Şedinţa publică din data de 19 aprilie 2024
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea formulată reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Sănătăţii, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Guvernul României şi Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România, a solicitat instanţei, pe calea ordonanţei preşedinţiale, obligarea pârâţilor la asigurarea către aceasta, pe baza de prescripţie medicala, în regim de compensare 100% (fără contribuţie personala), a combinaţiei de medicamente Bevacizumabum (denumire comerciala Avastin) şi Trifluridinum+ Tipiracilum (denumire comercială Lonsurf), până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2024 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ si fiscal. De asemenea, în temeiul art. 997 alin. (3) C. proc. civ., a solicitat ca executarea să se facă fără somaţie sau fără trecerea unui termen.
2. Soluţia instanţei de fond
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 52 din 17 ianuarie 2024, a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive şi inadmisibilităţii acţiunii, excepţii invocate de către pârâţii Guvernul României, Ministerul Sănătăţii, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Agenţia Natională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România ca neîntemeiate, a admis cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Sănătăţii, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Guvernul României şi Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale şi a obligat pârâţii ca până la soluţionarea definitivă a litigiului ce face obiectul dosarului nr. x/2024 al Curţii de Apel Bucureşti să asigure reclamantei în regim de compensare 100%, fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, a combinaţiei de medicamente Bevacizumabum (denumirea comercială Avastin) şi Trifluridinum +Tipiracilum (denumire comerciala Lonsurf).
3. Calea de atac exercitată
Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâţii Guvernul României, Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate au declarat recurs principal iar pârâta Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România a declarat recurs incident.
3.1. Pârâtul Guvernul României consideră că, în vădit nelegal, instanţa a admis acţiunea faţă de Guvernul României obligând această autoritate la asigurarea către reclamanta A., pe bază de prescripţie medicală, în regim de compensare 100%, fără contribuţie personală, a medicamentelor Bevacizumab şi Tipiracilum până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2024
Precizează că, în prezenta cauză, nu sunt întrunite condiţiile răspunderii juridice administrative a Guvernului României, referitoare la adoptarea unui act administrativ nelegal sau la nesoluţionarea în termen a unei cereri referitoare la un drept recunoscut de lege.
Totodată, subliniază că Guvernul României este un organ colegial, care are în structura sa autorităţi de specialitate/de resort, în speţă Ministerul Sănătăţii, care la rândul său are în subordine Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.
Concluzia care se desprinde este aceea că, în fapt, Guvernul României este lipsit de calitate procesuală pasivă, autoritatea executivă neavând atribuţii şi competenţe în sensul solicitat, o eventuală soluţie de admitere a acţiunii sub acest aspect fiind imposibil de valorificat, pentru motivele anterior menţionate.
3.2. Pârâtul Ministerul Sănătăţii, în motivarea recursului, arată că în cauză este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1), pct. 5 C. proc. civ.: "când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii".
Instanţa a pronunţat hotărârea civilă nr. 52/17.01.2024 cu încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ.
Calitatea de pârât (calitatea procesuală pasivă) o are în acesta ipoteză autoritatea publică ce nu a soluţionat în termen legal cererea reclamantului sau care a refuzat nejustificat soluţionarea acesteia. Se observă faptul că ipotezele reglementate de lege se referă la fapte personale ale autorităţii/instituţiei publice chemate în judecată, care intră în sfera sa de competenţă, iar nu ca acesta să garanteze înfăptuirea unui lucru de către o altă persoană.
Prin urmare, în situaţia acţiunii în obligarea autorităţii publice la emiterea unui act administrativ sau îndeplinirea unei operaţiuni administrative, calitatea procesuală pasivă se raportează la capacitatea de drept public (capacitatea administrativă) a autorităţii chemate în judecată de a emite un act administrativ sau a îndeplini o anumită operaţiune administrativă.
De asemenea, şi prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.: "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material" sunt incidente.
Instanţa a pronunţat Hotărârea civilă nr. 52/17.01.2024 cu încălcarea prevederilor art. 32 lit. b) C. proc. civ., raportat la art. 16 alin. (11) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, introdus prin Ordonanţa nr. 37/2022.
