Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Acţiunea disciplinară
Prin acţiunea disciplinară înregistrată pe rolul Secţiei pentru judecători în materie disciplinară, sub nr. x/J/2023, Inspecţia Judiciară a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună aplicarea uneia dintre sancţiunile prevăzute de art. 273 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, pârâtei A., judecător în cadrul Judecătoriei X (în prezent judecător în cadrul Judecătoriei Y), pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 271 lit. b), art. 271 lit. l), art. 271 lit. s), raportat la art. 272 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 303/2022 din acelaşi act normativ.
2. Încheierea pronunţată de instanţa disciplinară
Prin încheierea din 10 mai 2023, Secţia pentru judecători în materie disciplinară a stabilit că prezentului litigiu îi sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii în raport cu data la care acţiunea disciplinară a fost înregistrată pe rolul Secţiei pentru judecători în materie disciplinară, respectiv la 11 ianuarie 2023. Totodată, s-au reţinut următoarele: i) în ceea ce priveşte excepţiile invocate de pârâtă s-a apreciat că sunt apărări de fond şi vor fi avute în vedere la soluţionarea cauzei pe fond, ii) s-a respins cererea de acordare a unui nou termen de judecată în vederea completării probei cu înscrisuri, iii) s-a respins administrarea probei testimoniale privind audierea de martori.
3. Hotărârea pronunţată de instanța disciplinară
Prin hotărârea nr. 11J din 14 iunie 2023 pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii – Secţia pentru judecători în materie disciplinară, în dosarul nr. x/J/2023, s-a admis acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva pârâtei A., judecător în cadrul Judecătoriei X (în prezent judecător în cadrul Judecătoriei Y) şi, în baza art. 273 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, a aplicat acesteia sancţiunea disciplinară constând în „excluderea din magistratură” pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 271 lit. b), art. 271 lit. l) şi art. 271 lit. s) teza a II-a raportat la art. 272 alin. (2) şi (3) din acelaşi act normativ.
Instanţa disciplinară a respins apărările pârâtei judecător reţinând: i) relativ la apărarea pârâtei privind lipsa unei sesizări legale, demersul disciplinar a avut la bază o sesizare ce întruneşte condiţiile prevăzute de lege: este formulată de o persoană interesată, este semnată, conţine datele de identificare ale autorilor, precum şi indiciile concrete cu privire la situaţia de fapt, ii) apărarea vizând lipsa de imparţialitate a inspectorului judiciar este neîntemeiată, iii) modalitatea în care este administrat probatoriul în această etapă este prevăzută de dispoziţiile regulamentare, nesubzistând în sarcina inspectorului judiciar obligaţia de a aplica dispoziţiile art. 319 C. proc. civ. care reglementează depunerea jurământului de către martorul audiat într-o procedură judiciară.
Cu privire la abaterile disciplinare reţinute, analizând situaţia de fapt expusă de titularul acţiunii disciplinare, instanţa disciplinară a constatat că sunt întrunite condiţiile pentru atragerea răspunderii disciplinare pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 271 lit. b), art. 271 lit. l) şi art. 271 lit. s) teza a II-a raportat la art. 272 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 303/2022.
Astfel, referitor la prima abatere, Secţia a reţinut că faptele pârâtei judecător, concretizate în manifestări ostile, şicanatorii, acuzaţii nefondate la adresa preşedintelui instanţei şi a conducerii instanţelor ierarhic superioare, întreţinerea constantă a tensiunii în relaţionare, refuzul de a comunica şi colabora în mod direct cu preşedintele instanţei, de a relaţiona în condiţii de respect şi bună-credinţă cu ceilalţi colegi judecători, cu procurorii şi cu personalul auxiliar, au întrunit elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. b) din Legea nr. 303/2022.
În ceea ce priveşte săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. l) din Legea nr. 303/2022, probele din dosar au relevat că pârâta judecător a contestat legitimitatea măsurilor dispuse de preşedintele instanţei, solicitând puncte de vedere instanţelor ierarhic superioare sau Consiliului Superior al Magistraturii, făcând referiri la activitatea preşedintelui în corespondenţa purtată cu persoane din cadrul sau din afara instanţei.
Refuzul pârâtei de a îndeplini atribuţiile ce îi reveneau, precum şi dispunerea unor măsuri contrare actelor decizionale emise de preşedintele instanţei, au condus la perturbarea activităţii instanţei, afectând imaginea şi prestigiul justiţiei.
În concluzie, faţă de argumentele de fapt şi de drept expuse în cuprinsul hotărârii, Secţia a apreciat că sunt întrunite cumulativ condiţiile pentru angajarea răspunderii disciplinare a pârâtei judecător A. din perspectiva abaterii prevăzute de dispoziţiile art. 271 lit. l) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.
În ceea ce priveşte săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 217 lit. s) teza a II-a raportat la art. 272 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 303/2022, faţă de circumstanţele şi împrejurările în care au fost săvârșite faptele reţinute în sarcina pârâtei, s-a apreciat că prin dispunerea unor măsuri cu depăşirea limitelor impuse de cadrul procesual reglementat pentru soluţionarea unor categorii de cereri, pârâta judecător a adus atingere drepturilor părţilor la un proces echitabil şi prestigiului justiţiei.
S-a constatat că faptele pârâtei care, în dosarul nr. x/244/2022, a dispus măsuri ce vizau persoane ce nu aveau calitatea de parte, iar în dosarele nr. x/244/2021/a6 şi nr. y/244/2022, a dispus măsuri ce excedau cadrului procesual reglementat de lege, au avut un caracter imputabil acesteia, nefiind justificate de cauze obiective care să se circumscrie unei culpe scuzabile.
Prin urmare, s-a reţinut că sunt întrunite cumulativ condiţiile pentru atragerea răspunderii disciplinare a pârâtei sub aspectul săvârşirii abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. s) teza a II-a raportat la art. 272 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.
4. Cererea de recurs
Împotriva încheierii şi a hotărârii arătate la pct. 2 şi 3, a declarat recurs pârâta judecător A., înregistrat la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sub nr. z/1/2023.
Recursul este întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.
Recurenta solicită, mai întâi, repunerea pe rol a cauzei, susţinând că în mod greşit instanţa disciplinară a respins cererea de repunere pe rol a cauzei motivat de faptul că era necesar a fi pusă în discuţia contradictorie a părţilor Hotărârea C.J.U.E. din 11 mai 2023, R.I. împotriva Inspecţiei Judiciare şi N.L. (Cauza C-817/21), care a fost pronunţată după data la care Secţia pentru judecători în materie disciplinară a rămas în pronunţare asupra cauzei de faţă (10 mai 2023).
Se precizează că Hotărârea C.J.U.E. are influenţă asupra hotărârii în prezentul proces şi prin prisma aspectelor invocate de Secţia pentru judecători în materie disciplinară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii în cuprinsul hotărârii atacate, în legătură cu dispoziţiile conținute în Normele privind efectuarea lucrărilor de inspecţie, aprobate prin Ordinul inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare nr. 51 din 14 iunie 2021.
Într-un prim motiv de casare, recurenta învederează că în mod greşit instanţa disciplinară a stabilit aplicabilitatea legii noi în procedura disciplinară pentru că ar fi trebuit să se raporteze la data sesizării Inspecţiei Judiciare, respectiv la data de 31 august 2022. În plus, afirmă că în privinţa dispoziţiilor legale aplicabile abaterilor disciplinare şi sancţiunilor disciplinare este incidentă legea de la momentul la care se presupune că au fost săvârșite faptele reţinute ca abateri disciplinare. Aşadar, în opinia recurentei, aplicabile cauzei sunt dispoziţiile Legii nr. 303/2004, republicată. Mai susţine că indicarea aplicabilităţii unei alte legi echivalează cu neindicarea dispoziţiilor legale aplicabile, aspect care atrage nulitatea absolută a rezoluţiei de exercitare a acţiunii disciplinare.
Totodată, arată că instanţa disciplinară nu a motivat criteriile pentru care a stabilit aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor Legii nr. 303/2022, pentru faptul că acestea sunt mai favorabile sub aspectul condiţiilor reţinerii gravei neglijenţe în cazul abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. s) teza a II-a [fost art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004] dar şi sub aspect sancționator.
În continuare, arată că a invocat nulitatea absolută a declaraţiilor luate martorilor în datele de 27 şi 28 noiembrie 2022 de către inspectorul judiciar în procedura cercetării disciplinare, întrucât din cuprinsul acestor declaraţii reiese faptul că persoanele audiate nu au depus jurământul.
Mai arată recurenta că instanţa disciplinară a calificat în mod greşit excepţiile invocate ca fiind apărări de fond, fiindu-i astfel încălcat atât dreptul la un proces echitabil, cât şi dreptul la apărare.
Un alt motiv de recurs se referă la nelegala sesizare a Inspecţiei Judiciare. Arată că inspectorul judiciar avea obligaţia de a verifica dacă sesizarea s-a făcut în mod legal, câtă vreme nu a fost făcută de o persoană fizică, ci de preşedintele curţii de apel în urma aprobării unui raport întocmit de vicepreşedintele curţii de apel, având la bază o decizie emisă de preşedintele curţii de apel.
