Şedinţa publică din data de 10 ianuarie 2023
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei.
Prin acţiunea înregistrată la data de 25.09.2020, reclamanţii A. S.R.L., B. S.R.L., Cabinet Medical Veterinar C., Cabinet Medical Veterina D., E., F. S.R.L., G. S.R.L., H. S.R.L., I. S.R.L., CMV DR J., K. S.R.L., au solicitat instanţei anularea adreselor emise de:
1. Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (în continuare "ANSVSA") nr. x/21.08.2020 (A. SRL), x/24.08.2020 (B. SRL), x/21.08.2020 (Cabinet Medical Veterinar C.), x/21.08.2020 (Cabinet Medical Veterinar D.), x/19.08.2020 (E. SRL), x/24.08.2020 (F. SRL), x/21.08.2020 (G. SRL), x/21.08.2020 (H. SRL), x/19.08.2020 (I. SRL), x/21.08.2020 (CMV DR J.), x/26.08.2020 (K. SRL) şi
2. Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Bistriţa Năsăud ("DSVSA") nr. x/3.09.2020 (A. SRL), x/3.09.2020 (B. SRL), x/3.09.2020 (Cabinet Medical Veterinar C.), x/3.09.2020 (Cabinet Medical Veterinar D.), x/3.09.2020 (E. SRL) x/3.09.2020 (F. SRL), x/7.09.2020 (G. SRL), x/3.09.2020 (H. SRL), x/3.09.2020 (I. SRL), x/7.09.2020 (CMV DR J.), x/26.08.2020 (K. SRL)ca răspuns la plângerile reclamanţilor prealabile, cu consecinţă, obligării pârâtei DSVSA la plata sumei de 10.000 RON/lună reprezentând contravaloarea indemnizaţiei prevăzute de art. IV din Legea nr. 236/2019, începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la data plăţii efective (suma de 70.000 RON la data introducerii plângerii prealabile), în favoarea fiecărui reclamant, precum şi obligarea pârâtei ANSVSA la alocarea şi virarea din bugetul său către DSVSA Bistriţa-Năsăud, a sumelor necesare plăţii indemnizaţiei prevăzute de art. IV din Legea nr. 236/2019 în cuantum de 10.000 RON/lună, începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la data plăţii efective (suma de 70.000 RON la data introducerii plângerii prealabile), în favoarea fiecărui reclamant, cu cheltuieli de judecată.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 75 din data de 11 martie 2021, Curtea de Apel Cluj, secţia secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Guvernul României.
Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi excepţia inadmisibilităţii cererii de anulare a adreselor, formulate de către pârâta Autoritatea Naţională Sanitară şi pentru Siguranţa Alimentelor.
A admis în parte precizarea de acţiune în contencios administrativ formulată de reclamanţi şi în consecinţă:
A constatat refuzul nejustificat al pârâtei Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Bistriţa - Năsăud de admitere a cererilor de plată formulate de către reclamanţi.
A obligat pârâta Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Bistriţa - Năsăud la plata sumei de 80.000 RON pentru fiecare dintre reclamanţi, reprezentând contravaloare indemnizaţie pentru perioada ianuarie - august 2020.
A obligat pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor la alocarea şi virarea din bugetul său către Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Bistriţa -Năsăud a sumelor necesare pentru plata indemnizaţiei.
A respins cererea de obligare la plata daunelor materiale, în sumă de 45.000 RON pentru fiecare dintre reclamanţi.
A obligat pârâtele Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Bistriţa - Năsăud şi Autoritatea Naţională Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor să achite, în solidar, reclamanţilor, următoarele cheltuieli de judecată:
- 433,37 RON pentru Cabinet Medical Veterinar C.;
- 1.028,37 RON pentru Cabinet Medical Veterinar D.;
- 1.028,37 RON pentru E..;
- 1.028,37 RON pentru F. S.R.L.;
- 1.028,37 RON pentru G. S.R.L.;
- 1.028,37 RON pentru H. S.R.L.;
- 1.028,37 RON pentru I. S.R.L.;
- 1.028,37 RON pentru CMV dr. J.;
- 1.810,27 RON pentru K. S.R.L.;
- 433,37 RON pentru B. S.R.L.;
- 1.028,37 RON pentru A. SRL
3. Cererile de recurs
Împotriva sentinţei civile nr. 75 din data de 11 martie 2021 a Curţii de Apel Cluj, secţia secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs pârâtele Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Bistriţa-Năsăud.
