A. Calitatea procesuală pasivă în materia contenciosului administrativ. B. Daune morale

 

Cuprins pe materii: Drept administrativ. Contenciosul administrativ reglementat prin Legea nr. 554/2004. Obiectul acţiunii judiciare

Index alfabetic:

• Contenciosul administrativ
• Calitate procesuală pasivă
• Daune morale

 

Legea nr. 554/2004, art. 13, art. 24

 

A. În materia contenciosului administrativ, din cuprinsul art. 13 din Legea nr. 554/2004, rezultă că are calitatea procesuală pasivă autoritatea publică emitentă a actului administrativ atacat sau autoritatea publică ce refuză în mod nejustificat soluţionarea unei cereri sau nu o soluţionează în termenul legal.

Pârâtul persoană fizică nu are calitate procesuală pasivă în cauză, deoarece raportul juridic litigios dedus judecăţii prin cererea de chemare în judecată nu poate fi legat între reclamantă şi acest pârât, nefiind formulată în concret vreo cerere privind competențele ori obligațiile acestuia. Pârâtul nu este emitent al refuzului de soluţionare a contestaţiei administrative împotriva soluţiei de invalidare a tezei de doctorat, nici nu poate răspunde alături de autoritatea publică pentru nesoluționarea contestaţiei, câtă vreme este persoana care a propus invalidarea tezei de doctorat şi nici nu poate răspunde în temeiul art. 24 din Legea nr. 554/2004, întrucât în sarcina acestuia nu se identifică vreo obligaţie prevăzută de aceste dispoziţii, stabilită în mod definitiv printr-o hotărâre a instanţei de contencios administrativ pe care a refuzat să o ducă la îndeplinire.

           

B. Daunele morale au rolul de a compensa consecințele negative produse de refuzul de soluționare a cererii, iar criteriile pentru acordarea daunelor morale includ, nu doar aceste consecințe negative, în cadrul cărora se evaluează impactul afectiv asupra persoanei vătămate, dar şi importanța valorilor lezate, respectiv, gravitatea încălcării drepturilor persoanei vătămate, intensitatea impactului afectiv şi proporționalitatea despăgubirilor.

Întârzierea în rezolvarea contestației nu constituie „per se” o cauză de suferință morală cu consecința compensării financiare, însă, întârzierea pentru o perioadă lungă de timp a avut un impact afectiv semnificativ asupra reclamantei, valorile personale şi profesionale ale acesteia fiind profund lezate. Starea de incertitudine prelungită a avut impact asupra cinstei, demnității și onoarei profesionale, componentele esențiale ale integrității unui judecător. Orice aspect negativ care planează asupra acestor valori trebuie degrabă tranșate astfel încât imaginea şi integritatea judecătorului să nu fie periclitată, cu consecințe asupra activității sale profesionale.

           

I.C.C.J., Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3411 din 19 iunie 2024

 

I. Circumstanţele cauzei 

1. Obiectul cererii de chemare în judecată 

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 25 octombrie 2022, pe rolul Curţii de Apel Ploiești, Secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Comisia de Ştiinţe Juridice din cadrul Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (C.N.A.T.D.C.U), Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (C.N.A.T.D.C.U) şi B., a solicitat: 

(i) obligarea pârâţilor la soluţionarea contestaţiei, înregistrată la registratura Ministerului Educaţiei şi Cercetării cu nr. x/05.08.2021; 

(ii) aplicarea unor penalităţi în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, în sarcina pârâţilor, de la data introducerii prezentei cereri până la data soluţionării contestaţiei; 

(iii) obligarea pârâţilor, în solidar, la plata sumei de 12.000 lei, cu titlu de daune morale. 

1.2. La termenul de judecată din data de 28 martie 2023, instanţa de fond a dispus rectificarea citativului, în sensul indicării numelui complet al pârâtului persoană fizică, respectiv B.

2. Hotărârea instanţei de fond 

Prin sentința civilă nr. 104 din 30 mai 2023, Curtea de Apel Ploiești, Secţia de contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele: 

(i) a respins excepția inadmisibilității celui de-al doilea capăt de cerere, ca neîntemeiată; 

(ii) a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului B., ca neîntemeiată; 

(iii) a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Comisia de Ştiinţe Juridice din cadrul Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (C.N.A.T.D.C.U), Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (C.N.A.T.D.C.U) şi B.; 

(iv) a dispus obligarea pârâţilor la soluţionarea contestaţiei, înregistrată la registratura Ministerului Educaţiei şi Cercetării cu nr. x/05.08.2021, sub sancţiunea plăţii unor penalităţi în cuantum de 1000 de lei pe zi de întârziere, până la data soluţionării acesteia; 

(v) a dispus obligarea pârâţilor la plata sumei de 12.000 lei, cu titlu de daune morale; 

(vi) a respins, în parte, acţiunea, ca neîntemeiată; 

(vii) a dispus obligarea pârâţilor la plata sumei de 183,66 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantă. 

3. Calea de atac exercitată în cauză 

Împotriva sentinţei civile nr. 104 din 30 mai 2023, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, Secţia de contencios administrativ şi fiscal, au declarat recursuri pârâţii B., respectiv Ministerul Educaţiei, prin intermediul Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (C.N.A.T.D.C.U.). 

3.1. Prin recursul întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., pârâtul B. a solicitat casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii, ca neîntemeiată. 

În esenţă, recurentul-pârât a susţinut greșita interpretare şi aplicare a normelor de drept material incidente în cauză şi existenţa unor motive contradictorii. 

Dezvoltând motivele de recurs, se arată următoarele: 

Capătul de cerere întemeiat pe dispoziţiile art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, referitoare la procedura specială de executare silită a unei hotărâri judecătoreşti pronunţată de o instanţă de contencios administrativ este inadmisibil, deoarece nu există o hotărâre judecătorească rămasă definitivă al cărei dispozitiv să fi fost nesocotit de către partea căzută în pretenţii, aspect recunoscut chiar de către instanţa de fond. 

