Şedinţa publică din data de 23 februarie 2022
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii
Prin cererea înregistrată la dosarul cauzei în data de 23 aprilie 2018, reclamanta A. a solicitat instanţei, in contradictoriu cu paraţii Curtea de Conturi A României, B. şi C.:
-anularea, in parte, a Raportului de control intocmit de către paraţi la sediul Muzeului National de Arta al României, din data de 15.02.2018, având ca obiect: "Controlul alocării şi utilizării subvenţiilor de la bugetul de stat destinate finanţării activităţilor muzeistice", in sensul in care solicită a se constata ca fiind netemeinice si nelegale constatările si masurile dispuse impotriva reclamantei, respectiv anularea, in parte, a Deciziei subsecvente raportului in cauza,
- obligarea pârâţilor, la plata, in solidar, a sumei de 100.000 Euro, reprezentând daune morale, prin adoptarea unui act administrativ nelegal si fata de refuzul nejustificat al acestora de a modifica actul, desi i-a sesizat cu o plângere prealabila in cuprinsul căreia le indica motivele de nelegalitate ale acestui text, si ca îi vatămă interesele legitime, intr-un mod care nu va mai putea fi reparat;
-obligarea paraţilor la plata cheltuielilor de judecata ocazionate cu acest litigiu in temeiul dispoziţiilor art. 453 din C. proc. civ.
Prin cererea înregistrată la dosarul cauzei în data de 29 octombrie 2018, reclamanta A. şi-a precizat astfel cererea de chemare în judecată:
1. Anularea punctelor D5 si F9 din Raportul de control nr. x/16.02.2018 intocmit de către parata Curtea de Conturi a României la sediul Muzeului National de Arta al României, având ca obiect: "Controlul alocării si utilizării subvenţiilor de la bugetul de stat destinate finanţării activităţilor muzeistice", pe motiv de nelegalitate si netemeinicie,
2. Anularea pct. 3 si pct. 2, din Decizia nr. 4/19.03.2018 emisa de către parata Curtea de Conturi a României ca fiind nelegale si netemeinice,
3. Obligarea pârâţilor, la plata, in solidar, a sumei de 100.000 Euro, reprezentând daune morale, produse mie, prin adoptarea unui act administrativ nelegal si fata de refuzul nejustificat al acestora de a modifica actul, desi i-a sesizat cu o plângere prealabila in cuprinsul căreia le indicam motivele de nelegalitate ale acestui text, si ca îi vătămă interesele legitime, intr-un mod care nu va mai putea fi reparat;
4. Obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecata ocazionate cu acest litigiu in temeiul dispoziţiilor art. 453 din C. proc. civ.
1.2. Hotărârile primei instanţe
Prin sentinţa nr. 966 din 13 martie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca inadmisibilă acţiunea în contencios administrativ şi fiscal formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Conturi a României, B. şi C., având ca obiect "anulare act administrativ".
Prin cererea transmisă iniţial prin e-mail, înregistrată la data de 15.07.2019 (fiind primite şi exemplarele prin poştă la data de 18.07.2019), pârâtele B. şi C. au solicitat completarea sentinţei civile nr. 966 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 13.03.2019, în dosarul nr. x/2018, în sensul obligării reclamantei la suportarea cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat.
Prin Sentina civile nr. 2340 din 2 octombrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal privind completarea dispozitivului sentinţei civile nr. 966 din 13 martie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, a admis în parte cererea de completare a sentinţei civile nr. 966 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 13.03.2019, în dosarul nr. x/2018, formulată de către pârâtele B. şi C., în cauza privind acţiunea în contencios administrativ şi fiscal formulată de reclamanta A., respectiv cu pârâta Curtea de Conturi a României şi,l în consecinţă, a dispus completarea dispozitivului sentinţei civile nr. 966/13.03.2019 a Curţii de Apel Bucureşti, astfel că a obligat reclamanta să achite fiecăreia dintre pârâtele B. şi C. câte 2000 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Totodată, a respins pretenţiile pârâtelor privind obligare reclamantei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cerere.
1.3. Cererea de recurs exercitată în cauză
Împotriva acestor hotărâri a promovat recurs reclamata A. în condiţiile art. 483 C. proc. civ.
Recursurile declarate de reclamantă au fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitându-se admiterea recursurilor, casarea hotărârilor atacate şi tzrimiterea cauizei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Criticile aduse de recurenta-reclamantă sentinţei nr. 966 din 13 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, vizează, în esenţă, următoarele aspecte:
-critica principala cu privire la soluţia adoptata la fondul cauzei vizează greşita aplicare a normelor de drept material incidente în prezenta cauza.
