Şedinţa publică din data de 23 februarie 2022
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ.., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.".
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată la 24.02.2020 şi precizată, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, a solicitat desfiinţarea Rezoluţiei de clasare din 21.12.2019, înregistrată sub nr. x emisă în dosarul nr. x al Inspecţiei Judicare - Direcţia de inspecţie pentru Judecători, cât şi Rezoluţia inspectorului şef al Inspecţiei Judicare nr. C20-133 din 10 februarie 2020 şi şi trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor.
1.2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 455 din 25 martie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca nefondată.
1.3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză şi motivele înfăţişate
Împotriva senţinţei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti a promovat recurs reclamantul A., în condiţiile art. 483 C. proc. civ.
Motivele de recurs
În prealabil, Înalta Curte, constată că, prin cererea de recurs, recurentul-reclamant A. a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Circumscriindu-se motivelor de nelegalitate a hotărârii atacate, înţelege să critice soluţia instanţei de fond din prisma următoarelor motive:
Recurentul-reclamant a punctat faptul că instanţa de fond a încălcat normele de drept material, respectiv dispoziţiile legale care reglementează art. 99 lit. (t) din Legea nr. 303/2004, de natură să atragă răspunderea disciplinară.
Recurentul a mai susţinut în cererea de recurs faptul ca judecătorii Curţii de Apel Piteşti au dovedit lipsă de profesionalism incălcând normele de drept material şi procesual, astfel cum a arătat în cauzele nr. 415/46/2019 şi 714/90/2017.
Plângerea formulată la Inspecţia Judiciară cuprins toate motivele prin care recurentul-reclamant a arătat grava neglijenţă comisă de judecătorii Curţii de Apel Piteşti care au soluţionat cauzele, prin aceea că au interpretat greşit legea.
A mai susţinut recurentul că a fost săvârşită o încălcare gravă, cu rea-credinţă a legii, dar, de asemenea cu o "gravă neglijenţă", astfel că au fost constatate indicii privind săvârşirea vreunei abateri disciplinare, astfel sunt indeplinite prevederile reglementate de art. 99 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată şi modificată.
Fată de acestea a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea contestaţiei formulate.
1.4. Apărările formulate în cauză
Legal citată, intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare in cauză, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În esenţă a menţionat că în mod corect a reţinut inspectorul judiciar inexistenţa indiciilor săvârşirii abaterii disciplinare reclamate.
1.5. Procedura de soluţionare a recursului
În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.
Prin rezoluţia din 20 septembrie 2021 a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 23 februarie 2022, cu citarea părţilor.
În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză
Analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, raportat la prevederile legale incidente dar şi faţă de contextul factual al cauzei, Înalta Curte reţine că este nefondat recursul de faţă, astfel că urmează a fi respins, în temeiul art. 496 C. proc. civ., pentru considerentele ce succed:
În prealabil, Înalta Curte constată că cele reclamate de către recurentul-reclamant sunt elemente care ţin de temeinicia respingerii acţiunii de către instanţa de fond, interpretarea probelor, a chestiunilor de fapt, ţinând de aprecierea suverană a instanţelor de fond.
Atributul esenţial al instanţei de recurs îl constituie interpretarea legii, iar, în speţă, nu există critici de nelegalitate în sensul exigenţelor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.., care să vizeze încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.
Considerentele curţii de apel sunt judicioase, reflectând aplicarea adecvată a cadrului normativ la situaţia de fapt care se degajă din înscrisurile administrate.
Înalta Curte constată că nu se impune casarea hotărârii recurate prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, reţinând că, în funcţie de circumstanţele concrete ale cauzei, instanţa de fond nu a interpretat greşit dispoziţiile incidente în cauză.
Situaţia de fapt reţinută, aşa cum reiese din actele şi lucrările dosarului, este conturată de faptul că, prin sesizarea formulată, înregistrată la Inspecţia Judiciară, sub nr. x, reclamantul A. a exprimat nemulţumiri cu privire la faptul că în motivarea deciziei nr. 3286 din 16.09.2019, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în dosarul nr. x/2019, instanţa nu a luat în considerare concluziile scrise pe care le-a depus, apreciind că instanţa nu a judecat ce s-a cerut şi a încălcat decizii ale Curţii Constituţionale.
