Şedinţa publică din data de 19 februarie 2024
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
Acţiunea disciplinară
Prin acţiunea disciplinară înregistrată pe rolul secţiei pentru procurori în materie disciplinară sub nr. x/2019, Inspecţia Judiciară a solicitat aplicarea uneia dintre sancţiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pârâtului A., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Slobozia, cercetat sub aspectul săvârşirii abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a), n) şi t) teza I din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Hotărârea secţiei pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii
Prin Hotărârea nr. 1P din 8 martie 2023, Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori în materie disciplinară a admis acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva pârâtului A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia şi, în baza art. 100 lit. e) din Legea nr. 303/2004, a aplicat domnului procuror sancţiunea disciplinară constând în "excluderea din magistratură" pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a), n) şi t) teza I din acelaşi act normativ.
În motivare acestei soluţii, cu referire la situaţia de fapt, s-a reţinut că la 3 iulie 2018 domnul procuror a fost oprit de doi agenţi de poliţie rutieră, pentru că ar fi circulat cu o viteză mai mare decât cea legală, ocazie cu care i-au fost cerute documentele sale şi ale autoturismului.
Domnul procuror a refuzat să prezinte actele solicitate, declinându-şi identitatea prin prezentarea legitimaţiei de procuror, a reproşat agenţilor că l-au oprit abuziv şi că este în timpul serviciului. Cu aceeaşi ocazie, i-a insultat şi i-a ameninţat pe agenţii de poliţie rutieră, i-a filmat cu telefonul, a sunat diverse persoane care să intervină să nu fie sancţionat contravenţional.
La aceeaşi dată, atât domnul procuror A., cât şi agenţii de poliţie s-au adresat organelor judiciare cu acuzaţii reciproce, procurorul apreciind că a fost sancţionat contravenţional în mod abuziv de către agenţii de poliţie rutieră şi lipsit de libertate pe perioada procedurilor de verificare şi întocmire a înscrisurilor de aplicare a sancţiunii contravenţionale, iar poliţiştii s-au considerat ameninţaţi de către domnul procuror.
Ulterior, aspectele sesizate au format obiectul dosarului penal nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, care a fost declinat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, unde este înregistrat sub nr. x/2018.
Aflând despre plângerea penală pe care agenţii de poliţie B. şi C. o făcuseră împotriva sa în legătură cu incidentul arătat şi apreciind nereale aceste acuzaţii, la data de 29 octombrie 2018, pârâtul procuror A. a formulat o altă plângere penală împotriva poliţiştilor, reclamând comiterea de către aceştia a infracţiunii de inducere în eroare a organelor judiciare.
După formularea plângerii penale, pârâtul, în calitate de procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, a emis Ordonanţa nr. 4174/II/6/2018 din 2 noiembrie 2018, prin care a aplicat celor doi lucrători de poliţie din cadrul Serviciului Rutier al IPJ Ialomiţa câte o amendă judiciară în cuantum de 5.000 RON (maximul legal), pentru săvârşirea abaterii judiciare prevăzută de art. 283 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., pentru că l-ar fi oprit în trafic, în timp ce se deplasa pe DN2A, dinspre Bucureşti spre Slobozia şi l-au sancţionat contravenţional pentru depăşirea limitei de viteză şi inspecţia tehnică periodică expirată, reţinându-i certificatul şi plăcuţele de înmatriculare, cu eliberarea unei dovezi fără drept de circulaţie, ceea ce l-a împiedicat să-şi mai continue drumul şi să soluţioneze dosarul nr. x/2017, pe care îl avea în lucru.
La data de 22 noiembrie 2018, prin Ordonanţa nr. 4174/II/6/2018, emisă de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, a fost infirmată ordonanţa emisă anterior de domnul procuror, potrivit prevederilor art. 304 alin. (2) C. proc. pen., reţinându-se netemeinicia vădită a aspectelor expuse, din perspectiva respectării principiilor şi dispoziţiilor procesual penale.
În ceea ce priveşte abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, au fost avute în vedere dispoziţiile art. 4 alin. (1) şi art. 90 din aceeaşi lege, art. 17 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, art. 104 din Legea nr. 161/2003 şi Declaraţia privind etica judiciară de la Londra (2010), în raport de care secţia a reţinut că manifestările pârâtului procuror A. din 3 iulie 2018, faţă de lucrătorii de poliţie aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, constituie elementul material al acestei abateri.
Astfel, pârâtul procuror A. fiind oprit în trafic de un echipaj al politiei rutiere, format din agenţii de poliţie B. şi C., pentru că a depăşit viteza maximă admisă în localitate, a refuzat, iniţial, să se legitimeze, acuzându-i pe aceştia de comiterea unui abuz. După ce i s-a adus la cunoştinţă faptul că autoturismul cu care se deplasa nu are inspecţia tehnică periodică valabilă, pârâtul procuror i-a jignit pe poliţişti (le-a adresat invective de genul "nesimţiţi"), i-a ameninţat că se va sesiza din oficiu împotriva lor, că le va întocmi dosar penal şi că îi va amenda. Totodată, pârâtul procuror a iniţiat filmarea cu telefonul său mobil a celor doi lucrători de poliţie care îşi exercitau atribuţiile de serviciu, încercând, astfel, să-i timoreze în luarea măsurilor legale care se impuneau pentru contravenţiile constatate în sarcina sa.
Din probele administrate, s-a reţinut conduita reprobabilă a domnului procuror; martorii ascultaţi atât în cursul cercetării disciplinare cât şi în faţa secţiei au confirmat cele reţinute în rezoluţia de exercitare a acţiunii disciplinare.
Îndeplinirea atribuţiilor de serviciu a celor doi agenţi de poliţie a determinat, potrivit declaraţiilor lucrătorului de poliţie B., adoptarea de către pârât a unei atitudini recalcitrante în cursul căreia a proferat ameninţări explicite la adresa celor doi agenţi de poliţie.
Secţia a reţinut relevante declaraţiile unuia dintre lucrătorii de poliţie, în sensul că în luna iulie 2018 a fost sunat de procurorul A., care i-a adus la cunoştinţă că a fost oprit în trafic de doi colegi de-ai martorului şi că, din acel moment, îşi va schimba atitudinea faţă de el, în sensul că îl va amenda, fără să îi precizeze motivul.
Martorul a realizat că pârâtul era supărat că a fost oprit în trafic, percepând atitudinea adoptată de procuror ca fiind ameninţătoare, fapt ce l-a determinat, ulterior, să solicite atât prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, D., cât superiorilor săi, să nu mai fie repartizat în supravegherea pârâtului procuror A., de teama de a nu fi sancţionat.
S-a menţionat poziţia adoptată de pârâtul procuror A., atât în faţa inspectorilor judiciari, cât şi a secţiei, de nerecunoaştere a faptelor imputate sau de minimalizare a acestora.