Cu toate acestea, a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii petitului cu nr. 2, apreciind greşit că instanţa de contencios administrativ poate dispune în sarcina autorităţii pârâte obligaţia de a suporta penalităţi de întârziere, chiar şi în această etapă, în temeiul art. 18 alin. (3) Legea nr. 554/2004, soluţia încălcând principiul disponibilităţii consacrat de art. 9 alin. (2) C. proc. civ., fiind dată şi cu depăşirea limitelor rolului activ al judecătorului, descrise în art. 22 C. proc. civ. 

În al doilea rând, calitatea procesuală pasivă nu poare fi reţinută în sarcina sa, instanţa de fond interpretând şi aplicând greşit dispoziţiile art. 10 alin. (1) lit. D) şi alin. (2) din Anexa la Ordinul nr. 4621/2020, at. 29-31 din Anexa 2 la Ordinul nr. 5229/2020. 

Susține recurentul că, din conținutul acestor dispoziţii legale rezultă că C.N.A.T.D.C.U. este alcătuit din mai multe structuri, fiecare cu competență proprie, că în cadrul acestor structuri pot fi numite „Comisii de lucru”, de către preşedintele C.N.A.T.D.C.U., președintele de panel sau președintele comisiei de specialitate, după caz, şi că o astfel de comisie se numește în eventualitatea formulării de contestaţii împotriva deciziilor C.N.A.T.D.C.U. de către președintele panelului la care este arondată comisia de specialitate care a propus invalidarea tezei de doctorat. 

În situaţia reclamantei, teza de doctorat a fost analizată în cadrul comisiei de evaluare, recurentul întocmind referatul sintetic de evaluare conținând argumentarea referitoare la propunerea de invalidare a tezei de doctorat şi, în baza propunerii comisiei de evaluare, C.N.A.T.D.C.U. a emis decizia privind invalidarea tezei de doctorat, împotriva căreia, reclamanta a formulat contestație care nu a fost soluţionată până în prezent. 

Prin urmare, recurentul susține că, având în vedere şi dispoziţiile art. 36 C. proc. civ., nu are calitate procesuală pasivă faţă de pretenţiile reclamantei legate de numirea comisiei de lucru pentru analizarea contestaţiei sale şi cu atât mai puţin legate de soluţionarea acestei contestaţii. Dimpotrivă, în calitate de preşedinte al comisiei de evaluare a tezei de doctorat, recurentul nu poate participa în nicio situație la procedura de soluționare a contestației, în acest sens fiind invocate prevederile art. 54 din Anexa 1 la ROF C.N.A.T.D.C.U.. 

Faţă de reţinerile instanţei de fond sub acest aspect, recurentul consideră că nici calitatea de preşedinte al comisiei de specialitate nr. 24 - Ştiinţe juridice, şi nici calitatea de membru al panelului 4 - Ştiinţe sociale, nu îl îndreptăţesc/nu îi recunoaşte competența de numire a comisiei de lucru pentru soluţionarea contestației reclamantei şi de soluționare a contestației.

Consideră că susținerea instanţei de fond că recurentul-pârât ar fi trebuit să facă dovada că dispoziţiile art. 10 din ROF şi cele ale art. 30 din Metodologia de evaluare a tezelor de doctorat au fost respectate este contrară principiilor de drept, textelor legale în vigoare şi nesocotește afirmațiile clare din întâmpinarea Ministerului Educației. Se invocă art. 14 alin. (2) C. civ., privind prezumția de bună credință până la proba contrară, afirmând că reclamanta era datoare a dovedi reaua credință, afirmațiile nedovedite fiind presupuneri fără valoare juridică. 

Mai consideră recurentul că nu ar fi putut aduce niciun fel de dovezi, întrucât trebuie să respecte secretul de serviciu şi să protejeze identitatea membrilor comisiei de analiză a contestației. 

Obligația de a depune documentația care a stat la baza Ordinului Ministrului Educației nr. 3091/14.02.2022, prin care s-a numit comisia de analiză a contestației reclamante trebuia depusă de emitent nu de către recurent. 

În al treilea rând, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul critică soluția pronunţată asupra fondului cauzei, considerând-o neîntemeiată, cel puțin în ceea ce îl privește, fiind rezultatul interpretării şi aplicării greșite a dispozițiilor art. 2 alin. (2), coroborat cu art. 18 alin. (1), (3) şi (5), art. 28 din Legea nr. 554/2004 şi ale art. 1357 C. civ.

În esență, recurentul susține că, atâta timp cât nu are competența în temeiul legii de a numi comisia de soluționare a contestației reclamantei şi nici competența de a soluționa această contestație, obligarea sa, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004 la soluţionarea acestei contestaţii şi la repararea prejudiciului pretins de reclamantă este nejustificată. 

Susține că art. 18 alin. (3) şi (5) din Legea nr. 554/2004, referitoare la repararea prejudiciului pretins într-un litigiul de contencios administrativ şi la obligația de plată a penalităților de întârziere, au la bază regulile răspunderii civile delictuale, ceea ce înseamnă că, cele două soluții pot fi dispuse numai în măsura în care instanţa constată că în persoana pârâtului sunt îndeplinite condițiile răspunderii delictuale descrise în art. 1357 C. civ. Or, în lipsa competenței sale, nu i se poate atribui pretinsa faptă ilicită, constând în nesoluționarea contestației reclamantei şi nu i se poate atribui prejudiciul pretins. 

În drept, s-au invocat prevederile art. 17, 19, 20, 24, 25, 30 Anexa 2 O.M.E.C. nr. 5229/2020, art. 10 O.M.E.C. nr. 4621/2020, art. 168 din Legea nr. 1/2011, art. 488 C. proc. civ.

3.2. Pârâtul Ministerul Educaţiei a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea în tot a sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată. 

În motivarea recursului se arată, în esenţă, că hotărârea este contradictorie în privinţa susţinerilor din considerente vizând obligarea pârâţilor la plata penalităţilor de întârziere de 20% din salariul minim brut pe economie, de la data introducerii acţiunii şi până la data soluţionării contestației şi de respingere a acţiunii, ca neîntemeiată, faţă de dispozitivul hotărârii, prin care a dispus obligarea pârâţilor la soluţionarea contestaţiei sub sancţiunea unei penalităţi de 1000 lei pe zi de întârziere, până la soluţionarea acesteia. 

