Şedinţa publică din data de 17 septembrie 2024
Asupra conflictului negativ de competenţă:
I. Circumstanţele cauzei:
1. Obiectul cererii deduse judecăţii:
Prin cererea formulată la data de 08.11.2022 şi înregistrată pe rolul Judecătoriei Segarcea sub nr. x/2022, petenta A. a contestat actele de executare pornite împotriva ei de catre intimatul Municipiul Roman, Direcţia de Impozite si Taxe Locale, solicitând anularea tuturor actelor de executare din dosarul de executare nr. x/1109.2017, actualizat sub nr. x din 20.10.2022, respectiv proces-verbal, privind calculul sumelor prevazute prin titlul executoriu x/20.10.2022, întrucât exista motive serioase de anulare a formelor şi a procesului-verbal de calcul a sumelor prevazute în titlul executoriu, atât cu privire la situaţia faptică cât şi de drept.
În drept, contestatoarea a invocat prevederile art. 260-261 din Legea nr. 207/2015.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă:
2.1. Prin sentinţa civilă nr. 1431 din data de 5 decembrie 2023, Judecătoria Segarcea, admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Roman.
În fundamentarea acestei soluţii, a reţinut, în baza prevederilor art. 651 şi art. 622 alin. (2) C. proc. civ., fapul că la data începerii executării silite (21.03.2006), domiciliul contestatoarei-debitoare era în municipiul Roman, str. x, jud. Neamţ motiv pentru care este lipsită de relevanţă juridică sub aspectul competenţei împrejurarea că, ulterior, la 29.06.2016, aceasta şi-a stabilit domiciliul în sat Cerăt, judeţul Dolj.
Având în vedere faptul că art. 651 C. proc. civ. dispune că schimbarea domiciliului debitorului după începerea executării silite nu atrage schimbarea competenţei instanţei de executare, Judecătoria Segarcea a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe în favoarea Judecătoriei Roman.
2.2. Învestită cu soluţionarea cauzei prin declinare de competenţă, Judecătoria Roman, prin sentinţa civilă nr. 1795 din data de 27 iunie 2024, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Segarcea, a constatat ivit conflictul negativ de necompetenţă, a suspendat judecata cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.
Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Roman a reţinut că prin cererea înregistrată la data de 11.11.2022 pe rolul Judecătoriei Roman sub nr. dosar x/2022, contestatoarea A., in contradictoriu cu Municipiul Roman-Direcţia Impozite si Taxe Locale, a formulat contestaţie la executare împotriva dosarului de executare silită nr. x/11.09.2017, invocând aceleaşi aspecte cu cele din dosarul x/2022 al Judecătoriei Segarcea.
În cadrul dosarului mai sus menţionat Judecătoria Roman a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată de intimat şi a declinat soluţionarea acesteia în favoarea Judecatoriei Segarcea.
În urma declinării, Judecătoria Segarcea nu a invocat necompetenţa acesteia în dosarul x/2022, fiind acordate termene la 17.05.2023, 27.09.2023, iar la data de 19.06.2024, în temeiul art. 242 C. proc. civ.., s-a dispus suspendarea judecării cauzei.
În aceste condiţii, faţă de cele reţinute de Înalta Curte în Decizia nr. 31/2019 - completul R.I.L., Judecătoria Roman a apreciat că s-a consolidat competenţa în favoarea Judecătoriei Segarcea.
Argumentul instanţei se sprijină pe considerentele nr. 54, 65 şi 66 din Decizia nr. 31/2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii pe care le citează în cuprinsul sentinţei sale.
Pentru aceste considerente, instanţa a apreciat că Judecătoria Segarcea este competentă să judece contestaţia la executare ce face obiectul cauzei.
II. Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Segarcea, în considerarea argumentelor ce succed:
Prin demersul judiciar iniţiat, contestatoarea A. a solicitat anularea tuturor actelor de executare din dosarul de executare nr. x/11.09.2017, actualizat sub nr. x din 20.10.2022.
