Şedinţa publică din data de 22 aprilie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal la data de 07.02.2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice, a solicitat:
- anularea, în parte, a notei de control nr. x/15.10.2021, respectiv a obligaţiilor fiscale principale stabilite pentru perioada ianuarie 2016 - septembrie 2020 în cuantum de 19.151,79 RON, raportat la faptul că, pentru perioada indicată, societatea nu datorează contribuţia de 0.12% aferentă veniturilor înregistrate din furnizarea serviciului comunitar, întrucât societatea contestatoare a devenit furnizor de servicii comunitare abia la data de 08.09.2020, data semnării contractului de delegare a gestiunii serviciului public nr. 410;
- anularea deciziei nr. 2/04.01.2022 prin care a fost soluţionată contestaţia A. S.R.L. înregistrată la ANRSC sub nr. x/I.T./22.11.2021;
- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată constând în taxă de timbru şi onorariu de avocat, precum şi orice alte cheltuieli născute din derularea litigiului.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 1145 din 21 iunie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea ca neîntemeiată.
3. Cererea de recurs
Împotriva sentinţei civile nr. 1145 din 21 iunie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta A. S.R.L.
Reclamanta a solicitat casarea în tot a sentinţei, şi, procedând la rejudecarea cauzei aconform dispoziţiilor art. 498 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 noul C. proc. civ., admiterea acţiunii introductive astfel cum a fost formulată, respectiv:
- anularea în parte a Notei de Control nr. x/15.10.2021, respectiv a obligaţiilor fiscale principale stabilite pentru perioada ianuarie 2016 - spetembrie 2020 în cuantum de 19.151,79 RON, raportat la faptul că, pentru perioada indicată, societatea pe care o reprezentăm nu datorează contribuţia de 0.12% aferentă veniturilor înregistrate din furnizarea serviciului comunitar, întrucât societatea contestatoare a devenit furnizor de servicii comunitare abia la data de 08.09.2020, data semnării Contractului de delegare a gestiunii serviciului public nr. 410;
- anularea Deciziei nr. 2/04.01.2022 prin care a fost soluţionată contestaţia A. S.R.L. înregistrată la ANRSC sub nr. x/I.T./22.11.2021;
- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată constând în taxă de timbru şi onorariu de avocat, precum şi orice alte cheltuieli născute din derularea litigiului pe rolul instanţelor.
În motivarea recursului său, reclamanta susţine că în mod nelegal instanţa absolvă autorităţile publice de respectarea dispoziţiilor legale, dar obligă petenta la respectarea unor norme juridice privind plata unor sume de bani pentru exercitarea unor activităţi care, în lipsa contractului de delegare a gestiunii sau hotărârii de dare în administrare a serviciului public nu ar fi putut să presupună că reprezintă un serviciu public - în afara legii dar sub oblăduirea autorităţilor legale - şi nu a beneficiat astfel de niciun dintre avantajele fiscale ale prestatorilor de servicii de utilităţi publice (exemplificând doar scutirea de la plata impozitului auto în baza dispoziţiilor art. 469 alin. (3) Codul fiscal).
Se arată că instanţa de apel a omis să motiveze în ce sens este neîntemeiată critica reclamantei cu privire la nelegalitatea deciziei din perspectiva art. art. 1 lit. g) din Legea nr. 51/2006 coroborat cu art. 22 şi urm. din aceeaşi lege.
În ceea ce priveşte termenul de "operator de servicii de utilităţi publice", acesta a fost definit de art. 1 lit. g) din Legea nr. 51/2006 ca fiind "persoana juridică de drept public sau de drept privat cu capital public, privat sau mixt, înregistrată în România, într-un stat membru al Uniunii Europene ori în alt stat, care asigură nemijlocit furnizarea/prestarea, în condiţiile reglementărilor în vigoare, a unui serviciu de utilităţi publice sau a uneia sau mai multor activităţi din sfera serviciilor de utilităţi publice".
Legea 51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice este foarte clară în a defini modalitatea de gestiune a serviciilor de utilităţi publice la art. 22 şi urm.
Modalitatea de gestiune a serviciilor de utilităţi publice se stabileşte prin hotărâri ale autorităţilor deliberative ale unităţilor administrativ-teritoriale, în baza unui studiu de oportunitate, în funcţie de natura şi starea serviciului, de necesitatea asigurării celui mai bun raport preţ/calitate, de interesele actuale şi de perspectivă ale unităţilor administrativ- teritoriale, precum şi de mărimea şi complexitatea sistemelor de utilităţi publice. Gestiunea serviciilor de utilităţi publice se organizează şi se realizează în următoarele modalităţi:
a) gestiune directă;
b) gestiune delegată.
Conform art. 33, gestiunea delegată este modalitatea de gestiune în care autorităţile deliberative ale unităţilor administrativ-teritoriale ori, după caz, asociaţiile de dezvoltare intercomunitară având ca scop serviciile de utilităţi publice, în numele şi pe seama unităţilor administrativ-teritoriale membre, atribuie unuia sau mai multor operatori toate ori numai o parte din competenţele şi responsabilităţile proprii privind furnizarea/prestarea serviciilor de utilităţi publice, pe baza unui contract, denumit în continuare contract de delegare a gestiunii. Gestiunea delegată a serviciilor de utilităţi publice implică punerea la dispoziţia operatorilor a sistemelor de utilităţi publice aferente serviciilor delegate, precum şi dreptul şi obligaţia acestora de a administra şi de a exploata aceste sisteme.
