Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, sub nr. 609 din 25 aprilie 2000, reclamanta SC S. SA București a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală a Finanțelor Publice a municipiului București și Administrația Finanțelor Publice a sectorului 6 București, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea deciziei nr. 632 din 14 aprilie 2000, a dispoziției nr. 20 din 27 ianuarie 2000, a hotărârii nr. 53/1999 și a procesului-verbal nr. 43385 din 2 iunie 1999, acte emise de autoritățile publice pârâte, prin care au fost stabilite și menținute în sarcina sa, obligații fiscale în sumă de 868.334.590 lei, reprezentând diferențe impozit pe profit, cu majorări de întârziere aferente, în sumă de 1.122.513.140 lei. Totodată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtelor la restituirea taxei de timbru achitată în etapa administrativ-jurisdicțională prevăzută de Legea nr. 105/1997, în vigoare la acea dată, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că:
- în procesul-verbal nr. 43385 din 2 iunie 1999, organul teritorial de control financiar fiscal a consemnat constatările sal,e ca urmare a verificării modului de calcul, evidențiere și virare a impozitelor și taxelor datorate de reclamantă bugetului de stat pe perioada 1 noiembrie 1994 – 31 martie 1999;
- și-a însușit constatările organului de control cu privire la diferențele de impozit pe profit și a achitat la bugetul de stat sumele specificate în actul de control, însă diferențele de impozit pe profit stabilite de organul de control în legătură cu contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr. I.P. 34212/20/1996 și contractele de leasing nr. 34205/20 din 11 iulie 1996 și nr. 1703506 din 18 iunie 1997, sunt nelegale. În opinia reclamantei, ratele aferente celor trei contracte se înscriu în categoria cheltuielilor de exploatare, care sunt deductibile fiscal integral și nu doar în raport cu amortizarea calculată și dobânda prevăzută în contractul de leasing, respectiv diferența de curs valutar, așa cum au susținut organul fiscal constatator și cele ierarhic superioare;
- a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de Legea nr. 105/1997, în vigoare la acea dată, însă obiecțiunile, contestația și plângerea formulate de societatea comercială controlată au fost respinse de către Administrația Finanțelor Publice a sectorului 6 București, Direcția Generală a Finanțelor Publice a municipiului București și Ministerul Finanțelor Publice.
Instanța de fond, Curtea de Apel București, prin sentința civilă nr. 626 din 7 iunie 2000, a respins acțiunea reclamantei, pe considerentul că diferența de impozit pe profit stabilită pe seama acesteia, este legală, iar organul fiscal constatator și celelalte organe fiscale ierarhic superioare au apreciat corect cu privire la nedeductibilitatea din profit a ratelor achitate pentru contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate și a celor două contracte de leasing.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta SC S. SA București, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și susținând că hotărârea pronunțată este urmarea interpretării și aplicării greșite a legii, de către instanța de fond.
Prin motivele de recurs formulate, recurenta a arătat că, în mod greșit, instanța de fond și-a însușit punctul de vedere al organului fiscal, fără să țină seama de faptul că pe durata achitării ratelor, în cazul celor trei contracte, bunurile nefiind proprietatea societății nu s-au încadrat în categoria de capital imobilizat, astfel că nu le erau aplicabile prevederile legale privind amortizarea, potrivit cărora sumele deductibile din profit se stabilesc în raport cu cotele de amortisment.
Prin decizia nr. 2214 din 7 iunie 2001, Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, a admis recursul declarat de reclamantă, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe, pentru completarea materialului probator cu o expertiză contabilă care să verifice corectitudinea operațiunilor financiare, ce fac obiectul cauzei, potrivit actului de control.
Instanța de fond, rejudecând cauza, a completat probatoriul potrivit îndrumărilor deciziei de casare, iar prin sentința civilă nr. 87 din 31 ianuarie 2002 a admis acțiunea reclamantei și în consecință, a dispus: anularea actelor administrative atacate; restituirea către reclamantă a sumei de 868.334.598 lei reprezentând impozit pe profit și a sumei de 59.659.430 lei, reprezentând taxa achitată în faza administrativ-jurisdicțională, obligarea pârâților la 95.365.000 lei, cheltuieli de judecată către reclamantă.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice a municipiului București, Ministerul Finanțelor Publice și Administrația Finanțelor Publice a sectorului 6 București, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs formulate în scris, recurentele au arătat, în esență, următoarele:
- instanța de fond a aplicat greșit prevederile O.G. nr. 70/1994, privind impozitul pe profit, stabilind că ratele plătite de reclamantă în baza contractului de vânzare-cumpărare sunt deductibile la calculul profitului impozabil, fără a ține seama de faptul că bunurile achiziționate sunt active imobilizate care, potrivit art. 2 din Legea nr. 15/1994, privind amortizarea capitalului social, reprezintă capital supus amortizării, iar valoarea acestora se recuperează pe calea amortizării;
- instanța de fond a apreciat greșit, și cu privire la înregistrarea în contabilitate, a ratelor aferente celor două contracte de leasing, în contul 8036 – „redevențe, locații de gestiune, chirii”, deși potrivit art. 20 din O.G. nr. 51/1997, privind operațiunile de leasing și societățile de leasing, achizițiile de mijloace fixe sunt tratate ca investiții, fiind supuse amortizării. În opinia recurentelor, utilajele achiziționate în sistem de leasing sunt active incorporale care se recuperează prin amortizare;
- obligarea pârâtelor la restituirea taxei de timbru aferentă parcurgerii procedurii prealabile prevăzută de Legea nr. 105/1997, s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art .6 din această lege, potrivit căreia sumele plătite cu titlu de taxă de timbru, aferente contestației și plângerii, se restituie la cerere, integral sau parțial, în raport cu admiterea acestora.
