Şedinţa publică din data de 10 iunie 2024
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Încheierea pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii
Prin încheierea din 31 ianuarie 2024 pronunţată de secţia pentru procurori în materie disciplinară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, în baza art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., a fost suspendată judecata cauzei privind acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva pârâtului A., prim-procuror militar adjunct al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, cercetat sub aspectul săvârşirii abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. f) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, până la soluţionarea în mod definitiv a cauzei care formează obiectul dosarului nr. x/2024, aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
În considerentele încheierii s-a arătat că sunt incidente prevederile art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. potrivit cărora instanţa disciplinară poate dispune suspendarea judecăţii acţiunii disciplinare în situaţia în care dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa sau inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi.
S-a reţinut că potrivit dispoziţiilor legale anterior menţionate, în situaţia în care dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa sau inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi, instanţa disciplinară poate dispune suspendarea judecăţii acţiunii disciplinare, legiuitorul reglementând astfel un caz facultativ de suspendare a procesului.
Prin întâmpinarea formulată la data de 17 ianuarie 2024, pârâtul A. a solicitat, printre altele, şi suspendarea judecăţii cauzei, până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2024, aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, care are ca obiect anularea Ordinului nr. 2 din 27.03.2023 şi a Ordinului nr. 3 din 29.03.2023, emise de procurorul general al Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel.
S-a mai avut în vedere că prin acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva pârâtului A. s-a reţinut în sarcina acestuia abaterea disciplinară prevăzută de art. 271 lit. f) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor constând în aceea că pârâtul nu a respectat Ordinul nr. 2/27.03.2023 şi Ordinul nr. 3/29.03.2023, emise de procurorul general militar al Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel.
În aceste circumstanţe, instanţa disciplinară a constatat că dezlegarea cauzei depinde de soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2024, aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, între aceste aspecte existând o legătură directă, ce poate avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează a fi dată în cauză.
Faţă de aceste aspecte, secţia pentru procurori în materie disciplinară, în baza art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., a suspendat judecata cauzei până la soluţionarea, în mod definitiv, a dosarului nr. x/2024, aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
2. Recursul exercitat împotriva încheierii pronunţate de Consiliul Superior al Magistraturii
Împotriva încheierii din 31 ianuarie 2024, Inspecţia Judiciară a declarat recurs, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 414 alin. (1) şi (2) şi art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
În cuprinsul criticilor a arătat că legalitatea încheierii atacate trebuie analizată din perspectiva compatibilităţii prevederilor art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. cu dispoziţiile art. 49 alin. (12) din Legea nr. 305/2022, care reglementează procedura de soluţionare a acţiunii disciplinare exercitate împotriva judecătorilor şi procurorilor,
Având în vedere dispoziţiile art. 134 alin. (2) din Constituţie, atunci când îndeplineşte rolul de instanţă de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi procurorilor, Consiliul Superior al Magistraturii este o instanţă extrajudiciară, iar nu o instanţă judecătorească, în sensul art. 126 alin. (1) din Constituţie coroborat cu art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară. Astfel fiind, dispoziţiile C. proc. civ. nu sunt aplicabile în mod automat şi în integralitatea lor în procedura administrativ-jurisdicţională care se desfăşoară în faţa secţiilor în materie disciplinară ale Consiliului Superior al Magistraturii, ci, în temeiul art. 49 alin. (12) din Legea nr. 305/2022, vin în completarea dispoziţiilor ce reglementează procedura de soluţionare a acţiunii disciplinare cuprinse în Legea nr. 305/2022, numai "în măsura în care nu sunt incompatibile" cu această procedură.
Face referire la prevederile art. 53 alin. (2) din Legea nr. 305/2022, din care rezultă că, spre deosebire de alte litigii, acţiunea disciplinară se supune unor termene extrem de riguroase, instituite de legiuitor în considerarea faptului că situaţia unui magistrat trebuie lămurită într-un interval de timp rezonabil.
În condiţiile în care legiuitorul a instituit garanţii suplimentare în favoarea magistraţilor judecaţi pentru săvârşirea de abateri disciplinare, aceste dispoziţii legale trebuie interpretate cu bună credinţă şi în scopul în care au fost edictate şi nu ar trebui utilizate ca pretext pentru forţarea împlinirii termenului de prescripţie.
