Şedinţa publică din data de 20 iunie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, la data de 04.02.2022, sub nr. de dosar x/2022 reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Apel Bucureşti şi Guvernul României a solicitat anularea H.G. nr. 34/06.01.2022 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României, începând cu data de 8 ianuarie 2022, acordarea de daune morale în cuantum de 199.000 RON în solidar, cu cheltuieli judecată.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 2242 din data de 28.11.2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a-IX-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele: Respinge excepţia nulităţii întâmpinării Curţii de Apel Bucureşti invocată de reclamant ca nefondată.
Respinge excepţia lipsei calităţii de reprezentant a Curţii de Apel Bucureşti invocată de reclamant ca nefondată.
Respinge excepţia de netimbrare a acţiunii invocată de Guvernul României şi de intervenientul accesoriu ca nefondată.
Respinge excepţia inadmisibilităţii pentru lipsa plângerii prealabile invocată de Guvernul României şi de intervenientul accesoriu ca nefondată.
Respinge excepţia lipsei de interes invocată de Guvernul României şi de intervenientul accesoriu ca nefondată.
Respinge excepţia lipsei calităţii procesual pasive a Curţii de Apel Bucureşti, invocată de această pârâtă ca nefondată.
Respinge cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul A., cu domiciliul în Bucureşti, în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Apel Bucureşti, cu sediul în Bucureşti, Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului, cu sediul în Bucureşti, Piaţa victoriei nr. 1 şi intervenientul Ministerul Afacerilor Interne, cu sediul în Bucureşti, Piaţa Revoluţiei nr. 1A, ca nefondată.
Admite cererea de intervenţie în interesul alăturat al Guvernului României formulată de Ministerul Afacerilor Interne
3. Cererea de recurs
Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamantul A., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.
În motivarea recursului, a arătat, într-o primă critică, faptul că instanţa de fond nu a dat importanţă dispoziţiilor prevăzute de art. 23 din Legea nr. 554/2004, ale art. 63 din Legea nr. 24/2000 şi Deciziei ÎCCJ nr. 10/2015, respectiv de a respecta Decizia nr. 5.486 din 16 noiembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 610 din 4 iulie 2023 privind anularea în parte a H.G. nr. 1183/2021 în privinţa dispoziţiilor din anexe care condiţionează participarea la diverse activităţi de vaccinare/imunizare sau de testare pe cheltuiala proprie a persoanei în cauză.
A mai precizat recurentul-reclamant că instanţa de fond nu a dat, importanţă dispoziţiilor prevăzute de art. 23 din Legea nr. 554/2004, ale art. 11 şi art. 63 din Legea nr. 24/2000 precum şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 50/2020 publicată în Monitorul Oficial din 15.02.2022 privind constatarea neconstituţionalităţii O.U.G. nr. 192/2020.
4. Apărările intimatei
Intimatul-pârât Guvernul României a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală.
Intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Interne a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia netimbrării recursului, excepţia nulităţii recursului pentru lipsa semnăturii şi pentru nemotivare şi excepţia lipsei de interes;
5. Alte aspecte
În procedura regularizării cererii de recurs, recurentul-reclamant a fost citat cu menţiunea de a depune cererea de recurs semnată în original şi de a timbra recursul cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 100 RON.
II. Soluţia instanţei de recurs
2.1 Analizând cu prioritate excepţia netimbrării recursului, conform dispoziţiilor art. 248 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul reclamantului A. nu îndeplineşte cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ., întrucât nu s-a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru.
Dispoziţiile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., prevăd că menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) - e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.
Potrivit art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru:
"(1) Recursul împotriva hotărârilor judecătoreşti se taxează cu 100 RON dacă se invoca unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 din C. proc. civ. (2) În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, pentru cereri şi acţiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puţin de 100 RON; în aceeaşi ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON".
Potrivit art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, acestea se plătesc anticipat iar, conform art. 486 alin. (3) C. proc. civ., cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.
Prin citaţia comunicată recurentului-reclamant la data de 14.12.2024, conform dovezii de înmânare aflate la dosar, Înalta Curte a adus la cunoştinţa părţii obligaţia achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 de RON, aferentă recursului declarat împotriva sentinţei civile nr. 2242 din data de 28.11.2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a-IX-a contencios administrativ şi fiscal, obligaţie pe care recurentul-reclamant nu a îndeplinit-o până la termenul de judecată fixat.
Din verificările efectuate, se constată că recurentul-reclamant nu a formulat cerere de reexaminare a taxei judiciare de timbru şi nici nu a solicitat acordarea de facilităţi la plata taxei.
Întrucât consecinţa neachitării taxei judiciare de timbru, aferentă căii de atac a recursului, este prevăzută de dispoziţiile art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., sancţiunea fiind nulitatea recursului, în temeiul dispoziţiilor art. 486 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul, ca netimbrat.
2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 raportat la art. 486 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 2242 pronunţate la 28 noiembrie 2022 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX - a contencios administrativ şi fiscal, ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 2242 pronunţate la 28 noiembrie 2022 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX - a contencios administrativ şi fiscal, ca netimbrat.
Definitivă.
Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Pronunţată astăzi, 20 iunie 2024.