Şedinţa publică din data de 25 iunie 2024
Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 126/26.03.2024, pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul penal nr. x/2023, a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestaţia la executare formulată de condamnatul A. .
Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul Constanţa a reţinut că, prin cererea înregistrată pe rolul instanţei la data de 18.12.2023, sub nr. x/2023, condamnatul A. a formulat o "contestaţie la executare" în temeiul art. 595 pct. (1) şi (11) din C. proc. pen., prin care a solicitat admiterea cererii de constatare a intervenirii unei legi penale noi sau a unei decizii a Curţii Constituţionale. A arătat că prin sentinţa penală nr. 227 din data de 04.05.2018 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. x/2015 definitivă prin decizia penală nr. 363/A/18.03.2021 a Curţii de Apel Galaţi, s-a dispus condamnarea acestuia la pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen.
A arătat că textul de lege care a intervenit după rămânerea definitivă a hotărârii penale de condamnare este art. 1 pct. 3 din Legea nr. 200/2023 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind C. pen. precum şi a altor acte normative prin care s-a statuat că articolul 297 alin. (1) se modifică, având următorul cuprins: Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act prevăzut de o lege, o ordonanţă a Guvernului, o ordonanţă de urgentă a Guvernului sau de un alt act normativ care, la data adoptării avea putere de lege ori îl îndeplineşte cu încălcarea unei dispoziţii cuprinse într-un astfel de act normativ, cauzând astfel o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.
Modificarea legislativă intervenită după condamnarea inculpatului se referă la încălcarea unei norme primare, respectiv o lege, o ordonanţă a Guvernului, o ordonată de urgenţă a Guvernului sau un alt act normativ care, la data adoptării avea putere de lege.
Contestatorul a mai susţinut că instanţa de apel nu a analizat acest conţinut al faptei ci s-a rezumat la a relua acuzaţiile din rechizitoriu.
De asemenea, a indicat anumite elemente de fapt care compun infracţiunea pentru care inculpatul a fost condamnat şi situaţia juridică a numitei B. căreia atribuţiile de serviciu ar fi trebuit să îi fie suspendate. A subliniat că instanţa de apel nu a făcut o analiză asupra aplicabilităţii deciziilor CCR nr. 405/15 iunie 2016 şi nr. 392/6 iunie 2017 referitoare la calitatea de normă primară a normei încălcate, exemplificând paragrafe din ambele decizii.
Totodată, a învederat că prejudiciul produs a fost unul modic, motiv pentru care nu se justifică reţinerea faptei ca fiind de natură penală şi nici tratamentul sancţionator al acesteia, respectiv pedeapsa cu închisoarea.
A concluzionat că fapta nu mai este prevăzută de legea penală, fiind dezincriminată, respectiv nu este întrunită noua configuraţie legislativă a abuzului în serviciu dată de legiuitor prin Legea nr. 200/2023. A mai solicitat anularea mandatului de executare emis si emiterea unui nou mandat cu excluderea din pedeapsa rezultantă a pedepsei de 2 ani închisoare aplicată pentru infracţiunea de abuz în serviciu.
În drept, au fost invocate prevederile art. I pct. 3 din Legea nr. 200/20023, art. 595 alin. (1) şi (11) din C. proc. pen., art. 4 teza II din C. pen. şi deciziile Curţii Constituţionale nr. 405/2016 şi nr. 392/2017.
La dosarul cauzei au fost ataşate următoarele înscrisuri: sentinţa penală nr. 227/04.05.2018 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. x/2015, extras din decizia penală nr. 363/A din data de 18.03.2021 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi în dosarul nr. x/2015 şi referatul Biroului executări penale din cadrul Tribunalului Constanţa.
Analizând actele dosarului, Tribunalul Constanţa a reţinut că, prin sentinţa penală nr. 227/04.05.2018 pronunţată de Tribunalul Constanta în dosarul nr. x/2015, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 363/A/18.03.2021 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, contestatorul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., astfel:
- la pedeapsa de 6 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) din C. pen. pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată, faptă prev. şi ped. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. si art. 309 din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 alin. (1) din C. pen. (în raport de plăţile nelegale efectuate pentru acţiuni culturale şi sportive);
- la pedeapsa de 2 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) din C. pen. pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu, faptă prev. şi ped. de art. 297 alin. (1) din C. pen. (parte civilă B.);
- la pedeapsa de 2 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) din C. pen. pentru comiterea infracţiunii de conflict de interese - infracţiune redenumită prin Legea 193/2017 folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane, faptă prev. şi ped. de art. 301 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen. (în raport de S.C. C. S.R.L.);
- la pedeapsa de 2 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) din C. pen. pentru comiterea infracţiunii de conflict de interese - infracţiune redenumită prin Legea 193/2017 folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane faptă prev. şi ped. de art. 301 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen. (în raport de S.C. C. S.R.L.)
