Şedinţa publică din data de 18 martie 2024
Asupra recursului, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Acţiunea disciplinară
Prin acţiunea disciplinară înregistrată pe rolul secţiei pentru procurori în materie disciplinară, Inspecţia Judiciară a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună aplicarea uneia dintre sancţiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, procurorului A. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. t) teza a II-a din acelaşi act normativ.
În motivarea acţiunii, în esenţă, s-a reţinut că pârâtul A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, în cadrul activităţii de supraveghere a urmăririi penale în dosarul nr. x/2019, a nesocotit din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil normele de drept procesual care reglementează atribuţiile procurorului, de supraveghere a activităţii organelor de cercetare penală şi de aducere la îndeplinire a obiectului urmăririi penale, respectiv cele prevăzute art. de 300 şi de art. 285 din C. proc. pen.
2. Hotărârea secţiei pentru procurori în materie disciplinară
Prin hotărârea nr. 3P din 17 mai 2023 pronunţată în dosarul nr. x/2019 de secţia pentru procurori în materie disciplinară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii s-a respins acţiunea disciplinară exercitată de Inspecţia Judiciară împotriva pârâtului, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, cercetat sub aspectul săvârşirii abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, republicată, ca neîntemeiată.
În raport de argumentele de fapt şi de drept expuse în hotărâre, secţia a constatat că fapta reţinută de Inspecţia Judiciară în sarcina pârâtului A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, nu se circumscrie elementului material al laturii obiective a abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. t) teza a II-a raportat la art. 991 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată.
Secţia a mai constatat conduita activă a pârâtului A. în sensul administrării cu celeritate a probelor necesare lămuririi cauzei respective.
În plus, arată că din probatoriul administrat în cauză a rezultat interesul manifestat de pârâtul procuror faţă de aplicarea normelor de drept material sau procesual, dedus din implicarea personală în coordonarea şi efectuarea cercetărilor penale, cu toate că dosarul nr. x/2019 îi era repartizat doar pentru supraveghere, filtrarea informaţiilor într-o situaţie de criză, asigurarea celerităţii întocmirii actelor procedurale şi procesuale.
Totodată, secţia a apreciat că urmarea imediată a faptei presupus a fi săvârşită de către pârât, aşa cum a reţinut Inspecţia Judiciară, nu se regăseşte în realitatea obiectivată de situaţia de fapt confirmată de probatoriul administrat în cauză.
Aşadar, secţia a constatat că nu sunt întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de lege pentru atragerea răspunderii disciplinare, motiv pentru care a respins acţiunea disciplinară exercitată de Inspecţia Judiciară împotriva pârâtului, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, ca neîntemeiată.
3. Recursul exercitat împotriva hotărârii instanţei disciplinare
Împotriva hotărârii anterior menţionate, a formulat recurs Inspecţia Judiciară, înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, sub nr. x/2023.
Prin cererea de recurs, recurenta solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii disciplinare exercitate în cauză.
Consideră că hotărârea atacată este nelegală, întrucât a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, fiind invocată incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Recurenta apreciază că, în cauză, contrar celor reţinute de instanţa disciplinară, au fost administrate probe suficiente pentru a arata fără dubiu că intimatul a săvârşit abaterea disciplinară reţinută în sarcina acestuia.
Apreciază că secţia pentru procurori în materie disciplinară a constatat în mod neîntemeiat că pârâtul A. nu a încălcat norme de drept material sau procesual de o gravitate deosebită, care să fi avut consecinţă asupra valabilităţii actelor întocmite de acesta şi care să fi produs o vătămare gravă a drepturilor şi intereselor părţilor, cu ocazia supravegherii activităţii organelor de cercetare penală în dosarul cu nr. x/2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal şi că, de fapt, pârâtul a manifestat interes în derularea cu celeritate a activităţilor de cercetare penală, acesta implicându-se în activităţi care excedau atribuţiilor de supraveghere a activităţii organelor de cercetare penală, asigurând un suport în plus efortului depus de organele de poliţie în identificarea şi prinderea autorului. Din motivarea secţiei reiese că activităţile în care s-a implicat pârâtul şi care excedau atribuţiilor de supraveghere a activităţii organelor de cercetare penală au fost de a fi prezent atât la sediul Poliţiei Municipiului Caracal cât şi la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal după care la sediul Judecătoriei Caracal unde a solicitat emiterea mandatelor de percheziţie, a participat în teren la efectuarea unor percheziţii şi a mers în teren pentru identificarea camerelor de supraveghere.
