Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 4 septembrie 2002, la Curtea de Apel Timișoara, Direcția Generală a Finanțelor Publice Arad, în nume propriu și pentru Ministerul Finanțelor Publice (delegație de reprezentare nr. 584727 din 21 august 2002), a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 200 a Curții de Apel Timișoara, solicitând casarea sentinței, pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea cererii, recurenții au precizat că în mod greșit, s-a admis acțiunea în contencios administrativ de Consiliul Local Arad, exonerîndu-l de plata către bugetul de stat a sumei de 4.569.109.933 lei, reprezentând T.V.A. și 5.905.824.172 lei, majorări de întârziere aferente T.V.A.
Aceasta, întrucât actele administrative întocmite în cauză, respectiv procesul-verbal de control din 5 septembrie 2001, întocmit de Direcția Controlului fiscal Arad, decizia nr. 1809 din 8 noiembrie 2001, emisă de Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, sunt acte legale.
În cauză, se precizează că în perioada 1 august 1996 – 31 iulie 2001, intimata Consiliul Local al municipiului Arad a realizat venituri din concesionarea unor terenuri, rețele de transport și de distribuție a energiei termice, transporturi publice, precum și din concesionarea patrimoniului public, pentru administrarea și întreținerea fondului locativ, în baza prevederilor Legii nr. 50/1999, privind autorizarea executării construcțiilor și unele măsuri pentru realizarea locuințelor, Legii administrației publice locale nr. 69/1991, republicată și a Legii nr. 219/1998, privind regimul concesiunilor, fără a colecta T.V.A. pentru aceste sume.
Întrucât prestarea de servicii (în speță închirierea), concesionarea unor terenuri aparținând domeniului public și privat al statului, nu sunt operațiuni rezultate din activitatea specifică autorizată, desfășurată de intimată, așa cum sunt ele prevăzute la art. 3 lit. d) din O.G. nr. 3/1992, republicată și O.U.G. nr. 17/2000, privind T.V.A.și întrucât aceste venituri sunt superioare plafonului prevăzut de cele două acte normative sus/citate, intimata a fost obligată la plata T.V.A. și penalitățile de întârziere prevăzute în procesul-verbal atacat în speță.
Din actele cauzei, Curtea Supremă de Justiție reține că prin sentința nr. 200 din 18 iunie 2002, pronunțată Curtea de Apel Timișoara, s-a admis acțiunea reclamantului Consiliul Local Arad împotriva pârâților Ministerul Finanțelor Publice București și Direcția Generală a Finanțelor Publice Arad și s-a anulat decizia nr. 1809 din 8 noiembrie 2001, emisă de Ministerul Finanțelor Publice și procesul-verbal nr. 22223 din 5 septembrie 2001, întocmit de Direcția Generală a Finanțelor Publice Arad, privind obligarea reclamantului de a plăti la bugetul de stat, suma de 4.569.109.933 lei, reprezentând T.V.A. și 5.905.824.172 lei, majorări de întârziere aferente acestei taxe.
Totodată, prin hotărârea atacată, pârâții au fost obligați să plătească reclamantului, 10.353.000 lei, cheltuieli de judecată.
S-a reținut de instanță că deși intimatul-reclamant a încasat venituri din concesionare sau închirierea unor bunuri aparținând domeniului public sau privat al statului aflate în administrarea sa, intimatul-reclamant nu poate fi încadrat în categoria contribuabililor, conform art. 8 din O.G. nr. 3/1991 și a art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 17/2000, nefiind menționate consiliile locale – autorități ale administrației locale.
S-a considerat că activitatea intimatei este de natură administrativă și sumele de bani realizate se înglobează ca venituri în bugetul local.
Instanța a mai precizat că expertul contabil a constatat că veniturile în discuție sunt colectate de intimatul-reclamant, în temeiul atribuțiilor sale administrative.
Recursul declarat împotriva acestei sentinței este întemeiat și urmează a fi admis.
Este de necontestat că așa cum rezultă din actele cauzei , Consiliul Local al municipiului Arad a realizat venituri din concesionarea unor terenuri, rețele de transport, de distribuție a energiei electrice etc., venituri provenind din operațiuni ce nu se cuprind în cele de reprezintă activitate specifică autorizată, așa cum sunt ele circumscrise de art. 3 lit. d) din O.G. nr. 3/1992, republicată și O.U.G. nr. 17/2000.
Închirierea și concesionarea de bunuri aparținând domeniului public și privat, nu se regăsesc la activitățile de administrație publică, menționată în secțiunea N – Administrația publică din clasificarea activităților din economia națională – C.A.E.N., aprobată prin H.G. nr. 656/1997.
Pe de altă parte, așa cum rezultă din O.U.G. nr. 17/2000, prestarea de servicii, în speță, închirierea/concesionarea unor bunuri aparținând domeniului public și privat al statului, reprezintă operațiuni impozabile din punct de vedere al T.V.A., operațiuni ce sunt altele, decât cele prevăzute de art. 3 alin. (1) lit. d), deci intră în sfera de aplicarea T.V.A., chiar dacă sunt efectuate de o instituție publică, în speță Consiliul Local al municipiului Arad.
Sumele încasate de intimata-reclamantă din concesionarea unor bunuri imobile aparținând domeniului public și privat al statului, reprezintă profit, cât timp se obțin beneficii (venituri) bănești, operațiunile fiind realizate sistematic.
Susținerea instanței că din această activitate nu se obțin venituri, vine în concordanță cu altă afirmație din cuprinsul hotărârii, în sensul că veniturile obținute intră în bugetul local.
Pe de altă parte, este greșită teza instanței de fond că expertul a apreciat că operațiunile în discuție nu sunt purtătoare de T.V.A., această stabilire a naturii prestărilor de servicii, fiind obligatorie a fi făcută de instanță, iar nu de expert.
Rezultă că în cauză, Consiliul Local al municipiului Arad, ca organ de specialitate al administrației locale, trebuia să se declare plătitor de T.V.A., pentru activitățile care îndeplinesc condițiile unor operațiuni impozabile și să-și organizeze o evidență gestională și contabilă distinctă.
Urmează, deci, ca admițându-se recursul declarat, să caseze hotărârea intimatului-reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Arad, în nume propriu și în reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 200 din 18 iunie 2002 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ.
Casează sentința atacată și în fond, respinge acțiunea.
Respinge recursul declarat de Consiliul Local Arad, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 martie 2003.