-la o analiza atenta se poate observa cu uşurinţa ca recurenta a atât dispoziţiile legale in materie si a urmat procedurile prealabile prevăzute de legislaţia in vigoare;
- împrejurarea ca până la solicitarea Curţii de Apel Bucureşti pârâta Curtea de Conturi a României nu a comunicat actele contestate era unul dintre motivele pe care si-a întemeiat cererea de chemare în judecata, rezultând că parata nu se putea apara cu propria turpitudine, aspect care a fost reţinut in mod greşit de către instanţa de fond ca fiind unul perfect legal;
- din cuprinsul actelor întocmite de către recurentă reiese cu puterea evidentei faptul ca a acţionat in sensul contestării atât a Raportul de control nr. x/16.02.2018 intocmit de către parata Curtea de Conturi a României cât si a Deciziei nr. 4/19.03.2018 emisa de către parata Curtea de Conturi a României, in ceea ce priveşte anularea pct. 3 si pct. 2 din aceasta.
- este evident că recurenta a urmat procedura prealabilă prevăzuta de legislaţia cu aplicabilitate iar instanţa de fond a procedat in mod greşit prin admiterea excepţiei inadmisibilitatii pentru neparcurgerea procedurii prealabile "conform rigorilor Regulamentului"
- pâtâta Curtea de Conturi a României nu a răspuns la niciun act formulat sub imperiul procedurii prealabile, prevăzute de lege, săvârşind astfel un abuz de drept impotriva recurentei tocmai pentru a paraliza o acţiune în contencios administrativ, chestiune care este fructificata in mod nelegal de către instanţa de fond.
În ceea ce priveşte cel de-al doilea recurs, formulat împotriva sentinţei civile nr. 2340 din 2 octombrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti privind completarea dispozitivului sentinţei civile nr. 966 din 13 martie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, având în vedere problematica pusă în discuţie, şi anume instanţa de fond a admis excepţia inadmisibilităţii şi a încetat procesul civil iniţiat de către reclamantă. Astfel că nu se poate vorbi despre o dezbatere pe fond sau despre numeroase termene sau probe.
1.4. Apărările formulate
Intimata-pârâtă Curtea de Conturi a României şi intimatele-pârâte B. şi C., au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând recursurile formulate, prin prisma motivelor invocate şi a temeiurilor de drept încadrate, relativ la motivul de nelegalitate înscris în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că instanţa de fond a efectuat o corectă interpretare şi aplicare a legii referitor la modul de soluţionare a cererii reclamantei încât, criticile evocate se vădesc a fi nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
În prealabil, Înalta Curte constată că în motivarea cererilor de recurs, în lipsa unor argumente juridice pertinente şi concludente, recurenta-reclamantă reiterează, sub o altă formă, considerentele prezentate prin susţinerile formulate la instanţa fondului fără a dezvolta un raţionament juridic pentru care apreciază că sentinţele recurate sunt neîtemeiate, fără a aduce reale critici modului în care curtea de apel a soluţionat prezenta cauză, fiind nemulţumit de fapt de soluţia pronunţată de aceasta.
În contextul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată caracterul nefondat al criticilor formulate prin motivele de recurs.
Soluţia de respingerea a cererii de chemare în judecată a fost adoptată în mod corect în considerarea faptului că prin decizia adoptată nu se angajează răspunderi, nu se dispun efectiv niciun fel de măsuri în sarcina nemijlocită a persoanelor fizice şi/sau juridice, ci doar în sarcina entităţii verificate, aceasta din urmă şi are legitimare procesuală în contestarea lor, expressis verbis menţionată în reglementare.
A mai reţinut instanţa fondului, că reclamanta nu a formulat împotriva deciziei contestaţie administrativă care să se fi soldat cu o încheiere a Comisiei de soluţionare a Contestaţiilor, care ea însăşi să fi fost supusă ulterior jurisdicţiei administrative.
În aceste condiţii, în care reclamanta nu a urmat procedura contestaţiei administrative conform rigorilor Regulamentului, urmând ca subsecvent să conteste încheierea pronunţată în soluţionarea contestaţiei sale, devine incidentă în cauză inadmisibilitatea acţiunii, care face inutilă cercetarea excepţiei lipsei legitimării procesuale active a reclamantei, pornind de la împrejurarea că prin deciziile Curţii de Conturi se stabilesc măsuri/obligaţii exclusiv în sarcina entităţii verificate, urmând ca apoi aceasta din urmă să adopte eventuale acte de antrenare a răspunderii materiale a angajaţilor, acolo unde este cazul.