Or, recurenta arată că motivul pentru care intimatul a fost în sediile celor două instituţii, poliţie şi parchet, este că acestea reprezintă locul în care îşi desfăşoară activitatea logistică specifică atribuţiilor sale, fiind practic locul de muncă, iar în sediul judecătoriei trebuia să se deplaseze pentru susţinerea concluziilor în vederea obţinerii mandatelor de percheziţie. Mai arată că din probele administrate reiese că a participat la efectuarea percheziţiilor domiciliare însă fără vreo implicare concretă, fără să coordoneze efectiv aceste activităţi, ci ca un simplu observator. Într-adevăr, procurorul a luat legătura telefonic cu un localnic pentru a afla dacă în zona de interes există persoane fizice sau juridice care au montate camere de supraveghere, însă acestei împrejurări i se atribuie în motivarea secţiei în mod exagerat reuşita unei implicări în multiple activităţi de cercetare penală, implicare care demonstrează că acesta coordona şi filtra fluxul de informaţii.
Argumentele reţinute în considerentele hotărârii recurate în sensul că inspectorii judiciari, prin aspectele reţinute în rezoluţia de exercitare a acţiunii disciplinare ar fi interferat, în mod nepermis, cu dispoziţiile date de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Caracal prin emiterea mandatelor de percheziţii şi altor încheieri necesare derulării activităţii organelor de urmărire penală, sunt, în opinia recurentei, lipsite de orice temei. O asemenea concluzie nu are o bază factuală, nu este motivată şi este desprinsă din context, în raport de aspectele reţinute prin acţiunea disciplinară ca fiind încălcări ale responsabilităţilor specifice funcţiei.
Contrar celor reţinute prin hotărârea recurată, învederează că probele administrate demonstrează că intimatul nu a dat eficienţă prevederilor art. 300 din C. proc. pen., că nu era perceput de ceilalţi participanţi, la adunarea ad-hoc constituită, ca fiind implicat sau cu rol de coordonator al activităţii, că nu a stabilit echipa care avea atribuţii concrete în cauză, că nu a dat dispoziţii şi nu a trasat sarcini concrete. Lipsa de implicare în exercitarea atribuţiilor specifice rezultă şi din aceea că, la această adunare participau multe persoane din care doar o parte aveau atribuţii certe în legătură cu activităţile aflate în derulare, celelalte neavând atribuţii în desfăşurarea activităţilor specifice, acţionând haotic, fără vreo cenzură din partea intimatului. Starea de fapt reţinută prin acţiunea disciplinară, necontestată şi confirmată şi prin hotărârea secţiei pentru procurori în materie disciplinară, susţinută de probatoriul administrat, confirmă concluzia că, în activitatea desfăşurată, pârâtul nu a respectat prevederile art. 300 şi art. 285 din C. proc. pen., lipsa coordonării şi a supravegherii activităţii ofiţerilor de poliţie, prin inacţiune, fiind demonstrată în prezenta motivare dincolo de orice dubiu.
Contrar celor reţinute prin hotărârea recurată, consideră că este irelevant din perspectiva aspectelor imputate pârâtului procuror prin acţiunea disciplinară şi nu justifică înlăturarea răspunderii disciplinare, faptul că în cauza penală există două hotărâri care au autoritate de lucru judecat, respectiv că instanţele au dispus condamnarea inculpatului B..
Arată faptul că hotărârea de condamnare a inculpatului B. nu s-a bazat pe probele administrate de către intimat în data de 25.07.2019 şi prin urmare, finalitatea procedurii judiciare nu a fost consecinţa activităţilor desfăşurate de procuror în exercitarea atribuţiilor prevăzute de art. 300 din C. proc. pen., deoarece în data de 26.07.2019, după primele indicii care au reieşit în urma percheziţiei domiciliare efectuate la domiciliul lui B., cauza a fost preluată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, apoi de DIICOT Structura Centrală; unităţi de parchet care au administrat probele şi au finalizat cercetarea în cauză, dispunând trimiterea în judecată a inculpatului.
