Şedinţa publică din data de 19 aprilie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea formulată reclamantele Episcopia Română Unită cu Roma, Greco Catolică Oradea şi Parohia Română Unită cu Roma Greco Catolică Sârbi, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România, au solicitat instanţei anularea Deciziei nr. 10315/30.06.2022 cu privire la terenul intravilan identificat cu nr. topo x Sârbi, înscris în CF nr. x Sârbi şi obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii care să conţină propunerea de acordare de măsuri compensatorii sub formă de puncte pentru imobilul de mai sus.
2. Soluţia instanţei de fond
Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 89/2023 din 13 februarie 2023, a respins excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâtă în ceea ce priveşte petitul vizând obligarea la emiterea unei noi decizii care să conţină propunerea de acordare de măsuri compensatorii, ca neîntemeiată, a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele Episcopia Română Unită cu Roma Greco Catolică Oradea şi Parohia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Sârbi, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri Imobile care au Aparţinut Cultelor Religioase din România şi, în consecinţă, a anulat Decizia nr. 10315/30.06.2022 cu privire la terenul intravilan identificat cu nr. topo x, înscris iniţial în CF nr. x Sârbi, a obligat pârâta la emiterea unei noi decizii privind soluţionarea cererii de retrocedare formulată de reclamante ţinând seama de considerentele prezentei sentinţe şi a respins ca nefondate restul pretenţiilor.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri Imobile care au Aparţinut Cultelor Religioase din România a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
După o amplă prezentare a situaţiei de fapt, în motivarea recursului se arată faptul că instanţa de fond, analizând legalitatea şi temeinicia Deciziilor emise de recurentă, a interpretat în mod eronat dispoziţiile art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000 coroborate cu dispoziţiile art. 28 din Decretul nr. 177/1948.
Totodată, se mai învederează faptul că instanţa de fond în mod greşit a apreciat că imobilul a fost preluat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, la 17.02.1967, de către o persoană juridică, Parohia Ortodoxă Română, în temeiul unor acte normative respectiv Decretele nr. 177/1948 şi nr. 358/1948, emise în intervalul de referinţă, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, sub aspectul preluării imobilului.
Din aceste prevederi legale, reiese faptul că legiuitorul a considerat necesar ca, pentru restituirea unor imobile sau propunerea de acordare de măsuri compensatorii, în temeiul acestui act menţionat, să se facă dovada existenţei dreptului de proprietate al solicitantei la data preluării abuzive.
În nicio situaţie legiuitorul nu a instituit vreo excepţie de la necesitatea dovedirii dreptului de proprietate al solicitantei asupra imobilului la momentul preluării.
În opinia recurentei nu este îndeplinită una din condiţiile esenţiale prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru soluţionarea favorabilă a unei cereri de retrocedare, respectiv aceea ca imobilul să se fi aflat în proprietatea solicitantei la momentul preluării abuzive.
Astfel, recurenta apreciază ca fiind corectă soluţia adoptată prin decizia atacată, întrucât:
- imobilul identificat cu nr. top. x a fost înstrăinat de solicitantă în anul 1933, aşadar în afara perioadei de referinţă a O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989;
- terenul identificat cu nr. top. x nu se află în proprietatea statului sau a uneia dintre persoanele juridice enumerate în art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ci în proprietatea Bisericii Ortodoxe Române din Sârbi;
- construcţia aflată pe terenul identificat cu nr. top. x a fost demolată.
De aceea, recurenta consideră ca fiind nelegală şi netemeinică sentinţa recurată, întrucât imobilul în litigiu a trecut în proprietatea Bisericii Ortodoxe Române din Sârbi şi nu în patrimoniul Statului Român, pentru a fi îndeplinite condiţiile privitoare la preluarea abuzivă, prevăzută de dispoziţiile O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Din analiza cărţii funciare nr. x, reiese fără echivoc faptul că imobilul în litigiu identificat cu nr. top. x nu se află în proprietatea statului sau a uneia dintre persoanele juridice enumerate în art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ci în proprietatea Bisericii Ortodoxe Române din Sârbi, persoană juridică de drept privat, iar imobilul identificat cu nr. top. x a fost înstrăinat de solicitantă în anul 1933, aşadar în afara perioadei de referinţă a O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
De asemenea, recurenta mai arată că instanţa de fond a interpretat în mod eronat excepţia prevăzută de art. 2 alin. (1) din Decretul nr. 358/1948, care prevede că:
"Averea mobilă şi imobilă aparţinând organizaţiilor şi instituţiilor arătate la art. 1 din prezentul decret, cu excepţia expresă a averii fostelor parohii, revine Statului Român, care le va lua în primire imediat", motivarea instanţei fiind că această prevedere este lipsită de relevanţă şi că de fapt toată averea fostului cult greco-catolic a fost preluată de Statul Român, ceea ce nu este adevărat, de aici putându-se trage concluzia că de fapt şi averea preluată de actualele Parohii Ortodoxe de la fostele Parohii Greco-Catolice ar aparţine Statului Român iar odată ce această avere ar fi fost preluată de stat ar trebui să se acorde despăgubiri pentru toate imobilele care au aparţinut cultului greco-catolic.
La punctul 3 din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare este prevăzut expres faptul că "Nu intră sub incidenţa Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000, republicată, imobilele care fac sau au făcut obiectul restituirii potrivit altor legi cu caracter reparator, precum si construcţiile demolate."
