Şedinţa publică din data de 17 septembrie 2024
Asupra conflictului negativ, constată următoarele:
I. Cererea:
Prin cererea înregistrată la 21 februarie 2024 pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, A., la cererea creditoarei B., a solicitat încuviinţarea executării silite împotriva debitorilor Curtea de Apel Bucureşti şi Tribunalul Bucureşti, în baza titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 1301/11.05.2021 pronunţată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2020, definitivă prin decizia civilă nr. 4775/16.11.2021 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti.
II. Hotărârea Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti:
Prin sentinţa nr. 3477 din 29 februarie 2024 pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slatina.
În motivarea soluţiei pronunţate, instanţa a reţinut că în speţă este incident art. 127 alin. (2) şi alin. (21) C. proc. civ., având în vedere calitatea debitorilor de instanţe de judecată superioare, ceea ce presupune o prorogare legală de competenţă teritorială specială în favoarea altei instanţe, de acelaşi grad, din circumscripţia unei curţi de apel învecinate, astfel încât a declinat competenţa de soluţionare a cererii de încuviinţare a executării silite în favoarea Judecătoriei Slatina.
III. Hotărârea Judecătoriei Slatina:
Prin încheierea nr. 1871 din 14 martie 2024, Judecătoria Slatina a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată din oficiu, şi a declinat în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.
Pentru a dispune astfel, instanţa a arătat că nu este instanţă din circumscripţia vreunei curţi de apel învecinate cu Curtea de Apel Bucureşti. Pe cale de consecinţă, reţinând faptul că una din curţile de apel învecinate este Curtea de Apel Piteşti, dar şi faptul că fondul cauzei s-a judecat (din raţiuni impuse de art. 127 C. proc. civ.) la Tribunalul Vâlcea, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.
IV. Hotărârea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea:
Învestită prin declinare, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a pronunţat sentinţa nr. 4246 din 5 aprilie 2024, prin care a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată din oficiu, a declinat în favoarea Judecătoriei Slatina competenţa de soluţionare a cauzei, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a sesizat Înalta Curte în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.
În considerente, instanţa a reţinut, pe de o parte, aplicabilitatea art. 127 alin. (1), alin. (2) şi alin. (2)2 C. proc. civ. şi faptul că Judecătoria Slatina se află în circumscripţia unei curţi de apel învecinate, respectiv Curtea de Apel Craiova, iar, pe de altă parte, faptul că nu există niciun temei legal pentru a atrage competenţa soluţionării cererii de încuviinţare a executării silite de către instanţa care a soluţionat fondul dreptului, astfel cum s-a expus în considerentele sentinţei civile pronunţate de Judecătoria Slatina.
V. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
În cauză, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, petentul A. a solicitat încuviinţarea executării silite împotriva debitorilor Curtea de Apel Bucureşti şi Tribunalul Bucureşti, la cererea creditoarei B., în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 1301/11.05.2021 pronunţată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2020, definitivă prin decizia civilă nr. 4775/16.11.2021 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti.
Astfel cum au reţinut ambele instanţe aflate în conflict, în materia executării silite sunt relevante pentru stabilirea competenţei prevederile art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ. - "instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel".
În conformitate cu aceste dispoziţii, soluţionarea cererii de încuviinţare a executării silite este de competenţa instanţei de executare, respectiv judecătoriei în a cărei circumscripţie se află sediul debitorului.
În speţă debitorii sunt Curtea de Apel Bucureşti şi Tribunalul Bucureşti, instanţe de judecată superioare Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - pe rolul căreia a fost înregistrată iniţial cererea de încuviinţare a executării silite.
Art. 127 C. proc. civ., purtând denumirea marginală "Competenţa facultativă", prevede că: " (1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.
(2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.
(2)1 Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care instanţa de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.
(3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor."
Aceste prevederi legale au o dublă semnificaţie: pe de o parte, instituie un caz de necompetenţă teritorială absolută a instanţei la care îşi desfăşoară activitatea judecătorul care are calitate de reclamant al unei pricini, iar pe de altă parte, prevăd o prorogare legală de competenţă teritorială în favoarea uneia dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea judecătorul reclamant, calitate pe care acesta trebuie să o întrunească la momentul sesizării instanţei.
Norma analizată instituie şi o competenţă teritorială facultativă (alternativă), întrucât reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente. Această alegere trebuie exercitată de reclamant la data sesizării instanţei.
În plus, mecanismul conceput prin dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. este prevăzut de legiuitor pentru garantarea imparţialităţii obiective a instanţei.
Pentru a constitui o garanţie a unui proces echitabil, art. 6 alin. (1) C. proc. civ. statuează că instanţa care soluţionează cauza trebuie să îndeplinească exigenţele de independenţă şi imparţialitate, iar potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, imparţialitatea constă în absenţa oricărei prejudecăţi sau a oricărei idei preconcepute privitoare la soluţia unui proces.
În concret, judecarea unei cereri formulate de un judecător/procuror/asistent judiciar/grefier care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unei instanţe superioare celei învestite cu soluţionarea cererii sale sau judecarea unei cereri formulate împotriva unei instanţe superioare în circumscripţia căreia se află instanţa învestită cu soluţionarea respectivei cereri nu îndeplineşte garanţiile de imparţialitate obiectivă, de natură a înlătura orice bănuială cu privire la judecătorul pricinii.
Noţiunea de instanţă de judecată, cuprinsă în textul art. 127 alin. (21) Cod procedură, trebuie interpretată lato sensu, întrucât finalitatea acestei dispoziţii este aceea de a evita cazurile de bănuială legitimă, raţiunea pentru care legiuitorul a înţeles să reglementeze această situaţie fiind aceea de a înlătura orice suspiciune de soluţionare cu părtinire a cauzei din pricina calităţii părţilor.
Prin urmare, raţiunea dispoziţiilor art. 127 C. proc. civ. este aceea de a oferi părţilor pârghiile necesare pentru înlăturarea oricăror suspiciuni care ar plana asupra imparţialităţii instanţei.
Înalta Curte constată că în cauză nu se poate aprecia că reclamantul este Biroul executorului judecătoresc care a solicitat încuviinţarea executării silite, o atare concluzie având caracter formal şi ignorând prevederile art. 666 C. proc. civ.
Din economia acestei dispoziţii legale, rezultă că executorul judecătoresc solicită instanţei încuviinţarea executării silite cerute de creditor (a cărui cerere de executare silită este ataşată cererii de încuviinţare a executării). Prin urmare, adresându-se instanţei de executare executorul judecătoresc acţionează pentru şi în numele creditorului, care este în fapt cel care declanşează demersul judiciar reglementat de art. 666 C. proc. civ.
În speţă, ţinând seama de calitatea părţilor, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 127 C. proc. civ., norme speciale derogatorii şi de strictă interpretare, care reglementează expres situaţia cererilor în care calitatea de parte o are un judecător/procuror/asistent judiciar/grefier sau o instanţă de judecată.
Pentru aceste considerente, în aplicarea dispoziţiilor art. 666 coroborate cu cele art. 651 alin. (1) C. proc. civ., prin raportare la art. 127 din acelaşi Cod, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cererii de încuviinţare a executării silite deduse judecăţii în favoarea Judecătoriei Slatina, instanţă aflată în circumscripţia Curţii de Apel Craiova şi învecinată Curţii de Apel Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slatina.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 septembrie 2024.