Asigurarea către reclamantă a medicamentului, în regim de compensare 100%, fără contribuţie personală, nu se poate realiza decât prin decontarea contravalorii acestuia, astfel că motivele avute în vedere de către instanţă pentru respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a subscrisului prin raportare la faptul că modificările aduse prin Ordonanţa nr. 37/2022 nu sunt relevante, sunt în totalitate eronate.
Prin urmare, motivele reţinute de către instanţa de fond pentru respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale justifică admiterea excepţiei, nicidecum respingerea acesteia. Ministerul Sănătăţii nu are atribuţii în gestionarea FNUASS, iar argumentele instanţei de fond pentru respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive nu pot fi reţinute.
În mod total eronat a reţinut instanţa de fond că fiecare dintre pârâte are calitate procesuală pasivă, fiind implicate în procesul de elaborare a listei cu medicamentele de care beneficiază asiguraţii în sistemul de asigurări sociale de sănătate, în condiţiile în care obiectul prezentei cauze nu este solicitarea de recunoaştere a medicamentului şi de includere în Listă, ci de asigurare, în regim de compensare 100%, fără contribuţie personală, a acestuia.
Se mai invocă şi motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.: "hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".
Referitor la condiţiile de admisibilitate şi aparenţa de drept se arată că pentru admisibilitatea cererii de ordonanţă preşedinţială, art. 997 alin. (1) C. proc. civ. stabileşte condiţiile care trebuie îndeplinite cumulativ, astfel încât neîndeplinirea uneia dintre ele face inadmisibilă cererea de ordonanţă preşedinţială, şi anume urgenţa, caracterul provizoriu (vremelnic) al măsurii solicitate a se lua pe această cale şi neprejudecarea fondului prin măsura luată.
3.3. Pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate arată că înţelege să invoce excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a CNAS, în prezenta cauză.
Prin raportare la obiectul litigiului şi cadrul normativ aplicabil, instituţia face pe deplin dovada faptului că în cauza de faţă, nu este titulara obligaţiei în raportul juridic dedus judecăţii, de vreme ce nu a fost solicitată de către deţinătorul de autorizaţie de punere pe piaţă a medicamentelor în litigiu extinderea indicaţiilor terapeutice a combinaţiei de medicamente Bevacizumabum (denumire comercială Avastin) şi Trifluridinum + Tipiracilum (denumire comercială Lonsurf) la indicaţia terapeutică "Cancer colorectal".
Raportat la prevederile legale în vigoare, recurenta arată că legitimarea procesuală pasivă nu aparţine CNAS în raport de obiectul cauzei şi atribuţiile CNAS expres reglementate de art. 280 din Titlul VIII din Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii ordonanţei preşedinţiale, recurenta susţine faptul că în prezenta cauză nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 997 noul C. proc. civ., urgenţa, caracterul vremelnic (provizoriu) al măsurii care se solicită, neprejudecarea fondului şi aparenţa dreptului.
Din analiza normei legale citate, este de observat că procedura ordonanţei preşedinţiale implică, în mod prioritar, întrunirea a trei condiţii cumulative, respectiv urgenţa, caracterul vremelnic (provizoriu) al măsurii solicitate şi neprejudecarea fondului prin măsura luată (aparenţa de drept).
Aşadar, ordonanţa preşedinţială, prin esenţa ei, astfel cum este reglementată, reprezintă o procedură specială prin care legea îngăduie să se dea o rezolvare vremelnică şi fără prejudecarea fondului unor cauze al căror caracter urgent nu îngăduie să se aştepte desfăşurarea procedurii de drept comun.