În motivarea căii de atac exercitate, Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Bistriţa-Năsăud şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. şi a solicitat casarea hotărârii şi rejudecarea litigiului în fond.
În motivarea căii de atac s-a arătat că instanţa de fond a dat o interpretare greşită dispoziţiilor art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019 şi a apreciat, în mod nelegal, că potrivit legislaţiei în materie "factura nu era menţionată ca document justificativ", ignorând dispoziţiile art. 1 din Ordinul preşedintelui A.N.S.V.S.A. nr. 106/2015, Anexa conţinând procedura de deontare a acţiunilor sanitar-veterinare sau Ordinul Ministerului Finanţelor Publice nr. 2634/2015.
Instanţa a apreciat greşit atunci când a statuat că "pârâţii nu au invocat faptul că în intervalul de timp menţionat anterior nu au fost desfăşurate activităţi specifice menţionate în contractele încheiate", întrucât reclamanţii nu au contestat neplata acţiunilor efectuate în baza contractelor încheiate cu fiecare în parte, ci şi-au întemeiat cererea de chemare în judecată pe art. IV din Legea nr. 236/2019.
Pentru acţiunile efectuate în baza contractelor încheiate reclamanţii au depus documente justificative prin care au arătat suma solicitată, emiţând factură fiscală aferentă sumei respective, sens în care le-a fost decontată plata acestor facturi. Din materialul probator depus, rezultă că există doar documente justificative aferente acţiunilor efectuate în baza contractelor încheiate, respectiv, decont justificativ - Partea 1 Bugetul Statului şi document justificativ - Partea 2 cofinanţate, ambele deconturi având înscrisă suma aferentă acţiunilor efectuate în luna respectivă. În urma avizării acestor documente a fost emisă factura fiscală.
Rolul facturii fiscale este esenţial, întrucât factura emisă în urma avizării decontului justificativ certifică efectuarea acţiunilor sanitar-veterinare efectuate. Reclamanţii trebuiau să depună un decont justificativ aferent acţiunilor efectuate în baza contractului încheiat cuprinzând suma aferentă efectuării acestor acţiuni, sumă care variază de la o lună la alta, în funcţie de acţiunile efectuate. În urma avizării decontului respectiv, este emisă factură fiscală cu suma de 10.000 RON, conform Legii nr. 236/2019. De altfel, din întregul material probator, se observă că nu există la dosar niciun decont justificativ aferent sumei de 10.000 RON, însoţit de factura fiscală cu aceeaşi sumă, existând doar deconturi justificative pentru activităţile efectuate în baza contractelor încheiate.
Astfel, factura este un document justificativ, în lipsa căruia nu se poate face dovada efectuării acţiunilor sanitar-veterinare, ceea ce duce la greşita aplicare şi interpretare a primei instanţe, conform căreia "până la adoptarea normelor metodologice factura nu era menţionată ca un document justificativ". Mai mult, instanţa este într-o vădită eroare şi nu a observat că pentru perioada ianuarie- iulie 2020 (perioadă anterioară adoptării O.U.G. nr. 117/2020) reclamanţii nu au depus niciun decont justificativ, urmat de o factură fiscală cuprinzând suma de 10.000 RON conform Legii nr. 236/2019, luna august 2020 fiind prima pentru care se emite un decont justificativ, urmat de factura fiscală pentru suma de 10.000 RON.
Prin O.U.G nr. 117/2020 a fost introdusă Anexa nr. 21 la O.G. nr. 42/2004, unde sunt reglementate prevederi specifice de aplicare a art. 15 din ordonanţă şi modalitatea de decontare a activităţilor sanitar-veterinare publice. Art. 8 alin. (1) - (6) cap. II din Anexa nr. 21 la O.G. nr. 42/2004 prevede modalitatea de stabilire a penalităţilor, aceste dispoziţii fiind aplicabile conform alin. (7) al aceluiaşi articol şi beneficiarilor contractelor de concesiune şi/sau prestări servicii încheiate anterior datei intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019. Din interpretarea textelor de lege menţionate rezultă, fără putinţă de tăgadă, că voinţa legiuitorului este în sensul ca suma de 10.000 RON, exclusiv T.V.A., să fie acordată din bugetul A.N.S.V.S.A., prin bugetul Direcţiilor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, beneficiarilor contractelor de concesiune şi/sau prestări servicii pentru realizarea activităţilor prevăzute la art. 15 alin. (2) din O.U.G. nr. 117/2020, numai în baza decontului şi a documentelor justificative.
