Şedinţa publică din data de 17 septembrie 2024
I. Circumstanţele cauzei
I.1. Obiectul cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, la data de 21 mai 2020, sub nr. x/2024 petentul A. a solicitat strămutarea a cauzei ce face obiectul dosarului nr. x/2023 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.
În drept, cererea de strămutare a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 140 şi următoarele C. proc. civ.
La data de 29 mai 2024, petentul A. a formulat cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON aferentă cererii de strămutare formulată, înregistrată sub număr de dosar x/2024 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Prin cererea de reexaminare petentul A. a invocat excepţia de neconstituţionalitate a art. 30 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru şi a art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale
Prin aceeaşi cerere, petentul a solicitat suspendarea cauzei până la soluţionarea de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a întrebării preliminari şi de către Curtea Constituţională a României cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013 şi celelalte dispoziţii menţionate în text.
I.2. Hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie
Prin încheierea de şedinţă pronunţată la data de 18 iunie 2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2024 a respins cererile de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi a Curţii Constituţionale a României, precum şi cererea de reexaminare formulată de petentul A., ca nefondată.
I.3. Calea de atac formulată în cauză
Împotriva încheierii de şedinţă pronunţată la data de 18 iunie 2024 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2024, petentul A. a formulat recurs
II. Motivele de recurs
Prin memoriul privind motivele de nelegalitate ce a fost depus prin poştă la data de 27 iunie 2024, în termenul legal, recurentul-petent A. a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., apreciind că în mod nelegal instanţa a respins ca inadmisibile cererile de sesizare a Curţii Constituţionale a României.
Recurentul-petent a susţinut că încheierea recurată a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, instanţa apreciind în mod eronat că nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale - legătura cu soluţionarea cauzei - şi în baza acestei opinii asupra excepţiilor, a respins, ca inadmisibile solicitările de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate ridicate.
De asemenea, recurentul-petent a invocat încălcarea, de către prima instanţă, a dreptului fundamental la un proces echitabil, prin faptul că aceasta a reţinut că pentru soluţionarea cererii de reexaminare sunt aplicabile doar normele dreptului intern, în condiţiile în care prin modul cu care a fost investită instanţa erau criticate ca fiind neconstituţionale restricţiile reglementărilor interne asupra drepturilor fundamentale pe care instanţa însă le-a aplicat/utilizat.
Instanţa a încălcat ordinea de drept a Uniunii Europene şi anume cauzele C299/95 pct. 15 si C256/1 1 pc. 72, potrivit cărora elementele de interpretare necesare aprecierii de instanţa naţională a conformităţii reglementărilor interne cu drepturile fundamentale, aşa cum acestea se regăsesc în Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, sunt furnizate doar de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.
Recurentul-petent a apreciat că prima instanţă, în lipsa elementelor de interpretare, pe care în mod nelegal nu le-a solicitat, a încălcat dispoziţiile art. 148 alin. (2) din Constituţia României şi drepturile fundamentale şi, prin modul de aplicare a normelor legale, nu a protejat bugetul Uniunii Europene astfel cum prevăd Tratatele Uniunii Europene.
Prin memoriul depus, recurentul-petent a criticat şi faptul că instanţa de judecată a calificat ca fiind modică valoarea taxei judiciare de timbru de 100 RON ce a fost stabilită în sarcina sa dar şi faptul că aceasta şi-a extins atribuţiile şi nu a aplicat dreptul Uniunii Europene, astfel cum s-a solicitat prin cererea iniţială.
In mod nelegal instanţa a încălcat prevederile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1922, deoarece legea nu prevede/distinge că în situaţia în care opinia instanţei asupra excepţiei este contrară, Curtea Constituţională a României nu va fi sesizată cu excepţia de neconstitutionalitate, aceasta fiind singura autoritate de jurisdicţie constituţională din România. Instanţa a încălcat principiul constituţional în ce priveşte egalitatea tuturor persoanelor în faţa legii, fără privilegii şi discriminări, şi a adus opinia sa asupra excepţiei de neconstituţionalitate la nivel de soluţie de jurisidicţie constituţională.
Referitor la condiţia privind legătura normei ce face obiectul excepţiei cu soluţionarea cauzei, recurentul-petent a susţinut că sunt îndeplinite condiţiile de legalitate pentru ca cererea de sesizare a Curţii Constitutionale a României să fie admisibilă şi anume ca dispoziţiile legale a căror neconstituţionalitate se cer a fi constatate produc un efect real, concret, asupra soluţiei ce se va pronunţa în cauză.