Mai arată recurenta că, pentru faptele din data de 23 mai 2022 (sesizarea efectuată de judecător prin încheierea de şedinţă din 23 mai 2022 pronunţată în dosarul nr. y/244/2022) şi 10 august 2022 (stabilirea unui termen de judecată în afara şedinţelor programate), precum şi pentru orice alte fapte reţinute ca fiind săvârșite în perioada de după data de 28 aprilie 2022, nu există o sesizare legală a Inspecţiei Judiciare, cercetarea disciplinară fiind nulă.
În completare arată că nici decizia prin care s-a dispus efectuarea controlului, nici raportul de efectuare al controlului şi nici decizia de aprobare a acelui raport nu i-au fost aduse la cunoştinţă de emitenții actelor, astfel încât să le poată ataca înainte de sesizarea Inspecţiei Judiciare, neputând fi luată în considerare susţinerea inspectorului judiciar de la termenul de judecată din 10 mai 2023 în sensul că „fiindu-i ataşat un raport de control dispus printr-o decizie cu caracter administrativ care nu a fost contestată” (pagina 2 paragraful 4 din încheierea din 10 mai 2023).
Aşadar, în ceea ce priveşte conţinutul Rezoluţiei de începere a cercetării disciplinare nr. 1804 din 11 octombrie 2022, invocă nulitatea absolută parţială a acestei rezoluţii, şi, pe cale de consecinţă, nulitatea absolută parţială a Rezoluţiei nr. 15 din 06 ianuarie 2023 emisă de Inspecţia Judiciară - Direcţia de Inspecţie pentru Judecători în Dosarul nr. x/al, de exercitare a acţiunii disciplinare în temeiul art. 46 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, al art. 20 alin. (2) din Normele privind efectuarea lucrărilor de inspecţie aprobate prin Ordinul inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare nr. 51 din 14 iunie 2021 şi al art. 174 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. raportat la art. 19 alin. (2) din Normele privind efectuarea lucrărilor de inspecţie aprobate prin Ordinul inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare nr. 51 din 14 iunie 2021, potrivit cărora rezoluţia de începere a cercetării disciplinare cuprinde conţinutul abaterii disciplinare pentru care s-a dispus începerea cercetării disciplinare şi dispoziţiile legale aplicabile.
S-a făcut referire la faptul că există indicii privind săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) raportat la art. 991 din Legea nr. 303/2004, fără a fi indicat dacă abaterea reţinută se referă la una sau la ambele teze prevăzute la acest articol şi la alin. (1) sau alin. (2) ori la ambele alineate ale art. 991 din Legea nr. 303/2004, vătămarea constând în imposibilitatea exercitării dreptului la apărare motivat de neindicarea concretă a conţinutului abaterii disciplinare şi a textului legal aplicabil; cele două variante de abatere reglementate alternativ excluzându-se reciproc, fiind vorba despre intenţie sau culpă.
Recurenta a mai invocat prin cererea de recurs excepţia nulităţii absolute a acţiunii disciplinare exercitate de Inspecţia Judiciară din perspectiva imparţialităţii inspectorului judiciar şi a modalităţii în care a fost soluţionată şi motivată de către inspectorul judiciar şef al Inspecţiei Judiciare, cererea de înlocuire a inspectorului judiciar.
De asemenea, recurenta contestă modalitatea de administrare a probelor în faza cercetării disciplinare, respectiv a probei cu martori şi respingerea probei cu înscrisuri. În ceea ce priveşte declaraţiile martorilor, invocă nulitatea absolută a acestora deoarece persoanele audiate nu au depus jurământul prin care se obligă să spună adevărul, fiind încălcate prevederile art. 319 C. proc. civ. Invocă şi nulitatea absolută a notelor interne şi a constatărilor întocmite de către grefierul-şef, deoarece, susţine recurenta, acesta nu are atribuţii cu privire la constatarea unor fapte referitoare la judecători.
Susţine că nu a primit actele din dosarul disciplinar.
Un alt motiv de recurs se referă la încălcarea dreptului la apărare, şi arată că nu i-a fost respectat acest drept atât în procedura desfăşurată de inspectorul judiciar, cât şi în faţa instanţei disciplinare.
Arată că nu a avut posibilitatea de a prezenta instanţei observaţiile, argumentele şi mijloacele sale de probă.
Consideră că atât în privinţa dispoziţiei de respingere a probelor propuse, cât şi în privinţa dispoziţiei de respingere a cererii de repunere pe rol a cauzei motivarea instanţei a fost succintă, cu caracter general, discreţionară şi nu a indicat motivele pentru care a respins cele două cereri. Acestor două aspecte le adaugă nepronunțarea asupra excepţiilor invocate.
Apreciază că în lipsa respectării dreptului la apărare şi a principiului nemijlocirii, la care se adaugă nerespectarea dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 C. proc. civ. şi art. 6 parag. 1 CEDO, precum şi în lipsa lămuririi aspectelor esenţiale ale cauzei, ce au făcut obiectul sesizării, precum şi în lipsa analizării activităţii sale efective în raport cu atribuţiile încredințate şi cu activitatea desfăşurată şi remuneraţia stabilită, prin raportare şi la atribuţiile, activitatea desfăşurată efectiv şi remuneraţia stabilită pentru ceilalţi judecători ai instanţei, singura soluţie ce putea fi dispusă cu privire la fondul cauzei era aceea de respingere a acţiunii disciplinare, aspectele cauzei nefiind pe deplin dovedite, iar sarcina probei aparţinând Inspecţiei Judiciare.
În ceea ce priveşte abaterile reţinute, solicită să se ţină cont de situaţia concretă de la judecătoria la care funcţionează, respectiv faptul că desemnarea pentru îndeplinirea activităţilor referitoare la învăţământul profesional a fost efectuată de preşedintele judecătoriei, iar nu de preşedintele curţii de apel, nefiind una dintre atribuţiile preşedintelui judecătoriei. Mai arată că nu au fost întocmite, de preşedintele judecătoriei, ordine de serviciu în care să fie enumerate în concret atribuţiile în legătură cu activitatea de învăţământ profesional şi cu activităţile privind practica de casare.
Solicită să se ţină cont de faptul că toate adresele la care i s-a solicitat să formuleze răspuns în materie civilă erau în competenţa de soluţionare a preşedintelui instanţei.
În final, recurenta solicită admiterea recursului, casarea încheierii şi a hotărârii atacate, admiterea excepţiilor invocate şi respingerea acţiunii disciplinare exercitate împotriva sa de Inspecţia Judiciară.
În subsidiar, în cazul în care se apreciază că acţiunea disciplinară este întemeiată, solicită reindividualizarea sancţiunii disciplinare şi să se aibă în vedere circumstanţele personale referitoare la vechimea în profesie, activitatea de judecată desfăşurată şi numărul dosarelor soluţionate, posibilitatea efectivă de a îndeplini alte atribuţii având în vedere încărcătura şi nivelul remuneraţiei în comparaţie cu ceilalţi judecători ai instanţei, precum şi în raport de situaţia de fapt şi în baza apărărilor formulate.
Recurenta a depus la dosar şi o cerere completatoare a recursului prin care indică temeiurile de drept ale cererii de recurs.
5. Apărările părţilor
Intimata Inspecţia Judiciară a depus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat având în vedere că probele administrate confirmă faptul că nu subzistă niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.
Contrar celor susţinute de recurentă, arată că Secţia pentru judecători în materie disciplinară a soluţionat excepţiile invocate cu respectarea dispoziţiilor procedurale.
Arată că legea aplicabilă în speţă se raportează la momentul sesizării Secţiei pentru judecători cu acţiunea disciplinară, moment care este ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 303/2022.
În ce priveşte lipsa de imparţialitate a inspectorului judiciar arată că niciunul dintre aspectele invocate, privind modul de efectuare a cercetării disciplinare, nu constituie o dovadă în sensul lipsei de imparţialitate a inspectorului judiciar, nefiind evidenţiate elemente care să reflecte o conduită de o asemenea natură.
Mai arată intimata că, rezoluţia de începere a cercetării disciplinare a fost întocmită cu respectarea dispoziţiilor legale şi regulamentare, expunerea argumentelor care confirmă ipoteza existenţei indiciilor privind săvârşirea unei abateri disciplinare fiind obligatorie şi raportată la aspectele sesizate, astfel că nu poate fi asimilată unei antepronunțări a inspectorului de caz.
Restul aspectelor care vizează legalitatea probelor administrate în cursul cercetării disciplinare şi modul de apreciere au fost de asemenea analizate în considerentele hotărârii recurate, fiind înlăturate justificat toate apărările pârâtei care vizează aceste aspecte.
Aşa cum s-a reţinut şi prin hotărârea recurată, dispoziţiile art. 319 C. proc. civ. care reglementează depunerea jurământului nu sunt incidente dat fiind specificul procedurii cercetării disciplinare care este o procedură cu caracter administrativ. Contrar susţinerilor recurentei, nu subzistă obligaţia încunoştinţării despre audierea din oficiu a altor persoane sau obligaţia înregistrării acestei proceduri. Înregistrarea audierii pârâtei la sediul Inspecţiei Judiciare s-a realizat cu acordul acesteia în scopul garantării dreptului la apărare iar efectuarea acestei operaţiuni nu este obligatorie în cadrul procedurii disciplinare care are caracter administrativ.
