Şedinţa publică din data de 23 februarie 2022
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 18.05.2018 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti reclamantul A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei anularea Deciziei nr. 80/22.12.2017.
În argumentele expuse în susţinerea acţiunii, reclamantul a arătat, in esenţă, că nu a încălcat prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996, nefiind îndeplinite condiţiile cerute de dispoziţia normativă anterior menţionată pentru a fi atrasă răspunderea sa patrimonială. Potrivit reclamantului, acesta nu a fost parte la o înţelegere anticoncurenţială, nu a luat prin intermediul asociaţilor sau a altor persoane interpuse decizii ce au avut drept scop încălcarea normelor concurenţiale şi nu a fost parte la practici concertate ce ar fi avut drept scop încălcarea dispoziţiilor în temeiul cărora s-a decis sancţionarea. Nici direct, dar nici indirect nu a participat la înţelegeri pentru a stabili un anumit preţ de cumpărare sau de vânzare a serviciilor pe piaţă. Nu există dovezi din care să reiasă participarea sa la practicile descrise de intimată în decizia contestată.
1.2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 4981 din 03 decembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei, ca neîntemeiată.
1.3. Cererea de recurs exercitată în cauză
Împotriva acestei hotărâri a promovat recurs reclamata A. S.R.L., în condiţiile art. 483 C. proc. civ.
Recursul declarat de reclamantă a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitându-se admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii civile atacate şi rejudecând cauza, admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulată.
Criticile aduse de recurenta-reclamantă sentinţei atacate vizează, în esenţă, următoarele aspecte:
-instanţa de fond a pronunţat o hotărâre cu aplicarea greşită a normelor de drept material, în sensul că nu a analizat condiţia de aplicabilitate a normei de drept material-art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996, referitoare la existenţa unui schimb de informaţii între societăţi. Recurenta a arătat că, pentru a fi aplicabilă norma de drept material şi să reprezinte temeiul unei sancţiuni, trebuie ca toate condiţiile prevăzute de aceasta, inclusiv cea referitoare la existenţa unui schimb de informaţii, a unei înţelegeri între întreprinderile concurente să fie îndeplinite. A apreciat că instanţa de fond nu a analizat această condiţie esenţială de aplicabilitate a normei de drept material.
- prima instanţă extinde în mod nejustificat efectul juridic produs de formularea, la un moment dat, a unei cereri de adeziune la o Asociaţie de aşa zisa înţelegere frauduloasă/anticoncurenţială intervenită ulterior între această entitate şi una sau mai multe societăţi cu obiect de activitate identic sau similar cu recurenta;
- singurul element în funcţie de care se poate constata o poziţie activă a recurentei a fost aderarea la această Asociaţie, ulterior acestui moment neadoptând, necomunicând, neîmplicându-se în vreo activitate specifică, este nelegal să se aprecieze în sensul că am schimbat informaţii ce au conturat o înţelegere anticoncurenţială;
-prima instanţă a interpretat greşit norma de drept material atunci când a apreciat că textul de lege se opune existenţei unor comunicări între societăţi legate de preţul serviciilor prestate bazate pe costuri şi contribuţii legal stabilite prin acte normative;
- prima instanţă a apreciat în mod greşit că art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996 se opune unui schimb de informaţii legate de preţ între societăţi concurente, chiar şi în situaţia în care acest schimb de informaţii are la bază determinări stabilite prin lege;
- informaţiile care au pornit doar de la asociaţie vizau respectarea unor cerinţe legale în materia costului muncii, respectiv să nu fie încălcate dispoziţiile Codului Muncii cu privire la plata pe timp de noapte, plata în timpul repausului săptămânal, fiind informaţii legate de dotarea minimă pe care fiecare societate trebuia să o aibă, iar în privinţa unor rubrici, era lăsat la aprecierea fiecărui membru al asociaţiei modul în care le completează, făcând vorbire despre cheltuielile indirecte şi despre profit.