Or, învederează că, în speţă, nu este vorba de un caz de suspendare obligatorie a judecăţii, ci de un caz de suspendare facultativă, astfel că secţia pentru procurori nu era obligată să dispună suspendarea în condiţiile art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.
Prin urmare, în condiţiile în care Legea nr. 305/2022 prevede, practic, un termen maxim de rezolvare a unei cauze disciplinare (prin instituirea termenului de prescripţie menţionat mai sus), în mod evident dispoziţiile art. 413 alin. (1) din C. proc. civ. nu sunt compatibile cu procedura de soluţionare a acţiunii disciplinare.
În subsidiar, pe fondul cauzei, în ceea ce priveşte condiţia pentru a se dispune suspendarea referitoare la legătura directă între cele două dosare ce poate avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează a fi dată în prezenta cauză, menţionează că procurorul a fost trimis în judecată disciplinară pentru nerespectarea dispoziţiilor procurorului ierarhic superior, date în scris şi în conformitate cu legea, respectiv Ordinele nr. 2/27 martie 2023 şi nr. 3/29.03.2023 emise de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Militară de Apel prin care au fost dispuse măsuri de organizare a activităţii Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel şi a parchetelor din subordine.
Arată că ordinele au fost emise în scris şi se bucură de aparenţa de validitate, producându-şi toate efectele.
După exercitarea acţiunii disciplinare împotriva procurorului A., acesta a atacat în contencios administrativ ordinele pe care l-a încălcat, fiind înregistrat dosarul nr. x/2023 la data de 16.01.2024 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti.
În aceste condiţii, apreciază că intimatul şi-a fabricat un motiv de suspendare a cauzei disciplinare, tocmai cu scopul tergiversării soluţionării cauzei, ştiut fiind că durata de soluţionare a dosarului (cu luarea în considerare a căilor de atac) se poate prelungi pe o durată considerabilă de timp, în contextul aglomerării notorii a activităţii instanţelor pe fondul lipsei acute de personal.
Or, în condiţiile în care procurorul intimat nu a învestit instanţa cu vreo cerere de suspendare a acestui ordin, ci doar l-a încălcat în mod expres, chiar dacă dosarul constituit ulterior exercitării acţiunii disciplinare s-ar soluţiona prin admiterea acţiunii, o atare soluţie nu poate valida/ratifica post-factum încălcarea ordinului. A accepta teza contrară ar conduce la consecinţe absurde şi încălcarea gravă a securităţii circuitului civil şi ar încuraja orice persoană de a încălca actele administrative care se bucură de prezumţia de validitate, făcând inutilă intervenţia vreunei instanţe. Practic, s-ar ajunge în situaţia în care orice magistrat ar putea alege în mod subiectiv să încalce ordinele şi să decidă singur că sunt nelegale.
Astfel, instanţa de disciplină este chemată să stabilească dacă intimatul a încălcat, într-adevăr, Ordinele nr. 2/27 martie 2023 şi nr. 3/29.03.2023 şi dacă această încălcare s-a săvârşit cu vinovăţie, fiind irelevantă eventuala desfiinţare a acestui ordin de instanţa de contencios administrativ, fie şi cu caracter retroactiv, căci este de principiu că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate (Cauza F-15/08 Valerie Wiame împotriva Comisiei Europene)
A accepta teza contrară, în opinia recurentei, înseamnă a răsturna prezumţia de legalitate a actului administrativ şi de a pleca de la prezumţia de nelegalitate, ceea nu este permis de lege.
În aceste condiţii, apreciază că magistratul invocând propriile argumente ce i-au justificat conduita de nerespectare a Ordinelor nr. 2/27 martie 2023 şi nr. 3/29.03.2023, a lipsit de efecte acte administrative ce sunt în vigoare şi care continuă să producă efecte juridice, împrejurare ce este de natură a produce consecinţe asupra actului de conducere şi poate crea premisele disoluţiei autorităţii.