Raporturile juridice dintre unităţile administrativ-teritoriale sau, după caz, dintre asociaţiile de dezvoltare intercomunitară având ca scop serviciile de utilităţi publice şi operatori ori operatorii regionali, după caz, sunt reglementate prin:
a) hotărâri privind darea în administrare a furnizării/prestării serviciilor de utilităţi publice către operatorii de drept public prevăzuţi la art. 28 alin. (2) lit. a), respectiv contracte de delegare a gestiunii serviciilor de utilităţi publice către operatorii prevăzuţi la art. 28 alin. (2) lit. b), în cazul gestiunii directe;
b) contractele de delegare a gestiunii serviciilor de utilităţi publice, în cazul gestiunii delegate.
Deci, deşi aparent recurenta intră sub incidenţa legii, prin analiza exhaustivă a prevederilor art. 1 alin. (2) lit. h) din Legea 51/2006 prin raportare la dispoziţiile art. 2 lit. f), se) arată că la o analiză atentă a dispoziţiilor art. 22 şi urm. societatea nu poate fi inclusă în această categorie, neexistând niciun Contract de delegare a gestiunii până la data de 08.09.2021 sau hotărâre de dare în administrare a prestării serviciului pe care societatea noastră îl furnizează.
În concluzie, recurenta reclamantă susţine că neavând obligaţia de plată a contribuţiei percepute de către intimata pârâtă nu există niciun temei pentru sancţionarea sa în contextul nedepunerii declaraţiei în vederea stabilirii contribuţiei.
4. Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, intimata pârâtă a invocat excepţia nulităţii recursului declarat de reclamantă, apreciind că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.
5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Prealabil analizei motivelor invocate de reclamantă în susţinerea criticii sale la adresa legalităţii sentinţei atacate, Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului, invocată prin întâmpinare de către intimata pârâtă, apreciind că argumentele formulate în cererea de exercitare a căii de atac urmăresc să demonstreze greşita aplicare, de către instanţa fondului, a normelor de drept material incidente în cauză respectiv Legea nr. 51/2006 şi Ordinul preşedintelui A.N.R.S.C. nr. 79/2017, cu modificările şi completările ulterioare.
Examinând recursul declarat de reclamantă, Înalta Curte constată că este nefondat, urmând a-l respinge în consecinţă.
Pentru a decide astfel, Înalta Curte constată că recurenta reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o contestaţie împotriva deciziei nr. 2/04.01.2022 emisă de Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice, prin care s-a dispus respingerea contestaţiei formulată de A. S.R.L. împotriva notei de control nr. x/15.01.2021.
Prin nota de control nr. x/15.10.2021, Autoritatea de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice - Agenţia Teritorială Nord-Vest a constatat că societatea A. S.R.L. este operator de transport judeţean în judeţul Satu Mare, deţinând licenţa de transport nr. x eliberată de A.R.R Satu-Mare la data de 20.10.2016 şi valabilă până la data de 26.10.2026 şi prestează serviciul de transport public local de persoane prin curse regulate pe traseele:
- Satu-Mare - Odoreu (traseul 14) conform licenţei de traseu seria x nr. x;
- Satu-Mare - Potău - Medieşul Aurit (traseul 15) conform licenţei de traseu seria x nr. x;
- Satu-Mare - Livada - Negreşti -Oaş (traseul 64) conform licenţei de traseu seria x nr. x;
- Satu-Mare - Ardud - Sărătura (traseul 68) conform licenţei de traseu seria x nr. x;
- Satu-Mare - Lipau - Sai (traseul nr. 67) conform licenţei de traseu seria x nr. x;
- Satu-Mare - Ardud - Baba Novac (traseul nr. 81) conform licenţei de traseu seria x nr. x;
- Satu-Mare - Negreşti Oaş - Bixad (traseul nr. 60) conform licenţei de traseu seria x nr. x, şi Satu-Mare - Ghirişa - Giungi (traseul nr. 6 conform licenţei de traseu seri LT nr. x.
De asemenea, din verificările efectuate de membrii echipei de control a reieşit faptul că reclamanta A. nu a depus declaraţii aferente pentru perioada ianuarie 2016 - decembrie 2017 ca urmare a prestării de servicii publice de transport persoane în aria administrativă teritorială a judeţului Satu-Mare.
În plus, s-a reţinut faptul că, având în vedere că nu s-au transmis declaraţiile privind contribuţia datorată la bugetul ANRSC aferente perioadei ianuarie 2016 - decembrie 2017, echipa de control verificând documentele puse la dispoziţie de operator, respectiv balanţele de verificare aferente perioadei ianuarie 2016 - iulie 2021 şi situaţia cu veniturile obţinute din transportul de persoane pentru perioada ianuarie 2016 - iulie 2021, au rezultat obligaţii fiscale fiscale/bugetare, pentru perioada ianuarie 2016 - iulie 2021, detaliate în nota de control anterior amintită.
