Şedinţa publică din data de 25 septembrie 2024
Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, constată:
1. Obiectul cauzei
Prin cererea înregistrată sub nr. x/2024 din 07.03.2024 pe rolul Judecătoriei Adjud, reclamanta A., în calitate de reprezentantă legală a minorilor B. şi C., în contradictoriu cu pârâtul D., a solicitat următoarele:
- decăderea din drepturile părinteşti a pârâtului D. deoarece nu este tatăl biologic al minorilor B. şi C.;
- recunoaşterea minorilor de către actualul concubin E., fiind tatăl biologic al minorilor.
- dacă pârâtul D. refuză să fie decăzut din drepturile părinteşti, obligarea acestuia la plata pensiei de întreţinere pentru cei doi minori.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
Prin sentinţa civilă nr. 858 din 19 iunie 2024, Judecătoria Adjud a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Bacău, reţinând, în esenţă, că obiectul cauzei îl constituie tăgadă paternitate şi stabilire paternitate, în raport de care sunt incidente prevederile art. 114 din C. proc. civ., instanţa competentă fiind cea de la domiciliul persoanelor ocrotite, aflat în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Bacău.
Prin sentinţa civilă nr. 5857 din 13 august 2024, Judecătoria Bacău a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Roman, reţinând, în esenţă, că obiectul cauzei îl reprezintă stabilire filiaţie şi tăgadă paternitate, fiind accesorii cererile privind decăderea din exerciţiul drepturilor părinteşti şi plata pensiei de întreţinere, astfel că sunt incidente prevederile art. 113 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. care stabilesc o competenţă alternativă, reclamanta având drept de opţiune între domiciliul reclamantului şi domiciliul pârâtului, motiv pentru care a şi introdus acţiunea la Judecătoria Adjud, instanţa de la domiciliul reclamantei şi al pârâtului D..
Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, Judecătoria Bacău a suspendat judecata si a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.
3. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Soluţionând conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte va stabili că instanţa competentă teritorial să soluţioneze acţiunea de faţă este Judecătoria Adjud, pentru următoarele considerente:
Conform dispoziţiilor art. 414 din C. civ., paternitatea prezumată a copilului conceput sau născut în timpul căsătoriei poate fi tăgăduită dacă este cu neputinţă ca soţul (fostul soţ) mamei să fie tatăl copilului. De asemenea, răsturnarea prezumţiei de paternitate poate fi realizată numai pe cale de acţiune.
Legiuitorul a reglementat distinct competenţa teritorială în materia cererilor referitoare la filiaţie, prin art. 113 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., stabilind că în acest caz, reclamantul se poate adresa fie instanţei de la domiciliul pârâtului, cât şi celei de la domiciliul reclamantului. Intră în această categorie cererile denumite generic în C. civ. "acţiuni privind filiaţia", reglementate de dispoziţiile art. 414-449 C. civ., inclusiv cea privitoare la tăgadă paternităţii.
Pe de altă parte, atât art. 113 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., cât şi art. 114 din C. proc. civ. se referă la cereri date în competenţa instanţei de tutelă şi de familie, însă au ipoteze diferite de aplicare. Astfel, cererile privitoare la stabilirea filiaţiei, inclusiv cele privitoare la tăgada paternităţii, nu intră în categoria cererilor privind ocrotirea persoanei fizice, ci interesează starea persoanei.
În cauza de faţă, reclamanta a sesizat Judecătoria Adjud cu o cerere, întemeiată pe dispoziţiile art. 429 şi art. 431 C. civ., prin care a solicitat să se constate că minorii nu pot fi copii pârâtului D., ci ai pârâtului E., pe cale de consecinţă, să se decăderea din exerciţiul drepturilor părinteşti pentru pârâtul D. şi stabilirea pensiei de întreţinere.
