Şedinţa publică din data de 18 septembrie 2024
asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Cererea de chemare în judecată
Prin contestaţia la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploieşti la data de 24.03.2023 sub numărul x/2023, contestatoarea Curtea de Apel Ploieşti a solicitat, în contradictoriu cu intimaţii A., B., C., D., E. şi F., anularea actelor şi formelor de executare pornite în baza titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 640/21.02.2017 pronunţată de Tribunalul Argeş în dosarul nr. x/2015, definitivă prin decizia civilă nr. 2509/20.09.2017 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în dosarul nr. x/2017 - acte emise în dosarul de executare nr. 779/2023 deschis de G..
II. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă
2.1. Prin sentinţa civilă nr. 4016 din data de 12.06.2023, Judecătoria Ploieşi a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.
Făcând trimitere la prevederile art. 651 alin. (1) şi art. 127 C. proc. civ., instanţa a reţinut că principiul unicităţii instanţei de executare consacrat prin decizia nr. 20/2021 pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu vizează situaţia din prezenta speţă. Întrucât contestatoare este Curtea de Apel Ploieşti, iar în calitate de intimaţi au fost chemaţi în judecată judecători din cadrul instanţei contestatoare menţionate, în cauză îşi găsesc aplicabilitatea dispoziţiile art. 127 alin. (1), alin. (2) şi alin. (2)1 C. proc. civ., care au caracter special în raport de cele ale art. 714 alin. (1) şi art. 651 alin. (1) din acelaşi cod, iar aceste dispoziţii nu au făcut obiectul interpretării instanţei supreme în decizia amintită.
Analizând dezlegările Curţii Constituţionale din Decizia nr. 290/26.04.2018, instanţa a apreciat că art. 127 C. proc. civ. instituie o prezumţie legală de lipsă de aparenţă a imparţialităţii peste care nu se poate trece prin actul de voinţă al contestatoarei. Astfel, norma de competenţă este de ordine publică, de strictă interpretare şi limitată aplicare, doar alegerea instanţei de la una dintre curţile de apel învecinate este facultativă.
Având în vedere că, în cauză. contestatoare este Curtea de Apel Ploieşti, iar contestaţia la executare a fost introdusă la Judecătoria Ploieşti, care reprezintă o instanţă inferioară celei dintâi, precum şi faptul că intimaţii au calitatea de judecători care îşi exercită funcţia în cadrul instanţei superioare celei învestite cu soluţionarea cauzei, instanţa a apreciat că în speţă se impune aplicarea art. 127 alin. (1), alin. (2) şi alin. (2)1 C. proc. civ. pentru stabilirea instanţei competente să soluţioneze litigiul.
2.2. Prin sentinţa nr. 7148 din data de 26.04.2024, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploieşti, a constatat conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul pentru soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că prin încheierea din 23.02.2023 pronunţată de Judecătoria Ploieşti în dosarul nr. x/2023 s-a dispus încuviinţarea executării silite împotriva contestatoarei, Curtea de Apel Ploieşti, cu sediul în Mun. Ploieşti, în baza titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 640/2017 din data de 21.02.2017 pronunţată de Tribunalul Argeş în dosar nr. x/2015 definitivă prin decizia civilă nr. 2509/2017 din data de 20.09.2017 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în dosar nr. x/2017.
Prin urmare, în conformitate cu dispoziţiile art. 651 C. proc. civ. şi cu Deciziile în interesul legii nr. 20/2021 şi nr. 27/2021 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a reţinut că, în cauză, instanţa de executare este Judecătoria Ploieşti, acesteia revenindu-i şi competenţa de soluţionare a prezentei contestaţii la executare.
III. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploieşti, pentru argumentele expuse în continuare.
Desesizarea celor două instanţe aflate în conflict a fost determinată de interpretarea diferită a normelor de procedură în materia competenţei teritoriale a instanţei de executare, în soluţionarea unei contestaţii la executare, sens în care Judecătoria Ploieşti s-a raportat la prevederile art. 127 C. proc. civ., dată fiind calitatea de contestatoare, în cauză, a Curţii de Apel Ploieşti, precum şi de intimaţi a judecătorilor din cadrul instanţei contestatoare, în timp ce Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a făcut aplicarea principiului unicităţii instanţei de executare.
