S-a luat în examinare  recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Timiș împotriva sentinței civile nr.284/R din 10 septembrie 2002 a Curții de Apel Timișoara – Secția comercială și de contencios administrativ.

            La apelul nominal  nu s-au prezentat recurenta-pârâtă Casa Județeană de Pensii Timiș și nici intimata reclamantă B.L.

            Procedura completă.

            Magistratul asistent a făcut referatul cauzei arătând că atât recurenta Casa Județeană de Pensii Timiș, cât și intimata B.L. , fiecare separat au solicitat în scris, în temeiul art.242(2) Cod de procedură civilă, judecarea în lipsă (filele 3 și 14).

 

C U R T E A

 

            Asupra recursului de față;

            Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

            Prin sentința civilă nr.284/R pronunțată la data de 10 septembrie 2002 în dosarul nr.2900/CA/2002 Curtea de Apel Timișoara- Secția  comercială și de contencios administrativ a admis  cererea de revizuire formulată de revizuienta  reclamantă B.L. împotriva sentinței civile nr.333 pronunțată la data de 25 septembrie 2001 de aceeași Curte în dosarul nr.5466/2001 pe care a schimbat-o în totalitate, în sensul că a admis acțiunea formulată împotriva Casei Județene de Pensii Timiș, a anulat decizia nr.937 din 19 mai 2001 emisă de Direcția de Muncă și Solidaritate Socială, pârâta fiind obligată să-i recunoască reclamantei beneficiul drepturilor corespunzătoare situației prevăzute de art.1 lit.c) din Ordonanța Guvernului nr.105/1999.

            Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

            În ceea ce privește cererea de revizuire a considerat că este întemeiată pe prevederile art.322 pct.5 din Codul de procedură civilă, adresa nr.1026 din 29 martie 2002 a Casei Naționale de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale, care prevede că de dispozițiile art.1 lit.c) din Ordonanța Guvernului nr.105/1999 beneficiază și persoanele care s-au refugiat din Ardealul de Nord ca urmare a persecuțiilor din motive etnice exercitate după 6 septembrie 1940, nu a putut fi înfățișată instanței care a judecat cauza, dintr-un motiv independent de voința părților, acest înscris fiind de natură să schimbe soluția ce fusese adoptată.

            În ceea ce privește cererea reclamantei, de a i se  recunoaște beneficiul drepturilor acordate de Ordonanța Guvernului nr.105/1999,  instanța de fond a reținut că aceasta s-a născut la data de 4 iulie 1944 în localitatea Teiuș, județul Alba, unde familia părinților săi fusese nevoită să se refugieze din localitatea de domiciliu ca urmare a persecuțiilor din motive etnice exercitate în Ardealul de Nord după data de 6 septembrie 1940, astfel că este îndreptățită să se  bucure de aceleași drepturi.

            Împotriva soluției adoptate de Curtea de apel cu privire la fondul cauzei recunoașterea în favoarea reclamantei a beneficiului  drepturilor prevăzute de art.1 lit.c) din Ordonanța Guvernului nr.105/199, a formulat recurs Casa Județeană de Pensii Timiș, susținând, în esență, că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit prevederile legale în materie, din moment ce acestea se referă la persoanele care au fost nevoite să se refugieze ori au fost strămutate, or reclamanta s-a născut ulterior refugierii părinților săi din localitatea de domiciliu.

            Recursul este neîntemeiat.

            Este necontestat faptul că reclamanta s-a născut la data de 4 iulie 1944 în localitatea Teiuș, județul Alba, unde  familia părinților săi fuseseră nevoiți să se refugieze din localitatea de  domiciliu: Scărișoara Nouă, județul Satu Mare, ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate în Ardealul de Nord după Diktatul de la Viena.

            Potrivit prevederilor art.1 din O.G.nr.105/1999, aprobată prin Legea nr.189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se în una dintre cele 6 situații enumerate.

            Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonaței, rezultă că obiectul cât și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective în perioada arătată, din motive etnice.

            Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înțeleasă atât  persoana care a  suferit acele persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea care au suferit persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor.

            Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost strămutați, ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit astfel toate consecințele nefavorabile ce au decurs din această situație.

            Or, în cauză este necontestat că reclamanta, care s-a născut ulterior datei la care părinții săi au fost nevoiți să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleași consecințe nefavorabile și prejudicii pe care le-a suferit familia sa ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate.

            Că legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor celor care au fost victimele și/sau au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor din motive etnice, rezultă și din  împrejurarea că astfel de drepturi au fost acordate prin art.3 din O.G.nr.105/1999 și soțului supraviețuitor.

            Deci, dacă legiuitorul a înțeles să acorde o indemnizație lunară soțului supraviețuitor, care nu a suferit persecuțiile și nici consecințele persecuțiilor din motive etnice,  a fortiori trebuie să beneficieze de aceleași drepturi compensatorii copilul care fiind născut în perioada  refugiului, a suferit în mod direct toate consecințele nefavorabile care s-au răsfrânt asupra familiei sale ca urmare a persecuțiilor etnice.

            Cu această motivare, soluția Curții de apel este legală și temeinică, urmând ca recursul să fie respins ca neîntemeiat.

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

 

Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Timiș împotriva sentinței civile nr.284/R din 10 septembrie 2002 a Curții de Apel Timișoara – Secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi 13 martie  2003.