Şedinţa publică din data de 17 septembrie 2024
asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a Civilă, la data de 06.02.2020, sub nr. x/2020, reclamanta A. a chemat în judecată, în calitate de pârâte, societatea B. S.R.L. şi C. S.R.L., solicitând ca, în urma dezbaterilor şi a probelor ce vor fi administrate, să fie pronunţată o hotărâre prin care să fie obligate pârâtele:
- să înceteze de îndată practicile de concurenţa neloială constând în importul, distribuirea, oferirea spre vânzare ori vânzarea vinurilor purtând combinaţia verbală "D." şi/sau care indică satul Purcari ca locul de producţie al acestora, inclusiv, dar fără a se limita la produsele menţionate în Anexa nr. 4 la această cerere, care sunt de natură să inducă în eroare pe consumatori cu privire la provenienţa geografică şi furnizorul produselor şi, în acelaşi timp, încalcă drepturile reclamatei asupra mărcilor sale înregistrate;
- să retragă imediat de pe piaţă, pe cheltuiala lor, toate produsele care conţin combinaţia "D." şi/sau care indică satul Purcari ca locul de producţie al acestora.
În drept au fost invocate prevederile art. 192 C. proc. civ., art. 1 alin. (2) şi (3), art. 2 alin. (2) lit. (b) şi (c), art. 5 lit. (a) şi (f), art. 7 alin. (1) din Legea nr. 11/1991, art. 1357 C. civ., art. 49 din H.G. nr. 512/2016 prevederile art. 36 alin. (2) şi (3), art. 37, art. 39, art. 90 si art. 92 din Legea nr. 84/1998; art. 11, 12 şi 14 din O.U.G. nr. 100/2005, art. 6 bis alin. (1(şi art. 10 bis din Convenţia de la Paris privind protecţia proprietăţii industriale, art. 6 alin. (1) lit. b) din Directiva 2005/29/CE, art. 6 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 363/2007.
I.2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă, în primul ciclu procesual.
Prin sentinţa civilă nr. 1159 din 16.07.2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins excepţia lipsei calităţii procesual pasive, a respins excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată şi a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtele Societatea B. şi C. S.R.L. şi a obligat reclamanta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2500 euro.
I.3. Hotărârea pronunţată în apel.
Prin decizia civilă nr. 405A din 09 martie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins apelul formulat de apelanta-reclamantă A., împotriva sentinţei civile nr. 1159/16.07.2021, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimatele-pârâte Societatea B. S.R.L., şi C. S.R.L., ca nefondat. Prin aceeaşi decizie apelanta a fost obligată la plata către intimata pârâtă B. S.R.L. a sumei de 23.555,34 RON cheltuieli de judecată în apel.
II. Calea de atac formulată în cauză.
Împotriva deciziei civile decizia civilă 405A din 09 martie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a declarat recurs recurenta-reclamantă A..
II.1. Motivele de recurs
Recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul-reclamant a criticat hotărârea recurată pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3, 4, 5, 6 şi 8 C. proc. civ., susţinând, în esenţă, următoarele:
Prin primul motiv de recurs, încadrat de către recurenta-reclamantă în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3 şi pct. 4 C. proc. civ., hotărârea instanţei de apel a fost criticată prin prisma faptului că aceasta a reţinut în mod greşit că intimata-pârâtă B. S.R.L. şi-ar fi îndeplinit în mod temeinic obligaţiile legale impuse de Republica Moldova pentru utilizarea semnului "Purcari" pe care îl califica ca fiind lipsit de distinctivitate, stabilind totodată şi faptul că evaluarea dreptului de utilizare a termenului "Purcari" trebuie să se raporteze numai la legislaţia statutului de care ţine respectiva denumire şi în care este înregistrată marca originară a intimatei-pârâte B. S.R.L. şi anume legislaţia Republicii Moldova.
Recurenta-reclamantă a susţinut că prin considerentele mai sus menţionate instanţa de apel a încălcat competenţa de ordine publică a instanţelor din Republica Moldova, pronunţându-se asupra legalităţii unor acte juridice emise de autorităţi locale dintr-o jurisdicţie terţă şi extinzând aceste efecte la jurisdicţia din România cu atât mai mult cu cât unele din efectele acestor acte juridice sunt contestate şi pe teritoriul Republicii Moldova.
