Şedinţa publică din data de 17 septembrie 2024
Asupra conflictului negativ de competenţă constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii deduse judecăţii
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Hârlău la data de 13 martie 2023 sub nr. x/2023 reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâţii Comisia Locală de Fond Funciar Scobinţi, Comisia Judeţeană de Fond Funciar Iaşi pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, C., D., au solicitat pronunţarea unei hotărâri prin care instanţa să constate nulitatea absolută parţială a titlului de proprietate nr. x/09.09.1992 emis pe numele pârâtului C., să oblige pârâta Comisia Locală de Fond Funciar Scobinţi la punerea în posesie a moştenitorilor defunctei E. cu suprafaţa de 4,31 ha teren situat pe raza comunei Scobinţi şi la întocmirea documentaţiei aferente emiterii titlului de proprietate, cu obligarea la plata de cheltuieli de judecată.
În drept, reclamanţii au invocat dispoziţiile art. 64 din legea nr. 18/1991, H.G. nr. 626/2001 şi H.G. nr. 860/2005, art. 453 C. proc. civ.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
2.1. Prin sentinţa civilă nr. 531 din data de 08 martie 2024 Judecătoria Hârlău a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de către reclamantul A. şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii care face obiectul dosarului x/2023 în favoarea Judecătoriei Târgu Neamţ, secţia civilă.
Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Hârlău, secţia civilă a făcut aplicarea prevederilor dispoziţiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea, motiv pentru care a reţinut că în această situaţie competenţa instituită de dispoziţiile legale arătate este obligatorie, legiuitorul impunând ca cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul care are calitate de judecător la o instanţă de grad superior să nu îi fie judecată de către un judecător de la o instanţă de grad inferior, din raza aceleiaşi Curţi de Apel.
2.2. Învestită cu soluţionarea cauzei prin declinare de competenţă, Judecătoria Târgu Neamţ, prin sentinţa civilă nr. 670 din data de 05 iunie 2024 a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu; a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătorie Hârlău; a constatat existenţa conflictului negativ de competenţă; a suspendat judecarea cauzei şi a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului de competenţă.
În motivarea sentinţei civile de declinare a competenţei, Judecătoria Târgu Neamţ a reţinut dispoziţiile art. 129 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., care dispun că necompetenţa este de ordine publică "în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura" iar conform art. 130 alin. (2) C. proc. civ., "necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii."
De asemenea, instanţa a reţinut şi prevederile art. 131 alin. (1) din C. proc. civ., "la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu."
În contextul în care primul termen de judecată a avut loc, în faţa Judecătoriei Hârlău, la data de 13.09.2023, dată la care procedura de citare era legal îndeplinită şi părţile puteau pune concluzii, la acest termen de judecată instanţa avea obligaţia să îşi verifice competenţa.
S-a reţinut şi faptul că la termenul din 13.09.2023, instanţa a procedat la verificarea competenţei, declarându-se în mod expres competentă general, material şi teritorial să judece cauza, iar la termenul ulterior din 15.11.2023 instanţa a soluţionat excepţiile invocate de părţi.
Dat fiind faptul că Judecătoria Hârlău s-a declarat deja competentă teritorial să judece prezenta cauză, instanţa a stabilit că asupra competenţei de soluţionare a cererii de chemare în judecată, nu se mai putea reveni, competenţa de soluţionare rămânând câştigată de Judecătoria Hârlău, motiv pentru care Judecătoria Târgu Neamţ nu mai poate fi învestită cu soluţionarea acestei cauze.
Suplimentar Judecătoria Târgu Neamţ a reţinut şi faptul că dispoziţiile art. 127 C. proc. civ., aşa cum o arată denumirea marginală "competenţa facultativă", nu instituie o competenţă teritorială exclusivă iar soluţia declinării în baza art. 127 alin. (1) C. proc. civ. nu mai era posibilă după pronunţarea unei încheieri interlocutorii prin care instanţa a constatat legala învestire a Judecătoriei Hârlău.
II. Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Dispoziţiile art. 133 pct. (2) C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.
În speţă, Judecătoria Hârlău, secţia civilă şi Judecătoria Târgu Neamţ, secţia civilă şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a cauzei.
Judecătoria Hârlău, secţia civilă a apreciat că dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. au un caracter de ordine publică, în timp ce Judecătoria Târgu Neamţ a considerat că excepţia de necompetenţă teritorială a fost invocată ulterior primului termen de judecată din data de 13.09.2023, deci cu nerespectarea dispoziţiilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ.
Înalta Curte constată că obiectul prezentei cauzei îl reprezintă o cerere de chemare în judecată prin care reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâţii Comisia Locală de Fond Funciar Scobinţi, Comisia Judeţeană de Fond Funciar Iaşi pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, C., D. solicită să constate nulitatea absolută parţială a titlului de proprietate nr. x/09.09.1992 emis pe numele pârâtului C. şi obligarea pârâtei Comisia Locală de Fond Funciar Scobinţi la punerea în posesie a moştenitorilor defunctei E. cu suprafaţa de 4,31 ha teren situat pe raza comunei Scobinţi şi la întocmirea documentaţiei aferente emiterii titlului de proprietate.
