Analiza legalităţii unor dispoziţii din H.G. nr. 537/2014 privind condiţiile, procedura şi termenele de restituire ca ajutor de stat a sumelor reprezentând diferenţa dintre nivelul standard al accizelor şi nivelul accizelor diferenţiat pentru motorina utilizată drept combustibil pentru motor, prin prisma legislaţiei europene

 

Cuprins pe materii: Drept administrativ. Contenciosul administrativ reglementat prin Legea nr. 554/2004. Obiectul acţiunii judiciare

Index alfabetic:

• Act administrativ normativ
• Hotărâre de guvern
• Vicii de legalitate
• Legislaţie europeană
• Legislaţie naţională
• Principiul ierarhiei şi forţei juridice a actelor normative

 

H.G. nr. 537/2014, art. 4 alin. (1) lit. h) şi lit. c)

 

Actul administrativ normativ reprezentat de H.G. nr. 537/2014[1] a fost adoptat în scopul instituirii unei scheme de ajutor de stat sub forma restituirii sumelor reprezentând diferenţa dintre nivelul standard al accizelor şi nivelul acestora diferenţiat, prevăzute la art. 176 alin. (6) C. fisc. şi în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 651/2014 al Comisiei de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piaţa comună, în aplicarea art. 107 şi 108 din TFUE, care reprezintă act cu forţă juridică generală şi obligatorie, în toate elementele sale, direct aplicabile tuturor statelor membre de la data intrării în vigoare.

 În analiza legalităţii dispoziţiilor art. 4 alin. (1) lit. h) din H.G. nr. 537/2014 nu se poate face abstracţie de legislaţia europeană, întrucât actul a fost adoptat tocmai ţinându-se seama de prevederile cu forţă juridică superioară existente într-o anumită materie, cea a ajutorului de stat, derogatorie de la regulile generale cuprinse în Legea nr. 85/2014, care reglementează insolvența.

             

I.C.C.J., Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3763 din 12 septembrie 2024

 

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel București, la data de 28.06.2017, sub nr. x/2/2017, reclamanta S.C. A. Snagov S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună anularea dispoziţiilor art. 4 alin. (1) lit. h) din Hotărârea Guvernului nr. 537 din 26.06.2014 privind condiţiile, procedura şi termenele de restituire ca ajutor de stat a sumelor reprezentând diferenţa dintre nivelul standard al accizelor şi nivelul accizelor diferenţiat pentru motorina utilizată drept combustibil pentru motor, precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâtul Guvernul României a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia netimbrării cererii, excepţia tardivităţii introducerii plângerii prealabile, excepţia tardivităţii formulării acţiunii, iar la 08.12.2017 Ministerul Finanțelor Publice a formulat cerere de intervenţie accesorie în interesul pârâtului Guvernul României.

Prin încheierea de şedinţă din 09.01.2018, Curtea de Apel a încuviinţat în principiu cererea de intervenţie accesorie formulată de către Ministerul Finanțelor Publice în interesul pârâtului Guvernul României.

Prin sentinţa civilă nr. 3183/ 03.07.2017, pronunţată în dosar, instanţa, după respingerea excepțiilor invocate, a admis cererea de intervenție accesorie formulată în cauză şi a respins, pe fond, acţiunea, ca nefondată.

Prin decizia nr. 5931/25.11.2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului, a fost casată sentința nr. 3183/03.07.2017 şi trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a VIII-a la data de 17.02.2022.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 242 din 16 decembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost admisă cererea de intervenţie accesorie în interesul pârâtului, formulată de către intervenientul Ministerul Finanţelor.

A fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. Snagov S.R.L., prin lichidator judiciar B. S.P.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamanta, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea sentinţei, respingerea cererii de intervenţie accesorie şi admiterea cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului, a arătat că analiza legalităţii dispoziţiile art. 4 alin. (1) lit. h) din H.G. nr. 537/2014, realizată exclusiv din perspectiva respectării Regulamentului (CE) nr. 651/2014 este greşită, deoarece obiectul cererii nu îl reprezintă interpretarea şi aplicarea art. 4 alin. (1) lit. h), în raport de normele europene, ci legalitatea acestor prevederi.

Faptul că dispoziţiile art. 4 alin. (1) lit. h) din H.G. nr. 537/2014 sunt în acord cu dispoziţiile Regulamentului (CE) nr. 651/2014, nu acoperă viciile de legalitate ale art. 4 alin. (1) lit. h).