De asemenea, în cazul acestei abateri disciplinare se pune în discuţie existenţa unor limite ale răspunderii disciplinare impuse de necesitatea respectării dreptului magistratului la libertatea de exprimare, consacrat de art. 30 din Constituţia României, precum şi prin dispoziţiile art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Astfel, în privinţa libertăţii de exprimare, aprecierea se realizează prin raportare la obligaţia de rezervă impusă magistraţilor, ce presupune moderaţie şi reţinere în prezentarea opiniilor şi exprimă o sinteză a principiilor generale ale deontologiei profesiei (independenţă, imparţialitate, integritate).
Sub aspectul laturii subiective, în cazul abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, vinovăţia magistratului se raportează atât la standardele de conduită impuse de dispoziţiile legale şi regulamentare indicate mai sus, cât şi la cerinţele societăţii, concretizate în respectarea unor valori morale unanim acceptate.
Astfel, din probele administrate în cauză s-a constatat că pârâtul procuror A. a săvârşit abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. a) cu intenţie directă. Urmarea faptei săvârşite de pârât este gravă şi se raportează la atingerea adusă onoarei, demnităţii şi prestigiului funcţiei de magistrat, ceea ce conduce la diminuarea încrederii şi a respectului opiniei publice faţă de această funcţie, cu consecinţa afectării imaginii justiţiei, ca sistem şi serviciu în apărarea ordinii de drept.
Astfel, secţia a reţinut că probatoriul administrat a relevat că între urmarea specifică şi acţiunile ce constituie elementul material al abaterii disciplinare există legătură de cauzalitate, fiind îndeplinite toate condiţiile generale ale răspunderii disciplinare.
În consecinţă, secţia a constatat că faptele pârâtului procuror A., constând în conduita adoptată de către acesta, în ziua de 3 iulie 2018, reprezintă un comportament incompatibil cu statutul de magistrat, întrunind elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004.
În ceea ce priveşte abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. n) din Legea nr. 303/2004, secţia a avut în vedere şi dispoziţiile art. 90 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, art. 11 alin. (3) din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, precum şi punctul 2.1. din Declaraţia privind etica judiciară de la Londra din 2010.
Din probatoriul administrat, secţia a reţinut că, în timpul în care a aşteptat întocmirea procesului-verbal de contravenţie, domnul procuror a sunat mai multe persoane, cu scopul ca acestea să intervină pentru a nu fi sancţionat.
Una dintre persoanele apelate a fost doamna E., prim-procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa, căreia i-a spus "sunt aici oprit, vorbiţi dumneavoastră".
De asemenea, l-a sunat în mai multe rânduri pe domnul D., prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, şi în prima discuţie i-a spus că i se vor reţine plăcuţele de înmatriculare "şi trebuie să facem ceva", iar ulterior i-a mai spus că este indignat pentru că nu este normal ca un procuror să fie oprit pentru control pe raza de competenţă a parchetului şi că procedura de sancţionare a durat mai mult de o oră, fiind tratat cu lipsă de respect.
O altă persoană pe care a sunat-o domnul procuror a fost agentul-şef principal de poliţie F., din cadrul IPJ Ialomiţa - Serviciul Poliţiei Rutiere. Percepţia agentului de poliţie F., cu privire la motivul pentru care a fost sunat de procurorul A. în ziua de 3 iulie 2018, a fost că acesta considera că este superiorul celor doi poliţişti care l-au oprit şi că ar putea să-i determine să nu îl sancţioneze.
În context, s-a menţionat că, urmare a discuţiilor purtate de către pârât cu prim-procurorul D., acesta a fost transportat la Slobozia de şeful Postului de Poliţie Ciochina, agent-şef principal de poliţie G..
În consecinţă, secţia a apreciat că faptele pârâtului procuror A. de a folosi funcţia deţinută, de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, pentru a obţine un tratament favorabil din partea celor doi agenţi de poliţie care l-au sancţionat contravenţional la data de 3 iulie 2018, precum şi intervenţiile repetate adresate agentului de poliţie F. şi procurorilor E. şi D., cu scopul ca aceştia sa intervină pentru a-i determina pe cei doi agenţi de poliţie să nu îl sancţioneze, se circumscriu laturii obiective a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. n) din Legea nr. 303/2004.
Pârâtul a urmărit prin atitudinea manifestată să obţină un tratament favorabil, preferenţial din partea autorităţilor, în afara cadrului legal, menţionarea calităţii de procuror fiind făcută în acest scop.
De altfel, din declaraţia pârâtului procuror A. a rezultat că acesta are o percepţie greşită cu privire la drepturile conferite de statutul de procuror, afirmând că este anormal ca un procuror să fie sancţionat de poliţişti în raza de competenţă a parchetului în cadrul căruia îşi desfăşoară activitatea.
Sub aspectul laturii subiective, vinovăţia pârâtului procuror A. în săvârşirea acestei fapte, sub forma intenţiei directe, rezultă din conduita pe care acesta a înţeles să o adopte, acceptând producerea consecinţelor faptelor sale.
Urmarea imediată a comportamentului reprobabil adoptat de pârât a avut consecinţe negative atât asupra onoarei sale ca procuror, cât şi a prestigiului Ministerului Public, putând contribui la scăderea aprecierii publice pozitive asupra sistemului judiciar din care face parte, afectând, astfel, imaginea justiţiei, ca sistem şi serviciu public.
S-a apreciat dovedită legătura de cauzalitate dintre faptele pârâtului procuror A. şi urmarea menţionată, atât de probatoriul administrat în cauză, cât şi de mediatizarea acestora.
Faţă de cele expuse, secţia a constatat că faptele pârâtului procuror A. de a folosi funcţia deţinută pentru a obţine un tratament favorabil din partea celor doi agenţi de poliţie care l-au sancţionat contravenţional la data de 3 iulie 2018, precum şi intervenţiile adresate agentului de poliţie F. şi procurorilor E. şi D. cu scopul ca aceştia sa intervină pentru a-i determina pe cei doi agenţi de poliţie să nu îl sancţioneze, întrunesc elementele constitutive ale abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. n) din Legea nr. 303/2004.
În ceea ce priveşte abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) teza I din Legea nr. 303/2004, secţia a avut în vedere art. 991, art. 98 alin. (1) şi art. 4 din lege, precum şi Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor aprobat prin Hotărârea nr. 328 din 24 august 2005 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial nr. 815 din 8 septembrie 2005, dispoziţiile legale pe care le-a raportat la situaţia de fapt, cum a fost prezentată anterior.
Astfel, s-a reţinut că demersul pârâtului procuror A., concretizat în Ordonanţa emisă la un interval de 3 luni după incidentul din 3 iulie 2018 a fost determinat de intenţia acestuia de a se răzbuna pe cei doi agenţi de poliţie care au acţionat, pe tot parcursul incidentului, în limitele atribuţiilor de serviciu, dar şi ca urmare a atitudinii adoptate de persoanele vătămate de a promova plângere penală împotriva inculpatului pentru comiterea infracţiunii de ultraj, deşi ordonanţa a fost dată în baza dispoziţiilor art. 283 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., care nu pot constitui temei al amenzii judiciare aplicate celor două persoane vătămate, domnul procuror creând în acest fel, în mod artificial, un cadru procesual într-un dosar penal care nu avea nicio legătură cu lucrătorii de poliţie respectivi, în vederea tranşării unei probleme de ordin personal.
Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei a rezultat că, sub aspect obiectiv, faptele reţinute au natura unor acte de justiţie înfăptuite cu înfrângerea unei valori sociale, reprezentate de relaţiile sociale referitoare la realizarea activităţii de justiţie, atât în sensul larg, cât şi în sensul restrâns al acestei noţiuni, care presupun pe lângă organizarea şi funcţionarea adecvată a organelor judiciare şi înfăptuirea corectă a actului de justiţie, pe planul raportului juridic de muncă aceste relaţii se transpun în obligaţii şi îndatoriri profesionale ale magistraţilor, stabilite prin legi şi regulamente.
În ceea ce priveşte latura subiectivă a acestei abateri, secţia a constatat că pârâtul a început demersurile în vederea amendării poliţiştilor după ce a aflat că Inspecţia Judiciară efectuează verificări, adică la aproximativ la 4 luni după ce aceştia l-au sancţionat contravenţional.
Mai mult decât atât, din perspectiva laturii subiective prezintă relevanţă şi modul în care este redactată ordonanţa prin care au fost amendaţi poliţiştii, în sensul că se fac aprecieri cu privire la legalitatea măsurii dispuse de aceştia împotriva procurorului şi, totodată, aceştia sunt acuzaţi de fapte grave, care, în final ar fi avut ca urmare împiedicarea procurorului de a soluţiona un dosar.
Au fost avut în vedere şi considerentele sentinţei penale nr. 201/F din data de 12 octombrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, prin care s-a dispus în temeiul art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen. raportat la art. 17 alin. (2) şi la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., achitarea inculpatului A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen.
La individualizarea sancţiunii, au fost avute în vedere valoarea socială lezată, respectiv relaţiile sociale referitoare la realizarea activităţii de justiţie, precum şi atitudinea adoptată de către pârâtul procuror, după declanşarea cercetării disciplinare şi sesizarea secţiei pentru procurori în materie disciplinară, ce dovedeşte că acesta nu a înţeles caracterul grav al faptelor sale şi nici care este conduita pe care trebuia s-o adopte în calitate de magistrat, fiind relevante memoriile formulate de acesta către diverse instituţii.
Secţia a apreciat că maniera în care a procedat pârâtul procuror este una reprobabilă şi incompatibilă cu funcţia deţinută, întrucât acesta, pe lângă faptul că a încălcat şi a nesocotit o serie de obligaţii legale şi deontologice impuse de statutul şi demnitatea funcţiei de magistrat, a şi încercat să minimalizeze cele imputate, ba mai mult, a acreditat idea că, prin acţiunile lucrătorilor de poliţie, de a sesiza cele ce preced, s-a produs o campanie de denigrare la adresa sa, creându-i-se astfel un prejudiciu de imagine.
Având în vedere cele arătate, secţia a constatat că pârâtul nu mai corespunde exigenţelor impuse de exercitarea corespunzătoare a funcţiei de procuror, iar pentru a preveni posibilitatea comiterii unor noi abateri similare, se justifică aplicarea faţă de acesta a celei mai grave sancţiuni disciplinare şi anume "excluderea din magistratură" pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. art. 99 lit. a), n) şi t) teza I din acelaşi act normativ.
Hotărârea de suspendare din funcţie
Prin Hotărârea nr. 180 din 8 martie 2023, Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori a dispus suspendarea din funcţie a domnului A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, începând cu data de 9 martie 2023, în temeiul art. 62 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 303/2004.
În motivare, a reţinut că în cauză se aplică prevederile Legii nr. 303/2004, având în vedere că acţiunea disciplinară a fost declanşată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 303/2022, cu respectarea art. 6 alin. (2) din C. civ. şi a art. 284 alin. (2) Legii nr. 303/2022.
Secţia pentru procurori a examinat necesitatea şi proporţionalitatea măsurii suspendării din funcţie, cu referire la Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului pronunţată la 20 octombrie 2020 în cauza Camelia Bogdan împotriva României.
A reţinut că procurorul A., fiind oprit în trafic de 2 lucrători de poliţie, s-a prevalat de calitatea de magistrat şi i-a ameninţat pe aceştia cu scopul de a-i împiedica să ia masurile legale ce se impuneau, a prezentat legitimaţia de serviciu şi le-a imputat că îl împiedică să ajungă la locul de muncă, i-a ameninţat că se va sesiza din oficiu şi le va întocmi dosar penal pentru infracţiunea de abuz în serviciu şi le-a adresat cuvinte şi expresii jignitoare.
De asemenea, procurorul A. s-a folosit de funcţia deţinută pentru a obţine un tratament favorabil din partea celor doi agenţi de poliţie care l-au sancţionat contravenţional, a intervenit la un agent de poliţie şi la procurori cu funcţii de conducere cu scopul ca aceştia sa îi determine pe cei doi agenţi de poliţie să nu îl sancţioneze.
Ulterior acestor fapte, procurorul A. a emis o ordonanţă prin care a dispus amendarea celor doi lucrători de poliţie pentru fapte care nu aveau legătură cu vreo cauză penală aflată în instrumentarea sa.
În contextul situaţiei de fapt expuse anterior şi faţă de gravitatea deosebită a abaterilor reţinute, secţia pentru procurori a apreciat că măsura suspendării din funcţie a pârâtului A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, este necesară şi proporţională.
Recursul exercitat împotriva hotărârii instanţei disciplinare
Împotriva hotărârii de sancţionare disciplinară, domnul procuror A. a formulat recurs, calea de atac fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
În motivarea recursului, domnul procuror a susţinut că hotărârea atacată este nelegală atât sub aspectul nerespectării procedurii de cercetare disciplinară, cât şi cu privire la temeiurile legale pe care s-a fundamentat sancţiunea, solicitând anularea hotărârii, repunerea în funcţie şi plata drepturilor salariale cuvenite.
Ca o primă chestiune, domnul procuror a arătat că hotărârea a fost pronunţată în baza unor norme legale inexistente, susţinând aplicabilitatea Legii nr. 303/2022 şi faptul că sancţiunea excluderii nu se mai regăseşte în legea specială.
Sub acest aspect, s-a precizat că întreaga motivare a sancţiunii disciplinare s-a făcut prin raportare la dispoziţiile legii abrogate, respectiv art. 100 lit. e) din Legea nr. 303/2004 cu referire la art. 99 lit. a), n) şi t) teza I din acelaşi act normativ.
A apreciat recurentul că secţia de procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii nu avea competenţa funcţională de a dispune, raportat la noua lege de organizare şi funcţionare, ce cuprinde norme de procedură de imediată aplicare.