În acest context, raportat la cele reţinute în cuprinsul acţiunii disciplinare, recurenta concluzionează că nu se justifică suspendarea cauzei până la soluţionarea în mod definitiv a dosarului nr. x/2024 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, de vreme ce, independent de soluţia dispusă, magistratul avea obligaţia de a respecta caracterul executoriu al actelor administrative emise de procurorul ierarhic superior în exercitarea atribuţiilor manageriale, în lipsa unei soluţii de suspendare/anulare a actelor de către instanţa de judecată, soluţie ce nu a fost dispusă până în prezent.
3. Apărările formulate de părţi
Intimatul A. a depus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului şi menţinerea încheierii recurate, ca fiind temeinică şi legală.
Intimatul consideră că soluţia secţiei pentru procurori în materie disciplinară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, privind măsura suspendării judecării abaterii disciplinare, este corectă întrucât acţiunea disciplinară priveşte săvârşirea de către intimat a abaterii disciplinare prevăzute de dispoziţiile art. 271 lit. f) din Legea 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, ce ar consta în nerespectarea ordinelor nr. 2/27.03.2023 şi nr. 3/29.03.2023, emise de către procurorul general al Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel are o strânsă legătură cu soluţionarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2024 înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti.
Arată că procedura disciplinară nu este incompatibilă cu măsura suspendării cauzei disciplinare.
Recurenta Inspecţia Judiciară a depus răspuns la întâmpinare prin care reiterează susţinerile din cererea de recurs.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Analizând recursul declarat de Inspecţia Judiciară, în raport cu lucrările cauzei şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte îl va admite pentru considerentele arătate în continuare.
Cu titlu preliminar, se constată că recurenta critică atât aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 49 alin. (12) şi alin. (14) din Legea nr. 305/2022 coroborat cu art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., cât şi neîndeplinirea cerinţelor măsurii de suspendare a judecării acţiunii disciplinare din perspectiva acestui din urmă temei legal.
În esenţă, prima critică invocată de recurentă vizează compatibilitatea, din perspectiva dispoziţiilor art. 49 alin. (12) şi alin. (14) din Legea nr. 305/2022, a prevederilor art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. cu cele ale Legii nr. 305/2022, care reglementează procedura de soluţionare a acţiunii disciplinare exercitate împotriva judecătorilor şi procurorilor.
În acest stadiu al analizei, Înalta Curte reţine că, deşi recurenta a încadrat aceste argumente în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cum aspectele semnalate vizează nereguli de ordin procedural, cu referire la încălcarea dispoziţiilor legale incidente în materia suspendării judecăţii, acestea vor fi examinate din perspectiva cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., a cărui incidenţă se verifică în cauză, în raport de criticile analizate, după cum se va arăta în continuare.
Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea hotărârii se poate dispune atunci când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.
Acest motiv de casare evocă prevederile art. 175 şi art. 176 din C. proc. civ. cu privire la nulitatea condiţionată sau necondiţionată a actelor de procedură, precum şi pe cele ale art. 178 referitoare la regimul juridic al nulităţii şi ale art. 179 care vizează efectele acesteia, ambele din acelaşi act normativ.
În cauză, nulitatea, ca sancţiune procedurală, se impune a fi analizată în strânsă corelaţie cu actele de procedură pe care instanţa disciplinară, părţile sau alţi participanţi le-au îndeplinit pe parcursul judecăţii disciplinare.
Neregularitatea invocată de recurentă presupune încălcarea regulii potrivit căreia legea specială derogă de la legea generală şi se aplică prioritar, legea generală devenind incidentă doar atunci când legea specială nu conţine dispoziţii contrare şi doar în măsura în care aceasta este compatibilă cu procedura de soluţionare a acţiunii disciplinare.
Prin urmare, în limita criticilor formulate, Înalta Curte are a examina rezolvarea dată de secţia pentru procurori în materie disciplinară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii conflictului dintre normele juridice concurente evocate, considerând că soluţia din încheierea recurată este rezultatul unei interpretări eronate şi necorelate a dispoziţiilor legale relevante, care fundamentează concluzia că prevderile art. 413 alin. (1) din C. proc. civ. nu sunt compatibile cu procedura de soluţionare a acţiunii disciplinare, după cum se va argumenta în cele ce succed.
Modul de desfăşurare a procedurii disciplinare în faţa secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii este reglementată, de principiu, în cuprinsul art. 49 din Legea nr. 305/2022.
