Şedinţa publică din data de 30 mai 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Acţiunea judiciară
1.1. Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 19.10.2022, sub nr. x/2022, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcţia Migraţie, anularea deciziei nr. 179639/DM/SRS/12.09.2022 emise de pârât, obligarea pârâtului să reexamineze dosarul reclamantului referitor la dreptul de şedere pe termen lung în România, reexaminare care să vizeze inclusiv înscrisurile depuse drept anexe ale acţiunii în contencios administrativ, susţinând, în esenţă, că decizia emisă de IGI ar avea la bază o informare nereală din perspectiva pretinselor suspiciuni la siguranţa naţională.
1.2. Prin cererea modificatoare înregistrată la dosar la data de 14.02.2023, reclamantul a solicitat anularea deciziei nr. 179639/DM/SRS/12.09.2022 emise de pârât şi obligarea acestuia din urmă să reexamineze, în condiţii de transparenţă şi de egalitate în faţa legii, dosarul său privind acordarea dreptul de şedere pe termen lung în România.
Reclamantul a susţinut că cererea sa trebuie analizată şi prin raportare la prevederile art. 1411 alin. (1), (3) şi (4) din Legea nr. 129/2018, precum şi la cele ale art. 79 şi art. 82 alin. (1) din RUE nr. 679/2016, completat cu prevederile art. 3 lit. (b) din RUE nr. 2092/2020, completat cu cele ale art. 81 alin. (2) lit. (g) din TFUE, faţă de Notificarea nr. x/27.09.2018 transmisă Comisiei Europene de către Reprezentanţa Permanentă a României la Uniunea Europeană, în referire la aplicarea unitară a RUE nr. 679/27.04.2016.
Partea a arătat faptul că decizia contestată a fost dată cu încălcarea statului de drept, astfel cum acesta este reglementat în art. 1 alin. (3) şi art. 1 alin. (5) din Constituţia României, până în data de 16.12.2020, şi astfel cum a fost reglementat, începând cu data de 16.12.2020, în cuprinsul art. 4 alin. (2) din RUE nr. 2092/16.12.2020.
Totodată, reclamantul a cerut instanţei să constate faptul că datele sale personale de natură economică au fost prelucrate nelegal în procedura administrativă finalizată cu emiterea deciziei contestate în cauză.
În opinia sa, repararea prejudiciului ce i-a fost cauzat poate fi realizată doar prin anularea deciziei nr. 179639/DM/SRS/12.09.2022.
1.3. Reclamantul a formulat la data de 28 aprilie 2023 o nouă cerere precizatoare la acţiunea introductivă de instanţă, prin care a reiterat solicitarea de anulare a deciziei nr. 179639/DM/SRS/12.09.2022 emise de pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcţia Migraţiune şi de obligare a acestuia din urmă să îi acorde dreptul de şedere pe termen lung.
2. Soluţia instanţei de fond
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a, contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1522 din 6 octombrie 2023, a respins acţiunea reclamantului A., cetăţean de naţionalitate georgiană, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcţia Migraţie, ca neîntemeiată.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva sentinţei anterior nominalizate a declarat recurs reclamantul A. care a solicitat casarea acesteia şi, în rejudecare, admiterea acţiunii.
În motivarea căii de atac, încadrate în drept în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susţinut faptul că sentinţa contestată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurent critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată ce vor fi prezentate în continuare.
3.1. În mod eronat, instanţa de fond nu a ţinut seama de faptul că recurentul se încadra în situaţia de excepţie reglementată de prevederile art. 71 alin. (4) din O.U.G. nr. 194/2002, motiv pentru care nu era ţinut să facă dovada îndeplinirii condiţiei impuse de art. 71 alin. (1) lit. a) din acelaşi act normativ. În acest sens, recurentul a făcut referire la conţinutul expertizei fiscale extrajudiciare întocmită de expertul contabil B. din care rezultă faptul că acesta a investit în România o sumă de bani mai mare decât cea impusă de norma în discuţie şi a creat mai mult de 100 de locuri de muncă.
3.2. Recurentul a arătat că prima instanţă a dat o importanţă exacerbată informaţiilor primite din partea SRI la dosar, fără a cunoaşte situaţia sa personală, efectivă şi a achiesat în mod nejustificat la concluzia emitentului actului administrativ contestat în cauză potrivit căreia acesta nu face dovada îndeplinirii cerinţei impuse de dispoziţiile art. 71 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 194/2002.
Partea a menţionat că a formulat cererea pentru acordarea dreptului de şedere pe termen lung, întrucât intenţionează să dezvolte în continuare afaceri în România şi să plătească taxele şi impozitele aferente.
În fine, recurentul a făcut referire şi la practica consolidată a instanţelor de contencios administrativ în cauze similare în care Inspectoratul General pentru Imigrări a fost obligat să acorde dreptul de şedere pe termen lung mai multor cetăţeni străini în privinţa cărora autoritatea cu competenţe în domeniu a arătat că prezintă pericol pentru siguranţa naţională.
4. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinarea depusă în recurs, intimatul Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări a solicitat respingerea căii de atac exercitate de recurent ca nefondată şi menţinerea sentinţei primei instanţe, drept temeinică şi legală, pentru apărările expuse la dosar.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, subsumate cazului de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, în raport de considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Controlul judiciar declanşat de recurentul A., în temeiul prevederilor art. 74 alin. (3) din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, are ca obiect verificarea legalităţii deciziei nr. 179639/DM/SRS/12.09.2022 prin care intimatul Inspectoratul General pentru Imigrări a respins cererea sa de acordare a dreptului de şedere pe termen lung în Romania, întrucât a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile impuse de dispoziţiile art. 71 alin. (1) lit. a) şi f) din acelaşi act normativ.
Prima instanţă a reţinut legalitatea refuzului autorităţii intimate de aprobare a cererii recurentului, deoarece actele existente la dosarul cauzei, precum şi informaţiile comunicate cu adresa nr. x/30.05.2023 a Serviciului Român de Informaţii - UM nr. 0198 Bucureşti, înregistrată sub nr. x/8.06.2023 la Compartimentul de Informaţii Clasificate al instanţei şi cu adresa nr. x/14.03.2023 a MAI - Inspectoratul General pentru Imigrări, înregistrată sub nr. x/22.06.2023 la Compartimentul de Informaţii Clasificate al instanţei, înscrisuri cu caracter "strict secret", dovedesc că cererea sa este neîntemeiată, acesta neîndeplinind condiţia de a nu prezenta pericol pentru ordinea publică şi siguranţa naţională.
De asemenea, instanţa de fond a menţionat faptul că nu prezintă importanţă analizarea îndeplinirii de către recurent a condiţiei impuse de prevederile art. 71 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 194/2002, în contextul în care s-a constatat deja neîndeplinirea celeilalte condiţii prevăzute la lit. f) a aceluiaşi articol, iar condiţiile analizate sunt cumulative.
În fine, curtea de apel a menţionat şi faptul că recurentul nu a făcut dovada că a efectuat investiţii de minimum 1.000.000 euro sau a creat peste 100 de locuri de muncă cu normă întreagă pentru a beneficia de acordarea dreptului de şedere pe termen lung în Romania fără îndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (1) lit. a) şi b) din actul normativ aplicabil.
Soluţia primei instanţe este împărtăşită de instanţa de control judiciar pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 71 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 194/2002 în care se precizează faptul că o condiţie pentru acordarea dreptului de şedere pe termen lung în România este aceea ca persoana în cauză să nu prezinte pericol pentru ordinea publică şi siguranţa naţională.
În urma analizării înscrisurilor administrate în cauză, Înalta Curte apreciază că datele şi informaţiile cuprinse în documentele clasificate, nivel de secretizare "strict secret", ce au fost depuse spre studiu la Compartimentul Informaţii Clasificate al instanţei, fac pe deplin dovada faptului că există indicii în sensul că recurentul prezintă pericol pentru ordinea publică şi siguranţa naţională şi că activităţile desfăşurate de acesta cad sub incidenţa dispoziţiilor art. 3 lit. f) teza finală din Legea nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României.
În atare situaţie, este lipsită de relevanţă juridică din perspectiva subiectului analizat intenţia recurentului de a beneficia de drept de şedere pe termen lung în Romania pentru a derula activităţi economice, aşa cum acesta susţine în memoriul de recurs.
Nici referirea recurentului la practica consolidată a instanţelor de contencios administrativ în cauze similare nu poate constitui un argument valid pentru admiterea cererii sale, întrucât decizia de refuz al acordării dreptului de şedere pe termen lung se ia ţinând cont de circumstanţele specifice ale fiecărui caz în parte, după cum prevăd dispoziţiile art. 74 alin. (5) din O.U.G. nr. 194/2002.
În altă ordine de idei, Înalta Curte consideră că este nefondată critica recurentului prezentată la pct. 3.1 din decizia de faţă.
Într-adevăr, aşa cum se arată de către recurent în prezenta cale de atac, respectarea cerinţelor impuse de dispoziţiile art. 71 alin. (4) din O.U.G. nr. 194/2002 exonerează solicitantul de probarea îndeplinirii condiţiilor nominalizate în alin. (1) lit. a) şi b) din acelaşi articol. Însă, trebuie avut în vedere faptul că articolul aflat în discuţie impune obligaţia îndeplinirii cumulative a condiţiilor menţionate în cuprinsul acestuia. Or, în speţa de faţă, după cum s-a precizat anterior, nu este respectată cerinţa de la art. 71 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 194/2002. În atare situaţie, după cum în mod corect a raţionat prima instanţă, nu mai prezintă importanţă dacă recurentul a efectuat investiţii de minimum 1.000.000 euro sau a creat peste 100 de locuri de muncă cu normă întreagă pentru a putea beneficia de acordarea dreptului de şedere pe termen lung în Romania.
În consecinţă, faţă de cele ce preced, instanţa de control judiciar apreciază că nu este fondat motivul de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 şi art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 1522 din 6 octombrie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 30 mai 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.