Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 17 iunie 2002, reclamantul O.N. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Timiș, solicitând anularea deciziei nr. 918 din 10 mai 2002, a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, prin care i s-a respins cererea privind recunoașterea calității de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000, respectiv de persoană strămutată, în sensul prevederilor acestui act normativ.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că s-a născut la data de 3 noiembrie 1944, în perioada cât părinții au fost refugiați, ca urmare a Dictatului de la Viena din 1940, din localitatea de domiciliu, Satu Mare, în județul Mehedinți.
Cererea formulată de reclamant, prin care solicită stabilirea calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000, a fost respinsă de Casa Județeană de Pensii Timiș, prin decizia nr. 918 din 10 mai 2002, pentru că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 și H.G. nr. 127/2002, art. 2, constatându-se astfel că reclamantul nu îndeplinește condițiile de persoană strămutată.
Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 262 din 20 august 2002, a admis acțiunea reclamantului, a anulat hotărârea contestată și a obligat pârâta să-i recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că potrivit adeverinței nr. 2256 din 22 martie 2001, eliberată de Primăria comunei Piscolt, județul Satu Mare, formulată reclamantului,acesta s-a refugiat, în cursul anului 1940, din Ardealul de Nord, ca urmare a aplicării Dictatului de la Viena.
Cum reclamantul s-a născut în timpul refugiului, din momentul nașterii sale, el beneficiază de același statut, ca și părinții săi, de refugiat, în consecință, urmând să se bucure de drepturile conferite prin art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru perioada 3 noiembrie 1944 – 6 martie 1945.
Împotriva sentinței a declarat recurs Casa Județeană de Pensii Timiș, care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Astfel, pârâta a învederat că reclamantul nefiind născut la data strămutării prinților săi, nu avea un domiciliu de unde să fi fost strămutat în altă localitate, din motive etnice, așa cum prevede art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.
Examinând cauza în raport cu motivele invocate, Curtea va constata că recursul este nefondat.
Instanța de fond a reținut în mod întemeiat că reclamantul s-a aflat în situația prevăzută de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, întrucât prin naștere a dobândit statutul de refugiat al părinților săi.
Împrejurarea arătată de pârâtă, că reclamantul nefiind născut la data refugierii părinților săi, nu avea un domiciliu de unde să fi fost strămutat în altă localitate, nu prezintă relevanță în aprecierea statutului juridic al reclamantului.
Acesta a dobândit prin naștere, după cum a reținut în mod corect instanța de fond, statutul juridic al părinților și anume, acela de refugiat, respectiv domiciliul și cetățenia părințilorr săi din statul de origine, cu drept de ședere legală și temporară în statul primitor.
Având în vedere cele expuse mai sus, Curtea va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Timiș, împotriva sentinței civile nr. 262 din 20 august 2002, a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 martie 2003.