În baza art. 72 din C. pen. s-au dedus din pedeapsa aplicată: durata reţinerii de 24 de ore, începând cu data de 19.02.2015 ora 17 şi până la data de 20.02.2015 ora 17, durata arestării preventive începând cu data de 20.02.2015 şi până la data de 25.02.2015 şi a arestului la domiciliu începând cu data de 25.02.2015 şi până la data de 14.05.2015.
În cauză a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 435/2018, la data de 19.03.2021.
Conform procesului-verbal de încarcerare nr. x/24.03.2021 emis de Penitenciarul Constanţa - Poarta Albă, condamnatul a fost arestat la data de 20.05.2016, în altă cauză; pedeapsa aplicată prin prezenta sentinţă va începe la 09.08.2036, urmând să expire în termen la data de 15.05.2044.
Ulterior, prin decizia penală nr. 1273/A/22.12.2022 a Curţii de Apel Galaţi, s-a dispus admiterea în parte a contestaţiei în anulare formulată de condamnatul-contestator A., desfiinţarea, în parte, a deciziei penale nr. 363/A/18.03.2021 a Curţii de Apel Galaţi (dosar nr. x/2015), doar în ceea ce îl priveşte pe inculpatul A., urmând a rejudeca apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 227/04.05.2018 a Tribunalului Constanţa doar cu privire la prescripţia răspunderii penale pentru cele două infracţiuni de conflict de interese (infracţiune redenumită prin Legea nr. 193/2017 - folosirea funcţiei pentru favorizarea unei persoane) prevăzută de art. 301 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale deciziei penale nr. 363/A/18.03.2021 a Curţii de Apel Galaţi, stabilindu-se termen pentru rejudecarea apelului declarat de inculpatul A. sub aspectul anterior menţionat, pentru data de 18.01.2023, cu citarea inculpatului.
Prin decizia penală nr. 524/A/28.04.2023 a Curţii de Apel Galaţi, rejudecând apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 227/04.05.2018 a Tribunalului Constanţa, în limitele anterior menţionate, s-a înlăturat din sentinţa penală nr. 227/04.05.2018 a Tribunalului Constanţa dispoziţia de condamnare a inculpatului A. pentru două infracţiuni de conflict de interese (infracţiune redenumită prin Legea nr. 193/2017 - folosirea funcţiei pentru favorizarea unei persoane), prevăzute de art. 301 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen.
În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. în referire la art. 16 lit. f), teza a II-a din C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. d) şi art. 5 din C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) din C. pen. interpretat prin Deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, s-a dispus încetarea procesului penal pornit fată de inculpatul A., ca urmare a prescripţiei răspunderii penale, pentru săvârşirea infracţiunilor de: conflict de interese (infracţiune redenumită prin Legea nr. 193/2017 - folosirea funcţiei pentru favorizarea unei persoane), prevăzute de art. 301 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen. (faptă din 07.02.2012); conflict de interese (infracţiune redenumită prin Legea nr. 193/2017 - folosirea funcţiei pentru favorizarea unei persoane), prevăzute de art. 301 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen. (faptă din 2012).
S-a redus pedeapsa rezultantă principală stabilită prin sentinţa penală nr. 227/04.05.2018 a Tribunalului Constanţa faţă de inculpatul A., ca urmare a excluderii din concursul de infracţiuni a celor două pedepse de câte 2 ani închisoare aplicate pentru infracţiunile mai sus menţionate, de la 8 ani închisoare la 6 ani şi 8 luni închisoare.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale nr. 227/04.05.2018 a Tribunalului Constanţa şi ale deciziei penale nr. 363/A/18.03.2021 a Curţii de Apel Galaţi care nu contravin prezentei decizii.
S-a dispus anularea mandatului de executare emis anterior în cauză în ceea ce îl priveşte pe condamnatul A. şi emiterea unui nou mandat de executare.
În cauză, pe numele condamnatului a fost emis un nou mandat de executare a pedepsei închisorii, respectiv nr. 435/2018, la data de 02.05.2023.
Conform adresei nr. x/04.05.2023 emisă de Penitenciarul Constanţa - Poarta Albă, condamnatul a fost arestat la data de 20.05.2016. Pedeapsa aplicată prin prezenta sentinţă va începe la 09.08.2036, urmând a expira în termen la data de 13.01.2043.
În continuare, Tribunalul Constanţa a reţinut că persoana condamnată a contestat în prezenta cauză, pedeapsa de 2 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) din C. pen. la care a fost condamnat pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu, faptă prev. şi ped. de art. 297 alin. (1) din C. pen. (parte civilă B.).
Potrivit art. 595 alin. (1) din C. proc. pen., când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare sau a hotărârii prin care s-a aplicat o măsură educativă intervine o lege ce nu mai prevede ca infracţiune fapta pentru care s-a pronunţat condamnarea ori o lege care prevede o pedeapsă sau o măsură educativă mai uşoară decât cea care se execută ori urmează a se executa, instanţa ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a dispoziţiilor art. 4 şi 6 din C. pen.
