Şedinţa publică din data de 20 iunie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 28 septembrie 2022, reclamantele Episcopia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Oradea şi Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Supur, în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, au solicitat anularea parţială a Deciziei nr. 10305/30.06.2022, comunicată la data de 25 august 2022, cu privire la imobilul identificat cu nr. topo. x, înscris (iniţial) în C.F. nr. x Sighetu Silvaniei, constând în teren intravilan şi obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii care să conţină propunerea de acordare de măsuri compensatorii pentru imobilul de mai sus, în conformitate cu legislaţia specială, fără cheltuieli de judecată.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 96/CA/2023 - P.I din 13 aprilie 2023, Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamantele Episcopia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Oradea şi Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Supur, în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, a anulat Decizia nr. 10305/30.06.2022, emisă de pârâtă, a obligat pârâta să emită o nouă decizie privind soluţionarea cererilor de retrocedare formulate de reclamante ţinând seama de considerentele prezentei sentinţe şi a respins ca nefondate celelalte pretenţii, luând act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
3. Recursul exercitat în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 96/CA/2023 - P.I din 13 aprilie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate şi, pe cale de consecinţă, respingerea cererii de chemare în judecată.
Recurenta-pârâtă a învederat, în esenţă, că sentinţa atacată a fost pronunţată cu interpretarea eronată a dispoziţiilor art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, coroborate cu dispoziţiile art. 28 din Decretul nr. 177/1948, întrucât imobilul în litigiu a trecut în proprietatea Parohiei Ortodoxe Române din Sighetu Silvaniei şi nu în patrimoniul Statului Român, pentru a fi îndeplinite condiţiile privitoare la preluarea abuzivă, prevăzută de dispoziţiile O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
În mod greşit a stabilit instanţa de fond ca moment al preluării abuzive anul 1969, fiind eronat raţionamentul, deoarece cultul greco-catolic a fost desfiinţat în anul 1948, astfel încât nu există posibilitatea ca imobilul să fi ieşit din proprietatea acestuia la momentul preluării abuzive.
Recurenta-pârâtă a susţinut şi că instanţa de fond a interpretat în mod eronat excepţia prevăzută de art. 2 alin. (1) din Decretul nr. 358/1948.
Din analiza înscrisurilor depuse la dosarul aferent cererilor de retrocedare sus-mentionate s-a reţinut de către Comisia specială de retrocedare prin Decizia 10305/30.06.2022, faptul că, imobilul identificat prin nr. top. x nu se încadrează în prevederile Ordonanţei de ureentă nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât acesta nu se află în proprietatea statului sau a uneia dintre persoanele juridice enumerate în art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000. republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Nu în ultimul rând, recurenta-pârâtă a mai arătat şi că sentinţa recurată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 32 şi art. 33 din Decretul nr. 115/1938, care consacră principiul forţei probante absolute a înscrierii în cartea funciară, potrivit căruia, pe de o parte, toate indicaţiile cuprinse în cartea funciară sunt presupuse a fi exacte, iar, pe de altă parte, niciun drept real nu poate fi opus nimănui dacă nu a fost înscris în cartea funciară.
4. Apărările formulate în cauză
Intimatele-reclamante Parohia Română Unită cu Roma Greco Catolică Supur şi Episcopia Română Unită cu Roma Greco Catolică Oradea au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu consecinţa menţinerii sentinţei atacate.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România este nefondat, pentru următoarele considerente:
În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit acestuia, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.
În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt reţinută în cauză şi necontestată de recurentă.
Astfel, prin cererile de retrocedare nr. x/03.03.2003 şi nr. y/24.01.2006, Episcopia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Oradea, în calitate de centru eparhial, pentru Parohia Unită cu Roma Greco-Catolică Supur, a solicitat restituirea imobilului situat în loc. Sighetu Silvaniei, comuna Chiesd, judeţul Sălaj, înscris în C.F. nr. x a localităţii Sighetu Silvaniei, nr. top. x, ulterior dezmembrat în imobilul identificat cu nr. top. x şi în imobilul identificat cu nr. top. x.
Cererile de retrocedare formulate de reclamante au fost soluţionate prin Decizia nr. 10305 din 30 iunie 2022, emisă de pârâta Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, prin care au fost respinse cererile de retrocedare, întrucât "imobilul identificat cu nr. top. x nu a fost preluat în mod abuziv de statul român de la solicitantă, ci de la Parohia Ortodoxă Română Sighetu Silvaniei", respectiv "imobilul identificat cu nr. top. x a făcut obiectul restituirii potrivit altor legi cu caracter reparator".