În ce priveşte sesizarea Inspecţiei Judiciare, se arată că ea a fost făcută în condiţiile prevăzute de art. 45 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, în vigoare la data sesizării Inspecţiei Judiciare de preşedintele Curţii de Apel Z, ca urmare a constatărilor consemnate în Raportul de control la care s-a făcut referire în actul de sesizare.
De altfel, alegaţiile vizând presupusa nulitate absolută sunt lipsite de orice temei şi nu fac obiectul analizei în cadrul prezentei lucrări, cadru care este definit în actuala reglementare de prevederile art. 47 alin. (1) din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii.
Precizează că restul aspectelor invocate în contextul acestui motiv de recurs sunt de asemenea lipsite de temei.
Cadrul şi limitele verificărilor prealabile este definit de art. 45 şi urm. din Legea nr. 317/2004 iar verificările prealabile se circumscriu aspectelor semnalate prin sesizare. În cadrul prezentei lucrări nu au făcut obiectul verificărilor modul de efectuare a controlului de Curtea de Apel Z, modul de întocmire a raportului respectiv, verificarea compartimentelor instanţei sau a activităţii altor judecători, respectiv exercitarea atribuţiilor judiciare sau manageriale de preşedintele instanţei, iar în măsura în care judecătorul cercetat disciplinar aprecia că se justifică sesizarea acestor aspecte avea posibilitatea iniţierii procedurilor reglementate de lege.
Faţă de aspectele invocate de recurenta judecător cu privire la preşedintele instanţei, alţi judecători, etc., arată că este relevant a se avea în vedere că prezenta procedură disciplinară are ca obiect faptele imputate recurentei din perspectiva răspunderii disciplinare, Inspecţia Judiciară nefiind investită prin sesizare, şi prin urmare neavând competenţa de a analiza, sub aspectul condiţiilor de angajare a răspunderii disciplinare, acte sau fapte ale altor magistraţi decât magistratul vizat de procedura disciplinară în derulare.
În ce priveşte faptul că recurenta a invocat nulitatea parţială a rezoluţiei de începere a cercetării disciplinare şi a rezoluţiei de exercitare a acţiunii disciplinare pe considerentul că s-a dispus începerea cercetării disciplinare reținându-se existenţa indiciilor privind săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) raportat la art. 991 din Legea nr. 303/2004, fără a se indica forma de vinovăţie, în opinia intimatei, nu este justificată, faţă de reglementările cuprinse în art. 46 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind scopul cercetării disciplinare. Clarificarea aspectelor care definesc vinovăţia se realizează în cadrul procedurii cercetării disciplinare astfel că aceste date nu pot fi inserate în rezoluţia de începere a cercetării disciplinare.
În ce priveşte probele, se arată că acestea au fost administrate cu respectarea dispoziţiilor legale şi regulamentare.
Cu privire la repunerea pe rol a cauzei în vederea punerii în discuţie a Hotărârii CJUE din 11 mai 2023, cererea nu era justificată, neavând relevanţă în cauză, şi ca atare fiind respinsă argumentat prin hotărârea recurată.
Referitor la susţinerile referitoare la încălcarea dreptului la apărare, se arată că modul de soluţionare al cererilor de probaţiune şi modul de soluţionare al cererii de repunere pe rol nu poate fi asimilat unei încălcări a dreptului la apărare în condiţiile în care s-au respectat garanţiile procesuale recunoscute de lege, fiind argumentată soluţia pronunţată cu referire la aceste aspecte de Secţia pentru judecători în materie disciplinară.
Mai arată că aprecierea asupra admisibilităţii probelor solicitate şi a aptitudinii acestora de a duce la soluţionarea procesului s-a realizat de Secţia pentru judecători în materie disciplinară după punerea în discuţie a acestora, iar modul de soluţionare nu poate avea relevanţa atribuită de recurentă.
Intimata apreciază că susţinerile recurentei pe fondul cauzei în sensul că unele fapte ulterioare datei vizate de procedura controlului dispus prin decizia nr. 97 a preşedintelui Curţii de Apel Z nu se justificau a fi reţinute în conţinutul abaterilor disciplinare sunt de asemenea nefondate.
Arată că analiza existenţei/inexistenţei indiciilor privind săvârşirea unor anumite abateri disciplinare puse în discuţie în contextul aspectelor semnalate s-a realizat de inspectorul judiciar iar cercetarea disciplinară a vizat aceste fapte din perspectiva abaterii disciplinare menţionate în rezoluţia de începere a cercetării disciplinare.
Din perspectiva apărărilor de fond, aspectele care vizează încărcătura pârâtei nu pot avea relevanţă întrucât nu justifică încălcarea responsabilităţilor specifice funcţiei judiciare care realizează conţinutul abaterilor disciplinare pentru care a fost sancţionată. Încălcarea responsabilităţilor specifice nu are caracter izolat în activitatea recurentei, fiind sancţionată anterior prin hotărârea nr. 21J din 08 decembrie 2022 de către Secţia pentru judecători în materie disciplinară din cadrul CSM.
Faţă de toate argumentele prezentate în întâmpinare, solicită respingerea recursului declarat de pârâta A., ca nefondat, şi menţinerea hotărârii atacate, ca fiind legală şi temeinică.
În ceea ce priveşte modul de individualizare al sancţiunii disciplinare aplicate, consideră că recursul declarat este inadmisibil astfel că nu este posibilă analiza/reformarea hotărârii recurate sub acest aspect.
6. Recurenta a depus răspuns la întâmpinare prin care a reluat motivele invocate prin cererea de recurs.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 judecători
Cu titlu preliminar, faţă de faptul că recurenta şi-a subsumat criticile unor cazuri de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., se impune precizarea că recursul reglementat de art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, constituie o veritabilă cale devolutivă de atac împotriva hotărârilor secţiilor CSM, pronunţate în materie disciplinară, cale de atac ce va fi soluţionată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin luarea în considerare a aspectelor invocate de recurentă şi prin verificarea atât a legalităţii procedurii, cât şi a temeiniciei hotărârii instanţei disciplinare, aşa cum a decis Curtea Constituţională a României prin Decizia nr. 381 din 31 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 634 din 20 iulie 2018.
Mai întâi, instanţa supremă va avea în vedere cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de recurentă, şi reţine că potrivit art. 400 C. proc. civ. „dacă, în timpul deliberării, instanţa găseşte că sunt necesare probe sau lămuriri noi va dispune repunerea pe rol a cauzei, cu citarea părţilor”.
Prin urmare, repunerea pe rol a cauzei, după rămânerea în pronunţare a instanţei de judecată, poate fi dispusă doar în acele situaţii în care instanţa găseşte că sunt necesare probe sau lămuriri noi pentru dezlegarea corectă a pricinii.
Din această perspectivă, reţinând că nu sunt necesare probe sau lămuriri noi şi având în vedere că hotărârea CJUE din 11 mai 2023 invocată nu prezintă relevanţă în raport de obiectul prezentei cauze, în mod legal s-a respins cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de pârâtă, ca neîntemeiată.
Analizând hotărârea atacată, prin prisma criticilor din recurs, subsumate motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, însă doar pentru considerentele arătate în continuare.
În cauză a fost invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.
i) Referitor la nulitatea persoanelor audiate în datele de 27 şi 28 noiembrie 2022 de către inspectorul judiciar motivat de faptul că aceste persoane nu au depus jurământul prevăzut de art. 319 C. proc. civ., instanţa supremă va respinge aceste critici ca nefondate.
Potrivit art. 25 alin. (l) din Normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie aprobate prin Ordinul nr. 51/2021 al inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare „în cadrul cercetării disciplinare inspectorul administrează probele pe care le consideră necesare, inclusiv sub aspectul verificării apărărilor formulate de magistratul cercetat”. Alin. (2) al aceluiaşi text reglementează administrarea probei cu ascultarea altor persoane în procedura cercetării disciplinare.
Din perspectiva apărărilor formulate de recurenta-pârâtă, se reţine că cercetarea disciplinară este o procedură cu caracter administrativ, iar modalitatea în care este administrat probatoriul în această etapă este prevăzută de dispoziţiile regulamentare, nesubzistând în sarcina inspectorului judiciar obligaţia de a aplica dispoziţiile art. 319 C. proc. civ. care reglementează depunerea jurământului de către martorul audiat într-o procedură judiciară.
În jurisprudenţa Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a statuat că dispozițiile art. 319 C. proc. civ., referitoare la depunerea jurământului de către martor, nu sunt aplicabile în faza administrativă a verificărilor prealabile și cercetării disciplinare desfășurate în fața Inspecției Judiciare, astfel că procesele-verbale de ascultare întocmite în această etapă, la care face referire recurenta, nu au valoarea unor declarații de martor în sensul Codului de procedură civilă. În acelaşi sens, se reţine că norma de trimitere de la art. 49 alin. (14) din Legea nr. 305/2022 [fost art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004] se referă la procedura administrativ-jurisdicțională desfășurată în fața secțiilor CSM, așa cum se prevede expres în cuprinsul alin. (1) al aceluiași articol, iar nu la faza verificărilor prealabile și cercetării disciplinare desfășurate în fața Inspecției Judiciare, iar procesul-verbal de ascultare întocmit de inspectorul judiciară sau unul dintre membrii echipei de inspectori judiciari, în conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (5) din Regulamentul lucrărilor de inspecție, constituie o probă admisibilă în procedura disciplinară. (Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători, deciziile nr. 21 din 1 februarie 2021 şi nr. 251 din 28 iunie 2021).