Examinând sentința atacată în raport cu criticile formulate, cu probele administrate și cu dispozițiile legale incidente cauzei, inclusiv cele ale art. 304 și art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursurile sunt fondate pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Potrivit constatărilor organului de control, în perioada 1996 – 1997, reclamanta a încheiat trei contracte privind importul unor mașini de cusut din Germania, și anume: contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr. IP 34212/20/1996; contractul de leasing nr. 34205/20 din 11 iulie 1996; contractul de leasing nr. 1703506 din 18 iunie 1997.
Bunurile dobândite în baza contractului de vânzare-cumpărare sunt active corporale, respectiv mijloace fixe care au intrat efectiv în patrimoniul reclamantei, o dată cu plata primei rate, fiind folosite în procesul de producție. Plata în rate a prețului mijloacelor fixe achiziționate reprezintă doar o facilitate pe care vânzătorul i-a acordat-o cumpărătorului, după ce în prealabil i-a cerut dovezi privind solvabilitatea sa.
În raport cu prevederile art. 2 din Legea nr. 15/1994, privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale și necorporale, mijloacele fixe dobândite în baza contractului de vânzare-cumpărare se înscriu în capitalul imobilizat supus amortizării, fiind deductibile fiscal numai amortizarea și diferențele de curs valutar.
Prin urmare, în mod greșit, reclamanta a dedus la calculul profitului impozabil, întreaga contravaloare a avansului achitat la 21 august 1996 și a celor 16 rate egale achitate între 23 ianuarie 1997 și 11 martie 1998, considerând, astfel, că pe durata achitării ratelor, bunurile nu se aflau în patrimoniul său și că în consecință, nu putea să calculeze amortizarea.
- În reglementarea art. 1 și 2 din Legea nr. 15/1994, amortizarea se aplică numai capitalului imobilizat în active corporale și necorporale care se află în patrimoniul agentului economic.
Cât privește importul de bunuri pe baza celor două contracte de leasing, reclamanta a înscris, în mod corect, ratele aferente acestor contracte în contul 8036 – „redevențe, locații de gestiune, chirii” și le-a dedus la calculul profitului impozabil. Cheltuielile de această natură se înscriu în categoria cheltuielilor de exploatare ale utilizatorului de bunuri, iar potrivit Legii nr. 82/1991, a contabilității, acestea sunt deductibile fiscal, în totalitate.
La expirarea leasingului, înainte de a se face ultima plată, reclamanta a început negocierile pentru cumpărarea bunurilor prevăzute în cele două contracte. După cumpărare, bunurile au fost înregistrate în contabilitate la valoarea negociată de părțile din contract, fiind începlinite condițiile de leasing operațional. Din acest moment, bunurile au intrat în patrimoniul reclamantei și sunt înscrise în capitalul imobilizat al acesteia.
Cu privire la taxa de timbru aferentă producerii prealabile prevăzută de Legea nr. 105/1997, în vigoare la acea dată, Curtea apreciază că potrivit art. 274 C. proc. civ., această taxă intra în categoria cheltuielilor de judecată, urmând a fi aplicate dispozițiile art. 276 din același cod.
Pentru considerentele expuse, Curtea va admite recursurile declarate în cauză, va casa sentința atacată și în fond: va admite în parte acțiunea reclamantei; va anula actele administrative atacate în partea privind obligația de plată la bugetul de stat a impozitului pe profit și a majorărilor de întârziere aferente contractelor de leasing nr. 34205/1996 și nr. 1703.506/1997; va menține celelalte obligații de plată stabilite prin actele administrative atacate; va dispune restituirea sumei de 35.700.000 lei, reprezentând taxă de timbru achitată în faza administrativ-jurisdicțională- pentru contractele de leasing; va obliga pârâtele la plata sumei de 57.183.000 lei, cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de Direcția Generală a Finanțelor Publice a municipiului București, Ministerul Finanțelor Publice și Administrația Finanțelor Publice a sectorului 6 București, împotriva sentinței civile nr. 87 din 31 ianuarie 2002 a Curții de Apel Bucureșt, secția de contencios administrativ.
Casează sentința atacată și în fond, admite în parte acțiunea reclamantei.
Anulează decizia nr. 632/2000 a Ministerului Finanțelor Publice, dispoziția nr. 20/2000 a Direcției Generale a Finanțelor Publice a municipiului București, hotărârea nr. 53/1999 a Administrației Finanțelor Publice a sectorului 6 București, precum și procesul-verbal nr. 43385 din 2 iunie 1999, întocmit de această autoritate fiscală teritorială, în partea privind obligația de plată la bugetul de stat a impozitului pe profit și a majorărilor de întârziere aferente contractelor de leasing nr. 34205/1996 și nr. 1703506/1997.
Menține celelalte obligații de plată stabilite prin actele administrative atacate.
Dispune restituirea sumei de 35.700.000 lei, reprezentând taxă achitată în faza administrativ-jurisdicțională, pentru contractele de leasing.
Obligă pârâtele la plata sumei de 57.183.000 lei, cheltuieli de judecată.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 martie 2003.