Şedinţa publică din data de 20 iunie 2024
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 24 mai 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei, a formulat cerere de chemare în judecată împotriva Deciziei Consiliului Concurentei nr. 80 din data de 22 decembrie 2017, prin care reclamanta a fost sancţionată cu amendă în cuantum de 3.411.306,88 RON, reprezentând 2,38% din cifra de afaceri realizată în anul 2016, solicitând, în principal, anularea în parte a Deciziei în ceea ce o priveşte pe A. ca nelegală şi netemeinică şi, pe cale de consecinţă, exonerarea A. de la plata amenzii în cuantum de 3.411.306,88 RON, stabilită prin Decizie şi obligarea intimatului la restituirea sumei achitate de către reclamantă cu titlu de amendă, iar în subsidiar, modificarea deciziei, în sensul reindividualizării sancţiunii aplicate, în raport cu situaţia de fapt şi prevederile legale aplicabile, cu consecinţa reducerii cuantumului amenzii aplicate A. la minimul prevăzut de Legea Concurenţei, precum şi obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentei cauze.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 499 din data de 12 februarie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Consiliului Concurenţei cu privire la cererea având ca obiect restituirea sumei achitate cu titlu de amendă şi a respins acest capăt de cerere subsidiar ca fiind introdus împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă şi a respins cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost completată, ca neîntemeiată, în ce priveşte reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei.
3. Calea de atac împotriva sentinţei de fond
Împotriva sentinţei civile nr. 499 din data de 12 februarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta B. S.R.L. (fostă A. S.R.L.), în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.
4. Decizia Înaltei Curţi care face obiectul contestaţiei în anulare
Prin decizia nr. 3286 din 07 iunie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins recursul declarat de reclamanta B. S.R.L. (fostă A. S.R.L.) împotriva sentinţei civile nr. 499 din data de 12 februarie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
5. Contestaţia în anulare formulată în cauză
Împotriva deciziei nr. 3286 din 07 iunie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2018, a formulat contestaţie în anulare contestatoarea B. S.R.L., înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2023, solicitând anularea deciziei contestate şi, ca urmare a soluţionării cauzei, admiterea recursului formulat în dosarul nr. x/2018.
Contestatoarea a învederat, în esenţă, că instanţa de recurs nu a cercetat motivele de casare si argumentele subsumate acestora, fiind incident motivul de contestaţie in anulare reglementat de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., instanţa de recurs l-a respins pe baza unor aprecieri generale ce vizează obligaţia de motivare, fără a argumenta însă de ce criticile aduse de B. ar avea un caracter nefondat.
Mai mult decât atât, anumite critici relevante au fost omise în totalitate de instanţa de recurs, deşi erau extrem de relevante în economia litigiului.
Astfel, deşi a învederat instanţei de recurs faptul că în hotărârea primei instanţe se regăsesc anumite considerente ce vizează situaţia unor alte societăţi, aceste critici nu au fost analizate prin hotărârea atacată, instanţa reţinând în mod generic că ar fi normal ca analiza într-un litigiu în materia concurenţei să vizeze situaţia tuturor societăţilor investigate, deşi, nu acest aspect era criticat, ci faptul că în mod greşit au fost analizate comportamentul anticoncurenţial şi condiţiile pentru atragerea răspunderii prin raportare la o altă societate decât cea care a promovat acţiunea în anularea Deciziei Consiliului.
În ceea ce priveşte motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., contestatoarea a susţinut că instanţa de recurs l-a respins pe baza unor aprecieri generale ce vizează caracterul extraordinar al căii de atac a recursului, fără a argumenta însă de ce criticile aduse ar avea un caracter nefondat.
Punctual, a arătat că dispoziţiile art. 55 alin. (1) din Legea concurenţei sancţionează încălcarea cu intenţie sau din neglijenţă a prevederilor art. 5 din acelaşi act normativ, fiind necesară îndeplinirea în mod cumulativ, în persoana societăţii sancţionate, atât a condiţiei obiective, cât şi a condiţiei subiective a imputabilităţii faptei.
Cu toate acestea, prima instanţă a omis cu totul analiza condiţiei subiective a imputabilităţii faptei contravenţionale în vederea atragerii răspunderii sale, fiind analizat şi reţinându-se comportamentul adoptat pe piaţa relevantă de către o altă societate al cărui reprezentant era domnul C..
În mod contradictoriu, deşi instanţa de recurs a reţinut cu titlu prealabil că B. ar urmări o finalitate incompatibilă cu calea de atac a recursului, a statuat ulterior în sensul că, de fapt, motivul de casare formulat de B. vizează componenta subiectivă a răspunderii, respectiv condiţia vinovăţiei. Totuşi, instanţa de recurs a concluzionat în sensul că B. nu ar fi arătat în concret de ce nu ar exista această condiţie în situaţia sa.
De asemenea, instanţa de recurs nu ar fi analizat criticile sale privind capătul de cerere subsidiar privind reindividualizarea sancţiunii aplicate.