Susţine că instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut, reclamanta solicitând obligarea instituţiei la plata unor penalităţi în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, de la data introducerii acţiunii până la data soluţionării contestaţiei. 

Din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul susţine că instanţa a încălcat prevederile art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, reţinând în mod greşit culpa în sarcina sa. 

Consideră că nu se poate reţine culpa în sarcina sa, deoarece: contestaţia înregistrată la Ministerul Educaţiei cu nr. x/05.08.2021, formulată de doamna A. împotriva deciziei C.N.A.T.D.C.U. de invalidare a tezei de doctorat, a fost transmisă preşedintelui Panelului 4 - Ştiinţe sociale, prin intermediul platformei owncloud, pentru demararea procedurii de soluţionare, în conformitate cu prevederile art. 30 din Anexa nr. 2 la O.M.E.C. nr. 5229/2020.

Potrivit prevederilor art. 30 din Anexa nr. 2 la O.M.E.C. nr. 5229/2020, preşedintele panelului nominalizează trei evaluatori fie din cadrul panelului, fie experţi externi, care trebuie să-şi exprime acordul pentru analizarea contestaţiei şi declaraţia că nu se află în conflict de interese, constituirea comisiei de contestaţii considerându-se finalizată după parcurgerea acestor etape.

Ca urmare a propunerii panelului 4 - Ştiinţe sociale, CG C.N.A.T.D.C.U. a validat componenţa comisiei de analiză a contestaţiei, în şedinţa de lucru desfășurată online în intervalul 11.11.2021, ora 14:00 - 13.11.2021, ora 23:59 (proces-verbal nr. 15/SSCNATDCU/15.11.2021). Întrucât art. 10 alin. (2) din O.M.E.C. nr. 4621/2020 prevede că numirea comisiilor de lucru care au în componenţă şi experţi externi se face prin ordin al ministrului, s-a emis Ordinul ministrului educaţiei nr. 3091/04.02.2022 privind constituirea comisiilor de lucru pentru soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva deciziilor C.N.A.T.D.C.U.

Potrivit prevederilor art. 30 din Anexa nr. 2 la O.M.E.C. nr. 5229/2020, fiecare membru al comisiei de lucru întocmeşte un referat individual de analiză a contestaţiei, în baza cărora preşedintele panelului întocmeşte referatul sintetic de analiză a contestaţiei.

Stadiul soluţionării contestaţiei doamnei A. a fost prezentat în şedinţele CG C.N.A.T.D.C.U. desfăşurate în 22.09.2021 (proces-verbal nr. 6/SSCNATDCU/28.09.2021), în 21.04.2022 (proces-verbal nr. 39/SSCNATDCU/09.05.2022), în 22.06.2022 (proces-verbal nr. 54/SSCNATDCU/11.07.2022), în 10.11.2022 (proces-verbal nr. 71/SSCNATDCU/20.12.2022), împreună cu alte contestaţii formulate împotriva deciziilor C.N.A.T.D.C.U. de invalidare a tezelor de doctorat.

În cadrul şedinţelor de lucru s-a solicitat comisiilor de lucru să urgenteze analizarea contestaţiilor în vederea finalizării procedurii. Preşedintele panelului 4 - Ştiinţe sociale a informat, de fiecare dată, membrii CG C.N.A.T.D.C.U. cu privire la dificultăţile întâmpinate în procedura de constituire a comisiilor care să analizeze contestaţiile: lipsa specialiştilor în domeniu, recuzarea ulterioară a unor evaluatori nominalizaţi, refuzul nominalizării, situaţii de incompatibilitate.

Ca urmare a faptului că evaluatorii, numiţi în comisia de lucru prin Ordinul ministrului nr. 3091/04.02.2022, s-au recuzat pe motiv că nu este vorba de o analiză a formei lucrării, obiecţiile sunt de conţinut, motiv pentru care este nevoie de expertiză în domeniul tezei - drept civil, în şedinţa de panel din data de 16.01.2023 s-a aprobat o nouă comisie care să soluţioneze contestaţia dnei A.

Componenţa noii comisii a fost validată de Consiliul General al C.N.A.T.D.C.U. în şedinţa de lucru desfăşurată în data de 01.02.2023 (proces-verbal nr. 79/SSCNATDCU/03.02.2023).

Prin urmare, s-a emis ordinul ministrului educaţiei nr. 3722/22.02.2023 pentru modificarea ordinului ministrului educaţiei nr. 3091/2022 privind constituirea comisiilor de lucru pentru soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva deciziilor C.N.A.T.D.C.U.

De la data aprobării noii comisii prin O.M. nr. 3722/22.03.2023 şi până în prezent, a fost întocmit un sigur referat individual de analiză a contestaţiei.

Termenele prevăzute în Anexa nr. 2 la O.M.E.C. nr. 5229/2020 pentru fiecare etapă procedurală la nivelul C.N.A.T.D.C.U. au fost depăşite din motive bine justificate, după cum ar rezulta din cele prezentate anterior.

Secretariatul Tehnic al C.N.A.T.D.C.U. a transmis preşedintelui panelului 4 numeroase solicitări de soluţionare a contestaţiilor, unele dintre acestea având termenele metodologice de soluţionare cu mult depăşite, existând şi proceduri juridice demarate în instanţe de judecată din acest motiv.

În data de 30.06.2023, cu revenire în data de 05.07.2023, domnul profesor C., preşedintele panelului 4. - Ştiinţe sociale, responsabil cu derularea procedurilor de soluţionare a contestaţiilor în domeniile arondate - între care şi domeniul Drept, a informat Secretariatul Tehnic al C.N.A.T.D.C.U. că evaluatorii desemnaţi se recuză în continuare sau refuză să răspundă apelurilor sale de întocmire a referatelor individuale de analiză, aflându-se în continuare în situaţia de a nu putea finaliza analiza contestaţiilor.