Este lipsită de temei şi argumentarea soluţiei de respingere a acţiunii disciplinare în sensul că, dacă s-ar fi stabilit să fie executat mandatul de percheziţie imediat după emitere, acest lucru nu ar fi putut schimba situaţia de fapt reţinută ulterior de organele de urmărire penală şi respectiv de către instanţa de judecată. O asemenea situaţie, deşi reală, nu poate fi acceptată ca exonerantă de răspundere disciplinară a pârâtului întrucât contravine scopului urmărit de legiuitor în reglementarea procedurilor care fac posibilă constatarea la timp şi în mod complet a faptelor care constituie infracţiuni şi care au fost nesocotite de pârâtul procuror.
Hotărârea recurată este netemeinică şi din perspectiva modului în care s-a realizat aprecierea probelor administrate în cauză. În hotărârea criticată sunt redate frânturi din declaraţiile martorilor, însă ele trebuie avute în vedere în întregul lor, fiecare declaraţie coroborându-se cu celelalte declaraţii ale persoanelor ascultate şi cu înscrisurile depuse la dosar. Dincolo de obligaţiile care îi reveneau pârâtului conform atribuţiilor de serviciu, din declaraţiile martorilor rezultă că prin atitudinea defensivă şi prin inacţiune a intervenit în dinamica operaţiunilor specifice, astfel încât a fost deturnat rezultatul scontat.
Potrivit dispoziţiilor legale în vigoare, răspunderea disciplinară a magistraţilor este o formă specifică de răspundere pentru săvârşirea cu vinovăţie a unor fapte de încălcare a normelor constituţionale, legale şi regulamentare, prevăzute de lege ca abateri disciplinare.
Apreciază că nereţinerea de către secţie în sarcina pârâtului procuror a săvârşirii abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a II a din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor constituie o încălcare şi aplicare greşită a normelor de drept material.
Săvârşirea abaterilor disciplinare determină deteriorarea încrederii şi respectului opiniei publice faţă de funcţia de magistrat, cu consecinţa afectării imaginii justiţiei, ca sistem şi serviciu în apărarea ordinii de drept.
Faţă de cele ce preced, consideră că sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, astfel că solicită admiterea recursului, casarea hotărârii, şi, în rejudecare, admiterea acţiunii disciplinare exercitate împotriva procurorului A. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, cu consecinţa individualizării şi aplicării unei sancţiuni disciplinare prevăzute de lege.
4. Apărările formulate de părţi
Intimatul a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea recursului, ca nefondat.
Intimatul susţine că acţiunea disciplinară exercitată de Inspecţia Judiciară împotriva sa se rezumă la două aspecte pe care s-ar întemeia abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, republicată, respectiv:
- nu au fost respectate normele prevăzute de art. 300 şi de art. 285 din C. proc. pen., care reglementează modul de exercitare a activităţii de supraveghere a urmăririi penale şi obiectul urmăririi penale,
- nu s-a dispus efectuarea percheziţiei domiciliare în noaptea de 25 spre 26 iulie 2019, deşi datele concrete ale urmăririi penale impuneau acest lucru.
Arată că toată activitatea sa de după înregistrarea dosarului penal, desfăşurată împreună cu organele de poliţie care efectuau urmărirea penală, fiind desemnat să supravegheze urmărirea penală, a condus într-un timp foarte scurt la atingerea acestor obiective, şi anume: identificarea autorului si strângerea unor probe, care ulterior s-au dovedit esenţiale în evoluţia cauzei "Caracal", a cazului "B." şi a infracţiunilor reţinute în sarcina acestuia, de omor calificat, trafic de persoane, trafic de minori, etc.
