Şedinţa publică din data de 18 iunie 2024
Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
I.1. Obiectul cauzei.
Prin cererea înregistrată în data de 28.07.2022, reclamanta Uniunea Producătorilor de Fonograme din România - Asociaţia pentru Drepturi Conexe (UPFR) a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L., obligarea acesteia la plata remuneraţiei echitabile (inclusiv a TVA-ului aferent remuneraţiei, valabil la data facturării/plăţii efective), a actualizării remuneraţiei cu inflaţia şi a penalităţilor de întârziere, pentru comunicarea publică a fonogramelor în scop lucrativ în cadrul ediţiei Festivalului A. 2021 din Cluj-Napoca, jud. Cluj, organizat de pârâtă în perioada 09-12.09.2021.
Reclamanta a estimat suma datorată de pârâtă la valoarea de 1.059.181,58 RON, aceasta urmând a fi precizată după administrarea probelor.
Reclamanta a solicitat ca pârâta sa transmită playlistul cu fonogramele utilizate în cadrul festivalului, potrivit formatului prevăzut de Metodologia în vigoare (publicată prin Decizia ORDA nr. 10/2016), în mod complet şi pentru toate evenimentele artistice ale festivalului.
În subsidiar, a solicitat obligarea pârâtei la plata daunelor materiale reprezentând triplul sumelor legal datorate pentru comunicarea publică a fonogramelor în scop lucrativ în cadrul festivalului, urmând ca la stabilirea acestor daune să se ţină cont şi de plăţile efectuate în timp de către pârâtă. În situaţia în care cuantumul sumelor legal datorate nu poate fi determinat, să fie obligată pârâta la plata daunelor materiale reprezentând triplul sumelor plătite în mod uzual de alţi utilizatori din aceeaşi categorie de activitate.
La data de 26.10.2022, pârâta A. S.R.L. a formulat întâmpinare faţă de cererea de chemare în judecată, prin care a solicitat declinarea cauzei către Tribunalul Cluj; admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a A. S.R.L. în ceea ce priveşte pretenţiile din cererea modificatoare privind remuneraţiile datorate în legătură cu ediţia festivalului A. 2022 organizat în perioada 4-7 august 2022; respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
În motivarea excepţiei necompetentei teritoriale, pârâta a arătat că sediul său este în Cluj-Napoca, iar pentru situaţia în care reclamanta ar opta pentru prevederile art. 13, instanţa competentă este tot Tribunalul Cluj, deoarece atât fapta ilicită cât şi prejudiciul s-au produs în locul în care a fost organizat festivalul A. 2021 în legătură cu care se susţine că s-ar fi realizat o comunicare publică de fonograme pentru care nu s-ar fi achitat remuneraţia datorată conform legii.
Reclamanta a depus la dosar o cerere completatoare a cererii de chemare în judecată prin care a solicitat obligarea pârâţilor la plata remuneraţiei echitabile (inclusiv a TVA-ului aferent remuneraţiei, valabil la data facturării/plătii efective), a actualizării remuneraţiei cu inflaţia şi a penalităţilor de întârziere, pentru comunicarea publică a fonogramelor, estimând suma datorată la valoarea de 548.386 RON, aceasta urmând a fi precizată după administrarea probelor.
În subsidiar, a solicitat obligarea pârâţilor la plata daunelor materiale reprezentând triplului sumelor legal datorate pentru comunicarea publică a fonogramelor în scop lucrativ în cadrul ediţiei din 2022 a festivalului, urmând ca la stabilirea acestor daune să se ţină cont şi de plăţile efectuate în timp de către A. S.R.L. În situaţia în care cuantumul sumelor legal datorate nu poate fi determinat, a solicitat obligarea pârâţilor la plata daunelor materiale reprezentând triplul sumelor plătite în mod uzual de alţi utilizatori din aceeaşi categorie de activitate.
Reclamanta a arătat că rămân valabile pretenţiile din cererea iniţială referitoare la comunicarea publică a fonogramelor în scop lucrativ în cadrul ediţiei din 2021 a festivalului A., menţionând că pretenţiile menţionate în completarea cererii de chemare în judecată au în vedere activitatea de comunicare publică a fonogramelor în cadrul ediţiei din 4-7 august 2022 a festivalului A..