În şedinţele de lucru CG C.N.A.T.D.C.U. din data de 22.06.2022 (P-V nr. 54/SSCNATDCU/11.07.2022) şi 01.02.2023 (P-V nr. 79/SSCNATDCU/03.02.2023), preşedintele Panelului 4 a propus CG C.N.A.T.D.C.U., ca soluţie pentru finalizarea contestaţiilor, completarea componenţei Panelului 4 cu noi specialişti în domeniul Drept, fiind propuse şi validate de către CG C.N.A.T.D.C.U. 4 cadre didactice - conducători de doctorat, respectiv:

1) Prof. dr. D. - Universitatea X.;

2) Prof. dr. E. - Universitatea „Y.” din Cluj-Napoca;

3) Prof. dr. F. - Universitatea „Z.” din Iaşi;

4) Prof. dr. G. - Academia XX. din Bucureşti.

Unii dintre membrii propuşi pentru completarea panelului 4 şi validaţi de CG au fost desemnaţi ca membri externi C.N.A.T.D.C.U. în comisiile de analiză a contestaţiilor.

În data de 10.05.2023, doamna profesor D. a informat preşedintele Panelului 4 că demisionează din toate comisiile în care a fost numită ca membru extern C.N.A.T.D.C.U.

Consideră că această succesiune a evenimentelor înlătură culpa sa în legătură cu pretențiile reclamantei.

În plus, recurentul consideră că instanţa de fond a încălcat prevederile art. 18 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, potrivit cărora în cazul soluționării cererii, instanţa va hotărî şi asupra despăgubirilor pentru daunele materiale şi morale cauzate, dacă reclamantul a solicit acest lucru, întrucât reclamanta nu a probat nicio vătămare de natură morală prin întârzierea la executarea obligației.

Totodată, învederează că întârzierea în rezolvarea contestaţiei nu constituie „per se” o cauză de suferinţă morală cu consecinţa compensării financiare, atât timp cât nu se probează valoarea morală vătămată şi nu se poate reţine vinovăţia părţii pârâte, reclamanta fiind obligată să dovedească producerea prejudiciului, dar şi legătura de cauzalitate dintre prejudiciu şi fapta autorităţii.

Invocă în acest sens art. 1349 alin. (1) Noul C. civ., conform căruia angajarea răspunderii civile delictuale presupune existenţa cumulată a patru condiţii sau elemente constitutive: prejudiciul, faptă ilicită, vinovăţia autorului faptei ilicite şi prejudiciabile, raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi, coroborând alin. (2) al acestei norme cu art. 1257 Noul C. civ., consideră că răspunderea civilă reparatorie intervine numai în cazul în care există un prejudiciu injust cauzat unei persoane, prejudiciu ce trebuie, potrivit legii, să fie reparat. Concluzionează că examinarea răspunderii civile reparatorii are drept scop determinarea cazurilor şi condiţiilor în care o persoană poate pretinde repararea prejudiciului injust care i-a fost cauzat.

Arătând că prejudiciile nepatrimoniale sau daunele morale sunt consecinţele dăunătoare suferite de către o persoană, consecinţe care nu au valoare economică şi, prin urmare, nu pot fi evaluate pecuniar, având ca urmare încălcarea drepturilor personale nepatrimoniale care definesc personalitatea umană, în tripla sa dimensiune: personalitatea fizică, morală şi socială şi că în principiu, pentru a fi reparabil, orice prejudiciu este obligatoriu să fie cert, direct, personal şi să rezulte din încălcarea sau atingerea unui drept ori a unui interes legitim, definind aceste noţiuni, concluzionează că existenţa interesului legitim şi serios care a fost vătămat şi caracterul său licit şi moral sunt împrejurări de fapt care nu au fost dovedite de reclamant în prezenta cauză.

Invocă jurisprudenţa Î.C.C.J. din Decizia nr. 2356 din 20 aprilie 2011, pronunţată în recurs de Secţia de contencios administrativ şi fiscal, având ca obiect obligarea unei autorităţi publice la acordarea de daune morale, subliniază că daunele morale sunt apreciate ca reprezentând atingerea adusă existenţei fizice a persoanei, integrităţii corporale şi sănătăţii, cinstei, demnităţii şi onoarei, prestigiului profesional, iar pentru acordarea de despăgubiri nu este suficientă stabilirea culpei autorităţii, ci trebuie dovedite daunele morale suferite. Sub acest aspect, partea care solicită acordarea daunelor morale este obligată să dovedească producerea prejudiciului şi legătura de cauzalitate dintre prejudiciu şi fapta autorităţii.

În drept, au fost invocate prevederile art. 488 C. proc. civ. şi Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare. 

4. Apărările formulate în cauză 

Intimata-reclamantă A. a depus întâmpinări faţă de ambele recursuri, solicitând respingerea acestora, ca nefondate. 

4.1. În privinţa recursului declarat de pârâtul B., intimata-reclamantă a susţinut că prima instanţă nu a depăşit limitele învestirii, ci a calificat temeiul de drept aplicabil în speţă, conform prevederilor art. 22 alin. (4) teza I C. proc. civ., fără să schimbe cauza juridică a acţiunii, de vreme ce aceasta a fost reprezentată de solicitarea de stabilire a obligaţiei în sarcina pârâţilor sub sancţiunea aplicării unor penalităţi pe zi de întârziere, de la data introducerii cererii de chemare în judecată, până la data soluţionării contestaţiei.

În aprecierea intimatei-reclamante, hotărârea atacată nu cuprinde considerente contradictorii în ceea ce privește aplicarea prevederilor art. 24 din Legea nr. 554/2004. În acest sens, susţine că instanţa de fond a menţionat că aceste prevederi nu sunt incidente acestui moment procesual şi aceste considerente reflectă soluţia din dispozitiv de respingere în parte, a acțiunii.