Din cuprinsul actelor transmise de către intimatul Ministerul Finanţelor, ataşate întâmpinării formulate, rezultă că, în dosarul de executare nr. 6699/20.10.2022, s-a emis printre altele titlul executoriu nr. x/20.10.2022, procesul-verbal privind calculul sumelor prevăzute din titlul executoriu nr. x/20.10.2022, somaţia nr. 75120/20.10.2022 privind obligaţii de plată neachitate ale contestatoarei A. în perioada 2003-2012.
Înalta Curte constată că Judecătoria Segarcea şi Judecătoria Roman şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare.
Astfel, Judecătoria Segarcea a apreciat că instanţa de executare este cea de la domiciliul debitoarei de la momentul începerii executării silite, respectiv 21.03.2006, neavând relevanţă faptul că pe parcursul executării silite debitoarea a procedat la schimbarea domiciliului său.
Judecătoria Roman a apreciat că în cauză sunt aplicabile considerentele Deciziei nr. 31/2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii în contextul în care Judecătoria Segarcea nu a invocat necompetenţa acesteia în dosarul x/2022 ce are ca obiect o contestaţie la executare formulată în cadrul aceluiaşi dosar de executare silită de către aceeaşi contestatoare. A considerat Judecătoria Roman că nefiind invocată excepţia de necompetenţă în respectivul litigiu, Judecătoria Segarcea nu avea posibilitatea să o invoce şi în prezentul litigiu aspect ce ar rezulta din interpretarea prevederilor art. 130-131 din C. proc. civ.
Competenţa instanţei de executare se determină potrivit regulilor cuprinse în primele două alineate ale art. 651, adaptarea regulii generale actor sequitur forum rei în materia executării silite fiind făcută pornindu-se de la premisa unui cadru execuţional simplu, în care există un singur debitor, al cărui domiciliu sau sediu poate fi determinat prin raportare la momentul începerii procedurii de executare silită.
Din analiza textului art. 651 din C. proc. civ. se poate observa cu uşurinţă că dacă în privinţa competenţei materiale legiuitorul desemnează, cu titlu general, judecătoria ca fiind instanţa de executare [concluzie ce se desprinde din finalul primei teze a alin. (1) al art. 651, unde este menţionat că regula aceasta se aplică "în afara cazurilor în care legea dispune altfel"], din punctul de vedere al criteriului teritorial norma în discuţie identifică judecătoria care devine instanţă de executare prin aplicarea unui set de reguli succesive.
Astfel, ca regulă generală, instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, dacă nu există reglementări derogatorii.
În cauza de faţă, din înscrisurile existente la dosarul cauzei contestatoarea avea, la data sesizări organului de executare, domiciliul în circumscripţia Judecătoriei Roman iar contestaţia la executare a fost depusă la Judecătoria Segarcea.
Cu toate acestea, se constată faptul că excepţia necompetenţei materiale a fost invocată de către Judecătoria Segarcea din oficiu, în prezenta cauză, la termenul din data de 05 decembrie 2023, ulterior primului termen de judecată la care părţile au fost legal citate şi puteau pune concluzii.
Astfel, art. 130 alin. (2) C. proc. civ. dispune în sensul că "necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii".
În măsura în care excepţia a fost ridicată în termen, este posibilă acordarea unui nou termen, dacă sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare pentru stabilirea competenţei.
În cauza dedusă judecăţii, la primul termen de judecată din data de 28 februarie 2023 Judecătoria Segarcea, deşi a constatat că procedura de citare a părţilor era legal îndeplinită, nu a procedat la efectuarea verificărilor impuse în mod imperativ de dispoziţiile art. 131 alin. (1) C. proc. civ., ci a admis cererea de amânare a cauzei formulată de contestatoare pentru a lua la cunoştinţă de conţinutul întâmpinării depuse în cauză şi a amânat judecata acesteia pentru data de 23 mai 2023.
