au vizat legalitatea plăţilor efectuate în cadrul procedurii generale de faliment, ambele hotărâri având ca premisă dispoziţiile legale incidente în cauză ca urmare a deschiderii procedurii generale de faliment împotriva debitorului RADET Bucureşti la data de 11.11.2019, respectiv efectele deschiderii procedurii generale de faliment din perspectiva incompatibilităţii dispoziţiilor aplicabile perioadei de observaţie cu dispoziţiile referitoare la procedura generală de faliment în ceea ce priveşte plăţile (distribuirile) ce se vor efectua în procedură.
Prin hotărârea judecătorească invocată, respectiv decizia civilă nr. 516A/22.03.2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2020, instanţa a statuat cu putere de lucru judecat că "distribuirea sumelor încasate în procedura falimentului (după data de 11.11.2023) în contul escrow este supusă regulilor stabilite de art. 160 din Legea nr. 85/2014", plata/distribuirea realizată prin mecanismul contului escrow fiind "incompatibilă cu regulile referitoare la distribuirea sumelor de bani către creditori".
Prin urmare, prin considerentele deciziei civile nr. 516A/22.03.2021, instanţa a tranşat chestiunea litigioasă privind modalitatea de realizare şi dispoziţiile legale aplicabile plăţilor/distribuirilor după data de 11.11.2019, data deschiderii procedurii de faliment împotriva debitorului RADET Bucureşti, stabilind că după această dată plăţile/distribuirile se realizează numai potrivit prevederilor aplicabile procedurii de faliment.
Recurentele apreciază că, deşi dosarul nr. x/2020 viza plăţile realizate prin intermediul contului escrow, interpretarea dată de instanţă este aplicabilă tuturor plăţilor efectuate în procedura generală de faliment a debitorului RADET Bucureşti, neputându-se realiza o interpretare distinctă pe categorii de obligaţii de plată, întrucât legiuitorul a reglementat distinct situaţia debitorului aflat în procedură de faliment faţă de perioada de observaţie, dispoziţiile aplicabile perioadei de observaţie fiind incompatibile cu dispoziţiile procedurii de faliment.
Au subliniat că debitoarea a avut o situaţia atipică, fiind supusă analizei Curţii de Apel Bucureşti în cadrul ambelor dosare, respectiv continuarea activităţii curente pentru o perioadă scurtă de timp după data pronunţării hotărârii de deschidere a procedurii de faliment şi dispoziţiile legale aplicabile plăţilor efectuate/ce se vor efectua.
Aşadar, chestiunea litigioasă cu care a fost învestită instanţa în cadrul ambelor dosare viza legalitatea plăţilor/distribuirilor din perspectiva dispoziţiilor legale aplicabile acestora, raportat la situaţia debitorului RADET Bucureşti, neprezentând relevanţă dacă acestea au fost prezentate în cadrul unui raport de activitate sau în cadrul unui raport asupra fondurilor şi planului de distribuire aferent acestuia, acestea fiind analizate prin prisma efectelor deschiderii procedurii generale de faliment împotriva debitorului.
Raportat la aceste aspecte, recurentele susţin că Decizia nr. 2628/2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2022, este nelegală, întrucât în speţă este întrunită condiţia cumulativă a identităţii chestiunilor litigioase rezolvate prin Decizia nr. 516A/2021 cu acelea din cauza dedusă judecăţii soluţionată prin Decizia nr. 555A/2022, fiind încălcată autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 516A/2021 cu privire la efectele deschiderii procedurii generale de faliment împotriva debitorului RADET Bucureşti, asupra dispoziţiilor legale incidente, respectiv inaplicabilitatea dispoziţiilor aferente perioadei de observaţie după data de 11.11.2019.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători
Analizând recursul declarat în cauză, Înalta Curte reţine următoarele:
Revizuentele au criticat decizia recurată din perspectiva nelegalei interpretări a condiţiei impuse de art. 431 alin. (2) din C. proc. civ. legată de identitatea elementelor de fapt din cadrul celor două acţiuni, care a dus la concluzia greşită în sensul că nu ar opera autoritatea de lucru judecat, sub aspect pozitiv.