Conform alin. (11) al aceluiaşi articol, prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi în cazul admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate, dacă, în urma acestei decizii a Curţii Constituţionale o faptă determinată nu mai întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni sau forma de vinovăţie cerută de lege pentru existenţa infracţiunii ori dacă respectiva decizie determină reducerea limitei maxime a pedepsei sau a măsurii prevăzute de lege, iar pedeapsa sau măsura care se execută ori urmează a se executa depăşeşte acest maxim.
Din interpretarea art. 595 din C. proc. pen. rezultă că intervenirea unei legi noi sau a unei decizii a Curţii Constituţionale trebuie să aibă loc după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. Deciziile Curţii Constituţionale nr. 405/15.06.2016 şi nr. 392/06.06.2017 la care a făcut referire condamnatul sunt anterioare rămânerii definitive a sentinţei penale nr. 227/04.05.2018 pronunţată de Tribunalul Constanţa, respectiv data de 18.03.2021, motiv pentru care instanţa nu a făcut nicio analiză a acestora.
Tribunalul a reţinut că singura modificare legislativă care are legătură cu infracţiunea de abuz în serviciu, faptă prev. şi ped. de art. 297 alin. (1) din C. pen. este formal efectuată prin art. I pct. 3 din Legea nr. 200/2023 pentru modificarea si completarea Legii nr. 286/2009 privind C. pen. precum şi a altor acte normative publicată în Monitorul Oficial nr. 616 din 6 iulie 2023.
Astfel, potrivit art. 297 din C. pen. fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act prevăzut de o lege, o ordonanţă a Guvernului, o ordonanţă de urgentă a Guvernului sau un alt act normativ care, la data adoptării, avea putere de lege ori îl îndeplineşte cu încălcarea unei dispoziţii cuprinse într-un astfel de act normativ, cauzând astfel o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.
În legătură cu modificarea legislativă produsă prin art. I pct. 3 din Legea nr. 200/2023 instanţa a menţionat că, prin Decizia nr. 405/2016 publicată în Monitorul Oficial nr. 517 din data de 08.07.2016, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 297 alin. (1) din C. pen. sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înţelege "îndeplineşte prin încălcarea legii". În cuprinsul acestei decizii, Curtea a statuat că neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuţii de serviciu reglementate expres prin legislaţia primară - legi şi ordonanţe ale Guvernului.
Potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţia României, Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor, iar potrivit alin. (1) al aceluiaşi articol dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept. Astfel, Tribunalul Constanţa a reţinut că, prin intervenirea legislativă asupra art. 297 alin. (1) din C. pen. prin Legea nr. 200/20023 au fost corelate dispoziţiile Deciziei CCR nr. 405/2016 cu textul de lege şi nu fost făcute modificări asupra acestuia, decât formal.
Mai mult decât atât, aşa cum obligă şi art. 147 alin. (1) din Constituţia României, Decizia CCR nr. 405/2016 a fost aplicată după trecerea unui număr de 45 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial fiind astfel avută în vedere atât de Tribunalul Constanţa când a pronunţat sentinţa penală nr. 227/04.05.2018 în dosarul nr. x/2015, cât şi de Curtea de Apel Galaţi când a pronunţat decizia penală nr. 363/A/18.03.2021, motiv pentru care nu se poate interpreta că după rămânerea definitivă a sentinţei penale nr. 227/04.05.2018 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. x/2015 a intervenit o lege penală mai favorabilă în sensul art. 595 alin. (1) din C. proc. pen.
Fată de aceste considerente Tribunalul Constanţa a respins, ca neîntemeiată, contestaţia la executare formulată de condamnatul A..
Împotriva sentinţei penale nr. 126/26.03.2024, pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul penal nr. x/2023, în termen legal, a formulat contestaţie petentul condamnat A..
Prin contestaţia formulată, condamnatul A. a solicitat, în principal, admiterea contestaţiei, desfiinţarea sentinţei penale atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, având în vedere că judecătorul fondului nu şi-a motivat soluţia dispusă în cauză, prezentând argumente şi considerente străine de natura pricinii, fără legătură cu cauza, fiind greşit chiar şi numele contestatorului condamnat în cuprinsul dispozitivului sentinţei penale atacate, iar în subsidiar, admiterea contestaţiei, desfiinţarea sentinţei penale atacate şi, rejudecând, admiterea contestaţiei la executare formulate de contestatorul-condamnat, constatarea, ca fiind dezincriminată, a faptei pentru care s-a dispus condamnarea contestatorului-condamnat prin sentinţa penală nr. 227/04.05.2018 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. x/2015, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 363/A/18.03.2021 a Curţii de Apel Galaţi, sub aspectul infracţiunii de abuz în serviciu, prin prisma intervenirii unei legi penale favorabile, întrucât a fost modificată definiţia infracţiunii pentru care s-a dispus condamnarea şi, pe cale de consecinţă, pronunţarea unei soluţii de achitare în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen.