Pârâta A. S.R.L. a depus la dosar întâmpinare faţă de cererea completatoare a cererii de chemare în judecată prin care a formulat solicitările deja exprimate prin întâmpinarea iniţială, pentru motivele expuse în cadrul acestui act procesual.
I.2. Hotărârile care au generat conflictul.
I.2.1. Prin sentinţa civilă nr. 823 din 21 iunie 2023, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a avut în vedere art. 1203 C. civ. "Clauzele standard [...] clauze compromisorii sau prin care se derogă de la normele privitoare la competenţa instanţelor judecătoreşti nu produc efecte decât dacă sunt acceptate, în mod expres, în scris, de cealaltă parte".
Instanţa a reţinut că, potrivit art. 1202 alin. (2) C. civ. "Sunt clauze standard stipulaţiile stabilite în prealabil de una dintre părţi pentru a fi utilizate în mod general şi repetat şi care sunt incluse în contract fără să fi fost negociate cu cealaltă parte".
Instanţa a reţinut că, în cazul de faţă, clauzele din articolul 12 şi 13 din contractele de la fila x şi de la fila x, care stipulează că diferendele vor fi soluţionate de Tribunalul Bucureşti, în absenţa unui acord expres, nu pot fi considerate valabile dacă au fost introduse ca o clauză standard şi nu au fost negociate individual şi acceptate de către părţi. Potrivit art. 107 şi 113 pct. 3 C. proc. civ., nu se poate stabili competenţa Tribunalului Bucureşti, clauza fiind una care derogă de la normele de competenţă menţionate. Nu poate fi reţinut că locul prevăzut în contract pentru executarea obligaţiei în sensul art. 113 pct. 3 C. proc. civ. este Bucureşti, prin efectul clauzei de la art. 3.4. Indicarea băncii unde utilizatorul urmează să facă plata este în sensul stabilirii modalităţii de plată - potrivit exprimării exprese din contract, nefiind vorba despre o convenţie care să aplice sau să deroge de la art. 1494 C. civ.. Art. 113 pct. 3 C. proc. civ. este aplicabil când părţile au "prevăzut" în contract locul plăţii, iar nu în situaţia în care locul plăţii este determinat prin aplicarea dispoziţiilor legale.
Obligaţia de comunicare a raportului - în temeiul art. 3.4 alin. (3) din contract are ca loc de executare locul rezultând din natura prestaţiei, sediul creditorului menţionat în această clauză nefiind loc de executare convenit de părţi în sensul art. 113 pct. 3 C. proc. civ.. Primirea mesajului - trimis prin fax sau e-mail - sau a scrisorii la adresa sediului creditorului este considerat drept fapt al îndeplinirii obligaţiei, fără ca părţile să stabilească în mod expres locul executării obligaţiei - sediul creditorului, ci modalitatea de executare.
În situaţia în care clauzele menţionate la art. 1203 C. civ. au fost incluse în contract fără a fi negociate individual, ele nu pot fi luate în considerare şi nu pot fi considerate obligatorii pentru părţi, dacă nu au fost acceptate în mod expres de partea căreia i-a fost prezentat contractul fără o negociere prealabilă. Prin declinarea competenţei în aplicarea art. 1203 C. civ. nu se anulează clauza atributivă de competenţă, ci aceasta este lipsită de efecte potrivit exprimării exprese a normei legale.
I.2.2. Prin sentinţa nr. 3022/2024 pronunţată la data de 09 mai 2024, Tribunalul Cluj, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat cauza în favoarea Tribunalului Bucureşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.
Instanţa a arătat că aspectele referitoare la necompetenţa instanţei nu pot fi invocate decât la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate şi pot pune concluzii şi, doar în mod excepţional, dacă pentru stabilirea competenţei sunt necesare lămuriri sau probe suplimentare, acest aspect va fi pus în discuţia părţilor, fiind acordat un singur termen în acest sens.
Instanţa a reţinut că la primul termen de judecată, deşi existau la dosar suficiente elemente, nu s-a pus în discuţie competenţa şi nici nu s-a arătat că pentru stabilirea competenţei sunt necesare lămuriri sau probe suplimentare, aşadar fără a pune în discuţia părţilor competenţa, cu încălcarea dispoziţiilor art. 131 alin. (2) C. proc. civ.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la prezentul conflict negativ de competenţă.
Cu privire la conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Dispoziţiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.
