Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

I. Hotărârea instanţei disciplinare

1. Prin Hotărârea nr. 4J din 15 martie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/J/2022, Secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii („CSM”) a hotărât următoarele: (i) cu majoritate, respinge excepţia nulităţii absolute a acţiunii disciplinare pentru lipsa sesizării în ceea ce priveşte abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare („Legea nr. 303/2004”), ca neîntemeiată; (ii) cu majoritate, respinge excepţia nulităţii absolute a acţiunii disciplinare pentru încălcarea dreptului la apărare în cadrul etapei cercetării disciplinare la Inspecţia Judiciară, ca neîntemeiată; (iii) cu majoritate, admite acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară şi, în baza art. 100 lit. d¹) din Legea nr. 303/2004, aplică domnului A. - judecător în cadrul Tribunalului X sancţiunea disciplinară constând în „retrogradarea din gradul profesional de tribunal în gradul profesional de judecătorie” şi continuarea activităţii în cadrul Judecătoriei X pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) şi lit. t) teza a doua din acelaşi act normativ.
2. Pentru a pronunţa această hotărâre, Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM a reţinut considerentele arătate în continuare.

Cu privire la excepţia nulităţii absolute a acţiunii disciplinare pentru lipsa sesizării în ceea ce priveşte abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004, au fost reţinute următoarele argumente.

3. Din conţinutul sesizării, rezultă că petentul a solicitat Inspecţiei Judiciare efectuarea de verificări cu privire la întreaga activitate desfăşurată de domnul judecător A. în dosarul nr. x/3/2020, atât în faza judecăţii în camera preliminară, cât şi pe fondul cauzei, cu referire expresă la cererea de abţinere formulată la 3 iunie 2020 şi la motivarea Încheierii din 1 iulie 2020.
4. Astfel, prin raportare la dispoziţiile art. 45 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 317/2004, demersul disciplinar a avut la bază o sesizare ce întruneşte condiţiile prevăzute de lege: este formulată de o persoană interesată, în temeiul art. 45 din lege, este semnată, conţine datele de identificare ale autorilor, conţine indicii concrete cu privire la situaţia de fapt.

Referitor la excepţia nulităţii absolute a acţiunii disciplinare pentru încălcarea dreptului la apărare al pârâtului în etapa cercetării disciplinare, au fost reţinute următoarele argumente.

5. Prin Rezoluţia nr. 2863 din 22 octombrie 2021, s-a dispus începerea cercetării disciplinare faţă de domnul judecător A. sub aspectul abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) şi lit. t) din Legea nr. 303/2004. Rezoluţia a fost comunicată domnului judecător, care a semnat de primire. La 17.11.2021, domnul judecător a fost audiat, precizând expres în declaraţia dată că şi-a expus apărările în cuprinsul punctului de vedere înaintat Inspecţiei Judiciare, că nu are obiecţiuni cu privire la modul în care s-a desfăşurat ascultarea sa şi că nu doreşte să se administreze alte probe în apărare.
6. La 05.01.2022, inspectorul judiciar a prezentat domnului judecător probele administrate în cadrul cercetării disciplinare, fiind încuviinţată solicitarea acestuia de comunicare a înscrisurilor înaintate de Tribunalul X şi de acordare a unui nou termen pentru a formula un punct de vedere sau a solicita alte probe. Astfel, s-a stabilit un nou termen pentru efectuarea cercetării disciplinare la 07.01.2022.
7. În procesul-verbal întocmit la 07.01.2022, se reţine că probele solicitate de domnul judecător în apărare au fost încuviinţate, iar după prezentarea probelor acesta a declarat că nu are de formulat alte cereri şi nu are obiecţiuni cu privire la modul în care s-a desfăşurat cercetarea disciplinară.
8. În cuprinsul procesului-verbal din 12.01.2022 de constatare a finalizării cercetării disciplinare au fost expuse pe larg toate activităţile desfăşurate de inspectorul judiciar.
9. Prin urmare, pârâtului i-au fost respectate garanţiile procesuale recunoscute de lege şi dreptul la apărare în condiţiile în care măsurile dispuse de inspectorul judiciar au fost comunicate pârâtului, acesta având posibilitatea reală de a formula apărări sub toate aspectele abaterilor disciplinare pentru care era cercetat din perspectiva situaţiei de fapt sesizate.
10. De asemenea, pe parcursul cercetării disciplinare au fost analizate toate apărările formulate de pârât, fiind întocmite procese-verbale în acest sens.
11. În acest context, procesul-verbal de finalizare a cercetării disciplinare cuprinde descrierea detaliată a principalelor activităţi şi aspecte ale modului de desfăşurare a procedurii disciplinare, astfel ca nu se poate susţine că nu a existat o cercetare disciplinară efectivă.
12. Referitor la susţinerea pârâtului în sensul că Inspecţia Judiciară nu s-a raportat doar la încheierile pronunţate în dosarul nr. x/3/2020, ci a extins în mod nelegal verificările la sentinţe prin care a soluţionat fondul, s-a reţinut că domnului judecător i-au fost aduse la cunoştinţă toate probele administrate, inclusiv relaţiile comunicate de Tribunalul X cu privire la hotărârile pronunţate pe fondul cauzelor ce i-au revenit spre soluţionare. Prin urmare, domnul judecător avea posibilitatea să îşi formuleze apărări şi din această perspectivă.
13. De altfel, în acord cu dispoziţiile art. 25 alin. (2) din Normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie aprobate prin Ordinul inspectorului-şef nr. 51/2021, inspectorul judiciar a apreciat necesară administrarea unor probe pentru verificarea modului în care domnul judecător motivează hotărârile judecătoreşti, solicitând Tribunalului X comunicarea a cinci sentinţe pronunţate în dosarele în care acesta formulase cereri de abţinere la 03.06.2020. Această împrejurare este consemnată în cuprinsul procesului-verbal întocmit la 17.11.2021, semnat de domnul judecător fără obiecţiuni.
14. Cu titlu prealabil analizării pe fond a cauzei, referitor la posibilitatea de a se da o altă încadrare juridică abaterilor pentru care a fost exercitată acţiunea disciplinară, în concret cu referire la situaţia de fapt reţinută în conţinutul celei de-a doua abateri disciplinare ca încadrându-se în prevederile art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 şi dacă această situaţie ar putea avea relevanţa abaterii disciplinare prevăzute la art. 99 lit. s) din Legea nr. 303/2004, aspect pus în discuţia părţilor la termenul de judecată din 16.02.2022, instanţa disciplinară a reţinut următoarele.
15. Din interpretarea dispoziţiilor art. 44 alin. (1) şi (3), art. 47 alin. (1) lit. a) şi art. 50 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, rezultă că stabilirea încadrării juridice a faptei este atributul exclusiv al CSM, în exercitarea rolului de instanţă de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi a procurorilor, în acelaşi sens fiind şi dispoziţiile art. 22 alin. (1) şi (4) din C. proc.civ. şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători.
16. Pentru aceste argumente, s-a reţinut că încadrarea juridică a faptelor sesizate prin rezoluţia de exercitare a acţiunii disciplinare revine exclusiv instanţei disciplinare.
17. În consecinţă, Secţia a analizat situaţia de fapt reţinută prin acţiunea disciplinară, respectiv faptele, în materialitatea lor astfel cum au fost imputate pârâţilor prin rezoluţia de exercitare a acţiunii disciplinare, inclusiv din perspectiva încadrării juridice a acestora.
18. Raportat la situaţia de fapt reţinută cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, s-a reţinut că fapta pârâtului judecător constând în nemotivarea hotărârilor judecătoreşti nu prezintă relevanţă din perspectiva abaterii disciplinare prevăzute la art. 99 lit. s) din Legea nr. 303/2004.
19. Ceea ce i se impută domnului judecător este lipsa motivării hotărârilor judecătoreşti pronunţate în cauzele ce i-au revenit spre soluţionare, situaţie de fapt ce va fi analizată doar din perspectiva abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004.