În cauză, reclamanţilor le-au fost emise facturile fiscale aferente lunii august, dar a fost efectuată şi operaţiunea de stornare a acestor facturi, astfel că nu putea fi efectuată plata acestora.
Unele dintre activităţile desfăşurate de medicii veterinari, aşa cum sunt cele prevăzute la lit. c) şi f) ale art. 6 din Anexa nr. 21 la O.G. nr. 42/2004, respectiv, consilierea privind condiţiile de biosecuritate şi bunăstare a animalelor în exploataţiile nonprofesionale şi consilierea privind lanţul alimentar, nu aveau cum să fie efectuate, când aceste activităţi au fost introduse prin O.U.G. nr. 117/2020; în situaţie similară se află şi celelalte activităţi care nu au avut cum să fie prestate în acord cu cerinţele actului normativ, anterior intrării acestuia în vigoare şi care nu retroactivează, nefiind stabilite de cătrea Legea nr. 236/2019 obligaţii concrete ce cad în sarcina medicilor veterinari de liberă practică împuterniciţi pentru efectuarea activităţilor legate de această lege, modul cert de prestare precum şi formalităţile ce trebuie îndeplinite pentru plata acestora.
Având în vedere faptul că prin Legea nr. 236/2019 nu au fost stabilite obligaţii concrete ce cad în sarcina medicilor veterinari pentru efectuarea activităţilor vizate de această lege, modul cert de prestare a acestor activităţi şi nu doar o simplă enumerare, condiţiile de prestare, precum şi formalităţile ce trebuie îndeplinite pentru plata acestora, toate acestea fiind reglementate prin O.U.G. nr. 117/2020, recurenta a apreciat că reclamanţii nu sunt îndrituiţi a susţine că au prestat vreo activitate în baza Legii nr. 236/2019 care să oblige la plata sumelor solicitate.
Reclamanţii nu au făcut dovada efectuării acţiunilor sanitare-veterinare prin emiterea de documente justificative, decont justificativ, respectiv factură fiscală aferente lunilor ianuarie- iulie 2020, singura factură fiscală emisă în urma deconturilor justificative fiind cea pentru luna august. În acest context, instanţa a reţinut în mod eronat că reclamanţii şi-au îndeplinit atribuţiile contractuale, cu atât mai mult cu cât aceştia nu şi-au întemeiat cererea de chemare în judecată pe încălcarea vreunei obligaţii contractuale de către pârâta D.S.V.S.A. Bistriţa-Năsăud, ci pe art. IV din Legea nr. 236/2019.
Subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a arătat că instanţa de fond a reţinut, în mod nelegal, refuzul pârâtei de admitere a cererilor de plată formulate de reclamanţi, fără să arate în ce constă acest refuz, fără să arate motivele care au dus la o asemenea constatare, ci doar o referire la art. 1 din Legea nr. 554/2004. Instanţa nu a motivat în niciun fel de ce lipsa normelor metodologice, lipsa facturilor fiscale aferente lunilor ianuarie- iulie, lipsa fondurilor bugetare alocate în acest sens, stornarea facturilor pe luna august, aspecte la care s-a făcut referire în răspunsurile oferite la cererile reclamanţilor, constituie refuz nejustificat din partea autorităţii pârâte.
Mai mult, aceeaşi instanţă de fond face o confuzie, între alin. (2) din art. 15 din O.G. nr. 42/2004, aşa cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 117/2020 şi alin. (2) al art. I din Legea nr. 236/2019, recunoascând că la data adoptării Legii nr. 236/2019 existau dispoziţii privind decontarea prestaţiilor executate de reclamanţi, dar fără să arate care au fost motivele de fapt care au format convingerea instanţei că "de la aceea dată în privinţa reclamanţilor sunt aplicabile dispoziţiile menţionate la art. IV, referitoare la plata sumei de 10.000 RON lunar din bugetul A.N.S.V.S.A.
Concluzionând, recurenta a arătat că prima instanţă nu a motivat în ce constă refuzul nejustificat al pârâtei, respectiv dacă lipsa normelor metodologice, lipsa facturilor fiscale aferente lunilor ianuarie- iulie, acordarea sumei de 10.000 RON conform Legii nr. 236/2019 condiţionată de dovada unui document justificativ (decont justificativ, factură fiscală), lipsa fonduritor bugetare alocate în acest sens, stornarea facturilor pe luna august constituie refuz nejustificat.