1.4. Apărările formulate
Intimatul -pârât Consiliul Concurenţei a formulat întâmpinare în cauză, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. În apărare a arătat că recurenta a fost sancţionată pentru o înţelegere anticoncurenţială privind stabilirea preţului minim pe piaţa serviciilor de pază umană din România, înţelegere facilitată inclusiv prin schimbul de informaţii sensibile din punct de vedere concurenţial asupra modului de formare a preţului respectiv, astfel că nu a fost sancţionată pentru simpla calitate de a fi membru al unei asociaţii. În ceea ce priveşte ansamblul de probatoriu, arată că există o serie de emailuri, primul datând din iunie 2011, ulterior un altul din aceeaşi zi, aceasta fiind şi data de început a faptei anticoncurenţiale, mail transmis de la preşedintele APCS, unde recurenta era membră, şi recepţionat inclusiv, aşa cum a confirmat şi reprezentantul recurentei-reclamante, de către aceasta. Ulterior mai există un alt mail din 2013, însă relevant este faptul că nu numai că a fost recepţionat, dar unul dintre mailuri a fost redirecţionat de pe adresa oficială a recurentei-reclamante către administratorul societăţii.
1.5. Procedura de soluţionare a recursului
În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.
Prin rezoluţia din 30 ianuarie 2020 a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 23 februarie 2022, cu citarea părţilor.
În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate şi a temeiului de drept încadrate, relativ la motivul de nelegalitate înscris în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.,Înalta Curte reţine că instanţa de fond a efectuat o corectă interpretare şi aplicare a legii referitor la modul de soluţionare a cererii reclamantei încât, criticile evocate se vădesc a fi nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Înalta Curte observă că prin motivele de recurs nu sunt aduse critici efective hotărârii primei instanţe, fiind reiterate consideraţiunile reclamantei vizând nelegalitatea sentinţie atacate, în manieră evident similară cu aspectele înfăţişate deja prin apărările formulate la fond.
Recursul nu presupune însă examinarea cauzei sub toate aspectele, ci, potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ., doar controlul legalităţii hotărârii atacate, respectiv a concordanţei acesteia cu dispoziţiile legii materiale şi procesuale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii.
Soluţia pronunţată de instanţa de fond reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente în raport cu elementele de fapt ale speţei, prin prisma cărora judecătorul a ajuns la concluzia că sub aspectul legalităţii sancţiunii aplicate, pârâtul a sancţionat reclamantul cu amendă în cuantum de 139.252,32 RON, reprezentând 3,5% din cifra de afaceri făcând corect aplicarea dispoziţiilor art. 55, art. 57 din Legea nr. 21/1996 şi ale Instrucţiunilor privind individualizarea sancţiunilor aprobate prin Ordinul nr. 420/2010 (pct. 226 şi urm. din decizie).
În privinţa încălcării prevederilor art. 5 alin. (1) pe piaţa serviciilor de pază umană, Consiliul Concurenţei a apreciat că gravitatea faptei este mare (înţelegere pe orizontală, care are ca obiect fixarea preţurilor), a constatat că durata faptei este medie (4 ani - iunie 2011 - iulie 2015), ceea ce a determinat aplicarea unui cuantum adiţional de 3% pe an, din cuantumul determinat în funcţie de gravitatea faptei.
În privinţa gravităţii faptei, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 7 lit. c) din Instrucţiunile privind individualizarea sancţiunilor, potrivit cărora: "fapte de gravitate mare - în această categorie se încadrează, de regulă, restricţionările pe orizontală de natura celor prevăzute la art. 7 alin. (4) lit. a) din lege, respectiv cartelurile în vederea fixării preţurilor, împărţirii pieţelor sau a clienţilor, limitării producţiei ori a vânzărilor sau alte practici care împiedică buna funcţionare a pieţei". Ca atare, în cazul concret din speţă, natura faptei reţinute este suficientă pentru încadrarea acesteia în categoria faptelor de gravitate mare.