Astfel, în condiţiile în care ascultarea martorilor în faza administrativă a procedurii disciplinare desfăşurate de Inspecţia Judiciară nu reprezintă declaraţii de martor în sensul Codului de procedură civilă, nu pot fi primite criticile referitoare la încălcarea dispoziţiilor Codului de procedură civilă indicate de recurentă.
De asemenea, cu privire la susţinerea recurentei-pârâte în sensul că notele interne şi constatările întocmite de grefierul-şef, nota internă întocmită de grefierul B., precum şi înscrisurile depuse de persoanele audiate în calitate de martori sunt lovite de nulitate, se reţine că valoarea probatorie a acestor înscrisuri a fost apreciată de instanţa disciplinară prin raportare la întreg materialul probator administrat în cauză.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că, în cauză, nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în cererea de recurs nefiind identificate critici referitoare la încălcarea de către instanţa disciplinară a unor reguli de procedură de natură a atrage sancţiunea nulităţii hotărârii atacate, din perspectiva criticilor invocate la acest motiv de casare.
ii) Referitor la susţinerile referitoare la nelegala sesizare a Inspecţiei Judiciare, Completul de 5 judecători apreciază că acestea sunt nefondate.
Se reţine că potrivit art. 45 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, Inspecţia Judiciară se poate sesiza din oficiu sau poate fi sesizată în scris şi motivat de orice persoană interesată, inclusiv de Consiliul Superior al Magistraturii, în legătură cu abaterile disciplinare săvârșite de judecători şi procurori.
Totodată, potrivit art. 4 din Normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie aprobate prin Ordinul inspectorului-şef nr. 51 din 14 iunie 2021, orice persoană poate sesiza Inspecţia Judiciară în legătură cu abaterile disciplinare săvâșite de judecători şi procurori.
În cauză, la data de 31 august 2022 s-a înregistrat la Inspecţia Judiciară sesizarea formulată de preşedintele Curţii de Apel Z, înregistrată iniţial la lucrarea cu nr. 22-2828 ca revenire la lucrarea nr.22-1812 repartizată unui alt inspector judiciar şi care a fost finalizată prin exercitarea acţiunii disciplinare.
În baza referatului din data de 5 septembrie 2022 s-a dispus, în temeiul art. 16 alin. (1) din Normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie, înregistrarea separată şi repartizarea aleatorie a sesizării, reținându-se că în noua sesizare, pe lângă aspectele deja verificate, se invocă aspecte noi, exemplificate în cuprinsul aceluiaşi referat.
În speţă, preşedintele Curţii de Apel Z a transmis Inspecţiei Judiciare o copie a deciziei nr. 257 din 26 august 2022, prin care a fost aprobat Raportul de control efectuat la nivelul Judecătoriei X pentru perioada 2021-2022, raport prin care s-a dispus şi înaintarea către Inspecţia Judiciară a materialului care a stat la baza întocmirii acestuia, cu propunerea de a se efectua verificări cu privire la atitudinile şi acţiunile recurentei-pârâte, pentru a se stabili dacă există sau nu indiciile săvârşirii unei/unor abateri disciplinare dintre cele prevăzute la art. 99 lit. c), f), m) şi t) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată.
Prin urmare, se reţine că în cuprinsul acestei sesizări s-a făcut referire la situaţia de fapt reliefată de împrejurările relevate şi din înscrisurile ataşate, astfel că verificările prealabile şi cercetarea disciplinară au vizat toate aspectele expuse, fără ca dispoziţiile legale ce reglementează modalitatea de sesizare a Inspecţiei Judiciare să condiţioneze iniţierea procedurii disciplinare de calitatea persoanei care a formulat sesizarea. Referitor la susţinerea recurentei în sensul că pentru faptele din data de 23 mai 2022 (încheierea de şedinţă din 23 mai 2022 pronunţată în dosarul nr. y/244/2022) şi 10 august 2022 (stabilirea unui termen de judecată în afara şedinţelor programate), precum şi pentru orice alte fapte reţinute ca fiind săvârșite în perioada de după data de 28 aprilie 2022 nu există o sesizare legală a Inspecţiei Judiciare, instanţa de control judiciar va respinge aceste critici constatând că verificările prealabile şi cercetarea disciplinară au vizat toate aspectele privind activitatea recurentei judecător A. din perspectiva îndeplinirii obligaţiilor profesionale.
Faţă de argumentele reţinute anterior şi prin raportare la dispoziţiile art. 45 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 317/2004, republicată, se constată că prezentul demers disciplinar a avut la bază o sesizare disciplinară ce întruneşte condiţiile prevăzute de lege: este formulată de o persoană interesată, este semnată, conţine datele de identificare ale autorilor, precum şi indiciile concrete cu privire la situaţia de fapt.
iii) Referitor la susţinerea recurentei în sensul că prin acţiunea disciplinară au fost indicate, în mod eronat, dispoziţii legale aplicabile, ceea ce echivalează cu neindicarea dispoziţiilor legale, aceasta se va respinge ca nefondată.
Se reţine că dispoziţiile art. 24 C. proc. civ. fac referire la „procesele începute după intrarea în vigoare a noii legi”, iar prevederile art. 25 C. proc. civ. privind ultraactivitatea legii de procedură se raportează tot „la procesele în curs de judecăţii”.
Înalta Curte constată că, în cauza de faţă, procesul a început la momentul sesizării Secţiei pentru judecători cu acţiunea disciplinară şi anume la 11 ianuarie 2023, iar nu la momentul sesizării Inspecţiei Judiciare, astfel cum susţine recurenta. Aşa cum a reţinut şi instanţa disciplinară, procedura cuprinsă între data sesizării Inspecţiei Judiciare şi data sesizării Secţiei Consiliului Superior al Magistraturii cu acţiunea disciplinară este o procedură administrativă care nu se circumscrie conceptului de „proces” la care face referire textul art. 24 şi 25 C. proc. civ. şi nu constituie o procedură judiciară sau cu caracter jurisdicţional. Prevederile art. 46 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 invocate prin motivele de recurs se referă la respectarea garanţiilor procesuale şi procedurale în etapa cercetării disciplinare, însă această reglementare nu conferă procedurii administrative de competenţa Inspecţiei Judiciare semnificaţia unui „proces” în sensul dispoziţiilor Codului de procedură civilă mai sus menţionate.
De asemenea, aşa cum a reţinut şi instanţa disciplinară nici prevederile art. 2 alin. (2) C. proc. civ. nu pot avea o asemenea semnificaţie, aplicabilitatea dispoziţiilor Codului de procedură civilă în alte materii nu transformă domeniile respective într-o procedură care să aibă semnificaţia prevăzută de art. 24 şi 25 C. proc. civ., şi anume „un proces început” sau „un proces în curs de judecată”.
Prin urmare, legea procedurală aplicabilă cauzei este Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii în vigoare la data exercitării acţiunii disciplinare aşa cum s-a reţinut corect prin hotărârea Secţiei pentru judecători în materie disciplinară.
De altfel, Înalta Curte observă că aspectul pus în discuţie de recurentă în ceea ce priveşte dispoziţiile procesuale reţinute ca fiind incidente nu pot pune în discuţie nulitatea hotărârii, fiind recunoscute şi de actuala reglementare drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Legea nr. 317/2004.
În ceea ce priveşte dispoziţiile de drept material, sunt incidente prevederile Legii nr. 303/2022 iar contrar celor susţinute de recurentă au fost enunţate argumentele care justifică această concluzie prin încheierea din 10 mai 2023, fiind precizate criteriile care definesc legea mai favorabilă.
În acest context, Înalta Curte va respinge şi criticile încadrabile în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. prin care se susţine că indicarea unor alte dispoziţii aplicabile cauzei are semnificaţia lipsei motivării hotărârii, având în vedere că legea aplicabilă cauzei a fost temeinic motivată de instanţa disciplinară iar indicarea unei alte legi poate fi apreciată eventual ca o greşeală de judecată şi nu ca o lipsă a motivării.
iv) În ceea ce privește criticile referitoare la imparţialitatea inspectorului judiciar și al încălcării dreptului la apărare, Înalta Curte le va respinge ca nefondate.
Se reţine, în conformitate cu dispoziţiile art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2014, că aspectele semnalate potrivit alin. (1) sunt supuse unei verificări prealabile efectuate de inspectorii judiciari din cadrul Inspecției Judiciare, în cadrul căreia se stabilește dacă există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare.
Conform art. 11 din Normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție judiciară, în cadrul verificării prealabile, inspectorii judiciari pot consulta baza de date, informații și acte din evidențele Inspecției Judiciare ori alte autorități, pot solicita, în condițiile legii, inclusiv conducătorilor instanțelor sau parchetelor, orice informații, date și documente și pot face verificările pe care le consideră necesare pentru soluționarea lucrării, cu respectarea principiului confidențialității.