Recurenta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 şi 8 C. proc. civ. şi a solicitat casarea în parte a hotărârii, rejudecarea acţiunii şi respingerea în tot a acesteia.
În motivarea recursului s-a arătat că soluţia de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a A.N.S.V.S.A. este dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 20-22 din Legea nr. 500/2002 şi art. 5 din O.G. nr. 42/2004, având în vedere dispoziţiile art. 36 C. proc. civ. şi împrejurarea că intimaţii-reclamanţi au un raport contractual cu D.S.V.S.A. Bistriţia, instituţie publică cu personalitate juridică, finanţată din venituri proprii şi din subvenţii acordate de la bugetul de stat, căreia, în calitate de ordonator terţiar de credite, îi revine competenţa exclusivă de îndeplinire a atribuţiilor referitoare la stabilirea şi plata drepturilor izvorâte din O.U.G. nr. 117/22.07.2020.
Simpla calitate a A.N.S.V.S.A. de ordonator principal de credite nu atrage calitatea sa procesuală pasivă întrun litigiu ce decurge din raporturile contractuale stabilite între beneficiari/prestatorii contractelor pentru efectuarea activităţilor sanitar-veterinare prevăzute la art. 15 alin. (2) din O.G. nr. 42/2004 şi o unitate cu personalitate juridică subordonată recurentei. Atragerea în proces a A.N.S.V.S.A nu poate fi justificată nici de necesitatea stabilirii unei garanţii pentru aprobarea şi repartizarea creditelor bugetare potrivit art. 21 din Legea nr. 500/2002, o astfel de garanţie fiind nu numai lipsită de suport legal, dar şi inutilă, în condiţiile în care, potrivit art. 4 din O.G. nr. 22/2002 ordonatorii principali de credite bugetare au obligaţia să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de redite bugetare, în condiţiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii şi ale instituţiilor din subordine a creditelor necesare pentru efectuarea plăţii sumelor stabilite prin titluri executorii.
Un alt set de critici a vizat fondul acţiunii deduse judecăţii, recurenta apreciind că soluţia de admitere a acesteia este rezultatul aplicării greşite a dispoziţiilor art. V din Legea nr. 236/2019 privind modificarea şi completarea art. 15 din O.U.G. nr. 42/2004, art. 1 pct. 1 din O.U.G. nr. 117/2020, art. 15 alin. (2) şi alin. (6)-(9), art. 1, 2 şi 6 din Anexa la O.U.G. nr. 117/2020. S-a arătat că în mod eronat instanţa de fond a apreciat că tăcerea legislativă pe un interval de opt luni nu poate fi interpretată în defavoarea reclamanţilor. Prezentând parcursul demersului pentru adoptarea normelor metodologice prin hotărâre de guvern, conform art. V din Legea nr. 236/2019, recurenta a arătat că la data de 14.05.2020, când s-a ajuns la concluzia că este necesară introducerea de norme exprese la nivel de reglementară primară, inclusiv pentru dreptul prevăzut de art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019 şi până la data de 22.07.2020, când proiectul de ordonanţă de urgenţă a fost adoptat, au trecut aproximativ 60 de zile. Rezultă că A.N.S.V.S.A. şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute de lege, fără a-i putea fi imputată vreo culpă în ceea ce priveşte plata serviciilor sanitar-veterinare prestate de către intimaţii-reclamanţi.
De asemenea, recurenta a arătat că, în mod cu totul nejustificat, instanţa a obligat D.S.V.S.A. Bistriţa la plata începând cu luna ianuarie 2020, deşi anexa la O.U.G. nr. 117/22.07.2020 (normele metodologice de aplicare), fără de care dreptul solicitat de reclamanţi nu putea fi acordat, a intrat în vigoare la 24.07.2020.
În acelaşi timp, din interpretarea dispoziţiilor art. 15 alin. (2), (6) şi 9 din O.G. nr. 42/2004, astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 117/22.07.2020, art. 1 şi 2 din Anexa la O.U.G. nr. 117/2020 (Anexa nr. 21 din O.G. nr. 42/2004), rezultă că voinţa legiuitorului a fost în sensul că suma de 10.000 RON, exclusiv T.V.A., să fie acordată, din bugetul A.N.S.V.S.A., prin bugetul Direcţiilor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a Municipiului Bucureşti, beneficiarilor contractelor de concesiune/prestări servicii pentru realizarea activităţilor prevăzute la art. 15 alin. (2) din O.U.G. nr. 117/2020, numai în baza decontului şi a documentelor justificative.