Această critică va fi analizată de instanţă din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., care se referă la încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii hotărârii atacate.
Înalta Curte are în vedere că cererea de revizuire formulată în cauză a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., iar în motivarea acesteia s-a susţinut că cele stabilite prin Decizia nr. 516A din 22 martie 2021 au intrat în putere de lucru judecat cu privire la statuările Curţii de Apel Bucureşti asupra efectelor pronunţării falimentului debitoarei RADET la 11.11.2019 şi asupra dispoziţiilor legale incidente în cauză, respectiv asupra incompatibilităţii dispoziţiilor aplicabile perioadei de observaţie cu dispoziţiile referitoare la procedura de faliment.
Se reţine că motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. reglementează ipoteza existenţei unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.
Astfel, potrivit dispoziţiilor invocate, "Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri"; aşadar, revizuirea este remediul procedural care intervine în ipoteza nesocotirii, printr-o judecată ulterioară, a autorităţii de lucru judecat ataşate unei prime hotărâri.
Invocarea normei de drept menţionate presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: existenţa unor hotărâri judecătoreşti definitive, care să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile să fie date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite; între litigii să existe tripla identitate de părţi, obiect şi cauză; cea de-a doua hotărâre să fie pronunţată cu nesocotirea autorităţii de lucru judecat; hotărârile să fie date în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanţa să fi omis să se pronunţe asupra ei; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, deoarece aceasta a fost pronunţată cu încălcarea autorităţii de lucru judecat.
Raţiunea acestui remediu procesual este ca o judecată ulterioară să nu poată contrazice ceea ce s-a tranşat într-un prim proces care a vizat aceeaşi cauză, acelaşi obiect şi s-a desfăşurat între aceleaşi părţi (aspectul negativ sau extinctiv al autorităţii lucrului judecat, în reglementarea dată de art. 431 alin. (1) din C. proc. civ.), cum nu poate contrazice nici modalitatea în care s-a tranşat asupra unei chestiuni litigioase opuse de/între aceleaşi părţi (efectul pozitiv sau normativ al autorităţii de lucru judecat, regăsit la nivelul aşa-numitelor considerente decizorii, recunoscut ca atare prin dispoziţiile art. 430 alin. (2) din C. proc. civ.).
Pentru a deveni incidentă, în oricare dintre cele două manifestări ale sale (funcţia negativă, care opreşte un al doilea proces sau cea pozitivă, care înlesneşte, sub aspectele tranşate, judecata celui de-al doilea proces, care porneşte de la un "dat" dezlegat în raporturile dintre părţi, fără posibilitatea contrazicerii) autoritatea de lucru judecat este pe de o parte, subordonată relativităţii efectelor sale - adică se produce doar între aceleaşi părţi care să fi stat în judecata ambelor procese - şi pe de altă parte, este necesar ca ea să nu fi fost invocată şi dezbătută în al doilea litigiu.
Aşadar, în ce priveşte efectul pozitiv al lucrului judecat, condiţia triplei identităţi nu este pretinsă de lege, fiind suficient ca între aceleaşi părţi să se fi purtat anterior un alt proces (litigiu) în care să se fi tranşat o chestiune litigioasă, în sensul art. 430 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., care să aibă legătură cu procesul în curs.
Prin urmare, pentru a se putea reţine efectul pozitiv al lucrului judecat, legea pretinde condiţia identităţii de părţi, fără însă a impune şi identitatea de obiect şi cauză ale cererii în justiţie, fiind suficientă existenţa unei simple legături între chestiunile litigioase din cele două procese.
Examinând prin prisma acestor consideraţii teoretice speţa, se constată, contrar susţinerilor recurentelor, că instanţa de revizuire a apreciat corect că nu este îndeplinită condiţia impusă de art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., pentru a opera autoritatea de lucru judecat sub aspect pozitiv, în ce priveşte hotărârea obiect al revizuirii.