În ceea ce priveşte abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004

20. Potrivit art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004, constituie abatere disciplinară nerespectarea în mod nejustificat a dispoziţiilor ori deciziilor cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea de conducătorul instanţei sau al parchetului ori a altor obligaţii cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente.
21. Potrivit art. 98 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, judecătorii şi procurorii răspund disciplinar pentru abaterile de la îndatoririle de serviciu, precum şi pentru faptele care afectează prestigiul justiţiei.
22. Pentru existenţa acestei abateri disciplinare este necesar, sub aspectul laturii obiective, să existe în sarcina judecătorului o obligaţie cu caracter administrativ prevăzută de lege, înscrisă în regulamentul de ordine interioară sau cuprinsă în acte administrative emise de conducătorul instanţei şi să existe o nerespectare a acestei obligaţii din partea judecătorului, iar sub aspectul laturii subiective legiuitorul a prevăzut cerinţa ca nerespectarea acestei obligaţii să aibă caracter nejustificat.
23. În cuprinsul noţiunilor de dispoziţie sau decizie legiuitorul a inclus toate actele de decizie emise de conducerea instanţei, indiferent de denumirea dată acestora: decizie, dispoziţie, ordin, hotărâre.
24. Referitor la latura obiectivă, s-a reţinut că, potrivit art. 5 alin. (2) lit. b) şi k) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 1375/2015, judecătorii sunt obligaţi să respecte prevederile legale, normele codului deontologic, regulamentele, hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii date în conformitate cu legea, hotărârile adunărilor generale şi ale colegiilor de conducere şi de asemenea să îndeplinească, în limitele funcţiei, alte atribuţii decât cele privind activitatea de judecată, stabilite, în conformitate cu legea, de conducerea instanţei.
25. În aprecierea comportamentului trebuie avute în vedere şi standardele de conduită profesională impuse magistraţilor de art. 12 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 328 din 24 august 2005, potrivit cărora judecătorii şi procurorii sunt obligaţi să-şi îndeplinească cu competenţă şi corectitudine îndatoririle profesionale, să respecte îndatoririle cu caracter administrativ stabilite prin legi, regulamente şi ordine de serviciu.
26. Din această perspectivă, obligaţia judecătorului de a respecta atribuţiile cu caracter administrativ stabilite prin legi, regulamente şi dispoziţii cu caracter administrativ dispuse de conducerea instanţei nu are caracter facultativ.
27. Cu referire la activitatea pârâtului judecător din perspectiva respectării obligaţiilor cu caracter administrativ prevăzute de lege şi regulament sau cuprinse în acte administrative emise de conducerea instanţei, s-a reţinut următoarea situaţie de fapt: (i) la 29.04.2020 a fost înregistrat pe rolul Tribunalul X, sub nr. x/3/2020, rechizitoriul prin care s-a dispus trimiterea în judecată, sub măsura preventivă a controlului judiciar, a inculpatului B. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită; cauza a fost repartizată completului de judecată CF38, din compunerea căruia face parte domnul judecător A.; (ii) la 3 iunie 2020, domnul judecător A. a formulat cerere de abţinere în această cauză şi în toate celelalte 28 dosare cu rechizitoriu aflate pe lista de şedinţă la termenul respectiv (dosarele nr. y/3/2018, x/3/2019, y/2019, x/3/2020, y/3/2020, z/3/2020, a/3/2020, b/3/2020, c/3/2020, d/3/2020, e/3/2020, f/3/2020, g/3/2020, h/3/2020, i/3/2020, j/3/2020, k/3/2020, l/3/2020, m/3/2020, n/3/2020, o/3/2020, p/3/2020, q/3/2020, r/3/2020, s/3/2020, t/3/2020, u/3/2020, v/3/2020); în cererile de abţinere formulate în cele 29 de dosare, domnul judecător a invocat nerespectarea repartizării echilibrate şi uniforme impuse de Hotărârea Colegiului de  conducere nr. 5/2020, nerespectarea exigenţelor de repartizare aleatorie a căror menire este aceea de a exclude orice suspiciune de intervenţie subiectivă în criteriile de alocare a dosarelor între completuri, producerea unei imixtiuni în independenţa judecătorului, prin  supraîncărcarea activităţii existenţa unei îndoieli cu privire la legalitatea învestirii instanţei; totodată, prin formularea cererilor de abţinere se consideră exonerat de orice eventuală responsabilitate în ipoteza în care ulterior se va constata încălcarea drepturilor părţilor implicate în cauză la garanţiile oferite de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale; (iii) toate cererile de abţinere au fost respinse, ca nefondate, cu motivarea că „repartizarea dosarelor s-a făcut după o procedură transparentă, fiind respectate sub aspect formal toate elementele ce dau validitate sistemului de repartizare a dosarelor”.
28. Faţă de situaţia de fapt expusă anterior, instanţa disciplinară a constatat că, prin formularea a 29 de cereri de abţinere prin care a contestat practic modalitatea de repartizare a dosarelor penale cu rechizitoriu la nivelul Secţiei penale a Tribunalului X, motivele invocate excedând textului de lege care reglementează situaţiile ce constituie motive de incompatibilitate, pârâtul judecător nu a respectat dispoziţiile şi deciziile cu caracter administrativ dispuse la nivelul instanţei. Astfel, s-a reţinut că hotărârile Colegiului de conducere emise în conformitate cu legea constituie acte administrative unilaterale care se bucură de prezumţia de legalitate, de autenticitate şi de veridicitate, trăsături ce constituie fundamentul caracterului executoriu al acestora. Excepţia de la regula executării din oficiu a actului administrativ există doar în cazul în care instanţa de judecată dispune suspendarea, ca operaţie juridică de întrerupere vremelnică a efectului acestuia.
29. Relativ la situaţia de fapt din prezenta cauză, s-a reţinut că, prin Hotărârea Colegiului de Conducere al Tribunalului X nr. 5/27.02.2020, s-a hotărât luarea unor măsuri în vederea repartizării echilibrate a rechizitoriilor pe completuri şi, astfel, o distribuire echilibrată a volumului de activitate la nivelul secţiei, având în vedere că au existat situaţii în care pe rolul unor completuri, printre care şi CF38, nu au fost repartizate rechizitorii pentru o perioadă îndelungată de timp. Ca urmare, s-a decis alocarea unei complexităţi anuale de 2500 puncte/complet, cu excepţia completurilor C38 şi C14, care se vor configura cu 3500 de puncte complexitate cumulată anuală dosare fără termen (faza premergătoare), măsurile urmând a fi implementate pentru perioada 28.02.2020-28.05.2020.
30. În consecinţă, de la data adoptării hotărârii Colegiului de conducere, pârâtul judecător avea obligaţia să îndeplinească atribuţiile profesionale ce rezultau din actul administrativ emis în conformitate cu legea.
31. Ca urmare a aplicării Hotărârii Colegiului de conducere nr. 5/27.02.2020, au fost repartizate aleatoriu completului de judecată CF38 condus de domnul judecător A. un număr de 29 de rechizitorii, măsurile fiind dispuse cu caracter temporar, iar prin Hotărârea Colegiul de conducere nr.16/28.05.2020, s-a dispus, începând cu 29 mai 2020, reducerea complexităţii anuale alocate completurilor CF38 şi CF14 de la 3.500 de puncte la 2.500 de puncte.
32. Prin formularea cererilor de abţinere în toate dosarele cu rechizitoriu ce i-au fost repartizate în aplicarea Hotărârii Colegiului de conducere nr. 5/27.02.2020, pârâtul judecător a refuzat practic judecarea acestor dosare invocând, în procedura abţinerii, aspecte ce vizau legalitatea hotărârii de colegiu menţionate anterior. De fapt, domnul judecător a uzitat de instituţia abţinerii pentru a contesta, în afara cadrului legal, măsurile administrative dispuse de conducerea Tribunalului X, împrejurare care reiese cu evidenţă chiar din motivarea cererilor de abţinere formulate.
33. În consecinţă, cu o motivare care exceda textului de lege invocat şi prin care era contestată modalitatea de repartizare a dosarelor la nivelul Secţiei I penale, pârâtul judecător a refuzat să respecte actele administrative emise de conducerea Tribunalului X, respectiv Hotărârea Colegiului de conducere nr. 5/27.02.2020, care, la momentul respectiv nu era revocată, anulată sau suspendată.
34. Din această perspectivă prezintă relevanţă şi faptul că, abia la 17.06.2020, domnul judecător a formulat contestaţie împotriva Hotărârii Colegiului de conducere nr. 5/27.02.2020, care a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Y sub nr. x/120/2020.
35. În concluzie, modalitatea în care pârâtul judecător a administrat actul de justiţie în cauzele ce i-au fost repartizate aleatoriu urmare a aplicării Hotărârii Colegiului de conducere nr. 5/27.02.2020 conturează încălcarea obligaţiilor prevăzute de art. 5 alin. (2) lit. b) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti.
36. Sub aspectul laturii subiective,  probele administrate în cauză conturează o atitudine asumată de pârâtul judecător de nerespectare, în mod nejustificat, a obligaţiilor cu caracter administrativ dispuse prin Hotărârea Colegiului de conducere nr. 5/27.02.2020. Relevantă din această perspectivă este şi percepţia pe care domnul judecător o are asupra responsabilităţilor specifice funcţiei deţinute, percepţie pe care a expus-o în mod clar în cuprinsul cererilor de abţinere formulate. În acelaşi sens, s-a reţinut şi că, la 26.06.2020, pârâtul judecător a formulat o sesizare adresată Inspecţiei Judiciare, în cuprinsul căreia a susţinut că, în perioada 28.02.2020-28.05.2020, în cadrul Secţiei I penale a Tribunalului X, nu ar fi funcţionat o repartizare aleatorie, ci una dirijată către două dintre completurile secţiei, ca urmare a adoptării şi punerii în aplicare a Hotărârii Colegiului de conducere nr. 5/27.02.2020. Prin Rezoluţia nr. 2787/A/14.09.2020, sesizarea a fost clasată.
37. Modalitatea în care pârâtul judecător a înţeles să se manifeste în exercitarea atribuţiilor de serviciu conturează un refuz explicit în sensul avut în vedere de legiuitor şi demonstrează o atitudine neconformă obligaţiilor profesionale stabilite prin legi şi regulamente.
38. Urmarea imediată a acestei abateri disciplinare constă în afectarea relaţiilor sociale ocrotite prin dispoziţiile legale care reglementează relaţiile magistraţilor în colectivele din care fac parte şi prin cele care reglementează obligaţiile administrative ale judecătorilor, cu scopul desfăşurării în bune condiţii a activităţii la instanţe şi parchete.
39. Mai mult, prin motivele expuse în cererea de abţinere formulată în dosarul nr. x/3/2020, domnul judecător a adus la cunoştinţa petentului B. posibila sa lipsă de imparţialitate. Ca urmare, Curtea de Apel X- Secţia a II-a Penală, prin Sentinţa penală nr. 175/F/01.10.2021, pronunţată în dosarul nr. x/2/2021, a admis cererea de strămutare formulată de inculpatul din dosarul nr. x/3/2020, aflat pe rolul Tribunalului X.
40. În concluzie, instanţa disciplinară a apreciat că sunt întrunite cumulativ condiţiile pentru angajarea răspunderii disciplinare din perspectiva dispoziţiilor art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004.

În ceea ce priveşte abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) teza a doua din Legea nr. 303/2004

41. Referitor la situaţia de fapt, instanţa disciplinară a reţinut că, ulterior formulării cererii de abţinere în dosarul nr. x/3/2020 aflat pe rolul Tribunalului X, la 01.07.2020, 07.08.2020 şi 01.10.2020, în dosarele x/3/2020/al.2, nr. x/3/2020/a2, nr. x/3/2020/a3, domnul judecător a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar luat faţă de inculpatul B., măsură pe care a menţinut-o.
42. Analizând motivarea expusă în toate aceste trei dosare, ca de altfel şi în cel prin care măsura preventivă a fost menţinută la 04.05.2020, în dosarul nr. x/3/2020/a1.1, s-a constatat că, în ceea ce priveşte considerentele expuse de domnul judecător, sunt identice din punct de vedere al conţinutului, paragraf cu paragraf, literă cu literă.
43. Prin    Încheierea    nr. 458/CP/02.12.2020  pronunţată în  dosarul  nr.  x/3/2020/a5, Curtea de Apel  X a admis contestaţia formulată de inculpat în dosarul nr. x/3/2020/a5 şi a reţinut că încheierea este motivată cu încălcarea dispoziţiilor art. 403 C.proc.pen. şi art. 131 alin. (2) teza finală din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, întrucât nu cuprinde analiza probelor şi indicarea temeiurilor de drept care justifică soluţia pronunţată. Aceeaşi deficienţă a fost constată şi în dosarele nr. y/3/2018, nr. x/3/2019, nr. i/3/2020, nr. h/3/2020 şi nr. j/3/2020.
44. Lipsa motivării sau insuficienta motivare a unei decizii prin care se dispune plasarea în detenţie este sancţionată şi în jurisprudenţa CEDO (S., V. şi A. împotriva Danemarcei; Stasaitis împotriva Lituaniei; Ruiz Torija împotriva Spaniei) şi a Curţii Constituţionale (Decizia nr. 972 din 21 noiembrie 2012).
45. Sub aspectul laturii subiective, s-a reţinut că, potrivit art. 99 lit. t) teza a doua şi art. 99¹ din Legea nr. 303/2004, prin gravă grava neglijenţă se înţelege normelor de drept material sau procesual de o gravitate deosebită, cu consecinţe asupra valabilităţii actelor întocmite de magistrat, a duratei procedurilor sau care produc o vătămare gravă a drepturilor şi intereselor părţilor.
46. Caracterul grav şi neîndoielnic al încălcării normelor de drept menţionate anterior este lipsit de orice justificare, fiind vorba de o încălcare evidentă a legii, relevant fiind faptul că domnul judecător nu a dat dovadă de atenţie în administrarea actului de justiţie şi nu a manifestat preocupare pentru a asigura, prin motivarea soluţiilor pronunţate, echitatea procesului penal din perspectiva dreptului justiţiabilului de a-i fi examinată cauza sub toate aspectele.
47. Prin urmare, fapta pârâtului nu se circumscrie unei culpe scuzabile, de natură a înlătura răspunderea disciplinară a acestuia, cu atât mai mult cu cât dispoziţiile legale încălcate sunt clare, nefiind susceptibile de interpretări contradictorii.
48. În concluzie, sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza  a doua din Legea nr. 303/2004.
49. La individualizarea sancţiunii, aplicată în condiţiile art.100 din Legii nr. 303/2004, au fost avute în vedere împrejurările, gravitatea concretă, precum şi consecinţele faptei săvârşite de pârâtul judecător, apreciindu-se că se justifică aplicarea unei sancţiuni care să aibă ca efect, evitarea, pe viitor, a unor manifestări susceptibile de a afecta prestigiului funcţiei de magistrat, în special, şi al justiţiei, în general, şi anume sancţiunea prevăzută de art. 100 lit. d¹) din Legea nr. 303/2004, constând în „retrogradarea din gradul profesional de tribunal în gradul profesional de judecătorie şi continuarea activităţii în cadrul Judecătoriei X”.

 

II. de lămurire a dispozitivului hotărârii

50. Prin cererea înregistrată la CSM la 24.11.2022, domnul judecător A. a formulat cerere de lămurire a dispozitivului Hotărârii nr. 4J din 15 martie 2022 în sensul clarificării conţinutului sancţiunii disciplinare dispuse de Secţia pentru judecători în materie disciplinară a CSM, arătând următoarele: (i) sancţiunea disciplinară ce i-a fost aplicată înglobează retragerea gradului profesional de judecător de tribunal, mutarea la o judecătorie şi mutarea de la o instanţă ce funcţionează în (...) la o instanţă ce funcţionează în Judeţul (...); (ii) efectele ataşate de instanţa disciplinară sancţiunii reglementate de art. 100 lit. d¹) din Legea nr. 303/2004 sunt în mod vizibil mai largi şi mai severe decât cel de retragere a gradului profesional de judecător de tribunal; (iii) motivarea hotărârii nu cuprinde considerente referitoare la interpretarea art. 100 lit. d¹) din Legea nr. 303/2004, în sensul că ar permite dubla schimbare, atât în privinţa gradului profesionale, cât şi în privinţa localizării teritoriale a instanţei.

 

III. Cererea de îndreptare a erorii materiale strecurate în cuprinsul Încheierii din 16.02.2022, pronunţată în dosarul nr. x/J/2022

51. Prin cererea înregistrată la CSM la 24.11.2022, domnul judecător A. a solicitat îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul Încheierii din 16.02.2022, pronunţată în dosarul nr. x/J/2022, susţinând că, în cuprinsul încheierii, nu au fost consemnate cuvânt cu cuvânt toate cererile şi susţinerile părţilor, precum şi măsurile dispuse de instanţa de disciplină.

 

IV. Încheierea din 8 decembrie 2022, pronunţată de Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM în dosarul nr. x/J/2022/a1

52. Prin Încheierea din 8 decembrie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/J/2022/a1, Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM a respins, ca neîntemeiate, cererile formulate de domnul judecător A. privind lămurirea dispozitivului Hotărârii nr. 4J din 15 martie 2022 şi îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul Încheierii din 16.02.2022, ambele pronunţate de Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM în dosarul nr. x/J/2022.
53. În considerentele încheierii, instanţa disciplinară a reţinut următoarele: (i) susţinerile din cererea de lămurire a dispozitivului hotărârii nr. 4J din 15 martie 2022 nu se încadrează în prevederile art. 443 alin. (1) C.proc.civ., deoarece vizează soluţia pronunţată de instanţa disciplinară, în ceea ce priveşte sancţiunea aplicată, care pot fi valorificate în calea de atac, iar nu pe calea unei cereri de lămurire a dispozitivului hotărârii; (ii) în ceea ce priveşte cererea de îndreptare a erorilor materiale din cuprinsul Încheierii din 16.02.2022, raportat la dispoziţiile art. 422 alin. (1) C.proc.civ., s-a reţinut că, în cuprinsul încheierii, au fost consemnate toate susţinerile părţilor, iar măsurile dispuse de completul disciplinar au fost motivate în fapt şi în drept.

 

V. Recursul declarat de domnul judecător A. împotriva Hotărârii nr. 4J din 15 martie 2022

54. Domnul judecător A. a declarat recurs împotriva Hotărârii nr. 4J din 15 martie 2022, solicitând, în principal, constatarea nulităţii actelor de cercetare disciplinară pentru lipsa sesizării conforme cu art. 45 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, constatarea nulităţii rezoluţiei de exercitare a acţiunii disciplinare pentru încălcarea obligaţiei prevăzute prin art. 46 alin. (1) coroborat cu art. 45 alin. (1), (3) şi (5) din Legea nr. 317/2004, iar într-un prim subsidiar, respingerea acţiunii disciplinare, ca neîntemeiată, şi într-un al doilea subsidiar, constatarea că sancţiunea aplicată este supradimensionată, lipsind o corelare a acesteia cu ansamblul circumstanţelor de fapt şi celor personale.
55. Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători sub nr. x/1/2023.
56. Cu titlu preliminar, recurentul-pârât critică faptul că hotărârea atacată a fost motivată cu depăşirea termenului prevăzut de art. 51 alin. (1) din Legea nr. 317/2004.