Mai arată că a reuşit prin activitatea sa să îl identifice rapid pe autor, iar după identificarea acestuia, s-a pus problema pătrunderii în domiciliul persoanei care era considerată autorul infracţiunii. Reţine că toate verificările care au fost efectuate după ora 24:00, au condus la concluzia că în locul acela, la momentul respectiv, nu era nicio activitate în desfăşurare. Învederează că, într-adevăr, fata sunase la SNUAU 112 şi era într-o stare gravă, într-o stare de necesitate, dar acest lucru se întâmpla în urmă cu 13 ore. Arată că a făcut o analiză obiectivă la momentul respectiv, la orele 1:00-3:00 noaptea, cu privire la împrejurarea dacă pătrunderea în domiciliul lui B., cu sau fără mandat de percheziţie, era legală şi ce consecinţe puteau apărea ulterior.
Învederează că s-a luat decizia pătrunderii în imobilul respectiv, după obţinerea unui mandat de percheziţie, la ora 6:00, astfel cum prevede C. proc. pen., tocmai în baza unei analize obiective a ceea ce s-a constatat la locuinţa lui B. în acea noapte.
Arată că percheziţia pe care a efectuat-o în ziua de 26 iulie 2019, începând cu ora 6:00, aşa cum prevede C. proc. pen., a condus la identificarea unor probe care, ulterior, s-au dovedit a fi esenţiale în soluţionarea cauzei şi că dacă probele găsite ar fi fost ridicate cu nerespectarea dispoziţiilor legale ce prevăd efectuarea percheziţiilor, ar fi fost înlăturate din probatoriul cauzei.
Aşadar, referitor la îndeplinirea obiectivelor urmăririi penale, arată că a realizat totul într-un timp foarte scurt şi în condiţii de legalitate, iar, în opinia sa, pătrunderea la ora 6:00 în domiciliul posibilului autor cu mandat de percheziţie a fost corectă şi nu a fost de natură să aducă atingere urmăririi penale şi să pună în discuţie legalitatea obţinerii probelor respective.
Face referire la ceea ce s-a reţinut prin acţiunea disciplinară,;i anume la cele relevate de Inspecţia Judiciară care reţine că infracţiunea în această cauză s-ar fi epuizat în momentul în care victima ar fi decedat, . Arată că victima a decedat la ora 12:30, pe data de 25 iulie 2019, anterior înregistrării dosarului la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal, motiv pentru care aspectele reţinute în acţiunea disciplinară, în sensul că neglijenţa procurorului ar fi reprezentată în parte, de neconstatarea unei infracţiuni flagrante şi de neefectuarea în condiţiile flagrantei a percheziţiilor domiciliare, nu se susţin. Infracţiunea nu putea să fie flagrantă în niciun moment ulterior orei 12:30, iar din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză rezultă că nicio persoană prezentă în faţa domiciliului respectiv nu ar fi putut constata că există indicii ale unei infracţiuni flagrante sau în curs de derulare.
Cu privire la referatele şi actele de urmărire penală, apreciate de Inspecţia Judiciară ca informe sau neconforme cu legea, învederează că acestea nu pot fi puse în discuţie, întrucât există două încheieri de cameră preliminară, o sentinţă penală în fond şi o decizie penală definitivă, în care toate aceste acte au fost evaluate de către judecătorul de cameră preliminară sau de instanţa de judecată şi s-a constatat că ele au fost legal administrate.
Recurenta Inspecţia Judiciară a depus concluzii scrise prin care solicită admiterea recursului.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Analizând hotărârea atacată, prin prisma criticilor din recurs, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele arătate în continuare.
Argumentele dezvoltate de recurentă în susţinerea acestui motiv vizează aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a dispoziţiilor art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, republicată.
Practic, titularul acţiunii disciplinare critică soluţia de respingere a acţiunii disciplinare în ceea ce priveşte săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, republicată, constând exercitarea funcţiei cu gravă neglijenţă, de către procurorul A..
Prin considerentele hotărârii atacate, secţia pentru procurori în materie disciplinară a prezentat în mod detaliat şi explicit faptele magistratului, astfel cum au rezultat din interpretarea întregului material probator administrat, dar reţinând că magistratul nu a încălcat obligaţiile profesionale şi constatând că, în speţă, nu sunt incidente dispoziţiile art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, republicată.