De asemenea, a arătat şi faptul că în prezentul litigiu este aplicabilă exclusiv legislaţia din România deoarece: actele de concurenţa neloiala care vizează folosirea denumirii D. de către intimata B., au fost mijlocite de intimata C. S.R.L, persoana de naţionalitate romana, prin distribuirea produselor B. in piaţa românească, C. S.R.L fiind considerată de către recurentă un mijlocitor al societăţii intimate din Republica Moldova;
În ceea ce priveşte decizia Consiliului Comunal Purcari nr. 03/11 din 12.04.2013 recurenta-reclamantă arată că în mod greşit instanţa de apel s-a pronunţat cu privire la legalitatea acesteia în contextul în care instanţele române nu au competenţă să se pronunţe asupra unui act administrativ emis de o autoritate locală din Republica Moldova apreciind în mod eronat că legalitatea utilizării denumirii Purcari de către intimata-pârâtă B. ar fi conferite prin această decizie.
Recurenta-reclamantă a invocat faptul că intimatei B. i-a fost retrasă permisiunea de a utiliza denumirea Purcari acordată prin decizia Consiliului Comunal Purcari nr. 03/11 din 12.04.2013 în urma contestaţiei formulate împotriva acesteia, fapt atestat prin extrasul procesului-verbal nr. x/17.11.2021 emis de Consiliul Local pe care îl redă în extras.
În ceea ce priveşte procesul-verbal nr. x/17.11.2021 mai sus menţionat recurenta-reclamantă a arătat că există un viciu de procedură, acesta nefiind semnat de către secretarul consiliului comunal Purcari motiv pentru care recurenta-reclamantă a iniţiat un litigiu de contencios administrativ prin care a solicitat recunoaşterea judecătorească a interdicţiei impuse intimatei-pârâte B., litigiu care este în curs de soluţionare pe rolul Judecătoriei Căuşeni.
În memoriul de recurs s-a menţionat şi faptul că instanţa de apel nu ar fi avut niciun motiv juridic să reţină faptul că decizia Consiliului Comunal Purcari nr. 03/11 din 12.04.2013 i-ar conferi intimatei-pârâte B. un drept de utilizare a denumirii Purcari în România deoarece (i) această decizie nu îşi produce efecte pe teritoriul României şi vizează legalitatatea utilizării denumirii în Republica Moldova care nu poate fi apreciată de instanţele naţionale din România, (ii) prin procesul-verbal nr. x/17.11.2021 intimatei-pârâte i-a fost retras dreptul de a utiliza denumirea Purcari în Republica Moldova, (iii) eficacitatea efectelor procesului-verbal va fi analizată de către instanţele din Republica Moldova, (iv) chiar dacă prin hotărârea recurată instanţa de apel a reţinut în mod nelegal raţionamentul primei instanţe şi anume aplicarea efectelor Deciziei nr. 03/11 din 12.04.2013 aceasta a ignorat complet soluţia juridică pronunţată în Decizia Curţii Supreme a Republicii Moldova prin care s-a constatat nulitatea mărcii E. înregistrată în Republica Moldova în contextul în care intimata-pârâtă B. beneficia în respectiva jurisdicţie de efectele deciziei Consiliului Comunal Purcari mai sus menţionată.
Recurenta-reclamantă a considerat că instanţa de apel şi-a însuşit în mod nelegal considerentele Deciziei Curţii Supreme mai sus menţionată, fără să exprime o motivare expusă într-un raţionament logico-juridic în contextul în care aceste considerente sunt de strictă aplicare şi interpretare, exclusiv în jurisdicţia din Republica Moldova, neavând niciun efect pe teritoriul României. Acestea ar putea viza caracterul loial sau neloial al utilizării mărcii exclusiv pe teritoriul Republicii Moldova.
A mai precizat recurenta-reclamantă faptul că instanţele din Republica Moldova au indicat că utilizarea numelui "Purcari" trebuie să fie loială în raport cu întreprinderea titulară de drepturi asupra mărcilor în cauză, în timp ce intimata-pârâtă B. manifestă lipsă de loialitate în ambele jurisdicţii. Instanţele din Republica Moldova au reţinut în litigiul privind nulitatea mărcii "E." că "în lipsa unui spaţiu industrial de producţie de vinuri în sat. Purcari, raionul Ştefan-Vodă, înregistrarea mărcii "E." de către S.R.L. "B." are drept scop obţinerea avantajelor prin exploatarea capacităţii elementelor distinctive ale intimatului de atragere a clientelei".