Ca atare, recurenta apreciază desuetă orice interpretare contrară sau de orice altă natură a prevederilor expres şi limitativ statuate de legiuitor prin normele care guvernează prezentul litigiu.
Totodată, precizează faptul că atât doctrina, cât şi practica judecătorească sunt constante în a afirma că instanţa judecătorească nu va putea hotărî conţinutul actului şi nici condiţiile în care organul administrativ ar urma să rezolve cererea cu care a fost învestit prin recunoaşterea acestui drept instanţelor, s-ar încălca principiul separaţiei puterilor în stat.
În susţinerea recursului sunt indicate şi redate texte de lege incidente pricinii şi practică judiciară.
4. Soluţia instanţei de recurs
Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin cererea de retrocedare nr. x/24.01.2006, depusă la pârâtă, de către Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Oradea în numele şi pentru Parohia Română Unită cu Roma, Greco - Catolică Sârbi şi Protopopiatul Român Unit cu Roma, Greco-Catolic Şimleu, reclamantele au solicitat retrocedarea imobilului grădină înscris în cartea funciară nr. x nr. x Sârbi sub nr. topo x.
Cererea a fost soluţionată prin Decizia nr. 10315 din 30.06.2022, prin care a fost respinsă cererea de retrocedare, în temeiul art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, cu motivarea că terenul nu se află în proprietatea statului sau a uneia dintre persoanele juridice enumerate, ci în proprietatea Bisericii Ortodoxe din Sârbi, iar construcţia aflată pe acest teren a fost demolată.
Curtea de Apel a admis în parte acţiunea reclamantei, soluţie pe care Înalta Curte o împărtăşeşte.
Astfel, instanţa de control judiciar apreciază că în mod temeinic şi legal instanţa de fond a constatat că din probele administrate, respectiv din conţinutul cărţii funciare nr. x Sârbi, mai exact al menţiunilor cuprinse sub B1, B2 şi B3, imobilul având destinaţia de casă cu teren arabil, era în proprietatea Bisericii Greco - Catolice Sârbi în anul 1910 când s-a realizat o dezmembrare, iar acest imobil a fost preluat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, de către o persoană juridică, respectiv Biserica Ortodoxă Română, în temeiul unor acte normative emise în intervalul de referinţă, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, sub aspectul preluării imobilului.
S-a reţinut faptul că, prin încheierea c.F. nr. x/1956, s-a rectificat numele proprietarului din acela de Parohia Greco Catolică Sârbi în acela de Parohia Ortodoxă Română din Sârbi, consemnându-se că se realizează această operaţiune în baza art. 37 din Decretul nr. 177/1948 şi a Decretului 358/1948, astfel că la dosarul administrativ s-au depus înscrisurile prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000 şi pct. 13 lit. a) din H.G. nr. 1164/2002, respectiv coala CF nr. x Sârbi.
Prin urmare, Înalta Curte constată că în mod corect s-a reţinut că reclamantele au făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului a cărui retrocedare se cere, acesta fiind preluat în anul 1956 de la reclamanta Parohia Greco Catolică Sârbi.
Preluarea imobilului a avut loc în temeiul art. 37 din Decretul nr. 177/1948 şi art. 2 din Decretul nr. 358/1948.
Potrivit art. 2 din Decretul nr. 358/1948, averea mobilă şi imobilă aparţinând organizaţiilor şi instituţiilor cultului greco-catolic, cu excepţia expresă a averii fostelor parohii, revine Statului Român, care le va lua în primire imediat. O comisiune interdepartamentală compusă din delegaţi ai Ministerelor: Cultelor, Finanţelor, Afacerilor Interne, Agriculturii şi Domeniilor şi Învăţământului Public, va hotărî destinaţia acestor averi, putând atribui o parte din ele Bisericii Ortodoxe Române sau diferitelor ei părţi componente.
Astfel, Înalta Curte apreciază că instanţa de fond temeinic şi legal a reţinut că, din actele depuse la dosar, rezultă că atribuirea imobilului identificat cu nr. topo. x Sârbi s-a făcut cu titlu de drept de proprietate, fără a exista vreo hotărâre a vreunei comisii interdepartamentale, sau dovada vreunei despăgubiri plătite cultului greco-catolic.
În cauză, imobilul înscris în CF nr. x Sârbi sub nr. top. x a fost preluat de Biserica Ortodoxă Română din Sârbi, persoană juridică, în perioada de referinţă, în baza unor acte normative - Decretele nr. 117/1948 şi nr. 358/1948, fără a se plăti vreo despăgubire.
Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, se restituie şi imobile preluate de alte persoane juridice în perioada de referinţă, nu numai cele preluate de Statul Român.
Prin urmare, în mod corect s-a constatat că este îndeplinită condiţia prevăzută de O.U.G. nr. 94/2000, în ceea ce priveşte preluarea imobilului din proprietatea reclamantelor, iar împrejurarea că la momentul intrării în vigoare a O.U.G. nr. 94/2000, terenul nu se mai află în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2 din O.U.G. nr. 94/2000, fiind în proprietatea Bisericii Ortodoxe Române din Sârbi, nu poate constitui temei pentru respingerea în integralitate a cererii de retrocedare formulată de reclamante, existând posibilitatea acordării de măsuri reparatorii prin echivalent.
În raport cu cele reţinute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.
Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.
5. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenta - pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România împotriva sentinţei civile nr. 89/2023 din 13 februarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 19 aprilie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.