Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel București la 9 octombrie 2003, Ministerul Sănătății a declarat recurs împotriva sentinței civile nr.1152 din 7 august 2003 pronunțată de Curtea de Apel București, solicitând casarea acesteia și respingerea acțiunii formulate de intimatul M.D. ca neîntemeiată.
În motivarea recursului s-a susținut că instanța nu a reținut că până la data înregistrării recursului s-au depus la Ministerul Sănătății 55 de dosare întocmite pentru plecare la tratament în străinătate, din care 24 sunt aprobate.
Mai mult că potrivit art. 5 din Ordinul nr. 149/2003 privind metodologia de trimitere a unei categorii de bolnavi pentru tratament în străinătate, finanțarea se aprobă în limita bugetului aprobat iar pentru anul 2003 s-a alocat un fond de 16,5 miliarde lei din care a fost aprobată finanțarea pentru plecare la tratament în străinătate de 14,85 miliarde lei.
Din această sumă deja s-a aprobat prin hotărârea de guvern emisă în luna iulie, finanțarea tratamentului în străinătate pentru M.C. cu 40.000 euro, astfel încât în prezent fondurile disponibile sunt de aproximativ 3.000 euro.
Ca atare, Ministerul Sănătății fiind în imposibilitatea executării sentinței civile nr. 1152/2003 din lipsă de fonduri s-a cerut admiterea recursului declarat.
Intimatul M.D. a formulat la 2 martie 2004 o întâmpinare prin care subliniază că neîntemeiat este criticată sentința pronunțată de instanța de fond. Mai mult se arată că Ministerul Sănătății nu a depus nici măcar lista priorităților aprobate, limitându-se să vehiculeze niște cifre care prin ele însele nu spun nimic. Simpla citire a cazului aprobat nu epuizează suma alocată de la bugetul pentru tratamentul în străinătate, iar felul în care este prezentat recursul nu justifică refuzul de a-i fi acordate drepturile prevăzute de lege, punându-i-se astfel în pericol iminent nu sănătatea, ci viața.
Din actele cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că la 7 august 2003, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ a pronunțat sentința civilă nr. 1152 prin care s-a admis acțiunea precizată, formulată de reclamantul M.D. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății și Familiei. S-a constatat refuzul nejustificat al pârâtului de aprobare a finanțării tratamentului în străinătate pentru reclamant și a fost obligat pârâtul la emiterea acestei aprobări.
De precizat că prin acțiunea înregistrată la 4 iulie 2003, reclamantul M.D. a chemat în judecată Ministerul Sănătății, solicitând obligarea pârâtului, pe cale de ordonanță președințială să suporte cheltuielile ce se impun cu intervenția chirurgicală în străinătate, ce se impune pentru supraviețuirea sa.
La termenul din 23 iulie 2003 reclamantul și-a precizat acțiunea în sensul prevederilor art.1 din Legea nr. 29/1990, arătând că în mod nejustificat autoritatea administrativă pârâta i-a respins cererea de aprobare a finanțării cheltuielilor necesare efectuării operației pe cord deschis în valoare de 40.273,49 euro, deși a urmat toate demersurile prevăzute de legislație și a solicitat emiterea acestei aprobări.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că a depus la Ministerul Sănătății, întreaga documentație prevăzută de O.M.S. nr.149/2003, rezultând că este grav bolnav, necesitând efectuarea de urgență a unei operații pe cord deschis într-o clinică din străinătate, iar pârâtul tergiversează emiterea aprobării de finanțare limitându-i cu fiecare zi ce trece șansele de supraviețuire.
Instanța de fond a reținut ca dovedită depunerea întregii documentații prevăzute de O.M.S.F. nr.149/2003 (prezentarea în fața comisiilor medicale special constituite, atestarea diagnosticului și a împrejurării că intervenția chirurgicală nu poate fi efectuată în România, corespondența cu clinicile din străinătate, etc.). De altfel, pârâtul nici nu a invocat vreun moment lipsa vreunui document din dosarul reclamantului și necontestând urgența efectuării intervenției chirurgicale.
De altfel, reclamantul, a reținut instanța de fond, deține aprobarea comisiilor de specialitate din Ministerul Sănătății pentru efectuarea tratamentului în clinica de profil din Franța.
A mai reținut instanța de fond că decizia Ministerului Sănătății, ca act administrativ, nu a fost motivată nearătându-se criteriile obiective ale finalizării cu prioritate ale altor dosare și nefăcându-se dovada epuizării fondurilor.
Hotărârea instanței de fond este temeinică și legală astfel încât recursul declarat va fi respins.
Așa după cum se poate constatat acțiunea de chemare în judecată s-a înregistrat la 4 iulie 2003 deci finanțarea pune în discuție nu numai anul 2003 ci și anul 2004 întrucât judecarea recursului declarat de Ministerul Sănătății împotriva sentinței nr.1152 din 7 august 2003 a Curții de Apel București se face la 10 martie 2004.
Deci, pe de o parte actul administrativ de refuz al finanțării tratamentului în străinătate al reclamantului este nemotivat, nefăcându-se dovada certă și obiectivă a acestui refuz și pe de altă parte prin tergiversarea soluționării cazului de față, cu implicații majore pentru sănătatea și viața reclamantului, s-a trecut în anul 2004 când eventual se putea reevalua situația surselor de finanțare.
Constatându-se că refuzul Ministerului Sănătății de aprobare a finanțării tratamentului în străinătate pentru reclamant este nejustificat, că s-au respectat de instanța de fond dispozițiile art.1 din Legea nr.29/1990 cu referire și la art. 34 din Constituția României privind dreptul la ocrotirea sănătății, se va respinge recursul declarat de Ministerul Sănătății.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat Ministerul Sănătății împotriva sentinței civile nr. 1152 din 7 august 2003 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 martie 2004.