Pentru aceste considerente, recurentul-pârât a solicitat, în temeiul art. 498 C. proc. civ., casarea încheierii atacate şi rejudecarea procesului în fond în sensul admiterii capătului de cerere formulat prin sesizarea Curţii Constituţionale a României.
Nu au fost identificate motive de recurs de ordine publică, în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.
II.1 Procedura în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 30 iulie 2024, sub nr. x/2024/a1.
În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 09 august 2024, s-a fixat termen de judecată la data de 17 septembrie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, în vederea soluţionării recursului declarat în cauză.
La data de 04 septembrie 2024, prin poşta electronică, recurentul-petent a depus note scrise prin care a invocat excepţia nulităţii deciziei civile recurate, pentru încălcarea dispoziţiilor art. 264 alin. (2) C. proc. civ. prin preluarea de texte din alte cauze, aspecte reiterate şi prin notele scrise depuse prin poştă la data de 05 septembrie 2024.
La data de 05 septembrie 2024, prin poşta electronică, recurentul-petent a depus note scrise prin care a invocat considerentele deciziei civile nr. 2224/2019 pronunţată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă şi a solicitat, totodată casarea în parte a hotărârii recurate şi trimiterea spre rejudecare a cauzei către o altă curte de apel.
III. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă
Cu titlu preliminar, în ceea ce priveşte excepţia nulităţii hotărârii recurate invocată de către recurent prin notele scrise depuse la dosarul cauzei la data de 04 septembrie 2024 şi dezvoltată ulterior prin notele scrise formulate la data de 05 septembrie 2024, Înalta Curte constată inadmisibilitatea excepţiei invocate, raportat la art. 457 C. proc. civ. ce stabileşte faptul că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, neputând fi anulată în temeiul unei excepţii procesuale invocate de către recurent ci doar prin intermediul exercitării căilor de atac aferente.
În acest context, Înalta Curte constată că motivele invocate în susţinerea excepţiei nulităţii hotărârii recurate au fost formulate peste termenul de 48 de ore prevăzut de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale (calculat de la comunicarea hotărârii), fiind tardive şi nu vor fi analizate de către instanţa de recurs.
Examinând recursul declarat în cauză, prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului, precum şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestuia pentru următoarele considernte:
Recurentul a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 30 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru şi a art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale în cadrul cererii de reexaminare formulată de către recurent împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON, taxă aferentă cererii de strămutare formulată de acelaşi recurent a dosarului nr. x/2023 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.
Art. 30. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru prevăd: "Sunt scutite de taxa judiciară de timbru acţiunile şi cererile, inclusiv căile de atac formulate, potrivit legii, de Senat, Camera Deputaţilor, Preşedinţia României, Guvernul României, Curtea Constituţională, Curtea de Conturi, Consiliul Legislativ, Avocatul Poporului, de Ministerul Public şi de Ministerul Finanţelor Publice, indiferent de obiectul acestora, precum şi cele formulate de alte instituţii publice, indiferent de calitatea procesuală a acestora, când au ca obiect venituri publice."
Art. 30 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru are următorul conţinut: "În înţelesul prezentei ordonanţe de urgenţă, în categoria venituri publice se includ: veniturile bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor locale, bugetelor fondurilor speciale, inclusiv ale bugetului Fondului de asigurări sociale de sănătate, bugetului Trezoreriei Statului, veniturile din rambursări de credite externe şi din dobânzi şi comisioane derulate prin Trezoreria Statului, precum şi veniturile bugetelor instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale, după caz, veniturile bugetului fondurilor provenite din credite externe contractate ori garantate de stat şi ale căror rambursare, dobânzi şi alte costuri se asigură din fonduri publice, precum şi veniturile bugetului fondurilor externe nerambursabile."
De asemenea, art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale prevede că "Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile."
Invocând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. recurentul a susţinut că instanţa de fond, în mod eronat a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale motivat de faptul că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, respectiv condiţia existenţei unei legături cu soluţionarea cauzei.
În examinarea recursului, Înalta Curte va proceda la analiza condiţiilor de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.