Este de necontestat că, potrivit art. 98 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, judecătorii şi procurorii răspund pentru abaterile de la serviciu, precum şi pentru faptele care afectează prestigiul justiţiei.
Or, în raport cu dispoziţiile art. 91 din Legea nr. 303/2004, republicată, art. 12 şi art. 13 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului, art. 8 şi art. 283 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen., luarea măsurilor legale ce se impun, pentru soluţionarea cauzelor repartizate într-un termen rezonabil, reprezintă o îndatorire de serviciu.
Ca atare, neîndeplinirea acestei obligaţii ar putea, în condiţii determinate, să atragă răspunderea disciplinară, potrivit regimului disciplinar specific, stabilit prin statutul judecătorilor şi procurorilor, dacă, în cauză, ar fi întrunite condiţiile angajării răspunderii disciplinare.
În consecinţă, pentru admiterea acţiunii disciplinare, urmează a se stabili, în raport cu prevederile art. 99 lit. t) teza a II-a raportat la art. 991 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată, potrivit cărora, exercitarea funcţiei cu gravă neglijenţă, prin nesocotirea din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil a normelor de drept material ori procesual constituie abatere disciplinară, dacă, în speţă, sunt întrunite respectivele condiţii.
În acest sens, este de reţinut că statutul disciplinar al judecătorului şi procurorului, integrat statutului profesional al acestuia, individualizează acest regim, în sensul concretizării abaterilor disciplinare, a laturii şi obiectului acestora.
Pentru angajarea răspunderii disciplinare în cazul magistraţilor, se cere întrunirea cumulativă a elementelor constitutive ale abaterii disciplinare, respectiv: obiectul, cu referire la relaţiile sociale referitoare la justiţie în acest caz; latura obiectivă, cu referire la faptă, înfrângând o obligaţie specifică; latura subiectivă, constând în vinovăţie; producerea unui rezultat vătămător şi legătura de cauzalitate.
Ca atare, numai îndeplinirea cumulativă a elementelor constitutive ale abaterii disciplinare şi inexistenţa unor cauze de exonerare legitimează angajarea răspunderii disciplinare.
În cauză, activitatea de urmărire penală a fost coordonată de intimatul A., care a fost desemnat să supravegheze acţiunile lucrătorilor de poliţie judiciară în dosarul cu nr. x/2019, înregistrat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal la data de 25.07.2019 (aprox. ora 15:30). Intimatul a avut dosarul repartizat până la data de 26.07.2019, când a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt.
Se constată că prin acţiunea disciplinară s-a reţinut în sarcina magistratului cercetat grava neglijenţă în exercitarea funcţiei de procuror, materializată prin încălcarea prevederilor legale, respectiv ale art. 300 şi art. 285 din C. proc. pen., privind atribuţiile procurorului de a conduce şi de a supraveghea activitatea organelor de cercetare penală şi în vederea realizării obiectului urmăririi penale; în special obligaţia de a lua toate măsurile necesare sau de a da dispoziţii de cercetare penală.
Nesocotirea amintitelor dispoziţii legale constituie elementul material al laturii obiective specifice abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, starea de fapt reţinută prin hotărârea recurată fiind confirmată de probele aflate la dosarul cauzei.
Sub aspectul laturii subiective, Inspecţia Judiciară a reţinut că modul în care intimatul procuror a înţeles să-şi exercite atribuţiile de serviciu în cauza respectivă este expresia gravei neglijenţe în exercitarea funcţiei, ca urmare a nesocotirii din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, a normelor de drept procesual.
Se reţine că i s-a imputat intimatului procuror faptul că supravegherea activităţii de urmărire penală a fost realizată în mod haotic, nu a fost coordonată unitar, iar magistratul nu a reuşit să-şi impună voinţa sub aspect procedural penal, în sensul conducerii exclusive a activităţii de urmărire penală, împrejurare ce a determinat necorelarea informaţiilor obţinute din teren cu consecinţa deturnării rezultatului scontat al anchetei penale. Prin cererea de recurs, recurenta susţine că instanţa disciplinară i-a atribuit procurorului cercetat, în mod exagerat, reuşita unei implicări în multe activităţi de cercetare penală în dosarul sus-menţionat, dar desfăşurarea evenimentelor în ceea ce priveşte percheziţiile efectuate în data de 25.07.2019 la adresele din comuna Redea, jud. Olt, denotă lipsa de implicare în coordonare a activităţii ofiţerilor de poliţie, respectiv nerespectarea obligaţiei de a lua toate măsurile necesare sau de a da dispoziţii de cercetare penală de luare a acestor măsuri, ceea ce confirmă concluzia că, în această privinţă, magistratul cercetat, nu a respectat prevederile art. 300 şi art. 285 din C. proc. pen.