Instanţa de control judiciar constată că nu poate primi criticile recurentului care, în esenţă, sunt centrate pe încălcarea sau aplicarea greşită a dispoziţiilor legale incidente, în raport cu împrejurarea că, în opinia părţii, prin modul de instrumentare a dosarelor nr. x/2019 şi y/2017 aflate pe rolul Curţii de apel Piteşti, s-au încălcat mai multe prevederi legale (norme de drept material şi de procedură) şi decizii ale Curţii Constituţionale.
Înalta Curte reţine că textele evocate de recurent sunt cele ale art. 99 lit. ş) şi t) din Legea nr. 303/2004, potrivit cărora constituie abateri disciplinare:ş) nerespectarea deciziilor Curţii Constituţionale ori a deciziilor pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursurilor în interesul legii; t) exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă".
De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 991 alin. (1) "Există rea-credinţă atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu ştiinţă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane.
(2) Există gravă neglijenţă atunci când judecătorul sau procurorul nesocoteşte din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual.".
Verificând, dintr-o primă perspectivă, în raport de criticile formulate de recurent, maniera în care judecătorul fondului a identificat limitele controlului de legalitate pe care aceasta îl putea realiza în cadrul cercetării judecătoreşti aferente tipului de acţiune formulată de reclamant, Înalta Curte apreciază că prima instanţă a stabilit corect astfel de limite.
Sub acest aspect, instanţa de control judiciar observă că, deşi recurentul a evocat incidenţa abaterilor disciplinare reglementate de art. 99 lit. ş) şi t) din Legea nr. 303/2004, în realitate, toate aspectele sesizate de recurentul - reclamant vizează raţionamentul logico-juridic expus în considerentele hotărârilor pronunţate de magistraţii ce au soluţionat, în fond şi apel, cauza ce a făcut obiectul dosarelor menţionate de către acesta.
Astfel, recurentul nu a susţinut că magistraţi ar fi utilizat expresii inadecvate în cuprinsul hotărârilor judecătoreşti. De asemenea, în ceea ce priveşte motivarea hotărârilor, recurentul nu a arătat că raţionamentul juridic ar fi fost de natură să afecteze prestigiul justiţiei sau demnitatea funcţiei de magistrat, ci doar că acesta este unul incorect în raport de probele administrate în dosar şi de prevederile legale aplicabile materiei impreviziunii.
Or, în acord cu judecătorul fondului, instanţa de control judiciar subliniază că verificarea existenţei indiciilor cu privire la săvârşirea unor abateri disciplinare nu se poate realiza cu depăşirea limitelor stabilite prin Constituţia României republicată, prin Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi prin Legea nr. 303/2004 privind statutul magistraţilor.
Din această perspectivă, Înalta Curte observă că, deşi recurentul citează, în memoriul său de recurs, considerente reţinute de Curtea Constituţională în Decizia nr. 2/2012, acesta omite să observe chiar acele considerente prin care instanţa de contencios constituţional a statuat asupra limitelor verificărilor ce pot fi efectuate de Inspecţia Judiciară în cadrul unei sesizări privind săvârşirea unei abateri disciplinare şi, implicit, cele ale verificărilor ce pot fi efectuate de instanţa de contencios învestită cu analiza temeiniciei şi legalităţii actului emis de inspecţie, în sensul că astfel de verificări nu privesc instituirea unui control asupra hotărârilor judecătoreşti, ci conduita judecătorului.
Cu alte cuvinte, pe calea unei sesizări adresate Inspecţiei Judiciare nu se poate solicita acesteia să se pronunţe asupra corectei aplicări a prevederilor incidente şi nici asupra incidenţei dezlegărilor cuprinse în Deciziile Curţii Constituţionale în raport de situaţia de fapt incidentă în dosarele menţionate de recurent .
Referitor la abaterile invocate de recurent se reţine că, astfel cum în mod corect a învederat şi prima instanţă, obiectul verificării disciplinare nu-l poate constitui raţionamentul logico-juridic al magistratului chemat să instrumenteze o cauză, ci doar încălcarea, cu intenţie sau gravă neglijenţă, a normelor de drept material ori procesual, cu scopul determinat de a vătăma o persoană sau de a accepta producerea unei asemenea consecinţe.