Prin sentinţa recurată, acţiunea privind anularea Deciziei nr. 10305 din 30 iunie 2022 emisă de pârâtă a fost admisă în parte, pârâta reiterând apărările prezentate în faţa primei instanţe, sub formă de critici de nelegalitate, pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate, urmând să le analizeze în mod unitar şi să le răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.
Înalta Curte împărtăşeşte opinia exprimată de judecătorul fondului în ceea ce priveşte soluţia dată cererii în anulare a Deciziei nr. 10305/30.06.2022, emisă de pârâtă.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România:
"Imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcaşele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foştilor proprietari, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă."
De asemenea, conform art. 3 alin. (6) teza I din acelaşi act normativ, "Comisia specială de retrocedare sau, după caz, unitatea deţinătoare prevăzută la art. 2 va analiza documentaţia prezentată de solicitanţi pentru fiecare imobil şi va dispune, prin decizie motivată, retrocedarea imobilelor solicitate de cultele religioase, respingerea cererii de retrocedare, dacă se apreciază că aceasta nu este întemeiată, sau va propune acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, în condiţiile stabilite prin legea specială."
Art. 1 teza I din Normele de aplicare ale O.U.G. nr. 94/2000, aprobate prin H.G. nr. 1.164/2002, statuează că "Sunt considerate abuzive acele preluări de proprietate, cu privire la imobile aparţinând cultelor religioase, care s-au produs în temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise în intervalul 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, denumit în continuare perioada de referinţă, dacă nu s-au acordat despăgubiri juste şi echitabile în raport cu perioada preluării."
Decretul nr. 358/1948 pentru stabilirea situaţiei de drept a fostului cult greco-catolic prevede următoarele:
"Art. 1 - În urma revenirii comunităţilor locale (parohii) ale cultului greco-catolic la cultul ortodox român şi în conformitate cu art. 13 din Decretul nr. 177/1948, organizaţiile centrale şi statutare ale acestui cult, ca: Mitropolia, Episcopiile, capitlurile, ordinele, congregaţiunile, protopopiatele, mănăstirile, fundaţiunile, asociaţiunile, cum şi orice alte instituţii şi organizaţiuni, sub orice denumire, încetează de a mai exista.
Art. 2 -Averea mobilă şi imobilă aparţinând organizaţiilor şi instituţiilor arătate la art. 1 din prezentul decret, cu excepţia expresă a averii fostelor parohii, revine Statului Român, care le va lua în primire imediat.
O comisiune interdepartamentală compusă din delegaţi ai Ministerelor: Cultelor, Finanţelor, Afacerilor Interne, Agriculturii şi Domeniilor şi Învăţământului Public, va hotărî destinaţia acestor averi, putând atribui o parte din ele Bisericii Ortodoxe Române sau diferitelor ei părţi componente."
În conformitate cu prevederile art. 10 din Constituţia de la 1948, "Pot fi făcute exproprieri pentru cauză de utilitate publică pe baza unei legi şi cu o dreaptă despăgubire stabilită de justiţie".
Totodată, art. 37 alin. (3) şi (4) din Decretul nr. 177/1948, prevede că "dacă cei trecuţi de la un cult la altul reprezintă cel puţin 75% din numărul credincioşilor comunităţii locale a cultului părăsit, întreaga avere se strămută de drept în patrimoniul comunităţii locale a cultului adoptat, cu drept de despăgubire pentru comunitatea locală părăsită, proporţional cu numărul celor rămaşi fără a se socoti biserica (locaşul de închinăciune, casa de rugăciuni) şi edificiile anexe; această despăgubire va fi plătită în termen de cel mult 3 ani de la stabilirea ei. Cazurile prevăzute în acest articol vor fi constatate şi soluţionate de judecătoria populară a locului."
În primul rând, pentru aprecierea incidenţei în speţă a prevederilor art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, sunt relevante probele administrate în faţa instanţei de fond, respectiv încheierea nr. 84/05.02.1969 din C.F. nr. x a localităţii Sighetu Silvaniei, foaia de proprietate B2, în care se stipulează că imobilul identificat cu nr. top. iniţial x a trecut în proprietatea Parohiei Ortodoxe Sighetu Silvaniei cu titlu de "succesiune în drepturi", în baza Decretelor nr. 177 şi nr. 358/1948, reclamanta făcând astfel dovada dreptului de proprietate asupra imobilului la momentul preluării - februarie 1969, când imobilul identificat cu nr. top. iniţial x se afla în proprietatea sa.