S-a susţinut că nu se poate reţine o utilizare loială a denumirii "Purcari" nici în Republica Moldova deoarece intimatei-pârâte i-a fost retrasă permisiunea de a utiliza denumirea în cauză prin procesul-verbal nr. x/17.11.2021 iar efectele utilizării acesteia prevăzute de legislaţia din Republica Moldova nu pot fi extinse în jurisdicţia din România deoarece regiunea Purcari nu este o indicaţie geografică în niciunul dintre aceste state.
Printr-o altă critică adusă hotărârii pronunţate de instanţa de apel subsumată aceloraşi motive de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3 şi 4 C. proc. civ., recurenta-reclamantă consideră ca fiind nelegale considerentele prin care s-a reţinut că nu se poate face abstracţie de menţiunile din certificatul mărcii "F." nr. x înregistrată la nivel naţional în Republica Moldova ca urmare a respingerii opoziţiei formulate de recurenta, instanţa de apel făcând precizarea ca elementul dominant ar fi 'B." şi nu "Purcari".
Astfel, în opinia recurentei-reclamante, Decizia nr. 9657/12.07.2021 a Agenţiei de Stat pentru Proprietate Intelectuala a Republicii Moldova nu are aplicabilitate pe teritoriul României, menţiunile din certificatul de înregistrare al mărcii F. nr. x conform cărora dreptul exclusiv nu se va extinde asupra elementelor verbale "purcari valley" nu pot fi aplicate şi în jurisdicţia din România, fiind vorba de o înregistrare din Republica Moldova, iar instanţa de apel nu poate extinde aplicarea legislaţiei Republicii Moldova în România şi nici nu are competenţă să judece aplicarea legislaţiei Republicii Moldova în domeniul protecţiei mărcilor naţionale din Republica Moldova în această jurisdicţie.
Recurenta-reclamantă susţine că şi în situaţia în care s-ar aplica criteriile jurisprudenţiale europene în materia mărcilor s-ar constata faptul că "Purcari" este un element dominant deoarece este remarcabil vizual în marcă, iar reţinerea de către instanţa de apel al faptului că denumirea în cauză ar fi stilizată într-un font cu caractere mai mici este greşită astfel cum rezultă din extrasul G. al mărcii anexat memoriului de recurs.
Au fost criticate şi considerentele deciziei civile recurate prin care instanţa de apel îşi întemeiază soluţia de respingere a apelului, printre altele şi pe argumentele respingerii de la înregistrare a mărcii europene verbale "A." nr. x deoarece această soluţie nu are efect de putere de lucru judecat în prezentul litigiu, marca europeană a fost respinsă de la înregistrare pentru faptul că nu s-a dovedit renumele mărcii în Uniunea Europeană, H. reţinând faptul că marca este compusă dintr-un element descriptiv "A." ce ar duce lipsa caracterului distinctiv al acesteia.
Prin motivul de recurs încadrat de către recurenta-reclamantă în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a susţinut că hotărârea instanţei de apel a fost criticată pentru încălcarea respectiv, aplicarea greşită a normelor de drept material motivat de faptul că instanţa de apel şi-a întemeiat soluţia pe recunoaşterea unor acte juridice cu efect local în Republica Moldova cât şi prin extinderea nelegală a unor norme juridice naţionale de strictă aplicare în Republica Moldova.
Recurenta-reclamantă a apreciat că instanţa de apel, aplicând greşit dispoziţiile legale, a reţinut existenţa dreptului intimatei-pârâte B. de a utiliza în România denumirea "PURCARI", drept considerat izvorât din Decizia nr. 03/11.