Contestatorul a mai arătat că prezenta cauză a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 595 din C. proc. pen., textul de lege mai favorabil care a intervenit după rămânerea definitivă a soluţiei de condamnare fiind art. I pct. 3 din Legea nr. 200/2023 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind C. pen., precum şi a altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial nr. 616 din 06.07.2023. În opinia contestatorului, prin acest text, legiuitorul a introdus expres obligaţia de a se fi încălcat o normă primară, mai exact o lege, o ordonanţă a Guvernului, o ordonanţă de urgenţă a Guvernului sau un alt act normativ care, la data adoptării, avea putere de lege, precizând totodată că instanţa de apel nu a analizat acest conţinut al faptei, ci s-a rezumat la a relua acuzaţiile din rechizitoriu. De asemenea, a invocat lipsa unei analize a deciziilor Curţii Constituţionale nr. 405/15.06.2016 şi nr. 392/06.06.2017.
În concluzie, a susţinut că simpla indicare a unui text de lege pretins încălcat nu este suficientă, deoarece între norma primară şi atribuţiile efective ale funcţionarului trebuie să existe o legătură directă, motiv pentru care a solicitat a se constata că fapta pentru care a fost condamnat contestatorul A. nu mai este prevăzută de legea penală, fiind dezincriminată, iar raportat la vătămarea minimă produsă prin fapta săvârşită, fapta nu prezintă gravitatea necesară pentru a se reţine săvârşirea infracţiunii.
La data de 22.04.2024, contestatorul condamnat a formulat o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu privire la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 297 alin. (1) din C. pen., astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 3 din Legea nr. 200/2023 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind C. pen., precum şi a altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial nr. 616 din 6 iulie 2023, fiind incompatibile cu dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (5), art. 16 alin. (1), art. 11 alin. (1) şi (2) coroborat cu art. 20 din Constituţia României, prin raportare la art. 14 din CEDO coroborat cu art. 1 alin. (1) din Protocolul nr. 12 la Convenţie şi la art. 147 din Constituţie, având în vedere că prevederile legale menţionate nu conţin un prag al pagubei produse sau o anumită intensitate a vătămării drepturilor sau intereselor persoanelor prin săvârşirea faptei.
Prin decizia penală nr. 257/P/C din data de 23 aprilie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2023, în baza art. 29 alin. (1) şi alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea contestatorului A. de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 297 alin. (1) din C. pen. astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 3 din Legea nr. 200/2023.
De asemenea, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. raportat la art. 597 alin. (7) - (8) din C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată contestaţia declarată de contestatorul condamnat A. împotriva sentinţei penale nr. 126 din data de 26.03.2024 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul penal nr. x/2023
Pentru a pronunţa această hotărâre, curtea de apel a reţinut, în esenţă, analizând prealabil critica nemotivării hotărârii contestate, că, în raport cu situaţia de fapt şi de drept evocate în sentinţa instanţei de fond şi argumentele expuse pentru a justifica soluţia pronunţată în primă instanţă, în cauză s-a efectuat o reală analiză a situaţiei juridice a contestatorului, a mijloacelor de probă administrate, a argumentelor invocate de acuzare, astfel că s-a oferit, în concret, o motivare a soluţiei pronunţate de natură a asigura dreptul la un proces echitabil, astfel cum acesta este garantat de art. 6 paragrafele 1 şi 3 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, tribunalul arătând în concret de ce pretenţia contestatorului nu poate fi satisfăcută pe cale judiciară.
Curtea de Apel Constanţa a constatat, aşadar, că prin modalitatea în care au fost expuse considerentele hotărârii primei instanţe, nu a fost încălcată obligaţia de a motiva hotărârea şi, cu atât mai puţin, dreptul contestatorului la un proces echitabil.
De asemenea, Curtea de Apel Constanţa a subliniat şi că o motivare succintă în acord cu complexitatea problemei de drept evocate de speţa dedusă judecăţii nu poate echivala cu nemotivarea hotărârii câtă vreme autoritatea judiciară arată cum a ajuns la soluţia dispusă, răspunzând, chiar de o manieră sintetică, pretenţiei concrete a petentului.
Faptul că în partea finală a considerentelor hotărârii contestate a fost inserat un fragment vizând situaţia unei alte persoane decât contestatorul şi care, în condiţiile utilizării tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor prin intermediul computerului, reprezintă o eroare evidentă de tehnoredactare nu poate conduce la desfiinţarea hotărârii criticate câtă vreme menţiunile străine de pricină nu au capacitatea de a vicia soluţia sau raţionamentul justificativ prezentate de Tribunal, acestea putând fi remediate în procedura prevăzută de art. 278 din C. proc. pen.