Un alt motiv de nelegalitate al hotărârii a avut în vedere nesocotirea termenului de prescripţie a exercitării acţiunii disciplinare, prevăzut de art. 47 alin. (7) din Legea nr. 305/2022, acţiunea putând fi exercitată doar în termen de 30 de zile de la finalizarea cercetărilor, dar nu mai târziu de 2 ani, iar în ceea ce priveşte prescripţia răspunderii disciplinare au fost invocate dispoziţiile art. 52 din Legea nr. 305/2022.
S-a invocat nelegalitatea hotărârii şi sub aspectul încălcării prevederilor art. 197 alin. (1) lit. g) teza finală din aceeaşi lege, sancţiunea nefiind proporţională cu gravitatea faptei şi urmările acesteia.
Recurentul a criticat şi suspendarea din funcţie, apreciind că este relevantă soluţia pronunţată în dosarul penal în care a fost achitat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de care instanţa disciplinară nu a ţinut cont.
De asemenea, a fost criticată modalitatea în care a fost întocmită procedura de cercetare disciplinară, domnul procuror arătând că nu a fost informat cu privire la acuzaţiile ce formau obiectul cercetărilor.
În acest sens, susţine că nu a semnat procesul-verbal de informare sau de constatare a refuzului de a fi ascultat, pentru că a prezentat acte medicale care au justificat împrejurări obiective.
De asemenea, a arătat că nu i-a fost comunicată rezoluţia începerii cercetării disciplinare, conform art. 45 alin. (5) din legea incidentă în cauză, iar inspectorul-şef nu a pus în discuţie toate cererile şi excepţiile care, în opinia recurentului, făceau de prisos exercitarea acţiunii disciplinare.
Hotărârea este nelegală, întrucât nu sunt expres prevăzute nici calea de atac şi nici termenul în care se poate exercita.
Recurentul a menţionat dispoziţiile art. 40, 44, 45, 47, 48, 49, 50, 51, 52 şi 53 din Legea nr. 303/2022, art. 3, 197, 198, 200, 201 şi 202 din Legea nr. 305/2022, art. 100 din Legea nr. 303/2004, art. 51 şi 52 din Legea nr. 317/2004, precum şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 651/2018.
A fost indicată şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Deciziile nr. 281/2013, nr. 401/2013 şi nr. 4/2013.
Contestaţia împotriva hotărârii de suspendare
Atât prin memoriul de recurs depus la 12 martie 2023, cât şi prin cel depus la 18 aprilie 2023, domnul procuror a formulat şi contestaţie împotriva hotărârii de suspendare din funcţie.
În motivare, a arătat că această hotărâre este nelegală, fiind pronunţată în baza unor norme legale inexistente în legislaţia actuală, atât sub aspectul competenţei, cât şi cu privire la temeiul legal în baza căruia s-a fundamentat soluţia.
Apărările formulate de părţi
Inspecţia Judiciară a depus întâmpinare, prin care a combătut criticile formulate în cuprinsul memoriului de recurs şi a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Consiliul Superior al Magistraturii a depus întâmpinare, prin care a solicitat rectificarea citativului, în sensul scoaterii sale din cauză întrucât nu are calitate procesuală pasivă.
Hotărârea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal de declinare
Prin Decizia nr. 3727 din 4 iulie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale procesuale şi a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva Hotărârii 1P din 8 martie 2023 a secţiei pentru procurori în materie disciplinară în favoarea Completelor de 5 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Instanţa a avut în vedere dispoziţiile art. 51 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 317/2004, potrivit cărora competenţa materială procesuală de soluţionare a cauzei revine Completului de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Cauza a fost înregistrată la Completul de 5 Judecători C1 în materie civilă pe anul 2023.
La termenul de judecată din 5 februarie 2024, instanţa a dispus rectificarea citativului, în sensul soluţionării recursului declarat împotriva Hotărârii 1P/8 martie 2023 în contradictoriu cu Inspecţia Judiciară, în calitate de intimat, urmând a menţine pentru contestaţia la măsura suspendării din funcţie, în aceeaşi calitate procesuală, Consiliul Superior al Magistraturii.
De asemenea, din oficiu, Înalta Curte a invocat şi a pus în discuţia părţilor excepţia necompetenţei materiale în ceea ce priveşte soluţionarea contestaţiei la măsura suspendării din funcţie,
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
În acord cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 381/2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 634 din 20 iulie 2018, recursul reglementat de art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii constituie o veritabilă cale devolutivă de atac împotriva hotărârilor secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii, pronunţate în materie disciplinară, cale de atac ce va fi soluţionată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin luarea în considerare a aspectelor invocate de recurentă şi prin verificarea atât a legalităţii procedurii, cât şi a temeiniciei hotărârii instanţei disciplinare.
Asupra legii aplicabile în cauză
Prin memoriul de recurs, domnul procuror a susţinut că hotărârea este nelegală, fiind pronunţată în baza unor norme legale abrogate, întrucât cauzei îi sunt aplicabile prevederile legii noi, respectiv ale Legii nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.
Aceste susţineri sunt nefondate.
Din actele cauzei rezultă că atât acţiunea disciplinară exercitată de Inspecţia Judiciară împotriva domnului procuror, cât şi hotărârea secţiei pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, prin care a fost pronunţată sancţiunea excluderii din magistratură, au fost întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi pe dispoziţiile Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
În conformitate cu dispoziţiile de la Titlul VI - Dispoziţii finale şi tranzitorii - art. 284 alin. (2) - din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, act normativ care a intrat în vigoare la 16 decembrie 2022, "Prevederile prezentei legi nu se aplică procedurilor de evaluare ori de ocupare a posturilor (…) şi nici altor proceduri în curs de desfăşurare la data intrării sale în vigoare."
De asemenea, în ceea ce priveşte aplicarea în timp a legii civile noi, se reţine că, potrivit ale 6 alin. (5) din C. civ., dispoziţiile legii noi se aplică faptelor şi actelor juridice săvârşite după intrarea sa în vigoare, această reglementare având valoare generală de drept tranzitoriu, pentru orice succesiune temporală a legilor care ar putea fi aplicate unei anumite situaţii juridice (legea veche, respectiv legea nouă), în măsura în care acestea nu conţin dispoziţii exprese privind succesiunea în timp.
În acest sens este şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, Decizia nr. 351 din 22 noiembrie 2021.
Pornind de la aceste dispoziţii legale, Înalta Curte reţine că, în raport cu intervalul de timp în care au fost săvârşite faptelor imputate magistratului cercetat disciplinar (3 iulie 2018 - 2 noiembrie 2018) şi cu împrejurarea că sesizarea Inspecţiei Judiciare, verificările prealabile, cercetarea disciplinară a recurentului şi exercitarea acţiunii disciplinare s-au realizat sub imperiul Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, act normativ care a fost în vigoare de la 27 septembrie 2004 până la 15 decembrie 2022, şi al Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, acestea au fost în mod corect determinate ca fiind aplicabile cauzei, critica invocată de recurent fiind nefondată.