Subsumat motivului prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă tinde a convinge instanţa de control judiciar că sentinţa a fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a cadrului de reglementare incident în cauză.
Relativ la motivul de casare avut în vedere de către recurentă, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Reluând succint situaţia de fapt, este de necontestat că, prin decizia atacată, adoptată în urma deliberărilor privind investigaţia declanşată prin Ordinul nr. 237/06.05.2015 şi extinsă prin Ordinul nr. 38/19.01.2016, Plenul Consiliului Concurenţei a decis următoarele:
- constatarea încălcării art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea concurentei nr. 21/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare3 de către B., Federaţia Serviciilor de Securitate, C., Patronatul Serviciilor de Securitate, D. S.R.L., E. S.A., F. S.R.L., G. S.R.L., H. S.R.L., I. S.R.L., J. S.A., K. S.R.L., L. S.R.L., M. S.R.L., N. S.R.L., O. S.R.L., P. S.R.L., Q. S.A., R. S.R.L., S. S.R.L., T. S.R.L., A. S.R.L., U. S.R.L., V. S.R.L., W. S.R.L., X. S.R.L., Prospecţiuni Divizia Pază şi Protecţie S.R.L., Y. S.R.L., Z. S.R.L., AA. S.A., BB. S.R.L., CC. S.R.L., DD. S.R.L., EE. S.R.L., FF. S.R.L., GG. S.R.L. şi HH. S.R.L., prin realizarea unei înţelegeri anticoncitren(iale având ca obiect stabilirea preţului minim pentru serviciile de paza umană din România;
- sancţionarea A. S.R.L. cu amendă în cuantum de 139.252,32 RON, reprezentând 3,50 % din cifra de afaceri realizată în anul 2016.
O primă problemă de drept ce s-a impus a fi dezlegată de instanţa de fond, reiterată de altfel şi prin cererea de recurs, vizează faptul că recurenta reclamantă nu a participat la săvârşirea faptei anticoncurenţiale, considerând că nu este îndeplinită condiţia privind existenţa unui schimb de informaţii.
Este de menţionat că recurenta -reclamantă este concurent pe piaţa serviciilor de paza umana din România, fiind totodată şi membra B. în perioada iunie 2011 - iulie 2015.
Prin Decizia Consiliului Concurenţei, recurenta-reclamanta a fost sancţionată pentru o înţelegere anticoncurenţială având ca obiect stabilirea preţului minim pentru serviciile practicate pe piaţa serviciilor de paza umana, înţelegere rezultata inclusiv ca urmare a schimbului de informaţii în ceea ce priveşte modul de formare a preţului minim şi a componentelor acestuia, intre întreprinderile care furnizează servicii de paza umana si realizata cu implicarea activa a asociaţiilor ai căror membri sunt întreprinderile implicate.
Aşadar, întreprinderea nu a fost sancţionată pentru simpla calitate de membru al APCS, dreptul său constituţional de asociere nefiind contestat.
Aşa cum în mod corect a reţinut instanţa de fond, recurenta nu a fost sancţionată pentru simpla sa apartenenţa la asociaţie, ci pentru conduita proprie referitoare la limitarea liberei concurenţe pe piaţa relevantă, argumentul principal pentru reţinerea faptei ilicite în sarcina recurentei-reclamante fiind acela că a cunoscut şi a aderat în mod tacit la acordul cu obiect anticoncurenţial promovat de o asociaţie profesională din cadrul căreia reclamantul a făcut parte, fiind participant la schimbul de informaţii referitoare la preţ.
În acest context, instanţa de fond a arătat în mod corect că, deşi recurenta a cunoscut acţiunile APCS, acesta nu a luat o poziţie contrară acţiunilor anticoncurenţiale nici expres, şi nici prin atitudinea diferită pe piaţa relevantă."
Art. 101 alin. (1) din TFUE, care este similar art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei, interzice înţelegerile, deciziile sau practicile concertate care: fixează preţurile de vânzare, - fixează preţuri minime sau preţuri target.