Consideră că nemulțumirea recurentului-pârât, în sensul că prima instanță nu a admis excepția inadmisibilității capătului al doilea al cererii introductive, ci a respins, ca neîntemeiată, solicitarea de obligare la plata unor penalități de întârziere în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie, nu poate fundamenta temeinicia motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Faţă de cel de-al treilea motiv de recurs invocat, intimata susţine că recurentul-pârât justifică o calitate procesuală pasivă, prin raportare la prevederile art. 10 alin. (1) din Ordinul M.E.C. nr. 4621/2020 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare, publicat în Monitorul Oficial nr. 564 din 29 iunie 2020, recurentul-pârât nefiind chemat în judecată în calitatea sa de simplă persoană fizică, ci în calitatea sa de președinte al Comisiei de Ştiinţe Juridice din cadrul Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare. Or, în această calitate, recurentul-pârât avea, conform normelor legal anterior citate, atribuţia legală de a numi comisiile de lucru, inclusiv pentru soluţionarea contestaţiilor.

Subliniază că, în speţă, recurenţii-pârâţi nu au dovedit în faţa instanţei de fond faptul că Preşedintele Panelului nr. 4 este cel care a numit comisia iniţială de soluţionare a contestaţiei şi că la dosarul primei instanţe s-a depus numai Ordinul nr. 3091/4.02.2022, emis de Ministrul H., în al cărui preambul nu se vorbeşte deloc despre vreun act de desemnare a membrilor comisiei de soluţionare a contestaţiei emis de Preşedintele Panelului. Din contră, în preambulul acestui act administrativ se face referire expresă la Ordinul M.E.C. nr. 4621/2020, care îi conferă legitimitate procesuală pasivă recurentului-pârât chemat în judecată, în calitate de preşedinte al Comisiei Juridice.

Totodată, recurenţii-pârâţi nu au dovedit în faţa primei instanţe data de la care s-ar fi implementat platforma la care face referire Ordinului M.E.C. nr. 5229/17.08.2020 şi modul în care funcţionează acea platformă.

Menţionează că, potrivit propriilor afirmaţii făcute de recurentul-pârât Ministerul Educaţiei - Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (C.N.A.T.D.C.U.), în recursul declarat în cauză, comisia numită prin Ordinul nr. 3091/4.02.2022 emis de M.E.C. s-a recuzat, fiind emis un nou ordin nr. 3722/22.02.2023, fiind constituită o nouă comisie ai cărei membri s-au recuzat sau au refuzat să răspundă desemnărilor.

Consideră că susţinerile recurentului-pârât din memoriul de recurs, vizând prezumata sa bună-credinţă şi obligaţiile sale de serviciu de a respecta secretul profesional nu au legătură cu stadiul procesual al litigiului de faţă.

În aprecierea sa, aceste argumente aduse de către recurentul-pârât, în susţinerea motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sunt de netemeinicie a hotărârii atacate, şi nu de nelegalitate, chestiuni care nu sunt supuse controlului de legalitate exercitat de către instanţa de recurs, prin prisma motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Apreciază că nu are sarcina dovedirii unui fapt negativ, că nu preşedintele Panelului 4 ar fi numit comisia de analiză a contestaţiei, sarcina probei fiind inversată, impunându-se ca recurenţii-pârâţi să înfăţişeze, în stadiul procesual al fondului, documentaţia din care să rezulte ceea ce se afirmă de către pârâţi.

Totodată, fiind un litigiu de contencios administrativ, unde reclamantul este o persoană fizică, iar pârâţii sunt instituţii publice obligate să emită un act administrativ individual, sarcina probei în ceea ce priveşte documentaţia administrativă şi actele şi relaţiile interne ale instituţiilor publice aparţinea recurenţilor. Intimata-reclamantă nu are acces la documentaţia administrativă, neputând produce înscrisuri din această sferă.

Consideră că recurentul-pârât, în calitate de președinte al Comisiei juridice, justifică o calitate procesuală pasivă în cauză şi după desemnarea comisiei inițiale de soluționare a contestației, având în vedere că membri acelei comisii s-au recuzat, nici până la acel moment (peste 2 ani de la data formulării contestației) contestația subsemnatei nefiind soluţionată.

Cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 2 alin. (2), coroborat cu art. 18 alin. (1), (3) şi (5), art. 28 din Legea nr. 554/2004 şi ale art. 1357 C. civ, intimata-reclamantă susţine că, în speță, calitatea procesuală pasivă a recurentului-pârât se impune a fi reţinută prin raportare la dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Ordinul M.E.C. nr. 4621/2020, rezultând că, în mod cert, recurentul-pârât poate fi obligat la soluţionarea contestaţiei, obligaţie legală existentă în sarcina recurenţilor şi ulterior desemnării unei comisii de soluţionare a contestaţiilor, dacă membri respectivei comisii se recuză sau refuză să dea curs desemnării, cum s-a întâmplat în cazul său.

Sub aspectul probatoriului, solicită să se constate că recurentul-pârât nu a ataşat niciun înscris cererii de recurs, fiind, în opinia sa, decăzut din dreptul de a mai depune înscrisuri ulterior.

4.2. Referitor la recursul declarat de pârâtul Ministerul Educaţiei, intimata-reclamantă A. a susţinut că nu sunt contrare dispozitivului, considerentele hotărârii, soluția pronunţată fiind explicată în mod logic şi coerent prin considerente.

Consideră că argumentul recurentului-pârât din memoriul de recurs, în sensul că instanţa de fond a acordat mai mult decât s-a cerut sub aspectul penalităților de întârziere, se poate încadra în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În susţinere, au fost reiterate apărările menţionate la punctul 4.1., inutil a fi reluate în cuprinsul acestui punct. 

În ceea ce priveşte cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., consideră că din memoriul de recurs nu se pot desprinde argumente care să poată fi încadrate în acest motiv de recurs, fiind aspecte de netemeinicie a hotărârii atacate, având suport în situaţia de fapt stabilită de instanţa de fond, neexistând în cauză critici care să creeze remedierea oricărei nelegalități pe tărâmul dreptului substanţial.

În subsidiar, în măsura în care se apreciază că argumentele invocate de recurentul-pârât se încadrează în motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., consideră neîntemeiat şi acest motiv de recurs.

Reluând starea de fapt consideră că aceasta relevă culpa pârâtului pentru nesoluționarea contestaţiei mai mult de 2 ani. 

Referitor la soluţia capătului al treilea de cerere, având ca obiect solicitarea de acordare a daunelor morale, menţionează că argumentele recurentului din memoriul de recurs sunt total nefundamentate.