Asupra recursului declarat de recurentul A. împotriva Hotărârii nr. 1P din 8 martie 2023 pronunţate de secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii
Criticile referitoare la efectuarea cercetării disciplinare
Prin memoriul de recurs, domnul procuror a susţinut că cercetarea disciplinară a fost efectuată cu încălcarea dispoziţiilor legale, pentru că nu a fost informat cu privire la acuzaţiile ce i-au fost aduse, nu a semnat procesul-verbal de informare, la dosar existând actele sale medicale justificative, nu i s-a comunicat rezoluţia de începere a cercetării disciplinare, iar inspectorul-şef nu a pus în discuţie toate cererile şi excepţiile pe care le-a invocat.
Potrivit art. 46 alin. (6) teza I din Legea nr. 317/2004 "Cercetarea disciplinară se efectuează în termen de 60 de zile de la data dispunerii acesteia, cu excepţia situaţiei în care intervine suspendarea.".
Conform art. 10 alin. (6) Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie de către Inspecţia Judiciară, aprobat prin Hotărârea nr. 1.027/2012 a Consiliul Superior al Magistraturii "Sesizarea din oficiu a Inspecţiei Judiciare se realizează pe baza procesului-verbal întocmit de inspectorul-şef sau a procesului-verbal întocmit de inspectorul judiciar şi avizat de şeful direcţiei corespunzătoare şi de inspectorul-şef.".
Pe baza actelor dosarului de cercetare disciplinară, Înalta Curte reţine următoarele:
La 3 august 2018, s-a înregistrat la Inspecţia Judiciară, sub nr. x/2018, sesizarea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, de către procurorul A. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Slobozia, constând în aceea că, la data de 3 iulie 2018, fiind oprit în trafic de lucrătorii de poliţie B. şi C., în cadrul procedurilor de sancţionare a contravenţiilor constatate de aceştia, procurorul, prevalându-se de calitatea sa de magistrat, i-a ameninţat pe poliţişti cu scopul de a-i împiedica să ia măsurile legale ce se impuneau.
Prin referatul din 14 septembrie 2018, termenul de efectuare a verificărilor a fost prelungit cu 45 de zile, având în vedere că erau necesare verificări directe; verificările prealabile au fost finalizate la 2 noiembrie 2018, cum rezultă din procesul-verbal aflat la dosarul de cercetare disciplinară.
Prin rezoluţia nr. x/2018 din 9 noiembrie 2018, s-a dispus începerea cercetării disciplinare faţă de procurorul A. sub aspectul săvârşirii abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) şi n) din Legea nr. 303/2004.
Ulterior, la data de 20 noiembrie 2018, sub nr. x/2018, s-a înregistrat sesizarea din oficiu a Inspecţiei Judiciare cu privire la conduita procurorului A. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, constând în emiterea unei ordonanţe prin care a dispus amendarea lucrătorilor de poliţie B. şi C..
În acest dosar, verificările prealabile au fost finalizate la data de 10 decembrie 2018.
Prin rezoluţia nr. x/2018 din 10 decembrie 2018, s-a dispus începerea cercetării disciplinare faţă de procurorul A. cu privire la săvârşirea abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. t) teza I din Legea nr. 303/2004.
Prin referatul din 10 decembrie 2018, cele două lucrări au fost conexate, iar la 19 decembrie 2018 a fost finalizată cercetarea disciplinară, în termenul de 60 de zile prevăzut de art. 46 alin. (6) teza I din Legea nr. 317/2004.
Este nefondată critica recurentului, potrivit căreia cercetarea disciplinară ar fi început prin actul procesual întocmit de purtătorul de cuvânt al Inspecţiei Judiciare. Referatul purtătorului de cuvânt al Inspecţiei Judiciare din data de 19 noiembrie 2018 a stat la baza sesizării din oficiu a Inspecţiei Judiciare, măsura fiind dispusă de inspectorul-şef, în conformitate cu prevederile art. 10 alin. (6) din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie de către Inspecţia Judiciara, anterior redat.
La 11 decembrie 2018, domnul procuror a formulat o cerere de amânare pentru pregătirea apărării, aflată la dosarul disciplinar, cerere încuviinţată de către inspectorii judiciari.
Ulterior, la 19 decembrie 2018, domnul procuror a fost ascultat în prezenţa apărătorului ales, domnul avocat H., procesul-verbal aflându-se la dosarul disciplinar. La aceeaşi dată, domnul procuror a luat cunoştinţă de conţinutul dosarului disciplinar, solicitând totodată să îi fie comunicate copii ale mai multor înscrisuri, după cum rezultă din procesul-verbal întocmit cu această ocazie .
Având în vedere aceste împrejurări, pentru că domnul procuror a dat declaraţii cu privire la faptele care i se imputau, ce au fost consemnate în procese-verbale, este evident că nu se impunea încheierea unui proces-verbal în care să fie consemnat refuzul de a da declaraţii, aşa cum pretinde acesta.
Critica privind prescripţia dreptului de exercitare a acţiunii disciplinare, respectiv a răspunderii disciplinare
Aşa cum s-a arătat anterior, în examinarea chestiunii legii aplicabile procedurii privind răspunderea disciplinară, cauza dedusă judecăţii este supusă prevederilor Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Referitor la prescripţia dreptului de exercitare a acţiunii disciplinare, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 47 alin. (7) din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii, pe care recurentul le invocă, ci cele ale art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, având un conţinut similar:
"acţiunea disciplinară poate fi exercitată în termen de 30 de zile de la finalizarea cercetării disciplinare, dar nu mai târziu de 2 ani de la data la care fapta a fost săvârşită."
Este de menţionat faptul că normele referitoare la prescripţie sunt norme de drept material (substanţial).
Din probatoriul administrat, se reţine că faptele reţinute ca abatere disciplinară s-au petrecut în perioada 3 iulie 2018 - 2 noiembrie 2018, finalizarea cercetării disciplinare a avut loc, pentru lucrarea nr. x/2018 la data de 10 decembrie 2018, iar pentru lucrarea nr. x/2018 la 19 decembrie 2018, iar exercitarea acţiunii disciplinare s-a făcut la 9 ianuarie 2019, fiind înregistrată la Consiliul Superior al Magistraturii la 11 ianuarie 2019.
În raport de aceste date, rezultă că exercitarea acţiunii disciplinare de către Inspecţia Judiciară s-a făcut cu respectarea termenului de 2 ani de la săvârşirea abaterii, prevăzut de textul legal mai sus citat, precum şi în termenul de 30 de zile de la data finalizării cercetării disciplinare, dreptul de exercitare a acţiunii disciplinare nefiind prescris.
Cât priveşte prescripţia răspunderii disciplinare, se reţine că aceasta a fost invocată de către recurent exclusiv în considerarea dispoziţiilor art. 52 din Legea nr. 305/2022, însă textul legal indicat nu este aplicabil în cauza dedusă judecăţii, faptele apreciate a constitui abateri disciplinare fiind săvârşite cu mult înainte de intrarea în vigoare a acestui act normativ.