Din analiza prevederilor arătate mai sus rezultă că inspectorului judiciar căruia i s-a repartizat lucrarea disciplinară i se recunoaște libertatea de apreciere în privința verificărilor prealabile ce se impun a fi efectuate.
Verificând respectarea acestor norme, Înalta Curte constată că inspectorul judiciar a efectuat verificările prealabile pe care le-a considerat necesare, a ascultat judecătorul faţă de care s-a dispus începerea cercetării disciplinare şi a administrat probe în apărare pentru a stabili dacă indiciile săvârșirii abaterilor disciplinare imputate recurentei-pârâte.
Prin urmare, se vor respinge ca nefondate susținerile recurentei-pârâte referitoare la lipsa de imparţialitate a inspectorului judiciar, constând în neîncuviințarea de către inspectorul judiciar a probelor solicitate de recurenta-pârâtă şi modul de soluţionare a cererii de repunere pe rol, reținându-se, în acord cu susținerile intimatei că acestea nu conduc la concluzia unei lipse de imparţialitate a inspectorului judiciar, ci vizează modalitatea în care acesta a procedat la instrumentarea dosarului.
Totodată, contrar susţinerilor din recurs şi în acord cu cele reţinute întemeiat de instanţa disciplinară, instanţa de control judiciar apreciază că recurenta-pârâtă a avut posibilitatea reală şi efectivă de exercitare a dreptului la apărare atât în faza cercetării disciplinare, cât şi în faţa instanţei disciplinare, fiind respectate garanţiile procesuale recunoscute de lege, astfel că modul de soluţionare a cererilor în probaţiune şi modul de soluţionare a cererii de repunere pe rol nu pot fi asimilate unei încălcări a dreptului la apărare.
v) În ce priveşte faptul că recurenta a invocat nulitatea parţială a rezoluţiei de începere a cercetării disciplinare şi a rezoluţiei de exercitare a acţiunii disciplinare pe considerentul că s-a dispus începerea cercetării disciplinare reținându-se existenţa indiciilor privind săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) raportat la art. 991 din Legea nr. 303/2004 fără a se indica forma de vinovăţie, se apreciază, în acord cu susţinerile intimatei, că această excepţie nu este justificată faţă de reglementările cuprinse în art. 45 din Legea nr. 305/2022.
Aşadar, clarificarea aspectelor care definesc vinovăţia se realizează în cadrul procedurii cercetării disciplinare, astfel că aceste date nu pot fi inserate în rezoluţia de începere a cercetării disciplinare.
vi) Referitor la susţinerile recurentei-pârâte referitoare la încălcarea dreptului la apărare, Înalta Curte le va respinge ca nefondate.
Prin cererea de recurs, recurenta a invocat încălcarea dreptului la un proces echitabil, reglementat de art. 8 C. proc. civ. şi a dreptului la apărare, consacrat prin art. 13 C. proc. civ.
Înalta Curte constată, contrar susţinerilor din recurs, că a fost asigurată recurentei posibilitatea exercitării dreptului la apărare.
În primul rând, se reţine că recurentei-pârâte i-a fost pus la dispoziţie dosarul disciplinar, astfel cum rezultă din procesul verbal de prezentare a probelor administrate în cursul cercetării disciplinare [filele (...) lucrarea nr.22-2865/al].
În al doilea rând, în faza cercetării disciplinare, judecătorul cercetat a fost reprezentat şi asistat de avocat [cu împuternicire la fila (...) din dosarul nr. 22-2865/a1].
În ceea ce priveşte procedura desfăşurată în faţa instanţei disciplinare, contrar susţinerilor formulate, se constată că probele au fost respinse motivat, reținându-se că acestea nu sunt utile soluţionării cauzei, în raport de teza probatorie invocată.
Totodată, Înalta Curte constată că în cuprinsul hotărârii au fost analizate distinct faptele reţinute în acţiunea disciplinară, a fost indicat şi analizat materialul probatoriu avut în vedere pentru a reţine elementele constitutive ale fiecărei abateri disciplinare, context în care au fost analizate şi apărările formulate de recurentă, astfel că modul de desfăşurare a dezbaterilor, administrarea probelor, examinarea excepţiilor şi a apărărilor formulate de recurentă s-au realizat de către instanţa disciplinară cu respectarea principiului contradictorialităţii, a dreptului la apărare şi a garanţiilor oferite de art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului.
Aşa cum reţine Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudenţa sa, problema dacă o persoană a avut parte de un proces echitabil este privită în ansamblu prin analiza cumulativă a tuturor etapelor, nu doar prin prisma unui incident particular sau a unei greşeli de procedură; ca urmare, neajunsurile la un nivel pot fi depistate la o etapă ulterioară (a se vedea cauza Monnell și Morris c. Regatului Unit).
Conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, principiul egalităţii de arme atât în plan civil, cât şi în plan penal, cere ca fiecare parte din proces să beneficieze de o posibilitate rezonabilă de a-şi expune cauza în faţa instanţei, în condiţii care să nu o dezavantajeze în mod semnificativ în raport cu partea adversă (Cauza Dombo Beheer B.V. contra Olandei, Hotărâre din 27 octombrie 1993, Cauza Georgiadis contra Greciei, Hotărâre din 29 mai 1997 şi Cauza Ankerl contra Elveţiei, Hotărâre din 23 octombrie 2006).
De asemenea, cerința procedurilor de „contradictorialitate” prevăzute de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului implică oportunitatea de a cunoaște și de a comenta la proces observațiile făcute sau dovezile prezentate de cealaltă parte litigantă. Totuşi, „contradictorialitatea” în esență presupune că materialul în cauză sau probele sunt puse la dispoziția ambelor părți (Ruiz Mateos c. Spaniei).
Or, recurentei i-a fost respectată această garanţie procesuală, fiind legal citată, a fost reprezentată de avocat la termenul de judecată din faţa instanţei disciplinare, având posibilitatea să-şi formuleze astfel apărările. De asemenea, conţinutul acţiunii disciplinare şi actele de cercetare disciplinară efectuate în cauză au vizat strict faptele cu privire la care s-a apreciat, prin rezoluţia de începere a cercetării disciplinare, că există indicii ale unor abateri disciplinare, instanţa disciplinară pronunţându-se cu privire la acestea.
Cum niciun argument invocat de recurentă în cadrul acestor critici nu se justifică, se constată că nu este incident cazul de casare fundamentat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Un al doilea motiv de recurs invocat vizează lipsa motivelor pe care se întemeiază soluţia hotărârii atacate, motiv prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Acest motiv de nelegalitate are în vedere situaţia în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.
Referitor la critica recurentei în ceea ce priveşte faptul că hotărârea nr.
11J din 14 iunie 2023 pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii ‒ Secţia pentru judecători în materie disciplinară, în dosarul nr. x/J/2023, nu cuprinde argumentele pentru care nu au fost avute în vedere toate susţinerile judecătorului vizat invocate în scris, nefiind menţionate nici motivele pentru care au fost înlăturate acestea, consideră că instanţa a analizat, în totalitate, apărările formulate.
Examinând modul în care instanţa de disciplină a analizat acţiunea disciplinară din perspectiva excepţiilor formulate în apărare de recurenta judecător, Înalta Curte constată că hotărârea atacată respectă dispoziţiile art. 50 din Legea nr. 305/2022, astfel încât nu se poate reţine o nemotivare a acesteia.
În privinţa motivării, se constată că instanţa disciplinară a expus, în considerentele hotărârii atacate, ca elemente ale silogismului judiciar, premisele de fapt şi de drept care au condus instanţa la adoptarea soluţiei din dispozitiv, aşa încât Înalta Curte nu împărtăşeşte criticile din recurs, câtă vreme instanţa disciplinară nu este obligată să răspundă punctual tuturor susţinerilor părţilor care pot fi sistematizate în funcţie de legătura lor logică, cerinţă căreia îi răspund hotărârile atacate în cauză. În sensul celor expuse, sunt edificatoare considerentele Curţii Europene a Drepturilor Omului prin care s-a reţinut că obligaţia pe care o impune art. 6 paragraful 1 instanţelor naţionale de a-şi motiva deciziile nu presupune existenţa unui răspuns detaliat la fiecare argument (de exemplu, hotărârile pronunţate în cauzele Perez împotriva Franţei şi Van der Hurk împotriva Olandei, din 19 aprilie 1994), iar noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă să fi examinat totuşi în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse, şi nu doar să reia pur şi simplu concluziile unei instanţe inferioare (de exemplu, hotărârile din cauzele Helle împotriva Finlandei, din 19 decembrie 1997 şi Albina împotriva României, din 28 aprilie 2005).
În acest context, se reţine că instanţa disciplinară nu poate fi obligată să prezinte exhaustiv rezultatul analizei sale cu privire la absolut toate probele şi să răspundă punctual tuturor afirmaţiilor şi argumentelor părţilor, fiind suficient să expună argumentat probele şi dispoziţiile legale pentru care au fost admise/respinse cererile părţilor, cerinţe pe care hotărârea recurată le îndeplineşte.
În sensul acestor considerente, se reţine că simpla nemulţumire a uneia dintre părţi faţă de împrejurarea că instanţa disciplinară nu a dat unui anumit mijloc de probă sau unei anumite apărări relevanţa propusă de parte nu echivalează cu nemotivarea hotărârii.