Concluzionând, contestatoarea a învederat că, în aceeaşi manieră în care prima instanţa a validat raţionamentul Consiliului - fără a ţine cont de specificaţiile speţei şi de argumentele aduse de B., ce frizau lipsa oricărei implicări în cadrul înţelegerii sancţionate, instanţa de recurs a menţinut hotărârea primei instanţe, fără a cerceta motivele de recurs şi criticile punctuale subsumate acestora.
Astfel, instanţa a respins recursul formulat şi, implicit ambele motive de casare, "motivat" de faptul ca B. ar fi nemulţumită de soluţia primei instanţe şi că ar urmări recalificarea situaţiei de fapt şi/sau a probelor administrate în fond.
Deşi instanţa de recurs a enumerat motivele de casare formulate, nu se poate reţine, în opinia contestatoarei, o cercetare efectivă a acestora.
Mai mult decât atât, pentru ipoteza în care un anumit motiv de casare a fost respins fără a fi cercetat "fondul" sau, deşi nu exista nicio piedică legală în acest sens, în jurisprudenţa naţională s-a reţinut că este incident motivul de contestaţie în anulare invocat în cauză.
Aşadar, având în vedere că totalitatea criticilor formulate de B. au fost încadrate şi se circumscriu motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., iar instanţa de recurs nu a procedat la cercetarea acestora, a solicitat admiterea contestaţiei în anulare astfel cum a fost formulată, invocând în drept dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ.
6. Apărările formulate în cauză
Intimatul Consiliul Concurenţei a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestaţiei în anulare, în principal, ca fiind inadmisibilă, iar în subsidiar, ca nefondată.
II. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi decizia atacată, prin prisma prevederilor legale incidente, Înalta Curte constată că este nefondată contestaţia în anulare introdusă de contestatoarea B. S.R.L., pentru următoarele considerente:
Contestatoarea B. S.R.L. a întemeiat calea extraordinară de atac pe prevederile art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., potrivit căruia:
"(2)Hotărârile instanţei de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când: [...]3. instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen".
Din cuprinsul textului de lege rezultă că motivul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ. vizează neexaminarea unor motive de recurs, aşa cum acestea sunt reglementate la art. 488 din C. proc. civ. şi sancţionează cu retractarea hotărârii numai omisiunea de cercetare a acestor motive de casare, iar nu şi a argumentelor de fapt şi de drept care le susţin şi care reprezintă elementele silogismului judiciar care au condus instanţa la adoptarea soluţiei din dispozitiv, analiză care nu face parte din aspectele de admisibilitate ale căii extraordinare de atac, ci din aspectele analizate de instanţa de judecată în stabilirea caracterului fondat ori nefondat al contestaţiei în anulare.
În sensul celor expuse, sunt edificatoare considerentele Curţii Europene a Drepturilor Omului prin care s-a reţinut că obligaţia pe care o impune art. 6 parag. 1 instanţelor naţionale de a-şi motiva deciziile nu presupune existenţa unui răspuns detaliat la fiecare argument (de exemplu, hotărârile pronunţate în cauzele Perez împotriva Franţei şi Van der Hurk împotriva Olandei, din 19 aprilie 1994), iar noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă să fi examinat totuşi în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse, şi nu doar să reia pur şi simplu concluziile unei instanţe inferioare (de exemplu, hotărârile din cauzele Helle împotriva Finlandei, din 19 decembrie 1997 şi Albina împotriva României, din 28 aprilie 2005).
În raport de aceste temei juridic, contestatoarea a relevat omisiunea instanţei de recurs de a analiza motivele de reformare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., invocate prin cererea de recurs, susţinând că instanţa de recurs a menţinut hotărârea primei instanţe fără a cerceta motivele de recurs şi criticile punctuale subsumate acestora.
În verificarea acestei susţineri, este necesar să se facă distincţie între motivele de nelegalitate şi argumente, căci, astfel cum s-a arătat, textul legal are în vedere numai omisiunea de a examina unul dintre motivele de casare dintre cele prevăzute expres şi limitative de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 din C. proc. civ., iar nu argumente de fapt sau de drept indicate de parte, care, oricât de amplu ar fi dezvoltate, sunt subsumate întotdeauna motivului de casare pe care se sprijină.
Procedând la analiza deciziei atacate, în limitele impuse de art. 503 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., se constată că instanţa de control judiciar a cercetat toate motivele de casare invocate de B. S.R.L. prin cererea de recurs, grupând diferitele argumente care susţineau fiecare motiv invocat, pronunţându-se şi prin considerente comune, argumentele neputându-se confunda cu înseşi motivele de recurs.
Prin cercetarea motivelor de casare trebuie înţeleasă analiza motivelor de recurs, astfel cum au fost formulate de parte prin cererea de recurs, iar nu omisiunea instanţei de a răspunde fiecărui argument de fapt şi de drept invocat de recurentă, acestea trebuind să fie subsumate unuia dintre motivele de recurs prevăzute de lege. Prin urmare, doar nepronunţarea instanţei de recurs asupra unui asemenea motiv, presupunând completa lui ignorare şi, deci, neabordarea lui în cuprinsul deciziei, fiind de natură a conduce la admiterea demersului judiciar care face obiectul prezentei cauze deduse judecăţii.
