S-a luat în examinare recursul declarat de Municipiul București prin Primarul General împotriva sentinței civile nr.48 din 23 ianuarie 2001 a Curții de Apel București – Secția de contencios administrativ.
La apelul nominal s-au prezentat recurentul pârât Municipiul București prin primarul general – reprezentat de consilierul juridic fără delegație, precum și intimatul reclamant Prefectul municipiului București reprezentat de consilierul juridic M.A.
Procedura completă.
Reprezentanta recurentului pârât a solicitat admiterea recursului pentru motivele invocate în scris la dosar, casarea sentinței atacate și în fond respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.
Consilierul juridic M.A. a pus concluzii de respingere a recursului, ca fiind declarat de o persoană fără calitate, la instanța de fond litigiul purtându-se cu Primăria Municipiului București.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.48/2001 a Curții de Apel București – Secția contencios administrativ, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul Prefectul municipiului București în contradictoriu cu pârâta Primăria municipiului București și s-a anulat autorizația de construire nr.16p D/31.V.2000.
Impotriva acestei hotărâri a declarat recurs Municipiul București prin Primarul General arătându-se că autorizația a fost emisă de primar, astfel încât Primarul General al municipiului București trebuia chemat în judecată, conform art.44 alin.2 lit.t) din Legea nr.69/1991; și că acțiunea a fost tardiv formulată la data de 27.XI.2002 față de dispozițiile art.111 alin.ultim din Legea nr.69/1991, care prevăd că introducerea acțiunii de către prefect se face în termen de 30 de zile de la comunicarea actului.
Verificând cauza în funcție de recursul formulat, Curtea constată că acesta este declarat de o persoană fără calitate procesuală.
Municipiul București nu a fost parte la soluționarea în fond a litigiului, astfel încât nu are abilitarea legală de a promova calea de atac a recursului împotriva sentinței civile nr.48/2001. Numai părțile din proces au dreptul de a formula recurs împotriva hotărârii care soluționează pricina, astfel încât se va respinge recursul de față ca fiind declarat de o persoană fără calitate proceasuală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Municipiul București prin Primarul General împotriva sentinței civile nr.48 din 23 ianuarie 2001 a Curții de Apel București – Secția de contencios administrativ.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 martie 2003.