Astfel, instanţa supremă apreciază că, din analiza hotărârii atacate rezultă că instanţa disciplinară a realizat o cercetare reală şi efectivă a cauzei, sub aspectul legalităţii şi temeiniciei, astfel că nu pot fi primite criticile din cererea de recurs prin care recurenta tinde să demonstreze fie nemotivarea hotărârii, fie imparţialitatea instanţei cu susţinerea că instanţa disciplinară nu a expus argumentele pentru care nu a dat relevanţa propusă unora dintre susţinerile, apărările sau probele administrate.
Critica conform căreia în mod greşit instanţa disciplinară a calificat excepţiile invocate ca fiind apărări de fond şi, prin urmare, nu s-a pronunţat asupra acestora şi nu au fost motivate, va fi respinsă ca nefondată având în vedere că din hotărârea atacată rezultă motivele pe care instanţa disciplinară le-a avut în vedere şi că au fost analizate detaliat în considerentele hotărârii recurate.
Înalta Curte reţine că, în pofida susţinerilor recurentei, hotărârea Secţiei pentru judecători în materie disciplinară a CSM cuprinde expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe baza cărora se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis susţinerile, cât şi cele pentru care s-au înlăturat apărările părţilor, respectiv au fost expuse argumente referitoare la urmările faptelor imputate şi la vinovăţia magistratului cercetat.
De asemenea, din conţinutul hotărârii, se constată că faptele au fost examinate prin prisma împrejurărilor rezultate din materialul probator administrat, fiind avute în vedere aspecte esenţiale pentru pronunţarea soluţiei, astfel încât, nu este incident nici cazul de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., motivarea corespunzătoare permiţând verificarea conformităţii hotărârii atacate, cu legea.
Cu privire la criticile formulate prin cererea de recurs, subsumate motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Argumentele dezvoltate de recurentă în cererea de recurs vizează încălcarea normelor de drept substanţial, mai precis, neîntrunirea elementelor constitutive ale abaterilor disciplinare reţinute în sarcina sa.
Pentru angajarea răspunderii disciplinare a recurentei, instanţa de disciplină a reţinut în sarcina magistratului cercetat, săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. b) art. 271 lit. (l) şi art. 271 lit. s) teza a II-a din Legea nr. 303/2022.
I. Abaterea disciplinară prevăzută de art. 271 lit. b) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor
Potrivit art. 271 lit. b) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor constituie abatere disciplinară „atitudinile nedemne în timpul serviciului faţa de colegi, celălalt personal al instanţei sau al parchetului în care funcţionează, inspectori judiciari, avocaţi, experţi, martori, justiţiabili ori reprezentanţii altor instituţii”.
Prin urmare, pentru existenţa abaterii disciplinare prevăzute de textul de lege anterior citat este necesar ca, sub aspectul laturii obiective, judecătorul să fi avut o atitudine nedemnă faţă de unul dintre subiecţii pasivi expres enumeraţi de textul de lege, iar atitudinea respectivă să fie manifestată în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu.
O atitudine nedemnă reprezintă o conduită care lasă de dorit, dezonorantă, în condiţiile în care chiar trimiterea textului legal la noţiunea de nedemnitate are conotații negative în cadrul relaţiilor interumane ce se conturează din perspectiva acestei abateri disciplinare.
Sub aspectul laturii subiective, pentru existenţa abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. b) din Legea nr. 303/2022 este necesar ca atitudinile astfel caracterizate să fie asumate de judecător în mod conştient şi voit sau acceptat.
În doctrină, s-a conturat ideea că „atitudinea nedemnă” constituie acele manifestări comportamentale de o anumită gravitate contrare standardelor de conduită stabilite prin legi şi regulamente în sarcina magistraţilor.
O conduită nedemnă este contrară şi dispoziţiilor art. 17 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, potrivit cărora judecătorii sunt datori să se abţină de la orice acte sau fapte de natură să compromită demnitatea lor în profesie şi societate.
Mai mult, art. 5 alin. (2) lit. b) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti instituie în sarcina judecătorilor obligaţia de a respecta normele Codului deontologic, iar art. 5 alin. (2) lit. d) din acelaşi regulament prevede că judecătorii au îndatorirea de a avea „un comportament decent şi civilizat în relaţiile de serviciu”. Comportamentul manifestat faţă de colegii judecători şi faţă de personalul auxiliar al instanţei, caracterizate prin afirmaţii care au legătură cu activitatea profesională şi care nu au depăşit limitele rezonabile ale unor critici, susţineri verbale, îndrumări, atenţionări, acceptabil a fi exprimate cu referire la modul de organizare şi funcţionare a activităţii instanţei ori cu privire la activitatea profesională a conducătorului instanţei, nu constituie o atitudine ce poate fi caracterizată ca fiind atitudine nedemnă.
O altă caracteristică a abaterii disciplinare analizate este faptul că acţiunea/inacţiunea magistratului trebuie săvârșită în timpul atribuţiilor de serviciu. Aşadar, în cauză vor fi înlăturate de la analiză din perspectiva abaterii disciplinare prevăzute la lit. b) a art. 271 din Legea nr. 303/2022, faptele reţinute de instanţa disciplinară ce nu au fost săvârșite în timpul exercitării atribuţiilor profesionale, astfel cum este prevăzut în mod expres de lege.
S-a reţinut, ca situaţie de fapt, că recurenta a avut o atitudine agresivă verbal şi șicanatorie în relaţionarea cu preşedintele Judecătoriei X şi cu celelalte persoane care îşi desfăşurau activitatea în cadrul instanţei, formulând numeroase sesizări adresate instanţelor superioare şi Consiliului Superior al Magistraturii, în cuprinsul cărora expune critici şi acuzaţii grave, pe baza unor interpretări şi supoziţii subiective fără suport factual.
Înalta Curte apreciază că faptele recurentei reţinute în cuprinsul acţiunii disciplinare nu pot fi caracterizate ca nedemne, în sensul textului de lege şi a interpretării date acestuia în doctrină.
Totodată, Înalta Curte apreciază că din actele dosarului rezultă că s-a folosit un ton ferm, cuvintele şi expresiile folosite de recurenta judecător nu au depăşit limitele unor discuţii rezonabile, în contextul unor nemulţumiri legate de modul de lucru din cadrul instanţei la care funcţionează.
Pe acest aspect, Înalta Curte apreciază că percepţia subiectivă a interlocutorului nu este suficientă şi concludentă pentru a reţine în mod automat o încălcare a normelor disciplinare din partea magistratului.
În acelaşi sens, se reţine că reproşurile şi insistenţele recurentei judecător în obţinerea unor informaţii privind modalitatea de decontare a chiriei şi a transportului, nu reprezintă o faptă de natură a atrage răspunderea disciplinară, cum este reglementată de textul de lege.
Înalta Curte reţine că, pentru a atrage răspunderea disciplinară a magistratului, atitudinea nedemnă a acestuia trebuie reliefată pe parcursul exercitării atribuţiilor de serviciu şi trebuie să rezulte în mod cert din coroborarea probelor administrate cu ocazia verificării aspectelor invocate în susţinerea sesizării. Or, în aprecierea instanţei supreme comportamentul recurentei judecător nu a fost de natură a crea unor observatori rezonabili, externi relaţiei interumane configurate în cauză, percepţia unei depăşiri a puterii conferite de lege.
În acelaşi sens, trebuie menţionat faptul că la nivelul Judecătoriei X a existat o atmosferă tensionată, aspect ce reiese chiar din considerentele deciziei nr. 148 din 12 iunie 2023 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători într-o cauză având ca obiect o altă acţiune disciplinară exercitată împotriva recurentei A., cât şi din actele prezentei cauze.
Înalta Curte reţine că modul de interacţiune cu personalul instanţei au fost determinate, pe de o parte, de situaţia tensionată care s-a conturat în cadrul Judecătoriei X, iar pe de altă parte de o ineficientă comunicare la nivel interuman.
Având în vedere existenţa unei asemenea atmosfere tensionate la nivelul Judecătoriei X, nu se poate reţine exclusiv în sarcina recurentei judecător culpa în gestionarea aspectelor ce ţin de modalitatea de lucru, ci trebuie avut în vedere contextul mai larg generator de conflict. Dată fiind natura şi complexitatea activităţilor desfăşurate în cadrul instanţei, un mediu de lucru pozitiv, bazat pe colaborare şi comunicare colegială asigură nu doar o mai bună desfăşurare a muncii, ci şi un raport net superior calitate/timp, determinat de înlăturarea unor tensiuni interumane inerente.
În speţă, recurenta ar fi trebuit să identifice căi de comunicare adecvate pentru un dialog constructiv cu preşedintele instanţei sau a instanţelor superioare, cu atât mai mult cu cât o exprimările nepotrivite pot escalada într-o atitudine conflictuală. Cu toate acestea, nu poate fi omis din vedere faptul că recurenta judecător era îndreptăţită să solicite şi să primească lămuriri cu privire la decontarea transportului la locul de muncă a judecătorului şi a chiriei, aspecte pentru lămurirea cărora a formulat sesizări la conducerea instanţei şi la Consiliul Superior al Magistraturii.