Critici referitoare la nulitatea hotărârii atacate pentru nerespectarea art. 398 alin. (1) şi (2) C.proc.civ. coroborat cu art. 49 alin. (6) din Legea nr. 317/2004

57. Invocând motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C.proc.civ., recurentul-pârât susţine că hotărârea atacată conţine o soluţie pe excepţii şi pe fond, pronunţată în opinie majoritară, precum şi alte patru soluţii pronunţate în opinii separate, cu încălcarea art. 398 C.proc.civ., aplicabil în temeiul art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004.

Critici cu privire la soluţia dată excepţiei nulităţii pentru depăşirea limitelor sesizării

58. În analiza excepţiei, instanţa disciplinară a omis motivele invocate de pârât şi a evaluat excepţia prin prisma unor aspecte care sunt străine de motivele expuse în fundamentarea sa, fiind nemotivată, cu încălcarea art. 425 alin. (1) lit. b) C.proc.civ. Sub acest aspect, se arată că, deşi sesizarea conţine exclusiv nemulţumiri ale petentului cu privire la acte de procedură îndeplinite în derularea judecăţii din dosarul nr. x/3/2020, cercetarea disciplinară corelativă abaterii prevăzute de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004 a fost efectuată pentru formularea cererilor de abţinere în alte 28 de dosare care nu aveau legătură cu petentul.
59. În acelaşi sens, se arată că lipsa sesizării a fost invocată şi cu privire la abaterea prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 cu referire la calitatea motivării sentinţelor judecătoreşti pronunţate asupra fondului unei cauze penale, întrucât petentul a criticat doar încheieri pronunţate în cursul judecării cauzei sale. Astfel, nulitatea a fost invocată şi faţă de faptul că sentinţele analizate de Inspecţia Judiciară nu puteau forma obiectul procedurii disciplinare pentru abaterea prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, raportat la cuprinsul sesizării.

Critici referitoare la soluţia dată excepţiei nulităţii Rezoluţiei nr. 91/2022, pentru încălcarea art. 46 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 317/2004

60. Instanţa disciplinară nu a analizat  apărările referitoare la încălcarea dreptului la apărare prin aceea că Rezoluţia nr. 91/2022 nu cuprinde nicio analiză a apărărilor scrise din punctul de vedere formulat în etapa cercetării disciplinare, cu încălcarea art. 46 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 317/2004 şi art. 25-26 cu cele ale art. 27 alin. 3 din Normele de efectuare a lucrărilor de inspecţie.

Critici referitoare la nelegalitatea cercetării disciplinare pentru faptul că, circumscris abaterii prevăzute de art. 99 lit. t) teza a doua din Legea nr. 317/2004, au fost analizate sentinţe penale pronunţate în alte cauze decât aceea a petentului care a formulat sesizarea

61. Recurentul-pârât critică faptul  că instanţa disciplinară a analizat, circumscris abaterii prevăzute de art. 99 lit. t) teza a doua din Legea nr. 317/2004, sentinţe pronunţate în alte cauze decât cea indicată în sesizare, fără ca aceste acuzaţii să fie aduse la cunoştinţa pârâtului. În susţinerea motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C.proc.civ.,  sunt formulate următoarele critici: (i)  prin simpla informare făcută de inspectorul judiciar cu privire la administrarea din oficiu a altor sentinţe, fără o precizare relativ la o teză probatorie concretă, nu a înţeles modul în care vor fi analizate hotărârile respective  şi nu a avut posibilitatea de a formula apărări referitoare la fapta imputată, constând în motivarea hotărârilor cu încălcarea art. 403 C.proc.pen.; (ii) prevederile art. 25 alin. (2) din Normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie nu îi sunt opozabile, întrucât nu au fost publicate în Monitorul Oficial al României, contrar art. 11 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 24/2000; (iii) Rezoluţia nr. 91/2022 constituie un act juridic care afectează independenţa judecătorului, fiind întocmită cu încălcarea art. 45 alin. (1) şi (3) şi art. 46 alin. (1) din Legea 317/2004, a dreptului la un proces echitabil şi a principiului egalităţii în faţa legii.

Critici referitoare la faptul că a judecat acţiunea disciplinarăcu încălcarea dreptului la apărare şi a dreptului la un proces echitabil, prevăzute de art. 6 şi art. 9 alin. (2) coroborat cu art. 22 alin. (6) C.proc.civ. şi de art. 50 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 317/2004

62. În susţinerea criticilor formulate, recurentul-pârât arată că instanţa disciplinară nu a analizat apărările sale referitoare la următoarele aspecte: (i) a formulat cele 29 de cereri de abţinere în contextul în care modalitatea în care i se repartizaseră dosarele era cu totul neobişnuită în secţie, întrucât, în perioada 27.02-28-05.2020, completului din care făcea parte (C38), precum şi unui alt complet (C14), le-a fost repartizat un număr mult mai mare de dosare cu rechizitoriu comparativ cu celelalte completuri din cadrul secţiei; (ii) la data la care a formulat cererile de abţinere nu i se comunicase Hotărârea Colegiului de conducere nr. 5/27.02.2020; (iii) Hotărârea Colegiului de conducere nr. 5/27.02.2020 nu i se opunea judecătorului cu forţă mai mare decât dispoziţiile art. 124 alin. (1) şi (4) din Constituţie, art. 4 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, art. 11 din Legea nr. 304/2004 şi art. 6 din Convenţie; (iv) constatarea autorităţii de lucru judecat a primelor patru încheieri pe care le pronunţase cu privire la măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă petentul B., menţinute prin hotărâri pronunţate de Curtea de apel X în calea legală de atac, iar a 5-a încheiere, pronunţată la 26.11.2020 în acelaşi dosar cu privire la menţinerea controlului judiciar, a fost reformată în calea de atac, hotărârea de reformare neavând aptitudinea de a evidenţia vicii ale precedentelor încheieri ori de a invalida hotărârile prin care ele fuseseră menţinute de instanţa ierarhic superioară.

Critici referitoare la soluţia instanţei disciplinare cu privire la abaterea prevăzută de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004

63. Subsumat motivelor prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C.proc.civ., recurentul-pârât expune următoarele critici: (i) nu s-a ţinut seama de faptul că, la data formulării cererilor de abţinere, nu îi fusese comunicată Hotărârea Colegiului de conducere nr. 5/27.02.2020 şi nici nu fusese informat verbal cu privire la acest act, despre care a luat cunoştinţă în mod tangenţial; (ii) simpla existenţă a unui act administrativ nu era de natură a anihila obligaţia judecătorului cauzei de a verifica legalitatea modului de învestire în fiecare dosar în parte, conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 şi art. 342 C.proc.pen.; (iii) pe rolul Tribunalului Y trenează încă din anul 2020 dosarul nr. x/120/2020*, având ca obiect contestaţia formulată împotriva Hotărârii Colegiului de conducere nr. 5/27.02.2020; (iv) în condiţiile în care nu a dispus suspendarea judecării cauzelor, în mod greşit s-a reţinut că ar fi provocat o suspendare de facto a efectelor Hotărârii Colegiului de conducere nr. 5/27.02.2020, în condiţiile în care formularea cererilor de abţinere nu a determinat nici prelungirea duratei vreunuia dintre cele 29 de procese; (v) în mod greşit a reţinut instanţa disciplinară că ar fi refuzat să judece cauzele în care a formulat cereri de abţinere.
64. În ceea ce priveşte latura subiectivă a abaterii disciplinare, sunt formulate următoarele critici: (i)  raportat la conţinutul concret şi complet al cererilor de abţinere şi având în vedere că nu i se comunicase Hotărârea Colegiului de conducere nr. 5/27.02.2020, formularea cererilor de abţinere a avut o justificare pertinentă în fapt şi în drept şi a îmbrăcat forma unor acte de procedură, potrivit art. 66 alin. (1) din C.proc.pen.; (ii) admiterea cererii de strămutare pe temeiul argumentelor aflate de petent din conţinutul cererilor de abţinere ilustrează tocmai temeinicia respectivelor argumente, a confirmat caracterul rezonabil al suspiciunilor generate de situaţia relatată în cererile respective.

Criticile referitoare la soluţia instanţei disciplinare cu privire la abaterea prevăzută de art. 99 lit. t) teza a doua din Legea nr. 303/2004

65. Invocând motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C.proc.civ., recurentul-pârât critică hotărârea recurată pentru nemotivare cu privire la apărările formulate pe fondul acţiunii disciplinare, fiind contrară art. 50 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 şi art. art. 425 alin. (1) lit. b) C.proc.civ.
66. Cu aplicarea greşită a art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, instanţa disciplinară nu a stabilit, în concret, o vătămare produsă prin faptele imputate, atâta vreme cât 4 dintre încheierile pronunţate în dosarul petentului au fost menţinute în căile de atac, iar a 5-a încheiere a fost reformată în calea de atac înainte de a începe să producă efecte dispoziţia privind noua menţinere a măsurii preventive, astfel că nu s-a produs o vătămare concretă.
67. În mod nefondat s-a reţinut, în analiza laturii subiective, că nu a dat dovadă de atenţie în administrarea actului de justiţie, nu a manifestat preocupare pentru a asigura, prin motivarea soluţiilor pronunţare, echitatea procesului penal din perspectiva justiţiabilului de a-i fi examinată cauza sub toate aspectele. Sub acest aspect, recurentul-pârât arată că a motivat încheierile similar altor judecători, că sentinţele nu pot forma obiectul analizei în procedura disciplinară, iar instanţa de disciplină nu a luat în considerare volumul de activitate neobişnuit de mare într-un termen foarte scurt şi amplitudinea deosebită a îndatoririlor jurisdicţionale corelative volumului de activitate.
68. În susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C.proc.civ., recurentul-pârât susţine caracterul contradictoriu al considerentelor hotărârii recurate, în sensul următor: (i) contrar limitelor învestirii, instanţa disciplinară a reţinut săvârşirea abaterii prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr.303/2004 pentru lipsa motivării hotărârilor judecătoreşti pronunţate în alte cauze decât cea vizată de sesizare; (ii)  s-a reţinut, că rezoluţia de exercitare a acţiunii disciplinare are atât natura juridică de act prin care se finalizează procedura disciplinară administrativă, cât şi natura de act de sesizare a jurisdicţiei disciplinare. 
69. Circumscris motivelor prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5 şi C.proc.civ., sunt invocate următoarele critici: (i) este criticată sancţiunea aplicată în ceea ce priveşte mutarea/transferarea la o instanţă ierarhic inferioară şi în altă localitate, măsură care nu este prevăzută de art. 100 lit. d¹) din Legea nr. 303/2004, care prevede sancţiunea constând în „retrogradarea în grad profesional” şi care se interpretează în corelaţie cu principiul inamovibilităţii judecătorului, reglementat de art. 125 alin. (1) din Constituţie, şi cu dispoziţiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 303/2004; (ii) recurentul-pârât critică faptul că, la aplicarea sancţiunii, instanţa de disciplină nu a dat eficienţă circumstanţelor personale, deşi acestea reprezintă criterii obligatorii, conform art. 49 alin. (6) din Legea nr. 317/2004). În acest sens, sunt invocate următoarele aspecte: vechimea de peste 23 de ani în funcţia de judecător, din care peste 18 ani la Tribunalul X; faptul că a soluţionat de o complexitate deosebită şi cu potenţial de a determina o expunere specială; faptul că nu a mai fost sancţionat disciplinar şi nu a făcut obiectul unei alte proceduri disciplinare; în perioada în care s-au petrecut faptele imputate a avut un volum de dosare nou intrate triplu faţă de încărcătura obişnuită.
70. În consecinţă, recurentul-pârât consideră că sancţiunea aplicată este disproporţionată.

 

VI. Recursul declarat de domnul judecător A. împotriva Încheierii din 8 decembrie 2022

71. Domnul judecător A. a declarat recurs împotriva Încheierii din 8 decembrie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/J/2022/a1, invocând motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C.proc.civ. Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători sub nr. y/1/2023.
72. În cadrul unei prime critici, se susţine că încheierea recurată este lovită de nulitate pentru că a fost pronunţată cu încălcarea art. 153 C.proc.pen., întrucât citaţia pentru termenul de judecată din 08.12.2022 i-a fost înmânată chiar în ziua în care s-a judecat cererea, fără a exista o dispoziţie a instanţei disciplinare în sensul scurtării termenului de citare.
73. Printr-o a doua critică, recurentul-pârât susţine că instanţa de disciplină a făcut o eronată interpretare şi aplicare a prevederilor art. 443 C.proc.civ., apreciind că cererea de lămurire a dispozitivului hotărârii în ceea ce priveşte sancţiunea disciplinară aplicată constituie o critică echivalentă unui motiv de recurs, deşi nu au fost formulate critici cu privire la sancţiune.
74. Totodată, se arată că, pentru respectarea dublului grad de jurisdicţie şi pentru a face posibil controlul judiciar în calea de atac, instanţa disciplinară era ţinută de obligaţia de a expune motivele soluţiei pronunţate, astfel că, prin omisiunea de a fi expuse în cuprinsul hotărârii, considerentele referitoare la alegerea Judecătoriei X, recurentul-pârât este lipsit de posibilitatea a formula apărări de fond cu referire la această chestiune, contrar dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C.proc.civ. şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
75. Soluţia de respingere a cererii de îndreptare a erorilor materiale din cuprinsul Încheierii din 8 decembrie 2022 este criticată pentru următoarele aspecte: (i) prin consemnările din cuprinsul încheierii, au fost reformulate unele dintre susţinerile părţilor ceea ce a condus la denaturarea sensului lor; (ii) s-a omis consemnarea unora dintre afirmaţiile reprezentantului Inspecţiei Judiciare, care relevă desfăşurarea viciată a procedurii de cercetare disciplinară; (iii) s-a omis consemnarea argumentelor reprezentantului pârâtului în fundamentarea cererii de probatorii, cu privire la tezele probatorii circumscrise susţinerii apărărilor formulate în cadrul judecăţii disciplinare.