Astfel, potrivit art. 49 alin. (12) din actul normativ anterior menţionat, în procedura disciplinară derulată în faţa secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii "dispoziţiile art. 47 alin. (3) şi (4) se aplică în mod corespunzător. Suspendarea se dispune, prin încheiere, de secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii."
Conform art. 47 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 305/2022 "(3)Cercetarea disciplinară prealabilă se suspendă atunci când împotriva judecătorului sau procurorului cercetat s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale pentru aceeaşi faptă. (4) Organul de urmărire penală este obligat să comunice Consiliului Superior al Magistraturii şi Inspecţiei Judiciare, într-un termen rezonabil, actul prin care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale."
Pe de altă parte, potrivit dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., instanţa poate suspenda judecata "când dezlegarea pricinii atârnă, în totul sau în parte, de existenţa sau neexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi."
Norma cuprinsă în C. proc. civ., mai sus arătată, reglementează un caz de suspendare facultativă a judecăţii, întrucât permite instanţei să aprecieze cu privire la necesitatea întreruperii vremelnice a cursului judecăţii în situaţiile în care dezlegarea pricinii atârnă în tot sau în parte de existenţa sau inexistenţa unui drept ce face obiectul altei judecăţi, cu scopul de a preîntâmpina pronunţarea unor hotărâri contradictorii ce ar avea efecte nedorite asupra stabilităţii raporturilor juridice existente între părţi.
Totodată, conform prevederilor art. 49 alin. (14) din Legea nr. 305/2022 "Dispoziţiile din prezenta lege ce reglementează procedura de soluţionare a acţiunii disciplinare se completează cu dispoziţiile Legii nr. 134/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în măsura în care nu sunt incompatibile cu aceasta."
Redate fiind normele concurente vizate de criticile recurentei, faţă de reglementarea cuprinsă în art. 49 alin. (14) din Legea nr. 305/2022, Înalta Curte are în vedere, în planul de analiză, raportul de tipul normă specială - normă generală dintre dispoziţiile art. 49 alin. (12) raportat la art. 47 alin. (3) din Legea nr. 305/2022 şi art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., care implică aplicarea principiului general de drept specialia generalibus derogant şi a dispoziţiilor art. 2 alin. (2) din C. proc. civ. potrivit cărora "dispoziţiile prezentului cod se aplică şi în alte materii, în măsura în care legile care le reglementează nu cuprind dispoziţii contrare."
Prin hotărârea recurată s-a reţinut că sunt aplicabile dispoziţiile art. 413 pct. 1 din C. proc. civ., întrucât dezlegarea cauzei, în care împotriva magistratului a fost exercitată acţiunea disciplinară pentru săvârşirea abaterii prevăzute de art. 271 lit. f) din Legea nr. 303/2022, depinde de soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2024, aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, care are ca obiect anularea Ordinului nr. 2 din 27.03.2023 şi a Ordinului nr. 3 din 29.03.2023, emise de procurorul general al Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel.
În esenţă, recurenta susţine că, în ipoteza în care dispoziţiile legii speciale reglementează cazurile în care intervine suspendarea procedurii disciplinare, suspendarea judecării acţiunii disciplinare poate fi dispusă numai în temeiul acestor dispoziţii, respectiv art. 49 alin. (12) raportat la art. 47 alin. (3) din Legea nr. 305/2022, normă cu caracter special în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi procurorilor, care înlătură aplicarea dispoziţiilor ar. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., în virtutea normei de trimitere de la art. 49 alin. (14) din acelaşi act normativ.
Astfel, Înalta Curte apreciază că recurenta susţine cu just temei faptul că, atunci când exercită prin secţiile sale rolul de instanţă disciplinară în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi procurorilor, Consiliul Superior al Magistraturii nu este o instanţă de judecată în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară. Sub acest aspect, atât în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, cât şi în practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, s-a reţinut că, atunci când îndeplineşte rolul de instanţă de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi procurorilor, Consiliul Superior al Magistraturii este o instanţă extrajudiciară, iar nu o instanţă judecătorească în sensul art. 126 alin. (1) din Constituţie coroborat cu art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2022 (Deciziile Curţii Constituţionale nr. 148/2003, nr. 391/2007, nr. 514/2007 şi nr. 788/2007; Deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători nr. 266/2017, pct. 66; nr. 271/2017, pct. 45; nr. 293/2017, pct. 19; nr. 5/2018, pct. 49 şi nr. 148/2018, pct. 19).