Critica privind nelegalitatea hotărârii, din perspectiva faptului că nu precizează nici calea de atac nici termenul în care aceasta poate fi exercitată
Analizând Hotărârea nr. 1P din 8 martie 2023, Înalta Curte constată că pe ultima fila, verso, este trecută menţiunea "cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicate la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie".
În plus, Înalta Curte reaminteşte că lipsa menţiunii căii de atac în cuprinsul unei hotărâri judecătoreşti nu atrage nulitatea acestui act de procedură, conform principiului legalităţii prevăzut de art. 451 din C. proc. civ. "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".
Criticile cu privire la întrunirea condiţiilor prescrise de lege pentru calificarea faptelor ca abateri disciplinare
Domnul procuror a fost sancţionat pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a), n) şi t) teza I din Legea nr. 303/2004.
Conform acestora, "Reprezintă abatere disciplinară:
lit. a) "manifestările care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu;" lit. n) "folosirea funcţiei deţinute pentru a obţine un tratament favorabil din partea autorităţilor sau intervenţiile pentru soluţionarea unor cereri, pretinderea ori acceptarea rezolvării intereselor personale sau ale membrilor familiei ori ale altor persoane, altfel decât în limita cadrului legal reglementat pentru toţi cetăţenii, dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni;" lit. t) teza I "exercitarea funcţiei cu rea-credinţă".
Potrivit art. 90 din Legea nr. 303/2004, "(1) Judecătorii şi procurorii sunt datori să se abţină de la orice acte sau fapte de natură să compromită demnitatea lor în profesie şi în societate.
(2) Relaţiile judecătorilor şi procurorilor la locul de muncă şi în societate se bazează pe respect şi bună-credinţă".
Art. 104 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei statuează:
"Magistraţilor le este interzisă orice manifestare contrară demnităţii funcţiei pe care o ocupă ori de natura să afecteze imparţialitatea sau prestigiul acesteia".
Aceste dispoziţii se completează cu cele ale art. 4 din Legea nr. 303/2004, potrivit cărora judecătorii şi procurorii sunt obligaţi ca, prin întreaga lor activitate, să asigure supremaţia legii, să respecte drepturile şi libertăţile persoanelor, să respecte Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor.
Conform art. 17 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, magistraţii sunt datori să se abţină de la orice acte sau fapte de natură să compromită demnitatea lor în funcţie şi în societate, iar art. 18 din acelaşi act stabileşte că relaţiile magistraţilor în cadrul colectivelor din care fac parte trebuie să fie bazate pe respect şi bună-credinţă, indiferent de vechimea în profesie şi de funcţia acestora.
În speţă, se impută domnului procuror un comportament contrar standardelor de conduită impuse magistraţilor, prin atitudinea adoptată faţă de echipajul de poliţie rutieră, care în data de 3 iulie 2018 l-a oprit pentru că circula cu viteză mai mare decât limita legală, prin jignirile şi ameninţările aduse lucrătorilor de poliţie, prin numeroasele telefoane pe care domnul procuror le-a iniţiat pe durata opririi către persoane din poliţie sau parchet, persoane care să intervină pentru a nu fi sancţionat, precum şi prin emiterea ulterioară, în scop de răzbunare, într-o cauză penală pe care o avea spre instrumentare, a unei ordonanţe prin care a aplicat celor doi agenţi de poliţie rutieră o amendă judiciară în cuantum de 5.000 RON fiecare.
În ceea ce priveşte existenţa elementelor constitutive ale abaterilor disciplinare prevăzute de acest text de lege, Înalta Curte constată că aspectele invocate prin motivele de recurs sunt contrazise de actele şi lucrările dosarului.
Astfel, referitor la existenţa faptelor reţinute în sarcina domnului procuror, se reţine că instanţa de disciplină a făcut o apreciere corectă şi completă a materialului probator administrat nemijlocit, ca şi a celui rezultat în faza cercetării prealabile.
Situaţia de fapt, în mod just stabilită, nu se impune a fi schimbată în recurs, probele administrate reliefând clar conduita ilicită, vinovăţia, rezultatul prejudiciabil şi legătura de cauzalitate, semnificativ fiind faptul că recurentul însuşi nu neagă producerea faptelor, acordând însă propria semnificaţie acestora.
Comportamentul domnului procuror faţă de agenţii de poliţie rutieră, caracterizat prin ameninţări, în scopul de a-i împiedica să ia masurile legale ce se impuneau, atitudine recalcitrantă, adresarea de cuvinte şi expresii jignitoare, este unul reprobabil, incompatibil cu onoarea şi demnitatea profesiei de magistrat, fiind cu mult depăşite limitele în care această atitudine ar putea fi considerată ca scuzabilă.
Aşa cum a reţinut şi instanţa disciplinară, pe baza declaraţiei domnului procuror A., acesta are o percepţie greşită cu privire la drepturile conferite de statutul de procuror, afirmând că este anormal ca un procuror să fie sancţionat de poliţişti în raza de competenţă a parchetului în cadrul căruia îşi desfăşoară activitatea, ceea ce relevă faptul că magistratul nu se consideră supus aceloraşi rigori legale.
De asemenea, domnul procuror s-a folosit de funcţia deţinută pentru a obţine un tratament favorabil din partea celor doi agenţi de poliţie care l-au sancţionat contravenţional, intervenind la un agent de poliţie şi la procurori cu funcţii de conducere, pentru ca aceştia sa îi determine pe cei doi agenţi de poliţie să nu îl sancţioneze.
Ca atare, se impune constatarea că atitudinea şi comportamentul în discuţie întrunesc, sub aspectul laturii obiective, cerinţele prevăzute de art. 99 lit. a), n) din Legea nr. 303/2004.
Ulterior acestor fapte, la câteva luni distanţă, domnul procuror a emis o ordonanţă, prin care a dispus amendarea celor doi lucrători de poliţie pentru fapte care nu aveau legătură cu vreo cauză penală aflată în instrumentarea sa.
Astfel, în calitate de procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, recurentul a emis Ordonanţa nr. 4174/II/6/2018 din 2 noiembrie 2018, prin care a aplicat lucrătorilor de poliţie din cadrul Serviciului Rutier al IPJ Ialomiţa, care îl opriseră în trafic, câte o amendă judiciară în cuantum de 5.000 RON (maximul legal), pentru săvârşirea abaterii judiciare prevăzută de art. 283 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., pentru faptul că l-au oprit în trafic, în timp ce se deplasa pe DN2A, dinspre Bucureşti spre Slobozia, şi l-au sancţionat contravenţional pentru depăşirea limitei de viteză şi inspecţia tehnică periodică expirată, reţinându-i certificatul şi plăcuţele de înmatriculare, cu eliberarea unei dovezi fără drept de circulaţie, ceea ce l-a împiedicat să-şi mai continue drumul şi să soluţioneze dosarul nr. x/2017 pe care îl avea în lucru.