Astfel fiind, în deplin acord cu argumentele instanţei de revizuire, Înalta Curte reţine, la rândul său, că dosarul nr. x/2020 a avut ca obiect contestaţia formulată de contestatoarea A. S.A. împotriva măsurii dispuse de lichidatorul judiciar al debitoarei Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice Bucureşti, cuprinsă în Raportul de activitate nr. 34 publicat în Buletinul procedurilor de insolvenţă nr. 1180/20.01.2020, respectiv de a debloca repartizarea fondurilor escrow în conformitate cu prevederile contractului de cont escrow din data de 11.10.2001 şi, pe cale de consecinţă, anularea măsurii şi obligarea lichidatorul judiciar la distribuirea sumelor conform art. 160 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă.
Acest dosar a fost soluţionat definitiv prin decizia civilă nr. 516A din 22 martie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin care a fost admis apelul declarat de apelanta-debitoare RADET, prin lichidator judiciar consorţiu format din E.. şi D.. împotriva sentinţei civile nr. 3932 din 7 octombrie 2020 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a civilă, a fost schimbată, în parte, sentinţa apelată, în sensul că: a fost admisă, în parte, contestaţia şi a fost anulată măsura dispusă de lichidatorul judiciar F.. prin raportul de activitate nr. 34 publicat în B.P.I. nr. 1180/20.01.2020.
În considerentele acesteia, s-a reţinut că, în raport de Ordonanţa Guvernului nr. 115/2001, raţiunea constituirii contului de tip escrow a fost aceea de a asigura producătorii de energie că sumele încasate de distribuitor sunt utilizate strict pentru plata acestora.
Instanţa a avut în vedere sursa încasărilor - plăţi făcute de beneficiarii distribuitorului (persoane fizice şi juridice, cu care furnizorii nu se află în raporturi juridice) şi sume din subvenţii şi ajutoare (cuvenite Radet) - de unde a rezultat că sumele de bani aflate în contul escrow sunt în proprietatea debitoarei Radet, care, la rândul său, prin intermediul agentului escrow, îşi plăteşte contravaloarea facturilor aferente livrărilor lunare de energie termică şi de gaze naturale, corespunzător procentului agreat cu fiecare furnizor.
În ceea ce priveşte compatibilitatea acestui cont escrow cu regulile ce guvernează procedura falimentului, curtea de apel a reţinut, pe de-o parte, că au calitatea de furnizori în contractul de cont escrow creditorii ce nu dobândesc, în temeiul acestuia, o creanţă ce beneficiază de o cauză de preferinţă; pe de altă parte, participarea lor în procedura insolvenţei este posibilă doar în condiţiile art. 5 pct. 19 din Legea nr. 85/2014, aşadar, prin înscrierea în tabelul de creanţe.
Or, de vreme ce în prezenta cauză creditorii ce sunt părţi în contractul de cont escrow sunt înscrişi în tabelul de creanţe al debitoarei RADET, iar acest contract nu le conferă drepturi speciale de preferinţă, rezultă că distribuirea sumelor încasate în procedura falimentului în contul escrow este supusă regulilor stabilite de art. 160 din Legea nr. 85/2014.
Instanţa a arătat şi că nu poate fi omis contextul în care fostul lichidator judiciar a dispus măsura deblocării contului escrow la data de 17.01.2020: după pronunţarea falimentului debitoarei Radet la data de 11.11.2019, aceasta a continuat să desfăşoare activitate până la data de 1.12.2019, dată la care au încetat toate contractele în derulare cu furnizorii, inclusiv cei care sunt părţi în contractul de cont escrow.
Încetarea acestor contracte nu înseamnă şi încetarea obligaţiei de plată, însă existenţa şi funcţionarea contului escrow trebuie analizată în strânsă legătură cu contractele în raport de care a fost înfiinţat.
Consecinţa firească a încetării activităţii şi a contractelor, ca urmare a deschiderii procedurii falimentului ar fi fost aceea a închiderii contului escrow, a cărui existenţă devenea incompatibilă cu regulile referitoare la distribuirea sumelor de bani către creditori. Faptul că, din raţiuni practice, acest cont a fost menţinut, nu înseamnă că pot fi eludate aceste reguli.