Înalta Curte observă că, în raport de situaţia de fapt dedusă judecăţii şi de finalitatea urmărită de reclamantă în soluţionarea cererii sale, obiectul acţiunii de faţă se constituie într-o acţiune în tăgada paternităţii, întrucât vizează răsturnarea prezumţiei de paternitate în ipoteza în care se suţine că pârâtul D. nu este tatăl biologic, al minorilor, ci pârâtul E., urmând a se stabili filiaţia minorilor faţă de acesta din urmă.
Prin urmare, se reţine că acţiunea pendinte face parte din categoria acţiunilor privind filiaţia, reglementate de C. civ., la Capitolul II Filiaţia, Secţiunea 1 Stabilirea filiaţiei, subsecţiunea 4 Acţiuni privind filiaţia.
Se reţine, aşadar, că faţă de obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv tăgadă paternitate, acesteia nu-i sunt incidente dispoziţiile art. 114 C. proc. civ., care reglementează competenţa soluţionării cererilor privind ocrotirea persoanei fizice şi care instituie o competenţă teritorială exclusivă în favoarea instanţei în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită, ci prevederile art. 113 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.
Astfel, prin art. 113 C. proc. civ. este stabilită o competenţă teritorială alternativă, în alin. (1) pct. 1 stipulându-se că, în afară de instanţele prevăzute la art. 107-112 din C. proc. civ., mai este competentă instanţa domiciliului reclamantului, în cererile privitoare la stabilirea filiaţiei.
Totodată, art. 129 C. proc. civ. reglementează excepţiile de necompetenţă, pe care le califică ca fiind de ordine publică sau privată, iar la alin. (2) pct. 3 stipulează că necompetenţa este de ordine publică în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura.
Se observă însă că, în speţă, pentru soluţionarea cererii cu care a fost învestită instanţa de judecată, tăgadă paternitate, a fost instituită o competenţă teritorială alternativă, în termenii art. 113 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., pe lângă instanţa de la domiciliul pârâtului, prevăzută de art. 107 C. proc. civ., putând fi învestită şi instanţa de la domiciliul reclamantului.
Deşi dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 1 consacră un drept de opţiune al reclamantului în materia stabilirii filiaţiei, aceste norme rămân imperative, deoarece cererile se adresează, în mod imperativ, exclusiv uneia din cele două instanţe determinate de legiuitor, cea de la domiciliul pârâtului (art. 107) sau cea de la domiciliul reclamantului. Deci, aceste prevederi legale consacră o competenţă teritorială exclusivă, fundamentată pe principiul protecţiei reclamantului, căruia îi este recunoscut un drept de opţiune, întrucât numai reclamantul poate aprecia care aşezare în teritoriu a instanţei serveşte cel mai bine protejării drepturilor şi intereselor sale legitime.
O asemenea concluzie se întemeiază pe dispoziţiile art. 126 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora "Părţile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, şi prin declaraţie verbală în faţa instanţei ca procesele privitoare la bunuri şi la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competenţă este exclusivă". Rezultă din aceste dispoziţii legale că părţile pot deroga de la normele de competenţă teritorială doar în pricinile privitoare la bunuri şi la alte drepturi de care pot dispune, ceea ce înseamnă că doar în asemenea situaţii normele de competenţă teritorială sunt de ordine privată. Per a contrario, în celelalte cereri normele de competenţă teritorială sunt de ordine publică, deci imperative.
Rezultă că, în cererile privitoare la stabilirea filiaţiei, reclamantul are un drept de opţiune numai între judecătoria în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul şi cea în a cărei circumscripţie se află domiciliul pârâtului.
Având în vedere că reclamanta a introdus cererea de chemare în judecată la Judecătoria Adjud, în a cărei circumscripţie reclamanta, precum şi pârâtul D. îşi au domiciliul, rezultă, prin raportare la prevederile art. 113 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., că îi aparţine Judecătoriei Adjud competenţa de soluţionare a acţiunii.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că Judecătoria Adjud este instanţa competentă teritorial să soluţioneze cererea dedusă judecăţii, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competenţă, conform art. 135 din C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Adjud.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 25 septembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.