Mai mult decât atât, beneficiarii contractelor de concesiune şi/sau contractelor de servicii încheiate anterior datei intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019 beneficiază de suma de 10.000 RON numai dacă aceştia au încheiat, în condiţiile legii, un act adiţional la acestea şi numai în baza decontului şi a documentelor justificative prevăzute în capitolul II - "Decontarea activităţilor sanitar-veterinare publice" din Anexa la O.U.G. nr. 117/2020 (Anexa nr. 21 din O.G. nr. 42/2004).
Conform art. 6 din Anexa la O.U.G. nr. 117/2020, decontul şi documentele justificative întocmite conform reglementărilor în vigoare, de către beneficiarii contractelor pentru realizarea activităţilor prevăzute la art. 15 alin. (2) din acelaşi act normativ, sunt verificate şi vizate de către medicul veterinar oficial al circumscripţiei sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, înainte de depunerea oficială la registratura D.S.V.S.A. judeţene şi, ulterior, de către Serviciul/Biroul economic, respectiv aprobate de Directorul executiv în vederea realizării plăţii.
Aşadar, contrar reţinerilor instanţei de fond, dreptul reglementat de art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019 este un drept sub condiţie şi anume: - exstenţa unui contract subsecvent la acordul cadru; - existenţa unui act adiţional la contractul subsecvent; - prestarea serviciilor prevăzute în actul adiţional la contractul subsecvent încheiat potrivit O.U.G. nr. 117/2020; - depunerea decontului şi a documentelor justificative; -verificarea acestora de către medicul veterinar oficial al circumscripţiei sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor şi de către serviciul/biroul economic din cadrul direcţiei judeţene; - aprobarea de către directorul executiv.
S-a invocat faptul că instanţa de fond a dispus acordarea sumei solicitate, fără să procedeze la verificarea îndeplinirii de către intimaţii-reclamanţi a activităţilor prevăzute la art. 15 alin. (7) din O.G. nr. 42/2004, modificat prin O.U.G. nr. 117/2020 şi fără să verifice dacă în speţă nu a intervenit vreuna dintre situaţiile care conduc la aplicarea unor penalităţi, cu consecinţa diminuării sumei prevăzute de lege.
4. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinarea formulată, intimaţii - reclamanţi au invocat excepţia nulităţii recursurilor declarate de pârâte, având în vedere că motivele invocate în cuprinsul recursurilor nu se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. Pe fond, a solicitat respingerea recursurilor.
5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor
Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată de intimaţii-reclamanţi prin întâmpinarea depusă în cauză, Înalta Curte, în raport cu dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) cu referire la art. 488 din C. proc. civ., constată că argumentele invocate de recurentele-pârâte se pot circumscrie motivelor de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 acelaşi Cod.
Analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate prin cererile de recurs şi în raport de dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursurile declarate de pârâte sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Reclamanţii au încheiat cu DSVA Bistriţa Năsăud contracte de concesiune sau de prestări servicii având ca obiect activităţi sanitar veterinare de interes public. În baza art. IV din Legea nr. 236/2019, reclamanţii au solicitat pârâtei Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Bistriţa Năsăud plata sumei de 10.000 RON/lunar începând cu data intrării în vigoare a modificării legislative menţionate anterior, respectiv 16 decembrie 2019, la zi.
Reclamanţii au solicitat, în procedură administrativă, pârâtei Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor alocarea şi virarea din bugetul acesteia, către Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Bistriţa-Năsăud a sumelor necesare plăţii indemnizaţiei prevăzute la art. IV din Legea nr. 236/2019, în cuantum de 10.000 RON/lună, începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la data plăţii efective, respectiv suma de 70.000 RON la data formulării cererii. Pârâta a transmis reclamanţilor refuzul soluţionării favorabile a reclamaţiei administrative formulate. Acelaşi răspuns negativ a fost primit de către reclamanţi şi din partea pârâtei Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor.
Prima instanţă a constatat că pârâta Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor are calitate procesual pasivă în cauză şi că refuzul pârâtelor de a achita reclamantei suma de 10.000 RON/lunar pe perioada de timp solicitată este nejustificat.
Recursul declarat de pârâta Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor.
Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., se referă la cazul când hotărârea nu ar cuprinde motivele pe care se întemeiază sau ar cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.
Recurenta-pârâtă Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a invocat formal acest motiv de casare, fără a preciza care dintre situaţiile reglementate de articol ar fi incidentă în cauză.