Concluzionând, instanţa a subliniat că încetarea contractelor de furnizare nu înseamnă încetarea obligaţiilor de plată, ci aducerea la îndeplinire a acestora cu respectarea regulilor instituite de art. 160 din Legea nr. 85/2014.
La rândul său, dosarul nr. x/2021 a avut ca obiect contestaţia formulată de contestatorul A. S.A., în contradictoriu cu RADET S.A. împotriva Raportului nr. 1 asupra fondurilor obţinute din lichidarea şi din încasarea de creanţe RADET RA, publicat în BPI nr. 10411/11.06.2021 şi a Planului de distribuire nr. 1 RADET RA, publicat in BPI nr. 10431/11.06.2021, solicitând instanţei pentru distribuirea 1 - pct. 7.1. din Raportul nr. x şi 2.1. din Planul de distribuire: - anularea propunerii de distribuire a sumei de 1.024.984.06 RON cu titlu de comision UNPIR; - anularea propunerii de distribuire a sumei de 1.900.062.74 RON cu titlu de - retribuţie variabila - 2.75 +TVA pentru lichidatorul judiciar, iar pentru distribuirea nr. 2 - pct. 7.2. din Raportul nr. x si 2.2. din Planul de distribuire: - anularea propunerii de distribuire a sumei de 4.121.517 RON cu titlu de retribuţie variabila pentru lichidatorul judiciar; - anularea propunerii de distribuire a sumei de 3.720.994,24 RON cu titlu de Comision UNPIR; - anularea propunerii privind previzionarea sumei de 17.900.000 RON cu titlu de suma necesară continuării procedurii de lichidare.
În cauză, a fost pronunţată decizia civilă nr. 555A din 4 aprilie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2021, prin care a fost admis apelul declarat de apelanta-creditoare A. S.A., prin administrator special B., şi prin administrator judiciar C.. împotriva sentinţei civile nr. 6025 din 25 noiembrie 2021, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă, a fost schimbată în parte sentinţa apelată în sensul că a fost admisă contestaţia în parte; a fost anulat în parte raportul nr. x asupra fondurilor obţinute din lichidare şi din încasarea de creanţe şi planul de distribuire nr. 1 în ceea ce priveşte: distribuirea comisionului U.N.P.I.R. în cuantum de 1.024.984,06 RON şi a retribuţiei variabile a lichidatorului judiciar în cuantum de 1.900.062,74 RON aferente sumei repartizate din contul escrow, precum şi distribuirea comisionului U.N.P.I.R. în cuantum de 3.720.994,24 RON şi a retribuţiei variabile a lichidatorului judiciar în cuantum de 4.121.517 RON aferente disponibilului în cuantum final de 101.984.371,73 RON; a fost menţinută în rest sentinţa.
Din analiza considerentelor Deciziei nr. 516A/2021 a Curţii de Apel Bucureşti, Înalta Curte se constată că prin această hotărâre judecătorească, contrar susţinerilor revizuentelor, nu a fost dezlegată aceeaşi chestiune litigioasă cu cea vizată de cauza finalizată prin hotărârea supusă revizuirii.
Astfel, după cum au arătat chiar revizuentele, prin Decizia nr. 516A/2021, pronunţându-se asupra legalităţii măsurii dispuse prin Raportul de activitate nr. 34 publicat în Buletinul procedurilor de insolvenţă nr. 1180/20.01.2020, aceea de deblocare a contului escrow constituit în baza contractului din 11.10.2001, instanţa a statuat că, urmare a deschiderii procedurii falimentului, existenţa contului escrow devenea incompatibilă cu stadiul procedurii şi că distribuirea creanţelor trebuie să se realizeze potrivit art. 160 din Legea nr. 85/2014.
După cum rezultă din considerentele Deciziei nr. 555/4.04.2022 pronunţate în dosarul nr. x/2021 (pag. 3 din decizie), urmare a Deciziei nr. 516/22.03.2021, lichidatorul judiciar a calculat suma aferentă constituirii fondului de lichidare şi a propus efectuarea distribuirii către creditori, conform Legii nr. 85/2014, iar în litigiul ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2021, societatea creditoare A. S.A. s-a limitat a susţine caracterul nedatorat al comisionului UNPIR şi al onorariului procentual raportat la sumele distribuite către creditori.