Analizând în continuare criticile expuse de contestator, Curtea de Apel Constanţa a reţinut că prin sentinţa penală nr. 227/04.05.2018 pronunţată de Tribunalul Constanta în dosarul nr. x/2015, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 363/A/18.03.2021 a Curţii de Apel Galaţi, contestatorul A. a fost condamnat, printre altele, la pedeapsa principală de 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) din C. pen., reţinându-se, în esenţă, că la data de 08.01.2015, cu încălcarea dispoziţiilor art. 9 alin. (6) din O.G. nr. 119/1999, a emis dispoziţia nr. 7 prin care i-a retras persoanei vătămate B. dreptul de acordare a vizei de control financiar preventiv şi, totodată, atribuţiile acesteia de Director General în cadrul Direcţiei Economice-Financiare a Consiliului Judeţean Constanţa, cauzându-i celei din urmă prejudicii atât de factură nepatrimonială, cât şi materiale, constând în diminuarea salariului.
Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 517 din 08 iulie 2016, s-a constatat că dispoziţiile art. 246 din C. pen. din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) din C. pen. sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înţelege "îndeplineşte prin încălcarea legii".
În cuprinsul deciziei Curţii Constituţionale nr. 405 din 15 iunie 2016, obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial, respectiv 08 iulie 2016 s-a arătat (paragraful 60) că neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuţii de serviciu reglementate expres prin legislaţia primară - legi şi ordonanţe ale Guvernului.
La pct. 61 al aceleiaşi decizii, comportamentul interzis trebuie impus de către legiuitor chiar prin lege (înţeleasă ca act formal adoptat de Parlament, în temeiul art. 73 alin. (1) din Constituţie, precum şi ca act material, cu putere de lege, emis de Guvern, în temeiul delegării legislative prevăzute de art. 115 din Constituţie, respectiv ordonanţe şi ordonanţe de urgenţă ale Guvernului) neputând fi dedus, eventual, din raţionamente ale judecătorului de natură să substituie normele juridice.
Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 392/2017 s-a statuat de aceeaşi manieră în referire la dispoziţiile art. 248 din C. pen. din 1969, instanţa de contencios constituţional prezentând în considerente, în plus faţă de Decizia nr. 405/2016, necesitatea şi obligaţia legiuitorului pozitiv de a reglementa pragul valoric al pagubei şi intensitatea vătămării dreptului sau interesului legitim rezultate din comiterea faptei în cuprinsul normelor penale referitoare la infracţiunea de abuz în serviciu, subliniind însă, următoarele:
"Curtea Constituţională nu are competenţa de a complini acest viciu normativ, întrucât şi-ar depăşi atribuţiile legale, acţionând în sfera exclusivă de competenţă a legiuitorului primar sau delegat" (par. 56).
Potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţia României, Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României şi de la data publicării sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.
Cele două decizii au fost publicate în Monitorul Oficial şi, astfel, au oferit textului art. 297 alin. (1) din C. pen., în particular sintagmei "îndeplineşte în mod defectuos", o interpretare constituţională obligatorie pentru instanţele de judecată începând cu această dată.
Ulterior publicării în Monitorul Oficial a Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 405/2016 şi nr. 392/2017, contestatorul a fost judecat şi condamnat definitiv, în anul 2021, pentru săvârşirea infracţiunii de abuzul în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) din C. pen., instanţele învestite prin rechizitoriul cauzei aplicând legislaţia penală aşa cum aceasta a fost reformată prin efectele obligatorii ale celor două hotărâri constituţionale.
În anul 2023, legiuitorul român, în virtutea art. 73 alin. (1) din Constituţia României, a adoptat Legea nr. 200/2023 prin care, pentru a pune de acord dispoziţiile art. 297 alin. (1) din C. pen. cu Deciziile Curţii Constituţionale nr. 405/2016 şi nr. 392/2017, a modificat formal conţinutul art. 297 alin. (1) din C. pen., însă, fără a provoca o transformare de esenţă fondului legislativ activ (strict din perspectiva analizată).
Prin urmare, în considerarea dispoziţiilor art. 297 alin. (1) din C. pen., legislaţia penală nu a fost reformată prin dispoziţiile art. I pct. 3 din Legea nr. 200/2023 - care au produs numai o modificare formală, materială a conţinutului textului de lege penală - ci revirimentul l-a reprezentat Decizia Curţii Constituţionale nr. 405/2016 prin intermediul interpretării obligatorii impuse destinatarilor ei.
În atare context, Curtea de Apel Constanţa a reţinut că legea penală nouă invocată de contestator - Legea nr. 200/2023 - deşi adoptată ulterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare a acestuia, nu a fost aptă să modifice elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii prevăzute de art. 297 alin. (1) din C. pen., astfel încât să conducă la dezincriminarea faptei comise în alte condiţii decât cele normative, şi aceasta deoarece, în interpretarea obligatorie stabilită de instanţa de contencios constituţional, o asemenea modificare a operat pe data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 405/2016.
Concluzionând, Legea nr. 200/2023 nu reprezintă o lege de dezincriminare a faptei prevăzute de art. 297 alin. (1) din C. pen. în sensul art. 595 alin. (1) din C. proc. pen., astfel că aprecierile primei instanţe sunt corecte.