Este de subliniat faptul că, la data de 22 noiembrie 2018, prin Ordonanţa nr. 4174/II/6/2018, emisă de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, a fost infirmată ordonanţa emisă anterior de domnul procuror, potrivit prevederilor art. 304 alin. (2) C. proc. pen., reţinându-se netemeinicia vădită a aspectelor expuse, din perspectiva respectării principiilor şi dispoziţiilor procesual penale.
Ordonanţa a fost dată în baza dispoziţiilor art. 283 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., care nu pot constitui temei al amenzii judiciare aplicate celor doi agenţi de poliţie în absenţa oricărei legături a acestora cu cauza penală în care s-a dispus măsura.
Demersul recurentului a fost unul cu scop vindicativ, situat în afara oricărui cadru legal şi determinat de intenţia acestuia de a-i pedepsi pe cei doi agenţi de poliţie care au acţionat, pe tot parcursul incidentului, în limitele atribuţiilor de serviciu, dar şi ca urmare a faptului că agenţii de poliţie au formulat, ca persoane vătămate, plângere penală împotriva recurentului pentru comiterea infracţiunii de ultraj.
În acest fel, recurentul a creat, în mod artificial, un cadru procesual pentru a tranşa o problemă de ordin personal, aplicând norma juridică în afara scopului pentru care aceasta a fost edictată, ceea ce constituie în mod evident o exercitare a funcţiei cu rea-credinţă, faptă incriminată ca abatere disciplinară de art. 99 lit. t) teza I din Legea nr. 303/2004.
Sub acest aspect, Înalta Curte a avut în vedere şi considerentele sentinţei penale nr. 201/F din data de 12 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, prin care s-a dispus în temeiul art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen. rap. la art. 17 alin. (2) şi la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., achitarea inculpatului A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen., alături de cele ale deciziei penale nr. 102/A din data de 18 mai 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dispusă în dosarul nr. x/2019.
În egală măsură, şi în ceea ce priveşte latura subiectivă, se constată că secţia pentru procurori în materie disciplinară a reţinut corect vinovăţia magistratului, sub forma intenţiei directe, aceasta rezultând din conduita pe care a înţeles să o adopte, din modul în care a încălcat obligaţiile legale şi deontologice decurgând din statutul de procuror, acceptând producerea consecinţelor faptelor sale, probele administrate dovedind existenţa elementului intenţional, volitiv, de natură a atrage răspunderea sa disciplinară.
Consecinţa imediată şi directă a acestor abateri, pe care recurentul încearcă să o minimalizeze, constă în deteriorarea încrederii şi a respectului faţă de funcţia de procuror, afectarea gravă a imaginii justiţiei, a ideii de supremaţie a legii şi de desfăşurare a activităţii procurorilor potrivit principiului legalităţii, fără deturnarea instituţiilor juridice de la scopul avut în vedere de legiuitor.
Se constată, aşadar, că toate faptele imputate domnului procuror intră în sfera de reglementare a dispoziţiilor art. 99 a), n) şi t) teza I din Legea nr. 303/2004, după cum în mod just a fost reţinut de către instanţa de disciplină, prin hotărârea atacată fiind reliefate corect existenţa faptelor, conduita ilicită, vinovăţia, urmările prejudiciabile şi legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi rezultatul produs, ceea ce susţine legalitatea încadrării lor în abaterile disciplinare prevăzute de textul legal menţionat.
Cu privire la sancţiunea aplicabilă şi individualizarea acesteia
Potrivit art. 100 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, incident în cauză, prin derogare de la dispoziţiile legilor speciale care reglementează răspunderea disciplinară, sancţiunile disciplinare care pot fi aplicate pentru abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 lit. b), d) şi t) teza întâi nu pot consta în cele prevăzute la art. 100 lit. a) -d).
Aşadar, legiuitorul a apreciat că faptele de natura celor săvârşite de domnul procuror au un caracter atât de grav încât, în măsura în care sunt constatate, vor avea ca urmare aplicarea doar a două posibile sancţiuni, cele de la lit. d)1) sau e) ale art. 100 din Legea nr. 303/2004, şi anume retrogradarea sau excluderea din magistratură.
Întocmirea ordonanţei de sancţionare a celor doi agenţi de poliţie pentru a tranşa o problemă de ordin personal, în afara oricărui cadru legal, aşa cum s-a arătat pe larg anterior, precum şi poziţia exprimată de domnul procuror, atât prin declaraţiile şi memoriile din cadrul cercetării disciplinare, cât şi în cursul procesului, atestă lipsa de conştientizare a gravităţii şi urmărilor faptelor sale, a exigenţelor impuse calităţii de magistrat.
Comportamentul manifestat de recurent este de natură a induce ideea unei activităţi deficitare a Ministerului Public prin procurorii săi, şi a sistemului judiciar în general, cu consecinţa directă a alterării opiniei publice cu privire la competenţa, probitatea şi imparţialitatea, ca un corolar al legalităţii, pe care, în mod legitim, orice persoană le aşteaptă de la magistraţii cărora le încredinţează apărarea drepturilor sale.
Deşi sancţiunea disciplinară aplicată domnului procuror este cea mai gravă dintre cele prevăzute de lege, Înalta Curte constată că măsura a fost temeinic motivată şi pe deplin justificată, pentru că gravitatea concretă a faptelor, consecinţele acestora, modul în care domnul procuror se raportează la abaterile săvârşite, dovedesc că recurentul nu corespunde exigenţelor impuse de exercitarea corespunzătoare a funcţiei deţinute, sancţiunea excluderii din magistratură impunându-se pentru a preveni posibilitatea săvârşirii unor abateri similare.
Prin urmare, analizând circumstanţele reale identificate de cercetarea judecătorească şi cele personale ale pârâtului procuror, consecinţele negative ale abaterilor disciplinare săvârşite, precum şi atitudinea subiectivă în raport cu acestea, apreciind că unul dintre scopurile sancţiunilor disciplinare, acela de a asigura îndreptarea magistratului care a săvârşit o abatere disciplinară, conformarea acestuia la rigorile profesiei, nu s-a dovedit a putea fi atins, Înalta Curte constată că sancţiunea aplicată a fost corect individualizată.
Cu această motivare, va fi respinsă şi critica privind proporţionalitatea sancţiunii aplicate domnului procuror, reţinându-se că în considerentele hotărârii recurate sunt detaliate criteriile de individualizare, aşa cum sunt acestea prevăzute de lege.
Pentru toate aceste considerente, reţinând că niciuna dintre criticile formulate prin memoriul de recurs nu este fondată, iar hotărârea de sancţionare disciplinară este legală şi temeinică, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.