În speţă, obiectul cererii îl reprezintă obligarea pârâtei la plata remuneraţiei echitabile (inclusiv a TVA-ului aferent remuneraţiei, valabil la data facturării/plăţii efective), a actualizării remuneraţiei cu inflaţia şi a penalităţilor de întârziere şi, în subsidiar, obligarea pârâtei la plata daunelor materiale reprezentând triplul sumelor legal datorate pentru comunicarea publică a fonogramelor în scop lucrativ în cadrul ediţiei Festivalului A. 2021 din Cluj-Napoca, organizat de pârâtă în perioada 09-12.09.2021, precum şi pentru comunicarea publică a fonogramelor în scop lucrativ în cadrul ediţiei din 2022 a festivalului.
Înalta Curte constată că instanţele aflate în conflict au stabilit în mod diferit competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, şi anume Tribunalul Bucureşti a apreciat că nu poate produce efecte clauza conform căreia diferendele urmează a fi soluţionate de Tribunalul Bucureşti, întrucât nu a fost negociată individual, iar Tribunalul Cluj a apreciat că s-au încălcat dispoziţiile art. 131 alin. (2) C. proc. civ., excepţia necompetenţei teritoriale nefiind pusă în discuţia părţilor la primul termen de judecată.
C. proc. civ. cuprinde reglementări potrivit cărora necompetenţa materială şi teritorială, atât cea de ordine publică cât şi cea de ordine privată, poate fi invocată până la anumite termene şi în anumite condiţii.
Astfel, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ., privitor la invocarea excepţiei, "necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe", iar alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că "necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe".
Referitor la verificarea competenţei, alin. (1) al art. 131 C. proc. civ. stipulează în sensul că "la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina".
În ceea ce priveşte necompetenţa de ordine privată, verificarea din oficiu a competenţei nu interferează cu eventuala excepţie pe care o invocă pârâtul, în condiţiile art. 130 C. proc. civ.
În cauză, pârâtul a invocat excepţia necompetenţei teritoriale prin întâmpinarea formulată faţă de cererea iniţială de chemare în judecată, precum şi prin întâmpinarea formulată faţă de cererea modificatoare, cu respectarea dispoziţiilor art. 130 alin. (2) din C. proc. civ.. În această situaţie, se constată că termenul de invocare a necompetenţei de ordine privată a fost respectat, ceea ce exclude consolidarea competenţei instanţei iniţial învestite rezultate din neinvocarea excepţiei necompetenţei teritoriale în condiţiile art. 130 alin. (2) şi art. 131 C. proc. civ.
Înalta Curte constată că potrivit art. 126 alin. (1) C. proc. civ. "părţile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, şi prin declaraţie verbală în faţa instanţei ca procesele privitoare la bunuri şi alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afara de cazul când această competenţă este exclusivă".
În ceea ce priveşte temeiul pretenţiilor formulate, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a arătat că a chemat în judecată pârâta, având în vedere calitatea acesteia de organizator al festivalului A., precum şi calitatea sa de utilizator de fonograme şi a precizat că, pentru utilizarea fonogramelor publicate în scop comercial în cadrul festivalului, pârâta a încheiat la 02.09.2021 cu UPFR licenţa neexclusivă prin care şi-a asumat obligaţia de a achita remuneraţia echitabilă prevăzută de metodologia în vigoare.
În materia răspunderii contractuale, competenţa teritorială poate fi determinată fie de art. 107 C. proc. civ., potrivit căruia cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel, fie de art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., care statuează că, în afară de instanţele prevăzute la art. 107-112, mai este competentă instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligaţiei, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea unui contract.
Potrivit regulii generale în materie, art. 107 C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cauzei aparţine instanţei de la sediul pârâtului. Cum sediul pârâtei A. S.R.L. este în municipiul Cluj, Înalta Curte constată că instanţa competentă teritorial să soluţioneze cererea, în temeiul prevederii legale arătate, este Tribunalul Cluj.
În afara acestei instanţe, competenţa poate aparţine instanţei locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligaţiei, în temeiul art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.. Această din urmă normă de competenţă este aplicabilă doar dacă este îndeplinită condiţia ca părţile să fi prevăzut explicit în contract locul executării, fie chiar în parte, a obligaţiei. În cazul neîndeplinirii acestei condiţii, competenţa teritorială nu mai este alternativă, ci se determină în temeiul art. 107 din C. proc. civ., conform căruia cererea se adresează instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului. Aceasta este situaţia din speţă, întrucât părţile nu au stabilit în mod expres locul executarii obligaţiei la sediul creditorului din Bucureşti, modalitatea de executare a obligaţiilor de comunicare a raportului şi de plată fiind determinată, astfel cum a constatat Tribunalul Bucureşti, de natura obligaţiei, fără a exista o clauză prin care părţile să convină în mod expres asupra acestor elemente privind executarea obligaţiilor.