De asemenea a arătat că, în mod eronat, instanţa de a apel a considerat ab initio că denumirea "PURCARI" ar fi lipsită de distinctivitate în România şi a apreciat că această lipsă se datorează faptului că această denumire este numele unei localităţi din Republica Moldova deoarece conform legii române distinctivitatea este o condiţie necesară de înregistrare a semnului ca marcă şi poate fi apreciată doar în acţiuni sau proceduri specifice iar lipsa distinctivităţii unui semn care este numele unei localităţi dintr-o jurisdicţie terţă operează in mod automat în Romania atunci când semnul respectiv este indicaţie geografică/de origine protejata recunoscuta în Romania. Semnul "PURCARI" nu este indicaţie geografica/de origine protejata în România.
Recurenta-reclamantă a considerat că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile Legii nr. 84/1998 prin constatarea lipsei de distinctivitate a denumirii "PURCARI" pe motiv că această denumire este numele localităţii din Republica Moldova, fără a cerceta dacă cea mai mare parte a publicului român recunoaşte această denumire ca fiind numele unei localităţi din Republica Moldova.
În opinia recurentei-reclamante instanţa de apel trebuia să aplice legea română şi să cerceteze dacă utilizarea denumirii "PURCARI"/"D." de către intimate, îndeplineşte obligaţiile legale specifice legislaţiei române privind combaterea concurenţei neloiale dar şi să analizeze toate drepturile recurentei recunoscute în Romania privind utilizarea denumirii "PURCARI".
Ignorarea drepturilor relevante anterioare exclusive ale recurentei-reclamante privind utilizarea semnelor care conţin denumirea "PURCARI", în contextul analizei caracterului neloial al denumirilor "PURCARI"/"D." de către intimate denota o aplicare greşita a legislaţiei naţionale privind combaterea concurentei neloiale care atrage motivul de casare al art. 488 (1) pct. 8 C. proc. civ.
Recurenta-reclamantă a considerat că instanţa de apel în loc să aplice legislaţia naţională în materia etichetării vinurilor constituită din Legea viei si vinului în sistemul organizării comune a pieţei vitivinicole nr. 164/2015 şi Normelor metodologice de aplicare a acestei legi aceasta a reţinut că intimatele ar avea dreptul să indice în Romania, combinaţia verbală "D." în temeiul prevederilor Anexei 1 la Hotărârea de Guvern 356/11.06.2015 privind organizarea pieţei vitivinicole din Republica Moldova fără a motiva respingerea argumentelor recurentei prin care a arătat că "Purcari" nu reprezintă localitatea în care îşi are sediul intimata B. (localitatea fiind raionul Ştefan Vodă) şi nici localitatea în care intimata îmbuteliază vinurile deoarece îmbutelierea are loc în Raionul Căuşeni.
Recurenta-reclamantă a invocat dispoziţiile art. 5 (a) din Legea 11/1991 ce impun ca utilizarea etichetei de către intimata-pârâtă B. să nu ducă la confuzie cu etichetele care sunt utilizate legitim de către recurentă. Legitimitatea utilizării etichetelor sub denumirea PURCARI de către recurenta, derivă tocmai din drepturile exclusive protejate in Romania conferite recurentei de mărcile sale "PURCARI".
Prin criticile încadrate de către recurenta-reclamantă în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 6 C. proc. civ., se indică faptul că decizia civilă recurată cuprinde motive contradictorii deoarece deşi instanţa de apel apreciază că litigiul este guvernat de legea română aceasta îşi motivează soluţia, în cea mai mare parte, pe legislaţia naţională din Republica Moldova.
Recurenta-reclamantă a arătat faptul că prin înscrisurile depuse de aceasta în ciclurile procesuale anterioare s-au dovedit susţinerile din cererea de chemare în judecată referitoare la faptul că intimata-pârâtă B. nu produce vinurile în satul Purcari ci în localitatea Sălcuţa de lângă oraşul Căuşeni iar instanţa de apel era obligată să motiveze temeiul respingerii susţinerilor recurentei în contextul în care aceasta şi-a însuşit teza intimatelor-pârâte conform căreia sediul intimatei B. de îmbuteliere a vinurilor ar fi regiunea Purcari.
Prin memoriul de recurs a fost criticată şi cenzurarea de către instanţa de apel a studiului de piaţă realizat de societatea I. S.R.L. depus de recurentă în apel având în vedere că în privinţa modului de selecţie recurenta-reclamantă a precizat că au fost alese persoane cu vârste cuprinse între 18 şi 64 de ani care consumă vin îmbuteliat cu o frecvenţă de cel puţin 1-2 pe lună, studiul s-a realizat în perioada 24-30.07.2020 pe un eşantion de 809 de persoane, prin metoda CAWI, adică prin completare de chestionare online, iar la finalul studiului I. prezinta si particularităţile eşantionului ales.