Din acest unghi de analiză, în ceea ce priveşte soluţia pronunţată de instanţa de fond prin sentinţa nr. 966 din 13 martie 2019, aceasta reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente în raport cu elementele de fapt ale speţei, prin prisma cărora judecătorul a ajuns la concluzia că
Subsumat motivului prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă tinde a convinge instanţa de control judiciar că sentinţa a fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a cadrului de reglementare incident în cauză.
Relativ la cel de-al doilea motiv de casare avut în vedere de către recurentă, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Reluând succint situaţia de fapt, este de necontestat că, in perioada 08 ianuarie - 16 februarie 2018, Departamentul IX din cadrul Curţii de Conturi a desfăşurat acţiunea de control cu privire la "Controlul alocării şi utilizării subvenţiilor ele la bugetul de stat destinate finanţării activităţilor muzeistice" pentru perioada 01 ianuarie 2015 - 30 decembrie 2017, la Muzeul Naţional de Artă al României (M.N.A.R.), ordonator terţiar de credite în subordinea Ministerului Cullurii.
Urmare a acţiunii de verificare au fost constatate unele abateri de la legalitate şi regularitate, ce au fost consemnate în Raportul de control înregistrat sub nr. x/16.02.2018 la entitatea verificata.
Ulterior, conducerea entităţii verificate a formulat şi a înaintat prin adresa nr. i/î/335/02.03.2018 obiecţiuni la raportul de control, care au fost înregistrate la Registratura generală a Curţii de Conturi sub nr. x/02 martie 2018 şi la Departamentul IX sub nr. x/05 martie 2018.
În urma analizei obiecţiunilor formulate de conducătorul entităţii verificate, auditorii publici externi au emis un punct de vedere concretizat prin nota privind poziţia motivată legal a auditorilor publici externi, în conformitate cu prevederile pct. 162 lit. b) din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi (RQDAS), înregistrată la Departamentul IX sub nr. x/06.03.2018.
De asemenea, a fost formulat de către auditorii publici externi un punct de vedere, înregistrat Ia Departamentul IX sub nr. x/13.03.2018, ca urmare a analizei "Plângerii prealabile" formulată împotriva constatărilor consemnate în raportul de control,plângere ce a fost înregistrată la Registratura generală a Curţii de Conluri, sub nr. x/21.02.2018, de reclamanta A., încadrată pe postul de auditor public intern în cadrul M.N.A.R., care, în fapt, reprezintă obiecţiitni la acelaşi act de control.
Este de menţionat că ceea ce s-a consemnat în actul de control în care a fost menţionat şi numele recurentei reclamante nu a fost valorificată de Curtea de Conturi prin emiterea vreunei măsuri subsecvente în sarcina ordonatorului de credite, directorul general al M.N.A.R.
Astfel, pentru valorificarea abaterilor de la legalitate şi regularitate constatate în actul de control indicat anterior a fost emisă Decizia nr. 4/19.03.2018 prin care au fost dispuse în sarcina conducătorului entităţii verificate mai multe măsuri, atât în temeiul art. 43 lit. c), cât şi al an. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicată.
Prin dipoziţiile stabilite în art. 22 şi art. 23 din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicată, sunt precizate competenţa şi atribuţiile Curţii de Conturi, iar activitatea de control spusă analizei judecătorului de contencios administrativ în acest litigiu s-a realizat în conformitate cu Programul anual de activitate, stabilit prin hotărâre a Plenului Curţii de Conturi, şi cu respectarea prevederilor din RODAS.
Raportul de control în discuţie a fost întocmit conform dispoziţiilor pct. 88 - 106 din RODAS, în urma verificărilor efectuate la M.N.A.R. ocazie cu care s-au constatat erori, nereguli, vulnerabilităţi, abateri de la legalitate şi regularitate, pentru a căror valorificare au fost dispuse măsuri prin Decizia nr. 4/2018.
Actele normative care reglementează activitatea Curţii de Conturi prevăd documentele care au calitatea de acte administrative în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, art. 11 din Legea nr. 94/1992 cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu prevederile din RODAS.
Or, raportul de control este un act premergător deciziei, care este emisă potrivit art. 33 alin. (3) şi art. 43 din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, raportul de control neîntrunind elementele constitutive ale unui act administrativ unilateral cu caracter individual, reprezentând în fapt o operaţiune procedurală, tehnico - materială, anterioară emiterii actului administrativ în regim de putere publică, neproducând efecte juridice de sine stătătoare, ci doar împreună cu decizia subsecventă, prin care se stabilesc măsurile concrete de îndeplinit de către conducătorul entităţii verificate.
