S-a luat în examinare recursul declarat de Gheorgu Ilie Pompilia împotriva sentinței civile nr.62 din 20 mai 2002 a Curții de Apel Ploiești – Secția comercială și de contencios administrativ.
La apelul nominal s-a prezentat recurenta reclamantă G.I.P. reprezentată de avocatul D.M., lipsind intimatul pârât Ministerul Justiției.
Procedura completă.
Avocatul D.M. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate, respingerea excepției de tardivitate și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
G.I.P.a solicitat pe calea conteciosului administrativ, să se constate neconstituționalitatea dispozițiilor art.7 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, emise de Ministerul Justiție.
In motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin textul atacat, care are valoare de normă de interpretare s-a adăugat la lege, respectiv la art.3 lit.c teza doi din Legea nr.146/1997, identificându-se „titularul cererii” ceea ce are drept efect o interpretare restrictivă, la poziția procesuală a pârâtului, ceea ce aduce atingere principiului egalității părților în fața instanțelor, deoarece reclamantul sau autorul unor acțiuni din cele reglementate de art.3 lit.c din Norme, plătește cu titlu de taxă judiciară de timbru numai suma fixă de 150.000 lei, chiar dacă are pretenți exorbitante și vădit șicanatorii pentru pârât, în timp ce această din urmă, dacă le contestă, trebuie să timbreze la valoare, fiind astfel victima unui capriciu financiar al reclamantei.
Curtea de Apel Ploiești – Secția de contencios administrativ și comercială, prin sentința nr.62 din 20 mai 2002, a respins excepția neîndeplinirii procedurii prealabile ridicată de Ministerul Justiției a admis excepția de tardivitate a formulării acțiunii invocată de pârât și a respins acțiunea ca tardiv introdusă, reținând că de la data publicării normelor în Monitorul Oficial și până la introducerea acțiunii, s-a depășit termenul de un an prevăzut de alin. ultim al art.5 din Legea nr.29/1990.
Considerând hotărârea netemeinică și nelegală, reclamanta a declarat recurs și a solicitat admiterea lui, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
S-a arătat că în mod greșit s-a calculat termenul de un an el nu curge de la data publicării actului în Monitorul Oficial, ci de la data când reclamanta justifică un interes legitim.
Recursul este nefondat.
Obiectul acțiunii reclamantei îl constituie un act administrativ cu caracter normativ, adus la cunoștința celor interesați prin publicarea lui în Monitorul Oficial nr.380/8.10.1999, dată de la care au intrat în vigoare Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr.146/1997. Reclamanta trebuia să introducă acțiunea în termen de 1 an de la publicare, or, în raport de această dată, se constată că acțiunea formulată la 29.03.2002, este tardivă.
Soluția instanței fiind temeinică și legală, recursul se privește nefondat și în baza art.312 Cod procedură civilă, urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de G.I.P. împotriva sentinței civile nr.62 din 20 mai 2002 a Curții de Apel Ploiești – Secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 martie 2003.