Astfel fiind, dispoziţiile C. proc. civ. nu sunt aplicabile în mod automat şi în integralitatea lor în procedura administrativ-jurisdicţională care se desfăşoară în faţa secţiilor în materie disciplinară ale Consiliului Superior al Magistraturii, ci, în temeiul art. 49 alin. (14) din Legea nr. 305/2022, vin în completarea dispoziţiilor din acest act normativ ce reglementează procedura de soluţionare a acţiunii disciplinare, numai "în măsura în care nu sunt incompatibile" cu această procedură.
Având în vedere specificul acţiunii disciplinare, dispoziţiile C. proc. civ. referitoare la suspendarea judecăţii nu sunt compatibile cu caracterul special, limitat, urgent al procedurii disciplinare dedus atât din reglementarea unor termene exigente, imperative în care trebuie finalizată procedura disciplinară, (cum sunt cele prevăzute de art. 45 alin. (3), art. 46 alin. (2) şi (3), art. 47 alin. (6), toate din Legea nr. 305/2022), cât şi din legiferarea expresă a unui termen scurt de prescripţie al răspunderii disciplinare a judecătorilor şi procurorilor cuprinsă în art. 53 alin. (2) din Legea nr. 305/2022, norme speciale în raport cu dispoziţiile C. proc. civ.
Procedura disciplinară în faţa secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii este prevăzută de art. 49 din actul normativ anterior menţionat, după cum mai sus s-a arătat.
Deşi art. 49 alin. (14) din Legea nr. 305/2022 prevede completarea procedurii disciplinare cu dispoziţiile C. proc. civ., aplicabilitatea legii generale este supusă însă limitelor decurgând din tipicitatea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant.
Din interpretarea acestei din urmă dispoziţii legale rezultă că situaţiile care nu sunt reglementate prin normele speciale aplicabile în această materie, se judecă prin aplicarea prevederilor C. proc. civ.. Numai o astfel de interpretare exclude posibilitatea ca, într-o cauză, să fie aplicabile concomitent două dispoziţii legale cu privire la aceeaşi materie.
Încheierea atacată este rezultatul unei interpretări contrare, deoarece suspendarea acţiunii disciplinare este expres şi limitativ prevăzută de legea specială, respectiv într-un singur caz, şi anume cel prevăzut de art. 47 alin. (3) din Legea nr. 305/2022, dispoziţii legale potrivit cărora "cercetarea disciplinară se suspendă atunci când împotriva judecătorului sau procurorului cercetat s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale pentru aceeaşi fapta", norme aplicabile şi procedurii disciplinare desfăşurată în faţa secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii pe temeiul art. 49 alin. (12) din acelaşi act normativ.
În consecinţă, contrar raţionamentului care a stat la baza pronunţării încheierii atacate, se reţine că dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. nu sunt incidente în cauza dedusă judecăţii, aceste prevederi legale nefiind compatibile cu specificul procedurii disciplinare desfăşurată în faţa secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii vizându-i pe judecători şi procurori.
Faţă de limitele conţinutului normativ al reglementărilor analizate, Înalta Curte relevă faptul că nu aceeaşi este situaţia în cazul procedurii desfăşurate în faţa instanţelor judecătoreşti având ca obiect recursul exercitat împotriva hotărârii secţiei corespunzătoare prin care s-a soluţionat acţiunea disciplinară.
Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursul declarat de Inspecţia Judiciară, va casa încheierea atacată şi va trimite cauza secţiei pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în vederea continuării judecării acţiunii disciplinare.
Având în vedere motivele pentru care a fost găsit întemeiat recursul, Înalta Curte nu va mai examina critica subsidiară invocată prin calea de atac analizată vizând temeinicia măsurii suspendării, un asemenea demers apărând ca inutil în raport de considerentele expuse cu privire la prima critică învederată de recurentă privind legalitatea încheierii supusă controlului judiciar în cauza de faţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Cu majoritate,
Admite recursul declarat de recurenta Inspecţia Judiciară împotriva încheierii din 31 ianuarie 2024 pronunţate de Consiliului Superior al Magistraturii - secţia pentru procurori în materie disciplinară, în dosarul nr. x/2023.