Decizia civilă recurată a fost criticată de recurenta-reclamantă şi pentru faptul că s-a reţinut în mod greşit în considerentele acesteia faptul că denumirea "PURCARI" nu ocupă un loc vizibil sau central pe eticheta frontală din moment ce din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că denumirea "PURCARI" este vizibilă pe eticheta produsului în cauză.
În final, recurenta-reclamantă, invocă şi prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. motivat de faptul că la ultimul termen de judecată intimata-pârâtă B. s-a prezentat cu un produs fizic constituit de o sticlă de vin cu etichete diferite decât cele prezentate de către recurenta-reclamantă în care denumirea "PURCARI" nu era vizibilă pe etichetă ci pe contra etichetă.
În acest context s-a apreciat că au fost încălcate dispoziţiile prevederilor art. 254 alin. (1) C. proc. civ. în contextul în care intimata-pârâtă nu a solicitat prin întâmpinare proba constituită din produsul fizic al sticlei de vin, instanţa de apel trebuind să îl decadă din administrarea acestei probe.
II.2. Apărările formulate în cauză
Cererea de recurs a fost comunicată intimaţilor-pârâţi la data de 08.04.2024 conform proceselor-verbale aflate la dosar recurs însă acestea nu au formulat întâmpinare.
II.3. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi
Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 28 martie 2024, sub nr. x/2020 fiind repartizată computerizat aleatoriu, spre soluţionare, completului filtru nr. 2, care, prin rezoluţia din 03 aprilie 2024, a dispus efectuarea procedurilor de comunicare, astfel cum acestea sunt reglementate de dispoziţiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ., stabilind în cadrul verificărilor privind îndeplinirea cerinţelor de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c)-e) C. proc. civ. că cererea de recurs cuprinde menţiunile privind denumirea şi sediul recurentei-pârâte; indicarea hotărârii care se atacă; semnătura reprezentantului convenţional avocat J. (împuternicire aflată la fila x); în ceea ce priveşte cerinţa impusă de lit. d) al aceluiaşi articol, s-a constatat că recurenta-pârâtă a procedat la încadrarea criticilor formulate în motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 3, 4, 5, 6 şi 8 C. proc. civ. în temeiul art. 24 alin. (1) şi alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, recurenta-pârâtă datorează pentru soluţionarea recursului declarat o taxă judiciară de timbru în cuantum de 200 RON ce a fost achitată conform dovezii de plată aflată la dosarul de recurs.
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicare şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.
În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 03 aprilie 2024, s-a fixat termen de judecată la data de 17 septembrie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, în vederea soluţionării recursului declarat în cauză.
La termenul de judecată din data de 17 septembrie 2021, Înalta Curte a reţinut cauza în pronunţare prin raportare la cererea de renunţare la judecata cererii de chemare în judecată formulată de recurenta-reclamantă.
III. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:
Examinând recursul declarat în cauză, prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului, precum şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit art. 406 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.. "(1) Reclamantul poate să renunţe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în şedinţă de judecată, fie prin cerere scrisă. (2) Cererea se face personal sau prin mandatar cu procură specială".
În speţă, la data de 19 august 2024, anterior primului termen de judecată din data de 17 septembrie 2024, acordat în cauză în şedinţă publică, cu citarea părţilor, recurenta-reclamantă A. a depus o cerere de renunţare la judecata cauzei în baza art. 406 C. proc. civ., solicitând să se ia act de cererea pe care a formulat-o şi, pe cale de consecinţă, să se dispună anularea hotărârilor pronunţate în cauză de către Tribunalul Bucureşti şi Curtea de Apel Bucureşti.
Ataşat cererii, a depus procura din data de 15 august 2024 prin intermediul căreia recurenta-reclamantă A. S.R.L. a declarat că înţelege să renunţe la judecata cauzei ce face obiectul prezentului dosar.
