Şedinţa publică din data de 23 februarie 2024
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea formulată reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Timişoara şi Tribunalul Arad, solicitând anularea, în parte, a Ordinului ministrului justiţiei nr. 1489/C/24.05.2017, respectiv poziţiile 120,121 şi 122 din anexa nr. 8 la ordin, şi obligarea pârâţilor la plata sumei de 82.298 RON brut ce reprezintă drepturile salariale rezultate din aplicarea Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016 pentru perioada 09.04.2015 - 30.09.2016, respectiv diferenţa dintre indemnizaţia de încadrare calculată pe baza unei valori de referinţă sectorială de 405 RON şi indemnizaţia de încadrare stabilită prin ordinul contestat, sumă care va fi actualizată cu rata inflaţiei şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.
2. Soluţia instanţei de fond
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prinsentinţa nr. 242 din 9 iulie 2021, a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, excepţia rămânerii fără obiect şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Timişoara ca fiind neîntemeiate şi, totodată, a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Timişoara şi Tribunalul Arad, ca fiind neîntemeiată.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamantul A. a declarat recurs principal, iar pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declarat recurs incident.
3.1. Reclamantul A., prin motivele de recurs, consideră că în cauză este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. (casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei), deoarece sentinţa primei instanţe nu cuprinde motivele pentru care acţiunea a fost respinsă pentru capătul de cerere privind indexarea sumelor de bani cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală penalizatoare.
În opinia sa, fondul cauzei nu a fost examinat pentru capătul de cerere privind indexarea sumelor de bani cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală penalizatoare, deoarece nu se face nici o referire la acesta.
În cazul în care cauza nu va fi trimisă spre rejudecare la prima instanţă, recurentul-reclamant solicită să se dispună admiterea în parte a acţiunii şi în rejudecare să se dispună actualizarea sumelor cu indicele de inflaţie, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.
Recurentul precizează că, la nivelul Tribunalul Arad, există la acest moment colegi judecători care au obţinut hotărâri judecătoreşti definitive prin care pârâţii au fost obligaţi la plata diferenţei de drepturi salariale, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda penalizatoare aferentă de la data scadenţei fiecărui drept la data plăţii efective.
Prin urmare, Ordinele emise de către Ministerul Justiţiei, trebuia să respecte hotărârile judecătoreşti şi practica judiciară consolidată în această problemă, adică drepturile salariale ale personalului din familia ocupaţională "justiţie", să fie calculate la o valoare de referinţă sectorială comună pentru tot personalul, precum şi calculul sumelor restante să fie actualizate cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală penalizatoare, deoarece în ordinele emise nu există actualizarea cu indicele de inflaţie şi nici calcularea dobânzii legale penalizatoare.
Astfel, recurentul apreciază că personalul din cadrul justiţiei care nu a promovat acţiuni pentru plata drepturilor salariale, va fi discriminat prin ordinele emise de către Ministerul Justiţiei, faţă de alţi judecători sau procurori care au promovat astfel de acţiuni şi au obţinut hotărâri judecătoreşti în sensul celor anterior arătate.
De asemenea, la sumele pe care se vor primi pe cei 3 ani anteriori introducerii acţiunii, este necesar să se aplice indicele de inflaţie şi dobânda penalizatoare întrucât ele se vor plăti cu întârziere, iar creditorul are dreptul la despăgubiri pentru prejudiciile pe care le-a suferit ca urmare a executării cu întârziere a obligaţiei.
Recurentul-reclamant consideră că este îndreptăţit la primirea cuantumului dobânzii penalizatoare ce va fi calculat, după intrarea în vigoare a O.G. nr. 13/2011. Potrivit acestui act normativ, dobânda penalizatoare este definită de art. 1 alin. (3) ca fiind dobânda datorată de debitorul obligaţiei băneşti pentru neîndeplinirea obligaţiei respective la scadenţă.
