Şedinţa publică din data de 19 aprilie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea formulată reclamantele Episcopia Română Unită cu Roma, Greco - Catolică Oradea şi Parohia Română Unită cu Roma Greco - Catolică Dumuslău, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România, au solicitat instanţei anularea Deciziei nr. 10314/30.06.2022 emisă de pârâtă şi obligarea acesteia la emiterea unei noi decizii care să conţină propunerea acordării de măsuri compensatorii pentru imobilul curte şi grădină în suprafaţă de 27.272 mp. înscris în cartea funciară nr. x Dumuslău sub nr. top. x.
2. Soluţia instanţei de fond
Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 99/2023 din 22 februarie 2023, a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele Episcopia Română Unită cu Roma Greco Catolică Oradea, Parohia Română Unită cu Roma Greco Catolică Dumuslău, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România, în favoarea Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal şi, în consecinţă, a dispus anularea Deciziei nr. 103314 din 30.06.2022 emisă de către pârâta Comisia specială de retrocedare a unor imobile care au aparţinut cultelor religioase din România şi, totodată, a obligat pârâtul la emiterea unei noi decizii care să conţină propunerea de acordare de măsuri compensatorii pentru imobilul identificat cu număr top x înscris în Cf iniţial nr. 26 Dumuslău, constând în curte şi grădină în suprafaţă de 27.272 m2.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
După o amplă prezentare a situaţiei de fapt, în motivarea recursului se arată că instanţa de fond, analizând legalitatea şi temeinicia Deciziilor emise, a interpretat în mod eronat dispoziţiile art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000 coroborate cu dispoziţiile art. 28 din Decretul nr. 177/1948.
Totodată, învederează faptul că instanţa de fond în mod greşit a apreciat că imobilul a fost preluat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, la 17.02.1967, de către o persoană juridică, Parohia Ortodoxă Română, în temeiul unor acte normative respectiv Decretele nr. 177/1948 şi nr. 358/1948, emise în intervalul de referinţă, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, sub aspectul preluării imobilului.
Potrivit încheierii nr. 169/20.02.1956 din foaia de proprietate B poziţia 3, din C.F. nr. x a localităţii Dumuslău, se transnotează imobilul identificat cu nr. top. x în C.F. nr. x în proprietatea Bisericii Ortodoxe Române din Dumuslău, iar C.F. nr. x se sistează.
Potrivit încheierii nr. 169/20.02.1956 din foaia de proprietate B poziţia 4, din C.F. nr. x a localităţii Dumuslău, în baza Decretelor nr. 177 şi 358/1948 s-a intabulat dreptul de proprietate cu titlu de drept rectificare, în favoarea Bisericii Ortodoxe Române din Dumuslău.
Din aceste prevederi legale reiese faptul că legiuitorul a considerat necesar ca, pentru restituirea unor imobile sau propunerea de acordare de măsuri compensatorii, în temeiul acestui act menţionat, să se facă dovada existenţei dreptului de proprietate al solicitantei la data preluării abuzive.
Recurenta apreciază ca fiind nelegală şi netemeinică sentinţa civilă recurată, întrucât imobilul în litigiu a trecut în proprietatea Parohiei Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, Dumuslău şi nu în patrimoniul Statului Român, pentru a fi îndeplinite condiţiile privitoare la preluarea abuzivă, prevăzută de dispoziţiile O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Aşadar, din analiza cărţii funciare nr. x, reiese fără echivoc faptul că imobilul aflat în litigiu, identificat cu nr. top. x, nu se află în proprietatea statului sau a uneia dintre persoanele juridice enumerate în art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ci în proprietatea Parohiei Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, Dumuslău, persoană juridică de drept privat.
De asemenea, consideră că instanţa de fond a interpretat în mod eronat excepţia prevăzută de art. 2 alin. (1) din Decretul nr. 358/1948.
Astfel, potrivit unor încheieri de carte funciară, Statul Român, în baza Decretului nr. 358/1948, a preluat imobile de la organizaţiile centrale şi statutare ale cultului greco-catolic, dar sunt şi cazuri în care acesta a preluat imobile şi de la diverse entităţi ce au aparţinut de credinţa greco-catolică, situaţie care întăreşte excepţia prevăzută de art. 2 alin. (1) din Decretul nr. 358/1948.