Prin încheierea din 23.02.2023 pronunţată de Judecătoria Ploieşti în dosarul nr. x/2023 a fost admisă cererea formulată de petentul G. şi a fost încuviinţată executarea silită a titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 640/2017 din data de 21.02.2017 pronunţată de Tribunalul Argeş în dosar nr. x/2015 definitivă prin decizia civilă nr. 2509 din data de 20.09.2017 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în dosar nr. x/2017, pornită la cererea intimaţilor din prezenta cauză, împotriva debitoarei contestatoare Curtea de Apel Ploieşti.
Prin prezentul demers judiciar, contestatoare Curtea de Apel Ploieşti a formulat contestaţie la executare împotriva actelor şi formelor de executare efectuate în dosarul nr. x/2023 aflat pe rolul G..
Conform Deciziei nr. 20/27.09.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1083/11.11.2021, obligatorie potrivit art. 517 alin. (4) C. proc. civ., în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 şi art. 112 C. proc. civ., instanţa de executare competentă teritorial să soluţioneze toate cererile şi incidentele apărute în cursul executării silite este judecătoria care a încuviinţat executarea silită, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.
În considerentele acestei decizii s-a reţinut că "(...) ulterior admiterii cererii de încuviinţare a executării silite, calitatea de instanţă de executare a instanţei care a încuviinţat executarea nu doar că este câştigată, dar şi rămâne aceeaşi pe întreaga durată a procedurii execuţionale. Aceasta înseamnă că în respectiva executare silită nicio altă instanţă nu va putea fi apreciată drept instanţă de executare, motiv pentru care -exceptând derogările anume prevăzute, cum este cazul contestaţiei la titlu, spre exemplu- toate cererile şi incidentele care vor apărea pe parcursul executării silite vor reveni spre competenţa aceleiaşi instanţe de executare".
Întrucât, în cauză, instanţa care a încuviinţat executarea silită este Judecătoria Ploieşti, în considerarea celor statuate prin Decizia în interesul legii nr. 20/2021, mai sus menţionată, competenţa de soluţionare a pricinii aparţine acestei instanţe.
În egală măsură, concluzia conform căreia o singură instanţă ar fi desemnată drept instanţă de executare rezultă şi din obligativitatea aplicării prevederilor art. 529 alin. (1) din C. proc. civ. de către instanţa sesizată cu cererea de încuviinţare a executării silite, în ipoteza în care aceasta ar fi necompetentă teritorial a soluţiona cererea, situaţie în care aceasta este ţinută să trimită dosarul instanţei competente, care devine astfel instanţă de executare.
Referitor la considerentele instanţei iniţial învestite privind incidenţa prevederilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine că aceste dispoziţii legale puteau fi invocate la momentul sesizării Judecătoriei Ploieşti cu soluţionarea cererii de încuviinţare a executării silite.
Totodată, normele art. 127 alin. (2) şi alin. (2)1 nu puteau fi valorificate de instanţă, din oficiu, prin substituirea părţii, în vederea justificării necompetenţei teritoriale şi declinării acesteia în favoarea altei instanţe. În ipoteza prevăzută de acest text legal, excepţia de necompetenţă teritorială este de ordine privată.
Caracterul facultativ al respectivelor norme rezultă din folosirea de către legiuitor a verbului "poate", ceea ce duce la concluzia că reclamantul alege dacă doreşte să se prevaleze sau nu de această posibilitate, putând renunţa la beneficiul acordat de lege. În aceste condiţii, întrucât norma de competenţă teritorială incidentă în cauză este una relativă, de ordine privată, nesocotirea ei nu putea fi invocată pe calea excepţiei de necompetenţă de către instanţa de judecată din oficiu şi nici de către reclamant, ci numai de către pârât în condiţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., respectiv prin întâmpinare, sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii.
Drept urmare, odată cu fixarea competenţei de soluţionare a cererii de încuviinţare a executării silite în favoarea sa, Judecătoria Ploieşti a dobândit calitatea de instanţă de executare.
Faţă de dezlegările obligatorii ale Deciziei nr. 20/27.09.2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii şi cum în cauză încheierea de încuviinţare a executării silite a fost pronunţată de Judecătoria Ploieşti, în favoarea acesteia se va stabili competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploieşti.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 18 septembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.