 

VII. Aspecte referitoare la derularea procedurii judiciare în faţa Înaltei Curţi

76. În dosarul nr. y/1/2023, prin Încheierea din 8 mai 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători a dispus conexarea cauzei având ca obiect recursul declarat de recurentul A. împotriva Încheierii din 8 decembrie 2022, pronunţată de Secţia pentru judecători în materie disciplinară în dosarul nr. x/J/2022/a1, la dosarul nr. x/1/2022 aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători, având ca obiect recursul declarat de domnul judecător A. împotriva Hotărârii nr. 4J din 15 martie 2022, pronunţată de Secția pentru judecători în materie disciplinară în dosarul nr. x/J/2022.
77. Prin Încheierea din 22 mai 2023, pronunţată în dosarul nr. x/1/2022/a1, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători a respins cererea formulată de recurentul A. în dosarul nr. x/1/2022 privind sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 45 alin. (1), (3) și (4), art. 46 alin. (1) și (2), art. 47 alin. (1), art. 49 alin. (6) şi art. 51 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 și ale art. 100 alin. (1) lit. d¹) din Legea nr. 303/2004.

 

VIII. Considerentele Înaltei Curţi

78. În acord cu jurisprudenţa consolidată a Completului de 5 judecători (Deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 judecători nr.129/2017, nr.139/2017, nr.164/2017, nr.5/2018 – pct.70, nr.173/2018 – pct.78, nr. 92/2019 – pct.48), cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 381/2018 şi cu cele statuate de C.E.D.O. în Hotărârile din 21 iunie 2016 pronunţate în cauzele Tato Marinho Dos Santos Costa Alves Dos Santos şi Figueiredo împotriva Portugaliei (cererile nr.9023/13 şi 78077/13) şi Ramos Nunes de Carvalho E Sá împotriva Portugaliei (cererile 55391/13, 57728/13 şi 74041/13), „recursul” reglementat de art. 51 alin. (3) din Legea nr.317/2004 împotriva hotărârilor pronunţate de CSM în materie disciplinară „nu este acea cale extraordinară de atac prevăzută de Codul de procedură civilă, ci o veritabilă cale de atac devolutivă împotriva hotărârii organului disciplinar (...) - cale de atac soluţionată de (...) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin luarea în considerare a tuturor aspectelor şi prin verificarea atât a legalităţii procedurii, cât şi a temeiniciei hotărârii instanţei disciplinare” (Decizia Curţii Constituţionale nr. 381/2018, par. 25).

În ceea ce priveşte criticile vizând redactarea hotărârii atacate cu nerespectarea termenului legal, se reţin considerentele arătate în continuare.

79. Referitor la critica vizând redactarea hotărârii atacate cu depăşirea termenului prevăzut de art. 51 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, se reţine că termenul respectiv nu face parte din categoria termenelor a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii şi determină casarea hotărârii în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C.proc.civ.

În ceea ce priveşte criticile referitoare la nulitatea procedurii disciplinare pentru nerespectarea termenului prevăzut de art. 46 alin. (6) din Legea nr. 317/2004, se reţin considerentele arătate în continuare.

80. Conform art. 46 alin. (6) din Legea nr. 317/2004, „cercetarea disciplinară se efectuează în termen de 60 de zile de la data dispunerii acesteia, cu excepția situației în care intervine suspendarea. Cercetarea disciplinară se poate prelungi cu cel mult 30 de zile, dacă există motive întemeiate care justifică această măsură”.
81. Prin Rezoluţia nr. 2863 din 22 octombrie 2021, s-a dispus începerea cercetării disciplinare faţă de domnul judecător A. sub aspectul abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) şi lit. t) din Legea nr. 303/2004, iar cercetarea s-a finalizat la 12 ianuarie 2022, fiind întocmit proces-verbal în acest sens, cu respectarea termenului de 90 de zile prevăzut de dispoziţiile citate, nefiind identificate elemente care să atragă sancţiunea nulităţii procedurii disciplinare.

În ceea ce priveşte criticile referitoare la Normele de efectuare a lucrărilor de inspecţie, aprobate prin Ordinul inspectorului-şef nr. 51/2021, se reţin considerentele arătate în continuare.

82. Regulamentul lucrărilor de inspecţie aprobat prin Ordinul inspectorului-şef nr.51/2021 se circumscrie competenţei delegate prevăzute de art. 65 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, care dispune în sensul că „Normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție se aprobă de către inspectorul-șef, prin regulament” şi a fost publicat pe pagina de internet a Inspecţiei Judiciare, iar în cauza dedusă judecăţii nu a fost probată o vătămare de natură a atrage nulitatea procedurii disciplinare sub acest aspect.

În ceea ce priveşte criticile referitoare la nulitatea hotărârii pentru nerespectarea art. 398 alin. (1) şi (2) C.proc.civ. coroborat cu art. 49 alin. (6) din Legea nr. 317/2004, se reţin considerentele arătate în continuare.

83. Dispoziţiile a căror încălcare este invocată în recurs sunt următoarele:

- art. 49 alin. (6) şi (7) din Legea nr. 317/2004:

„Art. 49. – (...)

(6) Secțiile Consiliului Superior al Magistraturii, în cazul în care constată că sesizarea este întemeiată, aplică una dintre sancțiunile disciplinare prevăzute de lege, în raport cu gravitatea abaterii disciplinare săvârșite de judecător sau procuror și cu circumstanțele personale ale acestuia.

(7) Dispozițiile din prezenta lege ce reglementează procedura de soluționare a acțiunii disciplinare se completează cu dispozițiile Legii nr. 134/2010, republicată, cu modificările ulterioare, în măsura în care nu sunt incompatibile cu aceasta.”

- art. 398 C.proc.civ.:

„Art. 398. - (1) Hotărârea trebuie să fie rezultatul acordului membrilor completului de judecată şi se dă în numele legii.

(2) Când unanimitatea nu poate fi realizată, hotărârea se ia cu majoritatea membrilor completului de judecată. Dacă din deliberare rezultă mai mult de două opinii, judecătorii ale căror păreri se apropie mai mult sunt datori să se unească într-o singură opinie.

(3) În cazul în care majoritatea nu poate fi realizată, procesul se judecă în complet de divergenţă, constituit prin includerea în completul iniţial şi a unui judecător din planificarea de permanenţă.”

84. Cu titlu prealabil, este avută în vedere jurisprudenţa Completului de 5 judecători (Deciziile Completului de 5 judecători nr. 266/2017, nr. 271/2017, nr. 293/2017, nr. 5/2018, nr. 148/2018, nr. 36/2020), în care s-au reţinut în mod constant următoarele: (i) atât în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, cât şi în practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a statuat că, atunci când îndeplineşte rolul de instanţă de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi procurorilor, CSM este o instanţă extrajudiciară, iar nu o instanţă judecătorească în sensul art. 126 alin. (1) din Constituţie coroborat cu art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Deciziile Curţii Constituţionale nr. 148/2003, nr. 391/2007, nr. 514/2007 şi nr. 788/2007); astfel cum rezultă din economia dispoziţiilor art. 134 alin. (2) din Constituţie coroborate cu dispoziţiile art. 44 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, CSM realizează, în domeniul răspunderii disciplinare a magistraţilor, o activitate cu caracter jurisdicţional, îndeplinind rolul unei instanţe de disciplină aflată în afara sistemului puterii judecătoreşti; (ii) în aplicarea normei de trimitere de la art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, nu devin incidente în mod automat prevederile Codului de procedură civilă, ci numai în măsura în care acestea nu sunt incompatibile cu dispoziţiile speciale ce reglementează procedura de soluţionare a acţiunii disciplinare, cuprinse în Legea nr. 317/2004.
85. În ceea ce priveşte hotărârile adoptate de secţiile CSM, Legea nr. 317/2004 cuprinde dispoziţii speciale, în cuprinsul art. 27 alin. (3), conform cărora „(...) hotărârile secțiilor se iau cu votul majorității membrilor prezenți”, dispoziţii care se aplică cu prioritate faţă de prevederile art. 398 C.proc.civ., care sunt aplicabile hotărârilor pronunţate de instanţele judecătoreşti în cadrul procesului civil, pentru a se evita constituirea completului de divergenţă şi pentru a se constitui majoritatea necesară adoptării hotărârii, aşa cum s-a afirmat inclusiv în doctrina de specialitate (Gabriel Boroi ş.a., Noul Cod de procedură civilă. Comentariu pe articole. Vol. I. Art. 1-526, Bucureşti, Editura Hamangiu, 2013, pag. 398).
86. Pentru aceste considerente, nu pot fi primite criticile din recurs.
87. Referitor la criticile formulate cu privire la soluţia dată excepţiei nulităţii acţiunii disciplinare pentru depăşirea limitelor sesizării şi la criticile vizând nelegalitatea cercetării disciplinare pentru faptul că, circumscris abaterii prevăzute de art. 99 lit. t) teza a doua din Legea nr. 317/2004, au fost analizate sentinţe penale pronunţate în alte cauze, se reţin considerentele arătate în continuare.
88. Contrar susţinerilor din recurs, care sunt circumscrise motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C.proc.civ.raportat la art. 425 alin. (1) lit. b) C.proc.civ., hotărârea recurată cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia dată excepţiei nulităţii acţiunii disciplinare pentru depăşirea limitelor sesizării, în cadrul cărora au fost expuse argumentele pentru care nu pot fi primite apărările pârâtului, astfel că nu se poate reţine că hotărârea ar cuprinde motive străine faţă de aspectele invocate de domnul judecător.
89. Sub acest aspect, în acord cu instanţa disciplinară, se constată că sesizarea adresată Inspecţiei Judiciare vizează efectuarea de verificări cu privire la activitatea judecătorului din dosarul nr. x/3/2020 şi dosarul nr. x/3/2020/a1, la cererea de abţinere formulată de judecător în dosarul respectiv şi la Încheierea din 1 iulie 2020, care a fost motivată prin „copierea integrală şi fără nicio intervenţie personală a răspunsurilor acuzării”, astfel că sunt nefondate criticile referitoare la lipsa sesizării în ceea ce priveşte elementele care au format obiectul verificărilor prealabile şi cercetării disciplinare.
90. În acest context, verificările efectuate de Inspecţia Judiciară au vizat aspectele semnalate în sesizare, cu respectarea dispoziţiilor art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, care prevăd că aspectele respective sunt supuse unei verificări prealabile efectuate de inspectorii judiciari, în cadrul căreia se stabilește dacă există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare, iar, conform alin. (5) al aceluiaşi articol, „în cazul în care se constată că există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare, inspectorul judiciar dispune, prin rezoluție, începerea cercetării disciplinare”.
91. În consecinţă, în urma verificărilor prealabile efectuate cu privire la aspectele cuprinse în sesizare, apreciind că există indiciile săvârşirii abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) şi lit. t) din Legea nr. 303/2004, inspectorul judiciar a dispus, prin Rezoluţia nr. 2863/22.10.2021, începerea cercetării disciplinare faţă de domnul judecător A. sub aspectul săvârşirii abaterilor respective, arătând, în cuprinsul rezoluţiei, argumentele care fundamentează soluţia dispusă.
92. Referitor la cercetarea disciplinară, art. 46 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 prevede următoarele: „În cadrul cercetării disciplinare se stabilesc faptele și urmările acestora, împrejurările în care au fost săvârșite, precum și orice alte date concludente din care să se poată aprecia asupra existenței sau inexistenței vinovăției. Ascultarea celui în cauză și verificarea apărărilor judecătorului sau procurorului cercetat sunt obligatorii. Refuzul judecătorului sau procurorului cercetat de a face declarații ori de a se prezenta la cercetări se constată prin proces-verbal și nu împiedică încheierea cercetării. Judecătorul sau procurorul cercetat are dreptul să cunoască toate actele cercetării și să solicite probe în apărare. Procedura disciplinară se derulează cu respectarea garanțiilor procesuale și procedurale prevăzute de Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările ulterioare”.
93. Cercetarea disciplinară sub aspectul săvârşirii abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) şi lit. t) din Legea nr. 303/2004 a avut ca punct de plecare sesizarea adresată Inspecţiei Judiciare referitoare la cererea de abţinere formulată de domnul judecător în dosarul nr. x/3/2020 şi la motivarea Încheierii din 1 iulie 2020. Subsumat abaterilor respective, examinarea de către inspectorul judiciar a cererilor de abţinere formulate de domnul judecător la 3 iunie 2020 în alte 28 de dosare, identice cu cerea de abţinere menţionată în sesizare, precum şi a sentinţele pronunţate în cinci dosare din şedinţa de la 03.06.2020 (dosarele nr. y/3/2018, nr. x/3/2019, nr. i/3/2020, nr. h/3/2020 şi nr. j/3/2020), se circumscrie competenţei conferite Inspecţiei Judiciare prin dispoziţiile art. 46 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, conform cărora „în cadrul cercetării disciplinare se stabilesc (...) orice alte date concludente din care să se poată aprecia asupra existenței sau inexistenței vinovăției” în săvârşirea abaterilor indicate în rezoluţia de începere a cercetării disciplinare.
94. Pentru aceste argumente, nu pot fi primite susţinerile recurentului referitoare la nulitatea acţiunii disciplinare pentru depăşirea limitelor sesizării.
95. Considerentele expuse demonstrează şi caracterul nefondat al criticilor din recurs referitoare la nelegalitatea cercetării disciplinare pentru faptul că, circumscris abaterilor prevăzute de art. 99 lit. m) şi lit. t) teza a doua din Legea nr. 317/2004, au fost analizate cereri de abţinere şi hotărâri pronunţate în alte cauze decât cea indicată în sesizarea adresată Inspecţiei Judiciare.