Prin cererea de recurs, recurenta susţine că instanţa disciplinară i-a atribuit procurorului cercetat, în mod exagerat, reuşita unei implicări în multe activităţi de cercetare penală în dosarul sus menţionat deşi desfăşurarea evenimentelor în ceea ce priveşte percheziţiile efectuate în data de 25 iulie 2019 la adresele din comuna Redea, jud. Olt, denotă lipsa acestuia de implicare în coordonarea activităţii ofiţerilor de poliţie, respectiv nerespectarea obligaţiei ce-i revenea de a lua toate măsurile necesare sau de a da dispoziţii de cercetare penală, în condiţiile art. 300 şi art. 285 din C. proc. pen.
În atare context, instanţa de recurs urmează a se apleca asupra dispoziţiilor art. 99 lit. t) teza a-II-a din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care prevăd că reprezintă abatere disciplinară "exercitarea funcţiei cu gravă neglijenţă".
Sub aspectul gravei neglijenţe, legiuitorul a stabilit, prin dispoziţiile anterior evocate şi aşa cum s-a mai amintit, că aceasta există "atunci când judecătorul sau procurorul nesocoteşte din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material sau procesual".
Referitor la abaterea disciplinară constând în nesocotirea normelor de drept material sau procesual, statutul profesional specific, în contextul rigorilor intrinseci ale statutului de drept, impune însă a se face distincţie între interpretarea şi aplicarea normelor de drept substanţial sau procesual la situaţia de fapt dedusă în concret analizei, de către procuror sau judecător, pe parcursul derulării procedurilor judiciare, pe de o parte şi nesocotirea normelor de drept substanţial sau procesual în context disciplinar.
Din această perspectivă, se constată că, în mod eronat, în raport şi cu particularităţile concrete ale speţei, instanţa de disciplină a reţinut că în cauză nu se poate stabili existenţa unei nesocotiri sub forma gravei neglijenţe a normelor de drept procesual invocate de titularul acţiunii disciplinare.
Examinarea aspectelor reţinute în acţiunea disciplinară relevă faptul că ceea ce se pune în discuţie nu este infirmarea sau păstrarea actelor de urmărire penală, efectuate de magistratul cercetat anterior înregistrării dosarului care-i fusese repartizat, de către structura de parchet specializată şi nici faptul că judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, inclusiv în dosarul nr. x/2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal.
Este relevant, din perspectiva limitelor verificărilor specifice disciplinare în cadrul controlului judiciar exercitat pe calea recursului şi, respectiv, a cerinţelor respectării principiului legalităţii şi a principiului independenţei procurorului, faptul că, din perspectiva laturii subiective, legiuitorul a avut în vedere conduita culpabilă a magistratului în exercitarea obligaţiilor profesionale, exprimată prin lipsa diligenţei şi a altor justificări, cu consecinţa încălcării nescuzabile a unor norme legale, ceea ce se conturează şi se reţine şi în cauză.