Astfel, atributul esenţial al activităţii de judecată îl reprezintă raţionamentul pe care magistratul îl face atunci când transpune în drept situaţia de fapt. Interpretarea normelor de drept şi coroborarea probelor administrate reprezintă elemente ale raţionamentului logico-juridic, întrucât interpretarea normelor este o operaţiune raţională şi logică de determinare a înţelesului şi conţinutului acestora, iar coroborarea probelor reprezintă un proces intelectiv de evaluare a acestora, în urma căruia judecătorul stabileşte situaţia de fapt ce urmează să o încadreze în drept, iar operaţiunile de interpretare a normelor juridice şi apreciere a probelor administrate, fiind operaţiuni specifice şi esenţiale ale activităţii de judecată, nu pot fi cenzurate în cadrul verificărilor administrative ce se efectuează de către Inspecţia Judiciară.
Cu alte cuvinte, există abatere disciplinară în sensul literelor art. 99 invocate de recurent şi al art. 991 din Legea nr. 303/2004 doar în măsura în care judecătorul încalcă cu ştiinţă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane sau atunci când nesocoteşte din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual.
Or, aceste elemente, caracteristice lipsei de onestitate în exercitarea profesiei, nu au fost probate în cauză, aspectele invocate de către reclamant constituindu-se în nemulţumiri subiective faţă de soluţiile pronunţate.
Prin modul de structurare a argumentaţiei invocate, recurentul fundamentează existenţa abaterii disciplinare pe încălcarea prevederilor C. civ., ce ar deriva din modul în care aceste prevederi au fost evaluate, în instrumentarea dosarelor menţionate şi aflate pe rolul Curţii de Apel Piteşti de către judecătorii învestiţi cu soluţionarea acestora recurentul invocând o identitate între o atare conduită şi elementul material al faptei de exercitare a funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă.
Înalta Curte constată că argumentaţia prezentată de recurent nu poate, în sine, susţine concluzia unei rele credinţe, întrucât reaua credinţă nu se prezumă şi nu există niciun fel de indiciu în acest sens care să rezulte din probatoriul administrat.
Instanţa de control judiciar observă, contrar susţinerilor recurentului, că Inspecţia Judiciară nu poate îndeplini rolul unei "suprainstanţe de control judiciar", care să analizeze, în cadrul unei verificări de natură strict administrativă, rezultatul activităţii instanţei de judecată.
În acelaşi sens sunt şi prevederile art. 14 alin. (2) din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie judiciară de către Inspecţia Judiciară, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1027/2012, potrivit cărora, "Verificările prealabile efectuate de inspectorii judiciari, ca urmare a unei sesizări, sunt, de regulă, limitate la aspectele semnalate."
Aşa fiind, examinarea sesizării reclamantului s-a efectuat în concordanţă cu atribuţiile şi competenţele în materie, neexistând din partea autorităţii pârâte o neîndeplinire a obligaţiilor conferite de lege, iar instanţa de fond a identificat corect atât limitele verificărilor pe care le putea realiza într-o cauză precum cea pendinte, precum şi corecta interpretare a prevederilor art. 45 din Legea nr. 317/2004, ale art. 99 lit. ş) şi ale art. 991 din Legea nr. 303/2004.
Cum bine a punctatat judecătorul fondului, rezoluţia inspectorului şef prin care a fost respinsă plângerea emisă conform art. 451 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 este o formă de recurs ierarhic specific în materia contenciosului administrativ.
Or, confirmarea rezoluţiei iniţiale de inspectorul şef este condiţie procedurală ulterioară obligatorie pentru valabilitatea acesteia, pe când rezoluţia inspectorului şef de admitere/respingere a plângerii este un aspect care ţine de recursul ierarhic.
În concluzie, instanţa de control judiciar constată că hotărârea recurată este apărată de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctele 8 din C. proc. civ., soluţia pronunţată fiind dată cu legala interpretare şi aplicare a normelor de drept material.
III. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru toate aceste motive, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., constatând că nu sunt incidente motivele de casare invocate de recurentul-reclamant A., va respinge recursul formulat de acesta, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 455 din 25 martie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 februarie 2022.