De asemenea, recurentul-reclamant menţionează faptul că prin O.U.G. nr. 3/2019 privind eşalonarea plăţii drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiţiei, s-a dispus eşalonarea plăţilor stabilite prin acte administrative ale ordonatorului de credite, iar prin Decizia nr. 75/2020, pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a stabilit faptul că "în interpretarea şi aplicarea art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 3/2019 privind eşalonarea plăţii drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată prin Legea nr. 224/2019, raportat la art. 1.531 şi 1.535 din C. civ., art. 166 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 1 - 3 din O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu completările ulterioare, alături de dobânda remuneratorie prevăzută de O.G. nr. 3/2019, se pot acorda dobânzi penalizatoare la drepturile salariale restante ce intră în domeniul de aplicare al aceluiaşi act normativ pentru perioada anterioară emiterii ordinelor/deciziilor de acordare a drepturilor salariale, respectiv diferenţa dintre dobânda penalizatoare şi cea remuneratorie, pentru perioada ulterioară emiterii aceloraşi ordine sau decizii".
3.2. Pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în motivarea recursului incident, arată că instanţa de fond a respins în mod greşit excepţia inadmisibilităţii acţiunii, ca urmare a neparcurgerii procedurii prealabile prevăzută de art. 7, CAP. VIII din Anexa VI la Legea-cadru 284/2010.
Cu privire la cererea formulată, Ministerul Justiţiei a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive pe capătul de cerere privind plata diferenţelor salariale. care a fost respinsă în mod nelegal.
Un argument suplimentar în acest sens adus de ÎCCJ îl reprezintă dispoziţiile art. 222 din C. civ., care consacră principiul potrivit căruia "persoana juridică având în subordine o altă persoană juridică nu răspunde pentru neexecutarea obligaţiilor acesteia din urmă, dacă prin lege nu se dispune altfel."
Ca atare, având în vedere că Înalta Curte a statuat că norma este extrem de clară în privinţa pretenţiilor de plată a diferenţelor salariale, solicită admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Justiţiei cu privire la plata drepturilor băneşti şi respingerea cererii, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
În susţinerea recursurilor sunt indicate şi redate texte de lege incidente pricinii şi practică judiciară,
4. Apărările formulate în cauză
Pârâtul Ministerul Justiţiei a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
5. Soluţia instanţei de recurs
Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenţi, a apărărilor formulate, Înalta Curte apreciază că atât recursul principal, cât şi recursul incident sunt nefondate.
Cu toate că au fost formulate memorii de recurs distrincte, Înalta Curte le va analiza şi răspunde prin considerente comune.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că reclamantul a adresat Ministerului Justiţiei contestaţia administrativă de revocare parţială a ordinului ministrului justiţiei nr. 1489/C/24.05.2017, însă solicitarea nu a fost soluţionată favorabil după cum rezultă din adresa de răspuns nr. x/06.07.2017.
Ulterior, în temeiul art. 7 alin. (2) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 284/2010 s-a adresat secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti cu o plângere împotriva actului de stabilire a drepturilor salariale începând cu data de 09.04.2015, astfel că nu se poate susţine că nu a urmat procedura de contestare administrativă şi nu a respectat termenele prevăzute de lege în acest scop, excepţia inadmisibilităţii acţiunii fiind respinsă în mod temeinic şi legal de instanţa de fond.
De asemenea, Înalta Curte apreciază că instanţa de fond în mod corect a reţinut că nici excepţia lipsei calităţii procesuale pasive nu poate fi reţinută, aceasta fiind invocată prin raportare la petitul ce are ca obiect plata diferenţelor de drepturi salariale şi argumentată în drept strict prin trimitere la Decizia de recurs în interesul legii nr. 13/2016.
Temeinic şi legal a apreciat instanţa de fond că atâta vreme cât ordonatorul principal de credite a statuat prin actele administrative emise măsuri cu privire la plata restanţelor de drepturi salariale, se justifică participarea lui în cauză în calitate de pârât, fiind nerelevantă împrejurarea că plata efectivă se face prin intermediul ordonatorului secundar de credite.