Astfel, contrar susţinerilor contestatoarei, se reţine că instanţa de recurs a analizat argumentele expuse de aceasta prin cererea de recurs şi a motivat soluţia de respingere a criticilor ce vizează pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., aşa cum rezultă din cuprinsul paginilor 5-7 din hotărârea atacată, în care se regăsesc considerentele pentru care instanţa de recurs a respins criticile B. S.R.L. ce vizează lipsa motivelor pe care se întemeiază soluţia instanţei de fond.
În acest context, se reţine că instanţa de recurs a răspuns inclusiv la argumentul contestatoarei din cuprinsul recursului, referitor la faptul că instanţa de fond ar fi analizat anumite aspecte ce vizează situaţia unor alte societăţi.
Astfel, la pagina 7 din decizia nr. 3286/2022, instanţa de recurs a argumentat în sensul că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, reţinându-se că:
"(...) faptul că instanţa s-a referit şi la celelalte societăţi implicate este în spiritul logicii, având în vedere că înţelegerea implică mai mulţi subiecţi pentru a exista".
Prin urmare, nu se poate aprecia că instanţa de recurs ar fi omis să cerceteze motivul de casare prevăzut de pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., invocat de B. S.R.L. prin cererea de recurs, criticile contestatoarei sub acest aspect fiind neîntemeiate.
Nici susţinerile contestatoarei privind presupusa omisiune a instanţei de recurs de a se pronunţa cu privire la motivul de recurs ce viza greşita interpretare şi aplicare a normelor de drept material de către instanţa de fond, critici subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu se confirmă.
Contrar celor învederate de contestatoarea B. S.R.L. în cuprinsul contestaţiei în anulare, instanţa de recurs nu a înlăturat criticile sale ce vizau greşita interpretare şi aplicare a normelor de drept material doar pe considerente ce privesc caracterul extraordinar al căii de atac a recursului. Astfel, aşa cum reiese din hotărârea atacată, instanţa de recurs a expus considerentele care au stat la baza soluţiei de respingere a motivului de casare invocat, suplimentar faţă de menţiunile instanţei privind natura juridică a căii de atac analizate.
Aşadar, deşi criticile B. S.R.L., astfel cum au fost acestea prezentate în cadrul cererii de recurs, antamau aspecte ce ţin de reevaluarea situaţiei de fapt, prin reaprecierea probelor, chestiuni ce nu se circumscriu motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., din argumentele prezentate în decizia nr. 3286/2022 şi succesiunea acestora se poate observa cu uşurinţă că instanţa de recurs a analizat obiectul actului administrativ ce a generat litigiul, afirmaţiile recurentei referitoare la lipsa unei analize de către instanţa de fond cu privire la condiţia vinovăţiei şi afirmaţiile referitoare la individualizarea faptei, toate acestea fiind chestiuni invocate în cadrul cererii de recurs şi care priveau interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 5 şi art. 55 alin. (1) din Legea concurenţei de către instanţa de fond, condiţia vinovăţiei B. S.R.L. în raport de fapta reţinută în sarcina sa şi individualizarea amenzii aplicate.
Aşadar, se reţine că instanţa de recurs a dat curs argumentelor B. S.R.L. subsumate motivelor de casare prevăzute de pct. 6 şi 8 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ., efectuând un examen al legalităţii sentinţei recurate în mod corect, în limitele prevăzute de dispoziţiile art. 483 şi art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
Sub pretextul neanalizării apărărilor şi argumentelor invocate, contestatoarea impută, de fapt, instanţei maniera în care a motivat soluţia cu privire la aceste critici din recurs.
Or, după cum s-a arătat în cele ce preced, prin exercitarea căii extraordinare de atac a contestaţiei în anulare pentru motivul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ. nu poate fi cenzurat modul în care instanţa de recurs, analizând motivul de casare, a înţeles să răspundă acestuia, întrucât ţine de esenţa judecăţii. Concluzia contrară ar presupune că, în cadrul contestaţiei în anulare, s-ar putea urmări şi corectarea unor greşeli de judecată, iar nu doar a erorilor în legătură cu aspectele formule ale judecării recursului, ceea ce nu poate fi admis.
Dacă instanţa învestită cu soluţionarea contestaţiei în anulare ar examina motivele contestaţiei din perspectiva celor solicitate de contestatoare s-ar ajunge la o veritabilă rejudecare a recursului, contestaţia în anulare neputând fi însă convertită într-un "recurs la recurs".
În acest sens, în mod constant, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudenţa sa, a reamintit faptul că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluţionat definitiv şi irevocabil, numai în scopul de a obţine o rejudecare a cauzei, contestaţia în anulare neputând avea semnificaţia unui "recurs deghizat", ci trebuind să fie justificată numai de circumstanţe esenţiale şi imperative.
Pentru aceste considerente, având în vedere că motivele formulate de contestatoare nu se încadrează în cele prevăzute expres şi limitativ de dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., invocate ca temei de drept, Înalta Curte, în temeiul art. 508 C. proc. civ., va respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 3286 din 07 iunie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2018, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 3286 din 07 iunie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2018, ca nefondată.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 20 iunie 2024.