Şedinţa publică din data de 19 iunie 2024
Deliberând, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. 1. Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în data de 12 martie 2024, sub nr. x/2024, petenta A. a formulat cerere de strămutare a dosarului nr. x/2019, aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimata Direcţia Generală de Impozite şi Taxe Locale Sector 1, pentru motive de bănuială legitimă privind lipsa de imparţialitate în judecarea cauzei, cât şi lipsa unei garanţii privind un proces imparţial, transparent şi echitabil.
În drept, petenta a invocat dispoziţiile art. 140-145 C. proc. civ.
În data de 27 martie 2024, petenta a invocat excepţia de neconstituţionalitate privind dispoziţiile art. 143 alin. (1) C. proc. civ., arătând că prin prevederile criticate, se încalcă art. 21 şi art. 24 din Constituţia României.
1. Hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti
Prin încheierea civilă nr. 19 A din 24 aprilie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2024, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, formulată de petentă, iar cererea de strămutare a fost respinsă, ca neîntemeiată.
2. Calea de atac a recursului
Împotriva acestei încheieri, cu privire la soluţia de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, a declarat recurs petenta A..
În susţinerea căii de atac exercitate, recurenta-petentă a criticat încheierea atacată, susţinând că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, situaţie în care instanţa în faţa căreia a fost invocată excepţia efectuează doar un control al condiţiilor de admisibilitate, fără a o putea respinge pe motive ce ţin de temeinicia acesteia, care sunt verificate doar de instanţa de contencios constituţional.
A mai susţinut petenta că nu constituie un motiv de respingere a cererii de sesizare faptul că instanţa s-a mai pronunţat anterior prin respingerea unei cereri cu acelaşi obiect, aplicarea acestui criteriu constituind cenzurarea dreptului părţii de a se adresa Curţii Constituţionale.
3. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinarea depusă în data de 12 iunie 2024, intimata a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 pentru sesizarea Curţii Constituţionale.
În data de 19 iunie 2024, recurenta-petentă a transmis un memoriu prin care a arătat că motivele de recurs se circumscriu dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
II. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs
Analizând recursul declarat în cauză, prin prisma motivelor de recurs invocate şi a dispoziţiilor legale relevante, Înalta Curte constată că acesta nu este fondat şi îl va respinge pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, această instanţă decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti (...) privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
Corelativ, alin. (5) din acelaşi articol dispune că dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge, printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Ca atare, instanţa este abilitată, în raport de prevederile alin. (1) şi (5) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, să aprecieze ea însăşi asupra relevanţei ori nerelevanţei textului denunţat ca fiind contrar legii fundamentale în soluţionarea cauzei în care s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate.
Aşadar, posibilitatea pe care legiuitorul a lăsat-o la îndemâna instanţei de a putea respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate este limitată de textul art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, strict la constatarea condiţiilor de admisibilitate, printre care şi cea referitoare la existenţa unei legături între textul legal a cărui neconstituţionalitate a fost invocată şi cauza dedusă judecăţii.
Condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 trebuie îndeplinite cumulativ, dar analiza lor este graduală, astfel încât dacă una dintre acestea nu este îndeplinită, instanţa va respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
În calea extraordinară de atac, exercitată împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de sesizare a instanţei de control constituţional, va fi examinată respectarea, de către instanţa care a pronunţat hotărârea atacată, a cerinţelor impuse de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată.
Înalta Curte reţine că una dintre condiţiile pentru a sesiza Curtea Constituţională este aceea a interesului procesual, ceea ce presupune ca partea să probeze influenţa hotărâtoare asupra judecării procesului a textelor sau dispoziţiilor dintr-o lege sau ordonanţă, în vigoare, contestate sub aspectul constituţionalităţii acestora.
În speţă, criticile recurentei vizând îndeplinirea condiţiei legale ca dispoziţiile invocate ca fiind neconstituţionale să aibă legătura cu soluţionarea cauzei nu sunt fondate.
Recurenta a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 143 alin. (1) C. proc. civ. în faţa Curţii de Apel Bucureşti, instanţă învestită cu soluţionarea unei cereri de strămutare formulate de petentă.
Astfel, având a aprecia asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea de Apel Bucureşti a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, atunci când a constatat că nu se impune învestirea instanţei de contencios constituţional cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, nefiind întrunite cerinţele textului legal care să facă posibilă sesizarea, respectiv, dispoziţiile invocate de către petentă, ca fiind neconstituţionale, nu au legătură cu cauza.
Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 143 alin. (1) C. proc. civ. reglementează suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea cererii de strămutare. Or, în cauză, petenta nu a solicitat, în cadrul cererii de strămutare, suspendarea judecării procesului, astfel încât corect a apreciat instanţa că, în soluţionarea cererii de strămutare, nu sunt incidente dispoziţiile art. 143 alin. (1) C. proc. civ. şi nici nu i s-a pus în vedere petentei să achite vreo cauţiune.
Contrar argumentelor recurentei, curtea de apel nu s-a pronunţat asupra temeiniciei excepţiei de neconstituţionalitate, ci doar asupra admisibilităţii cererii de sesizare, constatând judicios că dispoziţiile invocate nu au legătură cu soluţionarea cererii de strămutare. Totodată, se observă că instanţa nu a respins cererea de sesizare în considerarea faptul că instanţa de contencios constituţional s-a mai pronunţat anterior asupra constituţionalităţii dispoziţiilor legale invocate ca fiind neconstituţionale în prezenta cauză, ci doar a analizat legătura pe care textul legal invocat o are cu soluţionarea cererii de strămutare.
Prin urmare, în mod corect şi legal, în încheierea atacată, s-a reţinut că nu este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 pentru admisibilitatea cererii de sesizare, respectiv existenţa legăturii dintre excepţia de neconstituţionalitate şi cauza dedusă judecăţii.
În consecinţă, Înalta Curte reţine că legătura dintre excepţia de neconstituţionalitate invocată şi soluţionarea cererii de strămutare ar putea fi pusă în discuţie numai în situaţia în care soluţionarea cererii de strămutare ar presupune aplicarea şi interpretarea de către instanţă a prevederilor legale pretins neconstituţionale, ceea ce nu este cazul în speţă, aşa cum s-a arătat şi mai sus.
Cum condiţia legală a existenţei unei legături între pricina dedusă judecăţii şi excepţia de neconstituţionalitate este una sine qua non, analiza îndeplinirii celorlalte condiţii, prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privitoare la sesizarea Curţii Constituţionale nu se mai impune.
Astfel, raportat la considerentele hotărârii recurate, nu se poate reţine nemotivarea în fapt şi în drept, prin prisma exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., sens în care motivul de nelegalitate invocat de recurentă, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 6 Cod proceudă civilă, apare ca nefondat.
Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea încheierii recurate, în raport cu dispoziţiile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta A. împotriva încheierii nr. 19 A din 24 aprilie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 19 iunie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.