Legea fondului funciar nr. 18/1991 stabileşte în mod expres competenţa materială în favoarea judecătoriei doar în privinţa plângerilor întemeiate pe prevederile art. 53-art. 56 si art. 64 din Legea nr. 18/1991, fără a prevedea o anume competenţă materială pentru soluţionarea acţiunilor în anularea titlurilor de proprietate.
Ca atare, instanţa competentă material şi teritorial se determina potrivit normelor de drept comun. Regula generală în materie de competenţă teritorială este prevăzută de art. 107 alin. (1) C. proc. civ., conform căruia "Cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".
În cauză pârâta Comisia Locală de fond funciar Scobinţi ce a emis titlul de proprietate ce face obiectul cererii de chemare în judecată, are sediul în comuna Scobinţi, Jud. Iaşi, comună ce se află în circumscripţia Judecătoriei Hârlău, judecătorie ce a fost investită de către reclamant cu judecata prezentei cauze.
La termenul de judecată din data de 23 februarie 2024, după primul termen de judecată din data de 13.09.2023, reclamantul a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Hârlău, în baza art. 127 alin. (1) C. proc. civ., motivat de faptul că acesta ocupa, la data introducerii cererii de chemare în judecată, funcţia de judecător în cadrul Tribunalului Iaşi, instanţă superioară în grad celei dintâi investite.
Conform art. 127 alin. (1) C. proc. civ.: "Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea."
Aceste dispoziţii stabilesc o normă de competenţă de ordine publică pentru ipoteza în care judecătorul, procurorul, asistentul judiciar sau grefierul are calitatea de reclamant, norma interzicând sesizarea instanţei competente, dacă este aceea la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau la o instanţă inferioară celei în care acesta îşi desfăşoară activitatea.
În conformitate cu statuările obligatorii din cuprinsul Deciziei nr. 31 din 11 noiembrie 2019 pronunţată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţa competentă să soluţioneze conflictul negativ de competenţă verifică modul în care atât normele de competenţă propriu-zise, cât şi normele referitoare la condiţiile şi termenele de invocare a excepţiei de necompetenţă au fost respectate.
În acest sens, Înalta Curte constată că, în prezenta cauză ar fi fost incidente dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., în raport de calitatea de judecător a reclamantului A., care îşi desfăşoară activitatea la o instanţă superioară Judecătoriei Hârlău. Pe de altă parte, dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., instituind norme de competenţă teritorială derogatorii, de ordine publică prin raportare la interesul public ocrotit (salvgardarea prestigiului justiţiei), sunt aplicabile prevederile art. 130 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cu care "necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe".
În măsura în care necompetenţa reglementată de art. 127 alin. (1) C. proc. civ. nu a fost invocată în termenul legal, această neregularitate s-a acoperit, iar Judecătoria Hârlău a devenit competentă să soluţioneze cauza.
Astfel, art. 130 alin. (2) C. proc. civ. dispune în sensul că "necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii".
În măsura în care excepţia a fost ridicată în termen, este posibilă acordarea unui nou termen, dacă sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare pentru stabilirea competenţei.
Înalta Curte constată că, în cauza de faţă, la primul termen de judecată din data de 13 septembrie 2023 cu părţile legal citate, Judecătoria Hârlău, în procedura instituită de art. 131 alin. (1) C. proc. civ. a stabilit că este competentă general, material şi teritorial să soluţioneze cauza, reprezentantul convenţional al reclamantului punând concluzii în acest sens.
La următorul termen de judecată din data de 15 noiembrie 2024 instanţa de judecată a pus în discuţia părţilor excepţiile tardivităţii, respectiv a inadmisibilităţii cererii completatoare formulate de către reclamanţi. Acest termen marchează data limită la care excepţia necompetenţei teritoriale de ordine publică ar fi putut fi invocată.
La termenul din data de 23 februarie 2024 reclamantul, prin reprezentant convenţional, a solicitat declinarea competenţei către Judecătoria Neamţ, excepţia de necompetenţă teritorială fiind invocată de către reclamant la data de 29 februarie 2024, excepţie ce a fost admisă ulterior prin sentinţa civilă nr. 531 din data de 08 martie 2024.
Nu au fost învederate motive justificate, în sensul art. 185 alin. (1) C. proc. civ., pentru care reclamantul a invocat calitatea sa de judecător la o instanţă superioară doar după depăşirea termenului peremptoriu stabilit de lege, în condiţiile în care ab initio reclamantul, cunoscând reglementarea legală, precum şi calitatea sa de judecător, ar fi trebuit să sesizeze altă instanţă egală în grad din circumscripţia unei curţi de apel învecinate.
Or, dacă necompetenţa nu a fost invocată la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate ori, în condiţiile art. 131 alin. (2) C. proc. civ., la termenul acordat în mod excepţional pentru lămurirea împrejurărilor de fapt necesare stabilirii competenţei, aceasta se acoperă definitiv şi nu mai poate fi invocată în tot cursul procesului.
Aşa fiind, în concordanţă cu cele statuate în decizia nr. 31/2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, efectul neinvocării excepţiei necompetenţei teritoriale in limine litis este acela al definitivării competenţei instanţei pe rolul căreia se află cererea de chemare în judecată, în baza dispoziţiilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ., operând, totodată, o prorogare legală de competenţă sui-generis.
Faţă de considerentele prezentate, în baza dispoziţiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Hârlău.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Hârlău.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 septembrie 2024.