Ulterior, la termenul de judecată din data de 23 mai 2023, astfel cum rezultă din consemnările din încheierea de şedinţă, procedura de citare a părţilor era legal îndeplinită iar instanţa a amânat judecata pentru data de 27 iunie 2023 pentru a se efectua verificări cu privire la dosarul nr. x/2022 aflat pe rolul aceleiaşi judecătorii.
La termenul următor cauza a fost din nou amânată în baza Deciziei Judecătoriei Segarcea nr. 6 din 20 iunie 2023, în condiţiile organizării unui protest la instanţa respectivă.
La ultimul termen de judecată din data de 5 decembrie 2023 Judecătoria Segarcea a invocat din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale.
Referitor la regimul juridic al invocării excepţiei de necompetenţă, se observă că legiuitorul a stabilit o limită temporală pentru invocarea excepţiei de necompetenţă, şi anume, până la primul termen la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, respectiv termenul la care părţile, legal citate, pot pune şi concluzii - limită care în cauză a fost cu mult depăşită.
Expresia "primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii" semnifică acel termen de judecată la care atât părţile, cât şi instanţa pot, în concret, să invoce excepţia de necompetenţă, fără a fi afectat de incidente de ordin procedural ce ar putea conduce la amânarea ori suspendarea cauzei şi care ar avea prioritate în economia procedurală a cauzei, lipsind, astfel, de eficacitate posibilitatea părţilor şi a instanţei de a invoca excepţia.
Înalta Curte reţine că, în speţă, părţile nu puteau pune concluzii la primul termen de judecată din 28 februarie 2023 în faţa Judecătoria Segarcea, având în vedere faptul că întâmpinarea nu fusese comunicată contestatoarei, astfel că aceasta nu era în măsură să pună concluzii la acel termen.
Cu toate acestea, la termenul de judecată ulterior din data de 23 mai 2023, părţile erau legal citate şi puteau pune concluzii, motivul amânării judecăţii cauzei în contextul relevat nefiind unul care să împiedice în vreun fel discutarea competenţei instanţei în condiţiile art. 130 şi art. 131 C. proc. civ.
Pe cale de consecinţă termenul la care s-ar fi putut invoca excepţia necompetenţei teritoriale a fost cel din data de 23 mai 2023.
Or, dacă necompetenţa nu a fost invocată la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate ori, în condiţiile art. 131 alin. (2) C. proc. civ.., la termenul acordat în mod excepţional pentru lămurirea împrejurărilor de fapt necesare stabilirii competenţei, aceasta se acoperă definitiv şi nu mai poate fi invocată în tot cursul procesului.
Astfel cum a reţinut Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cuprinsul Deciziei nr. 31 din 11 noiembrie 2019 pronunţată în recurs în interesul legii, chiar şi în situaţia în care nu există o încheiere interlocutorie prin care s-a reţinut competenţa (cum este cazul în prezentul dosar), de altfel, obligatorie, în temeiul prevederilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ.., efectul neinvocării în termen a excepţiei de necompetenţă reprezintă stabilirea competenţei în favoarea instanţei sesizate, aspect care nu poate fi ulterior ignorat. Aceeaşi soluţie se impune şi în cazul repartizării la secţii sau completuri specializate, asimilate sub aspectul regimului competenţei materiale procesuale.
Aşa fiind, în concordanţă cu cele statuate în decizia nr. 31/2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, efectul neinvocării excepţiei necompetenţei teritoriale in limine litis este acela al definitivării competenţei instanţei pe rolul căreia se află cererea de chemare în judecată, în baza dispoziţiilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ., operând, totodată, o prorogare legală de competenţă sui-generis în favoarea instanţei iniţial necompetente.
Din această perspectivă, nu mai prezintă relevanţă nici chestiunea de a şti care instanţă a dispus încuviinţarea executării silite, pentru a face aplicarea Deciziei în interesul legii nr. 20/2021, întrucât în prezenta cauză competenţa Judecătoriei Segarcea s-a consolidat în maniera deja expusă şi care nu va mai fi reluată.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că Judecătoria Segarcea, este instanţa competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare dedusă judecăţii, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competenţă, conform art. 135 alin. (4) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Segarcea.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 septembrie 2024.