În plus, când rezolvă o cerere de ordonanţă preşedinţială instanţa nu are de cercetat fondul dreptului discutat între părţi, dar pentru ca soluţia să nu fie arbitrară, cercetează aparenţa acestui drept, realizând un examen sumar al cauzei prin "pipăirea fondului", pentru a vedea de partea cui este aparenţa dreptului,
Astfel, recurenta apreciază că nu este îndeplinită condiţia neprejudecării fondului cauzei, acţiunea de fond formulată de către reclamantă are ca obiect, de drept şi de fapt, solicitarea de obligare a pârâţilor la includerea indicaţiei " Cancer colorectal" în protocolul de administrare şi monitorizare a combinaţiei de medicamente Bevacizumabum (denumire comercială Avastin) şi Trifluridinum + Tipiracilum (denumire comercială Lonsurf), prevăzut de Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui CNAS nr. 564/499/2021, cu modificările şi completările ulterioare.
3.4. Pârâta Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România a formulat recurs incident arătând că hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Instanţa de fond nu a avut în vedere dispoziţiile Legii nr. 134/2019 privind reorganizarea Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale, precum şi pentru modificarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, din care rezultă în mod evident că între atribuţiile ANMDMR nu se regăseşte şi aceea de a suporta plata contravalorii medicamentelor compensate, această atribuţie revenind altor autorităţi ale statului, în speţă Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.
În susţinerea recursurilor sunt indicate şi redate texte de lege incidente pricinii şi practică judiciară.
4. Apărările formulate în cauză
Pârâta Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România a formulat întâmpinare prin care a solicitat admiterea recursurilor, casarea sentinţei atacate, iar, în rejudecare, în principal admiterea excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive şi, pe fond, respingerea acţiunii.
5. Soluţia instanţei de recurs
Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenţi, a apărărilor expuse în întâmpinare, Înalta Curte apreciază că recursurile sunt nefondate.
Cu toate că au fost formulate memorii de recurs separate, Înalta Curte le va analiza şi răspunde prin considerente comune.
În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.:
"când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii"
Înalta Curte constată că acest motiv de recurs nu este incident, deoarece casarea unei hotărâri, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se poate obţine când este vorba de încălcarea unei norme de procedură de natură imperativă sau dispozitivă, sancţiunea fiind nulitatea absolută sau nulitatea relativă.
Înalta Curte constată că susţinerile recurentei sunt neîntemeiate pe acest aspect, în cauză nefiind încălcate regulile de procedură.
În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei")
Înalta Curte reţine că potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."
Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.
Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune.
Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătoreşti nu se regăsesc literal toate susţinerile invocate de partea reclamantă, sentinţa nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.
Prin urmare, verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar reţine că aceasta îndeplineşte exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată. De asemenea, în cuprinsul hotărârii judecătoreşti analizate, nu se regăsesc considerente contradictorii, instanţa de fond înfăţişând într-o manieră clară şi coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluţiei asupra cererii de chemare în judecată.
Aceasta deoarece, din analiza considerentelor sentinţei recurate, rezultă indubitabil că, în prezenta cauză, instanţa de fond a indicat ce reprezintă, în opinia sa, indicii temeinice, respectiv argumentele care au stat la baza raţionamentului său logico-juridic concretizat în dispozitivul sentinţei, astfel că nu se poate susţine, cu suficient temei, că hotărârea atacată în prezenta cauză ar fi nemotivată, sau că, prin prisma considerentelor sale, nu ar fi posibilă exercitarea controlului judiciar prin intermediul căii de atac a recursului.
Doctrina şi jurisprudenţa au afirmat constant că o motivare clară şi cuprinzătoare a unei hotărâri judecătoreşti nu presupune analizarea tuturor afirmaţiilor părţilor, ci doar a acelora cu caracter esenţial, chiar şi acestea din urmă putând fi tratate în mod global. Este obligatoriu ca judecătorul să analizeze, în mod real şi păstrându-şi echilibrul dar şi obiectivitatea, susţinerile ambelor părţi cu interese contrare în proces, dar doar acele susţineri care au legătură cu obiectul cauzei, cu fundamentul pretenţiilor deduse judecăţii şi cu soluţia ce urmează a se dispune, din perspectiva acestei soluţii, urmând a fi filtrate şi cenzurate respectivele susţineri, fie în sensul reţinerii, fie în cel al înlăturării lor.
Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că acest motiv de recurs nu este întemeiat.
În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material")
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că reclamanta a solicitat obligarea pârâţilor la asigurarea către aceasta, pe baza de prescripţie medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuţie personală), a combinaţiei de medicamente Bevacizumabum (denumire comerciala Avastin) şi Trifluridinum+ Tipiracilum (denumire comercială Lonsurf), până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2024 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ si fiscal.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive
Înalta Curte reţine că instanţa de fond temeinic şi legal a apreciat că pârâţii au calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, motivat de faptul că au atribuţii, în ceea ce priveşte procedura de includere a unor medicamente pe lista cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate.
Ministerul Sănătăţii a recunoscut, de altfel, că are obligaţia actualizării listei, după ce aceasta a fost prezentată de către Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România şi după parcurgerea etapelor procesului de evaluare.
În această procedură de includere în listă a medicamentelor de care pot beneficia asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, sunt implicate mai multe autorităţi publice, competenţa fiind partajată între Ministerul Sănătăţii, Casa Naţională a Asigurărilor de Sănătate, Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale şi Guvernul României.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de fond a reţinut că Ministerului Sănătăţii şi Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate le revine dreptul, respectiv obligaţia de a elabora lista, pe baza avizului ANMDMR. Guvernul României se pronunţă asupra aprobării listei prin hotărâre, dar numai pe baza demersului iniţiat de ANMDMR, iar pe baza listei aprobate, revine structurilor CNAS competenţa în legătură cu decontarea medicamentelor respective, pârâta CNAS fiind cea care gestionează sistemul de asigurări sociale de sănătate.
În ce priveşte excepţia inadmisibilităţii formulării cererii de ordonanţă preşedinţială, Înalta Curte constată că în mod temeinic şi legal a fost respinsă ca nefondată, reţinându-se că nicio dispoziţie legală nu condiţionează admisibilitatea ordonanţei preşedinţiale de identitatea de obiect dintre aceasta şi cererea formulată pe fondul cauzei, precum şi având în vedere atribuţiile fiecărei autorităţi fie în procedura de includere a unor medicamente pe lista cuprinzând denumirile comune internaţionale, fie în ceea ce priveşte decontarea în regim de compensare a medicamentului indicat.
Pe fondul cauzei Înalta Curte reţine că reclamanta a fost diagnosticată cu cancer colon, fiind chimiotratat linia 1 cu Folfox plus Bevacizumab, cu continuare evoluţie la nivel abdominal, chimiotratat linia II a cu Folfiri plus Bevacizumab, cu continuare de evoluţie la nivel peritoneal, limfatic şi pulmonar. Conform raportului medical, din cauza lipsei variantelor de tratament cu rezultate favorabile pentru supravieţuirea pacientei s-a decis continuarea chimioterapiei tip Folfiri şi Bevacizumab până în decembrie 2023 când s-a repetat evaluarea ce confirmă o evoluţie. S-a decis oprirea tratamentului tip Folfiri şi s-a iniţiat tratamentul cu Trifluridine Tipiracil plus Bevacizumab conform recomandărilor ghidurilor ESMO şi NCCN.
Dreptul invocat de reclamant trebuie să fie unul evident, de natură a reieşi chiar din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, iar acestea trebuie să fie apte să convingă instanţa fără a fi nevoie de o analiză riguroasă similară celei făcute cu ocazia studierii fondului dreptului invocat.
Cu privire la condiţia aparenţei dreptului în favoarea reclamantului, instanţa de fond în mod corect a constatat că aceasta este îndeplinită având în vedere natura dreptului protejat legislaţia incidentă şi jurisprudenţa naţională şi europeană în materie.
În cauză se urmăreşte protejarea celui mai important drept recunoscut atât de legea fundamentală cât şi de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, respectiv dreptul la viaţă.
Potrivit jurisprudenţei Curţii, obligaţia statelor de a proteja dreptul la viaţă nu se limitează la abţinerea de la luarea unei vieţi în mod intenţionat şi ilegal ci implică totodată obligaţia de a lua măsurile necesare pentru a proteja vieţile celor aflaţi sub jurisdicţia lor.