În ceea ce priveşte criticile referitoare la soluţia dată excepţiei nulităţii Rezoluţiei nr. 91/2022, pentru încălcarea art. 46 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 317/2004 sub aspectul dreptului la apărare, se reţin considerentele arătate în continuare.

96. Art. 46 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 317/2004 prevede că, în cadrul cercetării disciplinare, ascultarea celui în cauză și verificarea apărărilor judecătorului sunt obligatorii, iar judecătorul cercetat are dreptul să cunoască toate actele cercetării și să solicite probe în apărare.
97. Din actele dosarelor nr. x-3378 şi nr. x-3378/a1, se constată următoarele: (i) potrivit procesului-verbal din 17.11.2021 (fila 8 la dosarul nr. x-3378/a1), domnul judecător a primit actele cercetării şi a menţionat că şi-a expus apărările în punctul de vedere transmis Inspecţiei şi nu are obiecţiuni cu privire la modul în care s-a desfăşurat ascultarea sa; (ii)  potrivit proceselor-verbale din 07 şi 12.01.2022 (filele 359-362 a dosarului nr. x-3378/a1), au fost administrate probele solicitate de judecătorul cercetat, iar dosarul cuprinzând toate probele administrate a fost prezentat magistratului, care a precizat că nu are obiecţiuni cu privire la modul în care s-a desfăşurat cercetarea; (iii) conform procesului-verbal din 12.01.2022; (iv) în cadrul cercetării disciplinare, domnul judecător a formulat apărări referitoare la depăşirea limitelor sesizării, la temeinicia cererilor de abţinere formulate, la sesizarea pe care a adresat-o Inspecţiei Judiciare şi la faptul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale abaterilor disciplinare imputate şi a solicitat în apărare administrarea de probe sub aspectul tezelor probatorii privind numărul de dosare cu rechizitoriu repartizate şi procedura de repartizare aleatorie în perioada martie-mai 2020, incompatibilităţile aferente completurilor C38 şi C14, operativitatea de soluţionare pe completuri şi procentul de reformare în căile de atac în perioada 2019-2021.
98. Or, în cuprinsul Rezoluţiei nr.91/18.01.2022, prin care a fost exercitată acţiunea disciplinară, s-a răspuns apărărilor formulate de judecătorul cercetat cu privire la volumul şi complexitatea cauzelor repartizate, precum şi la operativitatea în soluţionare, comparativ cu ceilalţi judecători din secţie, iar apărărilor referitoare la elementele constitutive ale abaterilor imputate li s-a răspuns prin argumentele care, în opinia Inspecţiei Judiciare, justifică exercitarea acţiunii disciplinare.
99. În aceste condiţii, nu sunt identificate elemente care să demonstreze încălcarea dreptului la apărare, fiind nefondate criticile formulate de recurentul-pârât sub acest aspect.

Cu referire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004, se reţin considerentele arătate în continuare.

100. Prin hotărârea atacată, în sarcina domnului judecător A. a fost reţinută săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004, constând în nerespectarea în mod nejustificat a dispozițiilor ori deciziilor cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea de conducătorul instanței sau al parchetului ori a altor obligații cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente”.
101. În acord cu instanţa disciplinară, se reţine că, sub aspectul laturii obiective, abaterea disciplinară menţionată presupune existenţa unei obligaţii cu caracter administrativ, fie stabilită de conducătorul instanţei prin dispoziţie sau decizie în conformitate cu legea, fie prevăzută de lege sau regulament.
102. În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004, prin dispoziţie sau decizie a conducătorului instanţei se înţeleg actele emise de conducerea instanţei, indiferent de denumirea acestora, intrând sub incidenţa prevederilor respective actele prin care sunt stabilite obligaţii în sarcina judecătorului, prevăzute de art. 5 alin. (2) lit. b) şi k) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 1375/2015, conform cărora „judecătorii sunt obligaţi să respecte prevederile legale, normele codului deontologic, regulamentele, hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii date în conformitate cu legea, hotărârile adunărilor generale şi ale colegiilor de conducere şi de asemenea să îndeplinească, în limitele funcţiei, alte atribuţii decât cele privind activitatea de judecată, stabilite, în conformitate cu legea, de conducerea instanţei”.
103. În acelaşi sens, sunt avute în vedere şi prevederile art. 12 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 328/2005, potrivit cărora „Judecătorii şi procurorii sunt obligaţi să-şi îndeplinească cu competenţă şi corectitudine îndatoririle profesionale, să respecte îndatoririle cu caracter administrativ stabilite prin legi, regulamente şi ordine de serviciu”.
104. În esenţă, situaţia de fapt analizată din perspectiva abaterii disciplinare, astfel cum a fost reţinută în hotărârea disciplinară  şi necombătută în recurs, relevă faptul că, la 3 iunie 2020, domnul judecător a formulat cereri de abţinere în 29 de dosare, în motivarea cărora a expus argumente prin care, invocând suspiciuni de intervenţie subiectivă în criteriile de alocare a cauzelor, contestă repartizarea dosarelor atribuite completului său, în baza Hotărârii Colegiului de conducere nr. 5/2020, susţinând nelegalitatea învestirii completului, încălcarea principiul repartizării aleatorii echilibrate şi uniforme a dosarelor şi imixtiunea în independenţa judecătorului.
105. Prin Hotărârea nr. 5/2020, Colegiul de conducere al Tribunalului X, în exercitarea atribuţiilor conferite de lege, a dispus măsuri în vederea repartizării echilibrate pe completuri a dosarelor cu rechizitoriu. În sensul art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004, hotărârea Colegiului de conducere reprezintă un act administrativ adoptat de conducerea instanţei în conformitate cu legea şi a cărui executare incumbă judecătorilor învestiţi cu soluţionarea cauzelor repartizate potrivit măsurilor dispuse, obligaţie prevăzută expres de prevederile art. 5 alin. (2) lit. b) şi k) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti şi art. 12 din Codul deontologice al judecătorilor şi procurorilor.
106. În raport cu obiectul prezentei proceduri disciplinare – verificarea întrunirii elementelor constitutive ale abaterilor imputate prin acţiunea disciplinară şi reţinute în sarcina pârâtului judecător prin hotărârea atacată – instanţa de judecată nu este învestită cu cenzurarea legalităţii sau oportunităţii hotărârii respective, motiv pentru care nu pot face obiectul analizei criticile din recurs formulate sub acest aspect.
107. Astfel, independent de argumentele care au fundamentat adoptarea Hotărârii Colegiului de conducere nr. 5/27.02.2020 şi de durata pentru care au fost dispuse măsurile în vederea echilibrării volumului de activitate pe completurile de judecată ale Secţiei penale a Tribunalului X, judecătorului îi incumbă, în sensul celor expuse anterior, obligaţia de respectare a hotărârii Colegiului de conducere, în perioada în care actul administrativ îşi produce efectele juridice, nefiind revocat, anulat sau suspendat în cadrul procedurilor legale.
108. Realizând propria apreciere în raport cu circumstanţele de fapt şi de drept expuse, Înalta Curte constată că, prin formularea cererilor de abţinere în cele 29 de dosare, pârâtul judecător nu a respectat Hotărârea Colegiului de conducere nr. 5/27.02.2020, invocând, în susţinerea conduitei adoptate, nelegalitatea şi netemeinicia măsurilor de repartizare aleatorie a cauzelor la nivelul Secţiei penale, stabilite de conducerea instanţei prin hotărârea menţionată.
109. Circumstanţele expuse relevă existenţa laturii obiective a abaterii disciplinare, constând în nerespectarea Hotărârii Colegiului de conducere nr. 5/27.02.2020, act cu caracter administrativ emis de conducerea instanţei în conformitate cu legea, prin care erau stabilite măsurile de repartizare aleatorie a dosarelor cu rechizitoriu în perioada 28.02.2020-28.05.2020.
110. Latura subiectivă a abaterii disciplinare presupune ca, în situaţia de fapt ce formează obiectul analizei, nerespectarea Hotărârii Colegiului de conducere nr. 5/27.02.2020 să aibă caracter nejustificat.
111. Raţiunile care fundamentează modul în care a procedat, la termenul din 3 iunie 2020, sunt expuse de domnul judecător în cuprinsul cererilor de abţinere formulate în cele 29 de dosare. Întreaga argumentaţie a cererilor de abţinere reflectă, fără echivoc, exteriorizarea opoziţiei asumate faţă de Hotărârea Colegiului de conducere nr. 5/27.02.2020.
112. Astfel, uzitând de instituţia procedurală a abţinerii şi de poziţia de judecător al cauzei, domnul judecător şi-a manifestat în mod expres refuzul de a respecta hotărârea Colegiului de conducere, pe baza propriilor aprecieri cu privire la legalitatea şi temeinicia hotărârii, expuse, explicit, în cuprinsul cererilor de abţinere.
113. Fără a pune în discuţie competenţa instanţei de a verifica legalitatea învestirii sale, conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 şi art. 342 din C.proc.pen., circumstanţele cauzei relevă faptul că domnul judecător nu a procedat la o asemenea verificare, motivarea vizând, cu precădere, nemulţumiri personale în ceea ce priveşte repartizarea cauzelor pe complet, în baza hotărârii Colegiului de conducere, refuzând să respecte obligaţiile ce îi reveneau, aşa cum acestea rezultau din actul emis de unul dintre organismele de conducere colectivă a instanţei sub aspectul repartizării cauzelor pe completuri.
114. Pentru aceste considerente, nu pot fi primite nici criticile din recurs prin care se invocă faptul că instanţa disciplinară a judecat acţiunea disciplinară cu încălcarea dreptului la apărare şi a dreptului la un proces echitabil, prevăzute de art. 6 şi art. 9 alin. (2) coroborat cu art. 22 alin. (6) din C.proc.civ. şi de art. 50 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 317/2004, sub aspectul apărărilor vizând forţa juridică inferioară a Hotărârii Colegiului de conducere nr. 5/27.02.2020, în raport cu dispoziţiile art. 124 alin. (1) şi (4) din Constituţie, art. 4 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, art. 11 din Legea nr. 304/2004 şi art. 6 din Convenţie.
115. Motivul real care a determinat formularea cererilor de abţinere, şi anume nemulţumirea domnului judecător cu privire la repartizarea dosarelor completului de judecată din care făcea parte, în baza hotărârii colegiului de conducere, rezultă şi din faptul că, ulterior, la 17.06.2020, domnul judecător A. a formulat contestaţie împotriva Hotărârii Colegiului de conducere nr. 5/2020.
116. Înalta Curte susţine, în integralitatea lor, considerentele hotărârii atacate, sub acest aspect. Complementar, raportat la modalitatea în care domnul judecător a înţeles să nesocotească Hotărârea Colegiului de conducere nr. 5/27.02.2020, prin formularea evocatelor cereri de abţinere, Înalta Curte consideră că trebuie avut în vedere unul dintre reperele esenţiale ale sistemului judiciar, acela referitor la imparţialitatea judecătorului, care constituie o garanţie a dreptului la un proces echitabil. Astfel, în jurisprudenţa Curții Constituționale, s-au reţinut următoarele:

„Reiterând jurisprudenţa sa (a se vedea, spre exemplu, Decizia Curţii Constituţionale nr. 169 din 24 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 9 mai 2016, paragraful 17), precum şi pe cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului, Curtea a arătat că imparţialitatea magistratului, drept garanţie a dreptului la un proces echitabil, trebuie să fie apreciată într-un dublu sens: subiectiv şi obiectiv. Demersul subiectiv tinde a determina convingerea personală a unui judecător într-o cauză anume, ceea ce semnifică aşa-numita imparţialitate subiectivă, care este prezumată până la proba contrară. Demersul obiectiv are drept scop să determine dacă acesta a oferit garanţii suficiente pentru a exclude orice îndoială legitimă în privinţa sa, ceea ce semnifică aşa-numita imparţialitate obiectivă. Aprecierea obiectivă a imparţialităţii constă în a analiza dacă, independent de conduita personală a judecătorului, anumite împrejurări care pot fi verificate dau naştere unor suspiciuni relative la o eventuală lipsă de imparţialitate.

