Ședințe de judecată: Martie | | 2026
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 1063/2022

Decizia nr. 1063

Şedinţa publică din data de 23 februarie 2022

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cadrul procesual

Prin Decizia nr. 5453 din 08.11.2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 52 din 30 martie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal.

2. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare reclamantul A., invocând in drept ptrevederile art. 503 alin. (2) din C. proc. civ.

3. Apărările formulate în cauză.

La data de 21 ianuarie 2022, intimata Agenţia Naţională de Integritate, a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii, iar în măsura în care se va trece peste această excepţie, a solicitat respingerea căii de atac ca nefondată.

4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi

La termenul din data de 23 februarie 2022 Înalta Curte, a reţinut cauza în pronunţare asupra excepţiei tardivităţii contestaţiei în anulare.

Analizând excepţia tardivităţii contestaţiei în anulare, invocată din oficiu, Înalta Curte reţine următoarele:

Dispoziţiile art. 506 alin. (1) C. proc. civ. prevăd:

"Contestaţia în anulare poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data comunicării hotărârii, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas definitivă ".

Din interpretarea literală şi gramaticală a prevederilor legale redate reiese că în ipoteza în care hotărârea a fost comunicată părţii, termenul pentru exercitarea contestaţiei în anulare este de 15 zile care începe să curgă de la comunicarea hotărârii.

În cauza de faţă, se constată că potrivit înscrisurilor ataşate la dosarul nr. x/2016 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Decizia nr. 5453 din 08.11.2019, pronunţată de aceeaşi instanţă, care face obiectul prezentei căi de atac, a fost comunicată recurentului la data de 10. 08.2021, moment de la care, în aplicarea prevederilor anterior arătate începe să curgă termenul de 15 zile pentru exercitarea contestaţiei în anulare.

Conform dispoziţiilor art. 181 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ.:

"Termenele, în afară de cazul în care legea dispune altfel, se calculează după cum urmează: (…) 2. când termenul se socoteşte pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlineşte;"

În aplicarea dispoziţiilor art. 181 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., termenul pentru declararea contestaţiei în anulare s-a împlinit la data de 29 .08.2021.

Or, contestatorul a promovat această cale extraordinară de atac împotriva deciziei contestate la data de 07. 10. 2021 (aşa cum rezultă din ştampila poştei aplicată pe plicul aflat la fila nr. x ds.)

Aşadar, în speţă, contestaţia în anulare a fost formulată peste termenul de 15 zile prevăzut de art. 506 alin. (1) C. proc. civ., calculat potrivit art. 181 C. proc. civ.

Termenul de un an prevăzut de art. 506 C. proc. civ. este un termen limită obiectiv, calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii şi nu dă posibilitatea părţilor să opteze în a formula contestaţia în anulare în 15 zile de la comunicare sau într-un an de la data rămânerii definitive, fiind un termen aplicabil în situaţia în care nu s-a efectuat actul procedural al comunicării hotărârii atacate.

Din interpretarea literală şi gramaticală a dispoziţiilor art. 506 alin. (1) C. proc. civ. reiese că în ipoteza în care hotărârea a fost comunicată părţii, termenul pentru exercitarea contestaţiei în anulare este de 15 zile care începe să curgă de la comunicarea hotărârii.

Termenul de un an prevăzut de art. 506 C. proc. civ. este un termen limită obiectiv, calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii şi nu dă posibilitatea părţilor să opteze în a formula contestaţia în anulare în 15 zile de la comunicare sau într-un an de la data rămânerii definitive, fiind un termen aplicabil în situaţia în care nu s-a efectuat actul procedural al comunicării hotărârii atacate.

Potrivit art. 185 C. proc. civ., când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exerciţiul dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate.

În consecinţă, curtea va admite excepţia tardivităţii şi va respinge ca tardivă contestaţia în anulare formulată.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare ca tardiv formulată, aplicând sancţiunea juridică a decăderii, reglementată în art. 185 alin. (1) C. proc. civ., împrejurare ce face de prisos examinarea motivelor căii de atac, conform art. 248 alin. (1) din acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia tardivităţii contestaţiei în anulare invocată din oficiu.

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 5453 din 8 noiembrie 2019 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2016, ca fiind tardivă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 februarie 2022.