Ședințe de judecată: Martie | | 2026
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia I civilă

Decizia nr. 1999/2024

Decizia nr. 1999

Şedinţa publică din data de 25 septembrie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, constată:

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Petroşani la data de 27.03.2024 sub nr. x/2024, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând, pe cale de ordonanţă preşedinţială, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să dispună, în principal, stabilirea temporară a domiciliului minorei C., la domiciliul reclamantului şi exerictarea autorităţii părinteşti asupra minorei, în comun, de ambii părinţi. În susidiar, a solicitat stabilirea unui program de menţinerea a relaţiilor părinteşti între minoră şi reclamant.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

Prin sentinţa civilă nr. 563 din 10 aprilie 2024, Judecătoria Petroşani a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată prin întâmpinare şi a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Baia de Aramă, reţinând, în esenţă, incidenţa prevederilor art. 107 şi art. 114 din C. proc. civ. şi că domiciliul minorei se află în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Baia de Aramă.

Prin sentinţa civilă nr. 26 din 28 mai 2024, Judecătoria Baia de Aramă a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de reclamant şi a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Roman, reţinând, în esenţă, că prevederile art. 920 C. proc. civ. se aplică cu prioritate faţă de art. 114 din C. proc. civ. şi că, în cauză, competentă este Judecătoria Petroşani, instanţa învestită cu soluţionarea acţiunii de divorţ, ce are ca accesoriu şi cererea privind stabilirea domiciliului minorei.

Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, Judecătoria Baia de Aramă a suspendat judecata si a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

3. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Soluţionând conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte va stabili că instanţa competentă teritorial să soluţioneze acţiunea de faţă este Judecătoria Petroşani, pentru următoarele considerente:

Obiectul prezentului demers judiciar îl constituie cererea reclamantului A. formulată în data de 27.03.2024 şi înregistrată pe rolul Judecătoriei Petroşani, în contradictoriu cu pârâta B., prin care a solicitat, în procedura ordonanţei preşedinţiale, stabilirea temporară a domiciliului minorei C., la domiciliul reclamantului şi exercitarea autorităţii părinteşti asupra minorei, în comun, de ambii părinţi, iar în subsidiar, reclamantul a solicitat stabilirea unui program de relaţionare cu minora.

În speţă, se reţine că reclamantul a învederat că s-a solicitat, pe calea dreptului comun, desfacerea căsătoriei prin divorţ, acţiune care face obiectul dosarului nr. x/2024 al Judecătoriei Petroşani.

Din verificările efectuate în sistemul Ecris, a rezultat că, în data de 17.01.2024, pe rolul Judecătoriei Petroşani a fost înregistrată, sub nr. x/2024, cererea reclamantului A., formulată în contradictoriu cu pârâta B., având ca obiect "divorţ cu minori", iar în data de 27.03.2024, pe rolul aceleiaşi instanţe a fost înregistrată, sub nr. x/2024, cererea de ordonanţă preşedinţială.

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 998 din C. proc. civ., instanţa competentă să soluţioneze cererea de ordonanţă preşedinţială este instanţa care este competentă să se pronunţe, în primă instanţă, asupra fondului.

Art. 920 din C. proc. civ., situat în Cartea a VI-a a C. proc. civ., Titlul I (procedura divorţului), stipulează:

"Instanţa poate lua, pe tot timpul procesului, prin ordonanţă preşedinţială, măsuri provizorii cu privire la stabilirea locuinţei copiilor minori, la obligaţia de întreţinere, la încasarea alocaţiei de stat pentru copii şi la folosirea locuinţei familiei".

Prin urmare, competenţa în soluţionarea cererilor cu acest obiect, formulate pe calea ordonanţei preşedinţiale, a fost atribuită instanţelor competente material şi teritorial să soluţioneze, pe fond, cererea de divorţ.

Aşadar, art. 920 din C. proc. civ., care reprezintă o normă specială în raport cu dispoziţiile cuprinse în art. 114 din C. proc. civ. (potrivit cu care cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competenţa instanţei de tutelă şi de familie se soluţionează de instanţa în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită), conferă instanţei învestite cu soluţionarea cererii de divorţ competenţa de a se pronunţa, pe calea ordonanţei preşedinţiale, asupra cererilor accesorii şi incidentale formulate în timpul procesului de divorţ.

Această prevedere are caracter special, motiv pentru care va fi aplicată cu prioritate în raport cu art. 114 din C. proc. civ. (în ce priveşte competenţa instanţei de tutelă), cu art. 123 alin. (1) din C. proc. civ. (în materia prorogării de competenţă asupra cererilor accesorii, adiţionale şi incidentale) şi cu art. 107 alin. (1) din C. proc. civ.

Înalta Curte reţine că prin încheierea din 11 septembrie 2024, pronunţată în dosarul de divorţ nr. x/2024, Judecătoria Petroşani a apreciat că este competentă general, material şi teritorial să judece cauza.

Prin urmare, cum Judecătoria Petroşani, prin cererea înregistrată în data de 17.01.2024, sub nr. x/2024, a fost învestită cu soluţionarea pe fond a cererii principale, formulate de reclamant, având ca obiect desfacerea căsătoriei, reiese că, în aplicarea prevederilor art. 998 coroborate cu art. 920 din C. proc. civ., aceeaşi instanţă este competentă să soluţioneze şi cererea formulată pe calea ordonanţei preşedinţiale, prin care reclamantul a solicitat instanţei stabilirea domiciliului minorei la locuinţa sa şi obligarea pârâtei la plata pensiei de întreţinere.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată având ca obiect "ordonanţă preşedinţială", în favoarea Judecătoriei Petroşani, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competenţă, conform art. 135 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Petroşani.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 25 septembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.