Aşadar, în vederea garantării dreptului la viaţă a cetăţenilor săi statul are obligaţia de a ieşi din pasivitate şi a lua toate măsurile necesare, inclusiv asigurarea medicamentelor şi decontarea acestora de către sistemul public de asigurări sociale, fără a putea invoca lipsa de fonduri.
Potrivit art. 8 lit. d) din Ordinul nr. 861/2014 pentru aprobarea criteriilor şi metodologiei de evaluare a tehnologiilor medicale, a documentaţiei care trebuie depusă de solicitanţi, a instrumentelor metodologice utilizate în procesul de evaluare privind includerea, extinderea indicaţiilor, neincluderea sau excluderea medicamentelor în/din Lista cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate, precum şi a căilor de atac, Agenţia Naţională a Medicamentului si a Dispozitivelor Medicale poate iniţia, din oficiu, procedura de evaluare a tehnologiilor medicale pentru includerea, extinderea indicaţiilor, neincluderea sau excluderea medicamentelor în/din Listă în următoarele situaţii: d) DCI-uri compensate corespunzătoare medicamentelor cu indicaţie nouă, altele decât cele pentru care solicitanţii au depus cerere.
Prin urmare, este neîntemeiată şi critica pârâtelor referitoare la posibilitatea solicitării includerii pe listă a unor medicamente doar de către deţinătorul de autorizaţie de punere pe piaţă a medicamentului, raportat la faptul că cel puţin la nivel de aparenţă, această posibilitate aparţine şi statului. Este lipsit de relevanţă faptul că pacienţii au sau nu dreptul de a solicita acest lucru din moment ce în lumina obligaţiilor pozitive ce îi revin în acest domeniu statul trebuie să exercite un rol activ.
Astfel fiind, aparenţa dreptului este în favoarea reclamantei.
În ceea ce priveşte condiţia urgenţei, Înalta Curte apreciază că aceasta este îndeplinită în cauză având în vedere că există urgenţă pentru luarea unei asemenea măsuri şi aceasta constă în agravarea stării de sănătate a reclamantei, în lipsa tratamentului.
În ceea ce priveşte caracterul vremelnic al măsurii, se reţine că măsurile dispuse vor produce efecte vremelnice, până la soluţionarea dosarului care priveşte fondul dreptului.
De asemenea, în cauză nu se prejudecă fondul deoarece, pe de o parte, instanţa nu a analizat în cele ce preced pretinsul refuz nejustificat al pârâtelor de a asigura în regim compensat acest tratament, ci doar aparenţa dreptului reclamantei.
Instanţa de fond în mod corect a constatat că o astfel de măsură poate fi stabilită doar în dosarul ce priveşte fondul litigios întrucât ar lipsi de efecte procedura specială a ordonanţei preşedinţiale.
Măsura solicitată de reclamant este o măsură provizorie, limitată în timp maxim până la rezolvarea fondului litigiului şi constă în recunoaşterea de către recurenţii-pârâţi a dreptului său de a beneficia de decontare integrală pentru medicamentele utilizate în tratarea bolii de care suferă, reclamanta neavând la îndemână vreo altă cale pentru protejarea dreptului la viaţa în atare condiţii, în care tratamentul efectuat este extrem de costisitor şi depăşeşte posibilităţile materiale ale acesteia, iar reclamanta trebuie să se supună unui plan de tratament, şedinţele de administrare fiind stabilite cu stricteţe.
Solicitarea reclamantei nu prejudecă fondul, urmând ca instanţa să examineze doar aparenţa de drept, fără a tranşa asupra îndreptăţirii de a obţine includerea medicamentului pe lista medicamentelor compensate, pretenţie ce face obiectul dosarului de fond.
În raport cu cele reţinute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.
Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurenţilor sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.
6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile principale declarate de recurenţii - pârâţi Guvernul României, Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, precum şi recursul incident declarat de Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România împotriva sentinţei civile nr. 52 din 17 ianuarie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 19 aprilie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.