De asemenea, Curtea a constatat că judecătorii se bucură de prezumţia constituţională de imparţialitate, aceasta fiind ataşată statutului lor profesional. Această prezumţie poate fi însă răsturnată, în mod individual, cu privire la fiecare judecător în parte, în condiţiile în care se demonstrează lipsa imparţialităţii subiective sau obiective a judecătorului (a se vedea, spre exemplu, Decizia Curţii Constituţionale nr. 604 din 16 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 976 din 22 octombrie 2020, paragraful 21). Testul obiectiv priveşte, îndeosebi, legăturile ierarhice sau de altă natură între judecător şi ceilalţi participanţi la procedură, astfel încât trebuie demonstrat, de la caz la caz, dacă o asemenea relaţie de o asemenea natură sau de un asemenea grad indică lipsa imparţialităţii tribunalului (Hotărârea din 23 aprilie 2015, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Morice împotriva Franţei, paragraful 77). Acesta trebuie să determine dacă tribunalul însuşi şi, printre alte aspecte, compunerea sa au oferit suficiente garanţii pentru a exclude orice îndoială rezonabilă în privinţa imparţialităţii sale (Hotărârea din 12 ianuarie 2016, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Miracle Europe KFT împotriva Ungariei, paragraful 54)” (Decizia Curții Constituționale nr. 556 din 17 noiembrie 2022, paragrafele 25-26).

117. În acest contextul acestei analize, este necesară şi obligatorie  distincţia între independenţă şi imparţialitate, între judecătorul independent şi cel imparţial. În esenţă, independenţa se apreciază prin raportare la părţi şi la celelalte puteri ale statului, ori la puterile de fapt şi presupune un statut specific, independent, bazat pe criterii şi garanţii obiective; în activitatea esenţială şi specializată de aplicare a legii, independenţa judecătorului exclude noţiunea de ierarhie sau de subordonare. Având competenţa exclusivă de înfăptuire a actului de justiţie şi protejaţi de statutul de independenţă atât personală cât şi a sistemului judiciar în ansamblul său, judecătorii nu pot primi instrucţiuni sau sugestii cu privire la activitatea judiciară, nici din interiorul, nici din afara sistemului judiciar. Garanţiile de independenţă sunt diverse şi trebuie să protejeze persoana investită cu înalta demnitate de judecător în faţa oricăror constrângeri de natură socială, economică şi politică şi chiar în raport cu alţi judecători, cu funcţii de execuţie sau de conducere în instanţe.
118. Imparţialitatea se referă la o anumită atitudine a judecătorului în exercitarea funcţiei jurisdicţionale şi implică absenţa oricărei prejudecăţi existente sau care poate fi intuită, fiind legată inclusiv de organizarea şi de funcţionarea internă a instanţelor. Dacă independenţa judecătorului este consacrată prin statutul acestuia, imparţialitatea este un element subiectiv, plasat în forul interior al judecătorului. Independenţa exclude orice subordonare, iar imparţialitatea presupune absenţa oricărei prejudecăţi, forme de discriminare, subiectivism determinat de afinităţi ori considerente de ordin personal.
119. În mod cert, însă, independenţa precede imparţialitatea, căci nu poţi fi imparţial în afara independenţei garantate.
120. Pe de altă parte, ar fi greşit să se înţeleagă, chiar de judecătorul însuşi, că principiul independenţei este un privilegiu conferit judecătorului. Independenţa este o modalitate de protejare a judecătorului şi o garanţie a cetăţenilor că vor avea acces la o justiţie care poate oferi reperele de independenţă inerente procesului echitabil, aşa cum au fost dezvoltate în aplicarea articolului 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
121. Independenţa judecătorului, cu toate garanţiile şi beneficiile sale, îşi realizează scopul instituţional al garantării sale numai atunci când este dublată de o reală responsabilitate. Legătura indisolubilă independenţă-responsabilitate este inerentă unei justiţii de calitate, în care cetăţeanul să aibă încredere.
122. Responsabilitatea obligă judecătorul să facă eforturi pentru permanentă adaptare şi progres profesional, pentru dezvoltarea calităţilor intelectuale şi morale. Independenţa dublată de responsabilitate implică, în mod esenţial, respectarea regulamentelor profesiei, a hotărârilor adoptate de organismele de conducere individuale şi de cele colective, pentru buna funcţionare a activităţii unei instanţe,   precum şi a reperelor deontologice, respect şi empatie faţă de colegii magistraţi, grefieri, justiţiabili şi ceilalţi profesionişti ai dreptului. Încălcarea acestor reguli esenţiale se cere a fi evitată, iar derapajele sancţionate, conform cadrului legal existent. Responsabilitatea pentru un act de justiţie de calitate, în folosul cetăţeanului, implică soluţionarea cu celeritate a cauzelor, studiul aprofundat al dosarelor, motivarea complexă a hotărârilor judecătoreşti, identificarea reperelor doctrinare şi jurisprudenţiale necesare pentru fiecare dosar în parte, organizarea şedinţelor de judecată în aşa fel încât timpul de aşteptare al justiţiabililor şi avocaţilor să fie minim,  fixarea dosarelor cu martori, interogatorii sau dezbateri ample la alte ore decât restul dosarelor programate în ziua respectivă.
123. Or, circumstanţele cauzei relevă faptul că domnului judecător îi revenea obligaţia de a judeca dosarele ce îi fuseseră repartizate aleatoriu în condiţiile administrativ-judiciare stabilite prin Hotărârea Colegiului de conducere nr. 5/27.02.2020, act administrativ care îşi producea efectele juridice şi care nu fusese revocat, suspendat sau anulat în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2204.
124. În condiţiile în care dispoziţiile procedurale referitoare la incompatibilitatea judecătorului vizează situaţiile în care magistratului îi este interzis să participe la soluţionarea unei cauze în considerarea unor aspecte de ordin subiectiv sau obiectiv în strânsă legătură cu părţile sau cu derularea procedurilor judiciare din cauzele ce îi sunt repartizate spre soluţionare, situaţia analizată în prezentul demers disciplinar demonstrează faptul că, prin formularea cererilor de abţinere, domnul judecător a refuzat, bazat exclusiv pe nemulţumirea personală, să judece dosarele ce îi fuseseră repartizate, ca urmare a opoziţiei sale faţă de Hotărârea Colegiului de conducere nr. 5/27.02.2020, ceea ce denotă nerespectarea actului emis de conducerea instanţei.
125. Astfel, modul în care a înţeles să procedeze prin formularea cererilor de abţinere îşi găseşte suport numai în nemulţumirea şi opoziţia judecătorului faţă de hotărârea colegiului de conducere, în pofida faptului că, potrivit art. 5 alin. (2) lit. b) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, îi revenea obligaţia de respectare a actului respectiv, nefiind identificate elemente care să confere refuzului de respectare a hotărârii un caracter justificat.
126. Prin apărările formulate în toate etapele prezentei proceduri disciplinare, domnul judecător îşi justifică opoziţia faţă de Hotărârea Colegiului de conducere nr. 5/27.02.2020 prin prisma nemulţumirii faţă de volumul de dosare cu rechizitoriu ce i-au fost repartizate în baza hotărârii. Sub acest aspect, se reţine că provocarea existentă la nivelul întregului sistem judiciar de asigurare a unui volum echilibrat de activitate şi nemulţumirile subiective inerente constatării unui dezechilibru în încărcătura pe judecător îşi pot găsi rezolvarea în procedurile administrative de stabilire a unor măsuri de echilibrare a repartizării aleatorii a cauzelor, iar nu prin disimularea nemulţumirilor individuale sub forma unor instrumente procedurale. În al doilea rând, în circumstanţele de fapt deduse judecăţii, în aprecierea caracterului nejustificat al conduitei de nerespectare a hotărârii Colegiului de conducere nu se poate face abstracţie de faptul că hotărârea respectivă a avut drept scop tocmai echilibrarea volumului de activitate.
127. Pentru toate aceste considerente, nu pot fi primite criticile din recurs referitoare la modalitatea de repartizare a dosarelor cu rechizitoriu în baza Hotărârii Colegiului de conducere nr. 5/27.02.2020, invocate în susţinerea încălcării dreptului la apărare şi a dreptului la un proces echitabil, prevăzute de art. 6 şi art. 9 alin. (2) coroborat cu art. 22 alin. (6) C.proc.civ. şi de art. 50 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 317/2004.
128. În consecinţă, în acord cu instanţa disciplinară, se reţine că probatoriul administrat reflectă o atitudine asumată de nerespectare a actului emis de conducerea instanţei, motivată exclusiv prin prisma nemulţumirii subiective faţă de cauzele ce îi fuseseră repartizate spre soluţionare, în absenţa unor elemente obiective, care să îi confere un caracter justificat. Această concluzie este demonstrată şi de sesizarea pe care domnul judecător a adresat-o Inspecţiei Judiciare, formulând critici şi acuzaţii cu privire la Hotărârea Colegiului de conducere nr. 5/27.02.2020. Astfel, modul în care domnul judecător a procedat în cele 29 de dosare, prin formularea de cereri de abţinere, reflectă manifestarea explicită şi nejustificată de nerespectare a Hotărârii Colegiului de conducere nr. 5/27.02.2020, urmarea produsă constând în atingerea adusă înfăptuirii actului de justiţie în forma nerespectării obligaţiilor ce incumbă, potrivit legii, judecătorului în judecarea cauzelor ce îi sunt repartizate spre soluţionare în baza actelor administrativ judiciare emise de conducerea instanţei.
129. Contrar susţinerilor din recurs, se constată, din cuprinsul cererilor de abţinere, că, la data formulării lor, domnul judecător avea cunoştinţă de Hotărârea Colegiului de conducere nr. 5/27.02.2020. Pe de altă parte, nici recurentul nu invocă şi nici nu au fost identificate dispoziţii legale, care să prevadă obligaţia de comunicare a hotărârilor adoptate de colegiul de conducere. Sub acest aspect, se observă că art. 19 alin. (3) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești prevede obligaţia de publicare pe pagina de internet a instanţei a extraselor din hotărârile colegiului de conducere, adoptate în exercitarea atribuţiilor prevăzute la art. 19 alin. (1) lit. b), d), e), h) şi j) din acelaşi Regulament, care se referă exclusiv la hotărârile privind componenţa secţiilor, înfiinţarea şi desfiinţarea completurilor de judecată, altele decât completurile specializate, repartizarea judecătorilor pe secţii, compunerea completurilor de judecată şi, acolo unde este cazul, asistenţii judiciari ce fac parte din aceste completuri, schimbarea membrilor completurilor de judecată şi a asistenţilor judiciari.
130. Pentru aceste considerente, nu pot fi primite nici criticile din recurs referitoare la comunicarea hotărârii de colegiu, invocate  în susţinerea faptului că instanţa disciplinară a judecat acţiunea disciplinară cu încălcarea dreptului la apărare şi a dreptului la un proces echitabil, prevăzute de art. 6 şi art. 9 alin. (2) coroborat cu art. 22 alin. (6) C.proc.civ. şi de art. 50 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 317/2004.
131. Susţinerile din recurs referitoare la dosarul aflat pe rolul Tribunalului X, având ca obiect acţiunea formulată de domnul judecător împotriva Hotărârii Colegiului de conducere nr. 5/27.02.2020 nu pot primi relevanţa propusă, întrucât, în prezenta procedură disciplinară, instanţa nu este învestită cu controlul de legalitate şi temeinicie al hotărârii respective, ci cu analiza întrunirii elementelor constitutive ale abaterii disciplinare în raport cu modul în care magistratul s-a raportat, în îndeplinirea atribuţiilor specifice funcţiei de judecător, la actul administrativ în perioada în care acesta producea efecte juridice şi îi era opozabil, nefiind revocat, anulat sau suspendat.
132. În considerarea celor ce preced, se reţine că în mod judicios a apreciat instanţa disciplinară că sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004, fiind nefondate criticile corelative din recurs, motiv pentru care va fi menţinută hotărârea instanţei disciplinare în ceea ce priveşte admiterea acţiunii disciplinare pentru săvârşirea acestei abateri.

Cu referire la abaterea prevăzută de art. 99 lit. t) teza a doua din Legea nr. 303/2004, se reţin considerentele arătate în continuare.