În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta nu este întrunit, hotărârea recurată fiind rezultatul unei interpretări şi aplicări corecte a prevederilor art. IV şi V din Legea nr. 236/2019, precum şi a disp. art. 15 din O.G. nr. 42/2004.
O primă critică invocată de pârâta Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor în susţinerea acestui motiv de recurs vizează lipsa calităţii procesuale pasive, motivat de faptul că intimaţii - reclamanţi au un raport contractual cu Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Bistriţa Năsăud şi că simpla calitate de ordonator principal de credite nu atrage calitatea sa procesuală în litigiu.
Înalta Curte reţine că potrivit art. IV (1) din Legea nr. 236/2019, beneficiarii contractelor de concesiune şi/sau de prestări servicii încheiate anterior datei intrării în vigoare a prezentei legi pentru realizarea activităţilor prevăzute la alin. (2) al art. 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004, primesc lunar, pentru fiecare contract, suma de 10.000 RON din bugetul Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, până la finalizarea acestora.
De altfel, prevederile art. 15 alin. (7) din O.G. nr. 42/2004, atât în forma aflată în vigoare anterior adoptării O.U.G. nr. 117/2020, cât şi în urma modificărilor aduse în baza acestui act normativ, au prevăzut că, plata drepturilor recunoscute concesionarilor pentru serviciile prestate, se asigură din bugetul Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.
Prin urmare, în condiţiile în care, drepturile băneşti solicitate în cuprinsul cererii pot fi acordate doar condiţionat de alocarea sumelor de bani necesare în acest sens din bugetul Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi Pentru Siguranţa Alimentelor, instanţa de control judiciar constată că această parte justifică legitimare procesual pasivă în cauza pendinte.
Tot în susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurenta - pârâtă a arătat că nu este corectă reţinerea instanţei de fond în sensul că tăcerea legislativă pe un interval de 8 luni nu poate fi interpretată în defavoarea reclamanţilor, întrucât ANVSA şi-a îndeplinit obligaţiile pentru adoptarea normelor metodologice.
Textul legal pe care reclamanţii şi-au întemeiat cererea de chemare în judecată are următorul conţinut: Art. IV din Legea nr. 236/2019: " (1) Beneficiarii contractelor de concesiune şi/sau de prestări servicii încheiate anterior datei intrării în vigoare a prezentei legi pentru realizarea activităţilor prevăzute la alin. (2) al art. 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege, primesc lunar, pentru fiecare contract, suma de 10.000 RON din bugetul Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, până la finalizarea acestora."
Legea menţionată anterior a intrat în vigoare la data de 16 decembrie 2019, moment în care reclamanţii erau deja titularii contractelor de concesiune menţionate în O.G. nr. 42/2004 şi desfăşurau activităţi specifice, menţionate în actul normativ, în baza unui temei contractual.
În cauză, termenul de 90 de zile, stabilit pentru adoptarea normelor metodologice, nu a fost respect.
Prin urmare, Înalta Curte apreciază că dificultăţile privind aplicarea acestor prevederi care, în final, au determinat adoptarea O.U.G. nr. 117/2020, nu pot fi reţinute în favoarea pârâtei Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor atât timp cât dreptul de a primi o sumă de 10.000 RON lunar pentru activităţile prevăzute de art. I alin. (1) din lege a fost instituit în favoarea reclamanţilor, iar aceştia au făcut dovada prestării respectivelor servicii.
Recurenta - pârâtă Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a criticat hotărârea instanţei de fond şi prin prisma faptului că nu au fost adoptate normele metodologice de aplicare a prevederilor O.G. nr. 42/2004.
Cum această critică este comună cu una dintre acelea aduse de pârâta Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Bistriţa Năsăud sentinţei, urmează a fi analizată în cadrul recursului declarat de această pârâtă.
Recursul declarat de pârâta Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Bistriţa Năsăud.
Recurenta Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Bistriţa Năsăud a critica soluţia instanţei de fond raportat la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., invocând un caz de viciu al motivării constând într-o lipsă a motivării, o motivarea inexactă şi insuficientă.
Recurenta a susţinut că prima instanţă nu a motivat în niciun fel de ce lipsa normelor metodologice, lipsa facturilor fiscale aferente lunilor ianuarie- iulie, lipsa fondurilor bugetare alocate în acest sens, stornarea facturilor pe luna august, constituie refuz nejustificat.
Înalta Curte constată că este nefondat motivul invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori motive străine de natura cauzei".
Din conţinutul acestui text legal rezultă cu claritate că motivarea insuficientă a unei hotărâri nu constituie, de principiu, motiv de casare.
Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii, instanţa trebuie să arate motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia pronunţată, respectiv atât motivele pentru care s-au admis, cât şi motivele pentru care s-au înlăturat cererile şi argumentele părţilor.
Motivarea hotărârii înseamnă stabilirea în concret, clar şi concis, a stării de fapt, încadrarea unei situaţii particulare, de speţă, în cadrul prevederilor generale şi abstracte ale unei legi, scopul motivării fiind acela de a explica soluţia adoptată de instanţă.
Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, decizia atacată este motivată, motivarea unei hotărâri nefiind o problemă de volum, ci una de esenţă, de conţinut, astfel că, în speţă, considerentele sentinţei recurate sunt clare, concise şi concrete, în concordanţă cu probele şi actele de la dosar, iar instanţa de fond a răspuns apărărilor invocate de către pârâtă reţinând că aceasta nu a invocat faptul că în perioada cuprinsă între intrarea în vigoare a Legii nr. 236/2019 şi intrarea în vigoarea a O.U.G. nr. 117/2020 nu s-au desfăşurat activităţi specifice, ci s-a limitat la a arăta că nu existau norme metodologice care să detalieze documentele justificative ce trebuiau depuse de reclamanţi.
De asemenea, a reţinut că, din perspectiva documentelor justificative, recurenta - pârâtă a invocat exclusiv lipsa facturii reprezentând totalitatea valorică a activităţilor lunare, confirmând practic realitatea activităţilor. Sub acest aspect instanţa de fond a arătat că potrivit dispoziţiile legale aflate în vigoare în perioada 16.12.2019-27.07.2020 factura nu era menţionată ca un document justificativ ce condiţiona existenţa dreptului reclamanţilor de a primi indemnizaţia.
Prin urmare, nu se configurează o motivare insuficientă a hotărârii primei instanţe, astfel că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.
În susţinerea criticilor întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ambele recurente au susţinut că refuzul pârâtelor de a achita reclamanţilor suma de 10.000 RON/lunar pe perioada de timp solicitată este justificat, deoarece prevederile art. IV din Legea nr. 236/2019 nu puteau să fie puse în aplicare în lipsa normelor metodologice a căror necesitate de adoptare a fost recunoscută, prin art. V din cuprinsul aceluiaşi act normativ.
Înalta Curte constată că motivul de nelegalitate întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este nefondat.
Este de necontestat că anterior intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019 care a modificat şi completat O.G. nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, recurenţii - reclamanţi pentru serviciile prestate, menţionate în O.G. nr. 42/2004, erau plătiţi ca urmare a contractului încheiat în acest sens.
Deşi recurenţii-reclamanţi efectuau şi anumite activităţi sau servicii numite intermediare, precum transportul probelor la laborator, ridicarea produselor şi tipizatelor necesare, instruirea şi formarea profesională aferentă activităţilor contractante, consilierea proprietarilor de animale în vederea comunicării informaţiilor privind lanţul alimentar, consilierea proprietarilor de animale privind condiţiile de biosecuritate, consilierea proprietarilor de animale privind bunăstarea animalelor, efectuarea catagrafiei animalelor în situaţii de urgenţă, inspecţia şi certificarea animalelor destinate sacrificării, acestea nu erau decontate de către pârâte.
Prin modificarea O.G. nr. 42/2004, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019, prin disp. art. IV s-a prevăzut, pentru activităţile, serviciile sus-menţionate primirea lunară pentru fiecare contract a sumei de 10.000 RON din bugetul pârâtei Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor.
Înalta Curte constată că, prin lege, s-a prevăzut în favoarea entităţilor ce deţin contracte de concesiune şi/sau de prestări servicii încheiate anterior, printre care şi reclamanţii, dreptul de a primi 10.000 RON/lunar pentru realizarea activităţilor de la art. 15 alin. (2) din O.G. nr. 42/2004.
Art. V din Legea nr. 236/2019 precizează că, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a legii, Guvernul, la propunerea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, va elabora normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege, aprobate prin hotărâre a Guvernului
Textul nu condiţionează însă intrarea în vigoare a legii sau acordarea drepturilor beneficiarilor contractelor de concesiune şi/sau de prestări servicii stipulate în art. IV din Legea nr. 236/2019 pentru modificarea şi completarea art. 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 de elaborarea acestor norme metodologice.