Aşa cum s-a arătat, prin decizia subsecventă raportului de control nu au fost dispuse măsuri care să îi incumbe reclamantei conformarea unei anume conduite.
De altfel, potrivit prevederilor pct. 223 lit. e) şi pct. 227 din RODAS, actul, emis în regim de putere publică de instituţia pârâtă, ce se atacă la instanţa de contencios administrativ, raportat la specificul activităţii de control a Curţii de Conturi, este încheierea, pronunţată de Comisia de soluţionare a contestaţiilor, constituită la nivel intern, iar odată cu aceasta se atacată şi decizia, care este actul prin care sunt dispuse în concret măsurile pentru remedierea abaterilor de la legalitate şi regularitate sau a neregulilor consemnate în actele noastre de control/audit (procesul-verbal de constatare, raportul de control, după caz).
Deci, instanţa de contencios administrativ este ţinută să analizeze temeinicia şi legalitatea măsurilor dispuse prin decizie, prin prisma considerentelor arătate în încheiere de Comisia de soluţionare a contestaţiilor, şi să analizeze motivele pentru care comisia nu a primit susţinerile conducerii entităţii verificate.
Conform pct. 227 din RODAS (aprobat prin Hotărârea nr. 155/2014 a Plenului Curţii de Conturi): "Împotriva încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor prevăzută la pct. 213, conducătorul entităţii verificate poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, în termen de 15 zile calendaristice de la data confirmării de primire a încheierii, în condiţiile legii contenciosului administrativ".
Recurenta-reclamantă critică interpretarea dată de prima instanţă naturii juridice a raportului de control emis de pârâtă, invocând greşita aplicare a art. 2 alin. (1) lit. c) şi art. 8 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, dar aceste critici nu sunt fondate.
Astfel, potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) din lege actul administrativ este reprezentat de "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care da naştere, modifica sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achiziţiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute şi alte categorii de contracte administrative supuse competenţei instanţelor de contencios administrativ".
În raport de obiectul cererii de chemare în judecată astfel cum a fost precizat şi de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) din lege, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării şi care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanţei de contencios administrativ.
Aşa cum s-a menţionat anterior, împotriva masurilor dispuse prin decizie se poate formula contestaţie în termen de 15 zile calendaristice de la data primirii acesteia, conducătorul entităţii verificate poate depune/transmite contestaţie la structura Curţii de Conturi care a emis decizia, contestaţie care suspendă obligaţia executării deciziei până la soluţionarea acesteia de către Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor.
Potrivit prevederilor Subsecţiunii 10 "Sesizarea Instanţei de contencios administrativ" din RODAS, respectiv art. 227 "împotriva încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor prevăzuta la pct. 213, conducătorul entităţii verificate poate sesiza instanţa de contencios administrativ competenta, în termen de 15 zile calendaristice de la data confirmării de primire a încheierii, în condiţiile legii contenciosului administrativ."
Din interpretarea acestor norme legale mai sus menţionate, rezultă că actul administrativ care produce efecte juridice, fiind supus obligaţiei executării este decizia structurii Curţii de Conturi prin care se respinge integral sau parţial contestaţia, acesta fiind actul care îndeplineşte cerinţele de a fi apreciat ca având natura juridică a unul act administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.
Potrivit prevederilor pct. 223 lit. e) şi pct. 227 din RODAS, actul emis în regim de putere publică de către Curtea de Conturi a României care se poate ataca în condiţiile legii contenciosului administrativ este încheierea, pronunţată de Comisia de soluţionare a contestaţiilor, constituită la nivel intern, iar odată cu aceasta se atacată şi decizia, care este actul prin care sunt dispuse în concret măsurile pentru remedierea abaterilor de la legalitate şi regularitate sau a neregulilor consemnate în actele de control/audit (procesul-verbal de constatare, raportul de control, după caz).
Pe de o parte, raportul de control atacat nu este un act administrativ în sensul art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 deoarece acesta nu produce efecte de sine stătătoare şi nu dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice.
Pe de altă parte, raportul de control contestat, chiar dacă emană de la o autoritate publică, nu prezintă caracteristicile unui act administrativ, nu este un act administrativ în înţelesul art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, scopul emiterii lui nefiind producerea, prin el însuşi, de efecte juridice separate, specifice dreptului administrativ. Acesta este un act premergător deciziei, acesta neîntrunind elementele constitutive ale unui act administrativ unilateral cu caracter individual, reprezentând în fapt o operaţiune procedurală, tehnico-materială, anterioară emiterii actului administrativ în regim de putere publică, neproducând efecte juridice de sine stătătoare, ci doar împreună cu decizia subsecventă, prin care se stabilesc măsurile concrete de îndeplinit de către conducătorul entităţii verificate.