Casează încheierea recurată şi trimite cauza secţiei pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în vederea continuării judecării acţiunii disciplinare.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 10 iunie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ.
Cu opinie separată,
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta Inspecţia Judiciară împotriva încheierii din 31 ianuarie 2024 pronunţate de Consiliului Superior al Magistraturii - secţia pentru procurori în materie disciplinară, în dosarul nr. x/2023.
Motivarea opiniei separate, dosar nr. x/2024
Prin încheierea din 31 ianuarie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2023 de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori în materie disciplinară, s-a dispus în baza art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. suspendarea judecării cauzei privind acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva pârâtului A., prim-procuror militar al Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, cercetat disciplinar sub aspectul abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. f) din Legea nr. 303/2022 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor, până la soluţionarea în mod definitiv a cauzei care formează obiectul dosarului nr. x/2024 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
În dosarul de faţă, nr. x/2024, încheierea amintită este atacată cu recurs de partea recurentă Inspecţia Judiciară, care, invocând motivul de casare/nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pretinde în esenţă că (i) prevederile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. nu sunt compatibile cu procedura de soluţionare a acţiunii disciplinare desfăşurate în faţa secţiei corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, respectiv că (ii) nu sunt îndeplinite condiţiile de aplicare a normei procesual civile.
Preliminar, după cum s-a observat şi în decizia adoptată cu majoritate, motivul de casare/nelegalitate relevant prin prisma criticilor dezvoltate de partea recurentă Inspecţia Judiciară este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., anume "când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii". Spre a conchide astfel, constatăm că în discuţie nu sunt norme de drept substanţial, ci norme de drept procesual, respectiv măsura în care art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. este compatibil cu reglementarea Legii nr. 305/2022, iar în subsidiar dacă sunt îndeplinite condiţiile sale specifice de aplicare.
În acest context, reţinem că art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. prevede că "Instanţa poate suspenda judecata: 1. când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa ori inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi …", fiind consacrat, astfel, un caz de suspendare facultativă a judecăţii.
Astfel, suspendarea în discuţie implică, pe de o parte, întrunirea condiţiilor stabilite de norma legală, anume ca dezlegarea cauzei să depindă, în tot sau în parte, de existenţa sau inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi, iar, pe de altă parte, identificarea de către judecător a oportunităţii dispunerii unei astfel de măsuri de temporizare a procesului.
În acest din urmă sens, subliniem că formularea art. 413 alin. (1) C. proc. civ. nu are caracter imperativ sub aspectul dispunerii suspendării judecăţii, ci textul debutează cu o conferire, în beneficiul instanţei, a atribuţiei de a aprecia motivat asupra necesităţii suspendării amintite.
În continuare, arătăm că art. 49 alin. (14) din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii prevede că "Dispoziţiile din prezenta lege ce reglementează procedura de soluţionare a acţiunii disciplinare se completează cu dispoziţiile Legii nr. 134/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în măsura în care nu sunt incompatibile cu aceasta.".
Aşadar, nu este pertinentă critica recurentei Inspecţia Judiciară potrivit căreia Consiliul Superior al Magistraturii nu este o instanţă judecătorească, ci o instanţă extrajudiciară, pentru a exclude ab initio aplicarea anumitor dispoziţii ale C. proc. civ., deoarece temeiul explicit al incidenţei acestui act normativ ca drept comun în materie procesuală civilă se regăseşte în art. 49 alin. (14) din Legea nr. 305/2022. Pentru a fi însă înlăturată aplicarea C. proc. civ. este necesar să se demonstreze că norma ce ar fi relevantă din conţinutul său este incompatibilă cu Legea nr. 305/2022.
Într-adevăr, art. 49 alin. (12) din Legea nr. 305/2022 prevede că "Dispoziţiile art. 47 alin. (3) şi (4) se aplică în mod corespunzător. Suspendarea se dispune, prin încheiere, de secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii.", iar potrivit art. 47 din acelaşi act normativ "(3) Cercetarea disciplinară prealabilă se suspendă atunci când împotriva judecătorului sau procurorului cercetat s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale pentru aceeaşi faptă. (4) Organul de urmărire penală este obligat să comunice Consiliului Superior al Magistraturii şi Inspecţiei Judiciare, într-un termen rezonabil, actul prin care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale.".