Ca atare, concurenţa prin preţ este cea mai vizibilă şi mai importantă formă de concurenţă. Aceasta are ca efect existenţa unor preţuri competitive şi încurajează comerţul cu bunuri şi servicii, făcând astfel posibilă cea mai eficientă distribuţie a activităţilor firmelor în ceea ce priveşte productivitatea şi capacitatea acestora de a se adapta la schimbări .
Schimbul de informaţii poate lua diferite forme: datele pot fi împărtăşite direct între concurenţi sau, indirect, prin intermediul unei asociaţii profesionale sau al unei terţe părţi (furnizor sau client comun).
În privinţa reclamantei, astfel cum s-a arătat anterior, relevante sunt faptele indicate în cuprinsul Deciziei contestate, potrivit cărora aceasta a participat la corespondenţa prin care s-au purtat discuţii în cadrul asociaţiei cu privire la preţul minim, respectiv la schimbul de e-mailuri conţinând date referitoare la preţul minim pe ora de pază umană, la întâlnirea din cadrul Adunării generale a PSS din data de 19 mai 2015, în cadrul căreia membrilor prezenţi li s-a adus la cunoştinţă că "se lucrează la grila de calcul pentru stabilirea tarifului orar minim. În acest context factual, nu se poate reţine vreun dubiu cu privire la intenţia reclamantei de a accepta, în domeniul serviciilor de pază umană, un preţ minim pe piaţă şi nici vreo pretinsă delimitare a reclamantei de acest subiect.
Au fost avute în vedere şi considerentele Curţii de Justiţie în cauza Huls (C-199/92), prin care a reţinut la punctul 1895 că "o practică concertată se află sub incidenţa art. 101 alin. (1) TFUE chiar şi în lipsa efectelor anticoncurenţiale pe piaţă".
Curtea subliniază că stabilirea aplicabilităţii art. 101 TFUE sau dimpotrivă a inaplicabilităţii, produce efecte doar în ceea ce priveşte legislaţia incidentă în cadrul investigaţiei, respectiv raportarea înţelegerii anticoncurenţiale investigate doar la normele interne sau şi la normele Uniunii Europene, iar nu şi în ceea ce priveşte existenţa sau inexistenţa faptei investigate, având în vedere că atât în legislaţia naţională cât şi în Tratat condiţiile prevăzute pentru stabilirea existenţei unei practici anticoncurenţială sunt similare.
Practic, ceea ce diferă în cele două situaţii este piaţa afectată prin înţelegere investigată, respectiv piaţa naţională sau piaţa comună.
În privinţa calculatorului de preţ, s-a reţinut că scopul urmărit de întreprinderile implicate a fost acela de a determina modul de calcul al preţurilor şi indicarea preţului minim "corect" pentru serviciile de pază umană.
În raport de jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (cauza C-67/13 Cartes Bancaires), s-a reţinut că înţelegerea supusă investigaţiei prezintă un grad suficient de nocivitate pentru concurenţă pentru a se reţine că este anticoncurenţială prin obiect. În condiţiile în care preţurile pentru furnizarea serviciilor de pază umană nu sunt reglementate, schimbul de informaţii cu privire la modalitatea de constituire a preţului minim "corect" între întreprinderile care acţionează pe această piaţă, prin intermediul asociaţiilor profesionale şi al Federaţiei, reprezintă în fapt o modalitate de exprimare a voinţei comune a acestora cu privire la modul de acţiune pe piaţă. În plus, întreprinderile implicate şi asociaţiile profesionale, alături de FSS, nu aveau atribuţii de reglementare în ceea ce priveşte piaţa serviciilor de pază umană.