Examinând apelul declarat de către creditoare în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut, în ceea ce priveşte retribuţia variabilă a lichidatorului judiciar, că, dat fiind caracterul consensual al stabilirii onorariului cuvenit acestuia pentru activitatea desfăşurată, judecătorul sindic nu poate interveni în acest acord de voinţe şi, de altfel, nici nu a fost sesizat în cauză pentru a interveni în acordul de voinţe, ci pentru a tranşa modul de interpretare a clauzei referitoare la cuantumul onorariului procentual.
Procedând la interpretarea clauzei, instanţa de apel a constatat că părţile implicate - lichidatorul judiciar şi creditorul majoritar - nu au avut în vedere ca onorariul lichidatorului să se raporteze şi la sumele de bani existente deja în contul debitoarei, recuperate în cursul mandatului fostului lichidator judiciar.
Cât priveşte cazul particular al onorariului lichidatorului judiciar calculat la sumele repartizate din contul escrow, Curtea a constatat că acestea au intrat în patrimoniul debitoarei anterior preluării activităţii de către noul lichidator şi, prin urmare, recuperarea acestora şi distribuirea către creditori nu este o consecinţă a activităţii depuse de noul lichidator.
Aşadar, în cel de-al doilea litigiu, chestiunea litigioasă nu a fost aceea a legalităţii distribuirii fondurilor către creditori, din perspectiva prevederilor art. 160 din Legea nr. 85/2014, precum în primul litigiu şi, mai mult decât atât, cât priveşte retribuţia variabilă a lichidatorului judiciar, s-a apreciat că nu poate fi calculată în funcţie şi de sumele de bani recuperate de către fostul lichidator judiciar, nu pentru motivul că aceste sume de bani nu ar fi trebuit distribuite conform Legii nr. 85.2014, ci din cauză că recuperarea acestora şi distribuirea către creditori nu este o consecinţă a activităţii depuse de noul lichidator, chestiune care nu are nicio legătură cu aspectele litigioase tranşate în primul litigiu, prin Decizia nr. 516A/2021.
În ceea ce priveşte legalitatea distribuirii comisionului UNPIR, în cel de-al doilea litigiu s-a apreciat că, pentru calcularea acestui comision, este incidentă o prevedere din Statutul privind organizarea şi exercitarea profesiei de practician în insolvenţă, în aplicarea căreia procentul de 2% nu se aplică încasărilor realizate din continuarea activităţii curente a societăţii debitoare, care, în cauză, nu au fost individualizate, motiv pentru care se impune sancţiunea anulării acestor acte, cu consecinţa refacerii lor în raport de cele statuate în Decizia nr. 555/4.04.2022.
Prin urmare, nici din această perspectivă nu se poate reţine dezlegarea aceleiaşi chestiuni litigioase ca în dosarul nr. x/2020, întrucât nu s-a pus problema compatibilităţii existenţei contului escrow cu stadiul procedurii şi a distribuirii fondurilor către creditori potrivit art. 160 din Legea nr. 85/2014, ci a interpretării şi a aplicării art. 120 alin. (3) lit. a) din Statutul privind organizarea şi exercitarea profesiei de practician în insolvenţă, pentru calcularea comisionului UNPIR.
Ca atare, în mod corect a constatat instanţa de revizuire faptul că, în dosarul nr. x/2020, nu s-a statuat cu putere de lucru judecat cu privire la comisionul U.N.P.I.R. şi la retribuţia variabilă a lichidatorului judiciar, astfel încât, în raport cu circumstanţele cauzei, nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a revizuirii formulate în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Pentru toate aceste argumente, nefiind identificate motive de reformare a hotărârii atacate din perspectiva motivelor de nelegalitate invocate, urmează a fi respins, ca nefondat, recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentele D.. şi E. consorţiu desemnat în calitate de lichidator judiciar al Regiei Autonome de Distribuţie a Energiei Termice Bucureşti RADET RA împotriva Deciziei nr. 2628 din 7 decembrie 2022 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2022.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 aprilie 2024.