Curtea de Apel Constanţa a reţinut că cererea petentului nu este întemeiată nici din perspectiva dispoziţiilor art. 595 alin. (11) din C. proc. pen., deoarece Deciziile Curţii Constituţionale invocate de contestator nu au intervenit în condiţiile art. 595 alin. (1) din C. proc. pen., adică după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.
Împrejurarea că instanţele de fond, desluşind raportul juridic de conflict dedus justiţiei, au aplicat în mod corect legea penală (în forma) în vigoare la data judecăţii sau, dimpotrivă, au greşit în interpretarea şi aplicarea legii nu pot fi aduse în discuţie în cadrul procedurii prevăzute de art. 595 din C. proc. pen., deoarece s-ar tinde la criticarea hotărârilor judecătoreşti în afara căilor legale de atac.
În plus, solicitarea contestatorului ca instanţa de executare să reaprecieze ca fiind modic prejudiciul cauzat prin infracţiunea pentru care a fost condamnat - aspect de fond - şi, în consecinţă, să constate că fapta dedusă judecăţii nu respectă principiul "ultima ratio", tinde la punerea în discuţie a unor aspecte asupra cărora s-a statuat cu caracter definitiv şi care au intrat sub autoritatea lucrului judecat.
Faţă de toate cele ce au precedat, contestaţia declarată de contestatorul condamnat A. împotriva sentinţei penale nr. 126 din data de 26.03.2024 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul penal nr. x/2023 a fost respinsă ca nefondată.
Soluţionând cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate invocată de contestator, Curtea de Apel Constanţa a reţinut că, din analiza dispoziţiilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992 rezultă condiţiile de admisibilitate a cererii pentru a fi sesizată Curtea Constituţională, printre acestea numărându-se şi aceea ca excepţia invocată să aibă legătură cu soluţionarea cauzei (pertinenţa).
Pertinenţa excepţiei a fost analizată de Curtea Constituţională a României care, într-o jurisprudenţă constantă, a statuat că «(…)"legătura cu soluţionarea cauzei", în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun aceste dispoziţii legale, în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului (a se vedea Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014). Prin urmare, condiţia relevanţei excepţiei de neconstituţionalitate, respectiv a incidenţei textului de lege criticat în soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei judecătoreşti, nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificat în primul rând interesul procesual al invocării excepţiei de neconstituţionalitate, mai ales din prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituţionalităţii textului de lege criticat.(…)» (D. CCR nr. 465/2014, par. 20, publicată în Monitorul Oficial Nr. 788 din 29 octombrie 2014).
Procedând la examinarea interesului procesual al contestatorului persoană condamnată în invocarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 297 alin. (1) din C. pen. astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 3 din Legea nr. 200/2023, în măsura în care nu conţin un prag al pagubei produse sau o anumită intensitate a vătămării drepturilor sau intereselor persoanelor prin săvârşirea faptei, faţă de dispoziţiile art. 147 şi art. 1 alin. (3) şi alin. (5) din Constituţia României, din perspectiva efectelor unei potenţiale constatări a neconstituţionalităţii textului de lege criticat, Curtea de Apel Constanţa a reţinut că acesta lipseşte, deoarece declararea ca fiind neconstituţională a normei juridice expuse de condamnat nu-i procură acestuia niciun folos procesual în prezenta cauză, observând în acest context soluţia oferită contestaţiei de faţă, anterior prezentată, şi subliniind, prioritar, că sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, în materie penală, nu suspendă judecarea cauzei, iar hotărârile judecătoreşti definitive pronunţate în soluţionarea contestaţiei formulate conform art. 4251 din C. proc. pen. nu pot fi retractate prin intermediul revizuirii (fiind pronunţate fără nicio cale de atac).
Împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din cuprinsul deciziei penale nr. 257/P/C din data de 23 aprilie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2023, a formulat recurs condamnatul A., motivele fiind expuse în partea introductivă a prezentei hotărâri.
Examinând dispoziţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din cuprinsul deciziei penale nr. 257/P/C din data de 23 aprilie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2023, Înalta Curte, în opinie majoritară, constată că recursul formulat de recurentul A. este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Din analiza dispoziţiilor Legii nr. 47/1992 rezultă că sesizarea Curţii Constituţionale în cadrul controlului de constituţionalitate a posteriori implică examinarea prealabilă a unor exigenţe de admisibilitate expres prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din actul normativ menţionat, respectiv:
- excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă;
- excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;
- excepţia să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale;
- excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.
Analiza îndeplinirii condiţiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992 nu trebuie, însă, să se realizeze formal.
