S-a luat în examinare recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Timiș îpotriva sentinței civile nr.282/R din 10 septembrie 2002 a Curții de Apel Timișoara – Secția comercială și contencios administrativ.
La apelul nominal nu s-au prezentat recurenta pârâtă Casa Județeană de Pensii Timiș și nici intimata reclamantă V.L.A.
Procedura completă.
Magistratul asistent a făcut referatul cauzei arătând că recurenta Casa Județeană de Pensii Timiș a solicitat în scris în temeiul art.242 (2) Cod de procedură civilă, judecarea în lipsă (fila 3). S-a referit de asemenea că, la 13 februarie 2003, recurenta – Casa Județeană de Pensii Timiș a depus la dosar „Cerere de retragere a recursului” arătând că renunță la judecata recursului declarat (filele 13-14).
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Timișora – Secția comercială și contencios administrativ prin sentința civilă nr.282/R din 10 septembrie 2002 a admis cererea de revizuire formulată de reclamanta V.L.A. împotriva sentinței civile nr.385 din 16 octombrie 2001 a Curții de Apel Timișoara, pronunțată în dosarul nr.6682/2001 și în consecință a schimbat în tot sentința atacată în sensul că a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantă împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii Timiș, a anulat Decizia nr.1121 din 7 iunie 2001 a Direcției de Muncă și Solidaritate Socială a județului Timiș și a obligat pârâta să emită decizie prin care să-i recunoască reclamantei drepturile conferite prin art.1 lit.c din Legea nr.189/2000.
Impotriva acestei sentințe a declarat recurs – pârâta Casa Județeană de Pensii Timiș, iar ulterior, prin cerere scrisă, a renunțat la judecata acestuia (filele 13-14).
Așa fiind, în temeiul art.246 (1) Cod de procedură civilă, potrivit căruia renunțarea la judecată se poate face oricând, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă, urmează a se lua act de renunțarea la judecata recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Ia act de renunțarea la judecata recursului declarat de Casa Județeană de Pensii Timiș îpotriva sentinței civile nr.282/R din 10 septembrie 2002 a Curții de Apel Timișoara – Secția comercială și contencios administrativ.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 martie 2003.