Concluzionând, apreciază faptul că sentinţa civilă recurată este nelegală şi netemeinică, întrucât cererea de retrocedare formulată în prezenta cauză nu se încadrează în prevederile Ordonanţei de urgenţă nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, deoarece imobilul identificat cu nr. top. x nu a fost preluat de Statul Român de la solicitantă, în accepţiunea dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din ordonanţă.
Recurenta mai arată că instanţa de fond a interpretat şi a aplicat în mod greşit prevederile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Totodată, precizează că atât doctrina, cât şi practica judecătorească sunt constante în a afirma că instanţa judecătorească nu va putea hotărî conţinutul actului şi nici condiţiile în care organul administrativ ar urma să rezolve cererea cu care a fost învestit, prin recunoaşterea acestui drept instanţelor, s-ar încălca principiul separaţiei puterilor în stat.
În susţinerea recursului sunt indicate şi redate texte de lege incidente pricinii şi practică judiciară.
4. Soluţia instanţei de recurs
Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin cererea de retrocedare nr. x/23.01.2006, depusă la pârâtă, de către Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Oradea, în calitate de for tutelar, pentru Parohia Română Unită cu Roma, Greco - Catolică Dumuslău, reclamantele au solicitat retrocedarea imobilului curte şi grădină în suprafaţă de 27.272 mp, înscris în cartea funciară nr. x Dumuslău sub nr. top. x.
Curtea de Apel a admis acţiunea, soluţie pe care Înalta Curte o împărtăşeşte.
Astfel, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a reţinut că la dosar nu există niciun act din care să rezulte că Parohia Ortodoxă din Dumuslău a preluat în proprietate imobilele aparţinând Parohiei greco-catolice, direct în baza Decretului - Lege nr. 358/1948, prima menţiune în sensul existenţei unui drept de proprietate în favoarea parohiei ortodoxe fiind din 20.02.1956.
În ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia reclamantele nu ar fi probat dovada preluării abuzive de către Statul Român a imobilelor în discuţie, Înalta Curte apreciază că în mod temeinic şi legal s-a reţinut, că este de notorietate, că Statul Român a preluat toate proprietăţile mobiliare şi imobiliare ale cultului greco-catolic, în baza Decretului nr. 358/1948.
De asemenea, temeinic şi legal s-a constatat că, în cauză, nu se poate reţine incidenţa art. 2 din decret, în considerarea faptului că cererea de retrocedare vizează averea unei foste parohii, iar art. 2 instituie o excepţie de la dispoziţiile art. 1 din acelaşi decret, cu alte cuvinte, că în legătură cu respectivele imobile nu a operat preluarea abuzivă de către stat a acestora.
Prin urmare, dispoziţiile cuprinse în art. 2 din Decretul nr. 358/1948 nu reprezintă o excepţie de la dispoziţiile art. 1 al aceluiaşi decret, în sensul că pentru imobilele aparţinând parohiilor nu ar fi operat confiscarea, şi astfel reclamantele nu ar fi îndreptăţite să formuleze pretenţii în baza O.U.G. nr. 94/2000.
Înalta Curte reţine faptul că instanţa de fond în mod corect a constatat că la dosar nu a fost depus niciun alt înscris din care să rezulte că la momentul 2 decembrie 1948, când prin Decretul-lege nr. 352/1948 s-a desfiinţat cultul greco-catolic sau la un moment imediat ulterior, imobilele vizate prin cererile de retrocedare au trecut în proprietatea Parohiei Ortodoxe Române Dumuslău.
Astfel fiind, temeinic şi legal s-a apreciat că reclamantele şi-au întemeiat acţiunea pe prevederile O.U.G. nr. 94/2000, existând prezumţia că preluarea imobilelor ce le aparţineau la momentul desfiinţării au fost preluate, abuziv, de Statul Român.
Înalta Curte mai reţine faptul că recurenta-pârâtă nu a combătut în niciun fel afirmaţiile şi susţinerile reclamantelor.
În raport cu cele reţinute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.
Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.
5. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenta - pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România împotriva sentinţei civile nr. 99/2023 din 22 februarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 19 aprilie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.