Cât priveşte susţinerile reclamantei în sensul că discuţiile din cadrul PSS şi FSS nu se refereau la un tarif minim de referinţă, ci la costul salarial minim brut legal obligatoriu stabilit de guvern, taxele aferente şi dotările obligatorii, pentru respectarea dispoziţiilor Codul fiscal, a Legii contabilităţii, a Codului muncii şi ale Legii nr. 33/2003, nu sunt de natură a exclude caracterul anticoncurenţial al înţelegerii, având în vedere că dincolo de elementele de cost discutate, scopul urmărit a fost acela de stabilire a unui preţ minim.
Or, în cauză, discuţiile purtate între întreprinderile concurente din cadrul PSS şi FSS tocmai această intenţie o demonstrează.
Cu această ocazie, Curtea subliniază că obiectul anticoncurenţial al unei înţelegeri nu este înlăturat dacă înţelegerea nu a fost pusă în aplicare şi prin urmare nu s-a produs un efect de restricţionare a concurenţei, având în vedere că potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996 înţelegerea poate avea caracter anticoncurenţial prin obiect şi/sau prin efectele produse.
Susţinerile reclamantei în sensul că în principal destinatarii devizului erau beneficiarii serviciilor de pază umană, cărora li se oferea posibilitatea de a aprecia dacă tarifele ce li se ofertau includeau în mod corespunzător costurile aferente prestării serviciilor, nu prezintă relevanţă, având în vedere că dincolo de acest obiectiv, publicarea acestui calculator de preţ producea efecte şi în ceea ce priveşte comportamentul întreprinderilor care acţionau pe piaţa respectivă, respectiv întreprinderile cunoşteau, cu un grad de certitudine ridicat, politica de preţuri practicată de concurenţi şi, de asemenea, erau încurajate să aplice tarife minime, fără a efectua o corelare cu propriile costuri pe care le presupunea prestarea serviciilor de pază.
Or, în aceste condiţii, faptul că înţelegerea urmărea şi anumite obiective legitime nu exclude aplicarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996.
Argumentele reclamantei privind standardul de probă, nu pot primite în măsura în care prin acestea de susţine că probele individuale invocate de autoritatea de concurenţă nu sunt suficiente pentru a dovedi comportamentul ce îi este imputat, valoarea probatorie a documentelor avute în vedere de pârât pentru a o sancţiona pe reclamantă fiind apreciate în ansamblu, iar nu în mod individual. Astfel, Curtea reţine că analiza tuturor documentelor şi informaţiilor în ansamblu a condus la fundamentarea fermă a concluziei că şi în cazul reclamantei s-a produs o încălcare a Legii nr. 21/1006.
În cauza de faţă, Consiliul Concurenţei a respectat standardul probatoriu specific, aducând dovezi suficiente şi consistente, din care rezultă că au fost încălcate regulile de concurenţă, fără a nesocoti principiul prezumţiei de nevinovăţie. Dovezile reţinute în cuprinsul deciziei contestate reprezintă un complex de probe care conturează o situaţie de fapt ce atestă adoptarea de către reclamantă a unui comportament anticoncurenţial.
Decizia contestată este amplu motivată şi fundamentată pe mijloace de probă ce au fost analizate coroborat, iar nu pe simple speculaţii, prezumţii şi deducţii, cum în mod nefondat a susţinut reclamanta.
Valoarea probatorie a acelor e-mail-uri nu poate fi pusă în discuţie, având în vedere că acestea au fost ridicate în cadrul unei inspecţii inopinate. Or, potrivit normelor general aplicabile în materia probelor, credibilitatea şi, prin urmare, valoarea probatorie a unui înscris depind de originea sa, de împrejurările întocmirii lui, de destinatarul său şi de caracterul rezonabil şi fiabil al conţinutului acestuia, niciunul dintre aceste aspecte nefiind contestat de recurentă.