Astfel, Legea nr. 305/2022 reglementează ca fiind un caz de suspendare a judecăţii în faţa secţiei corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii ipoteza în care a intervenit, împotriva judecătorului sau procurorului judecat, punerea în mişcare a acţiunii penale pentru aceeaşi faptă, suspendarea dispunându-se prin încheiere.
Observăm că norma legală în discuţie instituie un caz de suspendare obligatorie a judecăţii pentru ipoteza amintită.
În schimb, C. proc. civ. prevede la art. 413 alin. (1) pct. 2 că "Instanţa poate suspenda judecata: ... când s-a început urmărirea penală pentru o infracţiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea, dacă legea nu prevede altfel", anume un caz de suspendare facultativă.
Aşadar, dacă prin norma procesuală civilă se prevede un caz de suspendare facultativă a judecăţii în ipoteza în care în discuţie este un proces penal, Legea nr. 305/2022 instituie un caz de suspendare obligatorie pentru situaţia judecătorului sau procurorului judecat disciplinar cu privire la care a fost pusă în mişcare acţiunea penală pentru aceeaşi faptă.
Altfel spus, cele două cazuri de suspendare, ce prezintă elemente de similaritate sub aspectul premiselor dispunerii, nu intervin în acelaşi mod, câtă vreme art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. se referă la un caz de suspendare facultativă a judecăţii, iar art. 49 alin. (12) raportat la art. 47 alin. (3) şi alin. (4) instituie o cauză de suspendare obligatorie.
În aceste condiţii, conchidem că art. 49 alin. (12) amintit reprezintă o normă derogatorie de la reglementarea C. proc. civ. sub aspectul modificării naturii juridice a suspendării judecăţii atunci când în discuţie este un proces penal, fără însă a reieşi că legiuitorul ar fi intenţionat să reglementeze ca ipoteză exclusivă în care se poate dispune suspendarea judecăţii în materie disciplinară situaţia în care împotriva judecătorului sau procurorului judecat s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale pentru aceeaşi faptă.
Nu constituie un argument valid pentru a combate aplicarea dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. reglementarea de la art. 53 alin. (2) din Legea nr. 305/2022 privind existenţa unui termen de prescripţie a răspunderii disciplinare de 4 ani, la care mai poate fi adăugat 1 an în situaţia suspendării judecăţii acţiunii disciplinare.
În acest sens, subliniem că art. 413 prevede că "(2) Suspendarea va dura până când hotărârea pronunţată în cauza care a provocat suspendarea a devenit definitivă. (3) Cu toate acestea, instanţa poate reveni motivat asupra suspendării, dacă se constată că partea care a cerut-o nu are un comportament diligent în cadrul procesului care a determinat suspendarea, tergiversând soluţionarea acestuia, ori dacă urmărirea penală care a determinat suspendarea durează mai mult de un an de la data la care a intervenit suspendarea, fără a se dispune o soluţie în acea cauză.".
Astfel, deşi ca regulă generală suspendarea durează până la rămânerea definitivă a hotărârii pronunţate în cauza care a atras suspendarea, totuşi se poate reveni motivat asupra suspendării dacă se constată că partea care a cerut-o nu are un comportament diligent în cadrul procesului care a determinat suspendarea, tergiversând soluţionarea acestuia.
În mod corespunzător, există un remediu concret pentru ipoteza în care, prin intermediul prelungirii artificiale a suspendării judecătorul sau procurorul respectiv ar urmări împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii disciplinare, anume remediul revenirii secţiei corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii asupra suspendării judecăţii în cauza disciplinară atunci când magistratul vizat nu are un comportament diligent în cadrul procesului care a determinat suspendarea, tergiversând soluţionarea acestuia.