Din perspectiva legalităţii normei, în raport cu legislaţia naţională, prima instanţă a arătat greşit faptul că dispoziţiile atacate au caracter special şi derogă de la aplicarea prevederilor art. 341 din Legea nr. 85/2014.

Dispoziţiile art. 63 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative prevăd că derogarea se poate face numai printr-un act normativ de nivel cel puţin egal cu cel al reglementării de bază, prin urmare, hotărârea de guvern nu este egală ori superioară unei legi, astfel că dispoziţiile art. 4 alin. (1) lit. h) din H.G. nr. 537/2014 nu derogă de la dispoziţiile art. 341 din Legea nr. 85/2014.

În atare condiţii, susţine recurenta-reclamantă, dispoziţiile art. 4 alin. (1) lit. h) sunt nelegale şi sunt în dezacord cu prevederile art. 4 alin. (1) lit. c) din H.G. nr. 537/2014.

Se mai arată că eliminarea condiţiei prevăzute de art. 4 alin. (1) lit. h) pentru obţinerea ajutorului prevăzut de H.G. nr. 537/2014 nu este în dezacord cu dispoziţiile Regulamentului (CE) nr. 651/2014.

Deşi Regulamentul (CE) nr. 651/2014 nu exclude posibilitatea ca statele membre să reglementeze interdicţia ca persoanele juridice aflate în dificultate să beneficieze de anumite ajutoare de stat, acelaşi regulament nu interzice nici ca o astfel de persoană să beneficieze de ajutoare de stat acordate pentru oricare alt criteriu decât cel al stării de dificultate în care se află.

Motivarea instanţei de fond, întemeiată pe dispoziţiile pct. 14 din Preambulul Regulamentului este eronată, întrucât aceste menţiuni recomandă ca ajutoarele acordate acestei categorii a persoanelor aflate în dificultate să fie excluse de la aplicarea regulamentului, iar nu ca aceste persoane să nu beneficieze de ajutoarele de stat.

Excluderea are în vedere acordarea ajutoarelor de stat pentru persoanele juridice aflate în dificultate, în considerarea stării de dificultate.

De exemplu, nu este compatibilă cu regulamentul acordarea unui ajutor de 100.000 lei pentru persoanele juridice aflate în insolvență pentru ca acestea să depăşească starea de dificultate financiară, dar este compatibilă acordarea unuia dintre ajutoarele reglementate, respectiv restituirea diferenţei accizei.

Recurenta-reclamantă consideră că Regulamentul (CE) nr. 651/2014 nu impune statelor ca persoanele aflate în dificultate să fie excluse din categoria beneficiarilor ajutoarele reglementate prin acest act.

4. Apărările intimaţilor                                                                                                        

Intimatul Ministerul Finanţelor a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat, şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală.

II. Soluţia instanţei de recurs asupra cererii formulate de reclamanta S.C. A. Snagov S.R.L.

Analiza motivelor de casare:

Recurenta-reclamantă susţine faptul că prima instanţă a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 4 alin. (1) lit. h) din H.G. nr. 537/2014 numai în raport cu dispoziţiile Regulamentului (CE) nr. 651/2014, fără să aibă în vedere prevederile art. 341 din Legea nr. 85/2014, art. 63 din Legea nr. 24/2000 şi art. 4 alin. (1) lit. c) din H.G. nr. 537/2014.

Potrivit dispoziţiilor art. 341 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței şi de insolvenţă: „orice decăderi, limitări, interdicții ori altele asemenea, instituite prin norme legale sau prevederi contractuale pentru cazul deschiderii procedurii de insolvență vor fi aplicabile doar de la data deschiderii falimentului. Dispoziţiile contrare se abrogă”.

În conformitate cu dispoziţiile art. 63 din Legea nr. 24/2000: „pentru instituirea unei norme derogatorii se va folosi formula – prin derogare de la, urmată de menţionarea reglementării de la care se derogă. Derogarea se poate face numai printr-un act normativ de nivel cel puţin egal cu cel al reglementării de bază”.

Prin art. 4 alin. (1) lit. c) din H.G. nr. 537/2014 se stabilesc condiţiile de eligibilitate pentru restituirea de accize în cazul operatorilor economici stabiliți în România, iar prin art. 4 alin. (1) lit. h) din H.G. nr. 537/2014, modificat prin H.G. nr. 906/2014 s-a introdus condiţia eligibilităţii pentru restituirea de accize a operatorilor economici licențiați în România sau în alte state membre ale UE, ca aceştia să nu se afle în procedură de executare silită, faliment, orice formă de reorganizare judiciară, dizolvare, închidere operaţională sau lichidare.