Prin sentinţa pronunţată de prima instanţă a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestaţia reclamantei, pentru motivele arătate în considerentele hotărârii.
Reclamanta a exercitat recursul de faţă, apreciind că obligaţia depunerii declaraţiei în vederea stabilirii contribuţiei prevăzute de art. 1 lit. b) din Ordinul preşedintelui A.N.R.S.C. nr. 79/2017 şi, subsecvent, obligaţia de plată a acestei contribuţii incumbă numai operatorilor serviciilor de utilitate publică menţionate de ordinul în discuţie.
Contrar celor susţinute de recurenta reclamantă, Înalta Curte constată că hotărârea primei instanţe reflectă o corectă aplicare a normelor de drept material incidente în cauză.
Potrivit dispoziţiilor art. 1 din Ordinul preşedintelui A.N.R.S.C. nr. 79/2017, contribuţia reglementată prin ordin se datorează la bugetul Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (A.N.R.S.C.), după cum urmează:
a) în cuantum de 0,2% de către furnizorii/prestatorii de servicii de alimentare cu apă şi de canalizare, precum şi de servicii de salubrizare a localităţilor, din veniturile proprii înregistrate ca urmare a furnizării/prestării acestor servicii;
b) în cuantum de 0,12% de către furnizorii/prestatorii de servicii de iluminat public, precum şi de servicii de transport public local şi judeţean de persoane din veniturile proprii înregistrate ca urmare a furnizării/prestării serviciilor/activităţilor aflate în sfera de reglementare a A.N.R.S.C.
Potrivit dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din acelaşi ordin, furnizorii/Prestatorii de servicii comunitare de utilităţi publice, precum şi operatorii economici care prestează activităţi specifice serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare şi care nu exploatează sisteme publice sunt obligaţi să transmită următoarele:
a) declaraţia privind contribuţia datorată la bugetul Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice - A.N.R.S.C., prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin, denumită în continuare declaraţia;
b) situaţiile financiare la data de 31 decembrie a anului precedent celui de depunere, precum şi balanţa de verificare aferentă, întocmită cu respectarea prevederilor art. 35 alin. (2) din Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în termen de 30 de zile de la data-limită prevăzută de lege pentru depunerea situaţiilor financiare anuale la autoritatea de administrare fiscală din România.
Declaraţiile în discuţie constituie titlu de creanţă bugetară şi se depun lunar, până la data de 25 a lunii curente pentru luna precedentă, prevede art. 3 alin. (3) din Ordinul preşedintelui A.N.R.S.C. nr. 79/2017, iar în situaţia nedepunerii declaraţiei la termenul prevăzut la alin. (3), A.N.R.S.C., prin organele de control, poate stabili nivelul contribuţiei datorate de către persoanele juridice menţionate la alin. (1), luând în considerare veniturile proprii înregistrate ca urmare a furnizării/prestării serviciilor/activităţilor aflate în sfera de reglementare a Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice - A.N.R.S.C. Nota de control constituie titlu de creanţă, iar prin neachitare devine titlu executoriu.
Aşadar, prevederile Ordinului preşedintelui A.N.R.S.C. nr. 79/2017 se aplică furnizorilor/prestatorilor de servicii comunitare de utilităţi publice, fiind evident că transportul public de persoane constituie un serviciu comunitar de utilitate publică.
În contextul în care recurenta reclamantă prestează serviciul de transport judeţean în judeţul Satu Mare, conform licenţelor mai sus menţionate, în cauză devind aplicabile dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 92/2007, potrivit cărora serviciile publice de transport local şi judeţean fac parte din sfera serviciilor comunitare de utilitate publică.
În acelaşi sens, prin dispoziţiile art. 1 alin. (2) lit. h) din Legea nr. 51/2006 se arată că transportul public local de călători constituie serviciu comunitar de utilităţi publice.
Faptul că pentru perioada ianuarie 2016 - decembrie 2017 recurenta reclamantă nu avea încheiat un contract de delegare a gestiunii serviciului public de transport persoane în aria teritorială de competenţă a judeţului Satu Mare nu este relevant pentru înlăturarea aplicabilităţii Ordinului A.N.R.S.C. nr. 79/2017, în contextul în care şi în această perioadă recurenta reclamantă a avut calitatea de prestator al serviciului de transport local de călători, calitate atât necesară cât şi suficientă deopotrivă, pentru incidenţa prevederilor Ordinului A.N.R.S.C. nr. 79/2017.
Prin urmare, nu existenţa actului de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de persoane califică activitatea prestatorului unui atare serviciu ca fiind o prestare de servicii de utilitate publică ci activitatea în sine, astfel că în mod greşit susţine recurenta reclamantă că este nelegală sentinţa pronunţată de instanţa fondului.
Faţă de aceste considerente, nefiind demonstrată nelegalitatea sentinţei atacate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata - pârâtă Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice.
Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1145 din 21 iunie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 22 aprilie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.