Prin aceeaşi procură a fost acordat societăţii K., prin avocat J., mandatul special pentru renunţarea la judecata cererii de chemare în judecată precum şi pentru a solicita instanţei de recurs anularea hotărârilor pronunţate de către Tribunalul Bucureşti şi Curtea de Apel Bucureşti în prezentul dosar.
În şedinţa publică din data de 17 septembrie 2024, reprezentantul recurentei-reclamante a prezentat instanţei de recurs originalul procurii din data de 15 august 2024 aflată la dosarul de recurs.
La data de 19 august 2024 intimatul-pârât, prin administrator L., a depus o cerere prin care a solicitat să se ia act de schimbarea numelui comercial din societatea B. S.R.L. în B. S.R.L. precum şi de schimbarea sediului social al acesteia.
Prin aceeaşi cerere intimata-pârâtă a achiesat la cererea reclamantei de renunţare la judecată şi a renunţat la cheltuielile de judecată încuviinţate prin hotărârile anterioare, precizând că nu solicită cheltuieli de judecată în recurs. Totodată, a menţionat şi faptul că achiesează la pretenţiile reclamantei şi consideră motivele de recurs ca fiind întemeiate.
În dovedirea calităţii de reprezentant legal al semnatarului cererii menţionate supra, intimata-pârâtă a depus la dosarul cauzei decizia din data de 14 mai 2024 pronunţată în dosarul nr. x prin care s-a dispus înregistrarea în Registrul de stat al Persoanelor Juridice calitatea de administrator al societăţii B. S.R.L. a domnului L. pe o perioadă nedeterminată, precum şi un extras cu aceeaşi dată din Registrul de Stat al Persoanelor Juridice, emis de Agenţia Servicii Publice a Republicii Moldova ce atestă acelaşi fapt.
Potrivit art. 406 alin. (4) C. proc. civ. "dacă reclamantul renunţă la judecată la primul termen la care părţile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunţarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părţi. Dacă pârâtul nu este prezent la termenul la care reclamantul declară că renunţă la judecată, instanţa va acorda pârâtului un termen până la care să îşi exprime poziţia faţă de cererea de renunţare. Lipsa unui răspuns până la termenul acordat se consideră acord tacit la renunţare".
În acest context, Înalta Curte constată că intimata-pârâtă B. S.R.L. (fostă B. S.R.L.) şi-a exprimat, în mod expres, acordul faţă de cererea de renunţare formulată în cauză conform dispoziţiilor legale.
La data de 30 august 2024 intimatei-pârâte C. S.R.L. i-a fost comunicată cererea de renunţare la judecată formulată de recurenta-reclamantă cu menţiunea de a-şi preciza punctul de vedere faţă de aceasta conform procesului-verbal de comunicare aflat la dosarul de recurs.
Intimata C. S.R.L. nu şi-a exprimat poziţia procesuală cu privire la cererea de renunţare la judecata cererii de chemare în judecată până la termenul din 17 septembrie 2024.
Or, lipsa unui răspuns al acestei părţi până la termenul acordat este considerat un acord tacit la actul de dispoziţie reprezentat de renunţarea la judecata cererii de chemare în judecată, conform art. 406 alin. (4) teza finală C. proc. civ.
Faţă de conţinutul cererii şi al procurii depuse la dosar Înalta Curte constată că rezultă cu certitudine manifestarea de voinţă a intimatei-reclamante de renunţare la judecata cererii de chemare în judecată.
Pentru aceste motive, având în vedere voinţa manifestată de recurenta-reclamantă, în sensul că înţelege să renunţe la judecata cererii de chemare în judecată, ţinând seama de dispoziţiile art. 406 alin. (1) C. proc. civ., precum şi de principiul disponibilităţii ce guvernează procesul civil, Înalta Curte, în acord cu dispoziţiile 406 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., va admite recursul declarat, în sensul că va anula hotărârile pronunţate în cauză şi va lua act de renunţarea reclamantului la judecata cererii de chemare în judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 405A din 9 martie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Anulează decizia recurată nr. 405A din 9 martie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă şi sentinţa civilă nr. 1159 din 16 iulie 2021, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2020.
Ia act de renunţarea recurentei-reclamantă A. la judecarea cererii de chemare în judecată, conform art. 406 alin. (1) C. proc. civ.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 septembrie 2024.