Prin urmare, atitudinea recurentei judecător de a formula mai multe sesizări în acest scop poate fi uşor explicată din această perspectivă, în contextul în care nu a fost mulţumită de răspunsul primit de la conducerea instanţei la care funcţiona, fără însă a întruni elementele abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. b) din Legea nr. 303/2022.
Mai mult, conform art. 25 coroborat cu art. 14 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii, se prevede ca între atribuţiile acestei instituţii este şi aceea de a apăra drepturile şi cariera judecătorilor şi procurorilor.
Din această perspectivă, nu se poate reţine că recurenta judecător a avut o atitudine ce poate fi caracterizată ca nedemnă, răspunderea disciplinară intervenind atunci când faptele săvârșite prezintă un element de gravitate, de natură a impune sancţionarea judecătorului. Aşadar, instanţa supremă va acorda relevanţa dorită de recurentă afirmaţiilor din cererea de recurs conform cărora a avut în permanenţă o atitudine de respect şi de demnitate pentru profesia pe care o exercită şi faţă de persoanele cu care a intrat în contact.
Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte constată că nu sunt întrunite cumulativ elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzută de art. 271 lit. b) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.
II. Abaterea disciplinară prevăzută de art. 271 lit. l) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor
Potrivit art. 271 lit. l) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor constituie abatere disciplinară „nerespectarea în mod nejustificat a dispoziţiilor ori deciziilor cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea de conducătorul instanţei sau al parchetului ori a altor obligaţii cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente”.
În ceea ce priveşte abaterea disciplinară prevăzută de art. 271 lit. l) din Legea nr. 303/2022, recurentei judecător din prezenta cauză i se impută nerespectarea în mod nejustificat a dispoziţiilor sau deciziilor cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea de conducătorul instanţei sau al parchetului.
Prin nerespectarea în mod nejustificat se înţelege refuzul explicit sau implicit al magistratului de a îndeplini o îndatorire de serviciu prevăzută într-o dispoziţie sau decizie a conducătorului instanţei sau parchetului.
Refuzul magistratului de a îndeplini o obligaţie poate avea caracter justificat doar în situaţia în care se invocă argumente pertinente sau circumstanţe personale care justifică atitudinea adoptată.
Datorită modului particular în care s-au desfăşurat evenimentele şi a circumstanţelor speciale preexistente la nivelul instanţei la care funcţiona recurenta, se constată că nerespectarea dispoziţiilor prin care s-au stabilit atribuţiile nu a îmbrăcat forma unei opoziţii evidente a magistratului, deoarece, în acelaşi interval de timp, acesta a asigurat participarea la anumite şedinţe de judecată şi alte activităţi conexe acesteia, astfel încât, sub aspectul laturii subiective, nu poate fi reţinută nicio formă de vinovăţie în sarcina judecătorului.
Aspectele imputate pârâtei prin acțiunea disciplinară vizează modul în care a exercitat atribuţiile de serviciu, altele decât activitatea de judecată.
Astfel, se reţine că prin Ordinul de serviciu nr. 11 din 1 august 2021 emis de preşedintele Judecătoriei X, începând cu data de 01 noiembrie 2021, recurenta a fost desemnată judecător cu atribuţii privind analiza practicii instanţelor de control judiciar şi de unificare a practicii, respectiv cu întocmirea referatelor cu probleme de drept, elaborarea şi semnarea răspunsului la solicitări privind puncte de vedere în materie civilă iar prin decizia nr. 1 din 7 ianuarie 2022 emisă de preşedintele Judecătoriei X, recurenta a fost desemnată judecător delegat cu atribuţii privind activitatea compartimentului de executări şi comunicări, judecător delegat cu atribuţii privind analiza practicii instanţelor de control judiciar şi unificarea practicii judiciare şi semnarea răspunsului la solicitări privind puncte de vedere în materie civilă, judecător delegat cu organizarea formării profesionale continue a judecătorilor.
Înalta Curte reţine că din actele dosarului rezultă faptul că recurenta s-a interesat la preşedintele instanţei în cursul lunii februarie 2022 care îi sunt atribuţiile legate de formarea profesională, întrucât până la acel moment nu se organizase nicio şedinţă sau adunare în care să discute aceste aspecte iar din actele administrative pe care le întocmise preşedintele judecătoriei nu reieşea modalitatea practică în care urma să procedeze şi nici nu fusese emis un ordin de serviciu în care să se prevadă concret atribuţiile ce urmau a fi îndeplinite. Conform declaraţiei recurentei rezultă că până la acel moment formarea profesională se făcea doar prin trimiterea unui proces verbal către Tribunalul W în care era redată o temă depusă în scris de către judecători fără a se organiza efectiv întâlnirea. În plus, arată că i s-a transmis că s-a renunţat la prezentarea formală a unei teme şi că întâlnirea judecătorilor va avea loc pentru a se discuta aspecte practice, respectiv discuţii punctuale pe anumite teme fără alte formalităţi [fila (...) din rezoluţia de exercitare a acţiunii disciplinare].
Mai arată recurenta că nu a fost vorba de un refuz de a participa la întâlnirea pentru învăţământ profesional, ci de o imposibilitate obiectivă de a participa, determinată de activitatea de judecată din acea perioadă dar că a solicitat preşedintelui instanţei reprogramarea întâlnirii şi că a trimis materialul pregătit pentru tema întâlnirii pe mail grefierului şef, pentru a fi distribuit colegilor.
Aşadar, analizând întregul material probator, Înalta Curte acordă susţinerilor recurentei relevanţa dorită de aceasta şi apreciază că, în cauză, nu a fost dovedit caracterul nejustificat al neîndeplinirii îndatoririlor de serviciu prevăzute de dispoziţiile şi ordinele conducătorului instanţei. Astfel, se constată că nu se poate reţine condiţia nerespectării în mod nejustificat a obligaţiilor stabilite în sarcina recurentei motivat, pe de o parte, de volumul mare de dosare în instanţă, având cea mai mare încărcătură de dosare din respectiva instanţă dar şi de un număr mare de sarcini suplimentare, astfel cum s-au reţinut mai sus, prin raportare la experienţa şi vechimea relativ mică (de aproximativ 3 ani) în magistratură ale recurentei, iar, pe de altă parte, aşa cum rezultă din actele dosarului, recurenta a solicitat sprijin pentru îndeplinirea sarcinilor suplimentare, manifestându-şi dorinţa de a le rezolva fără a exista un refuz explicit sau implicit din partea acesteia.
Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte constată că nu sunt întrunite cumulativ elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzută de art. 271 lit. l) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.
III. Abaterea disciplinară prevăzută de art. 271 lit. s) teza a II-a din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor
Potrivit art. 271 lit. s) teza a II-a din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor constituie abatere disciplinară „exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau grava neglijenţă”.
Dispoziţiile art. 272 alin. (2) şi (3) din acelaşi act normativ definesc noţiunea de gravă neglijenţă la care face referire textul art. 271 anterior menţionat: „Există gravă neglijenţă atunci când judecătorul sau procurorul nesocoteşte din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual. [alin. (2)] În scopul determinării cazurilor în care se nesocotesc din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual se vor lua în considerare gradul de claritate şi precizie a normelor încălcate, noutatea şi dificultatea problemei de drept prin raportare la jurisprudenţa şi doctrina în materie, gravitatea nerespectării, precum şi alte circumstanţe profesionale obiective. [alin. (3)]”
Din punctul de vedere al laturii obiective, în conţinutul constitutiv al acestei abateri disciplinare poate intra adoptarea unei decizii în afara oricăror prevederi procesuale sau pe baza unei erori evidente, pentru care un observator rezonabil (persoană informată şi de bună-credinţă) nu poate găsi o justificare. Astfel, pot atrage răspunderea disciplinară numai acele greşeli care au un caracter neîndoielnic, fiind în vădită contradicţie cu dispoziţiile legale.
De asemenea, pot fi atrase pe tărâmul răspunderii disciplinare acele fapte care se situează în domeniul exterior raţionamentului logico-juridic al magistratului şi vizează înfrângerea normelor ce consacră regulile după care se realizează judecata.
Prin urmare, angajarea răspunderii disciplinare este supusă cerinţei îndeplinirii cumulative a condiţiilor generale referitoare la faptă, vinovăţie şi legătura de cauzalitate între fapta ilicită şi rezultatul produs, iar în ceea ce priveşte vinovăţia, aceasta trebuie constatată în mod cert, pe baza probatoriului administrat în cauză.
Judecătorul este obligat, prin natura funcţiei, să cunoască şi să respecte regulile procedurale referitoare la activitatea de judecată, trebuind să dea dovadă de competenţă profesională, pentru asigurarea respectării şi aplicării legii, fiind obligat să cunoască şi să-şi asume efectele încălcărilor procedurale, atâta vreme cât acestea sunt prevăzute în mod expres, clar şi fără echivoc în dispoziţiile legale generale a căror cunoaştere şi respectare este obligatorie.