Nu în ultimul rând, instanţa de fond în mod corect a reţinut faptul că nu s-a făcut dovada exercitării procedurii prealabile împotriva măsurilor din decizia nr. 4 din 2018 emisă de pârâtă.
În concluzie, prin decizia emisă în urma finalizării controlului financiar de la data de 16 februarie 2018, constatările nu au fost valorificate de pârâta Curtea de Conturi prin Decizie subsecventă, astfel că recurenta nu are vreun temei legal să de considerare persona vătămată, în înţelesul legii contenciosului.
Referitor la recursul promovat de reclamanta A. împotriva împotriva sentinţei civile nr. 2340 din 2 octombrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal privind completarea dispozitivului sentinţei civile nr. 966 din 13 martie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti.
În ceea ce priveşte criticile din recurs, încadrate formal de recurentă în ipoteza prevăzută de pct. 8 al alin. (1) al art. 488 C. proc. civ., acestea pot fi subsumate pct. 5 al articolului, punându-se în discuţie încălcarea normelor procedurale referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată, iar nu aplicarea greşită sau interpretarea eronată a unor norme de drept substanţial, urmând a analizate din această perspectivă.
Este de menţionat că, prin prevederile art. 488 din C. proc. civ. care consacră motivele de casare ale unor hotărâri judecătoreşti, legiuitorul a acordat o eficienţă sporită principiului potrivit căruia recursul este o cale de atac nedevolutivă.
Ca atare, pe de o parte, la stabilirea cheltuielilor de judecată, instanţa de fond a avut în vedere aplicarea corectă a prevederilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., în măsura în care reclamanta va suporta cheltuielile de judecată, în sensul obligării acesteia la plata fiecăreia dintre pârâtele B. şi C. câte 2000 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
În ceea ce priveşte onorariul de avocat, prima instanţă, s-a raportat la criteriile prevăzute de art. 451 alin. (2) C. proc. civ., vizând complexitatea cauzei şi activitatea desfăşurată de avocat şi a realizat o apreciere proprie asupra incidenţei acestora, ce nu poate fi supusă examinării în calea extraordinară de atac, fiind o chestiune de temeinicie, nu de legalitate, care nu se încadrează în vreunul dintre motivele de casare reglementate limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
Pe de altă parte, potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.
De la regula potrivit căreia partea care a câştigat procesul urmează a-şi recupera integral cheltuielile de judecată efectuate, alineatul al doilea al art. 451 C. proc. civ. prevede o excepţie, în sensul că instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei, însă măsura luată de instanţă nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat şi clientul său.
Prin urmare, dispoziţiile amintite anterior statuează dreptul instanţei de judecată de a micşora onorariul avocatului ori de câte ori va constata că este nepotrivit de mare, faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
Aşa cum s-a arătat constant în jurisprudenţă, prin aplicarea acestui text de lege, instanţa nu intervine în contractul de asistenţă juridică dintre avocat şi parte, care se menţine, fără ca instanţa să împiedice executarea contractului sau să dispună anularea ori modificarea lui.
Prin urmare, potrivit art. 451 C. proc. civ., instanţa de judecată doar apreciază în ce măsură onorariul stabilit de partea care a avut câştig de cauză trebuie suportat de partea adversă, contractul de asistenţă juridică rămâne valabil între avocat şi clientul său, care datorează onorariul integral, pe care însă nu-l va putea pretinde de la adversar decât în măsura încuviinţată de instanţă.
Prerogativa instanţei de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocaţial convenit, prin prisma proporţionalităţii sale cu amplitudinea şi complexitatea activităţii depuse, este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică, dacă a căzut în pretenţii, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să îi fie opozabil.
În acelaşi sens s-a pronunţat şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care, fiind investită cu soluţionarea pretenţiilor la rambursarea cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse şi onorariile avocaţiale, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuielile necesare care au fost în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil.
În consecinţă, făcând aplicarea dispoziţiilor legale art. 451- 453 C. proc. civ., instanţa a constatat, în mod corect că, în speţă, cheltuielile solicitate constând onorariu avocaţial (conform dovezilor dosar) sunt justificate.
III. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, apreciind că în cauză nu este incident motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanţa de fond interpretând şi aplicând corect dispoziţiile de drept material incidente în cauză, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) şi (2) şi art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile promovate de reclamanta A., ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 966 din 13 martie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 2340 din 2 octombrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal privind completarea dispozitivului sentinţei civile nr. 966 din 13 martie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 februarie 2022.