Reiterează faptul că de peste 2 ani pârâţii refuză să soluţioneze contestaţia administrativă formulată de subsemnată, neoferind niciun argument valid pentru această atitudine abuzivă şi discreţionară.

În toată această perioadă de timp (precum şi în perioada dinainte, de la momentul susţinerii publice a tezei de doctorat) situaţia sa nu este clarificată, cu impact direct atât în plan personal (emoţional), cât şi în plan profesional. Astfel, la acest moment (aproape 3 ani de la data susţinerii publice a tezei de doctorat), situaţia sa este încă incertă. Nu mai are nici statutul de student - doctorand, de vreme ce a încheiat studiile doctorale, nu are nici titlul de doctor, nu sunt nici exmatriculată din cadrul studiilor doctorale. Prin urmare, nu mai poate colabora nici măcar în calitate de colaborator extern cu vreo instituţie de învăţământ superior.

Precizează că în perioada 2010 - 2016 a avut calitatea de colaborator extern, conducător de seminare, la disciplina „Dreptul familiei şi regimurile matrimoniale”, în cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii X. (aspect pe care pârâţii îl cunosc, CV-ul subsemnatei aflându-se la dosarul de studii doctorale), intenţia sa fiind aceea de a reveni la facultate după terminarea studiilor doctorale.

Prin faptul că pârâţii nu soluţionează contestaţia administrativă i se cauzează grave prejudicii morale, fiind în pericol să piardă toată munca prestată în cadrul studiilor doctorale.

În continuare, intimata susţine noutatea ideilor prezentate în teza de doctorat, relevanţa ştiinţifică, contribuţia la cunoaştere, criterii raportate la momentul noiembrie 2020, data susţinerii publice, precum şi faptul suplimentar faţă de cele deja arătate, că a dovedit prin înscrisurile depuse la dosar că după susţinerea publică a tezei de doctorat a fost contractată de editura „XY.”, încheind în scopul publicării tezei, un contract (înscris depus la dosarul cauzei). Acest contract este în aşteptare, putându-se lesne prezuma că după un interval atât de mare de la susţinerea publică a tezei editura nu va mai fi interesată în publicarea acesteia.

A arătat şi a dovedit prin înscrisurile depuse la dosar că este în continuare contractată, prin e-mail, în special din partea „XY”, în vederea întocmirii şi trimiterii de articole de specialitate, e-mailurile fiindu-mi adresate cu apelativul „stimată doamnă doctor”.

De asemenea, a fost contactată pe plan local, verbal (prin telefon), de colegi de instanţă sau din cadrul facultăţilor de drept în vederea elaborării de materiale de specialitate.

Evident, aceste materiale nu pot fi semnate cu indicaţia doctor în drept, chestiune ce îi cauzează veritabile stări de frustrare, nervozitate, chiar şi furie. Nefiind semnate în acest mod, i se adresează întrebări referitoare la acest aspect, frustrarea pe care o simte amplificându-se considerabil.

Menţionează că în CV-ul său există un gol semnificativ neputând indica faptul că are titlul de doctor în drept, că a fost privată, astfel, indirect, de a se înscrie la alte forme de şcolarizare (burse postdoctorale), dar şi de posibilitatea de a colabora ca şi cadru didactic în învățământul superior.

Susţine că s-a simţit şi se simte umilită, denigrată ca profesionist şi ca om în faţa colegilor, a apropiaților, a familiei, demnitatea sa fiind atinsă considerabil, inclusiv în activitatea sa de judecător, în raport cu colegii şi cu restul personalului auxiliar, ştiut fiind faptul că anual, îndeplinind funcţia de judecător, sunt solicitate date pentru întocmirea rapoartelor preliminare de evaluare profesională, iar printre cele solicitate se află şi CV-ul precum şi date referitoare la diferite cursuri de formare profesională, inclusiv cursurile de doctorat.

În plan profesional ţine să menționeze că are o vechime de 17 ani în funcţia de judecător, activând la cele mai aglomerate şi grele instanțe din București (Judecătoria Sectorului 1, Tribunalul București, Curtea de Apel București), fiind recunoscută ca un bun profesionist, un coleg cu o pregătire temeinică. Or, în acest context, conduita pârâților i-a creat sentimente de frustrare, inferioritate, umilire, stres emoțional.

Conduita abuzivă a pârâților i-a lezat demnitatea şi în raport cu rudele, prietenii apropiați, persoane ce au fost mereu la curent cu evoluția studiilor sale doctorale.

Sub aspectul probatoriului, solicită să se constate că recurentul-pârât nu a ataşat niciun înscris cererii de recurs, fiind, în opinia sa, decăzut din dreptul de a mai depune înscrisuri ulterior.

II. Soluţia instanţei de recurs 

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile declarate de pârâţii B. şi Ministerul Educaţiei sunt fondate, în următoarele limite şi pentru următoarele considerente: 

Înalta Curte va aborda cu prioritate recursul pârâtului B. şi, în cadrul acestui recurs, văzând dispozițiile art. 248 C. proc. civ., modul de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive, care pune în discuție cadrul procesual în speță. 

Prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului B., considerând că, în calitate de preşedinte al Comisiei 24 - Ştiințe juridice a C.N.A.T.D.C.U., avea atribuții de numire pe perioadă nedeterminată a comisiilor de soluționare a contestațiilor, ceea ce îi conferă calitate procesuală pasivă. 

Înalta Curte constată că, potrivit art. 36 C. proc. civ.: „Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii. Existenţa sau inexistenţa drepturilor şi a obligaţiilor afirmate constituie o chestiune de fond.”

În materia contenciosului administrativ, din cuprinsul art. 13 Legea nr. 554/2004 rezultă că are calitate procesuală pasivă autoritatea publică emitentă a actului administrativ atacat sau autoritatea publică ce refuză în mod nejustificat soluţionarea unei cereri sau nu o soluţionează în termenul legal. 