Astfel, ceea ce i se impută intimatului cercetat este neîntocmirea în condiţiile art. 300 din C. proc. pen. a unui plan de activităţi investigative, în vederea căutării persoanei lipsite de libertate care a apelat Serviciul 112 şi cu privire la care se formulase şi o sesizare de dispariţie a minorei, în cursul dimineţii aceleiaşi zile, de 25 iulie 2019, de către părinţii acesteia; plan care implica darea de dispoziţii de către procuror organelor de cercetare penală şi propuneri coordonate de aducere la îndeplinire a activităţilor propuse de acesta, prin raportare la resursele avute la dispoziţie la momentul înregistrării dosarului penal cu nr. x/2019
Colaborarea şi cu alte structuri sau organe de cercetare penală, cu alţi procurori, aşa cum s-a întâmplat în cazul de faţă examinat, nu exclude atributul procurorului desemnat în dosar de a da dispoziţii organelor de cercetare penală, astfel că nu poate fi primită opinia intimatului care a considerat, în contextul relevat de Inspecţia Judiciară, dar reţinut şi prin hotărârea atacată, că rolul său era doar de a supraveghea activitatea organelor de cercetare penală mai întâi sesizate, pentru ca aceasta să se desfăşoare conform legii, minimalizând prin urmare importanţa adoptării de decizii în investigaţie şi urmărirea activă a unui plan care să conducă la identificarea locaţiei în care se afla minora lipsită de libertate.
De altfel, potrivit art. 300 alin. (3) din C. proc. pen., în exercitarea atribuţiilor ce-i revin, procurorul ia măsurile necesare sau dă dispoziţii organelor de cercetare penală care iau aceste măsuri. Procurorul poate să asiste la efectuarea oricărui act de cercetare penală sau să îl efectueze personal.
Aşadar, ceea ce i se impută intimatului este tocmai lipsa de implicare în vederea exercitării atribuţiilor care îi reveneau, omisiunea adoptării concrete de dispoziţii şi a creionării unui plan investigativ, specific situaţiei de fapt, care să conducă cât mai grabnic la identificarea locaţiei în care se afla victima sechestrată şi la eliberarea acesteia.
Detaliind, instanţa supremă reţine mai multe aspecte care au condus la concluzia mai sus enunţată, cum ar fi: lipsa de preocupare a intimatului de a asculta cu întâietate înregistrarea convorbirilor victimei care apelase SNUAU 112, nesolicitarea de informaţii de la ofiţerul de poliţie C. care avusese convorbirea înregistrată cu victima, neobservarea specificului infracţiunii care forma obiectul urmăririi penale (victima reclamând la SNUAU 112 că a fost bătută şi violată de un bărbat în jur de 50 de ani şi că se află în continuare sechestrată într-un imobil care avea pod - aspect care trebuia avut în vedere atunci când s-au solicitat mandate pentru efectuarea de percheziţii domiciliare), neprioritizarea activităţilor care îi reveneau şi neimplicarea profesională în dosarul care se înregistrase la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal, având ca obiect infracţiunea de lipsire de libertate (aspect de netăgăduit care reiese din atitudinea adoptată în permanenţă în faţa instanţei de disciplină, intimatul specificând de fiecare dată că rolul său era de a supraveghea urmărirea penală şi nu de a o efectua ca într-un caz de competenţă exclusivă a procurorului).
Împrejurarea că procurorul cercetat nu îşi impută vreo culpă în legătură cu lipsa coordonării şi a supravegherii activităţii ofiţerilor de poliţie, cu toate că prevederile art. 300 din C. proc. pen. îl obligau să îşi asume conducerea exclusivă a activităţii de urmărire penală prin raportare la caracterul specializat al investigaţiei, conturează modul în care acesta a acţionat pe întreg parcursul evenimentelor derulate în perioada 25-26 iulie 2019 şi permite a se înţelege lipsa determinării sale în exercitarea atribuţiilor de serviciu, inclusiv afirmaţiile pe care le-a făcut în faţa organelor de poliţie, cum că nu este sigur că victima se află în imobilul pentru care fusese obţinut mandatul de percheziţie domiciliară în cursul nopţii de 25/26 iulie 2019 ori că nu este sigur că ar fi vorba de vreo infracţiune flagrantă, înfrânând şi temporizând activitatea organelor de poliţie judiciară.
În cadrul contenciosului disciplinar se poate reţine, ca în cazul de faţă, lipsa nejustificată de preocupare a magistratului intimat de a descoperi cu celeritate locaţia în care se afla victima minoră şi de a pune capăt unei fapte infracţionale despre care, la acel moment, putea presupune că se află încă în desfăşurare.