Asupra contestaţiei formulate de recurentul A. împotriva Hotărârii nr. 180 din 8 martie 2023 pronunţate de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori
Analizând excepţia necompetenţei materiale a Completului de 5 judecători, invocată din oficiu, în temeiul art. 132 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Prin Hotărârea nr. 1P/2023, secţia pentru procurori în materie disciplinară a aplicat domnului procuror sancţiunea disciplinară prevăzută de art. 100 lit. e) din Legea nr. 303/2004, constând în "excluderea din magistratură"; ca urmare, prin Hotărârea nr. 180 din 8 martie 2023, secţia pentru procurori a dispus suspendarea din funcţie a domnului procuror, începând cu data la care a fost pronunţată hotărârea instanţei disciplinare, în temeiul următoarelor dispoziţii legale:
- art. 40 lit. k) din Legea nr. 317/2004, conform cărora:
"Art. 40. - (1) secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii are următoarele atribuţii referitoare la cariera judecătorilor: […] k) dispune suspendarea din funcţie a judecătorilor".
- art. 62 alin. (1) lit. e) şi alin. (2) din Legea nr. 303/2004, conform cărora:
"Art. 62. - (1) Judecătorul sau procurorul este suspendat din funcţie în următoarele cazuri: […] e) în perioada cuprinsă între data pronunţării hotărârii secţiei corespunzătoare de aplicare a sancţiunii disciplinare prevăzute la art. 100 lit. e) şi data eliberării din funcţie. […] (2) Suspendarea din funcţie a judecătorilor şi procurorilor se dispune de către secţia pentru judecători sau, după caz, secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii."
În circumstanţele expuse, astfel cum s-a statuat în jurisprudenţa Completului de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este necesar a se face distincţia dintre atribuţiile administrative ce revin Consiliului Superior al Magistraturii, în calitate de autoritate publică, şi atribuţiile administrativ-jurisdicţionale, în îndeplinirea rolului de instanţă extrajudiciară în materie disciplinară (aşa cum s-a reţinut şi în Deciziile Curţii Constituţionale nr. 148 din 16 aprilie 2003 şi nr. 391 din 17 aprilie 2007), rol conferit prin dispoziţiile art. 134 alin. (2) din Constituţie, conform cărora "Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte rolul de instanţă de judecată, prin secţiile sale, în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi a procurorilor, potrivit procedurii stabilite prin legea sa organică. (…)".
Or, hotărârea prin care a fost aplicată sancţiunea "excluderii din magistratură" a fost pronunţată de secţia pentru judecători în materie disciplinară în exercitarea atribuţiilor prevăzute în cuprinsul Capitolul IV - Secţiunea a 4-a - "Atribuţiile CSM în domeniul răspunderii disciplinare a magistraţilor".
În reglementarea Capitolului IV - Secţiunea a 4-a din Legea nr. 317/2004, Consiliul Superior al Magistraturii îi revine competenţa de soluţionare a acţiunii disciplinare exercitate împotriva judecătorilor şi procurorilor, în cadrul unei proceduri administrativ-jurisdicţionale, aşa cum a fost calificată din punct de vedere juridic atât de Curtea Constituţională, cât şi în practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (Deciziile Curţii Constituţionale nr. 148/2003 şi nr. 391/2007; Deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători nr. 266/2017, pct. 66; nr. 271/2017, pct. 45; Decizia nr. 293/2017, pct. 19; Decizia nr. 36/2020).
În cadrul acestei proceduri administrativ-jurisdicţionale, Completului de 5 judecători îi revine competenţa de a soluţiona numai căile de atac împotriva hotărârilor pronunţate de secţiile în materie disciplinară ale Consiliului Superior al Magistraturii.
Competenţa Completului de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de a soluţiona căile de atac împotriva hotărârilor Consiliului Superior al Magistraturii în materie disciplinară este reglementată prin dispoziţiile art. 134 alin. (3) din Constituţie, conform cărora "Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii în materie disciplinară pot fi atacate la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie", iar, la nivel infra-constituţional, este prevăzută de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 304/2004), conform cărora "Completurile de 5 judecători (…) soluţionează cauzele în materie disciplinară potrivit legii şi alte cauze date în competenţa lor prin lege."
În consecinţă, conform dispoziţiilor menţionate, în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi procurorilor, competenţa Completului de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este limitată la căile de atac exercitate împotriva hotărârilor pronunţate de secţiile Consiliul Superior al Magistraturii constituite în materie disciplinară, în îndeplinirea rolului de instanţă de judecată prevăzut de art. 134 alin. (2) din Constituţie şi, subsecvent, la nivel infraconstituţional, prin art. 44 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 ["Art. 44. - (1) Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte, prin secţiile sale, rolul de instanţă de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi a procurorilor, pentru faptele prevăzute în Legea nr. 303/2004 (…)"].
Or, în cauză, contestaţia pendinte este exercitată împotriva unei hotărâri pronunţate de secţia pentru procurori a Consiliul Superior al Magistraturii în exercitarea altor atribuţii decât cele specifice rolului de instanţă de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi procurorilor, hotărâre în privinţa căreia sunt incidente alte norme de competenţă decât cele ale art. 134 alin. (3) din Constituţie şi art. 24 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 ori cele cuprinse în Secţiunea a 4-a a Capitolului IV din Legea nr. 317/2004 ori în art. 24 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 (cu titlu de exemplu, deciziile civile nr. 29/2022, nr. 30/2022, nr. 31/2022 şi nr. 32/2022 ale Completului de 5 judecători al instanţei supreme).
În privinţa Hotărârii secţiei pentru judecători nr. 180/8 martie 2023, sunt incidente normele de competenţă de la art. 9 din Legea nr. 304/2004:
"Hotărârile secţiei pentru judecători, respectiv ale secţiei pentru procurori ale Consiliului Superior al Magistraturii, în orice alte situaţii decât cele prevăzute la art. 134 alin. (3) din Constituţia României, republicată, în care Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte rolul de instanţă de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi procurorilor, pot fi atacate la secţia de contencios administrativ a curţii de apel competente, conform dreptului comun."
Rezultă că art. 9 din Legea nr. 304/2004 reglementează competenţa de soluţionare a căilor de atac exercitate împotriva hotărârilor adoptate de secţiile Consiliului Superior al Magistraturii în alte materii decât în materia răspunderii disciplinare a judecătorilor şi procurorilor.
Pentru argumentele expuse anterior, se reţine că hotărârea ce formează obiectul prezentei cauze nu este pronunţată în materie disciplinară, ci este adoptată de secţia pentru judecători a Consiliul Superior al Magistraturii în exercitarea atribuţiilor de autoritate publică.
Aşa fiind, în temeiul art. 10 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 coroborat cu art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a contestaţiei formulate de recurentul A. împotriva Hotărârii nr. 180 din 8 martie 2023 pronunţate de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva Hotărârii nr. 1P din 8 martie 2023 pronunţate de secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în dosarul nr. x/2019.
Declină competenţa de soluţionare a contestaţiei formulate de recurentul A. împotriva Hotărârii nr. 180 din 8 martie 2023 pronunţate de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 februarie 2024.