În speţă, reclamanta a formulat trei cereri: 1. obligarea pârâţilor la soluţionarea contestaţiei, înregistrată la registratura Ministerului Educaţiei şi Cercetării cu nr. x/05.08.2021; 2. aplicarea unor penalităţi în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, în sarcina pârâţilor, de la data introducerii prezentei cereri până la data soluţionării contestaţiei; 3. obligarea pârâţilor, în solidar, la plata sumei de 12.000 lei, cu titlu de daune morale. 

În viziunea art. 30 alin. (3) şi (4) C. proc. civ., primul capăt de cerere este principal, iar celelalte două sunt cereri accesorii, întrucât ar depinde de modul de soluționare al celui principal. 

În optica legii contenciosului administrativ, capătul principal de cerere vizează un act administrativ asimilat, în sensul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, iar cererile accesorii sunt întemeiate pe dispoziţiile art. 24 alin. (3), în privința aplicării unor penalități în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, respectiv, pe prevederile art. 8 alin. (1) şi 18 alin. (3) din aceeași lege, în privința daunelor morale. 

Înalta Curte constată că pârâtul B. nu are calitate procesuală pasivă în privința capătului principal de cerere, nefiind emitentul vreunui act administrativ atacat. 

În cuprinsul cererii de chemare în judecată, reclamanta face referire la obligaţiile pârâtului B. doar în argumentarea cererii accesorii întemeiate pe art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora: „(3) La cererea creditorului, în termenul de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită, care curge de la expirarea termenelor prevăzute la alin. (1) şi care nu au fost respectate în mod culpabil, instanţa de executare, prin hotărâre dată cu citarea părţilor, aplică persoanei juridice, autorităţii sau instituţiei publice, după caz, o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, iar reclamantului îi acordă penalităţi, în condiţiile art. 906 C. proc. civ., pentru un termen maximum de 3 luni, socotit de la data comunicării încheierii privind stabilirea amenzii.” 

Însă, acest temei juridic, pe care reclamanta şi-a întemeiat în mod expres cererea, trebuie aplicat în coroborare cu dispoziţiile din aliniatele anterioare ale art. 24: „(1) Dacă în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, executarea hotărârii definitive se face de bunăvoie în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii. (2) În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se duce la îndeplinire prin executare silită, parcurgându-se procedura prevăzută de prezenta lege.” 

Înalta Curte constată că nu se identifică în persoana acestui pârât vreo obligație prevăzută de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, stabilită în mod definitiv printr-o hotărâre a instanţei de contencios administrativ, pe care acesta a refuzat să o ducă la îndeplinire.

Pe de altă parte, pârâtul B. nu poate fi nici persoana care să răspundă alături de autoritatea publică pentru nesoluționarea contestației, întrucât nu se identifică în persoana acestuia competențe în soluţionarea contestației reclamantei, câtă vreme este persoana care a propus invalidarea tezei de doctorat, în prima etapă a validării acesteia. 

În mod greșit prima instanţa nu a avut în vedere raportul juridic litigios, așa cum este dedus judecății prin cererea de chemare în judecată, raport care nu poate fi legat între reclamantă şi pârâtul B., nefiind formulată în concret vreo cerere privind competențele ori obligațiile acestui pârât. 

În consecință, găsind fondat motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., în sensul aplicării greşite a normelor de drept material cuprinse în Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, instanţa de recurs va casa sentința în privința modului de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive, va admite această excepție şi va respinge acțiunea îndreptată împotriva pârâtului B., fără a mai analiza celelalte critici de nelegalitate din recursul acestui pârât, fără calitate procesuală pasivă. 

În continuare, Înalta Curte va analiza recursul pârâtului Ministerului Educaţiei, din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., care vizează situația în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. 

În susţinerea acestui motiv de recurs, recurentul-pârât Ministerul Educaţiei a arătat, în esenţă, că hotărârea cuprinde motive contradictorii, în sensul că, deşi instanţa de fond a respins, ca neîntemeiată, cererea de obligare la plata unor penalităţi de întârziere de 20 % din salariul minim brut pe economie, pârâtul a fost obligat la plata penalităţilor de 1000 lei pe zi de întârziere, acordând mai mult decât s-a cerut. 

Înalta Curte constată că aceste critici se circumscriu şi motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., vizând încălcarea unor norme de drept procesual, întrucât sunt incidente prevederile art. 22 alin. (1), (5) şi (6) C. proc. civ., norme de drept procesual care impun judecătorului, în virtutea rolului acestuia, să soluţioneze litigiul conform regulilor de drept aplicabile, să nu schimbe denumirea sau temeiul juridic al litigiului şi să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără a depăşi limitele învestirii. 

Analizând din această perspectivă criticile recurentului, Înalta Curte le găseşte fondate. 

Astfel, cu încălcarea art. 22 alin. (5) C. proc. civ., prima instanţă a schimbat temeiul juridic al cererii de aplicare a unor penalităţi în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, în sarcina pârâţilor, de la data introducerii prezentei cereri până la data soluționării contestației, cerere întemeiată de reclamantă în mod expres pe dispoziţiile art. 24 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Cauza juridică a cererii reclamantei nu putea fi schimbată, nefiind incident art. 22 alin. (4) C. proc. civ., întrucât această normă se referă la calificarea juridică a actelor şi faptelor deduse judecăţii, însă în cauză, s-a procedat la modificarea însăși a cererii de chemare în judecată dintr-o cerere întemeiată şi motivată pe dispoziţiile art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, într-o cerere întemeiată pe art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004. 

Chiar dacă dispoziţiile art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 permit, în cazul obligării pârâtului la emiterea unui act administrativ, aplicarea sancţiunii unei penalităţi pentru fiecare zi de întârziere, reclamanta nu a cerut aplicarea unei astfel de sancţiuni, natura juridică a acesteia fiind diferită de cea prevăzută de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, solicitată în mod expres prin cererea de chemare în judecată. 

Considerentele hotărârii atacate relevă, pe de o parte, o soluţie de respingere, ca inadmisibilă, a cererii întemeiată pe dispoziţiile art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, şi, pe de altă parte, o operațiune de recalificare a acestei cereri, analizată din perspectiva unui alt temei juridic, art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004. 

Întrucât prima instanță a nesocotit prevederile art. 22 C. proc. civ., în mod nelegal a realizat operațiunea de recalificare juridică a cererii, aceasta fiind obligată să se pronunțe asupra cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.