Prin urmare dreptul reclamanţilor la plata sumei de 10.000 RON/lunar pentru prestarea serviciilor există în virtutea legii, nu este condiţionat şi nici nu poate să fie condiţionat de elaborarea normelor metodologice prevăzute la art. V din Legea nr. 239/2019.
Normele metodologice au rolul de a explicita prevederile legale şi de a interpreta, eventual, fiecare articol al legii, dar în sensul celor stipulate în actul normativ respectiv, nu pot adăuga la lege, nu pot contrazice legea şi nu pot anihila un drept recunoscut.
Este adevărat că prin O.U.G. nr. 117/2020, în vigoare de la 24.07.2020 au fost abrogate prevederile art. IV şi V din Legea nr. 236/2019, dar această împrejurare nu poate lipsi de efecte norma ce a fost activă în perioada 16.12.2019 - 24.07.2020, deoarece noua lege nu retroactivează.
O altă critică invocată de recurenta Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Bistriţa Năsăud vizează lipsa facturilor fiscale aferente lunilor ianuarie - iulie 2020.
Art. 6 din Anexa nr. 21 din O.G. nr. 42/2004, în forma aflată în vigoare în perioada ianuarie - iulie 2020, prevede că:
"(1) Beneficiarii contractelor pentru realizarea activităţilor prevăzute la art. 15 alin. (2) din ordonanţă primesc suma de 10.000 RON, exclusiv TVA, din bugetul Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, prin bugetul direcţiilor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, în baza decontului şi a documentelor justificative.
(2) Decontul prevăzut la alin. (1), însoţit de documentele justificative, se depune până pe data de 5 a lunii în curs pentru luna anterioară, iar decontarea sumei respective se realizează în maximum 20 de zile de la depunerea acestuia.
(3) Decontul prevăzut la alin. (1) se depune împreună cu următoarele documente justificative, după caz:
a) copie a fişei de pontaj a personalului sanitar-veterinar angajat care asigură implementarea contractului prevăzut la alin. (1) şi tabelul nominal cu persoana/persoanele care au asigurat programul zilnic de opt ore, cu excepţia zilelor de sâmbătă şi duminică şi a sărbătorilor legale, conform prevederilor legale în vigoare;
b) copie a ordinelor de deplasare care confirmă participarea la instruiri, la ridicarea tipizatelor şi a produselor biologice, la predarea probelor către laborator;
c) copii ale documentului/documentelor întocmit/întocmite ca urmare a acţiunii de consiliere privind condiţiile de biosecuritate şi bunăstare a animalelor din exploataţiile nonprofesionale;
d) copie a certificatelor de participare la cursurile de formare profesională cu tematică aferentă activităţilor sanitar-veterinare contractate;
e) tabel centralizator privind certificatele emise pentru animalele destinate sacrificării;
f) tabel centralizator cu semnătura proprietarului/deţinătorului de animale, pentru consilierea privind documentele de informare privind lanţul alimentar care au fost emise, în condiţiile legii;
g) documentul care confirmă recepţionarea catagrafiei animalelor din exploataţiile nonprofesionale în situaţii de urgenţă.
(4) Documentele privind catagrafia animalelor din exploataţiile nonprofesionale în situaţii de urgenţă se depun la sediul achizitorului la termenele solicitate şi în conformitate cu legislaţia specifică fiecărei boli în cauză.
(5) Decontul prevăzut la alin. (1) şi documentele justificative aferente este/sunt verificat/e şi vizat/e de către medicul veterinar oficial al circumscripţiei sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor oficiale, care stabileşte, după caz, penalităţile aplicabile conform prevederilor art. 8, înainte de depunerea oficială la registratura achizitorului."
Prin urmare, din lecturarea textului anterior citat rezultă faptul că printre condiţiile de acordare a indemnizaţiei nu se numără şi existenţa facturii.
Recurenta a invocat drept dispoziţii legale care impuneau depunerea facturii Ordinul preşedintelui ANSVSA nr. 106/2015.
Înalta Curte constată că aceste dispoziţii legale nu se referă la decontarea sumei prevăzute la art. IV din Legea nr. 236/2019 raportat la art. 15 din O.G. nr. 42/2004, ci la decontarea altor acţiuni sanitar - veterinare.
În concluzie, soluţia primei instanţe este legală, în concordanţă cu actele şi probele dosarului, şi este pronunţată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor legale aplicabile.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, nefiind întrunite motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, va respinge recursurile, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de pârâtele Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Bistriţa-Năsăud împotriva sentinţei civile nr. 75/2021 din 11 martie 2021 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 ianuarie 2023.