Fiind în discuţie o competenţă teritorială de ordine privată, părţile pot conveni în scris care este instanţa competentă teritorial să judece litigiile ivite între acestea. Art. 126 din C. proc. civ. reglementează prorogarea convenţională a competenţei, în sensul existenţei unei convenţii a părţilor pentru ca litigiul să fie soluţionat de către o altă instanţă decât cea care este, în mod normal, competentă.
O astfel de clauză este supusă reglementării art. 1203 C. civ. conform căruia "Clauzele standard care prevăd în folosul celui care le propune limitarea răspunderii, dreptul de a denunţa unilateral contractul, de a suspenda executarea obligaţiilor sau care prevăd în detrimentul celeilalte părţi decăderea din drepturi ori din beneficiul termenului, limitarea dreptului de a opune excepţii, restrângerea libertăţii de a contracta cu alte persoane, reînnoirea tacită a contractului, legea aplicabilă, clauze compromisorii sau prin care se derogă de la normele privitoare la competenţa instanţelor judecătoreşti nu produc efecte decât dacă sunt acceptate, în mod expres, în scris, de cealaltă parte".
Astfel, art. 1203 din C. civ. instituie regula conform căreia, pentru a produce efecte, anumite tipuri de clauze standard trebuie acceptate expres, în scris, de către partea care nu le-a propus. În lipsa acordului expres şi scris al părţii afectate de clauzele respective, ele sunt ineficace.
Art. 1203 din C. civ. este incident doar în situaţia anumitor clauze standard, limitativ prevăzute de text, printre acestea fiind clauzele prin care se derogă de la normele privitoare la competenţa instanţelor judecătoreşti. În situaţia unor astfel de clauze, art. 1203 din C. civ. se aplică în toate cazurile, indiferent dacă acestea sunt stipulate sau nu în detrimentul celui căruia i se aplică clauza.
Examinând art. 12 şi 13 din contractele de la dosarul Tribunalului Bucureşti, rezultă că părţile au convenit în scris ca diferendele relative la pretenţiile între părţile contractului privitoare la licenţă să fie soluţionate de instanţa de la sediul UPFR, aceasta fiind Tribunalul Bucureşti, derogându-se astfel de la norma aplicabilă privitoare la competenţă, analizată mai sus. Această clauză atributivă de competenţă face însă corp comun cu întregul contract, contract care a fost semnat la final de către părţi, semnăturile fiind aplicate pe ultima pagina a contractului, pagină care conţine şi art. 12, respectiv 13.
Faţă de prevederile art. 1203 din C. civ., o asemenea clauză produce efecte doar dacă este acceptată în mod expres, în scris, de partea care nu a propus-o, simpla semnătură a părţii pe înscrisul constatator al convenţiei nefiind suficientă pentru a se face dovada că acea clauză a fost efectiv însuşită de parte.
Astfel, clauza trebuie să fie identificată şi acceptată corespunzător iar din înscrisul care constată acceptarea să rezulte asumarea expresă a clauzei.
În cauză însă, clauza atributivă de competenţă nu a fost însuşită în mod expres, semnătura finală fiind arondată întregului act juridic civil, astfel încât nu se poate realiza o echivalare a semnăturii de la finalul actului cu însuşirea în mod expres a clauzei atributive de competenţă, lipsind aşadar, dovada caracterului expres al acceptării. În consecinţă, concluzia este aceea că exigenţa legală menţionată nu este îndeplinită în cauză, astfel că determinarea competenţei teritoriale urmează a se realiza potrivit regulii generale în materie, art. 107 C. proc. civ., care stabileşte competenţa în favoarea instanţei de la sediul pârâtului.
Cum sediul pârâtei A. S.R.L. este în municipiul Cluj, Înalta Curte constată că instanţa competentă teritorial să soluţioneze cererea având ca obiect drepturi de autor este Tribunalul Cluj, urmând ca, în temeiul art. 135 din C. proc. civ., să stabilească competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 iunie 2024.