Această trecere a bunurilor din patrimoniul Parohiei Române Unite cu Roma Greco Catolice Supur în patrimoniul Parohiei Ortodoxe Române s-a realizat fără niciun fel de despăgubire a proprietarului iniţial.
Aşadar, rezultă fără echivoc că imobilul în litigiu care a aparţinut intimatelor-reclamante a fost preluat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 de către o persoană juridică, Biserica Ortodoxă Română, în temeiul unor acte normative emise în intervalul de referinţă, fiind îndeplinită condiţia prevăzută de art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, sub aspectul preluării imobilului.
Instanţa de recurs mai reţine şi că, la momentul preluării, Parohia Ortodoxă Sighetu Silvaniei era o persoană juridică, în sensul art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, întrucât, potrivit art. 28 din Decretul nr. 177/1948, cultele religioase erau definite ca fiind persoane juridice, atât ele, cât şi părţile lor componente locale.
Or, în speţă, preluarea imobilului a cărui retrocedare se solicită a avut loc, în temeiul Decretului nr. 358/1948, antereferite, neprezentând relevanţă dacă actul normativ respectiv a fost aplicat în limitele sale sau nu, atât timp cât el reprezintă temeiul preluării.
Potrivit normelor de aplicare a art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, aprobate prin H.G. nr. 1164/2002, reţinute anterior, se prezumă ca fiind abuzive acele preluări de proprietate, cu privire la imobile aparţinând cultelor religioase, efectuate în temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise în intervalul 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, în această ipoteză se încadrează Decretele nr. 358/1948 şi nr. 177/1948, în situaţia în care nu s-au acordat despăgubiri.
Faţă de starea de fapt reţinută, raportat la prevederile legale arătate, contrar susţinerilor recurentei-pârâte, instanţa de control judiciar reţine că a existat o preluare a imobilului în litigiu, în perioada de referinţă prevăzută de lege, preluarea fiind realizată de către o persoană juridică, respectiv de Biserica Ortodoxă Română prin Parohia Ortodoxă Română Sighetu Silvaniei.
Deposedarea cultului greco-catolic de imobilul cu nr. top. iniţial x din C.F. nr. x a localităţii Sighetu Silvaniei, fiind demonstrată de însuşi instrumentul normativ utilizat, respectiv Decretul nr. 358/1948, ale cărui dispoziţii contraveneau art. 10 din Constituţia de la 1948, întrucât deposedarea cultului greco-catolic de proprietăţile sale nu a fost făcută nici pentru o cauză de utilitate publică şi nici nu a fost însoţită de acordarea de despăgubiri stabilite de justiţie. Aşadar, în cauză s-a făcut şi dovada unei deposedări abuzive a solicitantelor, în perioada de referinţă arătată în art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, neavând relevanţă că, ulterior deposedării, imobilul a intrat în patrimoniul altei persoane juridice decât Statul Român.
În acest sens s-a stabilit şi în cadrul şedinţei de unificare a practicii judiciare din 22 iunie 2023, plenul judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţând o soluţie de principiu în sensul că:
"Prin efectul art. 2 teza I din Decretul nr. 358/1948, s-a realizat o preluare abuzivă de către stat, în înţelesul dispoziţiilor art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, a bunurilor din patrimoniul greco-catolic, fiind irelevantă împrejurarea că aceste bunuri au fost trecute ulterior, în temeiul art. 2 teza a II-a din acelaşi text, în patrimoniul Bisericii Ortodoxe Române."
Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că în mod legal s-a concluzionat de către instanţa de fond că în speţă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, în ceea ce priveşte preluarea imobilului din proprietatea intimatelor-reclamante.
În acest context, se reţine a fi lipsită de relevanţă şi invocarea de către recurenta-pârâtă a dispoziţiilor Decretului-lege nr. 115/1998 pentru unificarea cărţilor funciare, în condiţiile în care, aşa cum s-a reţinut şi anterior, imobilul a fost preluat de o persoană juridică în sensul art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 fără titlu, înscrierea din cartea funciară în favoarea Parohiei Ortodoxă Română Sighetu Silvaniei efectuându-se în temeiul Decretelor nr. 177 şi nr. 358/1948 şi fără acordarea unor despăgubiri.
În consecinţă, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.
Pentru considerentele expuse, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România împotriva sentinţei civile nr. 96/CA/2023 - P.I din 13 aprilie 2023 a Curţii de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 20 iunie 2024.