Prioritar, similar primei instanţe, Înalta Curte reţine că din economia dispoziţiilor Legii nr. 47/1992, rezultă că sesizarea instanţei de contencios constituţional în cadrul controlului de constituţionalitate a posteriori implică examinarea prealabilă a următoarelor cerinţe de admisibilitate, cumulativ, prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din lege: a) - calitatea de parte în proces a autorului excepţiei; b) - identificarea normei/normelor legale criticate, dar şi a măsurii în care legea în care sunt inserate se află în vigoare la data soluţionării cererii; c) - existenţa unei legături între norma legală criticată şi soluţia ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului;
Fiind expresia cerinţei pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului, "legătura cu soluţionarea cauzei" poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităţilor speţei, prin evaluarea atât a "aplicabilităţii textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi a necesităţii invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (mutatis mutandis, Decizia Curţii Constituţionale nr. 591 din 21 octombrie 2014, publicată în M. Of. nr. 916 din 16 decembrie 2014).
d) - verificarea deciziilor pronunţate anterior de către Curtea Constituţională cu privire la constituţionalitatea acelei dispoziţii legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii, ca efect al constatării neconstituţionalităţii normei criticate printr-o decizie precedentă.
Înalta Curte constată că, dacă evaluarea primelor două şi a ultimei condiţii dintre cele patru anterior enunţate implică un examen preponderent formal, cea de-a treia cerinţă cumulativă reclamă, în anumite cazuri, o evaluare mai amănunţită, ce nu se circumscrie în totalitate limitelor unei abordări pur formale a chestiunii admisibilităţii cererii de sesizare.
O atare evaluare nu contravine însă dispoziţiilor art. 2 ori art. 29 din Legea nr. 47/1992. Curtea Constituţională este unica autoritate competentă să supună controlului de constituţionalitate actele normative prevăzute de art. 2 alin. (1) din legea specială.
Încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale are, însă, valenţele unui act procedural, prin care sunt definite limitele învestirii autorităţii de jurisdicţie constituţională. Instanţa de judecată în faţa căreia a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate are, potrivit legii, nu doar competenţa, ci şi obligaţia corelativă de a cenzura eventualele susţineri ale autorului excepţiei şi, în mod subsecvent, de a fixa limitele sesizării autorităţii de jurisdicţie constituţională în strictă conformitate cu dispoziţiile legii pertinente, dar şi cu specificul cauzei.
În aceste coordonate de principiu, procedând la reevaluarea admisibilităţii sesizării Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor a art. 30 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru şi a art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Înalta Curte reţine că recurentul pretinde că textele în cauză sunt contrare dispoziţiilor art. 148 alin. (2) din Constituţia României.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate invocată de recurent prin prisma exigenţelor de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 şi a tuturor motivelor invocate, Înalta Curte constată că nu este însă îndeplinită condiţia referitoare la "legătura" normei contestate cu soluţia ce ar putea fi dată în cauză, în planul componentei privind necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate.
Cu privire la condiţiile de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională a reţinut că, potrivit jurisprudenţei sale, "legătura cu soluţionarea cauzei", în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, "presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun aceste dispoziţii legale în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului". (a se vedea Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014)
Referitor la această problematică, Curtea Constituţională a arătat că, în esenţă, "condiţia relevanţei excepţiei de neconstituţionalitate, respectiv a incidenţei textului de lege criticat în soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei judecătoreşti, nu trebuie analizată în abstract, ci trebuie verificat în primul rând interesul procesual al invocării excepţiei de neconstituţionalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituţionalităţii textului de lege criticat. Cu alte cuvinte, excepţia de neconstituţionalitate trebuie să fie realmente utilă părţilor care au invocat-o pentru soluţionarea litigiului în cadrul căruia a fost ridicată." (a se vedea Decizia nr. 360 din 08 iunie 2022, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1017 din 19 octombrie 2022)
Practic, "decizia Curţii Constituţionale trebuie să fie de natură a produce un efect concret asupra desfăşurării procesului, cerinţa relevanţei fiind expresia utilităţii pe care soluţionarea excepţiei invocate o are în cadrul rezolvării litigiului dintre părţi". (a se vedea Decizia nr. 39 din 17 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 345 din 06 mai 2019)
Aşadar, condiţia privind existenţa unei legături între norma a cărei constituţionalitate se doreşte a fi verificată şi soluţionarea cauzei, presupune în mod necesar ca sesizarea să aibă aptitudinea de a fi utilă, în sensul că, eventuala constatare a neconstituţionalităţii să fie de natură a produce un efect concret în situaţia juridică a părţii, în cauza în care a fost invocată, deoarece, ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei.