În concluzie, astfel cum a reţinut si instanţa de fond prin Sentinţa recurata, prezumţia de nevinovăţie si standardul probatoriu impuse de jurisprudenţa CJUE au fost respectate de autoritatea de concurenţă, iar pe baza corespondenţei ce formează probatoriul care a stat la baza emiterii deciziei, a conexiunii logice a acestora şi a principiilor de origine jurisprudenţială incidente acestor elemente de probă, Consiliul Concurenţei a reţinut în mod corect că participând la schimbul de informaţii privind preturile "legitime" din sector şi rămânând active pe piaţă, întreprinderile implicate au ţinut cont de informaţiile schimbate cu concurenţii lor sau de informaţiile care le-au fost aduse la cunoştinţă şi de care nu s-au distanţat în mod public la stabilirea propriului comportament pe piaţă.
Referitor la criticile privind individualizarea sancţiunii, în ceea ce priveşte sancţiunea, Consiliul Concurenţei a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 55, art. 57 din Legea nr. 21/1996 şi ale Instrucţiunilor privind individualizarea sancţiunilor aprobate prin Ordinul nr. 420/2010.
Prin motivele de recurs se afirmă că nivelul de bază al sancţiunii aplicate ar fi fost determinat în mod greşit, susţinând că data de început a faptei anticoncurenţiale ar fi fost stabilită în mod greşit faţă de recurentă având în vedere că "în majoritatea cazurilor" data de început a faptei care a făcut obiectul investigaţiei a fost 19.05.2015, anume data Adunării Generale PSS în urma căreia a fost încheiat şi un proces-verbal.
Aceste susţineri nu pot fi primite vedere că individualizarea sancţiunii aplicate recurentei s-a făcut în funcţie de gravitatea şi durata faptei, criterii prevăzute la art. 57 din Legea concurenţei, avându-se în vedere şi anumite circumstanţe atentuante reglementate în Instrucţiunile privind individualizarea sanc{iunilor prevăzute la art. 55 din Legea concurenţei (Instrucţiunile C. civ.).
Astfel, în privinţa încălcării prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996 pe piaţa serviciilor de pază umană, Consiliul Concurenţei a apreciat că gravitatea faptei este mare (înţelegere pe orizontală, care are ca obiect fixarea preţurilor), a constatat că durata faptei este medie (pentru 4 ani - iunie 2011- iulie2015), ceea ce a determinat aplicarea unui cuantum adiţional de 3% pe an, din cuantumul determinat în funcţie de gravitatea faptei.
Relativ la data de începere a practicii anticoncurenţiale, în ceea ce o priveşte pe recurentă, în calitate de membru al asociaţiilor din cadrul FSS, aceasta este, fără putinţă de tăgadă, după cum a reţinut şi prima instanţă, iunie 2011.
Relevante, în ceea ce priveşte existenţa practica anticoncurenţială, aşa cum acesta a fost definit de jurisprudenţa comunitară - existenţa concursului de voinţă între cel puţin două părţi, forma în care se manifestă fiind nesemnificativă, atât timp cât aceasta reprezintă expresia fidelă a intenţiei părţilor (în cauza Bayer, AG/Comisia T-41/1996) - rezultând că reclamanta a participat la o înţelegere anticoncurenţială sub forma facilitării realizării unui acord între întreprinderi concurente care îşi desfăşurau activitatea pe piaţa serviciilor de pază umană, prin care s-a urmărit fixarea preţului minim pentru tariful orar pentru pază umană. Această înţelegere, în opinia justă a primei instanţe, a avut un obiect restrictiv din punctul de vedere al concurenţei, manifestat atât sub forma posibilităţii acordate întreprinderilor care desfăşoară activitatea pe piaţa respectivă să prevadă, cu un grad mare de certitudine, politica de preţuri aplicată de concurenţi, cât şi sub forma determinării întreprinderilor de pe piaţă de a utiliza un tarif care să nu reflecte neapărat costurile reale proprii fiecăreia.
În aceste condiţii, deşi recurenta susţine că în cuprinsul deciziei atacate nu se reţine nicio comunicare între societate şi alte entităţi investigate, Înalta Curte apreciază că acest argument este neîntemeiat, în condiţiile în care conduita acesteia a fost una pasivă, rezumată în comiterea practicii anticoncurenţiale printr-o faptă omisivă. Mai exact, prin nedenunţarea practicii anticoncurenţiale propuse la nivelul FSS şi preluarea calculatorului tarifar prestabilit, conduce la concluzia însuşirii preţului minim.
