Ședințe de judecată: Martie | | 2026
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia I civilă

Decizia nr. 1811/2024

Decizia nr. 1811

Şedinţa publică din data de 17 septembrie 2024

Asupra cauzei, reţine următoarele:

1. Circumstanţele litigiului:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 12 iunie 2020 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 sub dosar nr. x/2020, reclamanţii A. şi B. au chemat in judecata pe pârâţii C. şi D., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare (cu drept de uzufruct viager) autentificate sub nr. x/08.07.2004, respectiv nr. 631/25.02.2003, de BNP E., privind imobilele situate în Bucureşti, str. x A, Sector 1 şi în strada x nr. 104, precum şi întoarcerea acestor imobile în patrimoniul reclamanţilor în calitate de proprietari şi moştenitori.

Prin sentinţa civilă nr. 10437 din 22 decembrie 2020, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale şi, pe cale de consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A., B., în contradictoriu cu pârâţii C., D., în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia civilă.

2. Hotărârea pronunţată de Tribunalul Bucureşti:

Prin încheierea din 21 decembrie 2021, Tribunalul Bucureşti a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor cu privire la capetele de cerere având ca obiect anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/08.07.2004 de BNP E. şi rezoluţiunea contractului pentru neplata preţului.

A respins capetele de cerere având ca obiect anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/08.07.2004 de BNP E. şi rezoluţiunea contractului pentru neplata preţului ca fiind formulate de persoane fără calitate procesuală activă.

A admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune cu privire la capătul de cerere având ca obiect anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/25.02.2003 de BNP E. pentru lipsa discernământului vânzătoarei, a respins capătul de cerere având ca obiect anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/25.02.2003 de BNP E. pentru lipsa discernământului vânzătoarei, ca prescris.

A respins, ca neîntemeiată, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune cu privire la capătul de cerere având ca obiect rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/25.02.2003 de BNP E., pentru neplata preţului.

Prin a sentinţa civilă nr. 1363 din 7 octombrie 2022 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia IV-a civilă, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea privind pe reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii D. şi C..

Împotriva sentinţei nr. 1363 din 7 octombrie 2022 şi a încheierii de şedinţă din 21 decembrie 2021 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, au formulat apel apelanţii-reclamanţi A. şi B..

3. Hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti:

Prin decizia nr. 754A din 17 mai 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanţii-reclamanţi A. şi B. împotriva sentinţei nr. 1363 din 7 octombrie 2022 şi a încheierii de şedinţă din 21 decembrie 2021 pronunţate de Tribunalul Bucureşti.

Au fost obligaţi apelanţii la plata către intimaţi a sumei de 2.500 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

4. Calea de atac exerciată în cauză:

Împotriva deciziei nr. 754A din 17 mai 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, reclamanţi A. şi B. au declarat recurs, cale de atac înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 18 ianuarie 2024.

Având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanţelor judecătoreşti (12 iunie 2020), în cauză sunt aplicabile dispoziţiile C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018.

Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condiţiile art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 4711 a alin. (5) şi (6) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la 17 septembrie 2024, cu citarea părţilor, în şedinţă publică, în vederea soluţionării căii de atac, termen la care instanţa a rămas în pronunţare asupra excepţiei tardivităţii recursului.

5 . Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând recursul în raport de excepţia tardivităţii, invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 485 alin. (1) C. proc. civ., "termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel."

În cauză, cererea de recurs formulată de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 754A din 17 mai 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a fost înregistrată la 1 noiembrie 2023 (conform ştampilei curţii de apel aplicată pe cererea de recurs existentă la dosarul de recurs), iar decizia recurată a fost comunicată la 7 august 2023 .

Faţă de dispoziţiile legale anterior menţionate, se reţine că recursul formulat de recurent a fost depus cu încălcarea termenului prevăzut de lege pentru exercitarea căii extraordinare de atac, respectiv cu încălcarea termenului de 30 de zile de la comunicarea hotărârii.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, constatând că recursul a fost depus după împlinirea termenului legal de declarare a căii de atac, având în vedere dispoziţiile art. 185 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., urmează a anula recursul, ca tardiv.

Având în vedere soluţia pronunţată, în aplicarea dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va fi obligat recurentul-reclamant A. la plata către intimaţii-pârâţi D. şi C. a sumei de 500 RON, constând în onorariu de avocat, redus conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ., apreciind că suma acordată cu acest titlu este una rezonabilă faţă de complexitatea redusă a cauzei, ţinând cont de activitatea prestată de avocat în etapa procesuală a recursului şi având în vedere că dosarul a fost soluţionat la primul termen de judecată stabilit.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează, ca tardiv, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 754A din 17 mai 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Obligă pe recurentul-reclamant A. la plata sumei de 500 RON către intimaţii-pârâţi D. şi C., cu titlu de cheltuieli de judecată reduse.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 septembrie 2024.