Astfel, referitor la pretinsa neconstituţionalitate a dispoziţiilor prevăzute de art. 30 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru Înalta Curte constată că acestea stabilesc instituţiile scutite de la plata taxelor judiciare de timbru şi enumeră tipurile de venituri publice, iar în raport cu obiectul cererii în care a fost formulată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, respectiv cerere de reexaminare a taxei judiciare de timbru stabilită în vederea soluţionării unei cereri de strămutare, excepţia de neconstituţionalitate invocată apare inadmisibilă, lipsa legăturii cu cauza fiind vădită.
Înalta Curte constată că premisa ca dispoziţiile legale criticate să aibă legătură cu soluţionarea cauzei nu este îndeplinită nici cu privire la dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 a căror neconstituţionalitate a fost invocată, întrucât decizia Curţii Constituţionale asupra excepţiei invocate nu ar fi de natură să producă vreun efect concret în cauză.
Cu alte cuvinte, eventuală admitere a excepţiilor de neconstuţionalitate invocate de către recurent nu va schimba soluţia de respingere a cererii de reexaminare ce fost pronunţată în baza unor alte dispoziţii legale decât cele care fac obiectul excepţiei de neconstituţionalitate.
Astfel, cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru a fost respinsă motivat de faptul că taxa a fost stabilită în acord cu prevederile art. 9 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013. În acelaşi mod, instituţia strămutării (cererea de reexaminare fiind formulată în cadrul dosarului ce avea ca obiect cererea de strămutare formulată de acelaşi recurent) este reglementată de dispoziţiile art. 140-146 C. proc. civ., ce nu fac, nici acestea, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate ridicată de către recurent.
În ceea ce priveşte criticile recurentului referitoare la încălcarea dreptului fundamental la un proces echitabil prin aceea că prima instanţă a reţinut că pentru soluţionarea cererii de reexaminare sunt aplicabile doar normele dreptului intern, în condiţiile în care prin modul în care a fost investită instanţa erau criticate ca fiind neconstituţionale restricţiile reglementărilor interne asupra drepturilor fundamentale pe care instanţa însă nu le-a aplicat, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora motivat de faptul că aceste aspecte nu privesc condiţiile de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate.
De asemenea criticile formulate de către recurent referitoare la bugetul Uniunii Europene, fraudele în justiţie cu fonduri europene sunt aspecte care exced obiectului prezentului recurs.
Totodată, nu pot fi primite nici criticile referitoare la aprecierile instanţei cu privire la suma de 100 RON reprezentând taxa judiciară de timbru având în vedere faptul că acestea nu pot fi cenzurate în cadrul prezentului recurs, în contextul în care soluţia dată de prima instanţă asupra cererii de reexaminare nu poate fi atacată cu nicio cale de atac.
În acest context, Înalta Curte constată la rândul său, în mod similar primei instanţe, că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legale invocate de recurent nu are legătură cu soluţionarea cauzei, întrucât, având în vedere cadrul procesual şi stadiul concret în care se află litigiul, decizia Curţii Constituţionale asupra excepţiei invocate nu ar fi de natură să producă un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul penal de faţă.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte apreciază, în acord cu prima instanţă, că nu se impune sesizarea Curţii Constituţionale, deoarece nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate a cererii de sesizare ca prevederile ce fac obiectul excepţiei să aibă legătură cu cauza, având în vedere că aspectele invocate nu reprezintă chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competenţa jurisdicţiei constituţionale, calea de atac urmând a fi respinsă ca atare.
Soluţia se înscrie într-o logică firească, pentru că altfel sesizarea Curţii Constituţionale ar fi de prisos, întrucât instanţa de contencios constituţional ar constata, la rândul său, neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate şi ar respinge excepţia ca inadmisibilă, fără a mai proceda la verificarea temeiniciei acesteia.
Faţă de toate aceste considerente, Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul formulat de recurent împotriva încheierii de şedinţă din 18 iunie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii de şedinţă din 18 iunie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 septembrie 2024.