133. În a doua varianta normativă prevăzută de art. 99 lit. t) teza a doua din Legea nr. 303/2004, constituie abatere disciplinară „exercitarea funcției cu (...) gravă neglijență, dacă fapta nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni”, iar art. 99¹ alin. (2) din lege prevede că „există gravă neglijență atunci când judecătorul sau procurorul nesocotește din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material ori procesual”.
134. În ceea ce privește „exercitarea funcției cu gravă neglijență”, în jurisprudența în materia răspunderii disciplinare a judecătorilor și procurorilor s-a reținut că abaterea presupune îndeplinirea cumulativă a următoarele condiții: (i) în exercitarea funcției, magistratul să încalce norme de drept material ori procesual; (ii) încălcarea normelor să se producă din culpă. Culpa este definită unitar de legiuitor în materie atât civilă (art. 16 alin. (3) din C.civ.), cât și penală (art. 16 alin. (4) din C.pen.), ca fiind atitudinea autorului faptei care fie prevede rezultatul faptei sale, dar nu îl acceptă, socotind fără temei că nu se va produce, fie nu prevede rezultatul faptei, deși trebuia să îl prevadă. Pentru abaterea disciplinară în discuție, forma de vinovăție impusă de lege este neglijența gravă (culpa lata), în sensul că și omul cel mai puțin avizat, cu un minim de diligență, ar fi prevăzut rezultatul faptei sale; (iii) încălcarea normelor de drept să genereze consecințe grave; (iv) încălcarea să aibă caracter evident, neîndoielnic, fără justificare, în vădită contradicție cu norma legală. Pentru a se reține existența unei grave neglijențe, este necesar ca încălcarea să vizeze o normă de drept imperativă onerativă/prohibitivă ori să rezide în adoptarea unei decizii în afara oricăror norme de drept sau pe baza unei erori macroscopice, pentru care un observator rezonabil (persoană informată și de bună-credință) nu poate găsi o justificare (ICCJ – Completul de 5 judecători, Deciziile nr.48 din 27 februarie 2017, nr.130 din 24 aprilie 2017 şi nr.173 din 5 octombrie 2020).
135. În condiţiile în care, pârâtului judecător i se impută săvârşirea acestei abateri disciplinare pentru modalitatea în care a înţeles să motiveze hotărârile judecătoreşti pronunţate, se constată că, aşa cum a reţinut şi instanţa disciplinară, aspectele referitoare la motivarea hotărârilor judecătoreşti pot face obiectul analizei exclusiv în cadrul căilor legale de atac, exercitate conform legii, astfel că o atare examinare excedează limitele procedurii disciplinare, în acest sens fiind şi jurisprudenţa anterioară a Completului de 5 judecători (spre exemplu, Deciziile nr. 292 din 27 noiembrie 2017, nr. 84 din 23 aprilie 2018, nr. 76 din 25 martie 2019 şi nr. 30 din 3 februarie 2020).
136. Pe cale de consecinţă, este superfluă examinarea exhaustivă a cerinţelor de angajare a răspunderii disciplinare din perspectiva abaterii în discuţie, precum şi a criticilor corelative din recurs.
137. Pentru aceste argumente, se reţine că nu sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a doua coroborat au art. 99¹ alin. (2) din Legea nr. 303/2004, fiind fondat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ., astfel că va fi admis recursul declarat de domnul judecător A. împotriva Hotărârii nr. 4J din 15 martie 2022, care va fi casată în parte şi va fi respinsă acţiunea disciplinară pentru săvârşirea acestei abateri disciplinare.
138. În ceea ce priveşte criticile invocate în susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C.proc.civ., referitoare la dubla natură juridică a rezoluţiei de exercitare a acţiunii disciplinare, de act prin care se finalizează procedura disciplinară administrativă şi act de sesizare a jurisdicţiei disciplinare, se constată că aprecierea instanţei disciplinare este în acord cu jurisprudenţa Completului de 5 judecători (Deciziile nr. 312 din 4 decembrie 2017, nr. 40 din 12 martie 2018, nr. 150 din 10 septembrie 2018, nr. 154 din 3 iunie 2019, nr.154 din 3 iunie 2019, nr. 165 din 12 septembrie 2022).
139. Criticile vizând Rezoluţia nr. 91/2022 nu se referă la existenţa unor considerente contradictorii, ci reprezintă critici referitoare la legalitatea actului respectiv şi la respectarea dreptului la apărare, în raport cu prevederile art. 46 alin. (1) şi art. 47 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, cărora li s-a răspuns prin argumentele expuse în precedent.

Cu referire la individualizarea sancţiunii disciplinare, se reţin considerentele arătate în continuare.

140. În procesul de individualizare a sancţiunii disciplinare, în raport cu dispoziţiile art. 100 din Legea nr.303/2004, Înalta Curte are în vedere faptul că, potrivit considerentelor anterioare, în sarcina domnului judecător a fost reţinută săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) din aceeaşi lege.
141. Referitor la individualizarea sancţiunii disciplinare, în cadrul unei analize privind constituţionalitatea dispoziţiilor art. 100 din Legea nr.303/2004, Curtea Constituţională a reţinut următoarele: (i) prevederile respective reglementează „sancţiuni disciplinare alternative şi distincte, cu consecinţe diferite asupra raportului de serviciu în care este implicat magistratul [pornind de la cea mai uşoară sancţiune (avertismentul), continuând cu sancţiunea care produce efecte asupra indemnizaţiei de încadrare (diminuarea cu până la 20% pe o perioadă de până la 6 luni) şi sancţiunea cu efecte asupra locului muncii (mutarea pentru o perioadă de până la un an la o altă instanţă sau la un alt parchet), apoi sancţiunea gravă care înlătură temporar magistratul de la exercitarea atribuţiilor legale (suspendarea din funcţie pe o perioadă de până la 6 luni), pentru a culmina cu sancţiunea cea mai gravă, cu efecte definitive asupra raportului de serviciu (excluderea din magistratură)]”; (ii) textul „nu prevede criterii concrete pe baza cărora instanţa de disciplină - Secţia Consiliului Superior al Magistraturii - sau instanţa judecătorească - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători poate dispune una dintre aceste măsuri disciplinare. Însă, stabilind că acestea se aplică judecătorilor şi procurorilor, „proporţional cu gravitatea abaterilor”, în mod implicit norma face trimitere la criterii precum natura abaterii (care variază de la manifestările care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei la desfăşurarea de activităţi publice cu caracter politic sau manifestarea convingerilor politice în exercitarea atribuţiilor de serviciu, de la refuzul nejustificat de a îndeplini o îndatorire de serviciu la absenţe nemotivate de la serviciu, în mod repetat sau care afectează în mod direct activitatea instanţei ori a parchetului etc.) sau conduita persoanei supuse procedurii disciplinare, sub aspectul imputabilităţii faptei, al repetitivităţii sale, al existenţei mai multor sancţiuni disciplinare etc”; (iii) „deşi legea nu prevede expres criterii în funcţie de care instanţa disciplinară să stabilească aplicarea sau refuzul aplicării uneia dintre măsurile disciplinare alternative, prin utilizarea sintagmei „proporţional cu gravitatea abaterilor”, norma condiţionează aplicarea sancţiunii (care variază ca intensitate şi consecinţe juridice asupra raportului de serviciu) de întrunirea circumstanţelor care determină un anumit grad de gravitate a abaterii, circumstanţe pe care instanţa disciplinară le constată şi le consemnează în actul de aplicare a sancţiunii”.
142. În circumstanţele cauzei, se apreciază că fapta săvârşită prezintă o gravitate care justifică aplicarea unei sancţiuni apte să sancţioneze conduita neconformă şi care să aibă potenţialul de a-l determina pe magistrat să conştientizeze deficienţele reţinute în sarcina sa în exercitarea funcţiei şi să îşi adapteze pentru viitor conduita profesională.
143. Astfel, se consideră că fapta săvârşită, constând în nerespectarea în mod nejustificat a hotărârii colegiului de conducere prin care au fost stabilite reguli de repartizare aleatorie, prezintă o gravitate sporită, de natură a contura o opoziţie faţă de măsurile administrativ judiciare stabilite la nivelul instanţei, particularizată prin repetitivitatea conduitei neconforme, reliefată de formularea celor 29 de cereri de abţineri, ceea ce atestă un refuz, pe de o parte, asumat de nerespectare a obligaţiilor profesionale stabilite în conformitate cu legea de conducerea instanţei, iar pe de altă parte, susţinut de acuzaţii grave la adresa emitentului actului administrativ.
144. Faţă de gravitatea abaterii, este justificată aplicarea celei de-a doua sancţiuni, în ordinea severităţii, prevăzute de art. 100 lit. b) din Legea nr.303/2004, dimensionată la o intensitate redusă în limitele prevăzute de textul de lege – „diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu 20% pe o perioadă de 3 luni” – luând în considerare circumstanţele profesionale ale magistratului, şi anume vechimea în magistratură de peste 23 de ani şi faptul că nu a mai fost sancţionat disciplinar.
145. În condiţiile în care, prin considerentele anterioare, s-a argumentat că este justificată aplicarea sancţiunii disciplinare prevăzute de art. 100 lit. b) din Legea nr. 303/2004, este superfluă analiza criticilor invocate în susţinerea motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5 şi 8 C.proc.civ. cu privire la sancţiunea prevăzută de art. 100 lit. d¹) din Legea nr. 303/2004, aplicată prin hotărârea atacată.

IX. Recursul declarat de domnul judecător A. împotriva Încheierii din 8 decembrie 2022

146. Raportat la susţinerile din recurs referitoare la nerespectarea art. 159 din C.proc.civ., se reţin considerentele următoare.
147. Este adevărat că, potrivit înscrisurilor ataşate la filele 16-17 din dosarul nr. x/J/2022/a1, domnul judecător a primit citaţia pentru termenul din 8 decembrie 2022, ora 12,00, la aceeaşi dată, la ora 09,30 şi, prin înscrisul transmis instanţei disciplinare la aceeaşi dată, prin fax, a invocat îndeplinirea procedurii de citare cu nerespectarea termenului de 5 zile prevăzut de art. 159 C.proc.civ.
148. Potrivit art. 159 C.proc.civ.:

„Art. 159. – Termenul pentru înmânarea citaţiei

Citaţia şi celelalte acte de procedură, sub sancţiunea nulităţii, vor fi înmânate părţii cu cel puţin 5 zile înaintea termenului de judecată. În cazuri urgente sau atunci când legea prevede în mod expres, judecătorul poate dispune scurtarea termenului de înmânare a citaţiei ori actului de procedură, despre aceasta făcându-se menţiune în citaţie sau în actul de procedură.”

149. Potrivit art. 442 alin. (2) şi art. 443 alin. (2) C.proc.civ., pentru soluţionarea cererii de îndreptare a hotărârii „părţile vor fi citate numai dacă instanţa socoteşte că este necesar ca ele să dea anumite lămuriri”, iar cererea privind lămurirea dispozitivului hotărârii se rezolvă de urgenţă, prin încheiere dată în camera de consiliu, cu citarea părţilor.
150. Se constată că domnul judecător a fost citat numai pentru soluţionarea cererii de lămurire a dispozitivului Hotărârii nr. 4J din 15 martie 2022, instanţa disciplinară apreciind, în virtutea dreptului conferit prin art. 442 alin. (2) C.proc.civ., că nu este necesară citarea părţilor pentru soluţionarea cererii de îndreptare a erorii materiale strecurate în cuprinsul Încheierii din 16.02.2022.
151. În ceea ce priveşte cererea pentru lămurirea dispozitivului Hotărârii nr. 4J din 15 martie 2022, art. 443 alin. (2) C.proc.civ. prevede că cererea se rezolvă de urgenţă,  ceea ce constituie, în sensul art. 159 teza a doua C.proc.civ., o prevedere expresă a legii, de natură a impune scurtarea termenului de înmânare a citaţiei.
152. Pentru aceste argumente nu pot fi primite criticile din recurs referitoare la nulitatea procedurii de citare pentru termenul din 8 decembrie 2022, în dosarul nr. x/J/2022/a1, invocate în susţinerea motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C.proc.civ.
153. În contextul argumentelor expuse în precedent vizând aplicarea sancţiunii disciplinare prevăzute de art. 100 lit. b) din Legea nr.303/2004, este superfluă analiza criticilor referitoare la cererea de lămurire a dispozitivului Hotărârii nr. 4J din 15 martie 2022 în ceea ce priveşte sancţiunea disciplinară prevăzută de art. 100 lit. d¹) din aceeaşi lege, aplicată prin hotărârea recurată.
154. Referitor la criticile vizând soluţia dată cererii de îndreptare a erorilor materiale din cuprinsul Încheierii din 8 decembrie 2022, se reţine că acestea sunt nefondate, pentru considerentele arătate în continuare.
155. Art. 233 alin. (1) lit. i) şi j) C.proc.civ. dispune în sensul că încheierea cuprinde „prezentarea pe scurt a susţinerilor părţilor”.
156. Totodată, potrivit art. 442 alin. (1) C.proc.civ., pot fi îndreptate „erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea şi susţinerile părţilor sau cele de calcul, precum şi orice alte erori materiale cuprinse în hotărâri sau încheieri”.
157. Prin cererea formulată, domnul judecător critică faptul că, în Încheierea din 16 februarie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/J/2022, au fost prezentate pe scurt susţinerile părţilor, nefiind realizată o consemnare ad litteram a celor susţinute de reprezentanţii reclamantei şi pârâtului.
158. Or, dispoziţiile art. 233 alin. (1) lit. i) şi j) C.proc.civ. nu impun instanţei o obligaţie exorbitantă în sensul celor pretinse de recurentul-pârât, astfel că, pe calea procedurii reglementate de art. 442 alin. (1) C.proc.civ., nu se poate proceda conform celor propuse prin cererea de îndreptare formulată, apreciată în mod corect de instanţa disciplinară ca fiind neîntemeiată.
159. Pentru aceste considerente, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) pct. 5 C.proc.civ.,  va fi respins, ca nefondat, recursul declarat de domnul judecător A. împotriva Încheierii din 8 decembrie 2022, pronunţată de Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM în dosarul nr. x/J/2022/a1.

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII,

DISPUNE:

 

Cu majoritate,

Admite recursul declarat de domnul judecător A. împotriva Hotărârii nr. 4J din 15 martie 2022, pronunţată de Secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în dosarul nr. x/J/2022.

Casează în parte hotărârea atacată.

Respinge acţiunea disciplinară exercitată împotriva domnului A. - judecător în cadrul Tribunalului X pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a doua din Legea nr. 303/2004.