Raportat la aprecierile recurentei sub aspectul caracterului flagrant al infracţiunii, care dacă ar fi fost reţinut de către intimat, ar fi permis organelor penale să efectueze percheziţia domiciliară şi în timpul nopţii, la adresa numitului B., corespunzător prevederilor art. 159 din C. proc. pen., sau raportat la prevederile art. 27 din Constituţia României, pe care aceasta le invocă, ce dispun că de la principiul constituţional al inviolabilităţii domiciliului se poate deroga pentru "înlăturarea unei primejdii privind viaţa, integritatea fizică sau bunurile unei persoane", ori cu referire la aprecierea unei stări de necesitate, astfel cum este ea reglementată prin art. 20 alin. (2) din C. pen., Înalta Curte constată, de asemenea, că asupra cadrului în care trebuia să se desfăşoare supravegherea şi urmărirea penală in cazul analizat, trebuia să se aplece cu maximă atenţie intimatul procuror, corespunzător prevederilor art. 300 din C. proc. pen.
Din cele prezentate rezultă că magistratul cercetat nu a înţeles să se implice de la început, în mod concret, în vederea efectuării activităţii de urmărire penală, cu toate că toate elementele evenimentelor conturau această obligaţie în lumina art. 300 alin. (4) din C. proc. pen., ceea ce a afectat standardul de practică eficient de care trebuia să dea dovadă.
Reclamarea chiar de către victima minoră a sechestrării şi violării ei, trebuiau să conducă de urgenţă la găsirea şi eliberarea acesteia, în timp ce intimatul a considerat chiar de la numirea lui în dosarul penal, într-un mod total desprins de realitatea din teren, că este suficientă o activitate de supraveghere a organelor de poliţie judiciară, neînţelegând să se implice total, activ şi eficient în actele de urmărire penală, pentru salvarea victimei; conduită culpabilă al cărei rezultat a fost obţinerea cu întârziere, la o oră înaintată din noapte, a mandatului de percheziţie domiciliară la adresa celui bănuit ca autor al faptelor reclamate şi temporizarea întregii acţiuni de identificare şi salvare a minorei.
Ceea ce se urmăreşte de la magistratul procuror este tocmai implicarea lui în întregime, în mod profesional şi eficient, în activitatea pe care o desfăşoară, în scopul apărării intereselor generale ale societăţii, a ordinii de drept, precum şi a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, cum se arată şi în Titlul I, cap. I, art. 1, alin. (1) din Legea nr. 303/2004, rep., privind statutul judecătorilor şi procurorilor.
Faţă de cele expuse, se constată că intimatul a avut o conduită profesională culpabilă, sub aspectul componentei de soluţionare a dosarului pe care îl instrumenta, exprimată prin nesocotirea, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil a normelor de drept procesual incidente în cauză, context în care, se susţine legalitatea încadrării punctuale în abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
În raport cu circumstanţele personale ale magistratului, conturate de vechimea acestuia în magistratură de peste 22 ani şi de faptul că această acţiune disciplinară are un caracter izolat în activitatea desfăşurată până la acest moment, precum şi în considerarea principiului aplicării graduale a sancţiunilor, Înalta Curte apreciază că, în ceea ce priveşte individualizarea sancţiunii disciplinare, scopul procedurii disciplinare, sub aspect punitiv şi preventiv, poate fi atins prin aplicarea sancţiunii constând în "diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu 25% pentru o perioadă de 1 an", sancţiune prevăzută de art. 100 lit. b) din Legea nr. 303/2004, republicată.
În concluzie, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va admite recursul declarat de recurenta Inspecţia Judiciară împotriva hotărârii nr. 3P din 17 mai 2023 pronunţate de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori în materie disciplinară, în dosarul nr. x/2019, va casa hotărârea atacată şi, rejudecând, va aplica pârâtului A. sancţiunea disciplinară constând în diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu 25% pe o perioadă de un an pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de recurenta Inspecţia Judiciară împotriva hotărârii nr. 3P din 17 mai 2023 pronunţate de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori în materie disciplinară, în dosarul nr. x/2019.
Casează hotărârea atacată şi, rejudecând, aplică pârâtului A. sancţiunea disciplinară constând în diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu 25% pe o perioadă de un an pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 martie 2024.