Având în vedere că nelegalitatea hotărârii primei instanţe este demonstrată prin depăşirea limitelor investirii, se impune casarea acesteia, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., şi înlăturarea obligaţiei dispusă în sarcina pârâţilor privind plata unor penalităţi, în sumă de 1000 de lei pe zi de întârziere, până la soluţionarea contestaţiei, soluţie care depăşeşte cadrul şi limitele cererii de chemare în judecată. 

Celelalte critici, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sunt nefondate. 

În speţă, s-a reclamat tăcerea administraţiei, în sensul că nu a fost soluţionată contestaţia reclamantei din data de 05.08.2021, contestaţie împotriva deciziei din data de 25.07.2021, de invalidare a tezei sale de doctorat. 

Nesoluționarea contestației pentru o perioadă ce depășește cu mult termenele legale de soluționare, aşa cum sunt ele reglementate de art. 28-29 O.M.E.C. nr. 5229/2020, termene scurte (între 1-10 zile) şi clar reglementate pentru fiecare etapă de stabilire a comisiei şi de soluţionare a contestaţiei, a fost corect încadrată de prima instanţă în prevederile art. 3 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, constituind un refuz de soluţionare a cererii, cu încălcarea dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 CEDO. 

În ceea ce privește susținerea recurentului că întârzierea ar fi justificată din cauza dificultăților în stabilirea componenței comisiei, Înalta Curte constată, în primul rând, că aspectele privind starea de fapt, conferind temeinicie hotărârii, nu poate fi analizată în recurs, cale de atac destinată exclusiv analizei aspectelor de nelegalitate. 

În al doilea arând, starea de fapt reţinută de prima instanţă relevă faptul că dificultatea stabilirii componenţei comisiei nu a fost pusă în discuţie, prin adresa din 20.09.2022 reclamanta fiind informată că a fost demarată procedura de analiză, fiind constituită comisia de lucru la data de 04.02.2022.

În al treilea rând, ultima informație cu privire la situaţia comisiei datează din 10.05.2023, fără nicio măsură luată de pârâți în sensul soluționării contestației, ceea ce nu poate susține critica recurentului. 

Prin urmare, raportat la aceste împrejurări, soluţia primei instanţe reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a legii. 

În privința greșitei aplicări a art. 18 din Legea nr. 554/2004, din perspectiva obligării Ministerului Educaţiei la daune morale și cu referire la condiţiile răspunderii civile delictuale, prevăzute de art. 1349 alin. (1) C. civ., realizând propria sa analiză, Înalta Curte constată că aceste condiții includ în materia contenciosului administrativ următoarele: 1. Existenta unui refuz de soluționare a cererii; 2. Refuzul nejustificat de soluționare să fie considerat abuziv sau nejustificat, adică să nu se fundamenteze pe motive legale clare; 3. Dovada existenței unui prejudiciu moral cauzat de refuzul autorității de a soluționa cererea, acest prejudiciu putând consta în stres, lezarea imaginii personale sau profesionale etc.; 4. Prejudiciul suportat să fie direct legat de refuzul autorității de a acționa.

În speță, a existat un refuz de soluţionare a contestaţiei reclamantei, refuz considerat nejustificat, întrucât întârzierea nu se fundamentează pe motive legale clare, fiind dovedită atât vinovăția părții pârâte, dar şi producerea prejudiciului moral şi legătura de cauzalitate dintre acest prejudiciu şi fapta autorității.

De principiu, daunele morale au rolul de a compensa consecințele negative produse de refuzul de soluționare a cererii, iar criteriile pentru acordarea daunelor morale includ, nu doar aceste consecințe negative, în cadrul cărora se evaluează impactul afectiv asupra persoanei vătămate, dar şi importanța valorilor lezate, respectiv, gravitatea încălcării drepturilor persoanei vătămate, intensitatea impactului afectiv şi proporționalitatea despăgubirilor.

Este adevărat că întârzierea în rezolvarea contestației nu constituie „per se” o cauză de suferință morală cu consecința compensării financiare, însă în cauză, contrar susținerii recurentului, întârzierea pentru o perioadă lungă de timp a avut un impact afectiv semnificativ asupra reclamantei, valorile personale şi profesionale ale acesteia fiind profund lezate. Este important în economia speței faptul că s-a întârziat nejustificat rezolvarea oricăror aspecte care s-ar fi opus acordării titlului de doctor, fapt prejudiciabil în sine, fiindcă starea de incertitudine a avut impact asupra cinstei, demnității și onoarei profesionale, componentele esențiale ale integrității unui judecător. Orice aspect negativ care planează asupra acestor valori trebuie degrabă tranșate, astfel încât imaginea şi integritatea judecătorului să nu fie periclitată, cu consecințe asupra activității sale profesionale.

Din acest punct de vedere, valorile lezate sunt deosebit de importante, iar suma acordată de prima instanță - 12.000 lei - reprezintă o despăgubire echitabilă și proporțională. 

Cu privire la cuantificarea prejudiciului moral, Înalta Curte mai subliniază că acesta este un proces complex și subiectiv, evaluarea suferințelor psihice și emoționale neputând fi măsurate în mod obiectiv. Având în vedere factorii analizați, precum: intensitatea și durata suferinței, contextul și circumstanțele specifice ale cazului, impactul prejudiciului asupra relațiilor personale și stării generale de bine, prima instanță a realizat o evaluare echitabilă și rezonabilă a daunelor morale.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., a admis recursurile declarate de pârâţii B. şi Ministerul Educaţiei, prin intermediul Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (C.N.A.T.D.C.U.) împotriva sentinţei civile nr. 104 din 30 mai 2023, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, Secţia de contencios administrativ şi fiscal, a casat în parte sentinţa recurată şi, rejudecând cauza în limitele casate, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului B. și a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. 

A fost înlăturată obligaţia dispusă în sarcina pârâţilor privind plata unor penalităţi în sumă de 1000 de lei pe zi de întârziere până la soluţionarea contestaţiei. 

Au fost menținute restul dispoziţiilor sentinţei recurate.