În baza art. 100 lit. b) din Legea nr. 303/2004, aplică domnului A. - judecător în cadrul Tribunalului X sancţiunea disciplinară constând în „diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu 20% pe o perioadă de 3 luni” pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de domnul judecător A.  împotriva Încheierii din 8 decembrie 2022, pronunţată de Secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în dosarul nr. x/J/2022/a1.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 22 mai 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din Codul de procedură civilă.

 

 

Cu opinia separată a doamnei judecător C., în sensul casării în tot a Hotărârii nr. 4J din 15 martie 2022, pronunţată de Secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în dosarul nr. x/J/2022 şi al respingerii acțiunii disciplinare exercitate pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004.

 

Prezenta opinie separată priveşte exclusiv criticile referitoare la modalitatea de soluţionare a acţiunii disciplinare privitoare la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004 republ.

Potrivit art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004 republ., cu modificările şi completările ulterioare constituie abatere disciplinară nerespectarea în mod nejustificat a dispoziţiilor ori deciziilor cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea de conducătorul instanţei sau al parchetului ori a altor obligaţii cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente.

Reţinând săvârşirea acestei abateri de către recurent, Consiliul Superior al Magistraturii - Secţia pentru judecători în materie disciplinară, cu majoritate, a constatat că, prin formularea a 29 de cereri de abţinere prin care a contestat practic modalitatea de repartizare a dosarelor penale cu rechizitoriu la nivelul Secţiei Penale a Tribunalului X, motivele invocate excedând textului de lege care reglementează situaţiile ce constituie motive de incompatibilitate, domnul judecător nu a respectat dispoziţiile şi deciziile cu caracter administrativ dispuse la nivelul instanţei.

În conturarea laturii obiective a abaterii, s-a reţinut că, prin hotărârea nr. 5/27.02.2020 a Colegiului de Conducere al Tribunalului X s-a decis luarea unor măsuri în vederea repartizării echilibrate a rechizitoriilor pe completuri şi astfel, o distribuire echilibrată a volumului de activitate la nivelul secţiei, având în vedere că au existat situaţii în care pe rolul unor completuri, printre care şi CF38, nu au fost repartizate rechizitorii pentru o perioadă îndelungată de timp. Ca urmare, s-a decis alocarea unei complexităţi anuale de 2500 puncte/complet, cu excepţia completurilor C38 şi C14 care se vor configura cu 3500 de puncte complexitate cumulată anuală dosare fără termen (faza premergătoare), măsurile urmând a fi implementate pentru perioada 28.02.2020-28.05.2020.

Ca urmare a aplicării hotărârii nr. 5/27.02.2020 a Colegiului de Conducere al Tribunalului X, au fost repartizate aleatoriu completului de judecată CF38 condus de domnul judecător A. un număr de 29 de rechizitorii, în dosarele astfel constituite domnul judecător formulând, la data de 3.06.2020, un număr de 29 de cereri de abţinere prin care a contestat modalitatea de repartizarea instituită prin hotărârea de colegiu menţionată anterior. Măsurile dispuse prin hotărârea nr. 5/27.02.2020 a Colegiului de Conducere al Tribunalului X au avut un caracter temporar, iar prin hotărârea nr.16/28.05.2020 Colegiul de conducere a dispus, începând cu ziua imediat următoare şedinţei, reducerea complexităţii anuale alocate completurilor CF38 şi CF14 de la 3500 de puncte la 2500 de puncte.

S-a avut în vedere faptul că hotărârile Colegiului de conducere a instanţei emise în conformitate cu legea constituie acte administrative unilaterale care se bucură de prezumţia de legalitate, de autenticitate şi de veridicitate, trăsături ce constituie fundamentul caracterului executoriu al acestora, iar, prin formularea a 29 de cereri de abţinere în toate dosarele cu rechizitoriu ce i-au fost repartizate urmare a adoptării hotărârii nr. 5/27.02.2020 a Colegiului de Conducere al Tribunalului X, pârâtul judecător A. ar fi contestat, în afara cadrului legal, măsurile administrative dispuse de conducerea Tribunalului X şi ar fi refuzat practic judecarea acestor dosare.

În consecinţă, s-a reţinut că modalitatea în care pârâtul judecător a administrat actul de justiţie în cauzele ce i-au fost repartizate aleatoriu urmare a aplicării hotărârii nr. 5/27.02.2020 a Colegiului de conducere al Tribunalului X conturează încălcarea obligaţiilor prevăzute de art. 5 alin. (2) lit. b) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 1375/2015 care prevăd că „judecătorii sunt obligaţi să respecte prevederile legale, normele codului deontologic, regulamentele, hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii date în conformitate cu legea, hotărârile adunărilor generale şi ale colegiilor de conducere”.

Din punct de vedere subiectiv, s-a reţinut că modalitatea în care pârâtul judecător a înţeles să se manifeste în exercitarea atribuţiilor de serviciu conturează un refuz explicit în sensul avut în vedere de legiuitor şi demonstrează o atitudine neconformă obligaţiilor profesionale stabilite prin legi şi regulamente. Astfel, prin formularea unor cereri de abţinere în toate cele 29 de dosare care i-au revenit spre soluţionare la data de 3.06.2020 s-a produs o veritabilă suspendare de facto a hotărârii de colegiu nr. 5/27.02.2020. Practic, în motivarea cererilor de abţinere formulate pârâtul judecător a pus în discuţie chiar legalitatea hotărârii de colegiu prin care se stabilise modalitatea de repartizare a dosarelor cu rechizitorii pentru perioada 28.02.2020-27.05.2020.

Cu privire la reţinerea în sarcina recurentului a acestei abateri disciplinare, opinia separată are în vedere doua aspecte, unul referitor la nulitatea acţiunii disciplinare pentru depăşirea limitelor sesizării, iar celălalt pe fond, privind inexistenţa abaterii.

Sub un prim aspect, se constată că cercetarea disciplinară faţă de domnul judecător A. a avut ca punct de plecare sesizarea petentului B. înregistrată la data de 10 septembrie 2021 privind activitatea judiciară derulată în cadrul dosarului nr. x/3/2020 de domnii judecători A. şi D. din cadrul Tribunalului X Secţia I penală.

Prin rezoluţia nr. 2863 din data de 22 octombrie 2021 s-a dispus începerea cercetării disciplinare faţă de domnul judecător A. sub aspectul abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) şi t) din Legea nr. 303/2004 republ. Prin aceeaşi rezoluţie în ceea ce-l priveşte pe domnul judecător D. s-a reţinut că faptele ce i-au fost imputate nu sunt în măsură să atragă incidenţa vreuneia dintre abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea 303/2004 republ. Cercetarea disciplinară s-a finalizat la data de 12 ianuarie 2022, fiind întocmit proces verbal în acest sens.

Diferit de opinia majoritară exprimată în cadrul acestui complet, precum şi în faţa Secţiei pentru judecători în materie disciplinară, analizând conţinutul sesizării în contextul momentului la care a fost formulat şi al intereselor procesuale manifestate de autorul acesteia, apreciez că sesizarea petentului nu privea şi modalitatea de formulare a cererilor de abţinere în 29 de dosare (cel care îl privea pe petent, precum şi alte 28 de cauze) sau efectele procesuale ale acestora. Simplul fapt că petentul a detaliat istoricul cauzei nu înseamnă că a avut în vedere toate etapele şi actele procesuale ale cauzei cât timp acesta a invocat aspecte referitoare la anumite momente ale desfăşurării procesului penal, pe care le-a subsumat argumentării privind lipsa de imparţialitate a judecătorului cauzei, criticând totodată modalitatea de soluţionare (de către celălalt judecător indicat în sesizare) a cererilor de recuzare formulate de inculpat în cauză.

Petentul nu a criticat conduita judecătorului cauzei de a formula cerere de abţinere în cauza ce îl privea, ci, dimpotrivă, s-a arătat nemultumit de respingerea acesteia şi a cererilor de recuzare ulterioare referitoare la acelaşi magistrat de către judecătorul care a soluţionat aceste cereri, în privinţa acestuia nereţinându-se incidenţa unei abateri disciplinare.

Faţă de cele reţinute, în absenţa unei sesizări din oficiu, consider că au fost încălcate dispoziţiile art. 13 din Normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie aprobate prin Ordinul inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare nr. Sl/2021 în acord cu prevederile art. 45 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, potrivit cărora verificările prealabile sunt limitate la situaţia de fapt sesizată, iar, în cazul în care, cu ocazia efectuării verificărilor prealabile, inspectorii constată indicii privind săvârşirea altor fapte decât cele sesizate, se impune ca aceştia să propună, prin referat, sesizarea din oficiu a Inspecţiei Judiciare.

În ceea ce priveşte fondul acţiunii disciplinare îndreptate împotriva domnului judecător, apreciez că faptele reţinute în sarcina sa nu sunt de natură a atrage incidenţa abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004 republ.

În esenţă, i se impută recurentului formularea unor cereri de abţinere în 29 de cauze ce i-au fost repartizate (cereri înregistrate în aceeaşi zi şi cu un conţinut identic), în cuprinsul cărora ar fi contestat în fapt modalitatea de repartizare a dosarelor pe completul său şi, prin aceasta, legalitatea şi caracterul executoriu al hotărârii nr. 5/27.02.2020 a Colegiului de Conducere al Tribunalului X, suspendând de facto efectele acesteia şi refuzând să judece dosarele.

S-a reţinut, în majoritate, că această conduită conturează încălcarea obligaţiilor prevăzute de art. 5 alin. (2) lit. b) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 1375/2015 care prevăd că „judecătorii sunt obligaţi să respecte prevederile legale, normele codului deontologic, regulamentele, hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii date în conformitate cu legea, hotărârile adunărilor generale şi ale colegiilor de conducere”.

În considerarea acestei fapte, s-a constatat existenţa abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004 republ.

Or, textul legal invocat sancţionează „nerespectarea în mod nejustificat a dispoziţiilor ori deciziilor cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea de conducătorul instanţei sau al parchetului ori a altor obligaţii cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente”.

Fără a contesta aspectul factual referitor la formularea cererilor de abţinere şi conţinutul acestora sau importanţa respectării de către magistrat a obligaţiilor ce îi revin în baza legii sau a actelor administrative emise în baza acesteia, consider că nu subzistă elementul material al acestei abateri disciplinare întrucât cauzele repartizate pe completul judecătorului sancţionat au fost soluţionate de acesta, iar formularea unor cereri de abţinere este o prerogativă a judecătorului învestit şi a fost manifestată într-un cadru legal, în dosarele invocate nedeterminând întârzieri în judecata cauzelor şi neputând fi considerate un refuz de a judeca.

Toate cererile de abţinere imputate judecătorului au fost respinse în chiar ziua formulării acestora, la data de 03.06.2020, de către domnul judecător D. ca nefondate cu motivarea că „repartizarea dosarelor s-a făcut după o procedură transparentă, fiind respectate sub aspect formal toate elementele ce dau validitate sistemului de repartizare al dosarelor”. Nu s-a reţinut o eventuală neîncadrare a aspectelor invocate judecător în cazurile legale de incompatibilitate, ci s-a apreciat că judecătorul are în vedere aspectul obiectiv al incompatibilităţii, iar soluţionarea cererilor de abţinere s-a realizat între termene, nepricinuind întârzieri în judecata cauzelor. Mai mult, nu se poate vorbi de un refuz de a judeca atâta timp cât, şi după soluţionarea cererilor de abţinere, judecătorul a continuat să îşi exercite atribuţiile în cauzele menţionate.

Contestarea, afirmarea într-o formă juridică a unor obiecţiuni proprii cu privire la modalitatea de repartizare a unor dosare nu poate fi considerată drept o nerespectare nejustificată a unor dispoziţii administrative, cât timp demersul magistratului judecător s-a manisfestat prin acte procesuale ce îi sunt recunoscute legal şi fără a afecta cursul proceselor.

De menţionat că, referitor la modalitatea de repartizare a acestor cauze, judecătorul a valorificat şi alte pârghii legale de contestare. Astfel, la data de 17.06.2020, domnul judecător A. a formulat contestaţie împotriva hotărârii nr. 5/27.02.2020 a Colegiului de Conducere al Tribunalului X, fiind înregistrat dosarul nr. x/120/2020 pe rolul Tribunalului Y, iar, la data de 26.06.2020, a depus o sesizare la Inspecţia Judiciară, sesizare în cuprinsul căreia a susţinut că în perioada 28.02.2020-28.05.2020, în cadrul Secţiei I penale a Tribunalului X, nu ar fi funcţionat o repartizare aleatorie, ci una dirijată către numai două din completurile secţiei, ca urmare a adoptării şi punerii în aplicare a hotărârii nr. 5/27.02.2020 a Colegiului de conducere al Tribunalului X. Prin rezoluţia nr. 2787/A/14.09.2020 Inspecţia Judiciară a clasat sesizarea formulată de domnul judecător, reţinându-se că „măsurile aprobate de Colegiul de Conducere al  Tribunalului X nu au avut ca obiect excluderea de la repartizarea aleatorie a vreunui complet de judecată de fond, acestea fiind active/deschise la repartizarea aleatorie a tuturor cauzelor, cu sau fără termen, indiferent de actul de sesizare şi având asociată aceeaşi listă de obiecte, cu aceiaşi parametri de repartizare/obiect”.

Pentru aceste motive, în minoritate, apreciez că impunea admiterea recursului şi cu privire la contestarea existenţei abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004 republ. şi casarea în tot a Hotărârii nr. 4J din 15 martie 2022, cu respingerea acţiunii disciplinare sub ambele aspecte şi înlăturarea sancţiunii aplicate.