Înalta Curte, în opinie majoritară, constată că, în prezenta cauză, Curtea de Apel Constanţa a considerat că declararea ca fiind neconstituţionale a dispoziţiilor art. 297 alin. (1) din C. pen. astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 3 din Legea nr. 200/2023, nu-i procură condamnatului niciun folos procesual în prezenta cauză, având în vedere soluţia de respingere a contestaţiei, precum şi faptul că hotărârile judecătoreşti definitive pronunţate în soluţionarea contestaţiei formulate conform art. 4251 din C. proc. pen. nu pot fi retractate prin intermediul revizuirii (fiind pronunţate fără nicio cale de atac).
Se observă, aşadar, că prin hotărârea recurată, Curtea de Apel Constanţa nu a procedat la o analiză a condiţiei legăturii excepţiei de neconstituţionalitate invocate cu soluţionarea cauzei, considerând, în esenţă, că există un fine de neprimire a cererii de sesizare a instanţei de contencios constituţional, respectiv că recurentul A. nu ar putea beneficia de calea extraordinară de atac a revizuirii.
Or, prin decizia nr. 68 din 03 noiembrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, obligatorie potrivit dispoziţiilor art. 477 alin. (3) din C. proc. pen., s-a stabilit că "în interpretarea dispoziţiilor art. 452 alin. (1) din C. proc. pen., o cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. poate fi îndreptată şi împotriva unei hotărâri penale definitive, pronunţate în soluţionarea unei cereri întemeiate pe dispoziţiile art. 595 din C. proc. pen.."
În considerentele acestei hotărâri s-a reţinut că "Dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. reglementează un caz de revizuire sui generis care presupune întrunirea următoarelor condiţii: să existe o decizie a Curţii Constituţionale prin care a fost declarată neconstituţională o normă legală; decizia Curţii Constituţionale să fi fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti; hotărârea definitivă să se fi întemeiat pe prevederea legală declarată neconstituţională; excepţia de neconstituţionalitate să fi fost invocată în cursul procesului penal în cauza a cărei revizuire se cere; consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale să continue să se producă şi să nu poată fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.
(...)
Conform art. 452 din C. proc. pen., hotărârile judecătoreşti definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală, cât şi cu privire la latura civilă.
Procedura prevăzută de art. 595 din C. proc. pen. este incidentă în situaţia în care după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare sau a hotărârii prin care s-a aplicat o măsură educativă intervine o lege ce nu mai prevede ca infracţiune fapta pentru care s-a pronunţat condamnarea ori o lege care prevede o pedeapsă sau o măsură educativă mai uşoară decât cea care se execută ori urmează a se executa, instanţa urmând să ia măsuri pentru ducerea la îndeplinire, după caz, a dispoziţiilor art. 4 şi ale art. 6 din C. pen.. Prevederea în lege a unei fapte ca infracţiune constituie o trăsătură esenţială a infracţiunii şi, în mod evident, ţine de latura penală a cauzei, motiv pentru care, faţă de dispoziţiile art. 452 alin. (1) din C. proc. pen. - intitulat Hotărârile supuse revizuirii care face referire la latura penală şi latura civilă a hotărârilor judecătoreşti definitive -, rezultă că revizuirea întemeiată pe cazul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. poate fi exercitată împotriva unei hotărâri penale definitive pronunţate asupra unei cereri întemeiate pe dispoziţiile art. 595 din C. proc. pen., conform celor statuate prin Decizia nr. 651 din 25 octombrie 2018 a Curţii Constituţionale.
Prin urmare, examinarea care se realizează în procedura reglementată de art. 595 din C. proc. pen. are legătură cu latura penală a cauzei, care poate sau nu să sufere modificări.
Un alt argument de text în sensul că dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. pot fi invocate şi în ipoteza unei hotărâri penale definitive prin care nu s-a soluţionat fondul acţiunii penale, pronunţate în soluţionarea unei cereri întemeiate pe dispoziţiile art. 595 din C. proc. pen., îl reprezintă dispoziţiile art. 453 alin. (4) teza a II-a din C. proc. pen., în conformitate cu care cazurile de revizuire prevăzute de art. 453 alin. (1) lit. b)-d) şi f) din C. proc. pen. constituie motive de revizuire dacă au dus la pronunţarea unei hotărâri nelegale sau netemeinice.
În mod distinct, dispoziţiile art. 453 alin. (4) teza I din C. proc. pen. fac referire la netemeinicia hotărârii de condamnare, de renunţare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori de încetare a procesului penal doar pentru cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., în conformitate cu care revizuirea poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză.
Din interpretarea teleologică a dispoziţiilor art. 453 alin. (4) teza I şi teza a II-a din C. proc. pen. rezultă posibilitatea exercitării căii extraordinare de atac a revizuirii, în baza art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., împotriva unei hotărâri definitive în vederea remedierii aspectelor de nelegalitate ce decurg din încălcarea unei dispoziţii constituţionale pe care s-a întemeiat hotărârea. Excepţia de neconstituţionalitate admisă şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti are rolul de a media calea extraordinară de atac a revizuirii.
Cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. reliefează că stabilitatea hotărârii judecătoreşti nu poate să primeze în raport cu prevederile cu valoare de principiu cuprinse în Constituţie.
