Ședințe de judecată: Martie | | 2026
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia I civilă

Decizia nr. 1696/2024

Decizia nr. 1696

Şedinţa publică din data de 19 iunie 2024

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I.1. Circumstanţele cauzei

Prin încheierea din 8 mai 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2021, în temeiul art. 242 alin. (1) C. proc. civ., a fost suspendată judecarea cauzei privind pe apelanta-reclamantă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Giurgiu, în numele Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Ploieşti, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi A., B. şi C..

2. Cererea de recurs

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamanta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Giurgiu, în numele Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Ploieşti.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 07 noiembrie 2023 şi repartizat aleatoriu spre soluţionare completului nr. 10.

Prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea căii de atac şi repunerea pe rol a cauzei, arătând că nu a fost citată cu menţiunea de a achita onorariul curatorului special, singurul act comunicat fiind citaţia pentru termenul de judecată din 20 februarie 2023, fără a se face vorbire despre obligaţia de plată anterior menţionată.

A mai arătat că instanţa nu i-a comunicat încheierea prin care s-a dispus stabilirea onorariului curatorului, îndeplinirea acestei obligaţii necesitând parcurgerea unei proceduri administrative interne pentru aprobarea şi efectuarea plăţii.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând, cu prioritate, în condiţiile art. 248 din C. proc. civ., excepţia lipsei de interes în soluţionarea prezentului recurs, invocată din oficiu, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 414 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. "(1) Asupra suspendării judecării procesului instanţa se va pronunţa prin încheiere, care poate fi atacată cu recurs, în mod separat, la instanţa ierarhic superioară. Când suspendarea a fost dispusă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, hotărârea este definitivă.

(2) Recursul se poate declara cât timp durează suspendarea cursului judecării procesului, atât împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea, cât şi împotriva încheierii prin care s-a dispus respingerea cererii de repunere pe rol a procesului."

În speţă, recursul declarat de către recurenta-reclamantă împotriva încheierii din 8 mai 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2021, a fost formulat în data de 3 noiembrie 2023, dată la care judecata apelului declarat împotriva sentinţei civile nr. 160 din 26 octombrie 2021, pronunţată de Tribunalul Giurgiu, era suspendată.

Ulterior, în data de 04 decembrie 2023, a fost admisă cererea de repunere pe rol a cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2021, judecata continuând cu administrarea de probe suplimentare. În data de 18 martie 2024, curtea de apel a rămas în pronunţare, iar în 15 aprilie 2024 dosarul a fost soluţionat.

Astfel, prin decizia civilă nr. 419 din 15 aprilie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost admis apelul, a fost anulată sentinţa civilă apelată şi, rejudecând, a fost admisă cererea de chemare în judecată şi obligaţi pârâţii la plata către Statul Român, reprezentat de reclamantă, a sumei de 7.204.127 RON, reprezentând prejudiciu, la care se va adăuga dobânda legală, calculată de la data de 07.08.2012 până la data plăţii efective.

În acest context, având în vedere că pricina a fost repusă pe rol, după suspendare, şi ulterior soluţionată, este necesar a se stabili dacă recurenta mai justifică un interes în susţinerea căii de atac.

Relevante sunt dispoziţiile art. 458 C. proc. civ., potrivit cu care "Căile de atac pot fi exercitate numai de părţile aflate în proces care justifică un interes, în afară de cazul în care, potrivit legii, acest drept îl au şi alte organe sau persoane."

Una dintre condiţiile de exercitare a acţiunii civile în vederea protecţiei dreptului subiectiv este şi aceea ca titularul ei să justifice, printre altele, un interes actual, determinat şi legitim, condiţie ce subzistă şi în cazul exercitării căilor de atac, ceea ce semnifică prefigurarea unui avantaj preconizat de rezultatul căii de atac.

În plus, cerinţa interesului trebuie să se verifice nu numai la data sesizării instanţei, ci pe tot parcursul procesului, ori de câte ori se apelează la una sau alta dintre formele procedurale care alcătuiesc conţinutul acţiunii civile (cereri, excepţii, exercitarea căilor de atac etc.).

În speţă, recursul declarat împotriva încheierii din 8 mai 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2021, a avut drept cauză nemulţumirea recurentei-reclamante legată de măsura dispusă de instanţa de apel privind suspendarea judecării căii de atac a apelului declarat împotriva sentinţei civile nr. 160 din 8 mai 2022, pronunţată de Tribunalul Giurgiu.

Cum ulterior suspendării, această cale de atac a fost repusă pe rol, la cererea recurentei şi soluţionată în data de 15 aprilie 2024, prezentul recurs a devenit lipsit de interes, conform dispoziţiilor legale menţionate, câtă vreme situaţia care a determinat formularea acestei căi extraordinare de atac, respectiv suspendarea judecăţii, a încetat, astfel că demersul procesual al recurentei, deşi iniţial justificat, a rămas fără o finalitate practică din punct de vedere juridic.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raporatat la decizia civilă nr. 419 din 15 aprilie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, Înalta Curte va respinge, ca lipsit de interes, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca lipsit de interes, recursul declarat de reclamanta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Giurgiu, în numele Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Ploieşti, împotriva încheierii din 08 mai 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2021.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 19 iunie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.