Astfel, instanţa de control judiciar reţine că s-a imputat recurentei faptul că:
- în dosarul nr. x/244/2022, având ca obiect emiterea unui ordin de protecţie cu caracter provizoriu, a dispus sesizarea şefului Inspectoratului de Politie Judeţean W în vederea cercetării disciplinare a organelor de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului W - Poliţia Municipiului X - Secţia 4 Poliţie Rurală - Post de Poliţie Z, care au fost sesizate de reclamantă,
- în dosarul nr. x/244/2021/a6, a dispus sesizarea şefului Inspectoratului de Poliţie al Judeţului W în vederea cercetării disciplinare a organelor de poliţie desemnate cu supravegherea respectării obligaţiilor din conţinutul controlului judiciar luat faţă de inculpatul C. şi sesizarea prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul W şi a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Z în vederea verificării propunerilor privind măsurile preventive formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria X în legătură cu dosarul nr. x/P/2020 în cauza ce face obiectul acestui dosar,
- în dosarul nr. y/244/2022, prin încheierea pronunţată la data de 23 mai 2022, a dispus emiterea unei adrese către şeful Inspectoratului de Poliţie al Judeţului W pentru cercetarea disciplinară a poliţistului care l-a însoţit pe inculpat în momentul reţinerii şi după şi care i-ar fi aplicat inculpatului două lovituri.
Referitor la situaţia de fapt, astfel cum a fost expusă prin hotărârea instanţei disciplinare, Înalta Curte constată că prin dispunerea, în dosarul nr. x/244/2022, a unor măsuri ce vizau persoane care nu aveau calitatea de parte, recurenta judecător a încălcat dispoziţiile art. 1, art. 6, art. 22, art. 389 şi art. 397 C. proc. civ. iar prin, dispunerea, în dosarele nr. x/244/2021/a6 şi nr. y/244/2022, a unor măsuri ce excedează cadrului procesual reglementat de lege, relevă o încălcare a dispoziţiilor art. 2 şi art. 215 alin. (7) C. proc. pen.
În concluzie, Înalta Curte constată că faptele recurentei judecător, aşa cum au fost descrise în hotărârea instanţei disciplinare se circumscriu laturii obiective a abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. s) teza a II-a din Legea nr. 303/2022.
Sub aspectul laturii subiective, se constată că pentru existenţa abaterii disciplinare analizate este necesar a se avea în vedere definirea noţiunii de gravă neglijenţă.
Din punctul de vedere al circumstanţelor şi împrejurărilor în care au fost săvârșite faptele reţinute în sarcina pârâtei, se reţine că prin dispunerea unor măsuri cu depăşirea limitelor impuse de cadrul procesual reglementat pentru soluţionarea unor categorii de cereri, pârâta judecător a adus atingere drepturilor părţilor la un proces echitabil şi prestigiului justiţiei.
Or, rolul judecătorului şi obligaţia respectării dispoziţiilor procesuale, scopul realizării actului de justiţie şi obligaţia de imparţialitate ataşată statutului, precum şi limitele actelor decizionale ale judecătorului trebuie circumscrise cadrului reglementat de lege tocmai pentru evitarea arbitrariului.
În contextul analizat, aspectele invocate în apărare de recurenta judecător nu sunt de natură a o exonera de răspunderea disciplinară, în condiţiile în care aceasta este obligată, prin natura funcţiei, să cunoască şi să respecte regulile procedurale referitoare la activitatea de judecată, trebuind să dea dovadă de competenţă profesională, pentru asigurarea respectării şi aplicării legii.
În acelaşi timp, recurenta judecător avea obligaţia să cunoască şi să-şi asume efectele încălcării normelor procedurale, atâta vreme cât acestea sunt prevăzute în mod expres, clar şi fără echivoc.
Urmarea imediată a faptelor reţinute în sarcina recurentei constă atât în afectarea drepturile persoanelor cu privire la care s-au dispus măsuri, în afara cadrului reglementat de lege, deşi nu aveau calitatea de parte în proces, cât şi în afectarea imaginii şi prestigiului justiţiei.
Faţă de toate aceste considerente, Înalta Curte constată că faptele recurentei judecător care, în dosarul nr. x/244/2022, a dispus măsuri ce vizau persoane ce nu aveau calitatea de parte, iar în dosarele nr. x/244/2021/a6 şi nr. y/244/2022 a dispus măsuri ce excedează cadrului procesual reglementat de lege, au un caracter imputabil acesteia, nefiind justificate de cauze obiective care să le circumscrie unei culpe scuzabile.
Prin urmare, se reţine că sunt întrunite cumulativ condiţiile pentru atragerea răspunderii disciplinare a recurentei sub aspectul săvârşirii abaterii disciplinare prevăzute de art. 217 lit. s) teza a II-a raportat la art. 272 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.
Pentru considerentele arătate, Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie constată că hotărârea Secţiei pentru judecători în materie disciplinară este legală şi temeinică în ceea ce priveşte soluţia de admitere a acţiunii disciplinare pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. s) teza a II-a din Legea nr. 303/2022, iar recursul declarat de recurentă este fondat pe acest aspect doar în ceea ce priveşte individualizarea sancţiunii.
La aplicarea sancţiunii, instanţa trebuie să se raporteze atât la circumstanţele reale identificate de cercetarea judecătorească, precum şi la circumstanţele personale ale recurentei.
În acest sens, Înalta Curte are în vedere circumstanţele profesionale ale magistratului-asistent cercetat, conturate de vechimea relativ mică în magistratură de aproximativ 3 ani, conform adresei transmise de Tribunalul W [fila (...) dosar] dar şi de atribuţiile suplimentare pe care le-a avut în cadrul instanţei. Astfel, se reţine că prin ordinul de serviciu nr. 11/01 noiembrie 2021 emis de preşedintele Judecătoriei X [fila (...) dosar], începând cu data de 01 noiembrie 2021 a fost desemnată în cadrul acestei instanţe ca judecător cu atribuţii privind analiza practicii instanţelor de control judiciar şi de unificare a practicii, respectiv cu întocmirea referatelor cu probleme de drept, elaborarea şi semnarea răspunsului la solicitări privind puncte de vedere în materie civilă.
De asemenea, se reţine că prin decizia nr. 1/07 ianuarie 2022 emisă de preşedintele Judecătoriei X [fila (...)-verso dosar] recurenta judecător a fost desemnată judecător delegat cu atribuţii privind activitatea compartimentului de executări şi comunicări; judecător delegat cu atribuţii privind analiza practicii instanţelor de control judiciar şi unificarea practicii judiciare şi semnarea răspunsului la solicitări privind puncte de vedere în materie civilă; judecător delegat cu organizarea formării profesionale continue a judecătorilor, iar prin decizia nr. 18/21 aprilie 2022 a fost desemnată judecător pentru activitatea de înregistrare şi evidenţă a persoanelor juridice.
În plus, instanţa de recurs are în vedere şi adresa transmisă de Tribunalul W [filele (...)] privind volumul de activitate de la nivelul anului 2022 din care reiese că recurenta a avut cel mai mare număr de dosare (1278 dosare) pronunţate.
Aşadar, în ceea ce priveşte individualizarea sancţiunii disciplinare, având relevanţă şi împrejurarea că recurenta a mai fost anterior sancţionată disciplinar, dar şi faptul că instanţa supremă va admite, în parte, recursul în privinţa săvârşirii abaterilor disciplinare evocate prin acţiunea disciplinară, Înalta Curte reţine că scopul procedurii disciplinare, sub aspect punitiv şi preventiv, poate fi atins şi prin aplicarea sancţiunii constând în suspendarea din funcţie pe o perioadă de 6 luni pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. s) teza a II-a din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, cea aplicată de instanţa disciplinară fiind de natură a încălca necesitatea aplicării graduale a sancţiunilor.
Sancţiunea aplicată se consideră a fi de natură să o determine pe recurentă să îşi adapteze conduita profesională la standardele profesiei, în acord cu imperativul împlinirii aşteptărilor pe care societatea, în general, şi justiţiabilii, în particular, le au în relaţia cu autoritatea judecătorească, circumscrise criteriilor de calitate asociate actului de justiţie, specific statului de drept.
Pentru toate aceste considerente, va fi admis recursul, va fi casată, în parte, hotărârea atacată şi, în rejudecare, va fi aplicată recurentei sancţiunea disciplinară constând în suspendarea din funcţie pe o perioadă de 6 luni pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. s) teza a II-a din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.
Totodată, se va respinge acţiunea disciplinară exercitată de Inspecţia Judiciară împotriva doamnei A. – judecător în cadrul Judecătoriei Y, pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 271 lit. b) şi art. 271 lit. l) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de recurenta A.
Respinge recursul declarat de recurenta A. împotriva încheierii din 10 mai 2023 pronunţate de Consiliul Superior al Magistraturii – Secţia pentru judecători în materie disciplinară, în dosarul nr. x/J/2023.
Admite recursul declarat de recurenta A. împotriva hotărârii nr. 11J din 14 iunie 2023 pronunţate de Consiliul Superior al Magistraturii – Secţia pentru judecători în materie disciplinară, în dosarul nr. x/J/2023.
Casează, în parte, hotărârea atacată, în sensul că, menţinând soluţia de admitere a acţiunii disciplinare pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. s) teza a II-a din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, aplică recurentei A. sancţiunea disciplinară constând în suspendarea din funcţie pe o perioadă de 6 luni.
Respinge acţiunea disciplinară exercitată de Inspecţia Judiciară împotriva doamnei A. – judecător în cadrul Judecătoriei Y, pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 271 lit. b) şi art. 271 lit. l) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 martie 2024.