În consecinţă, Consiliul Superior al Magistraturii păstrează instrumente procesuale pentru a nu se ajunge în mod artificial la împlinirea termenului de prescripţie în discuţie, inclusiv în situaţia în care ar fi recurs la măsura suspendării în condiţiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
În sfârşit, C. proc. civ. are în vedere necesitatea respectării în soluţionarea oricărui proces a unui termen rezonabil, reflectat prin art. 6 în forma termenului optim şi previzibil, pentru desfăşurarea cu celeritate a judecăţii, astfel că nu s-ar putea identifica existenţa unui argument de incompatibilitate a reglementărilor sub motiv că acţiunea disciplinară se supune unor termene riguroase pentru ca situaţia magistratului să fie lămurită.
În plus, acelaşi efect al întârzierii soluţionării definitive a acţiunii disciplinare se regăseşte şi în cazul suspendării obligatorii prevăzute de art. 49 alin. (12) din Legea nr. 305/2022, ceea ce denotă că legiuitorul este totuşi favorabil dispunerii suspendării acţiunii disciplinare atunci când aceasta este necesară.
De altfel, cum nu se poate pleca de premisa că aplicarea unei sancţiuni disciplinare constituie un scop în sine, câtă vreme finalizarea procedurii nu intră sub ameninţarea împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii disciplinare esenţial este ca toate împrejurările importante judecării acţiunii disciplinare să fie lămurite la momentul soluţionării sale, ceea ce poate implica necesitatea intervenirii unei suspendări a judecăţii respective atunci când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa ori inexistenţa unui drept care face obiectul unui alt proces.
Or, cauza de faţă reprezintă tocmai o astfel de ipoteză în care poate fi dispusă suspendarea judecăţii în condiţiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
În concret, acţiunea disciplinară exercitată cu privire la intimatul - procuror A. are în vedere abaterea disciplinară prevăzută de art. 271 lit. f) din Legea nr. 303/2022 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor, text care sancţionează "nerespectarea de către procuror a dispoziţiilor procurorului ierarhic superior, date în scris şi în conformitate cu legea", imputându-i-se în esenţă o pretinsă nesocotire a ordinelor nr. 2/27.03.2023 şi nr. 3/29.03.2023 emise de procurorul general militar al Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel.
Ordinele nr. 2/27.03.2023 şi nr. 3/29.03.2023 au fost atacate în anulare de intimatul A. în dosarul nr. x/2024, aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Aşadar, între cele două cauze amintite există o legătură incontestabilă, soluţionarea acţiunii disciplinare ce formează obiectul dosarului nr. x/2023 fiind strâns legată de judecarea dosarului nr. x/2024, deoarece eventuala anulare a ordinelor nr. 2/27.03.2023 şi nr. 3/29.03.2023 poate influenţa rezultatul acţiunii disciplinare.
Se constată astfel că suspendarea judecăţii de către Consiliul Superior al Magistraturii a fost dispusă prin raportare la existenţa unei cauze aflate pe rolul unei instanţe judecătoreşti, de a cărei dezlegare depinde soluţia în litigiul pendinte, astfel că nu se poate reţine că nu ar fi îndeplinite condiţiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
În aceste condiţii, câtă vreme acest caz este lăsat la aprecierea judecătorului cauzei, iar oportunitatea dispunerii măsurii nu este condiţionată de acordul vreuneia dintre părţi, este nerelevantă susţinerea recurentei Inspecţia Judiciară cum că nu s-ar fi impus suspendarea facultativă în cauză.
De altfel, prin încheierea recurată s-a motivat că există legătură directă, ce poate avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează a fi dată în prezenta cauză, având ca obiect acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva pârâtului A., prim-procuror militar adjunct al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti.
Cât despre aspectele învederate de partea recurentă în sensul că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, iar procurorul intimat avea obligaţia de a fi respectat caracterul executoriu al actelor administrative emise de procurorul ierarhic superior, pentru a nu interveni încălcarea securităţii circuitului civil, toate acestea constituie apărări în legătură cu fondul raportului litigios, iar nu unele a căror dezlegare să se regăsească într-o decizie prin care se verifică legalitatea unei soluţii de suspendare facultativă a judecăţii, anume anterior pronunţării instanţei competente asupra acţiunii disciplinare.
Faţă de cele arătate în precedent, nefiind identificate motive de reformare în sensul criticilor invocate de recurentă, concluzia la care s-a ajuns prin opinia separată este că recursul declarat de recurenta Inspecţia Judiciară trebuia respins ca nefondat.