Pe fondul cauzei, Înalta Curte reţine că Ministerul Justiţiei a emis OMJ nr. 2066/C/24.05.2O18, prin care s-a statuat la art. 1 că în perioada 09.04.2015-30.11.2015 indemnizaţia de încadrare brută lunară a judecătorilor şi asistenţilor judiciari este stabilită prin raportare la valoarea de referinţă sectorială 421,36 RON (alin. (1), în perioada 01.12.2015-31.12.2017 indemnizaţia se calculează prin raportare la valoarea de referinţă sectorială 463,5 RON (alin. (2), iar începând cu data de 1 ianuarie 2018, în aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 153/2017, drepturile se recalculează în funcţie de valoarea de referinţă sectorială 463,5 RON (alin. (3).
Prin acest ordin comun s-a stabilit că indemnizaţiile judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, curţilor de apel şi ale asistenţilor judiciari se calculează începând cu data de 09.04.2015 prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 421,36 RON, iar de la 01.12.2015 în funcţie de valoarea de referinţă sectorială de 463,5 RON, ulterior fiind emis OMJ nr. 99/C/08.01.2019 în aplicarea OMJ nr. 2066/C/2018, stabilindu-se indemnizaţia individuală a reclamantului în funcţie de aceste valori de referinţă sectorială.
Astfel, ministerul a recunoscut reclamantului dreptul la o indemnizaţie de încadrare brută lunară în cuantum mai mare decât cel solicitat, dispunând şi plata diferenţelor salariale rezultate, în mod eşalonat, potrivit O.U.G. nr. 3/2019 privind eşalonarea plăţii drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiţiei.
Prin urmare, modalitatea de plată prevăzută de O.U.G. nr. 3/2019 priveşte atât creanţa principală cât şi accesoriile acesteia, solicitate de reclamant.
Procedura acordării dobânzii penalizatoare este aplicabilă în situaţia neexecutării la scadenţă a unei obligaţii, ceea ce nu este cazul în speţa de faţă, drepturile fiind recunoscute prin ordinele mai sus menţionate, iar diferenţele şi accesoriile achitate de bunăvoie.
În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
Înalta Curte reţine că potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."
Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.
Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune.
Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătoreşti nu se regăsesc literal toate susţinerile invocate de partea reclamantă, sentinţa nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.
Prin urmare, verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar reţine că aceasta îndeplineşte exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată. De asemenea, în cuprinsul hotărârii judecătoreşti analizate, nu se regăsesc considerente contradictorii, instanţa de fond înfăţişând într-o manieră clară şi coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluţiei asupra cererii de chemare în judecată.
Aceasta deoarece, din analiza considerentelor sentinţei recurate, rezultă indubitabil că, în prezenta cauză, instanţa de fond a indicat ce reprezintă, în opinia sa, indicii temeinice, respectiv argumentele care au stat la baza raţionamentului său logico-juridic concretizat în dispozitivul sentinţei, astfel că nu se poate susţine, cu suficient temei, că hotărârea atacată în prezenta cauză ar fi nemotivată, sau că, prin prisma considerentelor sale, nu ar fi posibilă exercitarea controlului judiciar prin intermediul căii de atac a recursului.
Doctrina şi jurisprudenţa au afirmat constant că o motivare clară şi cuprinzătoare a unei hotărâri judecătoreşti nu presupune analizarea tuturor afirmaţiilor părţilor, ci doar a acelora cu caracter esenţial, chiar şi acestea din urmă putând fi tratate în mod global. Este obligatoriu ca judecătorul să analizeze, în mod real şi păstrându-şi echilibrul dar şi obiectivitatea, susţinerile ambelor părţi cu interese contrare în proces, dar doar acele susţineri care au legătură cu obiectul cauzei, cu fundamentul pretenţiilor deduse judecăţii şi cu soluţia ce urmează a se dispune, din perspectiva acestei soluţii, urmând a fi filtrate şi cenzurate respectivele susţineri, fie în sensul reţinerii, fie în cel al înlăturării lor.
Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că acest motiv de recurs nu este întemeiat.
În raport cu cele reţinute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.
Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.
6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge atât recursul principal, cât şi recursul incident ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul principal declarat de recurentul - reclamant A. şi recursul incident formulat de recurentul - pârât Ministerul Justiţiei/Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei civile nr. 242 din 9 iulie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 23 februarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.