Revizuirea în cadrul deciziilor Curţii Constituţionale rezidă în efectele obligatorii ale deciziilor instanţei de contencios constituţional şi în necesitatea valorificării în concret a modului în care a fost exercitat dreptul la apărare prin invocarea în cauză a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiei legale pe care s-a întemeiat hotărârea pronunţată de instanţă. Numai în acest mod accesul la justiţie nu apare ca formal şi iluzoriu, iar sesizarea Curţii Constituţionale are eficienţă juridică."
Aşadar, Înalta Curte, în opinie majoritară, constată că, în cauză, nu a existat o analiză efectivă a îndeplinirii condiţiei existenţei legăturii excepţiei de neconstituţionalitate invocate cu soluţionarea cauzei, Curtea de Apel limitându-se la a reţine, în mod greşit, de altfel, că recurentul A. nu ar putea beneficia de calea extraordinară de atac a revizuirii, întrucât hotărârile judecătoreşti definitive pronunţate în soluţionarea contestaţiei formulate conform art. 4251 din C. proc. pen. nu pot fi retractate prin intermediul revizuirii (fiind pronunţate fără nicio cale de atac).
În aceste condiţii, în vederea respectării principiului dublului grad de jurisdicţie în materie penală, se impune desfiinţarea hotărârii sub aspectul menţionat şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, întrucât instanţa de control judiciar nu s-ar putea substitui integral primei instanţe, efectuând o primă analiză a admisibilităţii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia invocată în cauză, direct în faza ultimă a procesului, deoarece ar genera astfel privarea participanţilor de dreptul efectiv la un dublu grad de jurisdicţie, dar şi o limitare a echităţii procedurii incompatibilă cu exigenţele art. 6 din Convenţia europeană.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în opinie majoritară, va admite recursul formulat de recurentul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din cuprinsul deciziei penale nr. 257/P/C din data de 23 aprilie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2023, va desfiinţa, în parte, hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 297 alin. (1) din C. pen.
Va menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în cuantum de 85 RON, va rămâne în sarcina statului şi se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de recurentul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din cuprinsul deciziei penale nr. 257/P/C din data de 23 aprilie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2023.
Desfiinţează, în parte, hotărârea atacată şi trimite cauza spre rejudecarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 297 alin. (1) din C. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în cuantum de 85 RON, rămâne în sarcina statului şi se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 iunie 2024.
OPINIE SEPARATĂ
Cu opinia separată în sensul reţinerii cauzei şi soluţionării cererii de sesizare a Curţii Constituţionale de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Curtea de apel, instanţa care a examinat în primul grad de jurisdicţie cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, a argumentat soluţia sa. Analizând cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate invocată de contestator, Curtea de Apel Constanţa a examinat condiţiile de admisibilitate respectiv "legătură cu soluţionarea cauzei (pertinenţa), din prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituţionalităţii textului de lege criticat.(…)." Curtea de Apel Constanţa a reţinut că "neconstituţionalitatea normei nu oferă condamnatului niciun folos procesual în cauză, subliniind, prioritar, că sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, în materie penală, nu suspendă judecarea cauzei, iar hotărârile judecătoreşti definitive pronunţate în soluţionarea contestaţiei formulate conform art. 4251 din C. proc. pen. nu pot fi retractate prin intermediul revizuirii (fiind pronunţate fără nicio cale de atac)."
Cele ce preced arată că, prin considerentele hotărârii sale, Curtea de apel nu a făcut o examinare formală a condiţiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992, folosind, pentru a se pronunţa asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, un argument care ţine de admisibilitatea excepţiei în raport de situaţia particulară a căii de atac formulată de în cauză, respectiv lipsa legăturii dintre excepţia invocată şi fondul cauzei. Raţionamentul juridic din considerentele hotărârii instanţei a creat baza examinării fondului criticilor din calea de atac declarată de condamnat.
Atunci când într-o cale de atac se constată că argumentele instanţei de fond nu sunt corecte instanţa sesizată cu respectiva cale de atac nu retrimite cauza instanţei de fond pentru a găsi alte argumente, mai apropiate de opinia instanţei de recurs, ci îşi exercită competenţa de a menţine sau nu raţionamentul juridic al instanţei de fond. Cu atât mai mult atunci când raţionamentul este examinat, şi se ajunge la concluzia că acesta este greşit ("Curtea de Apel limitându-se la a reţine, în mod greşit, de altfel, că recurentul A. nu ar putea beneficia de calea extraordinară de atac a revizuirii, (...)".
Dacă, în recurs, s-au analizat deja argumentele apărării cu privire la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, iar decizia examinează deja raţionamentul instanţei de fond, soluţia de trimitere a cauzei spre rejudecare nu concordă cu o atare analiză, astfel că în opinie separată apreciez în sensul reţinerii cauzei şi soluţionării cererii de sesizare a Curţii Constituţionale de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie