Şedinţa publică din data de 20 iunie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Prahova, secţia a-II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, şi declinată spre competentă soluţionare potrivit sentinţei civile nr. 111 din data de 09 februarie 2022 pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, contestatorul A., a formulat contestaţie împotriva Raportului de evaluare nr. x/18.10.2021 întocmit de Agenţia Naţională de Integritate (ANI), Inspecţia de Integritate, în calitate de intimat, solicitând anularea prezentului raport.
2. Hotărârea recurată în cauză
Prin sentinţa civilă nr. 200 din 18 octombrie 2022, Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate.
Prin încheierea din 21 iunie 2022, Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 88 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 faţă de dispoziţiile art. 37 alin. (1) şi 41 alin. (1) din Constituţie şi a respins cererea de suspendare a judecăţii cauzei formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, ca neîntemeiată.
3. Recursul exercitat în cauză
Împotriva încheierii din 21 iunie 2022 şi a sentinţei civile nr. 200 din 18 octombrie 2022, ambele pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând, pe de o parte, anularea, în parte, a dispoziţiilor încheierii referitoare la respingerea suspendării judecăţii cauzei şi, în consecinţă, suspendarea judecăţii cauzei până la judecarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 88 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 de către Curtea Constituţională, iar pe de altă parte, casarea sentinţei recurate, rejudecarea cauzei şi admiterea contestaţiei.
Printr-un prim set de critici, recurentul-reclamant a învederat, în esenţă, că în prezenta cauză există motive clare pentru care se poate suspenda cauza, soluţionarea acesteia fiind indubitabil legată de art. 88 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, deoarece în cazul în care este admisă excepţia de neconstituţionalitate ar conduce la încetarea procesului, nemaiexistand temei legal.
În ceea ce priveşte sentinţa recurată, recurentul-reclamant a susţinut, în esenţă, că legiuitorul, prin modificările făcute prin Legea nr. 128/2017, a vrut sa introducă excepţiile privind incompatibilităţile prevăzute de acest articol, respectiv "reprezentanţilor în adunarea generală a acţionarilor la societăţile reglementate de Legea nr. 31/1990, a membrilor în consiliile de administraţie ale unităţilor şi instituţiilor de învăţământ de stat sau confesionale şi ale spitalelor publice din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale sau a altor reprezentanţi ai instituţiilor publice din subordinea unităţilor administrativ-teritoriale sau la care unitatea administrativ-teritorială respectivă deţine participaţie" şi, din greşeală, a inversat cazurile în care se aplică incompatibilitatea între consilierii locali şi judeţeni.
Nu este logic ca incompatibilităţile privind funcţiile de conducere a unor societăţi de interes judeţean să se aplice consilierilor locali şi nu celor judeţeni, iar incompatibilităţile privind funcţiile de conducere a unor societăţi de inters local să se aplice consilierilor judeţeni.
Modificările legislative apar atunci când interesul general nu mai este protejat şi excepţiile devin regula. Aşa s-a întamplat şi în cazul excepţiilor de la art. 88 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, funcţiile de conducere prevăzute la excepţie nu mai sunt considerate incompatibile pentru că acestea nu erau retribuite şi, deci, nu exista un inters personal între cele două calităţi, de consilier local/judetean şi funcţia de conducere într-o societate/instituţie de stat.
A doua modificare, schimbul între consilierul local cu cel judeţean, nu are nicio logică. Potrivit acestei modificări un consilier judeţean poate deţine o funcţie de conducere a unei societăţi comerciale de inters judeţean, dar nu poate deţine funcţie de conducere a unei societăţi de interes local şi invers, consilierul local nu poate deţine funcţie de conducere de interes judeţean dar poate deţine funcţie de conducere de interes local.
4. Apărările formulate în cauză
Intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei atacate.
5. Cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept
Prin răspunsul la întâmpinare depus la dosarul cauzei la data de 19 ianuarie 2023, recurentul-reclamant A. a solicitat sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, respectiv să se constate dacă un consilier local poate fi considerat incompatibil când exercită o funcţie de conducere la o societate comercială de inters judeţean sau înfiinţată sau aflată sub autoritatea consiliului judeţean şi nu este considerat incompatibil când exercită o funcţie de conducere la o societate comercială de inters local sau înfiinţată sau aflată sub autoritatea consiliului local, ţinand cont de faptul că vechea formă a legii prevedea, în mod normal, ca un consilier local este incompatibil când exercită o funcţie de conducere la o societate comercială de interes local sau înfiinţată sau aflată sub autoritatea consiliului local.
A considerat că legiuitorul, prin modificările făcute prin Legea nr. 128/2017, a vrut să introducă excepţiile privind incompatibilităţile prevăzute de acest articol, respectiv "reprezentanţilor în adunarea generală a acţionarilor la societăţile reglementate de Legea nr. 31/1990, a membrilor în consiliile de administraţie ale unităţilor şi instituţiilor de învăţământ de stat sau confesionale şi ale spitalelor publice din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale sau a altor reprezentanţi ai instituţiilor publice din subordinea unităţilor administrativ-teritoriale sau la care unitatea administrativ-teritorială respectivă deţine participaţie" şi, din greşeală, a inversat cazurile în care se aplică incompatibilitatea între consilierii locali şi judeţeni.
II. Soluţia instanţei de recurs
II.1. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra cererii de sesizare a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept
Analizând cererea formulată de recurentul - reclamant A. privind sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, instanţa constată, prin raportare la dispoziţiile art. 519 din C. proc. civ., că nu sunt îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de textul procedural menţionat, urmând a respinge antemenţionata cerere, pentru argumentele expuse în continuare.
Potrivit art. 519 C. proc. civ.:
"Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al Curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".
Procedura reglementată de textul de lege anterior citat reclamă verificarea, de către completul de judecată învestit cu această chestiune incidentală, a condiţiilor de admisibilitate a sesizării formulate într-o cauză pendinte.
Condiţiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, decelate din cuprinsul art. 519 C. proc. civ. sunt următoarele:
- existenţa unei chestiuni de drept;
- chestiunea de drept să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă;
- chestiunea de drept să fie esenţială, în sensul că, de lămurirea ei depinde soluţionarea pe fond a cauzei; noţiunea de "soluţionare pe fond" trebuie înţeleasă în sens larg, incluzând nu numai problemele de drept material, ci şi pe cele de drept procesual, cu condiţia ca de rezolvarea acestora să depindă soluţionarea pe fond a cauzei (în aceste sens s-a pronunţat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin decizia nr. 1/2013, pronunţată în dosarul nr. x/2013);
- chestiunea de drept să fie nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat şi nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii.
Procedura sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept are o natură juridică sui generis, care se circumscrie unui incident procedural ivit în cursul procesului al cărui obiect îl constituie chestiunea de drept de care depinde soluţionarea pe fond a cauzei.
Aşadar, chestiunea de drept ce ar urma să fie supusă analizei Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în raport de prevederile art. 519 C. proc. civ., trebuie să decurgă din interpretarea unei anumite dispoziţii legale, iar nu din aplicarea acesteia în condiţiile particulare ale speţei, operaţiune ce rămâne în atribuţiile instanţei învestite cu soluţionarea cauzei.
Instanţa de control judiciar reţine că, pentru ca mecanismul procedural reglementat prin art. 519 din C. proc. civ. să nu fie deturnat de la scopul firesc al unificării practicii judiciare şi utilizat pentru tranşarea, în concret, a aspectelor litigioase aflate pe rolul instanţei de trimitere, în cererea de sesizare trebuie să fie invocată o problemă de drept care necesită cu pregnanţă a fi lămurită şi are caracter de noutate.
În speţă, recurentul - reclamant solicită lămuriri privind interpretarea şi aplicarea unor dispoziţii legale care nu au un astfel de caracter (de noutate), simpla sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate a acestor prevederi legale nefiind în măsură a conferi caracter de noutate unei chestiuni precum cea evocată prin cererea de sesizare formulată de recurentul - reclamant, existând totodată şi o jurisprudenţă consolidată la nivelul instanţei supreme cu privire la interpretarea şi aplicarea art. 88 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003.
Nu în ultimul rând, instanţa de recurs mai reţine şi că a fost deja pronunţată de altfel de către Curtea Constituţională o decizie prin care s-a respins excepţia de neconstituţionalitate a art. 88 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei (a se vedea Decizia nr. 42/2024, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 457 din 17 mai 2024).
Pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată că, în cauza pendinte, nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute în dispoziţiile art. 519 C. proc. civ., republicat, motiv pentru care va respinge cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, formulată de recurentul-reclamant A..
II.2. Analizând actele şi lucrările dosarului, încheierea şi sentinţa recurate în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, reţinând următoarele considerente:
Potrivit motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.
În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.
În fapt, prin raportul de evaluare contestat în cauză, pârâta Agenţia Naţională de Integritate a reţinut că recurentul-reclamant a încălcat dispoziţiile prevederilor art. 88 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, constând în aceea că a exercitat simultan în perioada 27 octombrie 2020-18 iunie 2021 funcţiile de consilier local în cadrul Consiliului Local al comunei Filipeştii de Pădure, judeţul Prahova şi funcţia de director general al societăţii B. S.A., societate comercială înfiinţată de Consiliul Judeţean Prahova, încasând în perioada evaluată venituri salariale de la ambele entităţi.
Prin încheierea recurată s-a respins cererea de suspendare a judecăţii cauzei până la soluţionarea de către Curtea Constituţională a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 88 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, iar prin sentinţa recurată, acţiunea privind anularea raportului de evaluare a fost respinsă, reclamantul reiterând aspecte prezentate în faţa primei instanţe, sub formă de critici de nelegalitate, pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate, urmând să le analizeze în mod unitar şi să le răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.
Criticile formulate împotriva soluţiei de respingere a cererii de suspendare a judecăţii cauzei până la soluţionarea de către Curtea Constituţională a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 88 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, invocată în prezentul dosar, sunt nefondate.
Contrar susţinerilor recurentului-reclamant, instanţa de recurs constată că legătura dintre norma vizată de excepţia de neconstituţionalitate şi soluţionarea cauzei reprezintă doar o condiţie de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale şi nu are drept consecinţă obligatorie suspendarea procesului în condiţiile art. 413 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură prealabilă, măsura suspendării fiind lăsată la aprecierea judecătorului, permiţându-i acestuia să îşi exercite rolul activ.
Or, în dosarul dedus judecăţii, reţinând ansamblul circumstanţelor cauzei, precum şi posibilitatea părţii interesate de a se adresa instanţelor judecătoreşti şi de a valorifica în acest cadru toate garanţiile dreptului la un proces echitabil, întrucât, în măsura în care se va admite excepţia de neconstituţionalitate, aceasta poate constitui motivul de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ., în mod corect a apreciat judecătorul fondului că nu se impune suspendarea prezentei cauze până la soluţionarea de către Curtea Constituţională a excepţiei de neconstituţionalitate invocată în speţă.
Criticile formulate în susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care recurentul-reclamant a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond a interpretat/aplicat greşit dispoziţiile art. 88 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, sunt nefondate.
Potrivit art. 88 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei:
"(1) Funcţia de consilier local sau consilier judeţean este incompatibilă cu exercitarea următoarelor funcţii sau calităţi:
(…)
d) funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, asociat, administrator, membru al consiliului de administraţie sau cenzor la regiile autonome şi societăţile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, de interes judeţean ori înfiinţate sau aflate sub autoritatea consiliului judeţean sau la regiile autonome şi societăţile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, de interes naţional care îşi au sediul sau care deţin filiale în unitatea administrativ-teritorială respectivă, cu excepţia reprezentanţilor în adunarea generală a acţionarilor la societăţile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a membrilor în consiliile de administraţie ale unităţilor şi instituţiilor de învăţământ de stat sau confesionale şi ale spitalelor publice din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale sau a altor reprezentanţi ai instituţiilor publice din subordinea unităţilor administrativ-teritoriale sau la care unitatea administrativ-teritorială respectivă deţine participaţie, în cazul consilierului local, respectiv la regiile autonome şi societăţile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, de interes local înfiinţate sau aflate sub autoritatea consiliului local, precum şi la regiile autonome şi societăţile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, de interes naţional care îşi au sediul sau care deţin filiale în unitatea administrativ-teritorială respectivă, cu excepţia reprezentanţilor în adunarea generală a acţionarilor la societăţile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a membrilor în consiliile de administraţie ale unităţilor şi instituţiilor de învăţământ de stat sau confesionale şi ale spitalelor publice din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale sau a altor reprezentanţi ai instituţiilor publice din subordinea unităţilor administrativ-teritoriale sau la care unitatea administrativ-teritorială respectivă deţine participaţie, în cazul consilierului judeţean".
Din interpretarea logico-juridică a dispoziţiilor legale anterior enunţate rezultă că, pentru a fi reţinută existenţa stării de incompatibilitate în speţa de faţă, este suficient ca recurentul - reclamant să aibă una din calităţile cerute de lege, respectiv să deţină o funcţie de conducere în cadrul societăţii comerciale.
Or, aşa cum a reţinut în mod temeinic şi legal şi instanţa de fond, după cum rezultă din probatoriul administrat, în speţă, se regăsesc elementele prevăzute de lege, fiind întrunite toate condiţiile reţinerii acestei situaţii de incompatibilitate, respectiv, recurentul-reclamant a exercitat în perioada de referinţă simultan funcţia de consilier local în cadrul Consiliului local al comunei Filipeştii de Pădure, judeţul Prahova şi funcţia de director general al S.C. B. S.A. - societate comercială înfiinţată de Consiliul judeţean Prahova şi aflată în subordinea acestuia, încasând în perioada evaluată venituri de la ambele entităţi.
De altfel, instanţa de control judiciar constată că recurentul-reclamant nu contestă această situaţie de fapt, acesta fiind nemulţumit de modul în care legiuitorul a înţeles să modifice această normă legală prin Legea nr. 128/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 161/2003.
Astfel, recurentul-reclamant a formulat veritabile critici de neconstituţionalitate ale dispoziţiilor art. 88 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, dar acestea excedează controlului de legalitate pe care îl poate efectua instanţa de contencios administrativ, fiind, eventual, de competenţa Curţii Constituţionale a României.
În orice caz, în soluţionarea unei sesizări de neconstituţionalitate a acestor prevederi legale, Curtea Constituţională a României a pronunţat Decizia nr. 42/2024, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 457 din 17 mai 2024, prin care a respins ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate, constatând că dispoziţiile art. 88 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei şi ale art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative sunt constituţionale în raport cu criticile formulate, în cuprinsul căreia a reţinut, printre altele:
"(…) Curtea nu poate reţine criticile autoarei excepţiei potrivit cărora este lipsită de sens stabilirea incompatibilităţii dintre funcţia de consilier judeţean şi cea de director general adjunct la o regie autonomă aflată în subordinea unui consiliu local doar pentru că atribuţiile celor două autorităţi publice - consiliul judeţean şi consiliul local - sunt diferite, iar interesele acestora nu pot interfera. Regimul incompatibilităţilor porneşte de la premisa ideală a exclusivităţii în exercitarea unei funcţii publice eligibile, astfel încât situaţiile în care este permisă deţinerea concomitentă de către aceeaşi persoană a două funcţii publice/calităţi diferite sunt expres determinate de lege ca excepţii. Rolul fundamental al incompatibilităţilor nu este acela de a interzice desfăşurarea unor diferite activităţi sau deţinerea unor calităţi, ci de a proteja mandatul dobândit pentru exercitarea respectivei funcţii publice eligibile de orice interferenţă/influenţă de natură să pună la îndoială imparţialitatea, obiectivitatea, corectitudinea, responsabilitatea şi transparenţa în exercitarea respectivei funcţii, la rândul său aceasta servind unui interes public. Singura justificare pentru instituirea acestor excepţii constă în calitatea persoanei care exercită funcţia publică eligibilă (de consilier local sau consilier judeţean, în acest caz) de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale (locale-comunale, orăşeneşti sau judeţene), deci de reprezentare a intereselor unei anumite comunităţi, foarte clar delimitate prin raza acesteia de competenţă teritorială".
În concluzie, hotărârea instanţei de fond este dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.
Pentru considerentele expuse, constatând că în cauză nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) şi (2) şi art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii din 21 iunie 2022 şi a sentinţei civile nr. 200 din 18 octombrie 2022 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, formulată de recurentul-reclamant A..
Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii din 21 iunie 2022 şi a sentinţei civile nr. 200 din 18 octombrie 2022 a Curţii de Apel Ploiesti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 20 iunie 2024.