Înalta Curte constată că H.G. nr. 537/2014 a fost adoptată în aplicarea dispoziţiile art. 176 alin. (6) şi (7) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, care transpun prevederile Directivei 2003/96/CE a Consiliului din 27.10.2003 privind restructurarea cadrului comunitar de impozitare a produselor energetice şi electricității şi art. II din O.U.G. nr. 14/2014 pentru completarea art. 176 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

De asemenea, H.G. nr. 537/2014 a avut în vedere prevederile Regulamentului (CE) al Comisiei de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piaţa comună în aplicarea art. 107 şi 108 din tratat, art. 108 din Constituţia României, republicată, şi art. 3 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 117/2006 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 137/2007.

Regulamentul despre care se face vorbire în preambulul H.G. nr. 537/2014 este Regulamentul (CE) nr. 651/2014 al Comisiei din 17.06.2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piaţa internă în aplicarea art. 107 şi 108 din Tratat, actul are o forţă juridică generală şi obligatorie, în toate elementele sale, direct aplicabile tuturor statelor membre de la data la care intră în vigoare.

Prin urmare, avându-se în vedere că actul administrativ normativ în discuţie a fost adoptat în scopul instituirii unei scheme de ajutor de stat sub forma restituirii sumelor reprezentând diferenţa dintre nivelul standard al accizelor şi nivelul acestora diferenţiat, prevăzute la art. 176 alin. (6) C. fisc. şi în conformitate cu Regulamentul (CE) al Comisiei de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piaţa comună în aplicarea art. 107 şi 108 din Tratat, contrarietatea cu dispoziţiile art. 341 din Legea nr. 85/2014, nu se poate susţine, cum în mod corect, a arătat şi prima instanţă.

Prevederile art. 341 din Legea nr. 85/2014 reprezintă legea generală, cu aplicabilitate în toate cazurile, cu excepţia unor dispoziţiile speciale, derogatorii.

În analiza legalităţii dispoziţiilor art. 4 alin. (1) lit. h) din H.G. nr. 537/2014 nu se poate face abstracție de legislaţia europeană, întrucât actul a fost adoptat tocmai ţinându-se seama de prevederile cu forţă juridică superioară existente într-o anumită materie, cea a ajutorului de stat, derogatorie de la regulile generale cuprinse în Legea nr. 85/2014 ce reglementează insolvenţa.

În concluzie, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile referitoare la încălcarea legislaţiei naţionale, precum şi a principiului ierarhiei şi forţei juridice a actelor normative.

Sunt nefondate şi criticile referitoare la contrarietatea dispoziţiile art. 4 alin. (1) lit. h) cu cele prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. c) din H.G. nr. 537/2014, întrucât ipotezele cuprinse în cele două norme sunt diferite, prima vizează condiţiile referitoare la agenţii economici licențiați în România ori în alte state membre ale Uniunii Europene, iar cea de-a doua priveşte cazul operatorilor economici stabiliți în România, iar această din urmă situaţie nu face obiectul analizei din punct de vedere al legalităţii în cauza de faţă.

Cu privire la criticile ce vizează aplicarea greşită a pct. 14 din Preambulul Regulamentului (CE) nr. 651/2014 şi a art. 1 alin. (4), coroborat cu art. 2 pct. 18 din acelaşi Regulament, Înalta Curte urmează să le respingă, ca nefondate.

Pct. 14 din preambulul Regulamentului are în vedere excluderea din domeniul de aplicare a actului a ajutoarelor acordate întreprinderilor aflate în dificultate, acestea fiind evaluate în temeiul liniilor directoare comunitare din 1 octombrie 2004 privind ajutorul de stat pentru salvarea şi restructurarea întreprinderilor aflate în dificultate.

Dispoziţiile art. 1 alin. (4) şi art. (2) pct. 18 stabilesc că ajutoarele de stat din cuprinsul Regulamentului nu se aplică întreprinderii în dificultate, fără să se facă vreo precizare ori vreo deosebire între ajutorul pentru salvarea şi restructurarea acestor întreprinderi şi cel acordat transportatorilor de persoane sau mărfuri sub forma restituirii de accize, cum susţine recurenta-reclamantă.

Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 651/2014 exclude de la aplicare întreprinderile aflate în dificultate, iar H.G. nr. 537/2014, prin dispoziţiile de la art. 4 alin. (1) lit. h) aplică în concret şi întocmai norma europeană, neexistând astfel niciun motiv de nelegalitate a prevederilor naţionale.

Faţă de acestea, nefiind întrunite motive de nelegalitate întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, a respins recursul, ca nefondat.