Prin urmare, în mod corect instanţa de fond, analizând întregul material probator a statuat că a fost probată înţelegerea anticoncurenţială constatată în cauză şi că participarea la formarea acordului în vederea stabilirii unui preţ minim pentru tariful orar pentru paza umană, cade în mod automat sub incidenţa interdicţiei prevăzute de textul legal precitat, fiind dăunătoare pentru funcţionarea normală a concurenţei la nivelul naţional, prin însăşi natura ei.
Şi, în fine, în ceea ce priveşte modul de individualizare al sancţiunii, apreciat nelegal de către recurentă, în raport de dispoziţiile Ordinului nr. 694/2016, Înalta Curte reţine că nici aceste argumente nu sunt întemeiate, pentru considerentele următoare.
Potrivit art. 55 alin. (1) din Legea nr. 21/1996 (forma în vigoare la data emiterii deciziei atacate), "Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 0,5% la 10% din cifra de afaceri totală realizată în anul financiar anterior sancţionării următoarele fapte, săvârşite cu intenţie sau din neglijenţă de întreprinderi sau asociaţii de întreprinderi: a) încălcarea prevederilor art. 5 şi 6 din prezenta lege, precum şi a prevederilor art. 101 şi 102 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (…)".
De asemenea, potrivit art. 57 alin. (1) din acelaşi act normativ "Individualizarea sancţiunilor prevăzute la art. 53 - 56 se face ţinând seama de gravitatea şi durata faptei, cu respectarea principiului eficacităţii, proporţionalităţii şi al efectului disuasiv al sancţiunii aplicate."; iar potrivit Cap. II Nivelul de bază, lit. A). Determinarea nivelului de bază, pct. 1. din Ordinul nr. 420/2010 pentru punerea în aplicare a Instrucţiunilor privind individualizarea sancţiunilor pentru contravenţiile prevăzute la art. 55 din Legea concurenţei nr. 21/1996, "Nivelul de bază se determină în funcţie de gravitatea şi durata faptei.".
Or, în această privinţă, individualizarea sancţiunii de către pârât a fost riguros făcută, prin prisma gravităţii faptei - apreciată ca fiind una mare - cu luarea însă în considerare a trei circumstanţe atenuante şi a uneia agravante.
De altfel, singura critică adusă de recurentă modului de individualizare a sancţiunii viza cuantumul acesteia din perspectiva duratei faptei contravenţionale, însă sub acest aspect, hotărârea atacată este la adăpost de critici, în condiţiile în care data de început a încălcării a fost stabilită ca fiind luna iunie2011 şi a continuat inclusiv la data emiterii deciziei atacate, respectiv decembrie 2017.
În aceste condiţii, majorarea cuantumului sancţiunii cu 10% din nivelul de bază al amenzi este justificată ca urmare a aplicării circumstanţei agravante prevăzute de Cap. III Adaptarea nivelului de bază, lit. B). Circumstanţe agravante, alin. (2) potrivit căruia: "Nivelul de bază va fi majorat cu un procent cuprins între 10% şi 25% pentru fiecare astfel de încălcare reţinută de Consiliul Concurenţei: b) continuarea încălcării după declanşarea procedurii de către Consiliul Concurenţei"; astfel că, sub acest aspect, trebuie remarcat că s-a aplicat de către pârât minimul de 10% din nivelul de bază, astfel că o reducere sub acest procent ar afecta însăşi legalitatea sancţiunii.
III. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Faţă de aceste considerente, nefiind întrunite criticile invocate prin motivul de recurs, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 20 din Legea nr. 554/2004, recursul formulat în cauză va fi respins ca nefondat, iar hotărârea atacată va fi păstrată ca legală şi temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 4981 din 03 decembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 februarie 2022.